miercuri, 22 aprilie 2026

Mulțumesc domnului Silviu Hodiș, preot greco-catolic și tipografiei „Galaxia Gutenberg”

 


Pe când cartea „MIC DICȚIONAR de slujitori ai Bisericilor Baptiste din România - Vol. I era gata, bun de tipar, eu și colegul meu, pastor Daniel Stoica, ne dădeam de ceasul morții să găsim o editură care ne poate scoate cartea legată și copertă tare și nu găseam. Domnul mi-a dat un gând când am văzut o carte format mare legată și cu coperți tari în bibliotecă. Cartea se numește „Evangheliar” și am primit-o la Iași, unde a fost o conferință, când s-au serbat 10 de ani de la apariția traducerii a primei Biblii Catolice, tradusă de Eduard Patrașcu, preot catolic și preot Alios Bulai. Uitându-mă la acea carte, mă gândeam să-l sun pe domnul preot Eduard Patrașcu, să întreb unde a tipărit cartea. Sun și spre marea mea uimire îmi spune: „la părintel Silviu Hodiș din Tg. Lăpuș”. Doamne, când am auzit nu mi-a venit să cred așa ceva.    I-am spus ce caut și   mi-a recomandat să iau legătura cu dumnealui și mi-a dat numărul de telefon.

Cu domnul preot Silviu Hodiș ne cunoșteam demult, un om prietenos, deschis, povestitor, eu todeauna salutam „să trăiți domnul preot” și dumnealui spunea „pacea Domnului”, prieten bun, nu ai ce să spui.

Îl sun atunci și îi spun durerea mea și zic: „acuma eu sunt de o religie și dumneavoastră de alta, dar ați putea să ne tipăriți cartea?” Și domnul preot spune: „Frate Bel, cine are pe Domnul Isus în inimă sunt frați, cum să nu o tipărim?”

Măi, am zis cauți prin țară, am ajuns în Ungaria, ne gândeam la Republica Moldova și tot ce aveam nevoie era lângă mine, la doi pași și avea un preț bun pentru doi autori cu venituri modeste. Am trimis manuscrisul, ne-a spus pentru cât ne tipărește și am mulțumit din toată inima Domnului că mi-a deschis ochii să văd bine.

Domnul preot Silviu Hodiș a venit la Tg. Lăpuș după anul 1990 când Biseria Greco-Catolică (Unită) a fost repusă în drepturi depline, după ce în anul 1948 a fost scoasă în afara legii și toate proprietățile au fost preluate de Biserica Ortodoxă. Aici în oraș, domnul preot a ridicat o catedrală modernă. În același timp a căutat spațiu și a deschis editură și tipografie cu numele „Galaxia Gutenberg”, acum au sub acest nume mai multe librării în oraș, dar și în alte orașe.

Editura și tipografia scot cărți de o largă gamă de titluri și domenii. Cărți de cult, Biblii, Nou Testament, Comentarii biblice, filozofie, cărți de religie pentru copii și alte domenii.

Ce îmi rămâne acum, decât să îi spun mulțumesc frumos domnului Silviu Hodiș, preot    greco-catolic de la editura și tipografia „Galaxia Gutenberg”, petru marele serviciu de a ne tipări dicționarul la o înaltă calitate.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu