Fratele Jean
Staneschi s-a născut în 18 septembrie 1900, în cartierul „Apele minerale” din
București, părinții se numeau Ioan și Ecaterina, de naționalitate română.
Copilul, apoi tânărul
Jean, a absolvit școală după școală până la Academia de Înalte Studii
Comerciale și Industriale și a terminat cu doctoratul susținut la Viena în
științe economice.
În anul 1916,
recunoscând că este păcătos s-a întors la Domnul, primind botezul
noutestamental, făcând pate din Biserica Creștin Baptistă din București. A fost
botezat împreună cu mama sa de către fr. Benjamin Schlipf.
În anul 1919,
imediat după Marea Unire din 1918, fr. Constantin Adorean îl trimite în Ardeal
să viziteze bisericile baptiste și s-a întâlnit cu mai mulți păstori, printre
care și Radu Tașcă.
În anul 1920 fr.
Jean Staneschi pleacă la Brăila, la invitația familiei Sezonov și aici începe
cariera sa muzicală. La Brăila, la cererea Uniunii, alcătuiește prima carte de
cântări.
În anul 1923
traduce cartea scrisă de marele predicator R. A. Torrey, numită „Cum să
câștigăm suflete pentru Mântuitorul”.
Având înzestrări
muzicale deosebite, este ajutat alcătuiască cărți de cântări pe note, dintre
care cea mai cunoscută este cartea: „Cântările Triumfului”, apărută în anul
1924 și retipărită cu noi cântări în 1926, 1933 și 1946. A scris în 1926 cartea
de cântări „Harfa Copiilor”, unele cântări erau traduse.
În 1 octombrie
1925 se căsătorește cu sora Olga, născută Dimitrova, o tânără din Constanța și
Domnul le dă doi copii: Jeaneta născută 1927 și Dimitrie 1938.
În 11 octombrie
1926 este ordinat că păstor și activează în București, Constanța și Brăila.
Între anii 1932 –
1937 a fost Secretar General al Uniunii Baptiste din România.
În anul 1934 a
scris biografia lui Spurgeon, sub denumirea de „Prințul predicatorilor”,
după ce a tradus mai multe din lucrările marelui predicator baptist C. H.
Spurgeon.
Între anii 1948 –
1957 a fost păstor al Bisericii Creștine Baptiste „Golgota”, din București.
A fost un om care
a lucrat mult în Cultul Baptist din România. A scris cărți, a tradus, a
publicat articole la revistele baptiste din aceea perioadă, a fost profesor și
director la Seminarul Teologic Baptist din București, a înființat coruri, a instruit
tineri în domeniul muzical, a lăsat o
bogată moștenire patrimoniului literar baptist din România. La Seminar a predat
printre altele: „Introducerea Evangheliei” și „Ermeneutica”. A lucrat în
domeniul muzicii alături de frații: Ioan Chișmorie și Basll Sebastian. A lăsat
în urmă peste 40000 de pagini, de gânduri exegetice și omiletice asupra
cărților Bibliei.
În dimineața
zilei de 9 decembrie 1980 a încetat din viață după o grea suferință. A fost
depus la Casa de Rugăciune a Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari
București, unde a avut loc priveghiul și slujba de înmormântare. A participat
conducerea Uniunii, Seminarului, frați păstori din țară.
Surse:
Ioan Bunaciu
Mihai Ciucă
Farul Creștin
Farul Mântuirii
Îndrumătorul
Creștin Baptist