Dumnezeu a
înzestrat oamenii cu diferite daruri, dar ele merg toate împreună. Așa se
întâmplă că cei trei frați, au pus la punct o linie clară a edițiilor cărților
de cântări comune din bisericile baptiste și credem că va rămânea așa și în
istorie. Cei trei, după dezbateri au deslușit care sunt cele 14 ediții ale
cărților de cântări.
Cei trei
sunt:
Sima Handra,
despre care am scris aici, trecut de 90 de ani, dar Domnul i-a dat o minte
deosebită.
Daniel
Stoica, despre care am scris aici, un cercetător neobosit, care găsește resurse
baptiste.
Emanuel
Jurcoi, despre care am scris aici, un istoric care buchisește cu multă atenție
datele despre istoria baptistă.
Noi, cei
care am trăit în comunism, pe cărțile de cântări era trecută și ediția cărții
și cei mai mulți aveam cărți cu Ediția a X-a, tipărită în anul 1968. Fr. Daniel
s-a întrebat pe bună dreptate cum apare în anul 1968 carte de cântări
„Cântările Evangheliei”, că nu avea o logică.
A fost greu
de descifrat, pentru că nu pe toate scria ce ediție este. Nu corespundea nici
anul de apariție al cărții, pentru că unele se retipăreau.
Fr. Alexa Popovici
a scris că până în anul 1941 inclusiv am avut 12 ediții.
A apelat la
fr. Emanuel, care nu avea răspuns și
atunci amândoi au întrebat „înțelepciunea”, adică pe fr. mai
bătrân Sima, care le-a explicat ce s-a întâmplat.
Aceștia trei
au găsit, au discutat și au căzut de acord, care sunt cele 14 ediții ale
cărților de cântări comune, de la prima carte de cântări din 1895 și până în
1978, care este ediția a XIV-a.
Ediția I, despre
care am scris aici, a apărut în anul 1895 și are 200 de cântări. Această carte
nu este de găsit, poate Domnul o ține undeva și cineva o va găsi, ca istoricii
și cercetătorii să nu se oprească din lucru. Apoi și cei ce vor veni după noi,
să găsească ceva de care să se bucure mult.
Ediția a II-a
este cea din 1903 și se găsește la
Daniel Stoica. Este într-o stare bună. Cartea conține 339 de cântări culese și
corectate de G. Crișan și G. Slev. Vezi aici.
Ediția a
III-a este cea din 1907, are 410 de cântări și 306 pagini și se găsește la frații: Daniel Stoica, Bozian Petru și Marius Kramer.
Ediția a IV-a
este cea din 1923, are 542 de
cântări și 208 pagini. A fost
editată în două variante: una simplă, normală și una în ediție de lux. Cartea se găsește la Daniel Stoica si
Bulboacă Ioan din Curtici.
Corectarea
cărților de cântări s-a făcut de către Nicolae Ionescu și s-a tipărit in 1926.
Ediția a V-a
este cea din 1930, Arad, editată de V.
Daniel, a fost tipărita la Arad, are 320 de cântări și 320 pagini. Retipărită la Covăsânț, fiind aceeași
carte. Daniel are ambele variante.
Ediția a
VI-a este cea din 1932, tipărită la
Oradea, are 651 de cântări și 323 pagini.
Se găsește la Daniel Stoica.
Ediția a VII-a este cea din 1935, are 650 de cântări și 343 de pagini, tipărită
la Alba Iulia; retipărită în 1938, are 665 cântări și 351 pagini, tot la Alba
Iulia.
Pe lângă fr.
Daniel, cartea din 1935 o are și Emanuel
Jurcoi, cea din 1938 o are Sorin Aioanei.
Ediția a
VIII-a sunt cărțile de cântări apărute în
anul 1941:
Cartea „Cântările Sionului”, tipărită la Oradea cu
751 de cântări și 398 pagini.
„Cântările Evangheliei”, tipărită la Arad, cu 860 de cântări și 445 de
pagini.
Cartea de
cântări „Cântările Evangheliei” a apărut
și la Timișoara, identică cu aceea de la Arad. În acest an s-a schimbat
denumirea din „Sion” în „Evangheliei”.
Ediția a
IX-a este cea din 1948, are 592 de
cântări și 317 pagini. C. E. Daniel.
Ediția a X-a
este cea din 1968, tipărită la București, are 780 de cântări și 477 pagini.
Ediția
a XI-a este cea din 1969, tipărită la
București, are 780 de cântări și 477 pagini.
Ediția a
XII-a este cea din 1974, tipărită la
București, are 782 de cântări și 479 pagini.
Ediția a
XIII-a este cea din 1976, tipărită la București, are 782 de cântări și 479
pagini.