Dumnezeu a îngăduit să aducă în poporul său baptist, un
om care s-a dezvoltat într-o perioadă de democrație, dar cu mari greutăți, l-a
trecut prin al Doilea Război Mondial și l-a făcut tare ca cremenea, când peste
țara noastră a venit comunismul. A fost numai bun și copt când ideologia partidului
comunist a vrut să distrugă conștiințele oamenilor și să fie vasali unui regim
de teroare. Dumnezeu l-a ținut drept pe fratele Simion Cure, chiar și atunci
când a fost arestat, întemnițat și dus în Deltă. Nu a vrut să se plece în fața stăpânirii
comuniste și nu a vrut să renunțe la libertatea de conștiință, ci a fost un
stâlp pentru cei din jur.
Fr. Simion Cure s-a născut în 17 ianuarie 1914 în Ulieș,
jud. Hunedoara, din părinții Gheorghe și Sabina, de naționalitate română și
ocupația, agricultori.
Studiază 2 clase elementare și Seminarul Teologic Baptist
din București.
În 24 iulie 1934 este botezat și foarte curând își face
apariția în spațiul public, participând la diferite programe, unde era invitat
să vorbească sau să recite o poezie compusă de dumnealui. La multe întâlniri
ținea cursuri pe diferite teme misionare, pentru că era considerat un misionar.
De exemplu: a ținut un curs în 25 martie 1938 la Biserica Creștină Baptistă din
Marga, jud. Severin, despre „Rolul femeilor în lucrarea Domnului”, iar multe
surori au promis atunci să lucreze pentru Domnul. A mai vorbit cu alte ocazii despre „Regina
Maria”, „Orfelinatul din Simeria”, mobilizând frățietatea la anumite acțiuni.
Era atras de misiune și trimitea bani la Uniune pentru
misiunea externă și atunci când era la Seminar.
În anul 1936 este încorporat la Regimentul 92 Infanterie
și este lăsat la vatră cu gradul de sergent.
În anul 1938 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din
București și termină doar primul an. A continuat la Seminar după anul 1948.
Începând din anul 1940 a început să publice articole,
predici și poezii, în revista „Farul Creștin”, începând cu nr. 16. Primul mesaj
este „Ultimul nor”, pe care îl redau în întregime, aici vorbește și de
formalism.
În anul 1941 are publicate următoarele predici: „Puterea
lui Isus”, „Moșteniri și Daruri nemeritate”, „Pe drumul Falimentului” și două
poezii: „Purtat de valuri”, poezie ce o redau mai jos în întregime și „Coboară-te
Isuse”.
În 1941 este dus pe front, de unde Domnul l-a adus cu
bine acasă.
În ziua de 16 martie 1945 se căsătorește la Sibiu cu
Anuța, născută Conțiu și Domnul îi binecuvântează cu 2 copii: Adriana, născută
la Sibiu în 1946 și (Mircea) 1947. Cununia religioasă este oficiată în ziua de
25 martie 1945 în Biserica Baptistă din Sibiu, de către frații I. Rus, Mircu
Cocariu.
În 17 martie 1948 este ordinat la Oțelu Roșu.
În anul 1948 construiește casa de rugăciune a Bisericii
Creștine Baptiste din Ciuta, în
apropierea localității Caransebeș.
La Congresul Cultului Creștin Baptist din Republica
Populară Română, ținut la Buteni – Arad, la data de 23-24 octombrie 1948,
fratele Simion Cure este ales secretar
de zi al Congresului.
În ziua de 13 decembrie 1950 fr. Simion Cure face parte
din delegația Cultului Creștin Baptist, care participă la Ministrul Cultelor,
cu ocazia citirii decretului prezidențial de recunoaștere oficială a Cultului
Baptist.
Din anul 1950 fratele Cure Simion publică predici și poezii
în revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”.
În ziua de 18 Mai 1952 fr. Cure Simion este prezent la
festivitatea de încheiere a cursurilor, la Seminarul Teologic Baptist din
București, ținut la Biserica Baptistă din Bulevardul Nicolae Titulescu 56/A.
A fost păstor al bisericilor baptiste din: Caransebeș, Reșița,
Oțelu Roșu, Dognecea, Glimboca, Maciova, Malu, Voislova.
În anul 1957 la Seminarul Teologic Baptist din București
s-a organizat „Curs Biblic de îndrumare Pastorală”, între 4 septembrie și 4
octombrie. Cursul a fost împărțit în două serii: la seria I, 41 de păstori au
luat parte, iar la seria a doua, 43 păstori.
Fratele Cure Simion a făcut parte din a doua serie, 20
septembrie - 4 octombrie 1957. La încheiere, din partea cursanților, fr. Cure
Simion a avut o cuvântare emoționantă, pe măsura păstorului Cure Simion. Redau un
scurt fragment:
„Nu pot neglija
faptul că noi păstorii baptiști, în trecut, decenii după decenii, ori de câte
ori veneam pe la București, aduceam în desaga noastră, lacrimile unui popor
asuprit și nedreptățit, lacrimi stoarse de un tratament aproape sălbatic,
aplicat cultului nostru.”
În anul 1960 fratelui păstor Cure Simion i se intentează
un proces politic, pentru atitudine dușmănoasă față de regimul politic, fiind
condamnat la 17 ani de detenție, dar a fost eliberat în anul 1964, în urma unei
amnistii generale făcută de Gheorghe Gheorghiu-Dej. După eliberare fr. Simion
Cure nu a mai activat ca păstor, ci a lucrat la o cooperativă de deratizare.
Aici au lucrat mai mulți păstori destituiți de regimul comunist.
Fr. Simion Cure a fost un păstor bun, vestit, făcea glume
pe seama lui, bisericile unde a lucrat au progresat.
Iată ce spune fr. Ioan Bunaciu despre fr. Cure Simion în
anul 1981, în cartea „Istoria Răspândirii credinței creștine baptiste în
România”: „Cure e un predicator unic în felul lui, plăcut unora și respingător
pentru alții. Este adânc spiritual , dar adevărurile divine le exprimă folosind
expresii glumețe și ironice, făcându-i pe ascultători să râdă de propriile lor
slăbiciuni.”
Din anul 1964 nu am mai găsit date despre fratele Simion
Cure. Nu am găsit anul plecării, dar se spune că a plecat foarte repede în
America, pentru că autoritățile noastre comuniste abia așteptau să scape de
acest element dușmănos, precum era fratele Cure Simion.
Din acest loc vă direcționez spre fr. Daniel Brânzei și blogul
său „Amintiri cu Sfinți”. Vezi AICI ca
să citiți secvențe din viața și gândirea fratelui Simion Cure.
Surse:
Arhivă
Ioan Bunaciu
Iosif Țon
Farul Creștin
Îndrumătorul Creștin Baptist
Urmează predica și poezia promisă.
Lecturare plăcută!
Purtat de valuri
de Cure Simion
Bătut când sunt de
vânturi pe a vieții mare,
Încoace și încolo
de valuri aruncat,
Când luntrea-mi se
sfărâmă, fiind izbită tare
Adâncul când mă
cheamă și eu lupt disperat,
Atunci a mea privire și gândul
mi-se’ndreaptă
Spre-a Tale locuințe ce
nicicând nu-s pustii,
Și sper că a Ta milă este
nemăsurată
Și cât mai grabnic Doamne, în
ajutor îmi vii.
Ancorele-mi sunt
slabe și vântul suflă tare,
Și-n largul mării,
nu-i loc de ancorat
Cu toate că ’ncercatam, părându-mi multe bune,
Întotdeauna
Doamne, amar m-am înșelat.
Așa în stare gravă, izbit,
rănit și frânt
Privirea mea se-ndreaptă spre
locuri depărtate
C-am auzit că este undeva un
port sfânt
Ce Golgota se cheamă și
vântu-n el nu bate.
Acolo du-mă Doamne
și fă c-a mea oprire
Să fie-n vârf de
munte c-așa am auzit
Că e pe el o
cruce, ce dat-a mântuire
Celui purtat de
valuri, ce-acolo s-a oprit.
Sperând că mă vei duce și-mi vei
da iertare
Și vei uita trecutul și toate
ce-am făcut
Te rog grăbește Doamne, Te-aștept
cu nerăbdare
C-am încercat eu multe, dar singur
n-am putut.
ULTIMUL NOR
de Cure Gh. Simion
Cercetând paginile frumoase ale Bibliei, găsim în foarte multe locuri
pomenindu-se despre nori, ca de pildă: Norul care a condus pe Israel prin
pustie, norul care umplea cortul întânirei, etc. În Noul Testament găsim pe
Dumnezeu vorbind oamenilor din înălțimile văzduhului. Prin faptul acesta putem
zice că adeseori norii au fost amvonul lui Dumnezeu, de pe care El a vorbit
valoroasele Sale cuvinte, făcând lumii cunoscut că El este Iehova, iar Isus este
Mesia cel Promis. Față de cele de mai sus la rândul lor
poeții au făcut versuri frumoase spunând despre nori, că sunt îmbrăcămintea lui
Dumnezeu.
Ultimul loc unde
în Noul Testament vorbește de nor, afară de cartea Apocalipsului, se găsește în
Faptele Apostolilor capitolul 1,
versetul 9: ,,După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a
înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor”. Dar ce mult se
deosebește acest nor de ceilalți dinaintea lui. Norul acesta cu deosebirea
celorlalți a oprit ochii celor de pe pământ de a mai vedea desăvârșita
frumusețe a ,,Celui Proslăvit”. Acesta e
norul despre care Biblia scrie: ,,A
ascuns pe Isus”.
În zilele noastre
acest nor e înlocuit cu alți nori. Pretinsa lume creștină ridică din când în
când ochii în sus fără să poată vedea însă pe ,,Acela” strălucit din pricina
unor nori periculoși. Ei sunt de o natură deosebită de cel amintit în textul de
mai sus. În primul rând ei fac, pe cei ce n-au văzut, să nu vadă nici acum, iar
în al doilea rând pe cei ce au văzut și văd să-i oprească de a mai vedea.
Norul
Formalismului
Formalismul a fost
combătut de Isus în timpul misiunii Sale
pe pământ. De acest păcat sufereau fariseii. De pe programul lor practic au
fost șterse cu desăvârșire: Dreptatea, mila și credincioșia. Nu pentru că ele
n-au fost găsite bune și de folos, ci pentru că norul formalismului, ascunsese
valoarea și necesitatea lor, înlocuindu-le cu spălare de mâini, vase, etc.
În timp ce
religioșii studia în Templu și în sinagogi porunca cea mai mare a iubirii,
văduvele și orfanii mureau de foame și de frig. Cântările frumoase ale
psalmiștilor de demult, și câteva porunci ușor de îndeplinit, rămaseră tot
rodul celor care studiau porunca iubirii. Ei se pretindeau a fi, fiii lui
Avraam. Nu putem spune despre ei că erau nerugători, din contră făceau
rugăciuni lungi, dar seci. Nu putem spune că erau zgârciți, fiindcă dădeau
zeciuială. Și apoi nu putem spune că erau plini de râvnă pentru legea lor. Dar
cu toate acestea Isus le zice: ,,Vai de
voi”.
Ce ușor e să fi
umbrit de acest nor periculos și să pierzi pe Isus. De câte ori noi ne mulțumim
de noi înșine, de ni se pare că cu greu ne-am găsi pereche. Ce bine ar fi dacă
am ști că noi nu suntem ceea ce ne vedem noi, ci ceea ce ne văd alții. Suntem
adânc înșelați atunci, când credem că botezul, cântările, poeziile și predicile
sunt și formează totul de ceea ce Hristos are nevoie. În timp ce societatea din
jurul nostru merge spre iad, noi să ne mulțumim cu un nume și atunci când cere
faptele milei și jertfei în lucrul Său, să ne mărginim la niște forme seci din
care Isus lipsește cu desăvârșire.
Niciodată nu vom
putea arăta lumii decât ceea ce avem și vedem noi. Împrăștie deci norul
formalismului care ascunde pe Isus din fața ta, ca să-L poți vedea în toată strălucirea
gloriei Sale.
Norul
intereselor personale
Ascunde pe Isus în
aceeași măsură ca și norul formalismului. Unde sunt cei ce au iubit pe Isus
atât de mult că doreau să-L facă rege? Unde-i tânărul bogat și grecii care
căutau să-L vadă? Unde este cel care I-a declarat că-L va urma, Luca 9:57. Nu
se mai pomenește nimic de ei în restul Bibliei pentru că Isus i-a dojenit și
i-a mustrat pentru interesul lor personal. El mustră pe Petru și pe fii lui
Zebedei când aceștia cer șederea la dreapta și la stânga Lui. Ei erau reci din
cauză că soarele cald al dragostei de aproapele n-a putut pătrunde și încălzi
inimile lor din cauza norului prea gros a intereselor personale. Dacă n-am
venit la Isus cu păcatele noastre și inima noastră egoistă, și dacă nu vom străbate
acest nor, punându-ne întreaga noastră ființă în slujba ,,Aceluia
care a trăit numai pentru binele omenirii”, totul e zadarnic.
În cazul acesta
este bine să ne gândim la cuvintele: ,,Niciodată
nu v-am cunoscut. Duceți-vă de la mine!...”. Iată deci că acest nor
desparte pe păcătos nu numai aici pe pământ de tovărășia scumpă a lui Isus, ci
chiar și în veșnicie. Pentru aceasta să grăbim a înlătura umbra aceasta care
ascunde strălucirea iubirii lui Hristos.
Norul
păcatelor
,,Nelegiuirile noastre pun zid de despărțire între voi
și Dumnezeul nostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să vă
asculte!” Isaia
59:2. Nu credem că ar fi ceva de neînțeles în acest verset. Atât Cain,
Iacov, Iuda și alții au ajuns departe și fără Dumnezeu. Care e cauza? Răspunsul
ni-l dă versetul de mai sus. Norul păcatelor desparte pe om de Dumnezeu. Pe
Hristos nu-L văd decât aceia care prin credința în jertfa Lui mântuitoare au
dărâmat zidul care-i despărțea de casa părintească și de Tatăl lor.
Primul martir
Ștefan a văzut un cer deschis și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta
a fost urmarea curățirii în sângele lui Hristos și a unei vieți trăite departe
de păcat. Să trăim departe de păcat pentru a vedea mai aproape strălucirea și
sfințenia lui Hristos.
Acești nori
amintiți mai sus sunt unii din cei mai periculoși pentru credincioși și
necredincioși, fiindcă ascund pe Domnul și de multe ori ascunzându-L se
întâmplă să-L piardă pentru totdeauna.
Să dăm norii la o parte și să privim la soare de unde
ne încălzim și primim viață.
Dacă ne-am găsi
încă în umbra norilor, care-L ascund din ochii noștri, atunci vocea inimii
noastre unită cu credința să producă vântul puternic care împrăștie norii
ascunzători.
Vino
Doamne și alungă,
Când mă
aflu’n clipe grele
Norii
care Te ascund pe Tine,
Soare
scump al vieții mele.
