Lidia Căldăraru - deportată

Pentru alte informații, vezi AICI.

Istoria noastră baptistă este plină de mărturii și exemple cutremurătoare, demne de urmat. Oamenii care au lucrat pentru Domnul, în condiții grele și nesigure pentru viața lor, ne sunt modele. Nu s-au dat înapoi, ci au proslăvit pe Dumnezeu prin viața lor demnă.

Prezint azi, pe sora Lidia Căldăraru, o misionară baptistă, plină de curaj în fața dușmanilor ei cu dinți de fier și măsele de oțel, sau cum spune Scriptura: „cu dinţi de leu şi măsele de leoaică”. Viața ei ne va ajuta să avem curaj,  să nu ne lăsăm descurajați și să credem  ce spune Cuvântul Sfânt:

„Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17)

Redau mai jos un articol din revista „Farul Creștin”:

„În ziarul Universul, Nr. 230 din 26 August 1941, apare un reportaj de război sub titlul: „15000 oameni deportați din Chișinău”, e publicată o listă cu cei care au trecut prin închisoare, spre drumul execuției sau al deportării. Lista e întocmită din cercetarea carnetelor de identitate și a actelor găsite rămase de bolșevici.

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu acești bărbați și femei, dar adevărul e că ei nu mai sunt la Chișinău.

Citind lista celor 29 de nume de deportați identificați, am dat peste un nume cunoscut: „Lidia Căldăraru”, este sora noastră, misionară între femeile și tineretul din Basarabia. E credincioasa care s-a dedicat  pentru lucrarea Domnului, pentru mântuirea celor din păcate și întoarcerea lor la Domnul Isus.

Parte din familia surorii Căldăraru, se află în Tulcea. La cedarea Basarabiei din anul trecut, (1940) sora Lidia a fost pusă în fața conștiinței, să aleagă între salvarea vieții ei și între a sta alături de frații ei în Domnul, să fie cu ei, atât la bine și la rău. Poporul avea nevoie de pilda ei. Ea a înțeles aceasta și a renunțat la viața ei, la siguranța și la liniștea ei și a rămas. Și ceea ce noi toți am bănuit atunci, e azi o realitate. Lidia Căldăraru, sora noastră misionară, a trecut prin închisoare, luând drumul deportării. Unde e ea astăzi, numai Dumnezeu știe. Nimeni din noi nu știm dacă trăiește sau a plătit pentru credința ei cu prețul vieții. Dar știm lecția istoriei: „Sângele martirilor, e sămânța creștinismului”. Lucrarea pentru care ea și-a dat poate și viața, avem toată siguranța că va înflori.”[1]

O lună mai târziu, Teodor Cenușă, păstorul baptist de la Tulcea, scrie un articol sfâșietor despre sora Lidia, dar și despre alți frați care au fost deportați de bolșevici pentru credința lor.

Numele celor deportați: Fr. Boris Bușilă, predicatorul Bisericii Baptiste din Chișinău; fr. Pșenicinâi, diacon al bisericii; fr. Ivanov, un frate activ în biserică; sora Lidia Căldăraru, misionară și fr. Tafratov, bătrânul cunoscut predicator din  județul Ismail. Despre soarta lor nu se știe.

Mai jos redau articolul din „Farul Creștin”, scris de fr. Cenușă[2].

„În ziua de 26 iunie 1941, au fost ridicați din Chișinău pentru a fi deportați în Siberia sau pentru a fi omorâți, Dumnezeu știe, următorii frați: Boris Bușilă, predicatorul bisericii, Pșenicinâi, un diacon, Ivanov, un frate de frunte în biserică și sora  Lidia Căldăraru. Sora Lidia a fost și este cea mai cunoscută soră din toți frații Basarabeni. Este cunoscută nu numai printre frați, ci și în rândurile celor ce nu făceau parte din bisericile noastre. Era cunoscută nu pentru că era o ființă periculoasă, ci pentru prietenia ei și spiritul vesel pe care-l avea. Era iubită de oricine o cunoștea. Timp de aproape 20 de ani a fost lucrătoare în toată Basarabia printre tineret, școală duminicală și societatea femeilor.

A lucrat în continuu, atât vara cât și iarna. Nu a fost pretențioasă în misiunea ei. Oricine a invitat-o, nu a refuzat pe nimeni. A știut să meargă zeci de km. pe jos, din sat în sat, atât vara cât și iarna. Parcă o văd, veșnic veselă și gata pentru lucru oriunde și oricât de greu ar fi fost. Era atât de sinceră, că orice ar fi avut contra cuiva, a știut să meargă drept  și s-o spună pe față.  Curajul ei a fost atât de mare, încât a știut să-și mărturisească credința în Dumnezeu chiar în fața celor ce au și băgat-o în închisoare. Imediat ce au intrat în Basarabia bolșevicii, au căutat să împiedice credința în Dumnezeu  prin diferite mijloace. În felul acesta casa de rugăciune a fraților din Chișinău a fost luată. Ei au fost nevoiți să se roage în altă casă unde au găsit. În timpul acesta, unii poate că s-au clătinat în credința lor.   Cât privește pe sora Lidia, a mers înainte. Astfel a ajuns să fie cunoscută până și de N. K. D. V. (poliția secretă) a bolșevicilor. Imediat a început să fie urmărită.

Au chemat-o la sediul lor și-au încercat în fel și chip să o abată de la credință. Astfel după mai multe încercări și cercetări (câteodată de 6-12 noaptea) nu au reușit să o convingă. Văzând aceasta, i-au spus la urmă că astfel de elemente trebuie nimicite și în ziua de 26 iunie, doi N. K. V. D-ști au venit la ea acasă și i-au spus că în 15 minute să fie gata ca să-i urmeze. Dânsa nu s-a speriat, fiindcă a fost gata pentru aceasta. Și-a luat rămas bun de la mama ei și a plecat direct la închisoare.

Ultimele ei cuvinte au fost: „Dacă mi-am terminat misiunea, ne vom vedea în cer, iar dacă nu, ne vom mai vedea și pe pământ.”

Tot în aceea zi, au fost ridicați și ceilalți frați din Chișinău. Și din aceia, nimeni nu mai știe ce  s-a făcut cu ei. Au fost deportați în Siberia, sau în cer?! Dumnezeu știe. Dacă ar fi în viață, să ne rugăm pentru ei, ca Dumnezeu să-i păzească până la sfârșit. Dacă au trecut din lumea aceasta, să le urmăm credința lor, chiar și pe față,  atât în zile bune cât și în încercări. Dumnezeu să mângâie și să liniștească, să întărească familiile lor.”

T. L. Cenușă.    

---

[1] Farul Creștin, Anul IX. No. 41, sâmbătă 11 octombrie 1941, Pag. 3.

[2] Farul Creștin, Anul IX. No. 414, sâmbătă 1 noiembrie 1941, Pag. 6.

Buşilă Boris 1894 - ? deportat

Pentru alte informații, vezi AICI 
S-a născut în anul 1894, comuna Cerlen-Mari,  județul Hotin. Numele părinților este Pavel și Liudmila, de etnie română și religie ortodoxă.

A făcut Seminarul Teologic Ortodox,  pentru că tatăl dumnealui era preot și dorea ca și fiul să  devină tot preot. Tânărul Boris, parcă nu era atras prea tare de preoție și se înscrie la  Facultatea de medicină din  Odesa.

În anul 1920 este atras de Cuvântul lui Dumnezeu și este botezat de către fr. A. I. Ivanov. După botez a  început să lucreze cu mult zel la răspândirea credinţei baptiste şi să activeze printre tinerii din biserică.

La 12 decembrie 1921, a fost ales păstor al bisericii, iar la 1 octombrie 1922, a fost ordinat de o comisie prezidată de Constantin Adorian.

Se căsătorește în anul 1923 cu Raisa, născută Terlețchi, fiică de preot ortodox și se stabilesc la Chișinău, jud. Lăpușna. Raisa își ajuta soțul lucrând cu fetele din biserică și în anul 1930 este aleasă în conducerea „Uniunii Femeilor Baptiste” și în comitetul școlar al Șoalei de fete din București.

În anul 1922 este ales la Congresul de la Buteni ca membru în Comitetul Uniunii.

În anul 1923 s-a înființat la Chișinău „Uniunea  Baptistă din Basarabia”, al cărui președinte a fost o vreme și fr.  Boris Buşilă. Fratele a făcut parte și din Uniunea Comunităților Baptiste din România, fiind vicepreședinte, a predat la Seminarul Baptist din București.

A făcut parte din delegația română la Congresul Alianței Baptiste de la Stockholm din 1923 și din delegația română la Congresul Alianței de la Berlin din anul 1934.

A făcut parte din grupul de colaboratori la revista cultului „Farul Mântuirii”.

Boris Buşilă a păstorit biserica pană în 26 iunie 1941, când a fost arestat şi nu s-a mai întors. Această informație este dată de fr. Alexa Popovici, care  în anul 1947,  era coleg de catedră cu  Raisa Bușilă la Seminarul Teologic Baptist din București.

„Farul Creștin” din 13 septembrie scrie:

„Imediat după dezrobirea Bucovinei de Nord și Basarabiei, am scris fraților din centrele mai de seamă și după o mică așteptare, am primit răspuns din Chișinău de la sora Raisa Bușilă, care ne face cunoscut că fr. Bușilă și încă doi frați din Chișinău și sora Lidia Căldăraru, au fost arestați și închiși de bolșevici în ziua de 26 Iunie 1941 și apoi trimiși în Rusia. De atunci nu se mai știe nimic despre dânșii.”

Faptul că nu se știe nimic de fratele Buşilă Boris  este anunțat și în luna octombrie de aceeași revistă. 

Surse:

Farul  Mântuirii

Farul Creștin

Alexa Popovici

Marius Silveșan

Viața dr. D. Livingstone - lămuriri

Dumnezeu este uimitor de minunat, prin felul cum lucrează. Un verset ne spune:

„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:20,21)

Așa este Dumnezeu, face pentru noi mai mult decât putem noi gândi. Pentru aceasta oare nu trebuie să-L slujim, iubim, ascultăm? Da, merită mult mai mult, să ne apropiem de El și să-I fim ascultători. Azi, am trăit din nou, a multa oară, minunea puterii Lui și de aceea îi mulțumesc.

În cartea „Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990” , apărută la    Cluj-Napoca, Editura Risoprint  în 2017, Pag.139,  am scris despre această carte următoarele:

„Careta scrisă de Ioan Cocuț, apare în anul 1933[1], având un număr de 120 de pagini. [2] Despre Livingstone se precizează că a fost „apostolul Africii care i-a dus vestea iubirii lui Dumnezeu. Primul misionar care a străbătut 30.000 km prin pustiurile, pădurile și printre sălbaticii Africii. Descoperitorul științific fie a multor lacuri, țări și triburi necunoscute până la el.”[3]”

Toate aceste informații le-am scris din cele trei resurse de la notele de subsol și nu am avut nici imaginea a cărții.

Prin îndurarea lui Dumnezeu și bunăvoința unei familii de mare noblețe sufletească, pot să prezint cartea așa cum este. Această familie se trage dintr-un butuc baptist, cu o vechime de 122 de ani, despre care poți vedea AICI. Este vorba de familia Coldea Viorel și Viorica, din Cluj. Această familie a păstrat din comoara strămoșilor săi cu multă dragoste și această carte minunată. M-am întâlnit astăzi cu dumnealor și am văzut doi oameni simpli, dar plini de dragostea lui Dumnezeu. Spun simpli, prin atitudine, comportament, oameni cu frică de Dumnezeu, aproape de oameni, populari, dar fr. este medic și sora un bun pictor. Vezi AICI.

Iată precizările:

-          Cartea este scrisă de Dr. G. Blaikie și prelucrată de Ioan Cocuț.

-          Traducătorul are o prefață pe care o redau mai jos în întregime.

-          Cartea are 61 de pagini.

-          Este tipărită la tipografia „Știrea”, Arad.

Cartea o mai găsiți și la fratele Daniel Stoica.

Mai jos este prefața cărții:

„Prefață

Publicarea vieții  lui Dr. D. Livingstone e un început al publicării vieților  mai multor eroi ade­văraţi ai lumii, cari au părăsit ţările lor şi s-au pogorât în întunerecul păcătos şi superstiţios al păgânismului, pentru a duce lumina dragostei lui Hristos. Ei au fost eroii cari au cucerit ţări şi conti­nente, nu prin sabie şi forţă, ci prin dragoste, prin pildă şi prin jertfă.

În paginile următoare, cititorul va lua contact cu un om neobişnuit, cu un geniu al vieţii creştine, a cărui viață nu poate fi explicată decât ţinând seamă de motivul, de imboldul lăuntric care l-a purtat: dragostea Celui ce a murit pe cruce pentru omenire. Această dragoste de omenire, primită de la Idealul său, Isus, a cucerit cu totul pe Dr. Livingstone şi a făcut din el misionarul care şi-a consumat viața întreagă pentru Continentul Negru.

Dorinţa noastră sinceră e ca, citind şi studiind viața acestui mare om al Creştinismului, tineretul nostru român să fie cuprins de acelaşi ideal altruist, pentru a-şi pune viața în slujba omenirii.            Traducătorul. (Ioan Cocuț)”

Dumnezeu să fie slăvit!

---

[1] Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, p. 320.

[2] Calendar pentru citirea zilnică a Bibliei, 1933, Tipografia ”Știrea” Arad, coperta 3.

[3] Revista Farul Creștin,  anul XIV, sâmbătă 17-24 februarie 1945, p. 10.

Ioan Țirban 1871-1941, din Tăut

Ioan Țirban, numit și „Pionerul Evangheliei”, a fost un conducător dăruit Domnului.

Fratele Ioan Țirban, s-a născut în comuna Tăut, Jud. Bihor, în anul 1871.

La vârsta de 22 de ani, în 1893, l-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al său personal și a fost botezat cu  botezul Nou Testamental.

În anul 1895, fratele se căsătorește și Domnul l-a binecuvântat cu 6 copii: 4 băieți și 2 fete. Casa lor a fost o casă ospitalieră pentru oricine trecea pe acolo.

După botez, a început să predice Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, începând din satul său natal și până la cele mai îndepărtate locuri ale Ardealului, aducând mii de suflete la Domnul Isus. Fratele Mihai Cornea, l-a invitat pe fr. Ioan Țirban să i se alăture în lucrare. A contribuit la înființarea multor biserici baptiste.

A botezat 5372  persoane în timpul misiunii sale. În comuna Groși, jud. Bihor, a avut un botez de 119 persoane.

În anul 1902, fr. Ioan Țirban a fost ales ca președinte al cercului de biserici baptiste din Bihor.

În anul 1919, când s-a dorit ținerea primului Congres, fratele trebuia să prezinte referatul: „Prosperarea misiunii în trecut și viitor”.

Fratele Ioan Țirban a fost un bărbat hotărât pentru cauza Evangheliei.

A suferit multe prigoane, dar cu toate acestea nu s-a descurajat, ci a stat ferm lângă Stăpânul său până la capăt, când a spus:

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8)

  În anul 1941, Domnul îl cheamă acasă și este înmormântat în ziua de 2 Mai 1941.

Serviciul de înmormântare a fost condus de fr. Vicaș Teodor și au  predicat frații: Boeșea Gavril din Batăr, Iova Miron, Iova Ioan, Ionescu Gheorghe, Hodișan Dumitru din Tăut și alții. Corul Bisericii Baptiste a completat lucrarea Domnului. A participat mult popor.

Fratele Ioan Țirban a contribuit prin documente și informații la scrierea istoriei poporului baptist.

Mai multe informații despre fratele Ioan Țirban, găsiți în cărțile de istorie scrise de: Alexa Popovici și Ioan Bunaciu.

Surse:

Farul Creștin

Farul Mântuiri

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu