Istoricul Bisericii Baptiste „Betania” din Voloiac de Enescu P. Ilie

Mai jos redau istoricul scris și tipărit într-o carte a Bisericii Creștine Baptiste „Betania” din Voloiac, județul Mehedinți, scrisă de fratele Ilie Enescu. Un frate la o vârstă onorabilă de aproape 90 de ani, dar dornic să facă cunoscută istoria bisericii în care l-a lăudat pe Dumnezeu încă din anii 1980. Felicit cu mult respect pe fratele Ilie și poate cineva se molipsește de dânsul. Am fost ajutat de fratele Cristi Pupăză.

Lectură plăcută!

PREFAŢĂ

Ilie Enescu

Cartea de faţă a fost realizată din dorinţa de a da cinste lui Dumnezeu pentru lucrarea frumoasă pe care a realizat-o în comuna Voloiac din judeţul Mehedinţi, fiind o mărturie în plus că Duhul lui Dumnezeu a lucrat şi va lucra în orice vreme prin oamenii ce I se supun şi ascultă de vocea Sa. Aceasta cuprinde un rezumat succint al lucrurilor întâmplate dealungul anilor, captând astfel evoluţia Bi­sericii lui Hristos din această zonă din stadiul de idee până la zidirea unei comunităţi creştine în stare să ducă mai departe mesajul mân­tuirii divine. Autorul istoriei acestei Biserici a fost şi va fi în continu­are Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care aşa cum a vorbit în vechime oamenilor în diferite feluri, vorbeşte şi astăzi despre bunătatea Sa ce îndeamnă la pocăinţă.

Prin lecturarea cărţii doresc să încurajez cât mai multe persoa­ne să-L cunoască şi să-L urmeze pe acela care a schimbat radical viaţa multora din cei menţionaţi aici, dându-le un viitor nou şi o nădejde de neclintit pentru ziua cea mare a întâlnirii cu Domnul. Nu este vorba despre doctrine religioase nici despre anumite persoane ci este vorba despre singurul Dumnezeu vrednic să primească toată slava, cinstea şi onoarea pentru ceea ce face zi de zi pentru copii Săi răscumpăraţi.

El S-a îndurat şi de această zonă destul de aridă din punct de vedere spiritual, descoperindu-Se unui om din satul Valea Bună, pe nume Alexandru Vîlceanu, care la vârsta de 80 de ani, şi-a mărtu­risit în apa botezului credinţa în Domnul Isus Hristos. Acesta deşi purta mai mereu în buzunarul său un Nou Testament cu foi gălbe­jite de vechime, totuşi nu avea în inimă siguranţa mântuirii date de Dumnezeu tuturor ce-L caută dintr-o inimă curată. După ce i-a fost vestit Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia după Marcu 16:15, 16^[1] şi Faptele Apostolilor 2:28^[2], acesta plin de bucurie a hotărât să facă botezul pe data de 7 noiembrie 1982 în Biserica Baptistă din Turnu Severin, de pe strada Cicero nr. 23, fiind botezat de către pastorul Vasile Gherman.

Aşadar iată unul dintre primele roade cu care Duhul Sfânt a început lucrarea Sa în această comună, continuând acum cu mulţi alţii, pentru ca tot mai mulţi oameni să ajungă la cunoştinţa adevă­rului şi să-şi întoarcă privirile spre Dumnezeu.

Am bucuria de a mărturisi şi a lăuda pe Dumnezeu pentru felul cum a lucrat prin Duhul Sfânt la inima oamenilor din toate timpuri­le aşa cum confirmă Biblia, începând cu Geneza până la Apocalipsa inclusiv. În general, oamenii nu au avut voinţă să asculte chemarea lui Dumnezeu pentru a fi lansaţi în lucrare ci din contră au căutat să şovăie împotriva celor spuse de Dumnezeu^[3]. Totdeauna ei s-au împotrivit, venind cu diferite argumente înaintea lui Dumnezeu, arătându-şi însă prin aceasta neputinţa lor^[4].

Gingăşia lui Dumnezeu se vede din toate timpurile prin felul în care i-a ales şi a căutat să-i sfătuiască pentru a putea primi în inima lor cuvintele Sale^[5]. Cu privire la om, Dumnezeu arată în Cuvântul Său că toate gândurile din inima omului sunt în fiecare zi îndreptate spre rău, tocmai pentru aceasta El S-a mâhnit în inima Lui că l-a făcut pe om pe pământ^[6]. Totuşi pentru toate acestea Dumnezeu nu rămâne degajat de om. În scurte cuvinte, cu toate că a căzut în păcat, Dumnezeu arată în Cuvântul Său că omul care primeşte mărturia Domnului Isus şi crede în El din inima lui vor curge râuri de apă vie^[7]. Ori pentru a curge această apă vie, mai întâi este văzută necre­dinţa omului în Dumnezeu. După ce vine credinţa^[8], omul este scos din egocentrism printr-o căinţă desăvârşită, prin care poate vedea răbdarea şi chiar îndelunga răbdare a Domnului cu privire la mode­larea inimii sale în aplicarea celor spuse de Dumnezeu.

Iată cât de greu poate să ajungă un om să fie convins să-L crea­dă chiar pe Dumnezeul ce l-a creat şi asta din pricina faptului că în izolarea sa de Dumnezeu, el este tentat să creadă numai ce vede cu ochii. Pentru fiecare om, credinţa începe cu auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi odată cu aceasta şi naşterea din nou.

Dar pentru că este vorba de naşterea din nou, care este o lu­crare deosebită pe care o poate face numai Duhul lui Dumnezeu, aceasta nu se compară cu naşterea lucrurilor făcute de mâna omului sau chiar cu naşterea lui fizică, pe care i-o confirmă certificatul de naştere. Această lucrare a naşterii din nou ar trebui să mire pe fieca­re, din moment ce un fruntaş al iudeilor a rămas mirat şi chiar pus în încurcătură de cuvintele spuse de Domnul Isus Hristos in Ioan capitolul 3^[9].

Plăsmuitorul celor scrise până aici şi a celor ce urmează este Duhul lui Dumnezeu care arată originea tuturor lucrurilor bune, El le creează şi tot El le dă viaţă.

Legat de Cuvântul lui Dumnezeu este şi lucrarea pe care Dum­nezeu a realizat-o în Voloiac, sat cu oameni creaţi de El, în care s-a semănat Cuvântul sfânt. Cuvântul a avut un început pe fiecare ogor. Fiindcă pământul a fost fertil în acest sat, aceasta a dus la semănarea seminţei de aici pe mai multe ogoare din împrejurimi. Apoi Dumne­zeu a trimis ploaia şi au apărut roadele. Aceasta se numeşte lucrarea lui Dumnezeu după cum spune Evanghelia propovăduită de Dom­nul Isus Hristos^[10] [11]. În felul acesta s-a extins această lucrare în satul Voloiac. În Cuvântul lui Dumnezeu spune: „La început Dumnezeu a făcut.. .”ⁿ deci Dumnezeu este Cel ce a făcut.

Acest început nu a fost lăsat de Dumnezeu în necunoscut ci a fost pregătit prin Duhul Sfânt. În felul acesta, Dumnezeu prin Cu­vântul Său Şi-a desfăşurat şi extins lucrarea pentru propovăduirea Evangheliei prin care cheamă la mântuire pe toţi oamenii.

În continuare vor fi relatate evenimente referitoare la timpul şi felul cum a lucrat Dumnezeu cu privire la naşterea acestei Biserici. Date, împrejurări, evenimente vor fi scrise toate după voia lui Dum­nezeu, pe care tot El le-a adunat din ciornele notate cu grijă în tim­pul în care acestea au avut loc.

În încheierea acestei prefeţe, rog pe bunul Dumnezeu să fereas­că pe oricine va citi această carte de gândurile rele pe care ar putea Satana să i le pulverizeze în inimă, făcând loc unor închipuiri greşite şi păcătoase împotriva acestei scrieri. Pentru a pune în gardă şi mai bine pe cititor, acesta trebuie să înţeleagă că toate cele scrise aici nu au fost scrise de-a pleaşca ci este o muncă insuflată de Dumnezeu. Lucrarea de faţă nu este un chilipir, nici o afacere care ar da dreptul de afirmare cuiva şi cu siguranţă nu este nici o încercare de a mă ridica pe mine în ochii lumii.

Rămân încredinţat că va fi o bucurie pentru cei care vor citi această istorie a Bisericii din comuna Voloiac, care în ochii lui Dum­nezeu are o semnificaţie deosebită, mai ales prin faptul că împlineşte cuvintele din Matei 28:19, 20^[12]. Poate ca ar fi multe şi mai delica­te lucruri de scris în această prefaţă însă până aici este îndeajuns. Dumnezeu s-o binecuvânteze şi să binecuvanteze si direcţia al cărui scop este.

Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi Faţa Lui, ca să se cunoască pe pământ calea Ta şi printre toate neamurile mântuirea Ta!^[13]

Istoria Bisericii Baptiste din Voloiac

şi evoluţia cronologică a evenimentelor întâmplate

Înainte de a scrie pe aceste pagini ceea ce va urma, am căutat să fie scris Cuvântul lui Dumnezeu pentru că „La început era Cu­vântul^”^[14] El să scrie şi să fie o bucurie mare pe tot timpul scrierii pentru toţi cei ce vor citi această lucrare pe care Dumnezeu a făcut-o prin Duhul său Sfânt.

În anul 1990 câţiva fraţi şi surori din Schela şi-au propus, cu acordul comitetului şi păstorului să-şi amenajeze o cameră la unul dintre ei şi să se adune acolo, având motivaţia că unii sunt în vârstă şi nu pot să vină la Biserică atât de dimineaţă cât şi după amiază în Turnu Severin pe strada Cicero nr. 23, unde era casa de rugăciune. Fraţii din comitet, împreună cu pastorul Tuţ Romulus din vremea aceea au fost de acord.

Unul dintre fraţi pe nume Verbuncu, care era din Schela, îm­preună cu soţia sa, fiul şi mama şi-au scos tot ce aveau într-o cameră unde urma mai apoi să fie adunarea. După ce s-a făcut o mică repa­raţie la tavanul camerei, s-a văruit şi s-au aşezat bănci şi scaune cu o masă care ţinea loc de amvon pentru ziua hotărâtă când urma să fie adunarea. Camera respectivă aproape s-a umplut cu fraţii, surorile, neamurile şi prietenii invitaţi. A fost o mare bucurie pentru toţi care au fost acolo.

Acum ce este drept, până ce codrul nu începe să înverzească, cucul şi privighetoarea nu cântă. Se poate înţelege clar că până ce omul nu se pune la dispoziţia lucrării lui Dumnezeu nu simte adevărata bucurie din inimă pentru chemarea oamenilor la mân­tuire.

Încă de când reparam la tavanul camerei împreună cu un frate pe nume Coculescu Ion, a luat naştere o idee în mintea mea şi anu­me: „Cum oamenii aceştia pun la dispoziţie o cameră a lor pentru lucrarea Lui Dumnezeu, tot aşa ar fi posibil să fie şi în casa mea de la ţară, din Voloiac”.

Fiind încă în serviciu la întreprinderea unde lucram, în sufletul meu a început să se amplifice dorinţa aceasta referitoare la lucrarea lui Dumnezeu, însă doar El este Cel care creează condiţii pentru lu­crare Sa, dând posibilitatea omului să lucreze dacă are voinţă pentru aceasta.

După Revoluţia din 1989, regimul preşedintelui Iliescu dă un decret că persoanele care au vârsta de 55 de ani şi 30 de ani de vechime în câmpul muncii, pot ieşi la pensie. În acel moment mi- am zis în gândul meu „iată o cale, deoarece eu corespund acestui decret”.

Fiind în biserică după terminarea serviciului divin, un frate pe nume Bureţea - din Cerneţ, îl invită pe fratele Tuţ Romulus să mear­gă la Cerneţ să vadă un loc de casă unde voiau să facă o casă de rugăciune. Fiind atent la acea adresare a fratelui Bureţea către fratele Romică, am mers împreună cu ei şi subsemnatul.

Văzând fundaţia turnată acolo şi voinţa fratelui Bureţea ca să fie o casă de rugăciune pe locul acela, fratele Romică a fost de acord.

În acest caz, mi s-a întărit convingerea că lucrul acesta, cu aju­torul lui Dumnezeu aş putea să-l fac şi eu în sat la mine, mai ales că pot să ies la pensie prin harul lui Dumnezeu. Slava Domnului că s-a înfăptuit şi lucrul acela de am ieşit la pensie. De acum încolo nu mai stau puţin acasă, nu mai trec dealul să mă duc la tren în fugă şi apoi la serviciu, ci sunt foarte lejer.

La ţară am început alt servici, acela de agricultor, însă nu mai eram constrâns de programul ce-l aveam la serviciu, de lucrul în ture şi de răspunderea ce-o aveam acolo.

 

Ştiind că în satul meu mai era o adunare la fratele Aurică, am început să nu mai merg la biserică la Turnu Severin. Cu timpul mi-am dat seama că preocuparea cu treburile gospodăreşti de la ţară a consti­tuit o capcană bine ascunsă în care am căzut, una din care cu greu poate să scape cineva.

Aici la ţară, împreună cu soţia şi soacra mea, ne adunam în fiecare duminică şi joi pentru Cuvântul lui Dumnezeu în una din camerele casei lui Lulu, băiatul fratelui Cucu Aurică, care aveau nu

mele de Creştini după Evanghelie dar făceau botezul la copii când erau mici. Ca să nu mai lungesc vorba, m-am hotărât împreună cu nevastă-mea să nu ne mai ducem la adunare acolo.

Începând cu data de duminică 14 februarie 1993, cauza prin­cipală care ne-a determinat să luăm această hotărâre a fost că bo­tezul celor ce se convertesc trebuie să se facă la persoanele care aud Evanghelia, „se nasc din nou” şi apoi se botează conform cuvintelor Domnului Isus Hristos din Marcu 16:15-16^[15] şi Matei 28:19-20^[16].

Fratele Aurică, cel ce ne vorbise din Cuvântul lui Dumnezeu, ne-a îndemnat să ne ducem la adunarea care era pe strada Cicero nr. 23. Când eram în Tr. Severin, am auzit şi am cercetat în Evanghelie, că botezul nu se face la copii mici, ci la persoane care înţeleg Cuvân­tul lui Dumnezeu şi-L mărturisesc în apa botezului^[17]. Fratele Aurică susţinea cu tărie că dacă ai făcut o dată botezul, nu are rost să-l mai faci a doua oară.

Cercetând de mai multe ori mărturia de credinţă a cultului din care făcea parte, am văzut scris că făceau botezul la copii mici.

Dacă vorbeam în adunarea lor, trebuia să am grijă să nu vorbesc despre botez, considerându-mă cenzurat pentru că nu puteam vorbi adevărul complet, deşi în afara adunării am vorbit cu dumnealor de nenumărate ori despre botez, chiar până la ceartă. Atunci am înce­put să mă gândesc la ceea ce se realizase la Schela, în casa fratelui

Verbuncu unde luase naştere acea adunare. Apostolul Pavel arată asta în epistolele sale, Romani 6:3-4.

Ideile în suflet se amplificau pentru o adunare unde să se poată spune adevărul la oameni aşa cum este scris în Noul Testament. Pe de altă parte mă gândeam că în această lucrare trebuie angrenate cel puţin 4-5 persoane, care să cunoască bine Cuvântul şi să fie predaţi Domnului Isus, numai de aici încolo se poate face această mişcare în sensul real, după Cuvântul lui Dumnezeu.

În anul 1991, când ieşisem de la adunarea din biserica din Tr. Severin unde ne strângeam pe str. Cicero nr. 23, mergând spre casă cu fratele păstor Tuţ Romulus, am început să-i spun ideile ce mă frământau şi anume:

-   Frate Romică, orice cameră are patru pereţi, încadrată pe fi­ecare colţ cu câte un stâlp, eu mă duc la ţară şi sunt un stâlp, mai mi-ar trebui încă trei stâlpi şi s-ar face patru şi iată camera! Aceasta ar însemna Adunarea, Biserica.

Fratele Romică, fără să ezite spune:

-     sunt cei Trei Stâlpi

Când urma el să spună despre acest subiect, eu i-am luat vorba din gura spunând:

-     Aaa, da frate Romică; Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Nu îmi mai aduc aminte ceea ce am mai vorbit după aceea, însă nu voi uita timpul şi locul unde am vorbit; era o zi de vară foarte frumoasă când ne întorceam spre locurile noastre de acasă pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Ca şi mai înainte, în mintea mea a rămas mereu gândul adunării, cu întrebarea „cum să fac, cum să fac?”

În Voloiac vestisem Cuvântul lui Dumnezeu la mai multe per­soane care au vrut să-L asculte. Singurul care a auzit Cuvântul şi L-a primit pe Domnul Isus în inimă a fost Dumitru N. Turcu. El, pe parcursul timpului a făcut ce a spus Domnul Isus, mărturisin- du-L în apa botezului la 11 octombrie 1991 în Biserica din Drobeta Tr. Severin, botez oficiat de către fratele Romică. După aceea, fiind la ţară, mergeam la adunare în curtea unde era o cameră, în casa lui Lulu, un băiat al fratelui Aurică, împreună cu nevastă-mea şi soacră-mea.

Greutăţi multe pe vremea aceea. Fratele Mitică era bolnav, des­părţit de nevastă, copii lui erau împărţiţi, părinţi erau contra pocăin­ţei lui dar totuşi îl lăsau să meargă la adunare.

Mărturisind pe Domnul Isus şi eu şi Matilda, soţia mea, Dum­nezeu i-a dat îndemn şi fratelui Mitică să facă şi el lucrarea aceasta cum putea. În cele din urmă, Dumnezeu prin Cuvântul Său a cerce­tat pe Mariana Rioşanu, apoi a început şi ea să vină la adunare. După aceea, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu a vorbit şi Lenuţei lui Ion.

Mariana, cu chiu cu vai făcea cum făcea şi venea la adunare, fiindcă bărbatul ei era împotrivă. Era o mare bucurie cand ne întâl­neam. Dumnezeu le ştia pe toate. În schimb Duhul Sfânt a început să lucreze cum ştia El mai bine în inima Marianei şi Lenuţei, care era croitoreasă. În atelierul de croitorie pe care-l avea Lenuţa, împreună cu Mariana şi Mitică se înfăptuia ce spune Domnul Isus în Matei 18:20^[18].

Acolo deja se formase o celulă care urma să fie inclusă în or­ganismul viu al Bisericii Domnului Isus. Eu vedeam că dragostea     dintâi era în creştere şi mă rugam cu nevastă-mea ca Duhul Sfânt să le crească credinţa. Ştiam că întreaga Biserică a lui Dumnezeu de pe pământ se ruga pentru cei ce urmau să vină în urma lor. Eram în­dreptăţit să cred pe Duhul lui Dumnezeu că va lucra şi că va înfăptui tot ceea ce mai dinainte aşteptam să se realizeze, adică o adunare după voia lui Dumnezeu.

Divergenţa care era în dezacord cu Cuvântul scris al Noului Testament cu privire la botezul celor ce se întorc prin pocăinţă la Dumnezeu a fost chiar cauza care a dus spre o nouă adunare a Bisericii din Voloiac. Ori tocmai această cauză a produs efectul dorit. Fenomenul acesta a constituit manifestarea interioară şi dorinţa ca oamenii să cunoască Adevărul, adică pe Domnul Isus Hristos şi ceea ce vrea Dumnezeu ca omul să facă omul pentru mântuirea sufletului său.

După aceşti primi paşi, ca de obicei a început şi prigoana, care într-o asemenea lucrare întotdeauna a fost şi este indispensabilă pentru credincioşi.

Bărbatul Marianei era foc de rău, pornit să facă prăpăd. La Lenuţa problema era altfel, fiindcă mă gândeam că Ion, soţul ei era mai domol, însă nu-i ştiam totuşi reacţia din inima lui. Când ne duceam „la adunare la Aurică” (cum spune lumea), noi ne duceam la adunarea Domnului Isus şi era o mare bucurie când mergeam pe drum la vale şi când ne întorceam acasă.

În cele din urmă a venit şi Monica, cu o prietenă a sa pe nume Vali. Acestea două deşi în genunchi Îl invitaseră pe Domnul Isus să intre şi în viaţa lor, totuşi nu au mai venit la adunare. Îmi părea rău de asta şi nu ştiam nici cum să le mai vorbesc. Altă dată, m-am în­tâlnit cu Monica în timp ce luam apă de la fântână şi venea şi ea să ia apă. Afectat de Cuvântul Domnului cum eram, i-am vorbit din nou Monicăi. Mă gândeam în sufletul meu că dragoste cu sila nu se face. Pentru calmarea mea, venea un alt gând şi-mi spunea: „Dar tu, cum ai fost?” Însă Dumnezeu lucrează când într-un fel când într-altul, aceasta era speranţa mea.

În acea adunare femeile nu puteau să se roage, bazându-se pe Cuvântul lui Dumnezeu din 1 Corinteni 14:34-36^[19]. Acum eu ve­deam că Duhul Sfânt lucrează la inima Marianei şi a Lenuţei. Înce­pusem să le mărturisesc despre mărturia Domnului Isus Hristos şi în apa botezului. Mariana a înţeles lucrul acesta.

Când planificasem să meargă la Tr. Severin să vadă sau chiar să- şi mărturisească credinţa în apa botezului, nu a putut veni pentru că Florin, bărbatul ei i-a impus să se ducă la botezul unui copil. Au fost şi naşi la o familie a neamurilor lor.

Observând că Lenuţa crescuse spiritual, am considerat că era aptă să-L mărturisească pe Domnul Isus în apa botezului şi am înce­put să-i vorbesc de mai multe ori despre textele referitoare la botez din Evanghelia după Marcu 16:15, 16^[20], Matei 28:19, 20^[21], etc. Lenuţa îmi spune că nu este pregătită să facă lucrul acesta. Gândurile mele m-au îndemnat să cred că de Lenuţa se ocupa ori Aurică ori copii lui, învăţând-o să nu facă botezul. Îmi părea rău de ea că era înflăcărată pentru Domnul Isus dar în nici un caz nu auzeam din gura ei ceva despre botez.

Într-una din zile iarăşi i-am spus despre botez. În cele din urmă Lenuţa îmi spune:

- Nea Ilie, uite m-am întâlnit cu Dănuţ (copilul lui Aurică) şi nu ştiu cum am ajuns la vorba aceasta cu botezul şi mi-a spus că dumitale te duci la care te duci şi le vorbeşti numai de botez, ca să-l facă... şi acum ce-i drept mi-ai spus lucrul acesta şi mie de multe ori.

Nu-mi mai aduc aminte ce i-am spus Lenuţei dar ştiu că mi-a rămas în inimă o mare întristare de ceea ce-mi spusese ea şi ceea ce îi spusese Dănuţ.

Ori dacă i s-ar spune cuiva despre botez înainte ca el să se nască din nou aceasta nu ar fi o mărturie corectă. Un suflet care doreşte să facă această mărturie o face dacă într-adevăr este „născut din nou”.

Mi-am dat seama şi mai bine că eram ţinut sub observaţie, aşa cum Îl ţineau fariseii şi saducheii pe Domnul Isus şi ucenicii Lui, punând piedici în lucrarea Domnului şi căutând să ţină persoana respectivă în învăţătura lor.

Şi cum văzusem în mărturia de credinţă a cultului din care făceau parte că cei ce fac botezul, îl fac doar ca un spectacol şi ca sa atragă lumea la ei, aceste constatări m-au adus în pragul in­certitudinii cu privire la o mărturie adevărată după Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu Lenuţa am rărit aproape definitiv părtăşia după ce-mi spu­sese ce a vorbit cu Dănuţ despre mine. Îmi părea foarte rău, pentru că pe orice cale căutau s-o convingă să rămână în învăţătura oame­nilor şi nu a Domnului Isus şi a apostolilor conform Matei 28:19, 20^[22] şi Ioan 17:20^[23]. M-am rugat lui Dumnezeu să găsească prin po­sibilităţile Sale o metodă de convingere. Aşa cum gândisem de la început mă consolam cu gândul că Dumnezeu va scoate suflete care să formeze o adunare după voia Sa.

Rămăsesem într-o stare lipsită de bucuria de a mai mer­ge la acea adunare, părtăşia sau comentariile pe care le aveam pe baza Cuvântului lui Dumnezeu erau întreţinute doar cu ne- vastă-mea. Începeam din Cuvântul lui Dumnezeu şi ajungeam

mereu la cuvintele Domnului Isus din Matei 28:19, 20^[24], Marcu 16:15, 16^[25].

Într-o zi soţia mea mi-a amintit spunându-mi:

- Nu şti ce a făcut Balică cu nea’ Alexandru din Valea Bună, când l-a luat de la Biserică din Tr. Severin, l-a dus pe stadion şi ce i-a spus acolo nu ştiu, că în cele din urmă, cu toate că făcuse botezul convins de Cuvântul lui Dumnezeu şi plin de bucurie în 7 Noiem­brie 1982, la vârsta de 80 de ani în Biserica din Tr. Severin totuşi ajunsese într-o răceală completă.

Iată ce influenţă negativă asupra unor persoane, chiar boteza­te, poate avea o persoană precum acest Balică din Tr. Severin şi era neam de familie cu fratele Aurică din Voloiac.

Aceste mărturii, contrare Cuvântului lui Dumnezeu, m-au fă­cut să mă opun acestora, având ca argument Adevărul sfânt al lui Dumnezeu, mărturia Domnului Isus Hristos şi a apostolilor Săi. După acest impact pe care l-a avut nea’ Alexandru cu Balică în Tr. Severin, chiar în camera din care scriu acum, mi-a povestit acest om bătrân despre pastorul care-l botezase, despre Gherman Vasile, cum că acesta este neamţ.

Trecuseră aproape 10 ani de zile de la cauza cu nea’ Ale­xandru când m-am dus cu Mariana în Biserica din Tr. Severin (pentru că ea nu fusese niciodată acolo), ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să vadă o adunare de mai multe persoane pline de râvnă aşa cum era şi ea. În timpul de rugăciune, printre alte sufle­te s-a rugat şi Mariana, care s-a rugat lui Dumnezeu zicând ceva şi despre păcătoşii din Voloiac. Acest Balică era şi el acolo iar la terminarea programului Mariana a ieşit afară din adunare. Fiind multe persoane acolo, am căutat-o dar abia am găsit-o. Balică, omul căruia nu-i plăcea să audă despre botezul pe care-l făceau sufletele ce se pocăiesc, îi ieşise Marianei înainte şi ţinându-i un interogatoriu:

- „sunt oameni păcătoşi în Voloiac” şi că acolo eu sunt şef peste adunarea care se ţinea la Aurică?

Când m-a văzut pe mine nu a mai zis nici două cuvinte. Această întâmplare am văzut-o cu ochii mei iar cele de mai sus mi le-a spus Mariana în timp ce mergea la o soră a ei, care locuia în Severin.

Acum se pune întrebarea: cum poţi sta pasiv faţă de nişte oa­meni care nu spun Adevărul celor ce au nevoie de mântuire? În sfâr­şit Duhul Sfânt al lui Dumnezeu mi-a dat răbdare ca să fac în aşa fel încât lumea să nu observe o duşmănie între noi din pricina aceasta. Până la momentul potrivit ne-am continuat ducerea la adunare me­reu. S-a ivit cazul când am fost anunţaţi de careva dintre fraţii de la Severin că la Bala va fi un botez Nou Testamental. Atunci am vorbit cu soţia mea şi cu prietena Lenuţa să mergem în duminica respecti­vă la Bala.

M-am dus la Dănuţ şi în mod „discret” i-am spus să o ia şi pe prietena sa pe care urma s-o ia în căsătorie, fiindcă are maşi­nă şi o sa-i plătesc eu benzina, ca să mai ieşim şi noi afară la alte adunări, fără să-i spun ceva despre botez. Zis şi făcut. Eu I-am mulţumit lui Dumnezeu de prilejul pe care-l crease, fiindcă atât Lenuţa cât şi prietena lui Dănuţ, despre care mi-am dat seama că era ţinută la distanţă de asemenea cunoştinţe despre botez, au putut veni.

Ca să fiu mai sigur că Dănuţ nu va auzi despre botez (fiindcă nu mai venea), nu i-am spus nici Lenuţei ce va fi acolo ca să aibă o surpriză şi să nu se audă nimic mai înainte despre acest act. În sfârşit a venit şi duminica aceea, de dimineaţă eu şi cu nevastă-mea am tre­cut pe la Lenuţa şi toţi trei am plecat la Dănuţ. Când am ajuns acolo, mi-a zis că prietena sa, Lili nu mai merge pentru că-i spusese prea târziu. Atunci a mers mama lui.

Ne-am urcat în maşină şi cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns acolo, unde sus pe deal era o casă de rugăciune construită până la centură. Lângă ea era baptistierul în aer liber cum îi stă mai frumos. Ce vreme! Cer senin, o atmosferă caldă, câmpul verde, aşa de minu­nat încât dacă ar fi trăit Eminescu acea atmosferă plăcută ar fi pus-o imediat în versuri. Slavă lui Dumnezeu că El a orchestrat-o, fiindcă era lucrarea Sa. Erau acolo fraţi şi surori de toate vârstele, la fel şi prieteni mulţi. A început propovăduirea Evangheliei pe marginea botezului, având ca subiect central întâlnirea lui Filip cu famenul etiopian din Faptele Apostolilor 8:26-40^[26].

 

Dănuţ intrase să cânte la cor pentru că el lucrând la Severin venea la adunare acolo, tinerii îl cunoşteau şi abia l-au văzut. În adu­nare aici, când ne-am aşezat, eu aveam în faţă pe Lenuţa şi mama lui Dănuţ. La momentul când a văzut Lenuţa candidaţii îmbrăcaţi în haine albe şi pe primul dintre ei intrând şi ieşind din apa botezului după mărturisirea credinţei, am auzit-o pe Lenuţa spunând: „Aici ai să mă vezi!” După ce a vorbit ea aceste cuvinte, mama lui Dă­nuţ fără să întârzie a zis: „merge şi fără botez!” În momentul în care mi-a adresat Lenuţa acele cuvinte a împlinit bucuria pe care o aveam atunci când îi vorbeam mai înainte despre botez.

Sunt bine cunoscute cuvintele Domnului Isus şi anume faptul că ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. Dar imediat după ce cuvintele mamei lui Dănuţ au fost rostite, ceea ce ştiam că nu le place să audă despre botez, de data aceasta a pus vârf acţiunilor lor împotriva cuvintelor Domnului Isus de la Matei 28:19-20^[27] ş.a.m.d.

După bucurie a venit iar întristarea fiindcă ştiam că o să se ocu­pe de Lenuţa cineva din acea adunare ca să rămână stabilă în învă­ţăturile lor care nu erau în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Eu m-am rugat lui Dumnezeu ca Lenuţa să nu uite niciodată ce au­zise şi ce văzuse la acel botez de la Bala, fiind plin de încredere că

Duhul Sfânt al lui Dumnezeu o va face pe Lenuţa să facă şi ea ceea ce au făcut acele persoane fiindcă asta este voia lui Dumnezeu^[28].

După ce am servit masa, acolo la Bala, ne-am urcat în maşină şi am plecat spre Voloiac. Remarc aici că de la aceşti oameni care au fost şi sunt contra botezului, nu am putut să aflu reacţia referitoare la acel botez. Pentru că inima Lenuţei a fost mişcată de ceea ce văzuse şi auzise acolo, domnea o mare bucurie. Invitarea Lenuţei la botez în acea zi şi-a atins ţinta şi acea ţintă era chiar inima ei.

După această lucrare şi cu ce au văzut la botez, oamenii aceştia care nu au mărturisit şi nu mărturisesc botezul, au rămas indiferenţi. În acest caz s-a produs o răceală a noastră faţă de ei dar şi a lor faţă de noi. În schimb s-a întărit o hotărâre, având convingerea că va lua naştere o nouă adunare, aşa cum o vedeam după Cuvântul lui Dum­nezeu şi cum o vrea Domnul Isus. Timpul până aici şi cu tot ce s-a vorbit va rămâne în urmă, în ochii mei era deja viitorul.

Până aici este clară care a fost „cauza” ce a dat naştere Bisericii Baptiste din Voloiac. De aici înainte vor fi arătate efectele acestei ca­uze care au produs evoluţia acestei adunări.

Iată că a sosit timpul când în ianuarie 1993 m-am dus la Biseri­ca din Tr. Severin într-o seară când la orele stabilite ştiam că trebuie să înceapă programul, adică Cuvântul pentru momentele de rugă­ciune ale fraţilor şi surorilor, poezii, cântări apoi Cuvântul pentru serviciul divin. În locul acesta s-a anunţat că va rula filmul „Viaţa lui Isus”, realizat după Evanghelia lui Luca, în timp ce-l vizionam m-am gândit şi am zis în inima mea: „Doamne, cum aş putea face ca acest film să ajungă şi la consătenii mei din Voloiac?”

După terminarea filmului un frate de la Craiova, pe nume Ghe- orghe a vorbit cu privire la vizionarea filmului de către lume. El le ce­rea celor ce mergeau cu filmul în diferite locaţii să afle părerile des­pre film ale celor ce-l vizionau sau daca a fost cineva contra. Toate aceste păreri referitoare la reacţia lumii erau transmise mai departe.

După aceea a vorbit de nişte broşuri în care era scrisă Evanghe­lia după Luca. După ce a vorbit despre ele, i-am cerut să-mi dea şi mie din acele broşuri şi mi-a promis că după ce ieşim afară îmi va da pentru că le avea în maşină. Înainte să ies din adunare l-am întâlnit pe fratele Coculescu Ion şi l-am întrebat: „Frate Ioane, cum să fac să iau şi eu filmul acesta la Voloiac?” Arătându-mi cu degetul în sus a zis „Roagă-te!” Apoi mi-a spus că responsabili cu derularea filmului sunt fraţii Corlan Ion şi Bădărău Gheorghe.

Imediat după ce am vorbit cu fratele Coculescu m-am dus la fratele Gheorghe, care mi-a dat peste 10 broşuri şi am plecat apoi la fratele Bădărău Gheorghe acasă. Acolo am stabilit cum să ajun­gem cu aparatul de filmat a Voloiac. Fratele Bădărău Gheorghe era plin de râvnă pentru lucrarea Domnului. Împreună cu Duhul Sfânt am ajuns de acord să fixăm data de vineri, 22 ianuarie 1993 orele 17:00 când va rula filmul „Viaţa lui Isus” la Voloiac. Tot în seara aceea, pe când mă aflam în casa fratelui Bădărău, acesta mi-a făcut un afiş cu litere mari şi colorate, ca model pentru a le pune prin Voloiac.

Afişele aveau textul următor: Alianţa Evanghelică vă invită să participaţi la vizionarea filmului Viaţa lui Isus

Locul: Căminul cultural Voloiac

Data: vineri, 22 ianuarie 1993, orele 17:00

Intrarea liberă!

A rămas ca să fac şi celelalte afişe când ajung acasă la Voloiac. Toate bune până aici dar „frate Bădărău, cum facem să ajungem cu aparatele la Voloiac?” i-am zis eu. Eu credeam că poate are maşină dar fratele mi-a spus că nu dispune de niciun mijloc de transport. Înţelegând lucrul acesta, i-am zis: „frate Bădărău, unde ai aparatele aici pe sală?” După ce le-am văzut şi le-am ridicat în mână am zis: „De aici până la gară în vale le duceţi dumneavoastră după aceea vă urcaţi în cursa care pleacă de aici până la haltă Strehaia şi de aco­lo vă ţin eu calea şi mergem la autobuz spre Voloiac.” „Gata frate Ilie, s-a făcut!” I-am mai spus că pentru lucrarea Domnului sunt în stare să le duc şi în spinare de la Ciochiuţa peste deal până la Voloiac.

Am plecat acasă, la Voloiac, rămânând vorba ca vineri, 22 ia­nuarie 1993 la ora când sosea cursa în halta Strehaia să-i aştept acolo. Am ajuns acasă plin de bucurie şi am povestit despre această bucurie şi nevestei mele şi Marianei. Am făcut şase afişe, am vorbit cu primarul comunei pe atunci Drăghici Constantin, cu directo­rul căminului cultural, un băiat al lui Goriţă din satul Voloicel. În cele din urmă şi cu bibliotecara de la căminul respectiv, doamna Hurtupan.

Pe 21 ianuarie, i-am dat telefon la Severin fratelui Bădărău, de la Nicolae Cameniţă. Acesta mi-a răspuns: „gata frate, mâine să ne aştepţi în haltă la Strehaia.” L-am salutat cu „Dumnezeu să ne aju­te!” Cu ceva timp mai înainte, vorbisem cu Dănuţ, băiatul lui Aurică dacă poate să ne aducă cu aparatele de la halta Strehaia şi mi-a pro­mis că o să vină.

În dimineaţa de 22 ianuarie, am trecut peste deal, la Ciochiuţa. A sosit cursa în gară, ne-am urcat în tren, am găsit pe fraţii Corlan Ion şi Bădărău Gheorghe şi ne-am bucurat foarte tare. După foarte puţin timp, cursa a ajuns în halta Strehaia, unde ne-am dat jos. În câteva minute a ajuns şi Dănuţ cu maşina şi am plecat spre Voloiac. Ajunşi acasă, cei doi fraţi s-au odihnit, au servit masa, după care a sosit timpul să mergem la căminul cultural. Am mers pe jos până acolo, luând şi aparatele cu noi.

Încet, încet a început să se adune lume. Până să se umple sala căminului cu oameni, fratele Bădărău a trecut peste drum, unde era o portiţă deschisă şi se uita la o clădire unde stătuse Emil Puicea odată, pe urmă a fost C.A.P. Dând târcol casei împreună cu mine, mi-a spus: „frate Ilie, casa asta ar fi bună pentru o casă de rugă­ciune”. Nu-mi mai amintesc ce i-am răspuns, însă am traversat din nou drumul şi am intrat în cămin. S-a dat drumul filmului „Viaţa lui Isus”. Era splendid, în culori şi clar. Îmi clocotea sângele de bucurie. În sala căminului era tăcere deplină. La încheiere a fost o rugăciune dată chiar pe banda filmului.

După terminarea filmului fratele Bădărău a spus la toţi care erau în sală că o să ne reîntâlnim peste două săptămâni, pe data de 5 februarie 1993 tot de la orele 17:00 şi tot la căminul cultural. Am înţeles de la fratele Bădărău că de data aceasta vrea să stea de vorbă cu tinerii, femei şi bărbaţi să-i întrebe dacă le-a plăcut filmul şi să vadă reacţia oamenilor cu privire la ceea ce au văzut.

A trecut timpul şi a venit ziua de 5 februarie 1993. Am fost şi am vorbit cu doamna Hurtupan, care mi-a dat din nou cheia de la căminul cultural. În cămin era praf mult pe scaune, peste tot. Pereţii aveau nevoie să fie văruiţi însă timpul nu-mi mai permitea să fac şi lucrul acesta. Am făcut curăţenie cum am putut, am aşezat o masă şi am aşternut o coală de hârtie peste ea. Am încuiat uşa la sala de cămin şi am plecat spre casă, aşteptând să apară fratele Bădărău cu autobuzul sau peste deal, vorba cu el rămăsese vorbă.

Mergând prin sat la vale m-am întâlnit cu Mina, care îmi spune că în dreptul porţii mele este o maşină. Bucuros de această veste am mărit pasul. Când ajung acasă îl văd pe fratele Bădărău împreună cu un cetăţean înalt şi robust. Am dat mâna cu ei şi fratele Bădărău, plin de bucurie că nu trebuise să treacă dealul de la Ciochiuţa la Vo- loiac, îmi spune: „fratele Tulbure Gheorghe, misionar în Mehedinţi”. Cam în fugă fratele Bădărău mi-a povestit cum era să-şi ia traista în spinare şi să treacă dealul la Voloiac dar întrucât fratele Tulbure se odihnise în noaptea aceea de 4 spre 5 februarie 1993 şi urmând să plece la Timişoara a auzit pe fratele Bădărău unde se duce şi după ce s-a gândit fratele Tulbure, a dat telefon soţiei sale de la Timişoara, spunându-i că are nevoie să mai întârzie.

Fratele Tulbure când a auzit pe fratele Bădărău că aici sunt credincioşi s-a bucurat. Mult nu am stat de vorbă că se apropia ora 17:00 şi am luat-o înainte spre căminul cultural să-l deschid.

Când am deschis căminul eram eu singur cu Domnul Isus, după care au început să vină câte o persoană câte două, au venit şi fraţii Bădărău şi Tulbure. A venit multă lume încât aproape s-a um­plut toată sala. După ce s-au cântat câteva cântări, fratele Tulbure m-a întrebat dacă să începem sau să mai aşteptăm şi i-am răspuns să mai aşteptăm puţin, după care a început să vorbească fratele Tul­bure. Dumnezeu a vorbit fiecărei persoane ce venise în locul acela. Primul suflet care a fost mişcat a fost al Adelei.

După ce au plecat fraţii, m-am dus la sora mea Cornelia, mama Adelei şi am stat de vorbă cu ea despre ce au văzut la film şi despre cele vorbite de fratele Tulbure. Din gura Adelei au ieşit cuvintele care arătau hotărârea ei că vrea să-L urmeze pe Domnul Isus. Aşezân- du-ne pe genunchi, aşteptam ca şi Cornelia, mama Adelei să-L invite pe Domnul Isus în inima ei dar nu am auzit niciun grai. Necunos când ce a zis în inima ei, ne-am ridicat în picioare. M-am uitat pe masa lor unde era o broşură mică în care erau multe versete. Din această broşură au fost tipărite sute de mii de exemplare sau poate chiar mai multe. Pe copertă era înfăţişat un deal însoţit de o prăpas­tie mare, arătând o oaie şi pe Domnul Isus cu mâna întinsă să salveze animalul iar sus pe cer un vultur care plana deasupra lor. Pe copertă era scris „Ajutor de sus”. În clipele acelea mi-au venit în minte cuvin­tele Domnului Isus din pilda cu oaia rătăcită^[29]. Vorbind despre aces­te cuvinte ale Domnului Isus, Cornelia a zis: „hai să îngenunchem!”

În momentele acelea i s-a deschis inima şi L-a primit pe Dom­nul Isus. Am plecat acasă plin de bucurie că Domnul Isus întinse­se mâna şi asupra Corneliei chiar dacă iniţial ezitase să se lase în mâna Sa.

Începând cu 14 februarie 1993, am luat hotărârea împreună cu nevasta mea să nu ne mai ducem la adunare la locul unde se ţinea în casa lui Lulu. Nu cu mult timp înaintea acestei hotărâri venise la noi o soră pe nume Sanda, de la fraţii penticostali de la biserica din Tr. Severin. De data aceasta a venit vorba de felul cum ne bucurăm aici acasă, arătând că ne adunăm la fraţii aceştia creştini după Evanghelie dar nebotezaţi. Pricina că nu vor să facă botezul decât la copii mici a avut ca rezultat nemulţumirea noastră pentru această dârză hotărâre a lor şi că pe noi nu ne mai trage inima să ne mai adunăm acolo şi că am dori să fie o adunare aşa cum vrea Dumnezeu. Spunând acestea, sora Sanda a zis că ar fi bine să se poată înfăptui acest lucru însă tre­buie să

ne rugăm pentru aceasta şi am început să ne rugăm chiar din ziua aceea. Sora Sanda a spus că dacă această acţiune a noastră va fi după voia lui Dumnezeu ne va răspunde şi tot El o va şi înfăptui iar dacă nu va fi voia Lui, nu va fi nimic.

Miercuri 24 februarie 1993 m-am dus la Tr. Severin iar când m-am întors am luat o cursă ce ajungea în halta Strehaia la ora 10:00 dimineaţa. În acelaşi compartiment al trenului a fost şi frate­le Aurică Cucu, omul care ne-a îndrumat spre Domnul Isus şi ne-a spus să ne ducem la adunarea de pe strada Cicero nr. 23 în urmă cu 12 ani, pe când eram încă la Severin. Nu mai ştiu ce am mai discu­tat şi cu cine dar timpul a trecut foarte repede şi a trebuit să cobor în halta Strehaia, apoi am mers la autogară şi am luat autobuzul înspre Voloiac.

Autobuzul era plin cu oameni de toate vârstele. Un om care-l cunoştea pe fratele Aurică l-a salutat pe acesta cu „pacea Domnului”. Uitându-mă înapoi am spus acelui om: „care domn?” Pentru că sunt doi domni, unul rău şi Unul Bun.” I-am pus această întrebare deoa­rece am fost lezat că nu a zis „pacea Domnului Isus” ca să ştie lumea care aude că numai El dă pacea. Cu aceste cuvinte se face o delimi­tare corectă între Domnul luminii şi domnul întunericului. Stând pe scaun în autobuz până să ajungem în Voloiac, fratele Aurică mi-a zis că omul acesta se numeşte Ţiţirigă şi că a făcut botezul la penti­costali dar că „botezul nici nu-l bagă nici nu-l scoate”. La ce o fi vrut să se refere fratele Aurică cu aceste cuvinte nu am putut cunoaşte. Aceste cuvinte din urmă ale sale au fost rostite după ce am coborât din autobuz în Voloiac. După aceasta m-am gândit şi eu la ceea ce am auzit... de ce atâta rea voinţă împotriva botezului, a cuvintelor Domnului Isus Hristos?

Am început cu data de duminică, 28 februarie 1993 să ne adunăm în bucătăria noastră în Numele Domnului Isus Hristos. Pentru prima dată am participat la adunare în acea zi: subsem­natul, Matilda - soţia mea, soacră-mea Elena, Cornelia, Mitică şi Mariana.

Când a venit a doua oară fratele Tulbure cu fratele Bădărău s-au oprit la fratele Aurică. Acolo fratele Tulbure le-a propus să fim într-o singură adunare o singură biserică. Fratele Aurică cu ai lui nu au avut această voinţă să accepte propunerea fratelui. Fratele Tulbure, care ne auzise că nu ne mai ducem la adunare acolo a fost de acord să continuăm să ne adunăm aici în această casă, aşa cum înainte ne gândisem şi chiar făcusem. Împreună cu sora Sanda, ne-am rugat lui Dumnezeu să ne întărească şi să ne mărească numărul. Sosise şi prilejul minunat în care Dumnezeu conform dorinţei noastre de a fi o adunare după voia Lui, îl în­drumase pe fratele Tulbure să vină la Voloiac împreună cu fratele Bădărău. Tot atunci am înţeles că fratele Tulbure era misionar şi la Almăjel.

De atunci chiar dacă era vreme bună sau rea, fratele Tulbure a parcurs nenumărate drumuri de la Timişoara spre Almăjel-Voloiac şi retur. Din cauza incertitudinii pe care o aveam asupra fratelui Tul­bure, fiindcă nu-l cunoşteam, în minte îmi veneau diferite gânduri, dând naştere la fel de fel de întrebări. Nu după mult timp am înţeles că de fapt lucrarea de misionar era cea pe care au avut-o şi apostolii şi ceilalţi din urma lor, conform cuvintelor Domnului Isus din Mar- cu 16:15, 16^[30]. În cele din urmă am început să fiu convins şi să apre­ciez valoarea sa din orice punct de vedere. Când a spus celor de la Timişoara de lucrarea din comuna Voloiac, cei de acolo s-au îndoit, în special pastorul Maleş, care a numit aceste locuri „coclauri”. Con­sideraţia mea a fost aceasta că fratele Tulbure privea lucrarea la care a fost chemat ca un deliciu suprem, precum cea mai bună mâncare^[31].

Imi aduc aminte că într-o toamnă eram aici acasa, la tara. Se- mănasem grâu, făcând ceea ce făcusem şi în urmă cu 36 de ani. Acel grâu avea circa 2 noduri pe pai şi trebuia să amenajez un loc pentru a-l depozita. În timp ce munceam la asta, fiind plin de mortar până la gât, m-am pomenit cu fratele Tulbure, îmbrăcat cu o cămaşă albă, cu mânecă scurtă, însoţit de un frate Nelu, care îmi spune zâmbind: „pacea Domnului Isus!” Mi-a făcut cunoştinţă cu fratele respectiv şi m-a întrebat ce fac. I-am spus cu ce mă ocupam şi la rândul său fra­tele îmi spune că a venit cu nişte nemţi conduşi de ei până aici. Când am ieşit în drum erau 6-7 maşini de diferite culori. Eu am fost luat prin surprindere fiind cuprins de o emoţie de nedescris.

Se adunase un pâlc de oameni în jurul maşinilor. Au rămas maşinile în marginea drumului iar tot personalul acela a intrat la mine în curte. Acei oameni aveau aparate de fotografiat şi camere de luat vederi. În timpul acela nu am avut pâine şi făcuse soţia mea un mălai pe care-l băgase în ţest la copt. Acei oameni au fotografiat tot ce au văzut, până şi acei mălai de sub ţest, aceasta era realitatea. Acum noi, cei ai casei ne simţeam că trebuie să-i servim pe acei oameni cu mâncare. Am vorbit cu fratele Tulbure să-i spună lui Nelu să-i întrebe pe nemţi dacă vor să servească masa iar reacţia lor a fost pozitivă.

Nevastă-mea a luat mălaiul din ţest, l-a aşezat pe un platou l-a tăiat felii şi l-a servit împreună cu bucăţi de cârnaţi, muşchi de porc şi ceapă verde pe care le-a pus între bucăţile aurii şi rumene de mă­lai. Aceştia au început să fotografieze şi să filmeze tot ce era pe masă, în special mălaiul. Au mirosit mălaiul iar soţia mea le-a făcut semn să mănânce, ţinând ea aparatul foto. Toţi au început să mănânce iar noi am fost plini de bucurie de simplitatea şi modestia de care au dat dovadă.

După aceasta s-au dus la maşini şi au început să scoată pache­te pline de lucruri. În ziua aceea numai cine nu a venit nu a primit pachet. Nu au stat mult şi au plecat, atunci lumea a început să fie atentă după maşini şi lucruri, la fel cum era pe vremea Domnu­lui Isus, aşa cum este scris în Evanghelia după Ioan, capitolul 6, atunci când poporul venea nu pentru semnele şi minunile văzute ci pentru că mâncaseră pâine şi se săturaseră. Aşa şi cei de aici cu timpul au venit nu pentru că le plăcea Evanghelia, ci invers: pâinea şi peştele. Noi ne-am bucurat foarte mult, tocmai de aceea am aş­ternut aici pe hârtie acea binecuvântare pe care am ţinut-o minte cu plăcere.

Prima temă pe care am studiat-o împreună cu fratele Tulbure a fost aceea de a ne ruga lui Dumnezeu pentru dezvoltarea adunării pe care o începusem. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ieşit din iarnă şi am intrat în primăvară. Încălzindu-se afară ne-am mutat în sala casei unde aveam o masă iar pe margine două bănci şi scaune.

Programul pentru adunare era exact după cum ştiam pe cel de la biserica din Drobeta Tr. Severin, unde frecventasem adunarea îm­preună cu soţia mea: duminică dimineaţa şi seara iar vineri seara. Fratele Tulbure, care era ocupat cu lucrarea casei de rugăciune de a Almăjel trecea de acolo la Plopi şi Voloiac şi retur.

În sufletul meu era o mare nemulţumire fiindcă pe când ne duceam la fraţii creştini din casa fratelui Aurică, venea cu noi acolo şi prietena Lenuţa dar aici nu venea. În gândul meu am zis „interesul poartă fesul” pentru că în cazul acesta prietenei Lenuţa îi era foarte greu să se dezlipească de ei şi trebuia să se ducă la adunare acolo. Motivul neputând să-l intuiesc, înţelegând totuşi esenţa problemelor ei: ea a participat acolo la lucrarea unui nu­măr de cărămizi, pe care le-au ars în cuptorul lor iar după aceea fratele Aurică a ajutat-o pe prietena Lenuţa la zidirea unei camere a casei ei.

Problema era destul de complicată din moment ce acei oameni se purtau frumos şi mai ales că le dădeau acel ajutor. Cu toate aces­tea eram convins că prietena Lenuţa va iubi Adevărul şi aceasta o va face să se detaşeze de toate ajutoarele şi să-şi lipească inima şi viaţa de realitatea care este scrisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Teama mi-a fost mare că va rămâne convinsă de felul în care acei oameni inter­pretau şi comentau Cuvântul lui Dumnezeu şi aceasta ar fi făcut-o să rămână în acea adunare.

Aici în adunare eu aveam de vorbit la ora de rugăciune, la stu­diul biblic şi la serviciul divin. Mă gândeam că la Severin ţineam ora de rugăciune, însă aici trebuia să le fac pe toate trei. Am început să mă rog lui Dumnezeu să scoată un om, cum ştie El mai bine şi mai repede, care să mă ajute. Mitică spunea că el nu poate să vorbească.

În vara aceluiaşi an a dat Dumnezeu de a venit şi prietena Le­nuţa. Am simţit o mare uşurare deşi o vedeam ca pe o pasăre în uşa coliviei ci nu în interior, fiindcă mă gândeam că oricând îşi putea lua zborul la adunarea celor la care ne duceam altădată însă slăvit să fie Dumnezeu că a fixat-o aici. De lucrul acesta s-a bucurat şi fratele Tulbure precum şi noi, ceilalţi.

Un lucru deosebit de important pentru stabilitatea celor care ne adunăm aici, a fost momentul în care fratele Tulbure a adus-o pe soţia sa, sora Mariana pentru prima dată în Voloiac, împreună cu ei a venit şi fratele Steve. Sora Mariana şi-a spus mărturia sa la căminul cultural din Voloiac. Părtăşia avută împreună cu familia fratelui Tul­bure a creat între noi o legătură puternică chiar de la prima întâlnire. În acele zile de vară ale anului 1993, prin harul lui Dumnezeu eram în adunare 8 persoane: subsemnatul, Mitică, soţia mea, soacra mea, Lenuţa, Mariana, Cornela, Adela, să ţinem şi cateheză. După această înţelegere cu privire la învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu am înţeles că Adela era aptă să facă botezul. Cât despre Mariana, nu erau îndoieli cu privire la botez, fiindcă ea deja voise de două ori să-l facă dar au fost puse obstacole înaintea voinţei ei.

După ce vestisem Cuvântul în acea duminică de septembrie când fratele Tulbure nu era aici, le-am pus întrebarea următoare: „Mariana se poate conta pe tine în ceea ce priveşte mărturisirea Domnului Isus în apa botezului?” Da a fost răspunsul; „dar tu Ade­la ce zici despre tine?” Da a fost şi răspunsul ei. Când am cerut consimţământul Lenuţei, răspunsul l-a dat prin tăcere. Apoi i-am spus „ce ai zice dacă ar fi să facă Adela şi Mariana această mărtu­risire aici în apa botezului şi tu ai vedea lucrul acesta, cum ar fi inima ta?”

La următoarea adunare a venit şi fratele Tulbure şi i-am spus de cele trei prietene: Adela, Mariana şi Lenuţa. Fratele Tulbure a spus „slavă Domnului, pe 10 octombrie este un botez la Timişoara”. Dumnezeu a lucrat la inima Lenuţei, dându-i putere să termine şi un costum de haine pentru un vecin al casei ei care avea nuntă chiar pe 8 octombrie dar şi înţelepciune să-i spună bărbatului ei - Ion că se duce cu băiatul la Timişoara să-i facă un control medical şi să-i ia medicamentele. Pe de altă parte Mariana a nimerit-o şi ea pentru că avea un băieţel care avea un picior mai scurt şi trebuia să-i facă operaţie. Pentru Adela nu au fost obstacole.

Având o înţelegere după planurile făcute mai înainte şi fără să cunoască cineva din afară, sâmbătă 9 octombrie 1993, pe o vre­me foarte frumoasă am trecut dealul, ne-am urcat în tren la halta Ciochiuţa şi am ajuns cu bine la Tr. Severin. Acolo ne vorbisem să ne întâlnim cu fratele Tulbure, care trebuia să vină de la Almăjel. L-am aşteptat în blocul M2A sc. 2, ap. 3 din strada Prahova nr. 90. A venit fratele cu o prietenă ţigancă de la Plopi care voia şi ea să se boteze. Acolo la Almăjel, fratele Tulbure a avut la lucru pentru casa de rugă­ciune pe un prieten pe nume Buzilă Victor şi pe un frate. Aceştia doi din urmă au venit cu maşina lor. Ne-am urcat în maşină şi seara pe întuneric am ajuns în Timişoara.

Cunoşteam casa de rugăciune a Bisericii nr. 3 încă din toamna anului 1987 pe când se lucra la ea. Cele 3 suflete din Voloiac: Adela, Mariana şi Lenuţa şi copii pe care i-au avut cu ele nu mai luaseră parte la o astfel de slujbă într-o biserică aşa de mare, care în acel moment a fost plină. Atât sala cât şi balcoanele erau neîncăpătoare, priveliştea frumoasă fiind completată şi de măiestria cu care fusese lucrat interiorul clădirii.

După predica de dimineaţă am luat parte ca oaspeţi în casa prietenului Buzilă Victor unde am fost primiţi cu mare bucurie. El avea soţia şi fratele întorşi şi ei la Dumnezeu. Acest timp de bucurie a trecut foarte repede şi a venit momentul să ne întoar­cem la biserică la slujba de după amiază, când era programat şi botezul.

Predica a fost ţinută de un frate din America şi de un frate Cor­nel Iova din Oradea iar botezul candidaţilor a fost făcut de pastorul Dan Maleş. Dintre toţi candidaţii la botez, ochii mei nu au văzut alte suflete mai frumoase decât pe Adela, Mariana şi Lenuţa. Parcă erau înconjurate de jur împrejur cu nişte cercuri de lumină aurie. A fost o lucrare de care s-a bucurat Dumnezeu împreună cu întreaga Biserică.

NECAZURI

Stările de supărare, suferinţă şi prigonire au început imediat. După ce s-a întors acasă, Marianei i-a murit o mătuşă iar bărbatul ei când a auzit că s-a botezat i-a provocat numai suferinţă, fiind pornit împotriva ei cu multă mânie. La Lenuţa în schimb nu a fost aşa, soţul ei Ion era mai domol. În familia Lenuţei nu am putut sesiza o reacţie precum a fost în cazul soţului Marianei. Pentru Adela nu a fost nici un fel de problemă.

În duminica din data de 17 octombrie 1993 în casa unde eram adunaţi a fost o mare bucurie, deoarece pentru prima dată am luat Cina Domnului în bisericuţa aceea mică. La cină au participat ur­mătoarele persoane: Adela, Mariana, Lenuţa, Matilda, Elena (mama Matildei), Mitică, Maria (o soră de la fraţii penticostali) şi subsem­natul. Cina a fost dată de fratele Tulbure Gheorghe de la Biserica nr. 3 din Timişoara.

De-acum eram şapte persoane care ne rugam împreună lui Dumnezeu. Rugăciunile unor persoane dintre noi erau foarte fier­binţi, mai cu seamă ale Marianei care avea pe soţul său foarte furios, precum o ursoaică la care i se furaseră puii. În acest context Mariana putea veni la biserică doar atunci când bărbatul ei era plecat la ser­viciu, altfel nu.

În seara zilei de 24 ianuarie 1994, pe când era şi Mariana la adunare, vine un copil al ei şi o anunţă a venit bărbatul ei acasă. Aceasta când a auzit a fost nevoită să iese afară din adunare şi să se ascundă sub pat în bucătărie iar după adunare a ieşit şi s-a dus la o vecină a ei. În cele din urmă bărbatul ei a venit în curtea casei noastre răstindu-se la mine şi ameninţându-mă că îmi dă foc la casă. Cu toate aceste încercări am continuat să ne rugăm şi să ne adunăm în Numele Domnului Isus.

Au început să vină şi prieteni dar mai multe prietene. Prima dată a venit prietena Paula, după aceea tânăra Monica, apoi a dat Dumnezeu şi a venit bărbatul Lenuţei, omul căruia i-am vestit Evan­ghelia pe când ne întorceam de la o înmormântare în satul Vlădă- şeşti. I-am spus în cele din urmă: „Vino la Domnul Isus iar când voi muri să vesteşti Evanghelia la înmormântarea mea”. Mare a fost bucuria când l-am văzut că a venit la adunare. Apoi a venit o altă pri­etenă pe nume Hermina (Mina). Odată cu Lenuţa şi Ion, a început să vină şi fata lor cea mare - Ionela.

Ne-a trecut Dumnezeu prin iarna anului 1994 şi apoi prin pri­măvară iar în luna iulie când am văzut că încep să se strângă sufle­te, împreună cu fratele Tulbure şi potrivit voii lui Dumnezeu ne-am gândit să proiectăm un baptistier în grădina casei. În tot timpul care trecuse, Dumnezeu a dat ploaie peste sămânţa semănată şi începuse­ră să crească roadele. Aceste roade erau Ion, Paula, Cornelia, Monica şi Mina.

În data de 21 iulie 1994 am terminat de finisat baptistierul în- tr-o săptămână foarte ploioasă şi se întâmpla că numai dimineaţa până la orele 14-15 ploua iar după aceea norii se răreau făcându-se vreme frumoasă. Duminica următoare era ziua în care era progra­mat un eveniment cu o deosebită semnificaţie pentru satul Voloiac.

Cu privire la calitatea timpului aveam credinţa că Dumnezeu va purta de grijă ca acea zi să fie una frumoasă. Candidaţii pentru botez erau: Ion Tăgîrţă, Paulina Ovreiu, Hermina Cucu, Simona Turcu, Ciobotea Cornelia şi Odobleja Titel din satul Hoţu, comuna Izvoa­rele, Mehedinţi. Titel a venit chiar în dimineaţa zilei de duminică, atunci când urma să fie botezul împreună cu familia fratelui Bădărău Gheorghe din Severin.

Duminică, 24 iulie 1994, o zi excepţională! Soarele cu razele sale încălzea pământul făcând să se ridice aburi din acesta spre cer. După orele 09:00 au apărut fraţii de la Timişoara împreună cu pasto­rul Dan Maleş. Fratele Mitică Turcu i-a condus pe cei cu instrumen­tele de cântat, chemând pe oameni la acea sărbătoare deosebită după care s-au întors şi au început să cânte din nou.

Sunetele instrumentelor produceau ecouri înspre bolta cereas­că, dând slavă Celui ce a murit pe lemnul crucii, Domnului Isus Hristos. Toţi fraţii şi surorile care au venit de la Timişoara pentru a lăuda pe Dumnezeu cu ocazia acestui prilej au fost nişte oameni deosebiţi.

În această istorioară nu este scris despre ei în mod întâmplător sau pentru a umple pagina, ci pentru a arăta că ei erau cu adevărat copii ai lui Dumnezeu conform Scripturii; Ioan 1:12^[32], 1 Ioan 3:1^[33]. Atât pentru noi cei ce ne adunam împreună dar şi pentru cei ce se adunaseră din sat şi din împrejurimi la bucuria noastră această lu­crare a fost o premieră cerească.

Pastorul Dan Maleş de la Biserica Baptistă din Timişoara a citit din Faptele Apostolilor 8:26-40^[34]. Dar cum se întâmplă totdeauna, cum

cel rău nu doarme, în timp ce fratele citea Cuvântul lui Dumnezeu, Ion Laeş sub influenţa alcoolului a avut tupeul ca să întrerupă slujba pentru a căpăta răspuns la întrebarea „de ce sunt mai multe credinţe?” Fratele Maleş i-a spus că-i va da răspunsul la urmă şi a dat Domnul şi a tăcut iar la final a dispărut fără să mai aibă nevoie de vreun răspuns.

După serviciul divin a urmat botezul. Primul candidat care a intrat în apă şi a mărturisit pe Domnul Isus a fost Monica, pe nume Simona Turcu. Această mărturie a tinerei fete Monica a stârnit o pu­ternică bucurie, însoţită de lacrimi pentru cei care au cunoscut ce înseamnă mărturia în apa botezului. Apoi pe rând au mărturisit şi ceilalţi candidaţi, conform programului mai dinainte stabilit. După această lucrare deosebită, fraţii oaspeţi au fost serviţi la masa plină cu bucate pregătite în cinstea lucrării lui Dumnezeu. De reţinut aici este că dintre aşa-zişii fraţii creştini după Evanghelie nu a participat nimeni în afară de fratele Aurică, acceptându-mi invitaţia pe care i-am făcut-o. La urmă am auzit impresii ale unor persoane care au spus că le-a plăcut tot ce au auzit şi au văzut.

Important este că s-a descoperit izvorul de apă vie care urma să curgă conform Ioan 7:37, 38^[35]. Amin!

După botezul care s-a făcut în minunata vară a anului 1994, în acea duminică de 24 a lunii iulie am văzut că Dumnezeu lucrase la inimile care mărturisiseră pe Domnul Isus în apa botezului. Du­hul Sfânt al lui Dumnezeu începuse să le mărească puterea spirituală dându-le ca element principal credinţa şi dragostea de a mărturisi Evanghelia cu toate greutăţile care se iveau.

Având în vedere faptul cum cerusem lui Dumnezeu să ne ajute, singurul lucru de care depindea împlinirea noastră era rugăciunea prin care trebuia să batem necontenit la poarta lui Dumnezeu. În­trucât fratele Tulbure era angrenat cu lucrarea casei de rugăciune de la Almăjel, desfăşurându-şi însă activitatea şi la noi în Voloiac, era nevoie de anumite condiţii pentru ca lucrarea să se desfăşoare bine. Pentru aceasta am decis că subiectele principale pe care le vom dis­cuta să fie după cum urmează:

1.   Statornicia noastră pe Calea Domnului, având ca bază cre­dinţa în tot ceea ce este scris în Evanghelia Domnului Isus în Matei 5:18-20^[36] şi învăţăturile apostolilor din Efeseni 2:19-22^[37].

2.    Rugăciunea ca Dumnezeu să lucreze şi la alte inimi.

3.    Dumnezeu să ne dea o casă de rugăciune.

Aceste lucruri trebuiau să domine în acţiunile noastre şi să le prezentăm necurmat înaintea lui Dumnezeu, pentru că ajunsesem încă de la început să credem că omul nu poate să facă nimic, ci numai Dumnezeu prin Domnul Isus^[38]. Cu privire la statornicie se vedea clar că aşteptam cu plăcere să vină ziua de vineri şi apoi cea de duminică.

Aşa puţini câţi eram şi pe baza cunoştinţelor pe care Du­hul Sfânt le dădea fiecăruia ca să mărturisească Cuvântul, când veneam la adunare aduceam câte un suflet cu noi. Cât priveşte rugăciunea, fiecare suflet al celor care mărturisiseră pe Domnul Isus în apa botezului era puternic, fiind caracterizat prin spon­taneitate şi sinceritate chiar dacă uneori aceasta se înfăptuia cu multe lacrimi.

De multe ori locul unde ne adunam nu era suficient de încăpă­tor, mai ales în timpul iernii, astfel ne-am dat seama cu toţii că era nevoie să căutăm o nouă casă de rugăciune. În graficul lui Dumne­zeu, prin îndurarea Sa erau până în 1993 patru suflete, în 1994 încă opt, în total 12 persoane. O dată cu întoarcerea fratelui Ion şi a soţiei sale la Dumnezeu, şi-au luat şi copii lor la adunare.

Având încuviinţarea lui Dumnezeu şi implicaţiile noastre în lucrarea de vestire a Cuvântului sfânt pentru chemarea oameni­lor la mântuire conform 2 Corinteni 5:18-20^[39], am crezut că rugă­ciunile noastre vor fi ascultate. Eram în total 12 persoane dar în paralel cu noi veneau la adunare şi prieteni pe care-i invitam însă cunoscând din Cuvântul lui Dumnezeu că tot ceea ce vom cere cu credinţă vom primi, parca deja aveam acea casă nouă de rugăciu­ne. Am adus această nevoie şi la cunoştinţa fratelui Tulbure care a transmis-o mai departe fratelui pastor Dan Maleş. Fratele Tulbu­re ne-a spus că este necesar ca toate nevoile noastre să le aducem înaintea lui Dumnezeu neîncetat şi astfel cu toţii ne rugam mereu pentru o casă de rugăciune. De remarcat este că fratele Ion, care adusese la adunare pe toţi cei trei copii ai săi, una dintre fetele sale, Ionela se ruga lui Dumnezeu pentru o casă de rugăciune fără ca ea să fie botezată.

Pe baza celor spuse de fratele Tulbure, acesta a început să dis­cute mai des cu fratele Maleş despre acest subiect, făcându-l să înţeleagă că este absolută nevoie de o nouă casă de rugăciune. În- tr-un timp fratele Maleş a spus că se va duce în America şi va aduce la cunoştinţa celor de acolo această nevoie a noastră. După ce s-a întors din America, fratele Maleş a venit la Voloiac şi ne-a spus că prioritară în primirea unei case de rugăciune este comuna Coman­da, o comună la mică depărtare de Voloiac iar Voloiacul este pe locul doi. Noi toţi însă, împreună cu fratele Tulbure am susţinut cu tărie ca Voloiacul să aibă prioritate în ceea ce priveşte partea financiară, care implica construirea sau cumpărarea unei case de rugăciune.

Aproape de sfârşitul anului 1995, fratele Dan Maleş a venit cu un american, însoţit de o persoană care ne-a filmat. Prin februarie 1996, fratele Dan Maleş în timp de o săptămână a făcut două dru­muri Timişoara-Voloiac cu maşina, venind împreună cu un ame­rican pe nume Robert.

Pe vremea aceea noi cei de aici, fratele Tulbure şi fratele Maleş aveam în vizor deja două case: casa lui Andrei Enescu şi casa lui Emil Puicea. Fratelui Maleş i-a plăcut casa lui Emil Puicea şi când a venit împreună cu americanii s-au dus cu toţii s-o vadă, fiind de acord să o cumpere. Cu toţii au fost cazaţi la sora Paula.

În acea primăvară a anului 1996, fratele Dan Maleş s-a dus la Săftica, o localitate lângă Bucureşti şi a vorbit cu Tilică, unul dintre moştenitorii acelei case ale tatălui său Emil Puicea. În data de duminică 17 martie 1996, fratele Tulbure ne-a adus ves­tea în adunare că s-a hotărât ca să fie cumpărată casa. Această veste a fost primită cu mare bucurie şi entuziasm de către toată adunarea.

După foarte puţin timp în acea primăvară a anului 1996, la întemeierea actului de vânzare-cumpărare a casei împreună cu cei 1000 mp pe care-i avea, au fost la notariatul din Strehaia cei trei copii ai lui Emil Puicea iar din partea Bisericii Baptiste nr. 3 din Timişoara, fratele Tulbure.

În câteva zile s-a făcut curăţenie, s-a amenajat o cameră în partea de Est a casei iar sâmbătă seara orele 20:00, în data de 11 mai 1996, pentru prima dată ne-am adunat în acea casă de rugă­ciune, Casa Domnului mult dorită. Întrucât în acea cameră era un miros ce venea din camera alăturată despărţită de o uşă doar, unde se vărsaseră pe timpul C.A.P.-ului substanţe chimice, ne­am mutat în camera dinspre Vest. Referitor la mirosul respectiv trebuie specificat să ne-a făcut mari neplăceri deoarece cursese până în beci dintr-un grajd care era încă acolo şi se îmbibase cu aceste substanţe chiar şi beciul, contaminând atmosfera. Slavă lui Dumnezeu că printr-o muncă deosebită ne-a scăpat şi de acel miros.

Primele roade din această casă de rugăciune au fost cei trei ti­neri: Mitică şi Puiu, băieţii fratelui Mitică (el făcuse botezul în anul 1991), precum şi Viorel, băiatul fratelui Ion şi al Lenuţei. Aceşti ti­neri au primit pe Domnul în inima lor, apoi L-au mărturisit în apa botezului la Timişoara în data de 2 februarie 1997, orele 19:05-19:15 în casa de rugăciune nr. 3 de pe strada Herestrău.

Botezul a fost efectuat de fratele pastor Dan Maleş iar predica dinaintea botezului a fost ţinută de un frate pe nume Titus Colţea. Dumnezeu a binecuvântat toate zilele anului 1997, dând ploaie şi făcând să răsară tot ce s-a semănat, producând astfel belşug pentru toţi locuitorii Voloiacului.

La fel şi pe plan spiritual Dumnezeu a dat ploaie peste Cuvântul care a fost propovăduit şi în data de 10 august 1997, la casa de rugăciu­ne din Voloiac, pentru prima dată în acel loc a fost un botez nou-testa- mental. Sufletele care L-au mărturisit pe Domnul Isus au fost: Ionela, Uţa, Lili, Florin - soţul Marianei şi Gogu. Botezul a fost oficiat de fra­tele Tulbure Gheorghe în partea de Vest a casei de rugăciune, în aer liber.

De reţinut că pe data de 9, cu o zi înainte de botez, pe când umpleam cu apă baptistierul portativ, a început ploaia. Acea ploaie a dat-o Bunul Dumnezeu până dimineaţa în jurul orei 06:30. De la orele 02:00 noaptea până în preajma botezului, îm­preună cu fratele Ion am fiert apă în trei căldări mari, punând-o în baptistier la temperatură suportabilă pentru botez. Dumnezeu Şi-a arătat puterea Sa prin înseninarea cerului, făcând o zi foarte frumoasă.

Plin de încredere că Dumnezeu va face vremea frumoasă, a fost şi fratele Tulbure. Am arătat şi acest aspect al timpului pentru că era înnorat şi ploaia care începuse din nou, însoţită de fulgere şi tunete făcea să fie o vreme mohorâtă lăsându-ne impresia că va ţine o săptămână. Am pus fratelui Tulbure întrebarea: „ce facem?” iar el a răspuns ca şi Avraam fiului său Isac: „Dumnezeu va purta de grijă!”^[40]

La acest botez, ca să fie cât mai plăcut pentru Dumnezeu şi toţi cei de aici, fratele Tulbure a invitat fanfara, păstorul şi un grup de fraţi de la Goleţ.

La această lucrare a participat multă lume, întrucât nu am fost limitaţi de spaţiu fiindcă s-a ţinut în aer liber, de la zidul casei de rugăciune până la curtea lui Gheorghe Cojocaru iar spre Nord nu se putea vedea datorită faptului că şoseaua era plină de oameni de diferite vârste.

Mesajul lui Dumnezeu a putut fi auzit fără să fie stânjenit de vreo manifestare exterioară a vreunui duh rău. Ca întotdeauna acest fel de lucrări vor fi splendide din punct de vedere omenesc, al pri­veliştii înmănuncheate ce are darul de a atrage privirea oamenilor şi punerea lor în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu stă la îndemâna oricui, ci doar la îndemâna copiilor lui Dumnezeu, prin care se pot străpunge inimile împietrite şi prelucra pentru lucrările viitoare asemănătoare acesteia.

A fost o lucrare frumoasă cu tot ce a putut ea să cuprindă iar de timpul care va rămâne în urmă sub tăcere o dată cu tre­cerea anilor, puţini îşi vor mai aduce aminte cât de minunate au fost momentele acelei zile pentru care s-au consumat mari şi multe eforturi de către toţi cei ce au fost implicaţi în această lucrare.

Privind într-un mod smerit, ceea ce s-a realizată până aici s-a clădit puţin câte puţin ajungându-se la un tablou frumos şi impor­tant adăugat la evoluţia lucrării lui Dumnezeu din comuna Voloiac. Slavă lui Dumnezeu pentru toţi lucrătorii Săi! Amin.

Cuvântul lui Dumnezeu este „viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile ini­mii^[41].

Acest Cuvânt al lui Dumnezeu care a fost vestit a lucrat în ur­mătorul an, astfel încă şase suflete au fost prelucrate de Duhul lui Dumnezeu, aducându-le într-o stare hotărâtă să-L mărturisească pe Domnul Isus în apa botezului. Acestea au fost numai femei. Trei au fost din satul Valea Bună, una din satul Ruptura alta din Strehaia, numai sora Marieta din Voloiac.

Duhul Sfânt al lui Dumnezeu S-a orientat şi spre satele din ve­cinătatea Voloiacului, aducând la casa de rugăciune suflete din trei locuri diferite, printre aceştia fiind şi o ţigancă din Strehaia, pe nume Mioara.

Această lucrare a fost adăugată la şirul acestor evenimente plă­cute lui Dumnezeu. Ca şi la botezul precedent, lucrarea s-a desfă­şurat în acelaşi loc, în aer liber. În acea frumoasă zi la orele 09:00 a sosit un autobuz cu fraţi şi surori de la Curtici, însoţiţi de pastorul de acolo. De reţinut este că şi de data aceasta s-a întâmplat să plouă cum a fost cu un an în urmă şi tot de sâmbătă până duminică dimineaţa, însă Dumnezeu a purtat de grijă pentru toate. Fanfara fraţilor de la Curtici a făcut ca prin instrumentele lor să aducă acolo nenumărate suflete unde Dumnezeu prin Cuvântul Său avea să le vorbească des­pre dragostea Sa. La acest botez a fost invitat şi primarul Constantin Drăghici care a stat foarte puţin timp.

Predica a fost rostită de fratele Cornel care a vorbit despre rup­tura părtăşiei omului cu Dumnezeu, din grădina Edenului şi resta­bilirea ei prin Domnul Isus Hristos. După aceea a vorbit pastorul bisericii din Curtici care a citit din Isaia 55.

La sfârşit au fost puse trei mese una lângă alta, la umbra clădirii casei de rugăciune, înspre partea de Nord, unde toţi oaspeţii au mân­cat. Bucuria tuturor a fost mare iar în timpul în care au servit masa, părtăşia a fost deosebit de călduroasă. Au plecat cu autobuzul cu care au venit din Curtici la Herculane. Întreaga organizare, precum toate celelalte anterioare, a fost planificată de fratele Tulbure. Aceste lucrări de la început până la sfârşit au fost supravegheate şi terminate cu bine de Dumnezeu. În ceea ce priveşte mâncarea, a fost din partea soţilor Tulbure. Aceste lucruri au fost consemnate de subsemnatul, luni 31 august 1998, orele 03:30. Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui^[42]. Amin.

Duminică, 25 iunie 1999 prin harul lui Dumnezeu la casa de rugăciune din Voloiac a fost un nou botez nou-testamental. De data aceasta baptistierul portabil a fost aşezat în partea de Est a casei de rugăciune. Condiţiile din punct de vedere al temperatu­rii au fost excepţionale. Persoanele care s-au hotărât să-L măr­turisească pe Domnul Isus au fost: Adriana, Florina, Valentina, Lucreţia şi Mina. La acest botez a participat corul de la Orşova împreună cu păstorul de acolo, Ilie. Botezul a fost efectuat de fratele Tulbure.

La două săptămâni, mai precis duminică 9 iulie 1999 după o solicitare spontană, Ovidiu Perţ a vorbit mai înainte cu fratele Tulbure că vrea neapărat să-L mărturisească pe Domnul Isus în apa botezului. Fratele Tulbure a adus asta la cunoştinţa bisericii, noi fiind cu toţii de acord. Între timp un alt tânăr din satul Rup­tura, pe nume Căprărescu a solicitat că vrea să se boteze. La acest botez a luat parte fratele Gigi de la Teregova, fost cântăreţ de mu­zică populară dar şi fosta cântăreaţă de muzică populară Valeria Colojoară. O dată cu această lucrare a fost spusă şi mărturia sorei Valeria, care după aceea a închinat lui Dumnezeu câteva cântări care au cutremurat toate duhurile. Fiecare moment din timpul programului respectiv a fost consacrat lui Dumnezeu prin Dom­nul Isus Hristos şi Duhul Sfânt. Botezul a fost efectuat de fratele Tulbure Gheorghe.

Pe data de 5 Noiembrie 1999 a venit fratele Maleş împreună cu fratele Eugen Tobă, inginer de profesie, care ne-a îndrumat cum să aşezăm şi să prindem de tavan formele de cornier din podul casei de rugăciune pentru a asigura prin aceasta susţinerea şi rezistenţa tavanului.

Duminică, 5 decembrie 1999, orele 14:00 s-a inaugurat casa de rugăciune din satul Valea Bună. A vorbit fratele Losneanu Aurel, fra­tele Tulbure şi Viorel.

În anul 2000, pe data de 9 iulie, a fost ordonat ca diacon al biseri­cii din Voloiac, fratele Tăgârţă Ion. La această ordinare au participat următorii fraţi păstori: Dan Maleş, Tulbure Gheorghe şi Ologeanu Teofil din Craiova. În acelaşi an, în 13 iulie, după o secetă groaznică când temperatura a adus până la 43-45 grade Celsius, provocând us­carea ierbii şi altor culturi, Dumnezeu a făcut să cadă o ploaie bună şi în această zonă.

În satul Valea Bună, pe data de 16 iulie 2000 a fost pentru pri­ma dată botez nou-testamental, unde şi-au mărturisit credinţa şase persoane, trei bărbaţi şi trei femei. A fost pastorul Cornel cu fanfara din Curtici iar botezul a fost efectuat de fratele Tulbure Gheorghe în curtea casei de rugăciune.

Împreună cu fratele Dan Maleş am făcut pe data de 20 august un plan pentru realizarea circuitelor de lumină şi prize din sala mare a bisericii din Voloiac. Această instalaţie a fost terminată pe data de 3 Noiembrie 2000.

Însemnări cu privire la desfăşurarea programului Naşterii Domnului Isus pe data de 24 decembrie 2000. Duminică dimi­neaţa, s-a ţinut un program foarte frumos chiar în ajunul Naşterii Domnului Isus Hristos în sala mare a casei de rugăciune din Vo- loiac, care a provenit din demolarea celor două camere şi a holului mic de la intrarea principală a casei. Apoi au fost zidiţi circa 2 mp pentru a realiza accesul la podul casei. Deşi sala nu era finisată încă, avea instalaţie electrică, sobă de teracotă iar bielele de lemn incluse în ciment.

Am căutat să notez toate acestea cu bucurie pentru faptul că deşi nu era finisată această sală, Dumnezeu a făcut toate lucrurile împreună cu noi, fiindcă am putut să ne bucurăm pentru prima dată în acest loc, aproape complet finisat. Consider că este necesar să se ştie toate aceste lucruri referitoare la amenajările iniţiale ale clădirii pentru a arăta implicarea oamenilor în realizarea şi finalizarea aces­tei lucrări frumoase a lui Dumnezeu.

Iată şi programul desfăşurat în acea zi: ora de rugăciune a fost ţinută de fratele Tulbure Gheorghe, după care s-a cântat cântarea 340. Copii cu vârste cuprinse între 5-12 ani au spus poezii după care a fost cântată cântarea 364 de către întreaga adunare. Programul ur­mător a fost consacrat Naşterii Mântuitorului în Betleem în urmă cu 2000 de ani în urmă. Cea care a organizat întregul program a fost sora Tulbure Mariana.

A fost o scenetă în care au fost angrenaţi tinerii şi îmbrăcaţi în costume foarte frumoase. Componenţa scenetei a fost următoarea:

„Maria şi Iosif - Marian Daba şi soţia sa Felicia. Îngerul care a anun­ţat pe Iosif în vis şi pe magi - Ionela. Vestitorul poruncilor lui Cezar pentru înscriere - Rioşanu Alin. Proprietarul hanului care nu a vrut să adăpostească pe Maria şi Iosif - Marius. Păstori: Florina, Adriana şi Mihaela. Magii: Mitică, Puiu şi Monica. Irod - Viorel. Preoţii lui Irod: Adela şi Marius. Ceata de îngeri - copii drăguţi”.

După acestea fratele Tulbure Gheorghe a citit din Evanghelia după Matei 1:18-25^[43]. Apoi au cântat cântări pentru slava lui Dum­nezeu tinerii: Mitică şi Puiu, Viorel, Marian, Marius, Monica, Feli­cia, Florina, Adriana şi Mihaela.

 

Apoi toată adunarea a cântat cântările 724, 374, fiind urmate de predicarea Evangheliei de către fratele Tulbure. Acesta a fost programul acestei sărbători a Naşterii Domnului Isus Hristos. Deşi sala era neterminată, am putut cu toţii să întâmpinăm în aceasta Naşterea Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos, chiar în ultimul an al mileniului 2, exact cu şapte zile şi 15 ore înaintea anului 2001.

Aceste însemnări au darul să amintească şi să împodobească evoluţia lucrării lui Dumnezeu împreună cu sufletele care au contri­buit la toate arătate mai sus. Slavă lui Dumnezeu!

În seara zilei de 31 decembrie 2000, orele 22:10, în casa baptistă de rugăciune din Voloiac s-a citit de către fratele Tul­bure, Psalmul 90:1-12^[44]. Biserica a fost pusa în temă referitor la conţinutul celor doisprezece versete după care aproape fiecare frate şi soră au mulţumit lui Dumnezeu şi s-au rugat câte două rugăciuni. Astfel sosirea noului an ne-a găsit în rugăciune chiar din prima secundă. Tinerii au cântat cântări foarte frumoase prin care fiecare suflet a fost cuprins de o mare înviorare sufletească. Într-adevăr am întâmpinat Anul Nou cu mare bucurie fiind con­duşi de Cuvântul lui Dumnezeu şi de cântările tinerilor făcute cu putere prin harul lui Dumnezeu. Cântările lor au fost atât de frumoase încât nu s-a observat nici o ezitare, tinereţea şi entuzi­asmul lor meritând toate binecuvântările lui Dumnezeu. Tinerii care au cântat au fost - fraţii: Mitică, Puiu, Marian, Viorel, Marius, surorile: Monica, Felicia, Florina, Ionela, Adriana, Mihaela.

După acest program a urmat o surpriză frumoasă gândită de fratele Tulbure şi soţia sa. Tinerii au cântat un cântec despre lunile anului iar fiecare persoană care a fost în adunare, fie cre­dincios fie prieten atunci când se rostea luna în care era născut se ridica în picioare şi primea câte o ciocolată. După aceasta, fratele Tulbure a întrebat pe prietenii casei de rugăciune „cine vrea să fie născut din nou?” Iar ca răspuns toţi prietenii s-au ridicat în picioare.

La sfârşitul acestui foarte frumos program fratele Tulbure a spus că nu trebuie nimeni să plece acasă ci să rămână să luăm masa împreună. Erau pregătite multe bunătăţi de la sarmale şi cârnaţi până la diferite tipuri de prăjituri şi sucuri. Familia Tul­bure ne-a urat la mulţi ani şi poftă bună iar apoi aceştia au plecat acasă deoarece soţia sa, sora Mariana nu se simţea bine din cauza unei răceli pe care o acumulase în drumul de la Timişoara la Voloiac făcut pentru a participa împreună cu noi la trecerea în noul an.

Ca să faci un lucru trebuie să faci sacrificii, Dumnezeu să-i binecuvânteze. Noi toţi am rămas ca să servim fiecare ce ne-a plă­cut, până la orele 02:30 când am plecat fiecare la casele noastre, urmând ca la orele 11:00 să venim din nou la casa de rugăciune să-I dăm slavă lui Dumnezeu.

Luni 01 ianuarie 2001 la orele 10:50 ne-am adunat din nou la biserică, într-o zi deosebită nu numai pentru semnificaţia ei dar şi datorită ninsorii care acoperise pământul chiar în acea dimi­neaţă cu un alb nespus de frumos pe care se puteau vedea urmele celor ce veneau la casa de rugăciune.

Toate acestea Dumnezeu le-a făcut şi le face doar ca să-l bu­cure pe om. Ajungând la biserică i-am întâlnit pe fraţi care deşi  plecaseră târziu acasă noaptea anterioară, fără să greşesc mi se păreau mult mai vioi şi plini de bucurie ca de obicei, aşa cum ar trebui să fie întotdeauna în Casa Domnului.

A sosit şi fratele Tulbure dar singur, trimiţându-l apoi pe fra­tele Marian Daba s-o aducă pe sora Mariana de acasă care pe vre­mea aceea locuia la fratele Ion în gazdă.

Sora Tulbure Mariana mi-a spus ulterior despre faptul că făcuse faţă cu greu acelei nopţi datorită suferinţelor pe care le-a avut, acesta fiind motivul pentru care nu a putut veni la adunare împreună cu soţul ei. Fratele Tulbure a citit din Luca 13:1-9^[45] după care pentru Cină a citit din Matei 26:26-29^[46] explicându-ne importanţa Cinei

Domnului Isus. Am mâncat pâinea şi am băut vinul iar la final s-au cântat cântările 252 şi 530.

În prima duminică din februarie a anului 2001, pe data de 4 a fost ales pentru prima dată comitetul bisericii, acesta fiind format din: Puiu, Mitică, Marian, Ilie, Ion - diacon, Tulbure Gheorghe - păstor. În zilele următoare, de luni până miercuri s-a dat cu glet în sala de rugăciune de către 4 fraţi penticostali aduşi de fratele Tulbure de la Secusigiu, doi dintre ei se numeau Pavel şi Ionică. Ei au lucrat în Numele Domnului Isus.

Marţi fratele Tulbure a spus că soba pe care o aveam, făcută de fratele Baleş, arde lemne multe şi se încălzeşte greu hotărând să o demoleze şi să o facă din nou. Acea sobă era căptuşită cu cărămizi groase care au fost luate din pereţii fostelor camere ale casei de ru­găciune. Soba a fost demolată de luni 19 februarie până marţi orele 15:00 şi a fost făcută o alta de către Stan Ion, pe care-l adusese fratele Tulbure de la Orşova.

Joi fratele Tulbure a adus din nou fraţii de la biserica penticos­tală din Secusigiu pentru a tencui şi stropi pereţii exteriori ai casei de rugăciune din Voloiac, în frunte cu fratele Ionică. Acesta mi-a mărturisit că înainte de a-L primi pe Domnul Isus în viaţa sa a fost boxeur iar apoi rugbist. Deşi au spus că o să termine lucrarea de drişcuit şi stropit până lunea următoare, nu au putut să se încadreze în acest termen, urmând să termine lucrarea fraţii Mitică şi Puiu.

Vineri, 13 iulie 2001, a început să fie îmbrăcată cu plăci de fa­ianţă partea interioară a baptistierului iar sâmbătă a fost îmbrăcată cu faianţă neagră partea exterioară. Această lucrare a fost făcută de fratele Costea Ion, adus de fratele Tulbure din Timişoara. Luni, fra­tele Tulbure a îmbrăcat cu gresie scara exterioară a casei de rugăciu­ne din partea de Est. 

Joi, 26 iulie a fost adusă scândura pentru pardoseală din Streha- ia trebuind să fie prelucrată la maşină pentru a putea fi aşezată cum trebuie. Scândura a stat la sora Mariana în tinda casei ei după care a fost dusă la Costel Bînţă la Strehaia ca s-a tragă la abric şi apoi adu­să înapoi la Voloiac. A fost prinsă în cuie de grinzile respective de către fratele Tulbure împreună cu fratele Ion şi Puiu, fiind gata până vineri.

Având în vedere că fratele Tulbure anunţase încă de dumi­nică 15 iulie 2001 că va fi un botez nou-testamental, Biserica sub îndrumarea Duhului Sfânt a fost preocupată de această lucrare. În curtea casei de rugăciune în faţă şi în partea de Est, sub iniţiativa sorei Tulbure şi ajutată de surori a fost făcută curăţenie şi au fost realizate nişte frumoase ronduri de flori. Deşi erau executate cir­cuitele pentru iluminat, cele trei corpuri de iluminat din exteriorul clădirii, din faţă şi partea de Nord, au fost montate abia vineri - 27 iulie 2001.

Sâmbătă 28 iulie 2001 dimineaţa, am vorbit cu Mitică, soţul sorei Lili să ne ajute să încărcăm baptistierul portabil, din tablă, re- morcându-l şi după ce-l umplem cu apă să-l golim în baptistierul din casa de rugăciune. Rugămintea a fost acceptată de către acesta cu multă bunăvoinţă. Baptistierul portabil a fost curăţat de rugină şi praf, dus cu remorca la fântâna din curtea primăriei şi umplut cu apă de către fratele Ion, Vasilică şi Viorel. Remorca a fost trasă cu tracto­rul până în faţa casei de rugăciune, pe drumul comunal iar apa a fost adusă până în baptistierul din interior printr-un furtun.

Toate lucrările au fost terminate până sâmbătă la asfinţitul soa­relui. O altă parte importantă din lucrare a fost preocuparea suro­rilor pentru bucatele ce aveau să fie puse la masă duminică, după botez. O parte importantă din bucatele puse la masă au fost aduse şi de familia Tulbure. Pâinea a fost coaptă în cuptorul familie Tăgîrţă, după ce sora Lenuţa a petrecut câteva zile şi nopţi la moara din Ciochiuţa la rând la măcinatul grâului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică majoritatea celor impli­caţi au dormit cu excepţia celor ce au fost ocupaţi cu mâncarea şi unor fraţi şi surori de la Radna, invitaţi de fratele Tulbure care au avut grijă ca totul să fie aşa cum trebuie în ziua următoare. Frate­le Puiu a rămas să supravegheze încălzirea apei din baptistier prin rezistenţele electrice, pentru a o aduce la o temperatură acceptabi­lă pentru cei care urmau să intre în apa botezului. Spre dimineaţă s-a ars siguranţa principală datorită suprasolicitării şi nu a mai fost curent în casa de rugăciune, trebuind să fie înlocuită siguranţa din panoul în care venea curentul de la stâlp.

Duminică 29 iulie 2001 a fost o vreme frumoasă cu cer senin dar la fel de frumos erau îmbrăcaţi toţi fraţii şi surorile care au venit să ia parte la această casă de rugăciune din Voloiac. Aici au putut să asiste pentru prima dată la un botez nou-testamental în interiorul casei de rugăciune, interior care pentru mulţi altă dată nici nu putea fi imaginat. Pe lângă această parte vizibilă mai mult sau mai puţin se putea observa şi partea spirituală ce era transpusă într-o bucurie de nedescris. Pentru toţi cei prezenţi în acea zi în casa de rugăciune, un lucru a fost sigur, şi anume că asistam la împlinirea planurilor lui Dumnezeu cunoscute de El mai înainte, mai ales având în vedere toate circumstanţele şi situaţiile prin care am trecut.

Dimineaţa printre primii care au sosit la casa de rugăciune a fost fratele Tulbure care dintre toţi a fost cel mai angrenat în această lucrare marcantă. Apoi rând pe rând au început să sosească maşinile celor de la Radna. Împreună cu păstorul de acolo, au venit cincispre­zece fraţi care făceau parte din fanfară şi un cor de tineri. Prima dată a cântat fanfara, după care au fost recitate poezii iar apoi au cântat cei din corul de la Radna dar şi tinerii din biserica locală. Locul a fost plin de fraţi şi surori veniţi din alte părţi dar şi de locuitori ai comu­nei Voloiac. La ora potrivită a venit şi primarul Constantin Drăghici.

Pastorul bisericii, fratele Tulbure l-a invitat în faţă pe primarul comunei să aibă şi el un cuvânt pentru adunare. Încă din primele cu­vinte ale acestuia s-a putut vedea că este cuprins de emoţie, scoţând în evidenţă asta încă de două ori după aceea. În discursul său a apre­ciat felul schimbat de viaţă ce-l au oamenii de această credinţă în Dumnezeu iar din cele observate am înţeles că a spus asta nu ca să-i măgulească pe oameni ci doar a exprimat o realitate. Acesta chiar a accentuat faptul că este o deosebire în felul lor de purtare între cre­dincioşii baptişti şi cei ortodocşi.

După aceasta fratele Ghiţă Dragomir a spus o poezie iar fratele Mişu de la Orşova a spus şi el o poezie şi a cântat o cântare frumoa­să care a răscolit inimile sensibile. Fratele Ghiţă cântase şi dirijase

corul din Orşova mai mulţi ani iar fratele Mişu era un fost elev al său pe când era încă la Orşova. Un frate păstor de la Radna pe nume Mircea, în vârstă de 25 ani a citit din Cuvântul lui Dumnezeu din Faptele Apostolilor capitolul opt, despre famenul etiopian. Acesta a vorbit foarte frumos şi clar, pe înţelesul tuturora. După aceea fratele Tulbure a botezat cele trei persoane.

Prima persoană care a intrat în acest baptistier a fost o tânără fată pe nume Mihaela, fata fratelui Ion şi Lenuţa. Împreună cu bise­rica ea a avut harul de a inaugura acel vas de neimaginat vreodată în localitatea noastră.

După Mihaela, a intrat să-l mărturisească pe Domnul Isus, Mi­oara Hurtupan care şi-a manifestat dorinţa fermă de a face botezul, cu mai puţin de 48 de ore înaintea acestui eveniment. Această do­rinţă a ei era foarte aproape de a fi oprită în momentul când fratele Tulbure i-a pus condiţia să se împace cu nişte persoane care au fost o pricină de poticnire pentru ea. Dar slavă Domnului care a rupt acel blocaj, analizându-se chiar în acea vineri seară la adunare că ceea ce avea ea cu acele persoane nu constituia o pricină de amânare a botezului.

După cele auzite, fratele Tulbure a propus bisericii un vot pen­tru aceasta, el primul dându-şi consimţământul după care biserica a aprobat şi ea ridicând mâna în sens afirmativ. Interesant a fost faptul că deşi soţul ei a fost contra botezului la această adunare şi voia să meargă cu el la o altă adunare, acesta şi-a schimbat radical decizia, dându-i acceptul să facă botezul în adunarea noastră. La botezul so- rei Mioara a asistat şi Ion, soţul ei. După aceea a urmat în apa bote­zului Luminiţa care L-a mărturisit şi ea pe Domnul Isus. După ce a ieşit din apă, conform Cuvântului lui Dumnezeu a urmat punerea mâinilor.

După această lucrare ne-am aşezat la masă în partea de Nord a casei de rugăciune, unde era umbră. După masă, fraţii oaspeţi ne-au salutat cu pacea Domnului, s-au urcat în maşini şi au plecat fiecare spre casele lor.

 A fost o lucrare foarte frumoasă care credem că I-a plăcut lui Dumnezeu, după aprecierile lumii orice comentariu rămâne de pri­sos. În faţa Bisericii Domnului Isus este viitorul pe care Dumnezeu îl îngăduie.

Am căutat să pun laolaltă toate notiţele luate cu privire la istoria bisericii din Voloiac, organizându-le în această carte în ordine cro­nologică pentru a realiza o lucrare de aducere aminte.

La timpul viitor, Dumnezeu va răsplăti fiecărei persoane impli­cate în zidirea casei de rugăciune, după faptele sale. Matei 16:27^[47]. Încheierea acestor relatări a fost consemnată vineri, 01 martie 2002, orele 01:51.

 

---

[1]      Marcu 16:15, 16 - 15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.

[2]      Faptele Apostolilor 2:28 - Mi-ai făcut cunoscute căile vieţii şi mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.

[3]      Exod 4:1, 10, 13 - Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!”” Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi sunt încurcate.” Moise a zis: „Ah, Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi!”

[4]      Ieremia 1:6 - Eu am răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”

[5]      Ezechiel 3:10 - El mi-a zis: „Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ţi le spun!

[6]      Geneza 6:5, 6 - Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.

[7]      Ioan 7:38 - Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.

[8]      Romani 10:17 - Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cu­vântul lui Hristos.

[9]      Ioan 3:1-13 - Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător ve­nit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” Nico­dim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pân­tecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dum­nezeu. Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.

Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu ori­cine este născut din Duhul” Nicodim I-a zis: „Cum se poate face aşa ceva?” Isus i-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri? Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu pri­miţi mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.

[10]    Matei 13:1-9 - În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare. O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie, iar tot norodul stătea pe ţărm. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută , altul, şaizeci şi altul, treizeci. Cine are urechi de auzit să audă”

[11]  Geneza 1.1 - La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

[12]   Matei 28:19, 20 - Duceţi-vă si faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacu­lui. Amin.

[13]   Psalmul 67:1, 2 - Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi Faţa Lui, (Oprire) ca să se cunoască pe pământ calea Ta

şi printre toate neamurile mântuirea Ta!

[14]   Ioan 1:1 - La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

[15]  Vezi nota 1

[16]  Vezi nota 12

[17]    Faptele Apostolilor 2:38 - „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie bo­tezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

[18]   Matei 18:20 - Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi îna Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.

[19]   1 Corinteni 14:34-36 - Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă, căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică. Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?

[20]  Vezi nota 1

[21]    Matei 28:19, 20 - Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin"

[22]  Vezi nota 12

[23]    Ioan 17:20 - Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

[24]  Vezi nota 12

[25]  Vezi nota 1

[26]   Faptele Apostolilor 8:26-40 - Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.” Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajun­ge carul acesta!” Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.” Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a pro­povăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a

zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dum­nezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

27   Vezi nota 12

[28]   Matei 3:15 - Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci, Ioan L-a lăsat.

[29]   Luca 15:3-7 - Dar El le-a spus pilda aceasta: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdu­tă.” Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.

[30] Vezi nota 1

[31]   Ioan 4:31-34 - În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învă- ţătorule, mănâncă!” Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.

[32]    Ioan 1:12 - Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

[33]    1 Ioan 3:1 - Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dum­nezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.

[34]    Faptele Apostolilor 8:26-40 - Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu" Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajun­ge carul acesta!" Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.” Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a pro­povăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dum­nezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

[35]   Ioan 7:37, 38 - În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scrip­tura"

[36]    Matei 5:18-20 - Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pă­mântul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

[37]    Efeseni 2:19-22 - Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus

Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

[38]   Ioan 14:12, 13 - Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl: şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.

[39]   2 Corinteni 5:18-20 - Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socotea­lă păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

[40]   Geneza 22:8 - „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot” Şi au mers amândoi împreună înainte.

[41]   Evrei 4.12 - Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

[42]   Luca 2:14 - „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui"

[43]   Matei 1:18-25 - Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărci­nată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii, de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de pă­catele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o până ce ea a năs­cut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.

[44]   Psalmul 90:1-12 - Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam. Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu! Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi: înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă. Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trec iute, şi noi zburăm. Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

[45]    Luca 13:1-9 - În vremea aceea, au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’”

[46]    Matei 26:26-29 - Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecu­vântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zi­când: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”

[47] Matei 16:27 - Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, si atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.