Cântările Sionului - 1903

Dumnezeu ține ascunse până la vremea hotărâtă de El, lucruri și informații. Scoase la lumină la vremea hotărâtă de El, acestea au o mai mare valoare pentru noi. Baptiștii, mereu în istoria lor, erau subestimați, desconsiderați, dar scopul lor era acela de a sluji Domnului cu credincioșie. Ei învățau a citi, ca să poată citi în Biblie în fiecare zi. Apoi învățau notele, ca să cânte spre slava Domnului așa cum este corect și se cuvine. O dovadă este și cartea prezentată azi. Altă dovadă este că primul cor baptist s-a înființat în anul 1911 la Curtici.

Păstorul Daniel Stoica, despre care am scris aici, a mai descoperit încă un fragment din comoara literaturii baptiste române. Este vorba despre Cântările Sionului, 1903.

 Această carte este a doua ediție, prima fiind cea din 1895 tipărită de Gheorghe Șimonca, vezi aici și conține 200 de cântări.

Cartea conține 339 de cântări culese și corectate de G. Crișan și G. Slev.

Dacă prima carte este tradusă de un avocat, aceasta este lucrată de un profesor și se vede și din faptul că de la pag. 335 are un capitol unic: „Școala notelor”, unde fr. Slev are o inspirație de a prezenta valoarea notelor și de ce trebuie știute. Mai jos puteți să o citiți integral.

Cartea găsită, corectează două date nu de prea mare importanță, dar trebuie corectate. În revista „Farul Mântuirii”, scrie despre această carte spunând că are 343 de cântări și această informație o ia și fr. Alexa Popovici în „Istoria Baptiștilor din România”,  Vol I 1856-1919 pag. 222, din 1980, dar preluată și în ediția din 2007.

A doua scăpare la fr. Alexa este data apariției primei cărți de cântări, 1897 spune dumnealui,  deși „Farul” notează anul 1895.  Această inexactitate este și la fr. Ioan Bunaciu în cartea „Propovăduirea în Bisericile creștine Baptiste”, anul 1976, pag. 84.

Redăm mai jos mesajul scris de fr. Gheorghe Crișan:

„Colectate spre lauda și mărirea lui Dumnezeu, având a se cânta în adunare, acasă și chiar în tot locul sub ceriu; dupăcum ni este mărturisitu și despre rogăciune, că se cuvine să se roge oamenii în totu locu. 1 Tim. 2,8.

Se edau din partea cercului baptist român, pe care până la anul mai josu arătatu, Părintele ceresc îl reprezintă întru persoana servului seu G. Crișan 1903.”

Precuvântare scrisă de învățătorul Gheorghe Slev fr. în Domnul:

„Întrucât s-a sciut deja, că lipsa cărții de cântări era mare, er mie subscrisului nefiindu-mi această ocupațiune, ori mai bine zisu, fiind-că sciința acesta de a corecta și a pune în rând cântările din cartea presentă (acesta) nu era însfera (cercul) cunoscinței mele; de asta am se amintescu aici, că numai prin ajutorul Părintelui cerescu crezându și luându-mi de bază cele mărturisite prin apostolul Pavel: 1 Cor. 1, 26-27. Dicu, numai pe baza acestor cuvinte am pototu începe și sfârși. Pentruce și ceru scuza   greșealelor ce obvin întrânsele din slăbiciunile mele omenești. De asemenea ceru și pentru amintirea ce o facu, având de basă cuvintele profetului David: „Poporul ce este aproape de el, lăudați pe Jehova.” (Salm. 148, 14.)

Ceia ce vom înțelege: că și noi cei ce ne vom apropia de Dumnezeu, chiar și prin acestea cântări puțin corectate, încă vom fi în stare a înălța glasu de laudă spre Părintele. Eru la timpul seu, apropiați deja, vom potea grăi cu profetul: Tu-mi esci scăpare de apăsare tu mai păzit ; cu cântări de mântuire mai încugiuratu.  (Salm. 32, 7.)

1. Oh Părinte ceresc Domne, Tu care priveghiezi!

Și chiar și la miezul nopții,  Pre cei drepți eliberezi;

Arta noastră asta  slabă, Binecuvântează-o,

Prin ea toți cari voru se-ți strige, Strigarea primește-o. (Fapt. 16, 25.)

Sfârșind deci întru numele Părintelui cerescu, recomand această cărticică de cântări, tuturor celor apropiați, precum și celor ce vor să se apropie de acum spre mântuire, lăsând calea perzări. (Matei. 7, 13.)

         Aciuța, la 30. Noembrie 1902. St. n. G. Slev fr.în Domnu.

Mai  jos redau explicara fratelui pentru „Școala notelor”:

„De și nu pot în destul, dar  pentru frații care până astăzi nu cunosc notele, alătur aici puțină școală, precum urmează: Pentru a înțelege cuvântul notă, ori mai bine zis, pentru a sci ce înseamnă notă, ni se arată aici:

Precum scim și cunoascem măsurile acestea: Majă, Chilă, Fontu, Metru, Litra ș. a.  cu cari se mesură multe de toate; Tocmai așa avem se cunoascem și notele, pentru că și ele nu sunt alceva, decât nisce măsuri, cu cari se măsoară tonul cântări, (pentru a ști cât trebuie lungi seu scurt.) Notele, ce avem lipsă a le cunoaște, ni se arată aici mai jos, cu explicările lor cu tot.”

Anuca, Ana, Măriuca și Floarea din Rohia

Trăim în mileniul trei, secolul douăzeci și unu, aceasta este și distanța aproximativă de la Întruparea în această lume a Mântuitorului nostru Isus Hristos. În secolul trecut, mileniul doi, ca să te pocăiești te costa. Nu trebuia să plătești că primeai pe gratis din partea celor din jur, ocară, dispreț,  jigniri și pe ici colo și câte o bătaie. Așa s-a întâmplat acum 80 de ani în satul Rohia, pe atunci în Jud. Someș, iar acum Jud. Maramureș. Cele patru nume din titlu erau patru femei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu și au avut dorința vie de a urma Calea Domnului și a se boteza.

Pe atunci ca să treci de la un cult la altul, trebuia să ai o hârtie care era semnată de preot că este de acord să treci la altă religie. După Lege, preotul era obligat să dea această hârtie, dar mai înainte se făceau presiuni. Preotul mergea la membrii din familie ca să-i lămurească și să-l împiedice pe cel ce vrea să se pocăiască. Dacă familia zicea: „părinte am încercat, dar nu se lasă”, preotul îi amenința pe ei că nu o să-i îngroape și alte amenințări.

Aceste femei trebuiau să meargă la preotul Cotuț să ceară aprobare. Preotul Cotuț era un preot cam diferit. El, contrar canoanelor Bisericii Ortodoxe, citea blestemul la miezul nopții pentru cine mergea la dumnealui. Era și un preot foarte nervos,  spre exemplu când făcea slujba și cineva se mișca sau ținea greșit lumânarea, striga din altar la el. Oamenii îi știau de frică și căutau să-i umble în voie. Pe mama mea a bătut-o la școală pe când era în clasa a treia, cu liniarul peste degete care erau puse pe bancă până s-au umflat și învinețit. Vina ei era că mama sa, adică bunica mea, a dus-o în șezătoare ca să toarcă lână sau fuior, din care se făceau haine.

La un astfel de preot să mergi să-i spui că vrei să te pocăiești era un act de mare curaj și o mare dragoste pentru Dumnezeu care învinge orice frică.

„În anul 1937, fratele Nicolae Cosma[1] era copil în clasa a doua,  când, într-o zi,  văzu că intră în clasă 4 femei care voiau să vorbească cu învăţătorul Cotuţ, care era şi preotul satului de când preotul Gherman ieșise la pensie.

Aceste femei erau: Marton Anuca a Roşului, Ana Iovuţului, Mariuca Purșului şi Floarea lui Obăr. Ele i-au spus preotului că ar dori să se pocăiască şi îl roagă să le dea transferul de la  ortodocşi la baptişti. În acel moment, preotul ia foc şi fără să-i pese de copii, începe o ploaie de cuvinte care nu se potriveau cu haina de preot.

-  Ce v-a apucat măi femeilor?  Vreţi să vă pocăiţi?  Lasă că vă arăt eu pocăinţă ...vă dau eu pocăinţă, nu vă temeţi!

Furios, ia o bâtă şi începe să lovească femeile cu putere.  Acestea au fugit din faţa preotului, dar nu s-au speriat să fugă şi din faţa Domnului, de aceea ele au acceptat Cuvântul Domnului şi au fost botezate în Pârâul morii, lângă casa şi moara fratelui Grigore. Botezul a fost oficiat de către fratele pastor Precup Gheorge din Canci, azi Dumbrăveni, şi s-au botezat cele 4 surori bătute şi Grigoraş, fiul lui Grigore. Botezul s-a ţinut ziua şi era adunată multă lume, să vadă un botez adevărat după cum scrie în Sfânta Scriptură. Unii erau atenţi la ce se făcea, alţii ziceau: „ia, pocăiţii se aruncă ca broaştele în tău”, alţii râdeau, dar oamenii erau puşi în faţa adevărului lui Dumnezeu, se semăna Cuvântul şi acesta era un lucru ce trebuia făcut.”

6. Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.
7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.
(Psalmi 112:6-8, VDCC)

---

[1] VASILE  BEL, Lupta Credinţe , Pag. 24,25.

Zaharie Teodor 1879 – 1958 din Oarța de Sus

Zaharie Teodor

În anul 1919, nu mult după marea Unire, în localitatea Oarța de Sus, câțiva frați veniți din America formează Biserica Baptistă. Dacă în Psalmul 87 spune că popoarele s-au născut în Sion, noi spunem că Biserica Baptistă în America s-a născut. Nu renunțăm la obârșia poporului baptist și la nașterea lui din Sion.

Dacă Domnul ne va ajuta, dorim să scriem o istorie a acestei Biserici și vă invit cu mare drag să fiți parte la această lucrare cu informațIi, date sau poze.

Azi prezentăm pe cel ce a venit cu Biblia din America, dar a început să predice în sat și și-a pus casa ca loc de adunare a celor ce doreau să cunoască Adevărul lui Dumnezeu.

Zaharie Teodor ( Toaderu  Petruchi)  s-a născut in comuna Oarța de Sus în 1879 din părinți de religie ortodoxă, Petru și Ana.   Fr. Teodor a mai avut doi frați și o soră pe care o chema Clarița.

A fost un om religios în religia lui pe care a practicat-o. A fost cel mai religios din perioada anilor 1900 și apreciat de preotul satului.

S-a căsătorit in 1910 cu Buda Maria din comuna Bafța, tot de religie ortodoxă.

În anul 1912 li s-a născut primul copil pe nume Petru, a fost botezat la 6 săptămâni de preotul Lender.

Deoarece traiul la sate era foarte greu, mai mulți consăteni de vârsta dânsului s-au hotărât să plece în America ca să își facă o situație și să aducă valută în țară, ca să poată cumpăra pământ  și să îl lucreze.

În anul 1913 au plecat spre America cu vaporul. Ajunși în America, Domnul i-a călăuzit în  orașul Detroit, Michigan unde au găsit o slujbă bine plătită, dar l-a găsit și pe Domnul pe care îl iubea și dorea să îl cunoască tot mai mult, de aceea a început să frecventeze prima Biserică Baptistă din oraș, unde păstorul Bisericii era fratele Lazăr Talpesh. Cuvântul Domnului îi aduce o schimbare de gândire  fratelui și de aceea își cumpără o Biblie ca să poată citi și să înțeleagă el însuși Calea Domnului.

Zaharie Teodor a primit Cuvântul în inimă și  s-a botezat în 1916 la Detroit, Michigan. A fost botezat de către fr. Lazăr Talpesh,  plecat din Arad în S.U.A).

Biserica din Detroit s-a format  în anul 1911[1] numai bine să primească în sânul ei pe cei veniți din România, care sunt dornici să găsească pe Dumnezeu și mântuirea Lui.

A frecventat Biserica 3 ani și apoi s-a gândit să se întoarcă în familia care îl aștepta și a pornit spre România.

A plecat în anul 1913 un Zaharia cu o fire veche și se întoarce înapoi un om nou în Cristos. Pleacă din satul lui, Oarța de Sus, Ungaria și se întoarce tot în satul lui, dar acum era într-o altă țară, România.

Înflăcărat de Cuvântul Domnului,  întors acasă a deschis casa de rugăciune în propria locuință care timp de 13 ani a fost casă de rugăciune.

A fost conducătorul Bisericii de la formare. Lucrarea a mers crescând și Domnul a adăugat la poporul său și alte suflete. În anul 1920 s-a oficiat primul botez în localitatea Oarța, așa cum l-a practicat Domnul Isus și apostolii Săi.

A avut 4 copii:

1. Petru – copii -  Lidia,  Teodor,  Lodovica din prima căsătorie; Corneliu, Maria, Silvia, Viorica.

2. Iulia -  copii – Lidia.

3. Corneliu – copii – Mărioara, Vasile , Daniel.

4. Andrei. – copii - Maria , Teodor.

În anul 1958 Domnul hotărăște să își cheme slujitorul acasă.

Prin ajutorul Domnului Biserica Baptistă din Oarța s-a dezvoltat, are un local nou de închinare, are casă pastorală și păstor în persoana fr. Alex Cernea și soția dumnealui Raluca care se ocupă de copiii ce vin la program.

Înmormântare 1958

---

[1] Istoria Baptiștilor Români din America,  Vasile W. Jones, 1953, pag. 113.

Nicolae Miclăuș 1897 – 1981, un bun gospodar

Dumnezeu, acum 120 de ani, a trimis în lume un om ca să-i fie credincios și să asculte de Cuvântul Domnului. Numele lui este Nicolae Miclăuș și a ascultat întru totul ce i-a spus Dumnezeu să facă. Citind biografia fr. Nicolae, ne vom îmbogăți și vom înțelege mai bine voia lui Dumnezeu pentru noi.
Miclăuș Nicolae, un caracter ce strălucește peste împărății, stăpâniri și puteri, pentru că se naște în 27.11.1897, în localitatea Borlești, localitate din Imperiul Austro-ungar. Trăiește căderea acestui imperiu, trăiește într-o țară liberă care începe să prospere, dar apoi un alt război se abate peste țară și un alt imperiu, mai ostil, va stăpâni peste ținutul unde Nicolae Miclăuș a fost pus de Domnul să trăiască.
Părinții săi se numesc Simion și Palaghia, de religie greco-catolică, oameni cu frică de Dumnezeu, dar și cu o mare deschidere pentru copilul lor Nicolae, căruia îi oferă șansa de a învăța . Șapte clase primare le face în Borlești, pe care le termină în 1911.
În anul 1912 pleacă la Budapesta ca ucenic, la o fabrică de utilaje pentru agricultură și industrie agro-alimentară. În anul 1916 primește calificare de mecanic mașini și utilaje agro-alimentare și tot în același an este trimis la specializare în Germania timp de doi ani. În anul 1918 primește calificarea: meșter mecanic mașini și utilaje pentru agricultură și industrie agro-alimentară.
În anul 1918 revine în țară ca și reprezentant al fabricii din Budapesta, acordând asistență tehnică la montaj și punere în funcțiune a utilajelor și mașinilor livrate clienților din România, mai ales în Ardeal.
Având vârsta de 20 de ani împliniți, în țară este chemat să își satisfacă serviciul militar, iar după aproximativ un an de instrucție este trimis pe front în primul Război Mondial. Era cunoscător a trei limbi: română, maghiară și germană.
În anul 1919, după o luptă corp la corp, este rănit și cade prizonier la ruși, apoi este spitalizat cu diagnosticul tifos exantematic. În spital aude pentru prima dată despre credința baptistă. A fost îndemnat să se roage, pentru că era foarte grav bolnav și a fost convins că dacă se va ruga lui Dumnezeu, El îl poate vindeca de boala gravă. În rugăciune a făcut promisiunea că dacă se va vindeca și dacă va ajunge înapoi acasă, el își va preda viața în mâna lui Dumnezeu și va lucra pentru El. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și în 1924 a fost eliberat și a venit acasă.
După vindecare este dus în lagăr, în Siberia, la Petru Pavlovsc pentru o perioadă de cinci ani, timp în care învață și limba rusă. Din lagăr este scos la muncă, fiind calificat, este solicitat în special la mașini și utilaje pentru agricultură. Cunoscând și având practică în repararea și exploatarea locomotivelor cu aburi, este solicitat de anumiți fermieri ruși, ajungând astfel și în familii de credincioși evanghelici baptiști. În aceste familii este inițiat în învățăturile biblice.
Vreme de cinci ani de prizonierat lucrează în multe părți, chiar și la tunelele care străbăteau munții, în vederea construirii căilor ferate ruse. În aceste locuri ia contact cu prizonierii francezi, italieni, polonezi și alte naționalități, între care erau și credincioși evanghelici. În contact cu aceștia cunoaște multe lucruri despre mântuire, adevărata închinare, învățături din Sfânta Scriptură, ca sursă de cunoaștere a lui Dumnezeu, Creatorul, Susținătorul și Mântuitorul, prin Domnul Isus Hristos.
În anul 1924 este eliberat din prizonierat și revine în țară, dar în satul lui nu mai găsește decât o singură soră de corp, părinții și doi frați fiind decedați. Tot în anul 1924 reia legătura cu fabrica din Budapesta, care îl reinvestește ca reprezentant pentru România.
Consecvent promisiunii făcute a căutat să întâlnească frați sau biserici baptiste și l-a găsit pe fratele Bălănean Ioan, la Jibou. El încă nu era botezat și nu știa prea multe, dar fr. Bălănean  l-a întrebat de unde este și, după ce i-a ascultat povestea, l-a îndemnat pe calea credinței.
A fost botezat în 1924, în localitatea Ardusat, de către fr. Ioan Bălănean. Păstrând legătura cu biserica din Jibou și cu fratele Bălănean, în special, acesta îi propune să se pregătească pentru lucrarea în câmpul Evangheliei, îi spune că în țară funcționează un Seminar Teologic Baptist și îi recomandă să se înscrie la seminar. Acesta considera că fratele Miclăuș, fiind cunoscător a mai multor limbi, ar fi util în lucrarea Domnului, dat fiind faptul că în cadrul Cultului eram vizitați de frați din Germania, Ungaria, chiar și Rusia.
Legătura și relația cu biserica și fratele Bălănean Ioan este una bine întărită, aceasta finalizându-se prin faptul că în anul 1926 fratele Miclauș Nicolae se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, iar în 1930 îl absolvă.
Chiar din primul an de Seminar revine periodic în județul Satu Mare și lucrează în cadrul grupurilor de credincioși care erau foarte rar vizitați de frații din Comunitățile limitrofe județului Satu Mare, Oradea și Cluj.
Fratele Covaci Teodor din Comunitatea Oradea și Bălănean Ioan din Comunitatea Cluj, veneau și oficiau acte de cult sau organizau serbări cu ocazia întrunirilor grupurilor de credincioși din mai multe localități. Chiar din primul an de Seminar a fost îndrumat și a colaborat bine cu fratele Bălănean, cu fratele Dan Ioan, fratele Covaci și alți lucrători din Comunitățile învecinate.

În anul 1930, când termină Seminarul, este ordinat, încredințându-i-se lucrarea de pastor predicator itinerant, ajungând să fie solicitat pe întreg teritoriul județului Satu Mare, care cuprindea: Țara Oașului, Sătmarului, Maramureșului și Țara Lăpușului. Pe întreg teritoriul județului erau credincioși baptiști grupați pe lângă cei care se convertiseră la credință, în prizonieratul Primului Război Mondial sau cei care se reîntorceau acasă din S.U.A, unde lucraseră la sondele petroliere și uzine industriale, de exemplu uzinele Ford.
Câteva localități unde erau grupuri de credincioși baptiști, prin anii 1910 erau: Corni, Oarța, Săliște de Băsești, Băsești, Săliștea de sus. Între anii 1910-1920 au venit mulți fondatori de grupuri de credincioși baptiști în întreg județul Satu Mare. De asemenea, aceeași lucrare au făcut-o și cei convertiți în prizonieratele Primului Război Mondial și reîntorși în țară. Aceste grupuri nu erau toate organizate în biserici locale.
Misionarii care mai veneau în județul Satu Mare cu cele patru ținuturi aferente nu puteau acoperi toate zonele. Din Comunitățile Bisericilor Creștine Baptiste Oradea Mare și Cluj, tot mai greu puteau să revină în lucrarea din județul Satu Mare.
Fratele Miclăuș Nicolae a trebuit să acopere toată activitatea, în special ocupându-se de organizarea grupurilor, ca biserici locale de credincioși. Această introducere în lucrare s-a făcut încă din anul trei de studii, respectiv anul 1928-1929.
Pentru că grupurile de credincioși maghiari erau mai avansate și mai organizate, iar în cadrul lor existau și primii români convertiți sau simpatizanți la credința creștină baptistă, fratele Miclăuș, cunoscând limba maghiară, a colaborat bine cu aceste grupuri majoritar maghiare, reușind ca în scurt timp să organizeze biserici creștine baptiste cu credincioși români. Semnificative sunt grupurile din Satu Mare, Baia Mare, Seini, Orașul Nou etc.
Frații Covaci, Dan Ioan, Bălănean, au intuit corect pregătind un cunoscător al limbii maghiare, care a fost acceptat ușor de grupurile și bisericile maghiare în sânul cărora existau și români și care apoi s-au separat în biserici creștine baptiste române. În județul Satu Mare care cuprindea și cele patru zone, pe lângă români și maghiari mai existau și ucraineni, grupuri mici de credincioși evanghelici vorbitori de limbă rusă, care și ei au fost organizați în biserici creștine baptiste.
După ce „a intrat în pâine”, pe ogorul Evangheliei, nu printre motoare cu aburi cum învățase și la o vârstă parcă nu prea obișnuită, dar rezonabilă, adică 34 de ani, în 1931 la data de 13 Martie, fratele Miclăuș se căsătorește cu sora Gherzan Matilda, din Biserica Baptistă Ardusat, județul Satu Mare. Noua familie se stabilește în comuna Apa, din același județ.
Pentru câștigarea existenței, fratele Miclăuș continuă sa lucreze ca mecanic, însă concomitent face și lucrarea de vestire a Evangheliei. Familia fratelui Miclăuș Nicolae și Matilda este binecuvântată cu copii: Maria și Valentina născute în Octombrie 1933, Iosif în 1935, Matilda născută în 1937, Veronica Zorica născută în 1938, Nicolae născut în anul 1940, Olga născută în 1942, Andrei născut în anul 1944,Ioan născut în anul 1948. Putem spune fără să greșim: „O moștenire plăcută mi-a căzut la sorți, o frumoasă moșie mi-a fost dată.” (Psalmul 16:6, VDCC). Domnul, în adevăr, i-a binecuvântat până în ziua de azi.
Fratele producea mare bucurie când mergea prin biserici, dar punea și rânduială, așa cum făcea și Apostolul Pavel, după cum găsim multe articole în revistele noastre de cult: Farul Creștin nr. 5 din 05.03.1938 „Frații din comuna Mediaș Râturi au avut o mare bucurie având în mijlocul lor pe fr. Miclăuș la 01 ianuarie, s-a făcut darea de seamă a bisericii și alegerea fruntașilor ei, iar în 2 Ianuarie fr. Miclăuș a ținut înmormântarea unei fetițe.” Tot pe această pagină mai citim:
„În comuna Drăgoșeni am avut o mare bucurie cu ocazia vizitei unui grup de frați. S-a tăiat gheața și s-a ținut botezul unui suflet. După serbare s-a ținut ședința anuală a bisericii și apoi câteva zile de evanghelizare.” Mai citim tot aici: „În biserica din Ferneziu a avut loc o frumoasă serbare cu ocazia binecuvântării unei fetițe. După serbare a urmat Cina Domnului, după care frații s-au hotărât că vor citi Biblia zilnic. Fr. Miclăuș a vorbit despre marea importanță a citirii zilnice a Bibliei și a luptei contra alcoolului.”
Farul Creștin nr. 27 din 09.07.1938: „În biserica din Râturi, jud. Satu Mare, cu ocazia serbării de 8 Iunie, s-a ținut un frumos serviciu și Cina Domnului de către fr. N. Miclăuș.
Fratele a mai vizitat, la Rusalii, biserica din Cămârzana, unde a vorbit despre lucrarea Duhului Sfânt și a ținut Cina Domnului. Apoi a vizitat biserica din Turț, unde a împărțit Cina Domnului și a ținut binecuvântarea unei fetițe. A mai ținut serviciu de evanghelizare și Cina Domnului în Ferneziu și Baia Mare.”
Farul Creștin nr. 38-39 din 24.09-01.10.1938: „Fr. N. Miclăuș a ținut serviciu de evanghelizare, Cina Domnului și binecuvântarea unui copilaș la Satu Mare. Au luat parte frații din Ardud și mulți prieteni din Satu Mare”.
Alte anunțuri:
„BISERICA BAPTISTĂ din Ardud, jud. Satu-Mare, a avut o mare bucurie la 17 Dec. având în mijlocul ei pe frații N. Miclăuș și Zdrânc, din Alba-Iulia, care au oficiat un botez de 3 persoane. Fr. Zdrânclea împărțit Cina Domnului. Sunt multe și nu le putem publica din lipsă de spațiu.” Farul Creștin, 1939.
După ce a organizat bisericile le-a adunat în cadrul unei Comunități. În anul 1940, la 1 Mai, era constituită Comunitatea Bisericească Baptistă din Satu Mare, condusă de fr. Miclăuș, iar secretar era fr. Galic Coloman. După reorganizarea teritorială, comunitatea se mută la Baia Mare și Biserica găzduiește adunările ce aveau loc. Nu știm când s-a desființat comunitatea, dar știm din Îndrumătorul Creștin Baptist, mai-iunie 1951, lista comunităților din țară unde este specificată și Comunitatea de Baia Mare, condusă de fr. N. Miclăuș. De aici, nu am găsit nimic despre ea.
Satu Mare avea și o Comunitate Baptistă Maghiară. Monitorul Baptist – 1933 pag. 8. Îndrumătorul Creștin, anul I. nr. 15-16 1946 scrie că Biserica a fost invitată să participe la Congresul Regional ținut la Tulca, jud. Bihor, în data de 26-27octombrie 1946.
Într-un tabel din 1948 cu Comunitățile din R. P. R. scrie de Comunitatea Satu Mare, la poziția 28.
Nr. Localitatea Membri Aparținători Total Adresa respectivă
28 Satu Mare 395 229 624 Galic Coloman Baia Mare,Lenin, 11.
Fr. Nicolae avea o voce foarte puternica si împuternicitul l-a întrebat de ce predica așa de tare, la care fratele a răspuns: „Pentru ca eu sunt un predicator al surzilor!”
„Cum adică?” „Păi eu predic tare și dumneata m-ai auzit de atâtea ori si nu te-ai predat Domnului.” L-au dus la Securitate si fratele le-a spus ca el trebuie să asculte de Dumnezeu, dar nu i-au făcut nimic,deoarece avea 9 copii. A fost pârât că botează în mod clandestin pe oamenii care nu puteau aduce adeverință de la preot.
În anul 1981, fratele Miclăuș Nicolae, în cel de-al 84-lea an al vieții sale, a fost chemat în veșnicie. Soția fratelui, a plecat acasă la Tatăl în anul 1996. De-a lungul vieții sale, fratele Miclăuș Nicolae a lucrat fără întrerupere ca pastor itinerant, din anul 1928 când a fost ordinat și până în anul 1980. A fost un om cu o mare demnitate, școlit și cu prestanță, era hotărât și pretindea celor pe care îi boteza, zicându-le: „Să nu se spună despre voi: «Și acesta a fost pocăit…».” A tradus materiale pentru Calendarul Creștin, a scris poezii, a fost consecvent în lucrarea pe care a îndrăgit-o, a trăit frumos și a fost chemat de Dumnezeu în slavă. Slăvit să fie Domnul pentru un astfel de om devotat în slujba Lui!