marți, 27 octombrie 2026

ISTORIA BISERICII CREȘTINE BAPTISTE BAHNEA – de Elian Chiciudean

 


Printre bisericile cele mai vechi formate din județul Mureș se află și Biserica Baptistă din localitatea Bahnea. Această comună se găsește la aproximativ 32 km de localitatea Târgu-Mureș, aproape de drumul ce leagă orașul Târnăveni de șoseaua națională Târgu-Mureș–Sighișoara. Este o comună cu oameni simpli, majoritatea agricultori, cu o populație de aproximativ 2.000 de oameni. Populația comunei cuprinde cam un sfert de persoane de naționalitate maghiară și cam tot atâtea de naționalitate romă (țigani). Din punct de vedere religios, proporția cea mai mare o au cei înregistrați la Biserica Ortodoxă, iar apoi, în ordine, Biserica Reformată, Biserica Catolică, Biserica Baptistă și, într-un număr mai mic, deși cu două biserici, Biserica Penticostală.

În anul 1923 se stabilesc în comună două familii: Moldovan Teodor cu Maria și Moldovan Nicolae cu Maria. Aceste două familii erau credincioși baptiști, botezați la Șeuca de către un misionar, Popovici Ioan. Aceștia sunt primii credincioși baptiști din localitate, iar ca misionar, în același an, își începe lucrarea Cozma Gheorghe de la Aiud. Dumnezeu a însoțit lucrarea lor și, în urma acestei binecuvântări, la numai un an de zile, în anul 1924, li s-au mai adăugat încă șase suflete.



Deși viața în acea perioadă era destul de grea, mijloacele de transport fiind animalele sau mersul pe jos, acești oameni au continuat să-L reprezinte cu cinste pe Dumnezeu pentru cei din jurul lor, iar lucrarea lor a mai adăugat în numai șase ani încă 19 suflete la Împărăția lui Dumnezeu. În anul 1930, cele 30 de persoane formează Biserica Baptistă din Bahnea și, tot în acel an, la 3 martie, are loc deschiderea oficială și inaugurarea, totodată, a clădirii care le va sluji ca loc de închinare.

Clădirea care va sluji ca loc de închinare era o casă foarte veche, construită în anul 1843, iar această clădire slujește și astăzi ca clădire a Bisericii, dar cu reparațiile necesare. În anul 1945, prin decretul de recunoaștere a Cultului, Biserica Baptistă își continuă existența, avându-l ca păstor până în anul 1953 pe același Cozma Gheorghe din Aiud.

Numărul membrilor în această perioadă nu cunoaște nicio creștere spectaculoasă, înregistrându-se în anul 1948 38 de membri. Din anul 1946 se începe o lucrare de organizare în rândul tinerilor, formându-se corul, orchestra și fanfara. Toate acestea îl aveau ca dirijor pe tânărul Avram Lăslean.

În urma acestei mișcări se observă o revigorare, care a dus la creșterea numărului de membri la 44 de persoane botezate și înregistrate în registrul de membri din anul 1951. Avându-se în vedere și satele din jurul comunei, a început lucrarea și în două dintre ele: Bernadea și Idrifaia, în anul 1952 existând doi membri în Bernadea și trei în Idrifaia. În anul 1953 a fost chemat ca păstor Căluț Dumitru din Târnăveni, care a păstorit Biserica până în 1955.

Nu sunt evenimente deosebite în această perioadă, iar numărul de membri a rămas aproximativ același. Din anul 1956 s-au perindat pentru scurtă vreme mai mulți păstori. Astfel, i-au avut ca păstori pe Luca Gheorghe, Bold Iosif și Fodor Andrei. Această lipsă de lucrători timp de trei ani de zile, sau această perindare de păstori, nu a ajutat Biserica. De aceea se observă o scădere a implicării membrilor în lucrarea de mărturisire și de mărturie. Numai în anul 1957, în 10 martie, au fost puși sub disciplină cinci membri și puțin mai târziu excluși.

La sfârșitul anului 1959 este chemat ca păstor fratele Pintecan Vasile, proaspăt absolvent al Seminarului din București. În anul 1960, la propunerea păstorului, are loc refacerea clădirii bisericii și chiar reamenajarea ei. Având o poziție bună, în centrul orașului, au reușit să dea un aspect plăcut acestei clădiri vechi de 90 de ani. Pe lângă biserica din Bahnea, păstorul Pintecan Vasile mai avea în cerc bisericile din Suplac, Târnăveni și Bobohalma.

Cu toate acestea, a fost păstorul Bisericii până în anul 1987. Deși în tot acest timp s-au adăugat suflete noi la numărul membrilor Bisericii, numărul membrilor a rămas constant, în jurul cifrei de 40. În anul 1987, în urma plecării pastorului Pintecan, cercul a fost preluat de tânărul păstor Onaca Gheorghe, care i-a slujit până la plecarea lui în județul Bihor. În ciuda problemelor care ridicau serioase întrebări pentru lucrarea păstorului, Biserica a continuat să rămână lângă el, ceea ce a însemnat o mare încurajare pentru el. În preajma plecării lui Onaca, la câteva evanghelizări la care le-au avut, a fost printre alții invitat și pastorul Vasile Paul, păstor al Bisericii Baptiste nr. 2 Târgu-Mureș. Această întâlnire și cunoaștere, în același timp, l-a determinat ca, în momentul când Onaca a plecat, să apeleze la Vasile Paul și să fie cuprins în cercul pastoral al Bisericii Baptiste nr. 2.

În urma acceptării acestei cereri, a fost trimis ca misionar din partea Bisericii tânărul Chiciudean Elian. Din anul 1997 și până în 22 octombrie 1998, Elian a lucrat ca misionar, iar la acea dată a fost ordinat ca păstor al cercului care cuprinde bisericile din Bahnea, Suplac, Sovata și Ulieș. În acest timp, cu ajutorul Domnului, s-a reformat corul, ținându-se cont de noua generație care există în Biserică, dar care nu cântase niciodată în cor. De asemenea, s-a dezvoltat lucrarea cu copiii, avându-se în vedere și predarea religiei în școala din localitate.

În anul 1999 s-a reparat întreaga clădire a bisericii, dându-i-se o față complet nouă și modernă. Singurul lucru care s-a păstrat de la vechea clădire a fost cărămida. După doar o lună de muncă intensă, pe data de 30 mai, biserica a putut să reintre în locașul de închinare în cadrul unui serviciu special de mulțumire. Această lucrare a însemnat foarte mult atât pentru membrii bisericii care au contribuit cu toții, dar și pentru ceilalți, care au fost uimiți de participarea în unitate a tuturor membrilor. Ne rugăm ca Dumnezeu să pecetluiască și să binecuvânteze mai departe această lucrare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu