miercuri, 17 iunie 2026

Programul bolşevismului - de Ioan R. Socaciu din anul 1926


Profesorul Dr. Ioan R. Socaciu a studidiat în Statele Unite la Academia Done de

 pe lângă Universitatea Denison din Grenville (1912-1916), specializarea litere și filozofie.

Seminarul Teologic Baptist din Loisville, KY, SUA (1917-1921). A locuit în Statele Unite mai mulți

ani, între 1908 – 1922, unde își ia și doctoratul. După venirea în România nu pierde legătura cu

America și în 1926 scrie articolul următor despre planul Sovietic.

Pentru că nimic nu este nou sub soare, m-am gândit să-l public, poate că o să prindă bine la

cei  interesați.

 Eclesiastul 1:9-10, VDCC „Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră.”

Articolul păstrează limbajul anului 1926.

„După ştirile publicate în Statele Unite se spune că miniştri regimului bolşevic din Rusia au ţinut o dezbatere la Kremlin, Rusia, ca să afle cele mai bune planuri pentru a surpa toate statele şi popoarele nebolşevice. Şedinţa a fost prezidată de Trotzky, fratele al 20-lea al lui Iuda Iscarioteanul şi consiliul miniştrilor bolşevici a hotărât să ducă la îndeplinire pe orice cale, următoarele lucruri:

„A provoca zâzanie şi ciocniri între ţări şi a ameninţa pe cârmuitori”.

„A compromite şi defăima prin orice mijloc pe toţi conducătorii şi oamenii de cinste şi a face agitaţii contra guvernelor.”

„A provoca greve generale printre muncitori, a-i pune la cale să strice maşinile, a da foc la fabrici, magazine şi grânare”.

„A provoca grevă la căile ferate şi a pune la cale pe muncitori să strice locomotivele, vagoanele, a exploda poduri şi tunele şi a împiedica pe orice cale transportul”.

„A cauza neajunsuri de tot felul poporului şi când lumea va fi flămândă şi zdrenţoasă să i se spună că numai bolşevicii îi pot face fericiţi”.

„A răspândi literatura bolşevică şi a distruge Biblia şi orice literatură creştină”.

„A pune la cale prigoniri religioase, cârmuitorii să maltrateze pe credincioşii cari se ţin grapă de Noul Testament şi a da voie oamenilor să facă baluri, cârciumi şi alte locuri, unde se poate scoate temerea de Dumnezeu din capul lumii”.

„A ponegri pe predicatorii Bibliei pe orice cale, fiindcă ei învaţă poporul la supunere şi frica lui Dumnezeu şi a provoca autorităţile statului contra lor să-i bată şi să-i închidă şi poporul să fie pus la cale să distrugă casele de rugăciune pe motiv că aceste case de rugăciune sunt contra religiunei lor strămoşeşti”.

„A distruge disciplina în armată; a face pe ofiţerii să se răzbune asupra ostaşilor şi pe ostaşi să caute mijloc de răzbunare asupra ofiţerilor”.

„A distruge orice organizaţie creştină, îndeosebi pe cele ce au început să răspândească Bibliile şi învăţătura lui Christos”.

„A promite poporului flămând orice şi a pune la cale răscoale”. —

Acestea sunt mijloacele pe care Ie folosesc bolşevicii spre a învinge lumea întreagă. În acest scop ei cheltuiesc sume fabuloase de bani şi vreau să se facă domni peste toate popoarele.

Oameni buni, fiţi treji şi nu vă lăsaţi seduşi de agenţii bolşevicilor cari caută să vă înşele spre a vă face într’adevăr robi sub un regim bolşevic şi fără de Dumnezeu.” — I. R. S.[1]



[1] Farul Mântuirii, Anul VII, Nr. 17. Septembrie 1926, Pp.6, 7.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu