S-a
născut în 12 septembrie 1903, în comuna Negrileşti, într-o familie de
ortodocşi,
tatăl
fiind corator la biserică. A învăţat să scrie şi să citească înainte să meargă
la
şcoală.
La vârsta de 9 ani cânta în biserică şi de copil a fost atras de religie.
După
război, familia fratelui Costea a fost considerată o familie înstărită în
sat,
aşa că tânărul Costea Simion mergea vara la vite sau la oi pe câmp, unde
obişnuia
să citească, iar iarna stătea de obicei cu oile la căsoi (un fel de cabană mică
din
bârne), unde le îngrijea.
În 8
mai 1920, tânărul Costea era cu oile la păscut, când l-a văzut prima dată
pe
Zadic Ioan, despre care se spunea că este sluga lui Antihrist, fiindcă şi-a
lăsat
credinţa
şi s-a botezat devenind baptist. Avea de gând să-l întrebe de ce şi-a lăsat
legea
creştină, dar, înainte să ajungă Zadic lângă el, s-a petrecut un incident: o
femeie îşi blestema vaca, iar Zadic i-a dat un sfat deosebit acestei femei.
Auzind
aceste
vorbe, tânărul Costea şi-a dat seama că Zadic nu poate fi sluga lui Antihrist,
ci
este chiar omul lui Dumnezeu, după cum a vorbit. În mintea lui îşi zicea că ar
dori
să ştie mai mult ce fel de oameni sunt pocăiţii.
După
puţin timp, a avut loc un alt eveniment care l-a marcat pe tânărul
Costea.
Era în ziua când se măsurau oile şi o fată a lui Zadic, pe nume Anica, a
trecut
cu două oi pe lângă turma pe care o păzea Costea. Ea fusese şi la alte turme,
dar
nimeni nu o primise, deoarece era pocăită. Femeia aceasta era văduvă, bărbatul
murindu-i
în război, şi avea două fetiţe.
„Costea, când a auzit despre ce era vorba, a primit oile, iar femeia, dreptmulţumire, i-a dat o carte care cuprindea cele patru Evanghelii, pe care Costeaa citit-o cu mare sete. Toate acestea au trezit în sufletul lui dorinţa dupământuire, a ajuns şi în posesia unui Nou Testament şi astfel, s-a convins denecesitatea pocăinţei.”
Fiind
toată vara la oi, rareori putea să coboare duminica în sat, iar când se
întâmpla
lucrul acesta, mergea cu părinţii la biserică. Deoarece tatăl lui auzise că
citeşte
într-o carte de-a pocăiţilor, încerca să-l depărteze, îndemnându-l să meargă
după
masă la joc cu ceilalţi tineri. Cum însă el era zi şi noapte la oi, era obosit
şi
stând
între tineri, îl fura somnul, aşa că a hotărât să meargă acasă să se culce.
Fratele
Costea povesteşte:
„Nu am mers mai mult de 50 de metri şi am auzit într-o căsuţă mică cântând.Am intrat acolo şi era chiar casa femeii cu oile, iar omul cel pocăit era la masăşi vorbea despre Dumnezeu. Apoi au cântat o cântare: <<O, ce dulce nume-iIsus, ranele cum vindecă; Pace, bucurie-aduce, inimii credincioase. (:Cefrumos răsună, când despre El se cântă!:)>>. Mi-a plăcut aşa de mult că amînceput şi eu să cânt la cor, acolo unde se repetau cuvintele. În casă erauaproape zece persoane, între care era un tânăr mai mare decât mine cu trei saupatru ani. După cântare, a vorbit acesta despre Domnul Isus, despre suferinţeleLui pentru mântuirea celor păcătoşi. M-am simţit aşa de bine şi de fericit, şi măgândeam cum aş putea şi eu să mă pocăiesc, deşi lumea vorbea de pocăiţinumai rău.”
Aceasta
a fost prima oară când a mers la adunarea pocăiţilor, iar la încheiere
i-a
promis lui Dunca Gavril că o să mai meargă, dar multă vreme n-a mai putut lipsi
de la
oi. Data următoare, când a avut liber duminica, a mers iar la adunarea
baptiştilor,
de data aceasta având mai multe cunoştinţe, fiindcă la oi studia mult
Noul
Testament. A intervenit familia, în special tatăl, ca să-l convingă să nu se
mai
ducă
la „rătăciţii” aceia.
Fratele
Costea le-a arătat că în Noul Testament scrie să ne pocăim. A urmat o ceartă
în
care i s-a spus că Biblia pocăiţilor nu e bună şi tatăl lui a pus mâna pe
Testament
să-l
arunce în foc, pentru că era de la pocăiţi. „Să nu-l arunci, că de faci asta,
aşa vei
arde
şi dumneata, că e cartea lui Dumnezeu, şi în al doilea rând nu e a mea, că am
primit-o
numai să o citesc”, a ripostat tânărul Costea, şi au convenit să compare
Biblia
pocăiţilor cu cea ortodoxă. Au făcut într-adevăr comparaţie între Biblii şi nu
era
nici o diferenţă, decât că cea ortodoxă era o traducere mai veche. Conflictul a
ajuns
atât de departe încât tatăl a fost pe punctul de a-şi alunga fiul de acasă şi a
făcut
tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l opri să se pocăiască, acuzându-l chiar şi
de
îmbolnăvirea
mamei sale.
Cu toate
acestea, în noaptea de 13 spre 14 mai, la ora 2 a fost botezat de Pop
Nicolae
din Gârbău. Avea doar 17 ani.
Prigoana
a continuat din partea familiei, dar şi din partea preoţilor şi
jamdarmilor,
care într-o zi de iarnă, pe când părinţii erau plecaţi la târg, l-au chemat
la
post, unde a fost crunt bătut în repetate rânduri de doi preoţi.
„Şeful s-a dus în altă cameră, preoţii au stat să se odihnească şi iar m-aubătut. Eu aproape că nu mai simţeam loviturile, îmi mai pipăiam dinţii şimăselele care se clătinau în gură şi mă gândeam: Nu-i nimic, că tot nu voi maiavea trebuinţă de ele, că până în seară mă omoară <<Ana şi Caiafa>>, poate căaşa au plănuit, dar eu voi trece din lumea asta cu plânsul şi durerile, şi măgândeam la Domnul Isus cât a suferit pentru păcatele omenirii.Nu mai credeam că voi mai trăi, dar când a fost aproape seară m-au lăsat sămerg acasă.”
Când i
s-au întors părinţii de la târg, l-au găsit zăcând în pat, şi de abia după
o lună
de zile a început să-şi revină, semnele bătăii fiind vizibile chiar şi la
vârsta de 84 de ani. Părinţii au avut o ceartă cu preoţii, iar tatăl lui, în
timp ce fiul lui zăcea
încă
în pat, a plecat la Dej, a cumpărat a Biblie nouă şi i-a dăruit-o.
După
aceasta, prigoana din partea familiei a încetat, ba mai mult, două
mătuşi
s-au pocăit, iar după un timp i s-au pocăit şi părinţii.
Preoţii
şi jandarmii şi-au continuat prigoana împotriva lui Costea şi a tuturor
baptiştilor,
târându-i prin tribunale şi chiar la Curtea Marţială. Totuşi, la tribunal de
multe
ori li s-a dat dreptate, şi nu au fost condamnaţi la închisoare. În cel mai rău
caz au
primit amendă.
Costea
Simion a vestit cu putere Evanghelia nu numai în Negrileşti, ci şi în
satele
din jur: „Ciceu-Giurgeşti, Ciceu-Poieni, Hăşmaş, Dobric, Breaza, Gostila”35
În
anul 1925 este încorporat în armată la Oraviţa, unde este apreciat şi o duce
bine.
Fratele Costea a afirmat că niciodată în viaţă nu i-a fost aşa uşor ca acolo.
Era
abonat la revista cultului „Farul Creştin”, care îi venea prin poştă la
unitate,
şi i se îngăduia ca împreună cu ceilalţi pocăiţi din unitate să se roage şi să
cânte
într-o cameră în fiecare duminică.
In
anul 1927 se căsătoreşte cu Sogorean Ioana, care provenea dintr-o familie
foarte
evlavioasă, unde toţi membrii făceau parte din biserica baptistă. Această
familie
l-a sprijinit mult în lucrarea de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu.
La
scurt timp după căsătorie a fost ales de biserică şi a fost ordinat ca păstor
în
data de 12 iunie 1927 de către fratele Nicolae Pop din Gârbău. In anul 1929 a
intrat
în anul I la Seminarul Baptist din Bucureşti, dar în 1930 seminarul nu a
funcţionat
din motive de construcţie, iar mai târziu a avut mari greutăţi în familie si
nu a
mai putut continua.
Fiindcă
Dumnezeu a lucrat în aşa fel încât Biserica Baptistă din Negrileşti a
crescut
numeric foarte mult şi nu exista casă în sat în care să încapă, s-a luat
hotărârea
zidirii unui locaş de închinare.
Astfel,
în 1930, fraţii din biserică, în frunte cu fratele Costea, încep
construcţia,
care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi finalizată în numai o lună. In acest
timp, numărul baptiştilor din Negrileşti ajunsese la 150 de
membri.
În
această perioadă au luat fiinţă biserici baptiste în toate satele din jurul
satului
Negrileşti şi s-au întărit destul de mult. Fratele Costea a colaborat foarte
bine
cu
aceste biserici şi cu lucrătorii din ele, s-au organizat împreună şi au mers
mai
departe
cu Evanghelia ajungând in satele: Suciu de sus, Suciu de jos, Rohia,
Măgoaja,
Ciocotiş, Gostila, Chiuieşti, Poiana Blenchii, Lăpuşul Românesc şi
altele.
În
Poiana Blenchii acceptă o confruntare publică cu preotul satului şi cu un
călugăr,
pe baza Sfintei Scripturi, astfel tot satul a aflat care era credinţa baptistă.
După
anul 1930 a înfruntat cu mult curaj pe adventişti şi milenişti, care au
încercat
în câteva rânduri să dezbine biserica, apoi au apărut penticostalii, care au
reuşit
să prindă în mreajă pe câţiva mai creduli, dar, datorită faptului că fratele
Costea
avea o doctrină clară şi curată, bazată pe Sfânta Scriptură, biserica a rămas
neclintită
de la doctrina baptistă.
Tot
după anul 1930 prigoanele s-au rărit şi nu au mai fost aşa de dure, dar în
anul
1938, datorită deciziei 26 208/1938 a Ministrului Cultelor, în data de 16
octombrie
1938, uşa bisericii baptiste a fost sigilată şi apoi păzită de un jandarm
până
în 1939, la Paşte.
A
venit războiul, iar peste fratele Costea încercări deosebit de grele. În
martie
1942 i-a murit soţia, rămânând cu cinci copii, cel mai mare de 12 ani. La
scurt
timp de la acest eveniment a fost luat în război, fiind dus în Ungaria pentru
pregătire,
urmând să fie trimis pe front în Rusia.
Dumnezeu
a lucrat însă în aşa fel încât a fost înţeles de superiori şi mai întâi i
s-a
dat o permisie de 14 zile, iar după aceea, când ceilalţi au fost trimişi pe
front în
Rusia
lui i s-a dat drumul acasă.
Au
fost ani grei deoarece şi treburile familiei şi ale bisericii erau doar pe
umerii
lui, majoritatea bărbaţilor fiind plecaţi pe front.
S-a
căsătorit cu Viorica, cu care a mai avut doi copii, dar care a fost mamă şi
pentru
ceilalţi cinci copii ai fratelui Costea Simion.
În
jurul anului 1950 a fost o perioadă preşedintele Comunităţii Baptiste
Someş, cu sediul la Negrileşti.
După
război au apărut securiştii, care au creat alte probleme, atât fratelui
Costea,
cât şi bisericii.
În
Negrileşti au fost câţiva oameni care erau împotriva regimului, umblau
prin
păduri, erau înarmaţi şi erau urmăriţi de Securitate. Securitatea a acuzat
pocăiţii
că îi
ajută şi într-o noapte ploioasă l-au obligat în bătaie de joc pe fratele Costea
să
meargă
să caute partizanii pe la toate colibele din hotarul Negrileştiului. La unele
se
aflau
ciobani cu oile, altele erau părăsite.
Fratele
Costea a luat pe un alt frate să-l însoţească (şi anume pe Moldovan
Alexandru)
şi au mers în acea noapte la toate colibele din hotar. La cele unde ştiau
că nu
sunt ciobani, strigau de departe ca nu cumva să se tragă asupra lor. Într-un
loc
au
aprins un chibrit şi atunci cineva a tras asupra lor, dar nu era aproape. Au
lăsat
semne
la fiecare colibă părăsită ca să poată demonstra că au trecut pe acolo, iar a
doua
zi dimineaţă au mers la post şi au raportat că nu au găsit partizanii. Fratele
Moldovan
Alexandru ţinea minte noaptea aceea şi la 92 de ani.
A
slujit Biserica Baptistă din Negrileşti şi altele din jur până în 1973, când s-a
pensionat,
la vârsta de 70 de ani, când picioarele au început să nu mai vrea să-l
slujească.
A fost
unul din cei mai buni gospodari din sat, harnic, înţelept, având un fin
simţ
al umorului, lucru care se poate vedea şi în cartea „O viaţă de slujire” pe
care a
scris-o.
În
1980, aflându-se la căpătâiul fratelui Precup Gheorghe, care-şi trăia
ultimele
clipe, a spus: „La revedere frate! Ne vedem dincolo”.
Îndemnul
pe care l-a lăsat în urma sa se află în Evanghelia după Matei,
capitolul
7, versetele 7 şi 8 „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi
şi vi se
va
deschide. Căci orişicine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate i
se
deschide.”
În
anul 1989 pleacă în Statele Unite ale Americii la copii, iar după un an, în
23
ianuarie 1990 a plecat acasă la Domnul să primească cununa care i-a fost
pregătită.
Soţia
sa, Viorica, locuieşte şi acum la copii în America, dar poartă necurmat
în inimă Biserica Baptistă din Negrileşti.
Informațiile sunt luate cu aprobare din Teza de licență a fratelui Gheorghe Clapa.