Căutând mai multe și mai concrete informații despre deportații din
Chișinău, am găsit pe fratele Vasile Filat, pastor la Biserica „Bunăvestirea” din Chişinău.
Despre Buşilă Boris am scris AICI
Despre Lidia Căldărar am scris AICI
Fr. Vasile mi-a dat următorul material, pe care îl prezint
cu mult drag, dar și durere în suflet.
La data de 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică. Înainte de a se retrage, autoritățile
sovietice au declanșat o mare teroare. Peste patru zile de la începutul
războiului, la 26 iunie au fost arestați 7 slujitori ai bisericii baptiste:
Boris Bușilă, Andrei Ivanov, Pșenichnii Grigorii, Tarlev Marcu, Tarlev Daniel,
Trahtenberg Isaac și Lidia Căldăraru[1]. Conform datelor
oferite de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Boris
Bușilă, Andrei Ivanov și Grigorii Pșenicnii au fost învinuiți de “activitate
sectantă anti-revoluționară”, pentru că “au fost membri activi ai comunității
baptiste din Chișinău, au distribuit populației literatură anti-revoluționară
și au luat parte activă la adunările comunității baptiste”[2].
La data de 22 august 1942, au fost judecați în regiunea Irkutsk.
Boris Bușilă a fost condamnat la moarte prin împușcare.
Ivanov Andrei la 10 ani de detenție în lagărul de concentrare.
Grigorie Pșenicinii la 4 ani de
detenție în lagăr.
Marcu Tarlev a fost judecat la 15 aprilie 1942 și a fost condamnat la 8
ani de detenție în lagăr[3].
Oamenii au comunicat credincioșilor că Boris Bușilă a fost aruncat în
cuptorul trenului de călăii săi și nu a mai ajuns să fie împușcat. După
arestarea acestui grup de slujitori, biserica baptistă din Chișinău a fost
condusă de M. Belousov.
Aici puteți să vedeți biografia completă a fratelui Vasile Filat.
M-am născut la 28 septembrie 1971, în satul Lăpuşna,
raionul Hânceşti (care atunci se numea Kotovschii). Părinţii mei au fost
creştini de credinţă ortodoxă. Mama mergea mai des la biserică şi căuta să aibă
o relaţie frumoasă cu Dumnezeu, dar nu a fost învăţată niciodată din Sfintele
Scripturi şi nu a putut realiza această relaţie, pentru că nu a experimentat nașterea
din nou. Tatăl mergea foarte rar la biserică, cred că doar odată în an, cel
puţin aşa îmi amintesc eu. El a fost un om abuziv şi, cu multă părere de rău o
spun, dar visul cel mai mare al copilăriei mele era să moară tatăl într-o zi.
Credeam că atunci va fi cea mai fericită zi, când vom rămâne doar cu mama, care
arăta o mare afecţiune pentru noi, dar care era chinuită de tatăl nostru, tot
aşa cum şi noi copiii eram chinuiţi mult. În casa noastră, pe pereţi, foarte
des erau picături sau chiar pete de sânge şi aceasta nu pentru că mama nu era
gospodină bună, ci pentru că tatăl făcea ca sângele să fie totdeauna proaspăt
pe pereţi. Noi toţi eram deprinşi să cunoaştem dacă tatăl vine acasă beat sau
treaz, după felul cum suna clanţa de la poartă şi când venea beat, ne ghemuiam
toţi după sobă, aşteptând să vină, să ne scoată şi să înceapă bătăile straşnice…..
continuare pe site.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu