Istoricul Bisericii Baptiste din Hondol - de Sebastian Morar

 

În aceste zile fratele Petrică Morar din Cluj, mi-a trimis un scurt istoric al Bisericii Baptiste din satul domniei sale, Hondol. Am luat legătura cu fratele lonuț Dumitru, acualul păstor al Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din Hondol, care mi-a spus unele lucruri despre biserică și mi-a trimis poze.

„După cum la începuturile creștinismului prigoanele și persecuțiile urmașilor lui CRISTOS au determinat împrăștierea acestora și prin aceasta propagarea mesajului divin de mântuire, tot așa a făcut Dumnezeu ca din cauza tulburărilor care începuseră în țara noastră, în anul 1939, sora Ana Udrea să revină din București pe meleagurile natale din Hondol.

Anii petrecuți de sora Ana în București au fost binecuvântați prin faptul că a avut prilejul să-l cunoască pe Domnul Isus și să-l primească ca Mântuitor personal. În București sora Ana a activat ca membră în Biserica Baptistă din str. Arad, având ca păstor al bisericii pe fratele Constantin Manolescu.

După revenirea în Hondol, sora a început lucrarea de vestire a Evangheliei în propria familie, între frații de corp și apoi între vecini și oamenii din sat, îndeplinind și o nobilă misiune umanitară în calitate de soră medicală, având ocazia să vorbească multora despre credința în Domnul Isus. La scurt timp după sosirea surorii Ana în Hondol, a fost vizitată de o altă soră Maria Dulgheru din aceeași biserică bucureșteană, care de fiecare dată rămânea câte o săptămână sau două la Hondol. Cu această ocazie, seara invitau pe vecini să asculte mesajul transmis prin cântări, cât și unele explicații biblice.

Era o frumoasă lucrare de pionerat în slujba răspândirii Evangheliei, care a stârnit și riposta celor ce nu vedeau de bine predicarea unei Evanghelii clare, eliberată de orice dogme și prejudecăți. Dar această lucrare a avut și opoziție și chiar au fost amenințate, apostrofate, iar sora Ana a fost și pălmuită. Prin evenimentele pe crae le trăiau cele două surori, adevereau cuvintele spuse de Domnul Isus: "Vă vor da să fiți chinuiți și veți fi urâți de toți din pricina numelui Meu.“ Matei 24:9” Cei ce au început să simpatizeze sau chiar să primească mesajul Evangheliei au căutat să explice jandarmilor care au început să suspecteze casa, că nu fac nimic rău, nici nu uneltesc împotriva statului, așa cum au fost învinuiți, ba chiar au fost invitați în casă pentru a se convinge personal, au fost tratați cu ospitalitatea cuvenită unui misafir, fiind serviți chiar și cu mâncare. În final, jandarmii au mărturisit că nici ei nu găsesc nicio plăcere în desfășurarea acestor controale și cercetări sistematice, însă sunt presați mereu, ei fiind obligați să îndeplinească misiunea.

După aproape un an de la începutul acestei lucrări, mai precis în vara anului 1940, au fost convertite la credință câteva persoane, între care amintim: Florica Bugnar, Petru Morar cu soția Elvira, Sabin Morar, care în vara anului 1940 au mărturisit credința lor în Domnul Isus, primind botezul Nou-Testamental, oficiat de pastor Mârza llie, în localitățile Bocșa și Deva.

În anul 1941 s-au mai adăugat la grupul celor credincioși, Rusalina Tudoran, Sofica Curetean, Ludovica Cibian și Maria Morar.

Cum în acea vreme nu exista în Hondol o casă de rugăciune, grupul de credincioși frecventa serviciile divine împreună cu frații din localitatea Bocșa. Era o dovadă a dragostei dintâi.

Grupul a mai crescut prin mutarea din Deva la Certej a familiei Traian Zorlențan cu soția Marioara, Dumitru Popovici cu soția Aneta și Maria Mihăilă. Această situație a născut o vie dorință de a avea un loc de rugăciune; astfel în primăvara anului 1942 a fost închiriată o cameră corespunzătoare în imobilul domnului Traian Mârza din Hondol, dar forțele întunericului au încercat să zădărnicească acest proiect, chemând credincioșii baptiști în proces la Sibiu,dar Stăpânul avea alt plan.

După întoarcerea de la Sibiu, biserica a continuat să se întrunească, însă un alt val de represiune a apărut la orizont, de data aceasta prin “starea de asediu” declarată de guvernul Antonescu.

Imediat s-a interzis desfășu­rarea serviciilor cultice, iar casele de rugăciune au fost sigilate. Această lege a rămas în vigoare pînă după actul istoric de la 23 august 1944, când s-a dat libertate cultelor neoprotestante din țara noastră. În anul 1945 - a fost închiriată o altă casă pentru a servi ca local de întrunire, al cărui proprietar era domnul Grymvald, local unde biserica s-a întrunit până la începutul anului 1947, când acest local a fost ocupat de postul de jandarmi, iar bisericii i-a fost oferită o încăpere într-un imobil sub același acoperiș cu o cârciumă. Biserica a renunțat la această ofertă, continuând a participa la serviciile cultice împreună cu frații din localitatea Bocșa.

În urma unei vizite întreprinse de fratele Manolescu din București în iarna anului 1954, frații au fost sfătuiți să reia lucrarea în Hondol, astfel printr-un gest de bunăvoință, familia Zorlențan a pus la dispoziția Bisericii o cameră destinată desfășurării serviciilor cultice. Numele membrilor bisericii din aceea vreme: Traian Zorlențan cu soția și trei copii, Maria Morar, Sofia Tămătaș, Dumitru Spiridon cu soția, Floare Schuler, Francisc Lipitor cu soția și doi copii, Petru Morar cu soția și șase copii, Avram Toma cu soția, loan Borza cu soția și trei copii, Stefen Fizeșan, Nicolae Mealha cu soția și un copil, Petru Curetean cu soția, Marioara Crainic, Dochia Doda, Sofica Boca, Dafina Răcătean cu trei copii, Carolina Irimie cu un copil, Victoria Ursică, Elvira Brasovan, Sabina Chiria, Floarea Igna, Maria Șegheșvari, losif Bold cu soția, losif Cătană cu soția, Floarea Moga, Samuel Faur cu soția, Sabin Morar cu soția și trei copii.

La data de 12 februarie 1956, biserica a hotărât construirea unei case de rugăciune, iar în toamna aceluiași an s-a construit fundația, restul lucrării a continuat în anul următor și în primăvara anului 1958. Deși un număr restrâns de credincioși și cu posibilități materiale și financiare modeste, totuși au dovedit o mare dragoste pentru casa ce se înălța, contribuind cu bani și muncă efectivă pentru terminarea lucrărilor acestui edificiu, astfel la data de 6 aprilie 1958 a avut loc dedicarea noului local de rugăciune, care funcționează și în prezent prin grija lui Dumnezeu.

Suntem recunoscători Bunului Dumnezeu și pentru păstorii care ne-au slujit în această perioadă și îi amintim cu drag: losif Bold (1956-1958), Gheorghe Mardare (1958-1959; 1961- 1965), Beniamin Mârza (1959-1960), Dragomir Stancu (1965-1979), Augustin Borteș (1979-1980; 1983- 1986), Nicolae Tomuletiu (1980- 1983), Pavel Herbei (1986-2004), fr. Lucian Marian (1996-2004), lonuț Dumitru (din 2004)

Privind în urmă la cei 69 de ani de lucrare misionară în această zonă și 50 de ani de la dedicarea actualului local de rugăciune, inimile noastre se smeresc înaintea Celui ce ne-a purtat și ne-a călăuzit cu Mâna Sa.

La acest popas jubiliar, ca și poporul lui Dumnezeu de odinioară am vrea ca așezând o piatră de aducere aminte, să spunem:

Până aici Dumnezeu ne-a ajutat!”

Sebastian Morar, prezbiterul bisericii.