Avântul lucrării ce s-a desfășurat pe Valea Crișului Alb a
făcut ca predicarea Evangheliei să ajungă și în localitatea Brad. Predicatorii
Teodor Sida, Gheorghe Brânda și Nicolae Brola din Buteni, precum și Gheorghe
Slev, dascălul din Aciuța, au vestit Evanghelia prin toate satele de pe Valea
Crișului Alb, până la Brad și în jur, unde au întemeiat biserici în primii ani
după 1900.
Primii credincioși baptiști din orașul Brad au fost Cornel
Veştinar, Sechereş Andraş şi Juhasz Carol (Cornel), unii dintre localnicii care
au contribuit la construirea gării din Brad, lucrări care au început în anul
1898.
În orașul Brad, biserica a fost înființată în anul 1900 și a
fost des vizitată de dascălul Gheorghe Slăv, fiindcă Aciuța nu e prea departe
de Brad. Cum Bradul era un orășel, iar pretențiile erau diferite de cele de la
sate, ceilalți predicatori l-au lăsat pe Gheorghe Slăv să facă el misiune la
oraș. Gheorghe Slăv punea mare preț pe studierea și cunoașterea Bibliei și îi
influența în această direcție pe toți credincioșii. Pentru aceasta, el a scris
lucrările „Evanghelia și focul” și „Fasiunea Credinței”, ambele cu scopul de a
expune învățăturile de credință și întemeierea lor pe texte Biblice. Este sigur
că la Brad, Gheorghe Slăv, a aplicat studiul biblic în Biserică, fiindcă aflăm
din revista „Lumina Lumei”, din anul 1904, că doi dintre membrii Bisericii din
Brad, Traian Voştinar şi Andrei Sechereş, au dezlegat problemele și întrebările
biblice publicate în revistă.
Un eveniment deosebit din viața Bisericii a avut loc în anul
1901, la convertirea localnicului Radovici Teofil, tatăl a 11 copii dintre care
4 băieți și 7 fete. Născut în anul 1866 ca fiind fiul lui Radovici Partenie
preot și nepotul lui Radovici Teofil protopop în zona Ilia, care inițial avea
numele de Rădulescu, nume schimbat de organele locale Austro-Ungare în
Radovici. În același an, 1901, Radovici Teofil primește botezul în apă,
împreună cu soția sa. Locul de rugăciune al Bisericii era în propria casă,
într-o cameră mai spațioasă construită chiar de Radovici Teofil, în prelungirea
casei sale din Brad, din cheltuiala lui.
În anii 1904 și 1907 au avut loc două boteze oficiate de
fratele Kornea Mihai, unul dintre marii pionieri ai credinței baptiste din România.
Astfel că în 20 septembrie 1904 a fost primul botez oficiat de Kornea iar în 12
septembrie 190752 a avut loc al doilea botez.
În anul 1906 numărul credincioșilor care se adunau in casa
lui Radovici Teofil era de 14 membri. În ziua de 23 septembrie 1908 frații din
Brad au fost vizitați de către fratele pioner Vasile Berbecar, care scria
astfel în revista „Adevărul”:
„Cu ajutorul Domnului am plecat în Sept. 23 de la
locuința mea ca să cercetez pre frații noștri ici colea. Încă atunci seara am
petrecut în Brad, unde am aflat puținei copii cu cari m-am putut bucura. Din
Brad am călătorit la Cărăstău unde frații mă primiră cu bucurie.” 53
Radovici Teofil avea sa devină pastorul Bisericii, iar în
anul 1921 una dintre fetele sale avea să se căsătorească și împreună cu soțul
ei să plece în America. Acolo, cei doi au colectat bani de la credincioșii
baptiști pentru construcția unei Case de rugăciune la Brad54. În acest timp
frații se mai bucură de un alt botez în data de 27 august 1922, oficiat de
fratele Ioan R. Socaciu, în apa Crișului Alb. Cu această ocazie s-au botezat 14
candidați iar programul a fost înfrumusețat de corurile și fanfarele reunite
din Șiria și Roșia, jud. Arad.
Printr-un act semnat în data de 7 decembrie 1923, de către
Ioan Bălc, în localitatea Brad se afla un grup de 20 de membrii. Anul de
înființare al bisericii este anul 1900. Conducerea bisericii era formată din: Predicator - Radovici Teofil și Secretar –
Sabău Petru. În ceea ce privește Școala duminicală aceasta este înființată în
anul 1922, având înscriși 14 elevi și fiind condusă de fratele Radovici Teofil
jr. Uniunea Tineretului a fost înființată în anul 1923, având 12 tineri și
fiind coordonată de: Teofil Radovici jr. (Președinte), Iosif Roșca (Secretar)
și Maria Radovici (Casier).
În anul 1924, fata fratelui Radovici trimite banii
colectați, prin Comunitatea de Buteni de care aparțineau toate Bisericile de pe
Valea Crișului Alb, bani care s-au folosit pentru cumpărarea unui teren. În
anul 1926, clădirea Bisericii a fost ridicată prin Îndurarea Domnului și
implicarea membrilor Bisericii din Brad, supraveghetor fiind fratele Radovici
Teofil, pe atunci Biserica numărând 36 de membri.
În data de 17 Octombrie 1926 a avut loc inaugurarea casei de
rugăciune din localitatea Brad. Cu această ocazie au participat un număr mare
de oameni, în frunte fiind șeful siguranței speciale de Stat. Serviciul divin a
fost ținut de frații: Ioan Bâlc, Teodor Sida, Vasile Vanci, Teodor Oprea, Ioan
Olar și Moise Tămaș. Fanfara și Corurile reunite din Pleșcuța și Aciuța, sub
conducerea lui Ioan Brânda au înfrumusețat programul. Tot cu acestă ocazie a
avut loc și un botez cu 3 candidați.”
În anul 1933 pastorul Radovici Teofil a plecat în veșnicie,
iar Biserica a fost preluată de fiul acestuia, Partenie Radovici. În data de 6
octombrie 1940, la Brad a fost ordinat ca pastor Partenie Radovici, iar din
comisia de ordinare au făcut parte Ioan Rusu și Eftimie Măriuca58
În anul 1943 Biserica din Brad a fost închisă până în anul
1945, din motivele bine știute ale regimului din anii aceia. Între anii
1945-1950, Biserica a fost condusă de pastorul Pavel Boşorogan, din Alba Iulia,
pastor care activa în zonă încă de prin anii 1929. În anul 1929 la 26 August,
la Cărăstău, Pavel Boşorogan oficiază un botez cu 14 persoane, iar în 29 Iunie
1930 oficiază un alt botez, de data aceasta în apele Crișului Alb, eveniment în
care un număr de 11 suflete mărturisesc credința în Domnul Isus, iar asistența
a fost una numeroasă, formată din oameni veniți din 11 comune.
În data de 3 August 1947 a avut loc un botez cu 8 suflete
oficiat de fratele Ilie Mârza. Au predicat frații Alexa Popovici și Macovei
Slev iar prin cântări au slujit fanfara din Curtici și corurile reunite din
Speranța și Șega Arad.
În anul 1949, în urma unei statistici în biserica din Brad,
erau doar 28 membrii și 15 aparținători. Conducătorul bisericii era fratele
diacon Partenie Radovici iar ca pastor îl aveau pe fratele Laurențiu Ioan.
Comitetul bisericii în anul 1952 era format din frații:
Laurențiu Ioan (Pastor), Radovici Partenie (Predicator), Laurențiu Ileana
(Secretară), Iovu Ioan (Casier), Laurențiu Papp (Cenzor), David Ioan (Cenzor)
și Guia Teodor (Membru).
Între anii 1950-1963, Biserica a fost condusă de pastorul
Laurențiu Ioan, iar între anii 1968-1993, Biserica a fost păstorită de fratele
păstor Borteş Augustin, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din
București. Fratele Borteş Augustin s-a născut la data de 7 Aprilie 1929, în
comuna Vidra de Sus, județul Alba într-o familie cu 7 copii. În anul 1949 la 25
Septembrie, împreună cu șotia Maria, primesc botezul Nou Testamental, botezul
fiind oficiat în râul Timiș de către pastorul Imbrea Iosif.
Începând cu anul 1965 își începe slujirea în localitatea
Brad și împrejurimi, ajutând Bisericile din Simeria, Nojag și în multe zone
greu accesibile. Una dintre aceste zone fiind Lunca Cernei, cu biserica din
Negoiu, unde timp de 10 ani a botezat în jur de 77 de persoane. A plecat la
Domnul în data de 10 Decembrie 2021 după o perioadă de 1 an și jumătate de
suferință.
Perioada de timp cuprinsă între anii 1993-2000 a fost o
perioada în care biserica din Brad a fost condusă de câțiva frați păstori.
În anul 2000 Biserica din Brad îl alege ca păstor pe fratele
Negrean Daniel, iar în data de 12 noiembrie 2000 are loc serviciul de ordinare
al fratelui Negrean Daniel. Fratele Negrean Daniel slujește Biserica din Brad
până în anul 2006, an în care Biserica este preluată de fratele Mărcoi Ioan din
Hunedoara, care este pastor girant al Bisericii până în anul 2009, când
Biserica îl alege pe fratele Cristian Adavidoaie. Fratele Adavidoaie Cristian
este ordinat în slujba de pastor în data de 08 Martie 2009 și slujește Biserica
din Brad până în anul 2012, când fratele Adavidoaie Cristian este ales pastor
în Biserica Baptistă din Aiud, și astfel Biserica din Brad este nevoită să
caute un alt slujitor.
În anul 2017, Biserica din Brad alege un nou slujitor în
persoana fratelui Stana Emil, iar slujba de ordinare a fratelui Stana Emil are
loc la data de 08 Octombrie a aceluiași an. Fratele Stana Emil slujește
Biserica din Brad până în anul 2018, când din motive personale se retrage din
slujire, Biserica rămânând din nou fără slujitor.
În toamna anului 2021, Biserica din Brad primește vizita
fratelui Bojinescu Petru, pastor la Biserica Creștină Baptistă din Cehei,
județul Sălaj, în vederea slujirii pe viitor. După mai multe discuții purtate
între Biserică și fratele păstor, Biserica a ales ca fratele Petru Bojinescu să
preia slujirea pastorală a Bisericii din Brad de la data de 01 Februarie 2022.
Fratele Petru Bojinescu, împreună cu familia, își începe slujirea pastorală în
Biserica din Brad încă din data de 16 Ianuarie, urmând ca slujba de consacrare
să aibă loc la data de 20 Martie 2022.
Material din cartea: Stoica
Daniel, Istoria Credinței Creștine Baptiste pe meleagurile județului Hunedoara - 1891 – 2023, editura „Risoprint” Cluj-Napoca
2023. Cu permisiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu