Baptiștii căzuți în Primul Război Mondial

III

Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită Cântarea Arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului. (2 Samuel 1:17-18)

Dumnezeu a îngăduit ca în Primul Război Mondial, mai mulți frați, nu știm câți, au murit pe câmpul de luptă, dar de pe acel câmp de luptă s-au întors alți baptiști care au înființat în localitățile lor biserici baptiste.

Redau o mică listă și două poze cu frații care au murit în Primul Război Mondial. Lista este modestă și cer din nou ajutor de la cei care știți despre frați baptiști căzuți pe câmpul de luptă. Dumnezeu în adevăr cunoaște, dar vrem să cunoaștem și noi pe acei frați care au murit în crâncenul război. 

1.     Andrei Ioan, sergent, regimentul 34 infanterie.

2.     Ardelean Simion, mort în luptele sângeroase din Galiția, străpuns de un glonț din armata rusă, în ziua de 08.decembrie 1914.

3.     Brumar Mihai, mort în luptele sângeroase din Galiția, străpuns de un glonț din armata rusă,  dar viața lui a încetat în  spitalul din Kassa, în ziua de 09.iulie 1917.

4.     Dobre V. Oană, din regimentul 63 infanterie.

5.     Pascu Cioară, regiment 74 infanterie.

6.     Petre Motogan, regimentul 74 infanterie.

7.     Stănică Vasile, regimentul 39 infanterie.

Surse:

 Baban Dumitru

Daniel Stoica

Adevărul

Solul Păcei

 

Baptiștii în timpul Marelui Război 1914-1918 - interpretări, comentarii și fapte

II

Implicarea baptiștilor români în acte de caritate

I. Baptiștii erau o punte de legătură între cei de pe front și cei de acasă.

Frații noștri baptiști trimiteau de pe front informații. Fratele nostru Petrean Emanuel, era scriitorul de front care trimitea revistei „Solul Păcii”, condusă de fr. Vasile Berbecar, informații din teren, despre starea de fapt.

Fratele  Vasile Berbecar, a ajutat prin revista sa „Solul Păcii”, la a găsi informații despre anumite persoane de pe front. Ajuta pe cei de acasă, cum pot să găsească știri despre cei dragi, care nu aveau posibilitatea de a scrie acasă. Se trimitea scrisoare la regimentul de încorporare, cerea Regimentului să le comunice unde a plecat compania celui căutat. Întrebau apoi Crucea Roșie. Scriau apoi la Oficiul Sprijinitor de Prizonieri.

II. Baptiștii erau o sursă de informare prin literatură.

Frații noști trimiteau literatură baptistă pe front, gratuit. Revistele:  „Razele Aurorii”, „Solul Păcii”, tractate și Biblii. Bisericile trebuiau să trimită bani, la redacție, ca să acopere cheltuielile. Era o hotărâre a Conferinței Țărăști.

III. Baptiștii erau implicați în strângerea ajutoarelor și împărțirea lor.

În revista „Solul Păcii”, publică un raport numit: „Cauza ajutorării văduvelor și orfanilor de război”. Acest raport vine cum spune fr. Vasile Berbecar, „din țara putințelor nemărginite”. Frații baptiști s-au mobilizat la strigătul celor loviți de război și au adunat o mare sumă, pe care au trimis-o în două bănci:  Budapesta și Viena. Baptiștii din America, au trimis în anul 1915, suma de  640 coroane,    iar în 1916, suma de 12782 coroane.

Din acești bani, baptiștii români au dat la Crucea Roșie suma de 350 coroane.

În nr. 8  al revistei „Solul Păcii” 1916, se publică numele fraților români  din Ardeal, care au dat bani pentru ajutorarea celor în nevoie.

În revistă se publica periodic cine și cât a dat.

Se spunea unde s-au împărțit bani: Ex. La văduva lui Mihai Brumar sa dat suma de 100 coroane  din fondul adunat. Mihai Brumar a căzut pe front în Galiția pe 9 iulie 1916 și acolo a fost înmormântat.

Surse:

Solul Păcii

Daniel Stoica

Alexandru Terlea

Salutarea cea mai frumoasă, de Vasile Berbecar, din 1908

    „ Har fie vouă şi pace de la Dumnezeu Părintele nostru, şi de la Domnul Isus Christos”. Efes. 1.c. 2. v.

Asta a fost salutarea cu care apostolii totdeauna păşeau înaintea adunărilor, ei se arătau cu aceasta ca adevăraţii „Vestitori ai păcii”, după cum şi trebuiau să fie. Cât de frumoasă este creştinătatea asta, care încă totdeaua e necunoscută şi nesocotită: Ea vine cu har, cu pace şi cu bucurie; „Iată eu vă vestesc vouă mare bucurie etc.”, au zis întâii vestitori ai ei. După cum Maria, am putea şi noi zice: „ Ce fel de salutare este aceasta!” (Luc. 1, 29). Mai de mare însemnătate şi mai scumpă, ne-ar părea, dacă am observa, de la cine vine, către cine este îndreptată, şi ce ne dăruieşte astă salutare.

   I. De la cine vine salutarea.

Mai înainte de la apostolul – dară pentru că el numai scriitorul epistolei era, şi Duhul Sfânt a fost, cel ce a dictat cuvintele, aşadar apostolul numai solul era, iar salutarea vine de la Duhul Sfânt. Cum că doar Duhul Sfânt este cel ce vorbeşte şi salută, de acolo vine, că El nu pe sine însuşi, decât pe Părintele şi pe Fiul aminteşte în salutarea sa, dar şi El ia parte la poftirea arătată în salutare. Aşadar asta e o salutare: De la Dumnezeu Părintele; acela care e un „Dumnezeu al Harului” – care El singur este milostiv şi poate dărui milă. O salutare de la Părintele tău, care este „Părinte adevărat etc.”. De la Dumnezeu, Fiul; acela, care e „Domnul păcii” – care „a făcut pace prin sângele Său pe cruce pentru sineşi”. (Col. 1,20.) O salutare de la amicul şi fratele tău cel mai bătrân, de la Dumnezeu Duhul Sfânt; acela care e un Duh al iubirii şi al păcii, care singur poate să aducă milă şi pace în inimă. O salutare de la mângâietorul tău.

 II. Către cine este îndreptată.

„Sfinţilor din Efes şi credincioşilor în Isus Cristos” (V.1.). „Sfinţilor” ei sunt aceia, care s-au deosebit de lume. „Sfinţii” se deosebesc, care sunt în Isus Cristos, şi aşa sunt sfinţi. Care umblă în sfinţenie, „Celor credincioşi în Isus Cristos”. Numai celor credincioşi – tuturor credincioşilor. O însemnătate mai de aproape se află la  I Cor. 1,2.

III. Ce cuprinde dară salutarea.

Salutarea între oameni de multe ori e numai o formă goală, şi toată poftirea lor e numai o poftire deşartă – iar când Dumnezeu ne pofteşte ceva, atunci El ne şi îmbie cu aceea ce ne pofteşte şi încă fără de întârziere minton. „Milă” sub vorba „milă” se află două înţelesuri. 1. Bunăvoirea lui Dumnezeu, şi 2. Puterea Dumnezeiască care ne lipeşte în viaţa noastră creştinească. 1. Bunăvoinţa sau iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Asta Bunăvoinţă a lui Dumnezeu este: Cea dintâi şi mai mare lipsă a noastră, - pentru că suntem păcătoşi – rugăciunea cea dintâi a fiecărui păcătos este; „Dumnezeule fii milos mie păcătosului!” O mare onoare, Mângâierea cea mai bună în necaz şi în moarte. Ce l-ar putea mângâia pe un păcătos în căinţa sa? Ce, pe unul care se află pe patul morţii? Nimic decât mila lui Dumnezeu. Bunul cel mai mare. Cu mult e mai preţioasă decât bogăţia, onoarea lumească etc. 2. Puterea lui Dumnezeu. Precum e de lipsă puterea lui Dumnezeu, a ne face fiii Lui; Aşa este ea de lipsă, ca să trăim şi să murim ca fiii lui Dumnezeu. Noi avem lipsă de puterea sau mila lui Dumnezeu ca să putem urma lui Isus şi să-i putem Lui servi – ca să ne putem opune ispitelor păcatului – ca să putem purta bucuros toate durerile – ca să putem trăi în sfinţenie şi a muri fericiţi.

„Pace”, ea stă în fericita ştiinţă, a fi împăcat cu Dumnezeu, sau a se afla în mila lui Dumnezeu. E aşa ceva ce omului firesc îi lipseşte: „Nelegiuiţii nu au pace”. Asta pace este : O pace Dumnezeiască; o pace de la Dumnezeu şi cu Dumnezeu. O pace adevărată; de totului deosebită de către pacea cea falsă a celor nepocăiţi. O pace dulce: „mai înaltă, decât toată înţelepciunea!”. O pace veşnică; că ea este pacea Aceluia „care este, care a fost, şi va fi”. Apoc. 1,4.

Vezi dar, că mila mai înainte ni se îmbie, şi pacea îi urmează. Numai atunci te vei bucura de pacea lui Dumnezeu, dacă ai aflat milă la El. – Tu poţi şi trebuie să o afli, dacă o vei căuta. Cei credincioşi amândouă le-au aflat – dar ei trebuie ca tot mai mult să caute după ele, pentru că lor încă totdeauna le lipseşte – şi trebuie să le ia din mâna aceluia, care le dă acuma.

Oh, dacă salutarea Dumnezeiască ar afla un răsunet în inimile noastre şi la citirea tuturor acelora care se citesc din asta foiţă. Că de cel ce suntem salutaţi, pe acela iarăşi să-L salutăm cu toată inima, iubirea, credinţa şi umblarea noastră. La asta să ne ajute bunul nostru Dumnezeu.

                                  Vasile  Berbecar.

Surse:

Adevărul

Daniel Stoica