Dumnezeu a ridicat în poporul baptist oameni
de înaltă ținută intelectuală și morală, printre care se numără și Vasile
Berbecar. A fost un om pe deplin predat în slujire și a avut o mare contribuție
la îmbogățirea patrimoniului cultural baptist. A lucrat cu alți frați la
îmbogățirea cărților de cântări pe note și cele de cântări comune, a fost activ
la întocmirea și organizarea „Școlii
Duminicale”, a condus revista „Razele
Aurorei”, poți vedea aici 50 de bucăți
ale revistei, a mai activat la revista baptistă „Adevărul”, a scris pentru
revista „Farul Mântuirii” și alte publicații.
Era invidiat de colegii
de breazlă a presei; iată un citat din 1917 ziarul „Biserica și Școala”: „Avem
oameni, la tot cazul cu mai multe pregătiri decât un „Berbecar” de la „Adevărul”
și cu condeiu mai mai bun ca el.”
Moartea lui a fost
consemnată și de ziarul central „Adevărul” de joi, 30 iulie 1931, iată ce
scria: „Predicatorul baptiștilor din Arad, a fost omorât de tren”.
Mai jos prezint necrologul făcut de cei de
la „Glasul Evangheliei”, Organ al
Comunităţii Baptiste Române Alba-Iulia și apoi un reportaj făcut de Pavel
Bărbătei, în anul 1982 și publicat de
revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”.
Despre vizita mea la o fiică
a fratelui Berbecar și unele poze de familie vezi aici.
Vă doresc o lectură
plăcută.
În ziua de 3 August am primit trista veste, că scumpul şi iubitul nostru
frate Vasile Berbecar, a trecut la
celea vecinice. În gara Arad, a fost lovit mortal de un tren. Cu fratele
Berbecar s’a stins unul dintre cei mai buni şi harnici pionieri din câmpul de
lucru al Evangheliei lui Christos.
Evanghelia a fost vestită prin el la mulţi păcătoşi, iar cultura baptistă
prin el a fost ridicată mult. În urma sa a lăsat pe iubita lui soţie şi un
număr de copii, cari au lipsă de spriginul nostru. Dumnezeu să mângăe pe cei
rămaşi, iar pe noi să ne îndemne ca să-i ajutăm cu ce putem.
P. Boşorogan.”
„Se împlinesc în acest an 200 de ani de la fondarea studiului biblic de
către Robert Raikes din Glowchester, Anglia. Fondatorul studiului duminical în
ţara noastră a fost pionierul Vasile Berbecar.
A văzut lumina zilei în satul românesc Iacobini, din Voivodina, Iugoslavia,
la 22 sept. 1875..
Deşi tatăl său Atanase Berbecar era morarul satului fiind stăpânit de
patima alcoolului nu a fost în stare să-l dea pe Vasile la o şcoală superioară
deşi învăţătorul din sat a cerut lui Atanasie să facă acest lucru. Vasile s-a
angajat ucenic la un pantofar din Becicherecu Mare unde după stagiul uceniciei
rămâne calfă. Din puţinii bani pe care i-a câştigat şi-a angajat un meditator
pentru limba germană şi franceză. La vârsta majoratului stăpânea bine cinci
limbi, româna, sârba, maghiara, engleza şi germana.
Din banii agonisiţi şi-a cumpărat o mini-bibliotecă cu tot felul de cărţi.
Avea o predispoziție pentru cărţile de ştiinţă. Cu patronul său era bun prieten
Vasile Vladici, predicatorul baptist din acest oraş. Acesta vizita adesea
atelierul şi îl invita pe patron să meargă la biserica sa, dar acesta îl refuza
de fiecare dată.
Vasile Berbecar se auto invită la biserică mai mult din curiozitate să
cunoască cine sânt pocăiţii. Nu a priceput mult din predica respectivă, dar
fiind şi un meloman a fost atras de cântările simple şi melodioase pe care le-a
auzit în biserică. După aceea a vizitat de mai multe ori biserica, a învăţat
multe din cântările care se cântau acolo dar încă nu se convertise.
La data de 29 iunie 1859 şi-a cumpărat o Biblie, în limba română pe care a
păstrat-o toată viaţa, fiind Biblia lui de studiu. Tot în acest an se mută la
Timişoara. Aici frecventează Biserica Germană şi se înscrie în corul bisericii
care era condus de o profesoară de muzică în vârstă. Profesoara văzând
aptitudinile sale muzicale îi propune şi el acceptă, să înveţe muzica. Timp de
doi ani a frecventat casa profesoarei. Acum el stăpânea bine notele muzicale,
era în stare să copieze note cu aceeaşi repeziciune cu care scria şi să
solfegieze orice text muzical oricât de greu ar fi fost el.
După decesul profesoarei de muzică, Vasile Berbecar a preluat conducerea
corului din Biserica Baptistă Germană. La 8 aprilie 1897 a fost botezat de
către Henric Meyer, conducătorul Bisericii Baptiste Germane din Budapesta.
Biserica germană din acel timp l-a iubit mult pe Vasile Berbecar şi după botez
a propus botezătorului său să-l introducă în rândurile conducătorilor baptişti
germani şi să propună acestora să îl pregătească într-o şcoală biblică.
La numai un an după botez a fost chemat la un curs biblic la Hamburg, care
a ţinut două luni, iar în anul 1905, Biserica Baptistă din Leipzig îl invită ca
bursier la Şcoala Biblică din acest oraş pe o perioadă de doi ani. Acum era
căsătorit şi locuia cu familia sa în comuna Buteni, jud. Arad unde a organizat
în fiecare iarnă un curs de dirijori şi a înfiinţat în fiecare biserică
baptistă de pe Valea Crişului Alb cîte un cor.
Întors din Leipzig s-a împrietenit cu Mihai Brumar cu care de altfel se
cunoscuse la cursul biblic de scurtă durată din Leipzig. Acesta conducea
revista „Adevărul” şi primul corespondent al revistei a devenit Vasile
Berbeacr. Văzând talentul lui de scriitor Mihai Brumar i-a cedat conducerea
revistei. În anul 1915 schimbă titlul revistei în „Solul Păcii” pe care a
condus-o în continuare până în anul 1919.
În anul 1910 a mai înfiinţat o revistă intitulată „Razele aurorei”. Era o
revistă de ilustraţii şi avea un conţinut legat de practica vieţii creştine.
Vasile Berbecar şi Mihai Brumar au fost primii publicişti români. Între anii
1910-1914 aceşti pionieri ai credinţei baptiste în ţara noastră au redactat
cartea cu note intitulată „Cântările Evangheliei”.
Cartea aceasta este actuală şi astăzi. Corurile noastre au în repertoriul
lor cele mai multe cântări din această carte. Această carte a fost rodul unei
îndelungate munci neobosite de culegere de traducere şi adaptare a cântărilor,
iar unii din contemporanii săi spunea că patru ani Vasile Berbecar şi Mihai
Brumar zi de zi au muncit între 16 şi 20 ore.
După Unirea Transilvaniei cu România la primul congres care a avut loc în
anul 1920 Vasiule Berbecar a fost ales în funcţia de secretar general al
Uniunii Baptiste din România. În anul 1923 a fost delegat al Uniunii la
Congresul Alianţei Baptiste Mondiale care a avut loc la Stockholm. În anul 1925
este ales ca preşedinte al secţiunii studiului biblic din Uniune, funcţie care
a deţinut-o până la moartea sa.
În această calitate, în fiecare an a redactat Călăuza pentru studiul biblic
şi calendarul biblic cu lecţiunile pentru citirea zilnică a Bibliei. Scriitorul
acestor rânduri a participat la unele din lecţiile model pe care le-a ţinut în
faţa mai multor cursanţi cu care expunea lecţiile, voioşia şi talentul
pedagogic cu care a fost înzestrat acest distins şi valoros bărbat.
În anul 1926 s-a mutat cu întreaga familie din comuna Buteni în oraşul
Arad, fiind chemat să păstorească Biserica Baptistă din Arad, Șega.
Până la moartea sa, care a survenit într-un accident de cale ferată a lucrat
atât în biserică cât şi pentru lecţiunile studiului biblic.
La înmormântarea lui s-a format un cor comun de circa 400 de persoane
constituit din mai multe coruri din bisericile de pe Valea Crişului Alb şi din
Podgoria Aradului, care l-au condus pe ultimul lui drum pământesc, pe unul
dintre cei mai preţuiţi bărbaţi din istoria cultului nostru.”
Excelent grupajul! Mulțumim frumos pentru osteneală!
RăspundețiȘtergereMihai, mulțumim Domnului pentru așa oameni.
RăspundețiȘtergereNoi ne facem datoria, este o plăcere pentru mine să descopăr că am avut așa frați de calitate.Mă bucur când primesc așa mesaj pentru care va mulțumesc.