”BAPTISMUL
ŞI CELELALTE SECTE
De Nichifor
Crainic
Zilele trecute s’a ţinut în Bucureşti
congresul secţiei baptiştilor din România. Momentul a fost foarte bine ales:
vacanţa de vară goleşte Capitala, iar vigilenţa şi atenţia, faţă de problemele
şi mişcările ce ating direct marile interese româneşti, scad. Astfel congresul
s’a ţinut cu largul concurs de totdeauna al presei iudaice şi fără nicio
atitudine din partea celor datori să vegheze la apărarea patrimoniului
spiritual al acestei ţări.
Poate mulţi dintre noi nu ştiu că mişcarea
baptistă din România se bucură de o situaţie specială. Mulţumită propagandei
presei evreeşti şi intervenţiei anumitor factori români ai democraţiei, dar mai
ales presiunii metodice şi permanente a forurilor baptiste anglo-americane
asupra guvernelor noastre, această mişcare nu mai e considerată ca o sectă şi
se bucură de libertatea cultelor recunoscute, cu singura deosebire că nu e încă
introdusă în bugetul statului. Poate nu va trece mult şi vom vedea
săvârşindu-se şi această crimă împotriva intereselor româneşti. Mai ales că eu
cunosc demagogi, cari, în perioada electorală, şi-au luat angajamentul faţă de
baptişti, în schimbul voturilor, bine înţeles, de a-i trece în rândul cultelor
subvenţionate. Ministerul educaţiei naţionale a mers şi mai departe, admiţând
printr’o decizie de acum câţiva ani ca elevii baptişti să frecventeze şcoalele
noastre normale şi să între astfel în rândurile învăţătorimii, - pentru a
deveni propagandişti direcţi ai acestei rătăciri printre copiii neamului
nostru!
Şi totuşi, baptismul e o sectă nu mai puţin
primejdioasă decât oricare alta. Ne-o spune arhicunoscutul domn J. H.
Rushbrooke, secretarul alianţei baptiste mondiale, care a participat la
recentul congres din Bucureşti, împreună cu o întreagă listă internaţională de
englezi, americani, francezi (Dr. Lewis, mă rog!), elveţieni, unguri, bulgari,
etc., şi a făcut declaraţii ziariştilor galiţieni din Capitală. Cum aceşti
galiţieni de la „Adevărul“ şi „Dimineaţa“ au o pasiune arzătoare pentru anumite
mişcări din sânul creştinismului, l-au întrebat pe dl Rushbrooke care e
deosebirea dintre ortodoxie şi baptism. Răspunsul, publicat foarte pe larg în
„Dimineaţa“, e categoric:
Baptismul nu admite sfânta tradiţie, adică nu
admite Biserica, nu admite ierarhia ei harică, nu admite Sfintele Taine, nu
admite dogmele şi disciplina formulate de sinoadele ecumenice şi nici
interpretarea învăţăturii Domnului, dată în unanimă concordanţă de cugetarea
părinţilor bisericeşti.
Baptismul nu admite Crucea ca simbol al
mânturii şi ca semn distinctiv al creştinismului autentic.
Baptismul nu admite cultul sfinţilor cari,
pentru creştinii adevăraţi şi pentru Biserică, sunt realizatorii desăvârşirii
morale după modelul Mântuitorului.
Baptismul nu admite decât Biblia, pe care
fiecare ins o interpretează cum i se pare lui.
Dar toate aceste puncte negative, care
constituie credinţa baptistă, după însuşi secretarul general al alianţei
mondiale, sunt comune tuturor sectelor, iar principiul interpretării
individuale a Bibliei, de asemenea comun tuturor sectarilor, e tot ce poate fi
mai contrar rânduielii consacrate a Bisericii noastre. El e însăşi sursa anarhiei
din care s’au născut aceste denaturări şi contrafaceri ale creştinismului, care
sunt sectele.
Ne este, deci, cu totul indiferent că
baptismul are aderenţi sus puşi în Anglia sau America. În domeniul religios,
noi ortodocşii, cari facem parte din Biserica autentică, întemeiată de
Mântuitorul lumii, nu putem primi îndrumări de credinţă de la rătăciţii cari
vin cu prestigiul occidental pe meleagurile noastre. Pentru noi nu există alt
prestigiu decât acela al dogmelor sinodale şi al aşezămintelor date de Mântuitorul
prin Biserica Sa. Creştinismul poporului românesc e de origine apostolică şi nu
aventurierii din Occident pot fi îndrumătorii crdinţei noastre.
Autenticitatea ortodoxiei exclude astfel
orice fel de propagandă de altă confesiune printre români şi îndeosebi orice
fel de propagandă sectară. Învăţătura oricărei secte este anarhie
individualistă faţă de rânduiala apostolică şi sinodală a ortodoxiei. Poporul
român, născut în creştinism cu mult înaintea tuturor popoarelor Occidentului,
posedă tezaurul infinit de bogat al adevăratei credinţe încât n’are nevoie de
nicio idee religioasă venită de acolo. Dimpotrivă, acest Occident are nevoie de
luminile ortodoxiei pentru a ajunge la înţelegerea justă a Mântuitorului, de
care s’a depărtat prin anarhia răstălmăcirilor individualiste.
Iată o
dovadă: Anglia are o singură biserică de stat, care nu e cea baptistă, dar cea
anglicană. Şi totuşi această biserică, prin care se consacră regii marelui
imperiu, vine la noi ortodocşii, pentru a cere certificat de dreaptă credinţă!
Iar în acelaş timp, conducătorii londonezi ai baptismului au îndrăsneala să se
plângă, - cum au făcut-o în impertinenta moţiune a congresului dela Bucureşti,
- că n’ar avea libertatea deplină de acţiune în România. Ce însemnează această
libertate într’o ţară ca a noastră decât deslănţuirea acţiunii anarhice de
distrugere a aceleeaşi ortodoxii, după certificatele căreia umblă anglicanii,
cari sunt tot englezi ca dl Rushbrooke?
Oamenii noştri politici, atât de timoraţi în
faţa presiunii exercitate de puterile străine, ar putea trage din această
situaţie argumente difinitive pentru suprimarea libertăţii de propagandă în
România atât a baptismului cât şi a tuturor celorlalte secte. Nu există nicio
putere în lume să oprească un popor de a-şi apăra patrimoniul credinţei
strămoşeşti. Cu atât mai puţin când e vorba de ortodoxie, pe care însăşi
biserica oficială a Angliei o recunoaşte ca formă autentică a învăţăturii
Mântuitorului.
Orice propagandă baptistă, sectară sau de
orice altă confesiune printre membrii naţiunii noastre, atinge deopotrivă
Biserica strămoşească şi interesele permanente ale statului naţional.
Atinge Biserica, fiindcă implicit şi explicit
orice confesiune sau sectă e împotriva acestei Biserici din moment ce
propaganda de conruperere se face printre românii ortodocşi. Constituţia
declară Biserica ortodoxă Biserică dominantă a neamului românesc. În
consecinţă, statul e obligat să conlucreze cu organele ei, dar cu mijloacele
lui, la apărarea patrimoniului spiritual pe care îl reprezintă această
Biserică.
În Italia, catolicismul fiind recunoscut ca
Biserică de stat prin tratatul încheiat la Lateran, statul se obligă formal să
apere catolicismul împotriva oricărei alte confesiuni sau secte. Aceeaşi
obligaţie e dată prin constituţie statului român faţă de Biserica sa dominantă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât înseşi
interesele statului naţional sunt lezate prin propaganda sectelor şi a
confesiunilor eterodoxe. Căci temelia acestui stat e sufletul românesc, unitar
şi omogen prin puterea spirituală a ortodoxiei. Cuceririle sectare printre
români nu fac altceva decât fărâmiţează unitatea spirituală a neamului şi
anarhizează baza sufletească a statului naţional.
Slăbiciunea noastră în toate e desbinarea
dintre noi. Străinii ne domină desbinându-ne.
Acesta e, de fapt, scopul oricărei propaganda
sectare în România în această privinţă. Alianţa baptistă mondială merge mână în
mână cu Alianţa israelită universală. Ce dovadă mai clară vreţi decât aceea că
ziarele „Adevărul“ şi „Dimineaţa“sunt organele de susţinere ale baptismului şi
ale tuturor sectelor? Urmăresc de aproape două decenii această chestiune. Acest
domn Rushbrooke e unul din cei mai înverşunaţi duşmani ai statului nostru prin
denunţurile otrăvite, pe care le face împotriva noastră în presa baptistă din
Anglia. Ei bine, nu e un singur articol şi o singură notiţă publicată de el
acolo să nu fie reprodusă şi comentată în defavoarea noastră de presa din
Sărindar!
Baptismul şi toate sectele merg mână în mână
cu iudaismul în România, înfrăţite prin instituţia ocultă a francmasoneriei. Ce
interes pot să aibă talmudiştii noştri faţă de aceste forme degenerate de
creştinism, pe care ei totuşi nu le îmbrăţişează ci numai le suţin, ce interes
altul decât acela de a sfărâma unitatea spirituală a acestui neam ortodox,
pentru a ne anarhiza, pentru a ne desbina ca să ne poată domina mai uşor şi mai
sigur?”
