Alianța Mondială Baptistă după 120 de ani are un număr de
53.000.000 de membrii botezați, în 134 de țări, cu 178.000 de Biserici Creștine
Baptiste, organizate în 266 de Uniuni Naționale sau Convenții Baptiste.
Alianța Mondială Baptistă se înființează la 305 de ani de la
apariția lor, în jurul anului 1600, în Anglia. Noua credință s-a răspândit
destul de repede pe rotocolul pământului.
Din Anglia baptiștii au ajuns
în Țara Galilor în anul 1633, America - 1638, Mexic - 1864, Franța - 1820, Germania
- 1834, Hong-Kong - 1836, Danemarca - 1839, Suedia - 1847, Noua Zeelandă - 1851,
România - 1856, Polonia - 1853, Ungaria - 1874, Africa - 1841, Asia - 1793, Norvegia
- 1857, Rusia - 1870, Spania - 1870, Italia - 1872, Iugoslavia - 1883, Portugalia
- 1911, Brazilia - 1882.
Dumnezeu a
binecuvântat acest popor care răspândește lumina Evangheliei pe întreg
pământul. Cu Evanghelia baptiștii dau și o mână de ajutor acolo unde este
nevoie, pentru ca vestirea Evangheliei să se facă și prin fapte, nu doar prin
vorbe.
Blogul „Istorie
Baptistă” a scris aproape despre toate congresele, iar mai multe informații
sunt concretizate în cartea pe care Domnul m-a ajutat să o scriu. Este vorba
de: „Congresele Alianței Mondiale Baptiste - O scurtă prezentare a congreselor
și relațiile cu baptiștii din România 1905 – 2023, Editura „Risoprint”
Cluj-Napoca 2023”.
Pe frontispiciul
blogului este o casetă pe care scire: „Congrese Mondiale”, dați clic și intrați
pe pagina unde sunt titlurile articolelor pe această temă.
Cine dorește
cartea, să ia legătura cu autorul.
În acest an
se va organiza al 23 – lea Congres al Alianței, în zilele de 7 – 12 iulie 2025.
Alianța Mondială
Baptistă a fost alături de baptiștii români care au fost persecutați în toate
perioadele prin care au trecut.
Azi ne
bucurăm că baptiștii români sunt reprezentați la vârful conducerii prin fratele
profesor dr. Otniel Bunaciu, care este vicepreședinte și care ne reprezintă cu
mare cinste.
Mai multe o
să scriu în zilele următoare, pe parcursul acestui an.
Mulțumesc
Domnului pentru acest popor care în anul 1976 mi-a pus Biblia și m-a îndemnat
să o citesc și să o trăiesc.
Domnul să te
binecuvânteze popor iubitor de Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu