Anuța T. Costin ? – 1932, din Cluj

Dumnezeu a chemat-o acasă la El, pe sora Anuța T. Costin, pe când era foarte tânără, promitea mult înaintea Domnului și poporului baptist din România.

Citind, veți putea vedea devotamentul ei pentru Dumnezeu, pentru lucrarea Lui. Era neobosită, mergea prin țară să organizeze surorile baptiste, să le antreneze în slujire. Glasul ei cu câteva luni înainte de a muri, era: „Femei deșteptați-vă! Lumea vă cheamă pentru salvarea ei”. Mai jos, puteți citi mesajul în întregime.

Frați păstori, înainte de a încheia predica, aruncați-vă ochii peste mesajul surorii Anuța, vă veți încărca spiritual din el.

Anuța T. Costin, este din Cluj și este  fiica fr. Ioan Costin, cel care a fost printre primii credincioși baptiști din Cluj și în casa căruia s-a deschis Biserica Baptistă.

Ne pare rău că nu am găsit mai multe date despre sora Anuța. 

În anul 1925,  este admisă în anul întâi la Seminarul Teologic Baptist din București.

Din anul 1926, face parte dintre  colaboratorii  revistei baptiste „Farul Mântuirii”. Este colaboratoare și la revista de tineret a baptiștilor din România, „Glasul Tineretului Baptist”. Scrie articole, poezie și dă îndemnuri.

În anul 1927, revista „Farul Mântuiri”, îi recunoaște poeziile, ca fiind de o însemnătate poetică mai mare, față de alte încercări literare pe care unii le trimiteau la revistă.

În anul 1928, sora Anuța, ca reprezentantă a femeilor baptiste, are un salut la Congresul General al U.C.B.R.

 Mai jos este un articol găsit în „Calendarul Poporului Creștin din 1933”.

„O Pagină Tristă.

In toamna anului 1932, organizaţia Uniunii Femeilor Baptiste din România, a pierdut un element de cea mai mare valoare, prin moartea surorii în Cristos, Anuța T. Costin, care timp de mai mulţi ani a funcţionat ca secretară şi misionară a susnumitei organizaţiuni. Anuţa Costin e originară din Cluj.

A făcut Şcoala Normală de învăţătoare, după care s-a ho­tărât a înființa  câmpul de misiune al Evangheliei; astfel a intrat în Seminarul Baptist din Bucureşti, unde a stat 4 ani, în care timp a făcut şi Conservatorul de muzică din Bucureşti. După ce şi-a sfârşit cursurile de pregătire, a ieșit la lucru.

In scurtă vreme, a vizitat aproape toate regiunile ţării, înfiinţând numeroase so­cietăţi ale  femeilor prin bisericile baptiste; astfel, numele ei a de­venit foarte popular. Vestea morţii ei, a stors multe lacrimi şi în multe inimi a trezit cele mai adânci păreri de rău.

Anuţa T. Costin, s-a distins atât pe teren misionar, unde a dat dovadă de jertfă şi abnegaţie, cât şi pe teren literar, dând la iveală numeroase scrieri în proză şi poezie, cu caracter moral şi religios. Astfel, ne-a lăsat o frumoasă comoară literară, care o va supraviețui mereu printre noi. Sunt de asemenea neuitate bo­gatele predici şi cuvântări pe cari le-a rostit prin diferitele bi­serici, pe cari le-a vizitat.

 Deşi adeseori s-a simţit slăbită de puteri, totuşi spiritul ei veşnic treaz, i-a dat imbolduri sfinte şi nu s-a dat înapoi, ci a ascultat de glasul înaltei sale chemări, până-n ultima clipă a vieţii. A străbătut adeseori dealuri şi câmpii, prin ploaie şi frig, ducând celor păcătoşi vestea mântuirii, până în ceasul când moar­tea nemiloasă a răpit-o din rândurile celor vii. După cum un ostaş moare cu glorie pe câmpul de luptă, îndeplinindu-şi înalta chemare de apărare a patriei sale, tot aşa Anuţa Costin a murit, departe de casa părintească, departe de acei cari îi erau atât de dragi, lipsită de ultima mângâiere dulce a mamei sale; a murit în comuna Talpoș, fiind în misiune; a murit la datorie, dând dovadă că a ştiut să fie în toată vremea la înălţimea che­mării ei. Ea a înţeles cuvintele Mântuitorului nostru Isus Cristos, când a spus că: „Tot acela care nu lasă tată şi mamă, frate şi soră şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine”.  Ea a trăit şi a murit pentru idealul sfânt şi ultimele ei cuvinte au fost: „Isus, Isus..”. A murit în floarea tinereţii, lăsând părinţi şi fraţi, cari varsă lacrimi fierbinţi pe vatra rece pe care odinioară picioa­rele ei au călcat. Pe ea însă o aşteaptă bucuriile nesfârşite, de-a dreapta Tatălui Ceresc.”

Acesta este mesajul surorii Anuța, cu câteva luni înainte de a pleca la Domnul.

   

Femei deşteptaţi-vă!  Lumea vă cheamă pentru salvarea ei.

                           „Secerişul este mare şi lucrătorii sunt puţini.”

Acel apel pe care Mântuitorul l-a făcut odată ucenicilor şi ucenicelor Lui şi astăzi ne sună, în rândul veacurilor; ba astăzi poate mai accentuat ca oricând. Voi care citiţi Evanghelia, veţi rămânea oare reci la acest apel, ce Isus vi-l face. El vă cheamă la lucrul Său, auziţi voi glasul Lui?

   Mamă,

Tu, care eşti creată pentru a iubi, nu pentru a fi iubită, tu care eşti creată pentru a servi, nu pentru a fi servită, - îndreaptă-ţi privirea pe acest vast teren de lucru şi vezi cât e de mare. Mamă, tu poţi strecura o picătură de pace, armonie cerească, în acest haos pământesc: în familia ta, între vecinii tăi, în satul tău, în biserica din care faci parte.

1.       Când soţul tău vine acasă obosit, apăsat de povara grijilor, uneori aproape descurajat – dezgustat de viaţă, nu uita, că misiunea ta înaltă e să mângâi, să pui balsam pe rană, să linişteşti furtuna.

2.       Când copiii tăi vin de la şcoală sau de la serviciu, adeseori nemulţumiţi cu soarta. Dacă li se face vreo nedreptate, ei aleargă la braţul mamei, unde ştiu că primesc mângâiere, căci ea ştie compătimi. Când lumea-i vorbeşte de rău, îi ponegreşte, înjoseşte şi răneşte şi se văd înşelaţi chiar de prieteni – aleargă la braţul mamei, fiindcă ea nu ştie să fie cu ei brută şi făţarnică, ea ştie să iubească sincer. – O sărmană văduvă, spălătoreasă, avea 3 copii şi bucata de pâine ce o avea, a împărţit-o în 3, la fiecare câte o bucăţică. – „Dar ţie ce-ţi mai rămâne, mamă dragă?” întrebă fetiţa cea mai mare „voi dragii mamei!”, răspunse mama cu ochii scăldaţi în lacrimi, mulţumită că-i poate nutri (hrăni). – O, inimă de mamă, ce mare eşti tu, dintre toţi muritorii de pe Pământ, iubirea ta e mai curată, mai sinceră şi fără interes!! – Aceasta însă nu-i de ajuns! Dacă tu-ţi iubeşti sincer copiii tăi, vei îndeplini şi misiunea înaltă de a-ţi instrui copiii tăi, a-i lumina, a le îndrepta paşii pe drumul adevărului. Nu uita, că toţi oamenii mari, au avut o mamă aleasă.

3.       Între vecinii tăi fii lumină! Nu uita că farmecul unui om este bunătatea. Dacă vezi că vecina ta are nevoie de ajutor, nu te retrage din faţa datoriei. Poate ea nu e o credincioasă, tu poţi s-o dobândeşti pentru Cristos, prin faptele tale pline de dragoste. Ori o altă vecină a ta duce o viaţă grea, în mizerie, având soţ beţiv, rău, pătimaş; tu ai un cuvânt de mângâiere pentru ea. O alta, poate e bolnavă şi simte lipsa unei inimi caritabile. Tu poţi s-o faci aceasta!

4.       În biserică Dumnezeu te-a ales ca şi aici să fii o lucrătoare a Lui. La societatea femeilor poţi avea un cuvânt de încurajare pentru acele pe care, prin harul lui Cristos le poţi numi „surori”. Serveşte-L pe Dumnezeu cu toată viaţa ta, cu puterea ta şi avutul tău. Când e vorba de dărnicie de misiune, să nu spui „că e criză ...”, vezi, pentru diavolul şi împărăţia iadului nu-i criză! Caută deci, ca micul tău dar să-l pui lângă a surorilor tale şi aşa să se poată ajuta lucrul Evangheliei. – A spus odată un om mare: „Când vă rugaţi, să vă rugaţi aşa: Doamne scoate Tu lucrători în via Ta, iar nouă ajută-ne să le dăm pâinea!” Ce frumos! Iată una din datorinţele societăţii femeilor. – Soră, eşti tu membră în o asemenea societate, ori îţi place singură, fără tovărăşia celorlalte? Poţi să speri atunci la cer, la viaţa veşnică? Cum vei sta atunci o veşnicie întreagă în unire cu ele, dacă acum nu vrei să conlucrezi cu ele? Dacă până acum ai stat singură deoparte şi ai privit numai de la distanţă pe cei ce lucrează, acum e ceasul potrivit pentru o iubire a vieţii. Roagă-L pe Medicul Cel Bun să-ţi vindece rana sufletului tău şi El o va face aceasta, ca apoi, sănătoasă, plină de dragoste şi curaj să întri în via Sa.

Dacă ai intrat în serviciul lui Cristos şi vrei să lucrezi cu El şi lucrătorii Lui, ia secera în mână, pune piciorul în brazdă, fă mănunchi şi snopi, ca Stăpânul tău când va veni să te afle lucrând.

Cristos vă cheamă scumpe mame, rămâneţi voi reci la chemarea Lui? Ce-i răspunzi scumpă soră?

                                                                                 A. T. Costin – Cluj, 1932.

Surse:

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Calendarul Poporului Creștin 1933

Glasul Adevărului

Glasul Tineretului Baptist

Farul Mântuirii

1930

 

1923

 

Constantin Adorian, despre Teodor Sida, un articol fascinant din 1935

Am comandat din depozit și din ce aveam noi scanat, dar am vrut să punem mâna pe lucrul bine făcut și bine păstrat, al fraților noștri. Așa se face că am cerut Monitorul Baptist. Doar trei bucăți avea, din ani diferiți, dar în unul din ele am găsit ceva deosebit de frumos. Dumnezeu ni l-a scos în cale, ca ceva fermecător, ca ceva de care avem nevoie în relațiile noastre zilnice.

Este vorba despre un articol al lui Constantin Adorian, despre fratele Teodor Sida, despre care am scris AICI, dar atunci nu aveam un așa  mesaj.

Îl pun la dispoziția cititorilor mei cu mare drag. Eu, acolo la masa de lucru, deși eram foarte  grăbit, l-am citit pe nerăsuflate, cu o mare plăcere, în întregime.

Lectură plăcută.  

Teodor (Tudor) Sida

A trecut la cele veşnice. Vestea morţii fratelui Tudor Sida, mi-a răscolit o mulţime de amintiri plăcute. Figura lui s-a ridicat deodată înaintea mea, ca o imensă statuie de marmură albă în mijlocul unui loc deşert. Ţăran din ţărani, a rămas ţăran de caracter nobil şi a păstrat îmbrăcămintea, limba şi viaţa în mijlocul ţăranilor din Buteni.

L-am cunoscut pentru prima dată în 1913 când am încercat să convoc la Bucureşti prima conferinţă a fraţilor din Vechiul Regat. Trimisesem o invitaţie în Transilvania, cu gândul să le fac cunocut că şi noi existăm. Deşi distanţa era mare şi ne despărţea graniţa Carpaţilor, Tudor Sida şi Gheorghe Slăv în dorul de-a ne vedea au riscat totul şi au venit la noi. Ce surpriză plăcută! Sida îşi purta îmbrăcămintea tradiţională a butincenilor. Cu hainele lui albe, sumanul pe umeri, vesta lui albastră cu nasturi de argint, cizme lungi şi o cuşmă delicată, arăta ca un voievod din basme.

Era atât de curat, vorbea aşa de delicat, se purta atât de fin încât simţeai că sub haina lui se ascunde un suflet nobil. Slăv era îmbrăcat nemţeşte şi descoperirăm în curând că el e învăţător şi într-adevăr ne-a dat multe sfaturi pe care nu prea le-am înţeles din cauza dialectului şi a iuţelii cu care vorbea. Sida în schimb, vorbea rar şi ne întreba dacă am înţeles. Cu ocazia aceasta eu am fost ordinat ca predicator şi fratele Branea ca diacon. Această întrevedere a lăsat urme adânci în sufletul nostru, urme care n-au putut fi şterse niciodată.

După război, am fost noi musafirii lui la Buteni. Casa lui simplă, mobilierul simplu, şi tot ce înconjura gospodăria lui Tudor Sida, vorbeau tare că aici locuieşte un fiu al înţelepciunii. În birou o masă albă ca zăpada, pe ea o sticlă de cerneală şi Biblia, în faţa mesei o bancă lungă, în spatele mesei un scaun şi un dulăpior cu cărţi. Aici ne-a strâns mâna pe pământul care a devenit al Românilor, ne-a sărutat şi a scăpat două lacrimi mari.

Tudor Sida era un bărbat frumos, înalt, subţirel. Aşa cum era el, aşa îi era şi scrisul. Avea un scris frumos şi scrisoarea pe care o deţin de la el, o voi păstra pentru istorie.

Ne-a arătat casa, coridorul de ciment cu stâlpi, curtea pavată cu piatră, grajdul şi coteţul vitelor cu o curticică împrejmuită, toată în ciment, străluceau de curăţenie exemplară. Toate sculele gospodăriei îşi aveau locul şi le puteai găsi cu uşurinţă.

Întorşi din nou în birou începu să ne istorisească de lupta lui pentru Evanghelie, şi ofta adânc când vorbea de lipsa de literatură religioasă românească. Deschise dulăpiorul şi scoase de acolo fel de fel de cărţi româneşti, de tractate şi cărţi vechi de cântări. Din vorbirea lui se desprindea setea de citit. Aflarăm că a fost primar şi ne închipuiam cu câtă pricepere a condus afacerile comunei. Cu toate acestea el fugea de întâietate, nu vroia să fie pus în frunte şi n-a voit să fie preşedintele Uniunii. Voi regreta toată viaţa şi cred că toţi au greşit că nu am stăruit atunci, şi el a greşit că nu a primit.

Duminică m-a dus Tudor Sida la adunare. Era înţesată de lume. Cu greu am ajuns până la catedră iar poporul cânta: “Pe calea îngustă e luptă”. Mulţimea era toată în picioare; când ne zăriră, se făcu un fel de mişcare. Nu ştiu ce s-a mai petrecut. Nu uit însă că deodată au intrat vreo patruzeci de tineri în hainele lor albe, cu veste albastre, cu nasturi de argint, cu cizmele lustruite şi cu căciulile în mână. Îmi făcea impresia că sunt înconjurat de prinţi care s-au aşezat toţi la dreapta mea. În stânga, aveam vreo şaizeci de fete cu fustele largi, cu şaluri de mătase de toate culorile pe umeri, cu cozile pe spate, cu panglici roşii, albastre şi tricolore, cu obrajii îmbujoraţi, cu zâmbetul pe buze, cu ochii în pământ.

Alături de Tudor Sida, înconjurat de această minunată tinerime, având în dreapta bărbaţi, în stânga femei, am lăudat pe Dumnezeu care prin Isus Hristos a făcut lucruri mari prin oameni ca Tudor Sida.

N-a fost mare orator, a fost însă un mare creştin; n-a luptat pentru conducere şi totuşi a condus cu multă înţelepciune. N-a fost un gălăgios, dar a fost un bărbat. N-a dispreţuit şi n-a urât pe nimeni. Însă nici el n-a fost lipsit de batjocura lumii. A fost bănuit şi suspectat, el însă a iubit şi a iertat.

Când s-a clădit prima casă de rugăciune în Buteni, spunea: “Am supravegheat lucrarea toată ziua, iar după miezul nopţii mă plimbam după zidurile ridicate ca de un metru, în nopţile cu lună plină şi plângeam de bucurie”.

Caracteristic este faptul, că el a fost făcător de pace, iubitor şi doritor de pace. Comitetul uniunii de câte ori a avut de trimis undeva o comisie ca să facă pace, l-a ales pe el în frunte. Deşi fugea de certuri şi căuta să se eschiveze, totuşi se ducea şi cu duhul blândeţii căuta să împace partidele. Dacă reuşea, pleca grăbit spre casă, vesel, mângâiat şi grijuliu pentru ce-l mai aştepta. Dacă nu reuşea, se întorcea acasă neliniştit şi bolnav, cu gândul să nu se mai ducă în astfel de comisii. Când comitetul intra în discuţii aprinse, se ridica solemn, ridica mâna dreaptă, cerea cuvântul şi de pe buzele lui se revărsau cuvintele ca apa care stinge focul. Atmosfera se schimba şi se intra iarăşi în discuţii normale.

Este de admirat cum un om ca el, a putut să întrunească atâtea calităţi rare. Nu vreau să spun că a fost fără defecte, însă aşa cum l-am cunoscut, monumentala această statuie n-a avut vreo umbră pe care să o întrezăresc. Dacă chipul lui Dumnezeu se oglindeşte în Isus Hristos, apoi chipul lui Hristos se oglindeşte în toată fiinţa lui Tudor Sida. A murit Tudor Sida. Amintirea lui însă trăieşte în noi şi noi vrem să călcăm pe urmele lui. Dea Dumnezeu ca el să aibă imitatori. Frăţietatea din Buteni în al cărui mijloc a trăit, nu-l va putea uita curând.

Mai cunosc un frate din Buteni care îi seamănă şi care mi-a istorisit, că într-o zi s-au răsculat din adunare contra lor unii şi au cerut să pună lucrul jos. “Am convocat şedinţa”, spune el, “şi am demisionat”. N-a trecut decât foarte puţină vreme şi tot acei răsculaţi, ne-au rugat să luăm iar conducerea. Or, noi nu am părăsit nicidecum lucrul Domnului fie că am avut un rol conducător sau nu.

Doctorul Madry a fotografiat pe Tudor Sida lângă o viţă de vie şi într-adevăr, el a iubit via, a cultivat-o şi a păstrat-o. A fost un iubitor al naturii, a iubit câmpul, a iubit pomii şi grădina. S-a îndeletnicit cu cele pământeşti şi a tras concluzii pentru cele sufleteşti. A fost un lucrător în via Domnului şi lucrările lui îl urmează.

                                                                                                 C. Adorian.

Interviu cu Cornelia Popovici, nepoata fr. Ioan Popovici, participant la Unire

Prin ajutorul Domnului, în ziua de 04 iulie 2018, am stat de vorbă cu sora Cornelia Popovici, din Timișoara. Este fiica lui Cornel, fiul lui Ioan, frate despre care am scris AICI și mai avem multe de scris despre această familie binecuvântată de Dumnezeu. Fr. Ioan, este fiul lui Dionisie Popovici, născut în anul 1855 și  botezat aproximativ în anul 1880. Despre familia Popovici vom scrie cu ajutorul Domnului mai târziu, din cauza timpului.

Sora Cornelia, s-a născut în Cluj, în anul 1946. A  făcut școala primară, liceul și facultatea engleză-română, la Cluj. A tradus pentru Societatea Misionară Română.

Sora are un soț cu o istorie bogată în spate, Iosif Valentin Stoica și s-a intersectat viața dumnealui cu oameni mari ai credinței din poporul Domnului. Vom reveni cu un interviu.

Este un interviu de suflet.

Din comorile B.C.U. Cluj, Harfa Mică

Dacă Domnul a păstrat într-un locaș de cultură comori baptiste și dacă tot Domnul le-a descoperit, să ne bucurăm împreună. Azi prezint o carte de cântări, pe care eu am trecut-o în cartea „Literatură Baptistă”, dar nu am avut multe înformații. Nu știam nici dacă este baptistă sau nu.

Iată ce am scris în carte atunci:

„Ediția a IV-a  a cărții, apare în anul 1936, la editura Z. Apahideanu,  Str. Baltă, - Dumbrăveni, – Tr. Mică.  S-a tipărit la tipografia „Ioan Hațegan”, din Făgăras.  Prefața este semnată tot de Z. Apahideanu, la 1 octombrie 1936. Din această prefață, nu aflăm alte date. Cartea are 180 de cântări și 66 de pagini.

Cartea se găsește în Cluj, la sora Victoria Arion,care spune că a primit-o de la cineva care provenea din Oastea Domnului.

Fr. Sima Handra din Arad, de 90 de ani, spune că această carte este baptistă, dar frații nu au folosit-o.”

Dar iată ce am descoperit la Cluj:

 Cartea este sută la sută baptistă și prima ediție  este editată de Cercul Tineretului Baptist din Hațeg.

Tinerii din Biserica Baptistă Hațeg, au adunat cântările acestea din caietele fraților și de pe diferite foi de pe la frați.

Prima ediție tipărită la: Tipografia Nagy Balint – Hațeg, 1934.

Ediția II-a, Editura Cercul Tineretului Baptist,  Sighișoara. Tipar J. Fűssy, Turda 1934. Cartea are 120 cântări.

Ediția III-a tipărită la Transilvania Cluj, 1935. Cartea are  153 de cântări.

Ediția a IV-a  a cărții apare în anul 1936 la editura Z. Apahideanu  Str. Baltă, - Dumbrăveni – Tr. Mică. S-a tipărit la tipografia „Ioan Hațegan” din Făgăras.  

O constatare a mea este aceea că atunci în acei ani, tinerii cântau cântări  diferite de cele din cărțile de cântări  „Cântările Sionului” și erau primiți cu aceste cântări, de aceea și noi azi trebuie să cântăm cei bătrâni cu tinerii și tinerii cu cei bătrâni, pentru slava Domnului.

Baptiștii și Marea Unire din 1918, Adevăruri și fapte, a ajuns în America

Nelu Aliman  și Marius Lucan

Mulțumesc frate, Nelu Aliman, pentru că ai dat această veste și fraților din America.

Mulțumesc că te-ai împovărat și cu aceste cărți, care ne vorbesc despre faptele înaintașilor noștri. Se vede că ești un iubitor al istoriei noastre baptiste.

Vestea era demult, dar acum am șters praful de pe ea, ca să se vadă bine. Baptiștii noștri, acum 100 de ani, au participat cu sutele la Marea Unire din 1918.

Suntem recunoscători acelei generații de baptiști, mulțumim lui Dumnezeu care le-a pus pe inimă să facă acest gest foarte important.

Despre Nelu Aliman și pasiunea lui, puteți citi AICI, iar despre carte puteți citi AICI.