Români vin sectari

Perioada paşoptistă, situată între 1830 – 1860, cu rezultatele ei, a dat un avânt puternic unui curent nou și modern. Presa de toate felurile înflorește și, viu colorat, se răspândește cu viteză mică, dar destul de rapid, pe la toți frați noștri de limbă și neam românesc. Presa de satiră și umor nu se mai teme să publice caricaturi, picturi care nu prea erau sfioase pentru credință și neam. În această vreme înflorește și presa cultică cu apartenențele ei, care începe să fie un fel de dictator mai guraliv, dar se pare că nu a intimidat destul de mult cealaltă parte a presei. Poate nu s-a speriat presa laică de cea de cult, pentru că și breasla cultică se războia în interiorul ei, de exemplu ziarul, Biserica și Școala de la Arad nu înghițea tot ce spuneau cei de la Telegraful Român de la Sibiu. Se înfierbântau cei de la Arad, dar se pare că cei de la Sibiu nu aveau  nicio remușcare. Poate că depindea de episcopul care patrona revista respectivă.

Cele două biserici surori românești Ortodoxă și cea Unită cu Roma, numai surori nu erau pentru că se acuzau reciproc și acuzele erau  dure, lipsite de căldura spirituală și sufletească care trebuia să însoțească aceste biserici. Printre certurile și acuzele lor aveau ceva în comun: „lupta împotriva sectarilor”. Nu era nici un român baptist în această perioadă dar focul împotriva lor a început.

Ce este de remarcat că ambele biserici ne acuzau de grave erori. Biserica ortodoxă ne acuza că ne unim cu biserica unită cu Roma, ca să maghiarizăm neamul nostru românesc și să-l înstrăinăm de valorile strămoșești. Biserica unită ne acuza că ne unim cu ortodocșii, ca să-l discredităm pe papa de la roma.

Amândouă ne acuzau că am pactizat cu socialiști europeni. Doamne, ce creștinătate plină de abureli năstrușnice, dar care au dăinuit până în zilele noastre.

Într-un  așa spațiu românesc a venit primul baptist la București în anul 1856. A venit dar poate nu știa că valul împotriva lui era ridicat și gata să se rostogolească peste el și peste învățătura lui,  să-l înghită, să-l ducă în adâncuri. Valul s-a spart și dulgherul baptist Karl Johann Scharschmidt cu soţia  au rămas ca un far care strălucește până azi.

Va urma

1986 de ani de creștinism împănat

Dragi creștini,  dezbrăcați creștinismul de construcția  istoriei și vom fi a lui Cristos.

Răsfoind arhiva revistei bisericești, Biserica și Școala care a apărut în anul 1877 luna ianuarie am găsit un articol din anul 1913 care ne aducea aminte de un mare eveniment din istorie: „Aniversarea de 1600 ani de la darea edictului de la Milan (313) pentru libertatea religioasă a creștinilor.” După ce se face o trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat și cum creștinilor li s-a dat libertate, se spune următoarele: „În Roma serbările jubiliare, inaugurate încă în 22 octombrie 1912 prin o festivitate ținută în prezența cardinalilor, a corpului diplomatic, a dignitarilor papali și a mai multor oaspeți anume invitați, se vor începe propie numai în 30 martie…” și serbările se vor sfârși pe 8 Decembrie.

Nu îmi aduc aminte ca în anul 2013 când s-au împlinit 1700 de ani sa se fi facut ceva festivități.

1600 de ani sunt mulți și parafrazând pe patriarhul Iacov din Gen. 47:9 9 „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.” Adică zilele călătoriei creștinilor au fost mai mult rele și mai puțin bune. Cum poate fi așa când ni se anunță 1600 de ani de libertate? La drept vorbind libertatea era doar pentru cei mari nu și pentru cei mai mici care erau chinuiți, trimiși la surghiun și uciși. Am putea spune fară  a greși că ce spune:    Grigore Alexandrescu - Cainele si catelul este un adevăr și azi:

Ca nu iubesc mîndria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru căței."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem.

Eu m-am gândit să ne uităm la cei 1986 de ani  de creștinism la ce a fost el atunci și ce este acuma.

Dacă Domnul Isus i-a numit pe cei ce-L urmau ucenici, apoi li s-a dat numele de creștini, iar în Fapte 24:5 apare prima sectă a „nazarinenilor”, astăzi avem mii de secte.

Creștinismul s-a divizat înainte de edictul de la Milan și după aceea și fiecare susține ca are adevarul și toți ceilalți sunt eretici și așa cei ce își zic că sunt a lui Cristos tăgăduiec cu vehemență pe ceilalți care spun că  suntem a lui Cristos.

Pavel de partea lui spune cu durere în 1 Corinteni 11:19 19. căci trebuie să fie şi „partide” între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. Catolicii traduc „diviziuni” iar ortodocșii „eresuri”.

Unele paride sau eresuri, sau diviziuni au azi nume care mai de care foarte convingătoare că sunt a lui Cristos, vezi exemplu: „a sfinților de pe urmă”, „Biserica lui Dumnezeu apostolică”, „martorii lui”, denumiri care sa nu lase dubii că gruparea lui nu este totalmente a lui Dumnezeu.

Pe acest firmament creștinesc cu câteva sute de ani în urmă au apărut unii oameni care s-au numit sau au fost numiți „anabaptiști”, apoi în jurul anului 1600 au apărut o grupare care s-au numit „baptiști” și până în ziua de azi au același ideal.

Unii din diviziuni și-au mai legat numele de diferiți oamani și se cheama cu numele lor: tomiști, calviniști, augustinieni și alte nume, apoi ne mai numim după interpretarea Bibliei: idealistă, viitoristă și altele. Oare de ce?

Ca să fim mai cu precizie ai lui Cristos, adica sa fim creștini, numai că Pavel spunea la inceputul creștinismului:

4. Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume?
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
(1 Corinteni 3:4-9, VDCC)

Eu înțeleg din ce spune Pavel că aceste denumiri aparțin lumii și nu lui Dumnezeu. Copiii lumii se numesc după numele învățătorilor lor, iar copiii lui Dumnezeu se numesc după numele Domnului, sau așa ar trebui să fie.

16. Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!
(Ieremia 15:16, VDCC)

De aceea spun să dezbrăcăm creștinismul de construcția ingenioasă a istoriei și vom fi a lui Cristos.

 

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă!

Neamul nostru românesc este foarte omenos, ospitalier, prietenos și multe alte însuşiri am mai putea enumera. Buna cuviință îmi spune ca eu, un baptist, să mulţumesc  unei  Biserici, asemuită nemului nostru românesc. Nu aș dori să las impresia că baptiștii  sunt despărțiți de neam și limbă, cum se încearcă a se demonstra, ci din contră, spun că suntem patrioți, buni români, iubim acest neam pentru că Dumnezeu ne-a așezat aici.

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că celebra frază rostită de pastorul Moody, în ziua de duminică, 8 octombrie 1871 „Săptămâna viitoare vom ajunge la Golgota şi la cruce şi vom hotărî ce să facem cu Isus”, și  necazul care a venit peste oraș: „Marele Incendiu din Chicago”, nu am aflat de la baptiști, ci de la stareţul mănastirii ortodoxe de la Rohia, actualul episcop Iustinian Chira Maramureșanul,  cam prin anul 1965, când a explicat că nu trebuie să amânăm nicio hotărâre până mâine.

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că ai avut un ochi vigilent, să priveşti nașterea unui popor - poporul baptist,  în sânul altui  popor - poporul român, cu care te-ai identificat, iar  baptiștii au rămas în umbră, nerecunoscuți de cei mai mari și mai tari.

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că reprezentanții tăi au scris cu condeiul în paginile revistelor și  ale ziarelor marilor Episcopi, despre evenimentele cele mai importante, petrecute în istoria românilor, de exemplu știri din războiul de la Plevna și cucerirea ei, despre marii cărturari ai vremii, dar ai avut timp suficient să scrii şi despre: „niște bieți amărâți de țarani fără carte”, căci așa i-ai numit în mult milostivirea ta.

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că, deși clerul tău era lăsat în voia sorții, cum spune un articol din „Biserica și Şcoala” nr.16 din 1878 intitulat  „O positiune demnă de plânsu”, unii din clerici făceau cercetări amănunțite despre „rătăciții” ce apăreau prin sate și orașe și lucrul acesta a fost bun, pentru că avem mărturii în plus la cele ce existau deja.

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că, deși clerul tău se întreba: „Pentru ce bisericile noastre (Ortodoxe) sunt gole de creştini?” B.S. 1877 nr 18, erai invidioasă pe „niște nenorociți, nefericiți de pocăiți, nazarineni, baptiști…” că predicau și deveneau o amenințare pentru clerul întrebător și fără soluții. Problema este cercetată de parohul George Cherecheiu din Pedigd, care constată că cei  mai sus amintiți  „aveau în buzunar testamentul vechiu și cu cartea de cântări a lui Gheorghe Șimonca”. Răspunsul este Cuvântul lui Dumnezeu și cântările pentru slava Lui. B.S. 1902 nr. 52. Aici poate se face o eroare voită sau o scăpare, pentru că baptiștii nu foloseau Testamentul Vechi singur, doar întreaga Biblie sau Noul Testament.

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că, deși ne acuzai că suntem trădători de neam, ne acuzai că suntem unelte în mâna autorităților, pentru maghiarizarea românilor, totuși ne informezi corect că în bisericile baptiste mixte româno- maghiare, românii aveau Biblii și cărți de cântări în limba română. Nu ai vrut să scrii ce spunea în 1904 un ziar baptist, „Lumina Lumii” ce apărea la Arad: „Menționăm că în 8-10 Noiembrie 1904 la Șiria a avut loc o conferință la care a luat parte Mayer Heinrich, în care s-a hotărât, ca baptiștii din țară (Ungaria) să fie una.  Li s-a aprobat să fie Uniune separată de unguri și nemți.”

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că, deși aveai numai cuvinte de scădere pentru baptiști, ziarele ungurești apreciau elevii de la școală spunând că învață bine și sunt sârguincioși.

Multumesc, Biserică Ortodoxă, pentru că ne confirmi în scris și prin viu grai că istoria scrisă de baptiști este adevărată sută la sută, că așa s-a născut acest popor din oameni simpli, dar și învățați pe care i-ai urât, i-ai sfidat, i-ai ironizat, dar și persecutat cât se poate de mult,  şi care, după 160 de ani este un popor.

Mulţumesc, Biserică Ortodoxă, pentru prigoana ce ai dus-o împotriva acestui popor pentru că aceasta îmi confirmă fără tăgadă că acest popor este de la Dumnezeu, pentru că alfel  puteai mai ușor să îl distrugi.

Consider că v-ați făcut datoria de biserică creştină, de apărătoare a valorilor pe care le dețineţi, dar că nu ați putut împiedica, precum nici odinioară temutul Imperiul Roman, răspândirea Evangheliei. Evanghelia nu este a voastră, nici a noastră, ci este Cuvântul lui Dumnezeu pe care noi vrem să-l trăim așa cum este scris, îl iubim și îl răspândim.

Pentru toate lucrurile pe care le-ai scris și spus de-a lungul vremii, îți mulțumesc, Biserică Ortodoxă!

Biserica și Școala, anul XXVI. Arad, 29 Decembrie 1902. (11 Ianuarie 1903, Nr. 52, Pag. 6. (438)