Interviu Realizat de fr. Kovács József cu fratele BODOR ALEXANDRU

 

  

Realizat de fr. Kovács József, secretar general al Convenției Bisericilor Baptiste Maghiare din România, cu fratele BODOR ALEXANDRU, pastor pensionar – sept. 2014.

1. R. Când, cum și prin ce împrejurare s-a întors fr. Bodor la Domnul?

  B. Întoarcerea mea la Domnul s-a produs în felul următor: M-am născut la 15 oct. 1941 în satul Petreu, la 3 km de orașul Marghita, jud. Bihor, într-o familie de greco-catolici. Bunicii mei din partea ambilor părinți erau greco-catolici în biserica din Petreu. Bunicul meu, Bodor Petru, a fost cantor al bisericii, înainte de convertire. Bunicii mei, Bodor Petru și Maria, s-au întors la Domnul în anul 1909 și au fost botezați de misionarul Cornea Mihai și împreună cu alți convertiți au pus bazele primei Biserici Baptiste din Petreu în anul 1909 cu locul de adunare în casa bunicilor mei. Bunicul meu Bodor Petru, a murit în primul război mondial, bunica rămânând văduvă cu un băiat și 3 fete. Astfel tatăl meu, Bodor Vasile, a crescut fără tată și a trăit o viață lumească fiind și mai departe greco-catolic. La vremea potrivită, s-a căsătorit în lume cu Burca Carolina, mama mea, tot greco-catolică. Li s-au născut 3 băieți: Vasile, Zoltan și Alexandru. Eu eram cel mai mic din familie. Domnul a ascultat rugăciunile bunicii mele, astfel că în anul 1939, părinții mei, s-au hotărât să frecventeze Biserica Baptistă care de acum se aduna în casa vecină. Între timp m-am născut și eu, dar părinții nefiind încă botezați, am fost botezat de mic copil în biserica greco-catolică. În anul 1944 părinții mei au fost botezați de fr. Kirnet A. Bertalan, în râul Barcău și au devenit membrii în Biserica Baptistă din Petreu. Astfel că noi, cei 3 băieți, am fost crescuți în biserica baptistă și educați în spiritul credinței baptiste. De mic copil, am învățat și recitat poezii în biserică, am învățat versete biblice la școala duminicală și în 1952, când s-a înființat corul mixt în biserica noastră, am cântat și în corul bisericii. Cor pe care mai târziu l-am și dirijat, având un oarecare talent muzical, moștenit de la părinți.

Programele mergeau frumos în biserică, activam cu toții cu talentele noastre și participam la școlile duminicale, învățând mai multe versete biblice.

Însă pe parcurs s-a întâmplat ca în interiorul bisericii, între membrii familiilor din biserică, s-au iscat tot felul de neînțelegeri, certuri, vorbire de rău și dezbinări, lucruri și manifestări ale firii pământești, pentru care noi, câțiva tineri ne-am întristat foarte mult și am început să discutăm și să ne sfătuim ce s-ar putea face pentru ca lucrurile să se îndrepte.

Cei doi frați ai mei mai mari și cu încă un frate tânăr dintr-o altă familie numită Lörincz Josif, s-au gândit în mod serios ce-ar fi de făcut și au cerut lumină din partea Domnului în acest sens. Atunci fratele meu Vasile, și-a adus aminte că, cu mai mulți ani în urmă, ne-a vizitat  de câteva ori un frate din Valea lui Mihai care era și legător de cărți. Acest frate ne-a relatat că în Biserica Baptistă din Valea lui Mihai, cu mulți ani în urmă, au fost mai multe probleme, neînțelegeri, dezbinări și atunci ale le-a propus fraților din Valea lui Mihai să se adune un grup de frați care să postească și să se roage în afara programelor bisericii, pentru rezolvarea acelor probleme. Răspunsul fraților a fost că, ajunge, cât ne rugăm la orele de rugăciune, la programele bisericii.

Fratele meu a spus: Ce-ar fi să încercăm că facem ce a propus acel frate din Valea? Zis și făcut: cei trei frați: Vasile, Zoltan și Iosif, au început să postească și să se roage. Eu am aflat tangențial de hotărârea lor și, în mod voluntar, m-am alăturat și eu cu ei în post și rugăciune. Posteam o zi pe săptămână, mai mult duminica și ne întâlneam o dată sau de două ori pe săptămână să citim Biblia, și să ne rugăm ca Dumnezeu să facă ceva cu biserica noastră.

Fratele Lörincz Josif, era cel mai mare dintre noi și el fusese un timp la lucru în Hunedoara, unde a intrat în legătură cu niște frați foarte spirituali care practicau și ei postul și rugăciunea.

Când noi cei din Petreu le-am istorisit prin ce am trecut, ei, - frații treziți - au plâns de bucurie și au zis așa: ”Interesant că, deși nu ne-am văzut până acum, Dumnezeu a făcut aceeași lucrare și în viața voastră ca și în a noastră”. Și într-adevăr am simțit că în noi locuiește același Duh Sfânt care ne-a înnoit și ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. Se mirau de noi că deși eram atât de tineri, totuși am trăit aceste realități spirituale!

Peste două săptămâni, în 15 septembrie, era programată o serbare de mulțumire și jubileu de 50 de ani, la Biserica Baptistă din Camăr. Ne-au invitat și pe noi și bineînțeles că ne-am dus și acolo, unde am avut harul de a vedea cum a lucrat Dumnezeu trezire spirituală într-o mulțime de frați și surori din Camăr. Aceștia se rugau plângând, cântau cu lacrimi și predicau plângând. Noi am dobândit o convingere lăuntrică și anume că suntem una cu acești frați în Duhul. Tot așa au mărturisit și ei. De atunci relația noastră a fost tot mai strânsă.

Frații din Camăr au fost prezenți și la botezul meu care a avut loc în același an, 1958 – la 2 nov. în Petreu. În următorii ani: 1959-60, am mers în misiune cu frații din Camăr în biserici ca: Ip, Pericei, Crasna, Borla, Guruslău, etc. unde s-a răspândit focul trezirii spirituale, nu cu puține împotriviri.

2.R. Ce s-a întâmplat când un om s-a trezit? Dar când s-a trezit o biserică?

   B. Ce s-a întâmplat când un om s-a trezit spiritual? În primul rând și-a văzut starea: de om pierdut. Și-a văzut păcatele în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta a fost lucrarea de convingere a Duhului Sfânt. A trăit un profund regret (o părere de rău) pentru păcatele săvârșite, și-a mărturisit păcatele în fața Domnului, în rugăciune, după care a experimentat bucuria iertării, a eliberării de sub povara păcatelor din robia păcatelor. S-a produs în el o schimbare radicală care se numește în Noul testament ,,naștere din nou”. Menționez că, în majoritatea cazurilor, mărturisirea păcatelor se făcea și în prezența unui frate sau a unei surori (după caz) care erau persoane de o înaltă ținută spirituală și oameni de încredere care puteau să țină ”secretul spovedaniei”. Omul trezit mărturisea apoi în fața bisericii ce s-a întâmplat cu el. Apoi căuta să mărturisească și altor persoane și căuta să le convingă să se pocăiască, să-și mărturisească păcatele și să-L primească pe Domnul în inimă. Era ca o reacție în lanț, oamenii se trezeau unul după altul. Viața celor treziți s-a schimbat radical. Citeau Biblia zilnic și se rugau mult. Se rugau și citeau și individual și în grupuri de părtășie. Bărbații și femeile duceau Biblia cu ei în câmp, în atelier, în școală, etc. Și citeau din ea ori de câte ori puteau face o pauză de la lucru sau la școală. Erau frați și surori care lucrau la câmp și în pauză se întâlneau câte 3-4 și citeau din Biblie și se rugau, de cele mai multe ori plângând. Citeau și vorbeau și celor nemântuiți. A fost ca o adiere a unui har de reînnoire în multe vieți, în multe familii și în multe biserici.

 Ce s-a întâmplat când o biserică s-a trezit? Eu nu am văzut nicio biserică trezită în totalitate. Biserica din Camăr, și cea din Crasna, au fost înnoite în marea majoritate a membrilor ei și în aceste biserici conducerea a fost preluată de către oameni treziți și lucrarea și activitatea bisericii se desfășura conform cerințelor Sfintelor Scripturi. Dar în multe biserici în care a început trezirea, s-au iscat tensiuni și conflicte între treziți și netreziți. Treziții erau catalogați ca nefiind baptiști, trezirea fiind considerată de unii ca o mișcare străină de doctrina baptistă. A fost și mai rău când autoritățile de stat au intrat pe fir: Partidul Comunist, Securitatea de stat, Departamentul Cultelor, care, folosindu-se de conducerile de Comunități și de Uniune au pătruns până acolo încât unii frați care erau considerați lideri ai mișcării de trezire, au fost excluși din bisericile baptiste și astfel au fost deserviți autorităților de stat care prin tribunale i-au condamnat la închisoare pentru: ,,Participare la mișcări subversive ca dizidenți ai cultului baptist” - așa cum era considerată mișcarea de trezire, de către autorități. Astfel au făcut pușcărie frații: Kiss László (pastor la Nușfalău) Kulcsár Mihaly și alții. Un capitol interesant ar fi relatarea proceselor din tribunalele din Șimleul Silvaniei și la Oradea, la care am asistat personal.

Acolo unde marea majoritate a bisericii s-a trezit, Duhul lui Dumnezeu lucra cu putere așa încât au început să vină și oameni din afara bisericii (din lume) și se pocăiau și se botezau cu botezul credinței. Deci trezirea i-a cuprins și pe cel din afara bisericii.

3.R. Vă rog să relatați câteva evenimente memorabile din mișcarea de trezire, la care ați participat personal.

  B. Una din experiențele memorabile a fost întâlnirea cu frații treziți la Biserica Baptistă din Tarcea și apoi părtășia pe care am avut-o cu ei în casa fratelui Szilágyi Sándor. Discuțiile și rugăciunile de acolo au marcat viața noastră.

O altă experiență interesantă a fost cea de la Camăr în 15-16 sept.1958. Adică la serbarea din 15 septembrie a fost trimis fr. Szivós Mihály din partea Comunității de Oradea ca să se asigure că nu se va întâmpla nimic străin de doctrina baptistă. De fapt jubileul nu s-a mai ținut, fiind interzis de autorități. Serviciile de duminică au decurs liniștit sub conducerea fratelui Szivós. Dar frații din Camăr au hotărât să facă o adunare în biserică și în ziua de luni, 16 sept. A rămas și fr. Szivós Mihály pe luni. Chiar el a condus adunarea. A fost citit textul din Geneza 22 despre jertfirea lui Isaac. A fost un fel de oră de studiu Biblic la care oricine dorea, putea să ia cuvântul. A fost o dezbatere frumoasă care s-a încheiat cu mărturisirea păcatelor și cu rugăciuni pentru trezirea spirituală.

Un eveniment care cred că trebuie menționat în mișcarea de trezire a fost următorul: în Biserica Baptistă din Camăr era un responsabil cu numele Szekrényes György, care era tare împotriva mișcării de trezire și se manifesta de multe ori în acest fel. S-a întâmplat că eram prezent în biserica din Camăr - cred că era iarna anului 1959-60. Într-o duminică, după serviciul de dimineață, fr. Szekrényes s-a ridicat în fața bisericii și a spus următoarele: „Fraților, știți că eu am luptat mult împotriva mișcării de trezire spirituală ca responsabil al bisericii. Dar, fiindcă nu aveam pace sufletească, am ținut un timp de post și rugăciune, ca Domnul să-mi descopere adevărul. După un timp îndelungat de frământări, Dumnezeu mi-a descoperit prin Cuvântul Său, ca să nu mă împotrivesc mișcării de trezire căci această lucrare este de la Duhul Sfânt” (Matei, 1:20). De aceea de azi înainte nu voi mai lupta împotrivă, ci pentru ca ea să cuprindă cât mai multe suflete.” Vă dați seama ce sentiment de ușurare și bucurie a fost pentru frățietate!

O altă experiență interesantă a fost atunci când eu, fiind anul 3 la Liceul Teoretic din Marghita, după mai multe evenimente, am fost exmatriculat din Liceu ”pentru propagandă religioasă-mistică în școală.” Părinții mei când au aflat, au fost foarte tulburați și supărați pe mine. Ei, deși erau credincioși atunci, pe moment, n-au putut digera acest eveniment. Aceasta s-a întâmplat în data de 15 oct. 1958, chiar de ziua mea de naștere. A urmat botezul meu în 2 noiembrie 1958. După oficierea botezului, la serviciul d seară am participat cu toții la programul din biserică. La program, eu am recitat o poezie și am cântat o cântare care avea următorul mesaj: Már keresztem válra vettem, S érted mindent elhagyok.Mindenem vagy, árva lettem, Honja vesztett sziv vagyok. Ref. Vágyat, célt a multnak adtam, Nics már bennem vak remény. Mégis gazdag Ur maradtam: Isten és a Meny enyém”.(Mi-am luat deja crucea pe umerii mei și pentru tine las totul. Tu ești totul pentru mine, am devenit orfan, sunt o inimă pierdută în patria mea. Ref. Am dat dorință și scop trecutului, Nics este deja o speranță oarbă în mine. Totuși, am rămas un Domn bogat: Dumnezeu și Cerul sunt ai mei.)

Când am cântat această cântare, tata și mama au început să plângă în biserică, așa încât au simțit nevoia să meargă acasă (era în casa vecină) și să plângă cu hohote. Când am mers și eu acasă, și-au cerut iertare de la mine, pentru că nu m-au înțeles când am fost dat afară de la școală.

Alte experiențe le-am avut când ne adunam cu frații din diferite case la: Ip, Nușfalău, Pericei, Borla, Guruslău, Crasna, Zalău, etc. Obiceiul era să citim un text biblic, pe marginea căruia să discutăm și să ne vedem cum se aplică învățătura respectivă la viața noastră. Discutam de lipsurile și eșecurile sau succesele pe care le aveam în viața de umblare cu Domnul. Apoi ne plecam pe genunchi și ne rugam, ne mărturiseam eșecurile și ceream putere pentru a trăi așa cum ne învață Cuvântul Domnului. În asemenea grupuri numite ”părtășie” au ajuns mai mulți frați tineri sau mai în vârstă să-și predea viața în mâna Domnului, să fie eliberați și înnoiți, intrând astfel în rândul treziților și ducând mai departe făclia trezirilor spirituale în familie, în biserică și în societate.

Precizez că adunările treziților se desfășurau mai mult în case pentru că în biserică nu era voie să se adune, numai în zilele și la orele prevăzute și aprobate de autorități prin așa zisa ”reglementare”a serviciilor din biserică.

4. R. Pe cine ați cunoscut dintre liderii mișcării de trezire și ce fel de oameni erau după părerea dumneavoastră?

  B. Dintre liderii mișcării de trezire pe care i-am cunoscut pot aminti pe următorii: Nagy Károly, Gegely Pál, Hoble János, Hajas Miklós, Kulcsár Mihály, Kiss László, Nagy Mihály, Budai Lajos, Both József, Batha István, Balla David, Szilágyi Sándor, Szilágzi Imre, etc.

Despre pastorii enumerați mai sus, care au fost atinși de vântul trezirii aș putea să fac următoarea caracterizare: Fr. Pastor Nagy Mihály, a fost întrebat de către fr. Alexa Popovici, directorul Seminarului Teologic Baptist din București, despre trezirea spirituală. Fr. Nagy M. a spus așa: ,,Frate Popovici, noi am ajuns acuma în urma trezirii, să trăim în realitate cu faptele ceea ce am învățat teoretic la Seminar”. Majoritatea liderilor pe care eu i-am cunoscut au fost oameni integri, cu învățătură biblică curată, cu o viață curată din punct de vedere moral și plini de râvnă pentru lucrarea Domnului.

 

5. R. După cunoștințele mele fratele Bodor a lucrat în biserici mixte, române și maghiare. A avut trezirea din Sălaj vreo influență asupra frățietății de limbă română? Dacă ,,Da” în ce a constant această influență și cum s-a materializat?

  B. Trezirea din bisericile maghiare din anii 1951-1960 a avut puține ramificații în bisericile române. Una din ele a fost Biserica Baptistă din Valcăul de Jos (Sălaj) care era biserică mixtă, româno-maghiară și al cărui pastor era fr. Colțea Gavril. El a fost atins de duhul trezirii și a devenit un protagonist fervent al mișcării de trezire. Prin el s-a trezit biserica din Valcăul de Jos, Biserica din Beznea (Bihor). Mai erau în Zalău, în Șimleu și în Pericei câteva persoane trezite între frații români (fr. Coț, sora Domnica, etc.). Mai pot fi amintiți: fr. Dr. Fișcă din Sighișoara și Ilie Potintău din Câmpia Turzii ca făcând parte din treziții români. Însă majoritatea bisericilor baptiste române au rămas neatinse de această mișcare, trezirea fiind considerată mai mult un fenomen manifestat în bisericile maghiare. În același timp însă, au fost grupuri de reformați care au fost atinși de vântul trezirii. Dintre liderii lor merită a fi amintit preotul Vishky Ferencz care a suferit și pușcărie pentru aceasta. Chiar și la noi în sat, în Petreu, a fost un grup de reformați treziți cu care noi am avut părtășie. Unul din ei a fost Jakab Sándor, a fost și el închis cu Vishky (1958-1964). A fost ca un fel de adiere a vântului de trezire spirituală care a atins o parte din bisericile reformate și baptiste - în special maghiare - atât în Ungaria, dar mai ales în România.

 

6. R. Mișcarea de trezire din anii 1970 din Oradea, prin fratele Liviu Olah poate fi pusă în legătură cu trezirea din Sălaj? Această întrebare este justificată prin faptul că trezirea din Sălaj a început în 1954 în Bihor prin frații Hoblea. Ce știți despre frații Hoblea și în special despre activitatea fratelui Ioan?

  B. Trezirea spirituală care a început în 1974 în Oradea, în mod special în Biserica Baptistă nr. 2 prin fr. Liviu Olah, nu poate fi pusă în mod direct în strânsă legătură cu cea produsă în bisericile maghiare în anii 1950-1960.

Mișcarea de trezire în biserica română a început pe scurt astfel: Fr. Hoblea Nistor din Oradea (originar din Mișca-BH) s-a întors la Domnul prin fr. Janovics Damaschin, un profesor și predicator în Biserica Creștină după Evanghelie din Oradea. Prin Hoblea Nistor s-a întors la Domnul fratele său, Hoblea Ioan care locuia în Mișca. Hoblea Ioan, a fost un om care nu a putut să tacă. A spus în biserica din Mișca și în diferite biserici din jur despre ce a făcut Domnul în viața lui (căci a fost o mare schimbare). Prin el s-au întors la Domnul mai mulți frați ca: Szilágyi Imre (Oradea) Kiss Josef (Poclușa de Barcău). Prin Szilágyi Sandor din Tarcea s-a întors Nagy Károly (din Camăr), care a dus focul trezirii în Biserica din Camăr. Iar din Camăr focul s-a răspândit în bisericile din jud. Sălaj, Cluj, Satu Mare, Mureș, Arad, Timișoara, Brașov, Maramureș, etc.

În timpul călătoriilor mele prin Sălaj, am auzit pe cineva zicând că în Timișoara este un frate român, cu numele de Olah Liviu care este un copil al lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu lucrează prin el, de aceea l-au dat afară din Seminar și că autoritățile nu-i dă voie să predice. Mai târziu l-am cunoscut personal pe fr. Olah și am aflat că este verișor primar cu frații Hoblea (mamele lor erau surori). Acest frate Liviu Olah, îl cunoștea pe Janovics Damaschin și ținea legătura cu el (prin subteran).

Când a început trezirea din Oradea, au început să vină frații maghiari treziți ca Nagy Károly, Hoblea Ioan și mulți alții din toată țara și participau cu mult entuziasm la lucrarea ce se făcea în Oradea. Se bucurau, plângeau, se rugau cu și pentru fr. Olah, îl încurajau cu tot ce puteau ei. Spuneau printre altele: ,, Lucrarea ce a făcut-o Domnul în bisericile maghiare, o face acuma cu și mai mare putere în bisericile române. Mărturiseau deschis că sunt una cu această lucrare. De fapt același lucru l-am simțit și experimentat și eu personal, care locuiam deja în Oradea în acei ani. Mulți din cei ce participau la lucrările ce se făceau în Oradea, mergeau și duceau focul de aici în bisericile de la țară, astfel încât prin noi s-a revărsat un nou val de trezire în bisericile maghiare, dintre care unele fuseseră atinse de primul val, iar altele, nu. Dar acum focul care era aproape stins, s-a reaprins. Bisericile s-au trezit la o viață de sfințenie și de rugăciune. Efectul a depășit granițele bisericilor, astfel încât mulți din cei din afară au venit la biserică, s-au convertit și s-au botezat și așa multe biserici au crescut și numeric. Aceasta în afară de vizitele pe care le făcea fr. Liviu Olah cu corul bărbătesc al bisericii din Oradea, în diferite biserici din județ și din țară și chiar și în biserici maghiare (el vorbea și ungurește). Aceste vizite au adus multe binecuvântări în bisericile de la țară.

Fr. Hoblea Ioan a devenit un misionar voluntar, neoficial, fără pregătire teologică, dar plin de focul dragostei lui Dumnezeu. El mergea din sat în sat, în diferite biserici, în special maghiare și făcea ce știa el mai bine: chema oamenii păcătoși la crucea Domnului Isus, plângea, se ruga cu ei și îi îndemna să-și mărturisească păcatele în fața Domnului, iar apoi căuta să-i încredințeze de iertarea lui Dumnezeu și îi îndemna să ducă și ei mai departe această lucrare.

Fr. Hoblea Ioan, deoarece era membru în Biserica Baptistă din Mișca (BH) unde eu eram pastor, pot să spun că era un frate foarte credincios, cald, plin de dragoste și râvnă în lucrarea de predicare a Evangheliei. Era și un om al rugăciunii. Darul lui cel mai special era evanghelizarea personală. El aborda orice persoană cu care se întâlnea pe drum, în tren, în autobuz, la locul de muncă și-i depunea mărturia despre Hristos și-l chema să se predea Domnului ”acum”. Mulți din cei pe care i-a evanghelizat personal, au ajuns să se pocăiască. Până puterile l-au ținut, a călătorit mult prin țară și chiar prin Ungaria. Oriunde mergea, predica Evanghelia și-i chema pe oameni la Hristos. Eu pot să spun despre el că a fost un om al lui Dumnezeu deosebit care a trăit și a predicat Cuvântul curat al lui Dumnezeu.

 

7. R. Personal în ce vedeți binecuvântările trezirii?

   B. Binefacerile mișcării de trezire, după părerea mea, sunt multiple:

1) În primul rând eu personal astfel l-am cunoscut pe Domnul.

2) Mulți din cei ce crescuseră în biserici baptiste dintre care unii erau chiar botezați, au ajuns să experimenteze nașterea din nou în urma lucrării de trezire.

3) Unii din cei ce erau deja pocăiți dar pe parcurs s-au răcit, s-au reaprins prin lucrarea de trezire.

4). Bisericile care au fost deschise pentru mișcarea de trezire, s-au revitalizat. În ele este viață. Mulți frați din cei treziți au devenit stâlpi de nădejde în lucrarea din biserică, au întemeiat familii sănătoase, copiii lor au ajuns să-L cunoască pe Domnul. În aceste biserici au venit și cei din afară, care s-au convertit și s-au botezat, devenind membri cu care bisericile au crescut atât numeric cât și calitativ.

 Deci, părerea mea este că trezirile spirituale au fost o mare binecuvântare atât pentru bisericile românești cât și pentru cele maghiare. Fără trezire multe biserici ar fi moarte din punct de vedere spiritual.

După opinia mea, la fiecare 20-25 de ani ar fi nevoie de un val de trezire spirituală adevărată produsă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care să aducă din nou și din nou schimbări profunde în viața credincioșilor care apoi să se reverse peste granițele bisericii și să-i cuprindă pe cei din afară. Despre modul în care văd eu că s-ar putea rezolva acest lucru, nu încape în dimensiunile acestui interviu.

8. R. După opinia dumneavoastră, trezirile au avut și trăsături negative? Dacă da, care au fost acelea?

   B. Da, după opinia mea, trezirile spirituale pe care eu le-am cunoscut au avut și unele trăsături negative. Dar ele au fost puține și aproape nesemnificative.

1). Una din trăsături a fost aceea când cei treziți uneori îi atacau cu vorba pe cei netreziți și-i condamnau prea dur pentru păcatele în care aceștia trăiau, spunându-le deschis că nu sunt mântuiți, nu au naștere din nou și așa vor ajunge în iad.

Dar, după părerea mea, aceste atacuri – uneori prea dure – au fost făcute cu bună intenție de a-i trezi din somn, dacă se poate chiar și cu forța. Aceasta s-a întâmplat mai la început.

2) O altă deviere a fost influența mișcării carismatice. Aceasta s-a observat la Oradea între tineri care s-au trezit în biserica nr. 1 maghiară, dintre care o grupare a îmbrățișat această învățătură, dar rezultate semnificative. Au mai fost și anumite persoane care au deraiat de la calea biblică. De ex. în Câmpia Turzii a fost un frate Ilie Potintău și o soră numită Tița, pe care eu nu i-am întâlnit niciodată și nici nu am aflat clar care a fost abaterea lor.

 O persoană bine-cunoscută în Oradea numită ”Domnica” a ajuns dă aibă niște concepții aberante, în urma cărora a ajuns să trăiască o viață imorală. Sfera de acțiune a fost nesemnificativă.

Umila mea părere este că focul trezirii spirituale trebuie întreținut în mod permanent, prin multă rugăciune, și post, curățire permanentă, studierea Cuvântului lui Dumnezeu și multă misiune.

Bine a zis un frate că fiecare nouă generație are nevoie de o nouă trezire spirituală, pentru că distanța dintre creștinism și păgânism este doar de o generație. Dacă nu se întâmplă așa bisericile se răcesc, noua generație își însușește teoretic principiile biblice de crez, de doctrină, dar nu are viață nouă în Hristos. Se întâmplă așa cum scrie în Apoc. 3:1 ,,... îți merge numele că trăiești, dar ești mort.” Și ,, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Tim. 3:5).

Care este secretul unei treziri care se reînnoiește mereu, ar fi bine știut. Cred însă că Dumnezeu ne poate lumina dacă nou dorim aceasta din toată inima și suntem gata să-i plătim prețul.

3) O practică criticată mai ales de conducătorii cultului baptist a fost mărturisirea păcatelor în public sau în cerc mai restrâns în rugăciune. Această practică era considerată ca fiind egal cu ”spovedania” din bisericile istorice (catolice și ortodoxe) ceea ce la noi la baptiști nu se practică.

Părerea mea, bazată pe învățătura Sfintei Scripturi și pe experiență că dacă o persoană nu poate scăpa altfel de povara vinovăției și de robia păcatului, este necesar să găsești una sau două persoane credincioase, care pot păstra ”confidența mărturisirii”, să te rogi cu ei și să-ți mărturisești păcatul în fața lui Dumnezeu, în prezența acestora. O asemenea rugăciune, dacă este sinceră, aduce aproape întotdeauna eliberare și bucuria iertării.

Conform cu: Prov. 28:13; 1 Ioan 1:9; Iacov 5:16; Psalm 32:1-5, etc.

Oricine a experimentat o asemenea eliberare știe ce înseamnă aceasta și la urmă spune: ”a meritat să plătesc prețul”.