Raportul prin care se aduceau probe împotriva baptiștilor pentru ca aceștia să fie scoși în afara legii

 

Se împlinesc 75 de ani de la decretul Mareșalului Antonescu prin care se abrogă articolul 53 din Legea cultelor și prin care bisericile baptiste rămâneau închise. Bunurile bisericilor baptiste trec în proprietatea statului. Biserica Ortodoxă, fiind biserică de stat, se pare că ia cu plăcere clădirile bisericilor baptiste și le transformă, prin „sfințire”, în capele ortodoxe.

Redau mai jos raportul domnului ministru, prof. I. Petrovici, așa cum l-am găsit scris în Foaia Diecezană, organul oficial al eparhiei ortodoxe române a Caransebeşului din 1943. Deși om de cultură, s-a lăsat amăgit de conjunctura de dictatură a vremii și a luat parte cu bucurie la ororile dictaturii mareșalului Antonescu.

                „Domnule Mareşal,

Problema asociaţiilor şi sectelor religioase din România începe să intereseze pe o scară mai întinsă organele de conducere ale Statului român, cu începere dela 1919, adică după alipirea provinciilor româneşti. Ca urmare a tratatului minorităţilor impus de războiul din 1914-1918, un curent de libertate exagerată şi de anarhie spirituală şi-a putut deschide drum în toate sectoarele vieţei noastre publice, ameninţând însăşi fiinţa Neamului.

Religia constituie pentru poporul românesc un factor social şi naţional, a cărui permanenţă a fost verificată şi confirmată prin toate actele, de care se leagă indisolubil trecutul nostru istoric. Prezenţa unor asociaţii religioase, a căror doctrină şi ritual nu se încadrează în ideologia acestui Neam, creează un pericol continuu, nu numai în raporturile cu biserica dominantă, dar chiar din punct de vedere naţional şi de Stat.

În general, aceste secte denumite şi asociaţii religioase interzise sau autorizate să funcţioneze în prezent (baptiştii, adventiştii şi creştinii după Evanghelie), sunt de origină străină, transplantate în ţara noastră prin acţiunea de prozelitism desfăşurată pe plan internaţional de aceia cari ţintesc disolvarea unităţii noastre naţionale, ce are la bază integritatea credinţei strămoşeşti, identificată cu însăşi raţiunea de vieţuire a românismului.

Sectele s’au putut desvolta, graţie toleranţei religioase excesive în trecut a Statului, care socotea că simpla activitate pastorală a reprezentanţilor Bisericii ortodoxe, sprijinită pe virtuţile morale şi pe tradiţia poporului, va fi suficientă pentru paralizarea efectelor nefaste ale prozelitismului subversiv condus în chip abil de către sectanţi şi adepţii lor.

Sectele au fost încurajate în acţiunea lor de propagandă ilicită şi de ajutoarele de bani, pe care le-au primit dela centralele lor internaţionale. Baptiştii şi adventiştii au fost susţinuţi de către guvernele Statelor Unite şi Angliei, precum şi de presa acestor ţări, care prin diferite broşuri şi reviste au comentat tratamentul inchizitorial aplicat în România membrilor acestei asociaţii religioase.

Ceea ce este mai semnificativ şi simptomatic în această chestiune este constatarea dureroasă, că sectanţii menţionaţi, care apelează la concursul şi sprijinul unor puteri străine, fac parte din comunitatea etnică românească, cum de exemplu sunt în majoritate baptiştii şi adventiştii.

Rândurile sectanţilor s’au mărit prin dizidenţele frecvente făcute printre credincioşii ortodocşi, ceea ce fixează şi mai precis scopul real politic urmărit de aceste formaţiuni religioase eretice, care sub masca adoptării unei discipline proprii bisericeşti, încearcă să submineze coheziunea şi unitatea morală şi naţională a Statului, ce nu poate fi despărţit de Biserica strămoşească, lucru adeverit  cu prisosinţă şi cu prilejul actualului războiu, sfânt şi desrobitor.

 Din informaţiunile oficiale primite, bazate pe cercetări şi documente, rezultă că atât baptiştii cât şi adventiştii, în afară de restul sectanţilor, nu admit în principiu războiul, povăţuind pe aderenţii lor să nu participe la lupta ce se dă astăzi tocmai pentru salvarea existenţei poporului românesc. Din rapoartele organelor Jandarmeriei din Basarabia, s’a putut vedea că sub ocupaţia sovietică asociaţiunile religioase arătate şi sectele în general, s’au bucurat de un regim de favor, întrucât propaganda ideilor lor uşura într’o mare măsură difuzarea principiilor comuniste, constituind un mediu propice pentru desvoltarea anarhiei.

Predicatorii baptişti din Basarabia au primit însărcinări importante dela sovietici, casele de rugăciuni baptiste servind în acelaşi timp şi pentru cluburile sovietice. De asemenea administraţia sovietică a permis acţiunea sectelor, plătind chiar predicatorilor anumite retribuţiuni fixe lunare.

În împrejurările excepţionale dictate de conjunctura politică mondială, Statul Român este în drept a lua măsuri urgente pentru apărarea unităţii sale sufleteşti, a cărei destrămare încearcă s’o provoace diferite asociaţii religioase (baptişti şi adventişti) având adesea ca aliaţi coreligionari supuşi unor State cu care suntem în stare de războiu.

Asociaţiile şi sectele religioase existente în România trebuesc să dispară, ele fiind focare de răsmeriţă, paravane de desolidarizare naţională şi pe deasupra complet eterogene faţă cu noua structură a Statului Român naţional şi totalitar.

Pentru remedierea stării de lucruri semnalate mai sus, am socotit oportun să întocmesc alăturatul proiect de decret-lege, abrogând art. 53 din legea pentru regimul general al Cultelor, text ce menţinea drepturile comunităţii baptiste acordate pe baza legii maghiare din 1895. Libertatea acordată baptismului în Transilvania, a coincis cu obiectivele guvernelor ungare, care aveau tot interesul să provoace sciziuni şi dezertări în rândurile ortodocşilor care alcătuiau piatra de rezistenţă naţională împotriva acţiunii de maghiarizare a elementului autohton românesc.

Bucuria ce isbucneşte din inimile noastre văzând această măsură nu se justifică numai prin concursul pe care Statul îl dă Bisericii noastre, ci şi prin actul curajos şi categoric pe care Statul a înţeles în sfârşit să-l ia în propriul său interes.

Când însuş Ministrul Culturii Naţionale afirmă, ceeace dealtfel Conducerea bisericaescă şi opinia publică ştiu prea bine, că „baptiştii şi adventiştii su fost susţinuţi de către guvernele Statelor Unite şi Angliei, precum şi de presa acestor ţări”, că sectanţii... „sub masca adoptării unei discipline proprii bisericeşti, încearcă să submineze coheziunea şi unitatea morală şi naţională a Statului, ce nu poate fi despărţit de Biserica strămoşească”, atunci trebue înţeles protestul pe care Biserica prin organele ei l-a tot formulat şi înaintat Conducerii Statului, neîncetat timp de peste douăzeci de ani. Trebue înţeles şi apreciat avertismentul pe care necontenit, începând dela Sfântul Sinod şi până la cea mai modestă convenire preoţească, Biserica l-a pus ca pe un tragic memento înaintea conducătorilor vieţii noastre publice.

„Pastoraţia nu se face cu sprijinul jandarmului”, „convertirea şi menţinerea în sânul Bisericii se face pe calea persuasiunii, deci cu elemente de conştiinţă, şi nu pe bază de constrângere” – erau răspunsurile şi invariabilele replici cari ni se dădeau.

Au fost apoi în Ţară la noi protectori de-ai sectarilor, ca acel Henry Barbusse şi alţii, cari au călătorit liber, au dat injoncţiuni, au exercitat presiuni, şi cu toate acestea nu s’a desmeticit nimeni. Ponosul a rămas pe capul Bisericii; adecă al urgisiţilor de preoţi.

Cât de frumoase şi de măgulitoare sunt, tocmai pentru această târzie recunoaştere, cuvintele d-lui ministru Ioan Petrovici: „ Sectele s’au putut desvolta, graţie toleranţei religioase excesive în trecut a Statului, care socotea că simpla activitate pastorală a reprezentanţilor Bisericii ortodoxe, sprijinită pe virtuţile morale şi pe tradiţia poporului, va fi suficientă pentru paralizarea efectelor nefaste ale prozelitismului subversiv condus în chip abil de către sectanţi şi adepţii lor”.

Iar ceeace pune vârf la toate este nesupunerea sectanţilor la cele mai sfinte legi, ale unei naţiuni, ca cea a apărării şi conservării naţiunii noastre române. „Nu admit în principiu războiul...”  Cunoaştem din Caransebeş cazul unui soldat sectar care a purtat arma la gât, aşa cum i-au pus-o camarazii, dar nu a vrut, în ruptul capului, să pună mâna pe ea. Iar reversul monedei: „sub ocupaţia sovietică asociaţiile religioase arătate şi sectele în general s’au bucurat de un regim de favoare... Predicatorii baptişti din Basarabia au primit însărcinări importante dela sovietici, casele de rugăciuni baptiste servind în acelaşi timp şi pentru cluburile sovietice”. Ceeace dealtfel cunoaştem şi din alte mărturii..

Aşa cum spunea I. P. S. Nicolae, prima dogmă a oricărei politici trebue să fie conservarea neamului!

Iar ceasul de-acum trebue să bată numai pentru binele şi viitorul acestui neam, care a suferit destul ca să fie îndreptăţit la o soartă mai bună.

Domnul Mareşal Antonescu, secondat de spiritul ager al dlui ministru I. Petrovici şi dragostea de Neam şi alipirea de Biserica strămoşească a dlui Secretar general Aurel Popa, a făcut un act, nu numai de mare curaj ci de-dreptul un act de salvare a Neamului din ghiarele unei mari primejdii. Bucurându-se de această măsură, subliniem cuvintele de aur ale dlui ministru I. Petrovici, că Statul român.... nu poate fi despărţit de Biserica strămoşească!”