Costea Simion din Negrilești

S-a născut în 12 septembrie 1903, în comuna Negrileşti, într-o familie de ortodocşi,

tatăl fiind corator la biserică. A învăţat să scrie şi să citească înainte să meargă la

şcoală. La vârsta de 9 ani cânta în biserică şi de copil a fost atras de religie.

După război, familia fratelui Costea a fost considerată o familie înstărită în

sat, aşa că tânărul Costea Simion mergea vara la vite sau la oi pe câmp, unde

obişnuia să citească, iar iarna stătea de obicei cu oile la căsoi (un fel de cabană mică

din bârne), unde le îngrijea.

În 8 mai 1920, tânărul Costea era cu oile la păscut, când l-a văzut prima dată

pe Zadic Ioan, despre care se spunea că este sluga lui Antihrist, fiindcă şi-a lăsat

credinţa şi s-a botezat devenind baptist. Avea de gând să-l întrebe de ce şi-a lăsat

legea creştină, dar, înainte să ajungă Zadic lângă el, s-a petrecut un incident: o femeie îşi blestema vaca, iar Zadic i-a dat un sfat deosebit acestei femei. Auzind

aceste vorbe, tânărul Costea şi-a dat seama că Zadic nu poate fi sluga lui Antihrist,

ci este chiar omul lui Dumnezeu, după cum a vorbit. În mintea lui îşi zicea că ar

dori să ştie mai mult ce fel de oameni sunt pocăiţii.

După puţin timp, a avut loc un alt eveniment care l-a marcat pe tânărul

Costea. Era în ziua când se măsurau oile şi o fată a lui Zadic, pe nume Anica, a

trecut cu două oi pe lângă turma pe care o păzea Costea. Ea fusese şi la alte turme,

dar nimeni nu o primise, deoarece era pocăită. Femeia aceasta era văduvă, bărbatul

murindu-i în război, şi avea două fetiţe.

„Costea, când a auzit despre ce era vorba, a primit oile, iar femeia, drept

mulţumire, i-a dat o carte care cuprindea cele patru Evanghelii, pe care Costea

a citit-o cu mare sete. Toate acestea au trezit în sufletul lui dorinţa după

mântuire, a ajuns şi în posesia unui Nou Testament şi astfel, s-a convins de

necesitatea pocăinţei.”

Fiind toată vara la oi, rareori putea să coboare duminica în sat, iar când se

întâmpla lucrul acesta, mergea cu părinţii la biserică. Deoarece tatăl lui auzise că

citeşte într-o carte de-a pocăiţilor, încerca să-l depărteze, îndemnându-l să meargă

după masă la joc cu ceilalţi tineri. Cum însă el era zi şi noapte la oi, era obosit şi

stând între tineri, îl fura somnul, aşa că a hotărât să meargă acasă să se culce.

Fratele Costea povesteşte:

„Nu am mers mai mult de 50 de metri şi am auzit într-o căsuţă mică cântând.

Am intrat acolo şi era chiar casa femeii cu oile, iar omul cel pocăit era la masă

şi vorbea despre Dumnezeu. Apoi au cântat o cântare: <<O, ce dulce nume-i

Isus, ranele cum vindecă; Pace, bucurie-aduce, inimii credincioase. (:Ce

frumos răsună, când despre El se cântă!:)>>. Mi-a plăcut aşa de mult că am

început şi eu să cânt la cor, acolo unde se repetau cuvintele. În casă erau

aproape zece persoane, între care era un tânăr mai mare decât mine cu trei sau

patru ani. După cântare, a vorbit acesta despre Domnul Isus, despre suferinţele

Lui pentru mântuirea celor păcătoşi. M-am simţit aşa de bine şi de fericit, şi mă

gândeam cum aş putea şi eu să mă pocăiesc, deşi lumea vorbea de pocăiţi

numai rău.”

Aceasta a fost prima oară când a mers la adunarea pocăiţilor, iar la încheiere

i-a promis lui Dunca Gavril că o să mai meargă, dar multă vreme n-a mai putut lipsi

de la oi. Data următoare, când a avut liber duminica, a mers iar la adunarea

baptiştilor, de data aceasta având mai multe cunoştinţe, fiindcă la oi studia mult

Noul Testament. A intervenit familia, în special tatăl, ca să-l convingă să nu se mai

ducă la „rătăciţii” aceia.

Fratele Costea le-a arătat că în Noul Testament scrie să ne pocăim. A urmat o ceartă

în care i s-a spus că Biblia pocăiţilor nu e bună şi tatăl lui a pus mâna pe Testament

să-l arunce în foc, pentru că era de la pocăiţi. „Să nu-l arunci, că de faci asta, aşa vei

arde şi dumneata, că e cartea lui Dumnezeu, şi în al doilea rând nu e a mea, că am

primit-o numai să o citesc”, a ripostat tânărul Costea, şi au convenit să compare

Biblia pocăiţilor cu cea ortodoxă. Au făcut într-adevăr comparaţie între Biblii şi nu

era nici o diferenţă, decât că cea ortodoxă era o traducere mai veche. Conflictul a

ajuns atât de departe încât tatăl a fost pe punctul de a-şi alunga fiul de acasă şi a

făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l opri să se pocăiască, acuzându-l chiar şi de

îmbolnăvirea mamei sale.

Cu toate acestea, în noaptea de 13 spre 14 mai, la ora 2 a fost botezat de Pop

Nicolae din Gârbău. Avea doar 17 ani.

Prigoana a continuat din partea familiei, dar şi din partea preoţilor şi

jamdarmilor, care într-o zi de iarnă, pe când părinţii erau plecaţi la târg, l-au chemat

la post, unde a fost crunt bătut în repetate rânduri de doi preoţi.

„Şeful s-a dus în altă cameră, preoţii au stat să se odihnească şi iar m-au

bătut. Eu aproape că nu mai simţeam loviturile, îmi mai pipăiam dinţii şi

măselele care se clătinau în gură şi mă gândeam: Nu-i nimic, că tot nu voi mai

avea trebuinţă de ele, că până în seară mă omoară <<Ana şi Caiafa>>, poate că

aşa au plănuit, dar eu voi trece din lumea asta cu plânsul şi durerile, şi mă

gândeam la Domnul Isus cât a suferit pentru păcatele omenirii.

Nu mai credeam că voi mai trăi, dar când a fost aproape seară m-au lăsat să

merg acasă.”

Când i s-au întors părinţii de la târg, l-au găsit zăcând în pat, şi de abia după

o lună de zile a început să-şi revină, semnele bătăii fiind vizibile chiar şi la vârsta de 84 de ani. Părinţii au avut o ceartă cu preoţii, iar tatăl lui, în timp ce fiul lui zăcea

încă în pat, a plecat la Dej, a cumpărat a Biblie nouă şi i-a dăruit-o.

După aceasta, prigoana din partea familiei a încetat, ba mai mult, două

mătuşi s-au pocăit, iar după un timp i s-au pocăit şi părinţii.

Preoţii şi jandarmii şi-au continuat prigoana împotriva lui Costea şi a tuturor

baptiştilor, târându-i prin tribunale şi chiar la Curtea Marţială. Totuşi, la tribunal de

multe ori li s-a dat dreptate, şi nu au fost condamnaţi la închisoare. În cel mai rău

caz au primit amendă.

Costea Simion a vestit cu putere Evanghelia nu numai în Negrileşti, ci şi în

satele din jur: „Ciceu-Giurgeşti, Ciceu-Poieni, Hăşmaş, Dobric, Breaza, Gostila”35

În anul 1925 este încorporat în armată la Oraviţa, unde este apreciat şi o duce

bine. Fratele Costea a afirmat că niciodată în viaţă nu i-a fost aşa uşor ca acolo.

Era abonat la revista cultului „Farul Creştin”, care îi venea prin poştă la

unitate, şi i se îngăduia ca împreună cu ceilalţi pocăiţi din unitate să se roage şi să

cânte într-o cameră în fiecare duminică.

In anul 1927 se căsătoreşte cu Sogorean Ioana, care provenea dintr-o familie

foarte evlavioasă, unde toţi membrii făceau parte din biserica baptistă. Această

familie l-a sprijinit mult în lucrarea de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu.

La scurt timp după căsătorie a fost ales de biserică şi a fost ordinat ca păstor

în data de 12 iunie 1927 de către fratele Nicolae Pop din Gârbău. In anul 1929 a

intrat în anul I la Seminarul Baptist din Bucureşti, dar în 1930 seminarul nu a

funcţionat din motive de construcţie, iar mai târziu a avut mari greutăţi în familie si

nu a mai putut continua.

Fiindcă Dumnezeu a lucrat în aşa fel încât Biserica Baptistă din Negrileşti a

crescut numeric foarte mult şi nu exista casă în sat în care să încapă, s-a luat

hotărârea zidirii unui locaş de închinare.

Astfel, în 1930, fraţii din biserică, în frunte cu fratele Costea, încep

construcţia, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi finalizată în numai o lună. In acest

timp, numărul baptiştilor din Negrileşti ajunsese la 150 de membri.

În această perioadă au luat fiinţă biserici baptiste în toate satele din jurul

satului Negrileşti şi s-au întărit destul de mult. Fratele Costea a colaborat foarte bine

cu aceste biserici şi cu lucrătorii din ele, s-au organizat împreună şi au mers mai

departe cu Evanghelia ajungând in satele: Suciu de sus, Suciu de jos, Rohia,

Măgoaja, Ciocotiş, Gostila, Chiuieşti, Poiana Blenchii, Lăpuşul Românesc şi

altele.

În Poiana Blenchii acceptă o confruntare publică cu preotul satului şi cu un

călugăr, pe baza Sfintei Scripturi, astfel tot satul a aflat care era credinţa baptistă.

După anul 1930 a înfruntat cu mult curaj pe adventişti şi milenişti, care au

încercat în câteva rânduri să dezbine biserica, apoi au apărut penticostalii, care au

reuşit să prindă în mreajă pe câţiva mai creduli, dar, datorită faptului că fratele

Costea avea o doctrină clară şi curată, bazată pe Sfânta Scriptură, biserica a rămas

neclintită de la doctrina baptistă.

Tot după anul 1930 prigoanele s-au rărit şi nu au mai fost aşa de dure, dar în

anul 1938, datorită deciziei 26 208/1938 a Ministrului Cultelor, în data de 16

octombrie 1938, uşa bisericii baptiste a fost sigilată şi apoi păzită de un jandarm

până în 1939, la Paşte.

A venit războiul, iar peste fratele Costea încercări deosebit de grele. În

martie 1942 i-a murit soţia, rămânând cu cinci copii, cel mai mare de 12 ani. La

scurt timp de la acest eveniment a fost luat în război, fiind dus în Ungaria pentru

pregătire, urmând să fie trimis pe front în Rusia.

Dumnezeu a lucrat însă în aşa fel încât a fost înţeles de superiori şi mai întâi i

s-a dat o permisie de 14 zile, iar după aceea, când ceilalţi au fost trimişi pe front în

Rusia lui i s-a dat drumul acasă.

Au fost ani grei deoarece şi treburile familiei şi ale bisericii erau doar pe

umerii lui, majoritatea bărbaţilor fiind plecaţi pe front.

S-a căsătorit cu Viorica, cu care a mai avut doi copii, dar care a fost mamă şi

pentru ceilalţi cinci copii ai fratelui Costea Simion.

În jurul anului 1950 a fost o perioadă preşedintele Comunităţii Baptiste

Someş, cu sediul la Negrileşti.

După război au apărut securiştii, care au creat alte probleme, atât fratelui

Costea, cât şi bisericii.

În Negrileşti au fost câţiva oameni care erau împotriva regimului, umblau

prin păduri, erau înarmaţi şi erau urmăriţi de Securitate. Securitatea a acuzat pocăiţii

că îi ajută şi într-o noapte ploioasă l-au obligat în bătaie de joc pe fratele Costea să

meargă să caute partizanii pe la toate colibele din hotarul Negrileştiului. La unele se

aflau ciobani cu oile, altele erau părăsite.

Fratele Costea a luat pe un alt frate să-l însoţească (şi anume pe Moldovan

Alexandru) şi au mers în acea noapte la toate colibele din hotar. La cele unde ştiau

că nu sunt ciobani, strigau de departe ca nu cumva să se tragă asupra lor. Într-un loc

au aprins un chibrit şi atunci cineva a tras asupra lor, dar nu era aproape. Au lăsat

semne la fiecare colibă părăsită ca să poată demonstra că au trecut pe acolo, iar a

doua zi dimineaţă au mers la post şi au raportat că nu au găsit partizanii. Fratele

Moldovan Alexandru ţinea minte noaptea aceea şi la 92 de ani.

A slujit Biserica Baptistă din Negrileşti şi altele din jur până în 1973, când s-a

pensionat, la vârsta de 70 de ani, când picioarele au început să nu mai vrea să-l

slujească.

A fost unul din cei mai buni gospodari din sat, harnic, înţelept, având un fin

simţ al umorului, lucru care se poate vedea şi în cartea „O viaţă de slujire” pe care a

scris-o.

În 1980, aflându-se la căpătâiul fratelui Precup Gheorghe, care-şi trăia

ultimele clipe, a spus: „La revedere frate! Ne vedem dincolo”.

Îndemnul pe care l-a lăsat în urma sa se află în Evanghelia după Matei,

capitolul 7, versetele 7 şi 8 „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se

va deschide. Căci orişicine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate i se

deschide.”

În anul 1989 pleacă în Statele Unite ale Americii la copii, iar după un an, în

23 ianuarie 1990 a plecat acasă la Domnul să primească cununa care i-a fost

pregătită.

Soţia sa, Viorica, locuieşte şi acum la copii în America, dar poartă necurmat

în inimă Biserica Baptistă din Negrileşti.

Informațiile sunt luate cu aprobare din Teza de licență a fratelui Gheorghe Clapa. 

 

Gligor Cristea 1897-1988

 În 7 februarie 1897, în satul Cristeşti, comuna Dealul Geoagiului, judeţul Alba, se năştea Cristea Gligor, al optulea copil (din 10) al soţilor Cristea Chifor (1853-1918) şi Verona (1852-1922).
A auzit Evanghelia în 1915, dar numai  în 1919, după ce a venit de pe front a fost botezat.
În 1917-18 a satisfăcut stagiul militar în primul război mondial.

În 1922 s-a căsătorit cu Elena Onea din comuna Almaşul Mare, judeţul Alba. Căsnicia lor de 60 de ani a fost binecuvîntată cu 3 băieţi şi 3 fete: Daniel, Beniamin, Eugenia, Maria, Eftimie, Aurelia.

A fost unul dintre pionierii credinței baptiste în România, fiind pastor la Alba Iulia, în anii ’20, în Dobrogea în anii ’30-’40 şi în Petrila (Valea Jiului), în anii ’50-’80. 

În 1923 Gligor Cristea a fost ordinat ca pastor în Biserica Baptistă din Alba Iulia, pe care a păstorit-o pînă în 1929, după cum se menţionează în micromonografia Bisericii Baptiste din Alba Iulia (întocmită de Cornel Marcu și Ioan Crișan) în Istoria Bisericilor Baptiste din România (ed. Ioan Bunaciu).
Aici poți găsi mai multe date din biografia personală, editată de fr. Alin Cristea, nepotul fratelui.
Istoricul baptist Marius Silveșan a găsit în arhive o sentință din 1924 pentru plata unei amenzi – documentul face referire la ținerea unor adunări de rugăciune în casa personală, adunări la care au participat persoane de confesiune baptistă, dar și de alte confesiuni, fără ca persoana respectivă să fi avut autorizație pentru astfel de întruniri.

Aici poți găsi mai multe date despre persecuția baptiștilor în perioada interbelică. Studiu de caz – sentință de condamnare Gligor Cristea (1924) – Marius Silveșan.

Gligor Cristea a predicat în judeţele Constanţa, Ialomiţa, Durostor, Caliacra, în multe din localităţile respective oficiind botezuri nou testamentale. A fost prieten cu alţi pionieri ai credinţei baptiste din România, precum Ilie Mîrza (Deva), Artenie Zdrînc (Alba), Teofil Ciora (Lupeni). Iată-l alături de o figură interesantă, recunoscută de Ioan Bunaciu ca fiind Pavel Popa din Bălaia.

În 1950 Gligor Cristea s-a stabilit cu familia în Petrila şi a slujit timp de 32 de ani ca păstor. A fost un bun organizator şi un bun colaborator în lucrarea din Valea Jiului. A avut prestanţă şi a fost îndrăgit de fraţii în mijlocul cărora a slujit, avînd o comportare creştinească în sfat şi trăire.
Îi plăcea să citească. Mulţi îl vizitau pentru a sta de vorbă cu el. Până în ultimii ani de viaţă a avut obiceiul să îşi noteze meditaţii inspirate din Scriptură.
Imaginea cea mai larg răspîndită despre Gligor Cristea a fost cea a unui patriarh. Fie în comunitatea de credincioşi, fie în mijlocul necredincioşilor, a fost respectat şi considerat unul dintre oamenii care te motivează să spui: “Mai bine să trăiesc decît să mor!”
A străbătut deşertul comunist cu demnitate, dar nu a mai apucat să vadă căderea sistemului ateist.
A încetat din viaţă în 22 septembrie 1988, la vîrsta de 91 de ani. A avut fericirea să-şi vadă 21 de nepoţi şi 5 strănepoţi.
Aici poți găsi mai multe poze despre familia fr Gligor, copii și nepoți.