În 1929 baptiștii au sărbătorit semicentenarul „Bisericilor Baptiste Române” iar în revista Farul Mântuirii a fost prezentată o scurtă istorie a inființării baptiștilor și activităților desfășurate, printre care și un articol semnat de V. Berbecar. Redăm un fragment din acest articol care a fost numit: „Să cânţi cincizeci de ani!”
„Să cânţi cincizeci de ani! Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui! Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui. Făliţi-vă cu numele Lui cel sfânt. Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! (Ps.104, 1-3) Trecutul frumos al bisericii noastre, cine l-ar putea oare tăgădui? Că ea a crescut ca sămânţa de muştar, semănată fiind în ţarina inimilor oamenilor şi a adus o roadă îmbucurătoare, că această plantă de muştar a a vut să îndure furtuni grele, atacuri duşmăneşti, de care nici până azi nu e cruţată, încă nu o poate nimeni tăgădui. Dar că aceasta are şi o frumoasă istorie în ce priveşte cântul ei bisericesc, este tot aşa de adevărat. Cincizeci de ani! Este o zi de jubileu! Dacă alţii pentru lucruri mai mici, mai pământeşti, pot să jubileze şi să se bucure, atunci mai mult cântarea ce sună de cincizeci de ani, are dreptul la aceasta; căci cântul în sine înseamnă a se bucura. În timp de cincizeci de ani s-au învăţat, s-au cântat şi s-au uitat multe cântări. Aceste cântări au avut fiecare câte o istorie memorabilă. Unele au fost scrise de simpli autori români, altele câte o tălmăcire din limba germană, din cea maghiară şi din engleză. Tot aşa şi muzica lor. La început, aproape 20 de ani, nimeni nu s-a gândit să facă o carte de cântări tipărită, ci care cum putea îşi făcea propria sa colecţie de cântări, în carnetul său de buzunar. Dacă cineva mergea undeva pe la fraţi, sau prieteni, i se cerea numaidecât câte o cântare nouă. Şi minunat, acei învăţători ambulanţi, fără de nici cea mai mică cunoştinţă de note muzicale, ba şi unii cu prea puţină carte, fiecare învăţa pe ascultătorii săi după calapodul său. De acolo era, şi pe alocurea este şi până azi, că credincioşii din două comune învecinate nu cântă la fel aceeaşi melodie. Această stare cu cântările scrise a durat până pe la anul 1895, când fraţii noştri români, au hotărât editarea primelor cărţi de cântări, cu titlul „Cântările Sionului”, redactată de Gheorghe Șimonca, conţinând 200 de cântări. Aceasta a fost o mare bucurie pentru fraţii noştri care avură acum în mână cartea dorită şi mult aşteptată, cu toate cântările până atunci îmbogăţită cu altele ce nu le aveau până aci. Nu mai aveau să cânte din carnetele lor cu o traducere stâlcită, ci din cărţile tipărite într-un limbaj transilvănean. Poporul baptist ajunsese până atunci să numere peste o mie de suflete. În anul 1903, s-a editat o nouă carte de cântări de G. Slăvu, fost învăţător confesional în Aciuţa. Aceasta a avut 343 de cânări. Epuizându-se şi aceasta, în anul 1907 s-a hotărât editarea unui volum de cântări mai mare, mai bogat care fu terminat în vara anului 1907 şi cuprindea 400 cântări. Acesta a fost lucrat de V. Brumar şi V. Berbecar. Tot acest volum fu încă o dată editat în anul 1912 precum şi în 1917. În total aceste ediţii au avut 16.000 exemplare. În timpul războiului, neputând fraţii noştri emigraţi în America a primi de la noi cărţile necesare de cântări, au editat aceeaşi carte, cu un adaus de aproape două sute de cântări, către cele pe care le aveau. Iar după ce ne-am unit cu Patria mamă, nemaiavând cărţi, am stat din nou la răspântie de a tipări o carte şi în anul 1922 la Bucureşti, cartea s-a tipărit în 5.000 exemplare, cartea „Cântările Sionului”revizuită, care s-a epuizat însă în scurtă vreme. După aceea fu tipărită o ediţie tot în 500 exemplare în Germania. În anul 1926 această carte tipărită din nou, din care mai avem şi noi un stoc însemnat. Aşa s-a dezvoltat cântul comunităţii bisericilor noastre, în timp de 50 de ani. Deci este bun motiv de a jubila şi sta în loc, aşezând piatră de zidire, cum a făcut Samuel şi să mulţumim Domnului pentru îndurarea Sa.”
Cea mai veche carte găsita este cea din 1907 tipărita la Oradea Mare și se găseste în biblioteca fratelui Petre Bozian, secretar al Comunității Arad și păstor la Biserica baptistă „Învierea” Arad.
A doua ca vechime ce am găsit-o s-a tipărit în America de către frații români și este din 1919. Se află la fr. Sima Handra, pastor pensionar din Arad, are 90 de ani.
O altă ediție descoperită provine din Câmpulung Moldovenesc și s-a tiparit la Oradea în 1931. După cum scrie în prefața cărții este tipărită după cea din 1926.
Am decoperit o carte de cântări ce provine de la un fr. baptist Morar Andrei din satul Răzoare, din zona orașului Târgu Lăpuș, Maramureș, cartea a dat-o nepotului său Constantin Bel, membru în Biserica baptistă din Tg. Lăpuș. După publicitatea din revistele baptiste se pare că a fost tipărită în anul 1938 și are 665 de cântări.
Cartea de cântari tipărită in anul 1941 la Oradea este ultima ediție sub denumirea „Cântările Sionului”, ea apare in acest an la Arad sub denumirea „Cântările Evangheliei”. Această carte (Sionul 1941) se găsește intr-un mare număr: la biserica baptistă Chiuiești, in localitatea Rohia la familia Cosma Nicolae și Pop Sultănica, în biblioteca personală și provine de la fr. păstor Rusu Simion.
Numele cărții a trăit 46 de ani din cauza antisionistismului instaurat la București, dar unele cântări de laudă pentru Domnul trăiesc și azi prin cartea Cântările Evangheliei.
Dacă cineva dintre cititori cunoaște despre existența altor cărți, va rog sa-mi scrieti. Vă multumesc.
