Trăim în mileniul trei, secolul douăzeci și unu, aceasta
este și distanța aproximativă de la Întruparea în această lume a Mântuitorului
nostru Isus Hristos. În secolul trecut, mileniul doi, ca să te
pocăiești te costa. Nu trebuia să plătești că primeai pe gratis din partea celor
din jur, ocară, dispreț, jigniri și pe
ici colo și câte o bătaie. Așa s-a întâmplat acum 80 de ani în satul Rohia, pe
atunci în Jud. Someș, iar acum Jud. Maramureș. Cele patru nume din titlu erau
patru femei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu și au avut dorința vie de a
urma Calea Domnului și a se boteza.
Pe
atunci ca să treci de la un cult la altul, trebuia să ai o hârtie care era
semnată de preot că este de acord să treci la altă religie. După Lege, preotul
era obligat să dea această hârtie, dar mai înainte se făceau presiuni. Preotul
mergea la membrii din familie ca să-i lămurească și să-l împiedice pe cel ce
vrea să se pocăiască. Dacă familia zicea: „părinte am încercat, dar nu se lasă”,
preotul îi amenința pe ei că nu o să-i îngroape și alte amenințări.
Aceste
femei trebuiau să meargă la preotul Cotuț să ceară aprobare. Preotul Cotuț era
un preot cam diferit. El, contrar canoanelor Bisericii Ortodoxe, citea
blestemul la miezul nopții pentru cine mergea la dumnealui. Era și un preot
foarte nervos, spre exemplu când făcea
slujba și cineva se mișca sau ținea greșit lumânarea, striga din altar la el.
Oamenii îi știau de frică și căutau să-i umble în voie. Pe mama mea a bătut-o
la școală pe când era în clasa a treia, cu liniarul peste degete care erau puse
pe bancă până s-au umflat și învinețit. Vina ei era că mama sa, adică bunica
mea, a dus-o în șezătoare ca să toarcă lână sau fuior, din care se făceau
haine.
La
un astfel de preot să mergi să-i spui că vrei să te pocăiești era un act de
mare curaj și o mare dragoste pentru Dumnezeu care învinge orice frică.
„În anul 1937,
fratele Nicolae Cosma[1] era
copil în clasa a doua, când, într-o
zi, văzu că intră în clasă 4 femei care
voiau să vorbească cu învăţătorul Cotuţ, care era şi preotul satului de când
preotul Gherman ieșise la pensie.
Aceste femei erau: Marton Anuca a Roşului, Ana Iovuţului,
Mariuca Purșului şi Floarea lui Obăr. Ele i-au spus preotului că ar dori să se
pocăiască şi îl roagă să le dea transferul de la ortodocşi la baptişti. În acel moment,
preotul ia foc şi fără să-i pese de copii, începe o ploaie de cuvinte care nu
se potriveau cu haina de preot.
-
Ce v-a apucat măi
femeilor? Vreţi să vă pocăiţi? Lasă că vă arăt eu pocăinţă ...vă dau eu
pocăinţă, nu vă temeţi!
Furios, ia o bâtă şi începe să lovească femeile cu
putere. Acestea au fugit din faţa
preotului, dar nu s-au speriat să fugă şi din faţa Domnului, de aceea ele au
acceptat Cuvântul Domnului şi au fost botezate în Pârâul morii, lângă casa şi
moara fratelui Grigore. Botezul a fost oficiat de către fratele pastor Precup
Gheorge din Canci, azi Dumbrăveni, şi s-au botezat cele 4 surori bătute şi
Grigoraş, fiul lui Grigore. Botezul s-a ţinut ziua şi era adunată multă lume,
să vadă un botez adevărat după cum scrie în Sfânta Scriptură. Unii erau atenţi
la ce se făcea, alţii ziceau: „ia, pocăiţii se aruncă ca broaştele în tău”,
alţii râdeau, dar oamenii erau puşi în faţa adevărului lui Dumnezeu, se semăna
Cuvântul şi acesta era un lucru ce trebuia făcut.”
6. Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui
neprihănit ţine în veci.
7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.
(Psalmi 112:6-8, VDCC)
7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.
(Psalmi 112:6-8, VDCC)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu