Raportul prin care se aduceau probe împotriva baptiștilor pentru ca aceștia să fie scoși în afara legii

 

Se împlinesc 75 de ani de la decretul Mareșalului Antonescu prin care se abrogă articolul 53 din Legea cultelor și prin care bisericile baptiste rămâneau închise. Bunurile bisericilor baptiste trec în proprietatea statului. Biserica Ortodoxă, fiind biserică de stat, se pare că ia cu plăcere clădirile bisericilor baptiste și le transformă, prin „sfințire”, în capele ortodoxe.

Redau mai jos raportul domnului ministru, prof. I. Petrovici, așa cum l-am găsit scris în Foaia Diecezană, organul oficial al eparhiei ortodoxe române a Caransebeşului din 1943. Deși om de cultură, s-a lăsat amăgit de conjunctura de dictatură a vremii și a luat parte cu bucurie la ororile dictaturii mareșalului Antonescu.

                „Domnule Mareşal,

Problema asociaţiilor şi sectelor religioase din România începe să intereseze pe o scară mai întinsă organele de conducere ale Statului român, cu începere dela 1919, adică după alipirea provinciilor româneşti. Ca urmare a tratatului minorităţilor impus de războiul din 1914-1918, un curent de libertate exagerată şi de anarhie spirituală şi-a putut deschide drum în toate sectoarele vieţei noastre publice, ameninţând însăşi fiinţa Neamului.

Religia constituie pentru poporul românesc un factor social şi naţional, a cărui permanenţă a fost verificată şi confirmată prin toate actele, de care se leagă indisolubil trecutul nostru istoric. Prezenţa unor asociaţii religioase, a căror doctrină şi ritual nu se încadrează în ideologia acestui Neam, creează un pericol continuu, nu numai în raporturile cu biserica dominantă, dar chiar din punct de vedere naţional şi de Stat.

În general, aceste secte denumite şi asociaţii religioase interzise sau autorizate să funcţioneze în prezent (baptiştii, adventiştii şi creştinii după Evanghelie), sunt de origină străină, transplantate în ţara noastră prin acţiunea de prozelitism desfăşurată pe plan internaţional de aceia cari ţintesc disolvarea unităţii noastre naţionale, ce are la bază integritatea credinţei strămoşeşti, identificată cu însăşi raţiunea de vieţuire a românismului.

Sectele s’au putut desvolta, graţie toleranţei religioase excesive în trecut a Statului, care socotea că simpla activitate pastorală a reprezentanţilor Bisericii ortodoxe, sprijinită pe virtuţile morale şi pe tradiţia poporului, va fi suficientă pentru paralizarea efectelor nefaste ale prozelitismului subversiv condus în chip abil de către sectanţi şi adepţii lor.

Sectele au fost încurajate în acţiunea lor de propagandă ilicită şi de ajutoarele de bani, pe care le-au primit dela centralele lor internaţionale. Baptiştii şi adventiştii au fost susţinuţi de către guvernele Statelor Unite şi Angliei, precum şi de presa acestor ţări, care prin diferite broşuri şi reviste au comentat tratamentul inchizitorial aplicat în România membrilor acestei asociaţii religioase.

Ceea ce este mai semnificativ şi simptomatic în această chestiune este constatarea dureroasă, că sectanţii menţionaţi, care apelează la concursul şi sprijinul unor puteri străine, fac parte din comunitatea etnică românească, cum de exemplu sunt în majoritate baptiştii şi adventiştii.

Rândurile sectanţilor s’au mărit prin dizidenţele frecvente făcute printre credincioşii ortodocşi, ceea ce fixează şi mai precis scopul real politic urmărit de aceste formaţiuni religioase eretice, care sub masca adoptării unei discipline proprii bisericeşti, încearcă să submineze coheziunea şi unitatea morală şi naţională a Statului, ce nu poate fi despărţit de Biserica strămoşească, lucru adeverit  cu prisosinţă şi cu prilejul actualului războiu, sfânt şi desrobitor.

 Din informaţiunile oficiale primite, bazate pe cercetări şi documente, rezultă că atât baptiştii cât şi adventiştii, în afară de restul sectanţilor, nu admit în principiu războiul, povăţuind pe aderenţii lor să nu participe la lupta ce se dă astăzi tocmai pentru salvarea existenţei poporului românesc. Din rapoartele organelor Jandarmeriei din Basarabia, s’a putut vedea că sub ocupaţia sovietică asociaţiunile religioase arătate şi sectele în general, s’au bucurat de un regim de favor, întrucât propaganda ideilor lor uşura într’o mare măsură difuzarea principiilor comuniste, constituind un mediu propice pentru desvoltarea anarhiei.

Predicatorii baptişti din Basarabia au primit însărcinări importante dela sovietici, casele de rugăciuni baptiste servind în acelaşi timp şi pentru cluburile sovietice. De asemenea administraţia sovietică a permis acţiunea sectelor, plătind chiar predicatorilor anumite retribuţiuni fixe lunare.

În împrejurările excepţionale dictate de conjunctura politică mondială, Statul Român este în drept a lua măsuri urgente pentru apărarea unităţii sale sufleteşti, a cărei destrămare încearcă s’o provoace diferite asociaţii religioase (baptişti şi adventişti) având adesea ca aliaţi coreligionari supuşi unor State cu care suntem în stare de războiu.

Asociaţiile şi sectele religioase existente în România trebuesc să dispară, ele fiind focare de răsmeriţă, paravane de desolidarizare naţională şi pe deasupra complet eterogene faţă cu noua structură a Statului Român naţional şi totalitar.

Pentru remedierea stării de lucruri semnalate mai sus, am socotit oportun să întocmesc alăturatul proiect de decret-lege, abrogând art. 53 din legea pentru regimul general al Cultelor, text ce menţinea drepturile comunităţii baptiste acordate pe baza legii maghiare din 1895. Libertatea acordată baptismului în Transilvania, a coincis cu obiectivele guvernelor ungare, care aveau tot interesul să provoace sciziuni şi dezertări în rândurile ortodocşilor care alcătuiau piatra de rezistenţă naţională împotriva acţiunii de maghiarizare a elementului autohton românesc.

Bucuria ce isbucneşte din inimile noastre văzând această măsură nu se justifică numai prin concursul pe care Statul îl dă Bisericii noastre, ci şi prin actul curajos şi categoric pe care Statul a înţeles în sfârşit să-l ia în propriul său interes.

Când însuş Ministrul Culturii Naţionale afirmă, ceeace dealtfel Conducerea bisericaescă şi opinia publică ştiu prea bine, că „baptiştii şi adventiştii su fost susţinuţi de către guvernele Statelor Unite şi Angliei, precum şi de presa acestor ţări”, că sectanţii... „sub masca adoptării unei discipline proprii bisericeşti, încearcă să submineze coheziunea şi unitatea morală şi naţională a Statului, ce nu poate fi despărţit de Biserica strămoşească”, atunci trebue înţeles protestul pe care Biserica prin organele ei l-a tot formulat şi înaintat Conducerii Statului, neîncetat timp de peste douăzeci de ani. Trebue înţeles şi apreciat avertismentul pe care necontenit, începând dela Sfântul Sinod şi până la cea mai modestă convenire preoţească, Biserica l-a pus ca pe un tragic memento înaintea conducătorilor vieţii noastre publice.

„Pastoraţia nu se face cu sprijinul jandarmului”, „convertirea şi menţinerea în sânul Bisericii se face pe calea persuasiunii, deci cu elemente de conştiinţă, şi nu pe bază de constrângere” – erau răspunsurile şi invariabilele replici cari ni se dădeau.

Au fost apoi în Ţară la noi protectori de-ai sectarilor, ca acel Henry Barbusse şi alţii, cari au călătorit liber, au dat injoncţiuni, au exercitat presiuni, şi cu toate acestea nu s’a desmeticit nimeni. Ponosul a rămas pe capul Bisericii; adecă al urgisiţilor de preoţi.

Cât de frumoase şi de măgulitoare sunt, tocmai pentru această târzie recunoaştere, cuvintele d-lui ministru Ioan Petrovici: „ Sectele s’au putut desvolta, graţie toleranţei religioase excesive în trecut a Statului, care socotea că simpla activitate pastorală a reprezentanţilor Bisericii ortodoxe, sprijinită pe virtuţile morale şi pe tradiţia poporului, va fi suficientă pentru paralizarea efectelor nefaste ale prozelitismului subversiv condus în chip abil de către sectanţi şi adepţii lor”.

Iar ceeace pune vârf la toate este nesupunerea sectanţilor la cele mai sfinte legi, ale unei naţiuni, ca cea a apărării şi conservării naţiunii noastre române. „Nu admit în principiu războiul...”  Cunoaştem din Caransebeş cazul unui soldat sectar care a purtat arma la gât, aşa cum i-au pus-o camarazii, dar nu a vrut, în ruptul capului, să pună mâna pe ea. Iar reversul monedei: „sub ocupaţia sovietică asociaţiile religioase arătate şi sectele în general s’au bucurat de un regim de favoare... Predicatorii baptişti din Basarabia au primit însărcinări importante dela sovietici, casele de rugăciuni baptiste servind în acelaşi timp şi pentru cluburile sovietice”. Ceeace dealtfel cunoaştem şi din alte mărturii..

Aşa cum spunea I. P. S. Nicolae, prima dogmă a oricărei politici trebue să fie conservarea neamului!

Iar ceasul de-acum trebue să bată numai pentru binele şi viitorul acestui neam, care a suferit destul ca să fie îndreptăţit la o soartă mai bună.

Domnul Mareşal Antonescu, secondat de spiritul ager al dlui ministru I. Petrovici şi dragostea de Neam şi alipirea de Biserica strămoşească a dlui Secretar general Aurel Popa, a făcut un act, nu numai de mare curaj ci de-dreptul un act de salvare a Neamului din ghiarele unei mari primejdii. Bucurându-se de această măsură, subliniem cuvintele de aur ale dlui ministru I. Petrovici, că Statul român.... nu poate fi despărţit de Biserica strămoşească!”

SALARIZAREA ȘI CONTRIBUȚIILE DE LA STAT, de Vasile Alexandru Taloș

Fratele păstor Vasile Alexandru Taloș are o bună prezentare față de subvenția de la stat și un apel pe  care îl prezint cu plăcere. Este a patra poziție pe care o prezint (vezi aici) și care ne ajută să înțelegem această situație care se discută în sânul poporului baptist de mai mult de 100 de ani.

Pe măsură ce dezbaterile pe tema solicitării contribuțiilor de la stat pentru salarizarea păstorilor se extind, devine tot mai clar pentru cine dorește să descifreze dinamica bisericilor baptiste că ne aflăm la o răscruce de drumuri.  Vom depinde în viitor tot mai mult de contribuțiile de la stat sau vom redescoperi spiritul misionar prin solidaritatea păstorilor și bisericilor baptiste din România?

Potrivit statutului actual al Cultului Creștin Baptist din România, bisericile baptiste nu acceptă contribuții de la stat pentru activitatea religioasă și pentru salarizarea personalului de cult, deoarece: „Este datoria liber consimțită a fiecărui credincios să contribuie la susținerea spirituală și materială a bisericii de care aparține”. Statutul Cultului nu interzice însă bisericilor creștine baptiste să beneficieze de celelalte forme de sprijin din partea statului, de facilități fiscale, de sprijin material pentru reparații și construcții, precum și de încheierea unor parteneriate sociale. 

Se impune o distincție clară între finanțarea de către stat a activității religioase și a salarizării angajaților din cadrul cultului, pe de o parte și acceptarea celorlalte forme de sprijin acordat de stat, pe de altă parte. Astfel, facilitățile fiscale sunt eficiente doar în măsura contribuției credincioșilor pentru susținerea propriilor biserici și nu creează dependență de stat. Parteneriatul cu statul pentru proiecte sociale se face în interesul societății. Cât privește sprijinul financiar pentru construirea de biserici, precum și acordarea de terenuri și clădiri, autoritățile de stat refuză să ofere bisericilor baptiste aceste ajutoare în zonele în care baptiștii sunt mai puțin cunoscuți.

CADRUL LEGISLATIV ACTUAL:

După decembrie 1989, statul român a promis să repare urmările abuzurilor săvârșite în perioada comunistă împotriva cultelor religioase. Astfel Constituția prevede: „Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia.”  (Art.29 alin. 5).  Un mod de sprijin oferit cultelor religioase îl reprezintă contribuțiile de stat pentru salarizarea personalului de cult:

Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. (Legea nr. 489/2006, Art. 10.4)

Această prevedere a fost introdusă în Legea Cultelor în urma solicitării bisericilor care au reclamat pierderi materiale și financiare datorită secularizării averilor mănăstirești și bisericești din secolul al XIX-lea prin reforma lui A.I. Cuza, precum și a abuzurilor din perioada comunistă. Măsura este menită să compenseze aceste pierderi. Datorită principiului egalității cultelor în fața legii, aceste contribuții se acordă, la cerere, fiecărui cult religios recunoscut.  Contribuțiile se acordă în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate. 

Potrivit ultimului recensământ, B.O.R. beneficiază de 86% din suma acordată prin Secretariatul de Stat pentru Culte, iar bisericile baptiste ar beneficia de 0,5% din suma respectivă.  Până în prezent bisericile baptiste nu au cerut contribuții de la stat pentru salarizarea personalului de cult.

Există culte religioase cum ar fi Cultul Mozaic, în continuă descreștere în România, care solicită contribuții de la stat pentru subzistență, cu alte cuvinte pentru supraviețuire.   

OPȚIUNEA CULTULUI CREȘTIN BAPTIST:

Înainte de decembrie 2006, în dezbaterile care au avut loc pe marginea proiectului Legii Cultelor, Uniunea Baptistă a susținut DEDUCTIBILITATEA. Legiuitorul a luat în considerare argumentarea Uniunii Baptiste și a inclus această facilitate în Legea Cultelor, astfel:

Statul promovează sprijinul acordat de cetățeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit și încurajează sponsorizările către culte, în condițiile legii. (Art. 10 alin.3)

Potrivit legii, această facilitate are în vedere promovarea de către stat a sprijinului pe care cetățenii îl acordă cultelor religioase prin deducerea din suma ce ar trebui impozitată.  Până în prezent această facilitate nu a fost inclusă în Codul Fiscal pentru a deveni operabilă.  Pentru viitor Guvernul României are în vedere stabilirea unui nou mod de impozitare în România, impozitul global pe venitul anual sau impozitul pe gospodărie.  Proiectul legii impozitului pe gospodărie propune „deducerea anuală, in limita plafonului neimpozabil, a contribuțiilor cetățenilor României pentru susținerea unităților de cult”.  În acest caz deductibilitatea ar opera mai simplu.

Statutul Cultului Creștin Baptist, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 58  din 16 ianuarie 2008, a inclus DEDUCTIBILITATEA în locul contribuțiilor de la stat. Prin aprobarea statutului cultului baptist, Guvernul României s-a angajat față de credincioșii baptiști să ofere această facilitate fiscală.  Conducerile Uniunii Baptiste care au urmat nu au luat în considerare această posibilitate.  

În locul discuțiilor referitoare la solicitarea contribuțiilor de la stat pentru salarizarea păstorilor și ai celorlalți angajați ai cultului, Uniunea Baptistă ar trebui să depună toate diligențele pe lângă Guvernul României pentru a obține cât mai curând deducerea din impozitul pe venit prevăzută în Legea Cultelor și în statutul cultului baptist. Iar deducerea să se aplice la întreaga sumă contribuită și nu la un plafon anume stabilit. Faptul că bisericile baptiste nu solicită contribuții de stat pentru salarizarea personalului propriu ar putea constitui un bun argument în susținerea deductibilității.  

PERICOLE CARE AR TREBUI EVITATE:

Potrivit legii, contribuțiile statului pentru personalul cultic sunt oferite în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă.  Aceasta înseamnă că:

1. Dacă unele biserici baptiste nu pot supraviețui fără contribuții pentru salarizare de la stat, atunci ar trebui să ne îngrijoreze starea bisericilor, nu a păstorilor.  În perioada interbelică bisericile baptiste au crescut de la circa 18.000 de membri la peste 100.000 de membri, în numai 20 de ani (Istoria Baptiștilor, Dr. Alexa Popovici).  Atunci erau doar câțiva păstori salarizați de către biserici. În perioada comunistă erau mai puțin de 140 de păstori baptiști în toată țara. Astăzi sunt aproape 900 de păstori, iar numărul baptiștilor a început să scadă. Este oare chemarea bisericilor baptiste să asigure locuri de muncă absolvenților de teologie, iar contribuțiile să vină de la stat?

2. Păstorii sponsorizați de stat ar putea fi asimilați cu funcționarii publici.  Deja unele autorități locale au această abordare. Se știe că funcționarul public trebuie să depună declarație de avere,    iar presa de scandal va avea pretenția să discute modul în care sunt administrați banii de la stat, chiar și sub aspectul oportunității. Apoi, salarizarea personalului cultic din contribuții de la stat ar putea deveni pârghia de control a atitudinii păstorilor față de minoritățile sexuale.  În SUA, unde păstorii sunt doar scutiți de impozitul pe salariu, a devenit notorie pretenția primarului din Houston, Texas, care a cerut unor pastori care s-au opus ordonanței ce permitea bărbaților să folosească baia publică de la femei la libera alegere în funcție de ”cum se simt” la un moment dat, să prezinte transcriptul predicilor pentru a se verifica corectitudinea politică față de LGBT.  De ce  ar fi altfel la noi, dacă instituțiile europene vor face presiuni asupra statului român în acest sens?

3.  Descurajarea DĂRNICIEI în biserici.  Acesta va reprezenta pericolul cel mai grav, căci bisericile vor conștientiza că păstorii nu depind de dărnicia lor, ci de contribuțiile de la stat.  Dimpotrivă, scutirea de impozit a credincioșilor pe sumele donate bisericilor baptiste va încuraja dărnicia.  În țările unde statul colectează contribuțiile printr-un impozit pe religie, s-a diminuat până și interesul pentru participarea la serviciile religioase.  Acolo pastorul este perceput ca un funcționar plătit de stat până și de proprii enoriași.  Iar pastorul știe că nu depinde de dărnicia enoriașilor.

4.  Ajutorul limitat în timp și controlul statului.  Statul român nu se angajează să sponsorizeze la nesfârșit activitatea cultelor religioase.  În sensul acesta, legea stabilește:

Cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor. (Legea nr. 489/2006, Art. 10.1)

Societatea civilă și mai ales tinerele generații vor pune presiune tot mai mare asupra autorităților statului să renunțe la cheltuielile pentru susținerea cultelor religioase și să investească mai mult în școli, autostrăzi și spitale.  Deja vocea lor este tot mai puternică.  De aceea, după ce se va institui practica contribuțiilor de la stat, iar bisericile se vor obișnui să fie asistate, cum se va reaprinde în bisericile baptiste spiritul dărniciei sacrificiale, când ajutorul statului va înceta?  Multe biserici nu au ajuns nici astăzi să practice cu bucurie zeciuiala din pricina unor interpretări greșite.  

Statul nu intervine în administrarea fondurilor proprii ale cultelor religioase, dar legiferează că,

Utilizarea fondurilor bănești primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum și respectarea destinației bunurilor primite în proprietate sau folosință de la autoritățile publice locale ori centrale se supun controlului statului. (Legea nr. 489/2006, Art. 12)

Un pericol real îl va reprezenta o eventuală pretenție din partea ANAF, ca până și contribuțiile pentru CAS să nu mai fie virate la Casa de Pensii a Cultului, cel puțin pentru sumele primite de la stat.  O tentativă de a penaliza Institutul Teologic Baptist din București a avut deja loc.

5. Administrarea de către Uniune a contribuțiilor de stat va contribui la centralizarea autoritară a Cultului Creștin Baptist și aceasta va duce la dependența păstorilor din bisericile mici de Uniune și Comunități.  Deja Ministerul Muncii printr-un secretar de stat a cerut ca toți angajații bisericilor să devină angajați ai Comunităților. Schimbarea statutului votată în Congresul de la Timișoara a inclus această posibilitate ca opțiune pentru biserici. Un fond centralizat din banii de la stat sau din contribuțiile bisericilor la un fond de solidaritate, cum propun unii oficiali ai Uniunii Baptiste, va duce la centralizarea Cultului Baptist, așa cum nu au reușit să realizeze nici măcar autoritățile comuniste, și aceasta, din motive financiare, în democrație. Bisericile care își angajează păstorii prin Comunitate nu vor putea să decidă fără intervenția Comunității, relațiile cu păstorii lor.

SOLUȚII PRACTICE pentru SPRIJINIREA BISERICILOR MICI:

BISERICILE MICI se confruntă întradevăr cu lipsa resurselor financiare pentru susținerea păstorilor lor.  Câțiva oficiali ai Cultului Baptist văd în subvențiile de la Stat, soluția acestei crize și fac eforturi în această direcție.  Purtarea de grijă față de bisericile mici nu ar trebui să se facă pe banii statului.    

BISERICILE MARI și MIJLOCII ar trebui să includă un anumit procent (poate 10%) pentru misiunea internă, în bugetul lor anual.  Aceste sume să fie oferite direct de către bisericile cu spirit misionar, bisericilor mici pe care le ajută nemijlocit.  Deciziile de colaborare dintre biserici ar trebui să fie neinstituționalizate.  Bisericile misionare s-ar putea informa direct sau prin Comunități și Uniune despre nevoile din bisericilor mici. Singura centralizare ar putea fi aceea a informației. Fiecare biserică sponsorizată ar trebui să evalueze lucrarea păstorului lor și să recomande continuarea susținerii lui.  Legătura directă între biserici va încuraja și lucrarea sub aspect spiritual.

CONSIDERAȚII BIBLICE:

Relația cu statul a fost clarificată de Domnul Isus, când a spus: „Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu!”.  Potrivit acestui principiu există două domenii distincte, împărăția pământească și împărăția cerească.  Ca cetățean roman, apostolul Pavel s-a folosit de cetățenia romană  pentru a pretinde un tratament corect din partea autorităților romane (Fapte 16:37; 22:25-29; 25:10-11). Dar sprijinul financiar l-a primit din partea bisericilor: „Am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă, căci de nevoile mele au îngrijit frații când veniseră din Macedonia.” (2 Corinteni 11:8-9). De asemenea, ajutorarea sfinților din Ierusalim a fost susținută prin dărnicia bisericilor din Macedonia și Ahaia (Romani 15:26).

Susținerea lucrătorilor duhovnicești de către biserici este un principiu ne-negociabil, deoarece reprezintă rânduiala stabilită de Domnul Isus: „Vrednic este lucrătorul de plata sa.” (Luca 10:7). Apostolul Pavel a urmat întru-totul rânduiala stabilită de Domnul Isus: „Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.” (1 Corinteni 9:14).  Dedicarea păstorului față de turma păstorită, precum și responsabilitatea bisericii față de susținerea păstorului au în primul rând o dimensiune  spirituală.  Salarizarea de la stat va afecta tocmai această dimensiune. Extinderea Împărăției lui Dumnezeu se face prin sacrificiul credincioșilor, nu pe cheltuiala statului. 

Singurele exemple preluate din Biblie, de către cei ce susțin solicitarea contribuțiilor de la stat pentru salarizare, sunt cele din perioada teocrației iudaice.  Ajutorul primit de la imperiul persan a reprezentat atunci o reparație istorică pentru Templul care a fost jefuit de babilonieni. Recunoștința împăraților persani față de Dumnezeul lui Israel ar putea fi invocată mai degrabă de Biserica Ortodoxă Română, care pretinde că două treimi din moșiile Moldovei și Țării Românești (Valahiei) le-au aparținut prin daniile (donațiile) domnitorilor munteni și moldoveni.  Nu există nici măcar un text biblic care să indice că Domnul Isus sau apostolii au primit donații de la stat sau de la Sinedriu.  Dimpotrivă, Domnul Isus a plătit impozitul (darea) către Templu (Matei 17:24-27).

În perioada comunistă, beneficiul obținerii unei autorizații de construcție era adesea plătit cu obediență și recunoștință.  De ce astăzi să plătim un preț similar din motive financiare?  Atât în comunism cât și azi, numele sau chipul unor primari apar ca ctitori în unele biserici ortodoxe. 

CONCLUZIE:

Discuția legată de principiul separării bisericii de stat nu își are locul aici, deoarece separația bisericii față de stat garantează libertatea religiosă și de conștiință a tuturor cetățenilor unei țări indiferent de convingerile lor religioase.  În timp ce, salarizarea păstorilor din contribuții de la stat dezvoltă dependențe nesănătoase și nebiblice. 

Ajutorul statului ar trebui să se rezume, în principal, la acordarea unor facilități fiscale, mai ales, la deducerea din impozitul pe venitul global.  În Statele Unite, aplicarea deductibilității încurajează credincioșii să susțină misiunea bisericilor și acțiunile lor de caritate.  Ar fi o jignire, și la adresa credincioșilor români din America, să se spună că trimit ajutoare din banii statului american.

Statutul Cultului Baptist nu interzice acceptarea de terenuri sau clădiri în folosință, parteneriate cu statul pentru servicii sociale și nici recuperarea prejudiciilor produse de regimul comunist. Singura interdicție cuprinsă în actualul statut al cultului se referă la neacceptarea contribuțiilor de la stat pentru activitatea religioasă și salarizarea personalului de cult. 

În concluzie, dacă bisericile nu solicită contribuții de la stat pentru activitatea duhovnicească și pentru salarizarea angajaților lor, nu mai este necesară o nouă modificare a statutului Cultului Creștin Baptist din România.  Deci discuția pentru modificarea statutului este inutilă.

APEL:

Stimați colegi,  prin această scrisoare vă invit:

1.      Să ne rugăm ca Domnul să reverse un spirit de unitate și solidaritate frățească în biserici.

2.      Să comunicăm disponibilitatea de a ajuta bisericile mici și să dezvoltăm astfel o rețea informală a bisericilor misionare, ne-instituționalizată  prin statute, alegeri și funcții.

3.      Să cerem reprezentanților noștri să insiste pe lângă Guvernul României pentru aplicarea  deductibilității, scutirea de impozit a credincioșilor pentru sumele donate bisericii.

Consider că ar fi extrem de important să fie consultate bisericile, nu doar păstorii lor. Comitetele bisericilor care sunt dispuse să susțină bisericile mici ar putea oferi răspuns la această problemă. Pentru aceasta este nevoie ca bisericile să fie informate cu ambele puncte de vedere.   

Uniunea Baptistă, Convenția Baptistă Maghiară și Comunitățile ar putea încerca să-și folosească mandatul încredințat pentru a încuraja solidaritatea între biserici și spiritul misionar, mai degrabă, decât să modereze dispute care duc la disensiuni.  Este nevoie de un sunet de trâmbiță clar. 

Cu dragoste frățească,

pastor, Vasile Alexandru Taloș

Iunie, 2017