Baptiștii și Majestatea Sa Regele Mihai I

Citește și aici.

În aceste zile de doliu național, când poporul român își redescoperă regele pe care cei mai mulți dintre noi l-am crezut trădător, asupritor, persoana care împiedica democratizarea țării, era cel mai democrat dintre noi toți.

Un om cu o demnitate și o înaltă noblețe lăuntrică, se desparte de poporul său pe care l-a iubit cu adevărat.

Azi am auzit că doi ziariști din Elveția au venit la București în anul 1989 să vadă ce se petrece și  cum este în România. În luna noiembrie merg acasă la Majestatea Sa Regele Mihai I, iar Regele îi invită în casă, dar le spune să nu-și dea jos haina pentru că nu are foc și l-ea spus: „Poporul român rabdă de frig și vreau să trăiesc și eu în frig ca ei.”  

Când Majestatea Sa Regele Mihai I s-a îmbolnăvit, am scris aici următorul articol: „Regele nu ne este dușman”.

 Vin azi să prezint din presa vremii ce au scris baptiștii  despre Majestatea Sa Regele Mihai. Nu voi puncta decât câteva crâmpeie din întâlnirile baptiștilor cu Majestatea Sa Regele Mihai I.

Revista baptiștilor  „Farul Mântuirei” din august 1927 pe prima pagină au postat poezia:

„Omagiu M. S. Regelui Ferdinand I.”

La pagina 2, o poză a M. S. Regelui Ferdinand I pe patul de moarte și comentariul următor din care redau câteva fraze:

„M. S. Regelui Ferdinand I al României, și-a dat obștescul sfârșit, în noaptea de marți spre miercuri la orele 2 și 15 minute, după o lungă și grea suferință.

În jurul lui au veghiat îndurerați M. S. Regina, Prințul Nicolae, Principesa Ileana, MM. LL. Reginele Elisabeta a Greciei și Marioara a Jugoslaviei, precum și Principesa Elena, Mama M. S. Regelui Mihai.

Cele din urmă gânduri ale răposatului Rege, s-au ațintit către scumpul său popor și către iubita sa Țară, cărora le-a închinat toată viața  și toată iubirea sa de părinte……

….Moartea acestui Mare Rege, este cea mai mare durere pe care a îndurat-o țara de la întemeierea ei, căci sub acest neînchipuit  viteaz, a fost dat să împlinească visul românului, adică dezrobirea Transilvaniei de jugul unguresc și scoaterea Basarabiei din ghearele bolșevicilor ruși.

Numele său va rămâne scris cu litere de aur în istoria Țării noastre și va fi vecinic pomenit de români.

                                   Semnat N. I. (Nae Ionescu, nota noastră)”

La pagina 2, o poză a M. S. Regele Mihai I și cu articolul ce-l dau în întregime, pentru că parcă este scris în aceste zile triste pentru poporul român.

„Potrivit cu Constituţia, adică cu legea de temelie a ţării, răposatului Rege Ferdinand I, îi urmează la Tron nepotul Său, Regele Mihai.

Insă pentru că M. S. Regele Mihai, n’are încă vârsta, care se cere ca să stăpânească singur, M. S. Regele Ferdinand încă din timpul vieţii Sale acum un an şi jumătate, alcătuise un sfat regesc, sau o regenţă, care să fie sprijin şi îndrumător noului Rege, până  el va ajunge la vârsta de 18 ani, când legea îi dă dreptul să domnească.

Sfatul Regesc e alcătuit din  A. S. R. Prinţul Nicolae, I. P. S. Patriarhul Miron Cristea şi D-l D. Buz­dugan, primul Preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai înalt aşezământ de dreptate şi judecată din ţară.

M. S. Regele Mihai poartă același  nume ca şi viteazul Voevod Mihai, întregitor de ţară cu trei sute de ani în urmă şi urmează la Tron viteazului său unchiul Ferdinand l, care prin agerimea minţii şi prin (puterea săbiei, a întins hotarele ţării până la Nis­tru şi până la Tisa, adică pretutindeni acolo unde răsuna graiul nostru românesc.

Noul Rege Mihai, va iubi cu o dragoste fierbin­te Ţara și neamul, în  mijlocul cărora s-a născut și a crescut şi-şi va închina şi el munca şi stăruinţa, ca şi înaintaşii săi, ca să întărească şi să fericească poporul român peste care a fost ales să domnească.

La rândul său, întregul popor românesc, e însu­fleţit de aceeași dragoste faţă de Regele cel tânăr, care s-a născut pe pământul nostru.

Miercuri, 20 Iulie, cei trei călăuzitori  ai Regelui Mihai, au jurat credinţă Ţării, de faţă fiind toți miniștrii  Ţării, toţi reprezentanţii Ţărilor străine poporului, adică toţi deputaţii şi senatorii.

Deci să strigăm:

Trăiască Regele Mihai cel Tânăr!”

În „Farul Mântuirii” din iulie 1930, la întoarcerea pe tron a M. S. Regele Carol al II-lea, revista consemnează printr-o poză și un comentariu.

Despre Majestatea Sa Regele Mihai I, scrie:

„Majestatea Sa Regele Mihai I se va numi pe viitor Măria Sa Mihai, Domn de Alba-Iulia.”

În anul 1930 fr. Ioan Dan a fost decorat de M. S. Regele Mihai I. cu ”Crucea Meritul Sanitar” clasa II. Decret regal No.902 din 17.03.1930.[1]

După arestarea Mareșalului Antonescu, Majestatea Sa Regele Mihai I dă decret prin care Cultul Baptist este recunoscut din nou.

În anul 1946 Majestatea Sa Regele Mihai I a  semnat decretul de recunoaștere a fr. Ioan Dan, președinte al Cultului Baptist.

Fr. Ioan Dan are un discurs la ceremonia de recunoaștere, din care dăm următorul fragment:  

„A trebuit să vină acest cumplit război să zguduie amorţita sensibilitate a sufletelor și să cheme la judecată nepărtinitoare  minţile iubitoare de dreptate, în timp ce cre­dincioşii baptişti zăceau întemniţaţi, iar fiii lor răspundeau cu entuziasm la chemarea M, S, Regelui. Jertfa eroilor n-a fost zadar­nică. Lumea cea nouă, în care ne-am în­cadrat şi noi, sub cârmuirea înţeleaptă a M. S. Regelui, a adus libertate şi pentru noi.”

Comuniștii au cenzurat cât au putut activitatea baptiștilor, din cauză că lecțiunile erau internaționale și traduse în limba română, însă ca o ironie,  la 30.12.1947, dată la care Regele a fost  forțat să abdice, frații aveau subiect la lecțiunea biblică peste 5 zile, adică în  04.01.1948 „Toți așteptau pe Regele”. Apoi în 08.02.1948 „Regele în drepturi și acțiune”.  Mai curioasă era lecția 7 „În căutarea Regelui”. Sigur că era vorba de Regele nostru, Domnul Isus, dar acest cuvânt le zgâria creierul comuniștilor.

După 1990 Majestatea Sa Regele Mihai I revine în țară, dar nu este bine primit de către conducătorii zilei. Baptiștii aveau o atitudine prietenoasă.

---

[1]Farul Mântuirii,Anul XI, Nr.7-8, 1 și 15 aprilie 1930, p.7.

Cântările Sionului - 1903

Dumnezeu ține ascunse până la vremea hotărâtă de El, lucruri și informații. Scoase la lumină la vremea hotărâtă de El, acestea au o mai mare valoare pentru noi. Baptiștii, mereu în istoria lor, erau subestimați, desconsiderați, dar scopul lor era acela de a sluji Domnului cu credincioșie. Ei învățau a citi, ca să poată citi în Biblie în fiecare zi. Apoi învățau notele, ca să cânte spre slava Domnului așa cum este corect și se cuvine. O dovadă este și cartea prezentată azi. Altă dovadă este că primul cor baptist s-a înființat în anul 1911 la Curtici.

Păstorul Daniel Stoica, despre care am scris aici, a mai descoperit încă un fragment din comoara literaturii baptiste române. Este vorba despre Cântările Sionului, 1903.

 Această carte este a doua ediție, prima fiind cea din 1895 tipărită de Gheorghe Șimonca, vezi aici și conține 200 de cântări.

Cartea conține 339 de cântări culese și corectate de G. Crișan și G. Slev.

Dacă prima carte este tradusă de un avocat, aceasta este lucrată de un profesor și se vede și din faptul că de la pag. 335 are un capitol unic: „Școala notelor”, unde fr. Slev are o inspirație de a prezenta valoarea notelor și de ce trebuie știute. Mai jos puteți să o citiți integral.

Cartea găsită, corectează două date nu de prea mare importanță, dar trebuie corectate. În revista „Farul Mântuirii”, scrie despre această carte spunând că are 343 de cântări și această informație o ia și fr. Alexa Popovici în „Istoria Baptiștilor din România”,  Vol I 1856-1919 pag. 222, din 1980, dar preluată și în ediția din 2007.

A doua scăpare la fr. Alexa este data apariției primei cărți de cântări, 1897 spune dumnealui,  deși „Farul” notează anul 1895.  Această inexactitate este și la fr. Ioan Bunaciu în cartea „Propovăduirea în Bisericile creștine Baptiste”, anul 1976, pag. 84.

Redăm mai jos mesajul scris de fr. Gheorghe Crișan:

„Colectate spre lauda și mărirea lui Dumnezeu, având a se cânta în adunare, acasă și chiar în tot locul sub ceriu; dupăcum ni este mărturisitu și despre rogăciune, că se cuvine să se roge oamenii în totu locu. 1 Tim. 2,8.

Se edau din partea cercului baptist român, pe care până la anul mai josu arătatu, Părintele ceresc îl reprezintă întru persoana servului seu G. Crișan 1903.”

Precuvântare scrisă de învățătorul Gheorghe Slev fr. în Domnul:

„Întrucât s-a sciut deja, că lipsa cărții de cântări era mare, er mie subscrisului nefiindu-mi această ocupațiune, ori mai bine zisu, fiind-că sciința acesta de a corecta și a pune în rând cântările din cartea presentă (acesta) nu era însfera (cercul) cunoscinței mele; de asta am se amintescu aici, că numai prin ajutorul Părintelui cerescu crezându și luându-mi de bază cele mărturisite prin apostolul Pavel: 1 Cor. 1, 26-27. Dicu, numai pe baza acestor cuvinte am pototu începe și sfârși. Pentruce și ceru scuza   greșealelor ce obvin întrânsele din slăbiciunile mele omenești. De asemenea ceru și pentru amintirea ce o facu, având de basă cuvintele profetului David: „Poporul ce este aproape de el, lăudați pe Jehova.” (Salm. 148, 14.)

Ceia ce vom înțelege: că și noi cei ce ne vom apropia de Dumnezeu, chiar și prin acestea cântări puțin corectate, încă vom fi în stare a înălța glasu de laudă spre Părintele. Eru la timpul seu, apropiați deja, vom potea grăi cu profetul: Tu-mi esci scăpare de apăsare tu mai păzit ; cu cântări de mântuire mai încugiuratu.  (Salm. 32, 7.)

1. Oh Părinte ceresc Domne, Tu care priveghiezi!

Și chiar și la miezul nopții,  Pre cei drepți eliberezi;

Arta noastră asta  slabă, Binecuvântează-o,

Prin ea toți cari voru se-ți strige, Strigarea primește-o. (Fapt. 16, 25.)

Sfârșind deci întru numele Părintelui cerescu, recomand această cărticică de cântări, tuturor celor apropiați, precum și celor ce vor să se apropie de acum spre mântuire, lăsând calea perzări. (Matei. 7, 13.)

         Aciuța, la 30. Noembrie 1902. St. n. G. Slev fr.în Domnu.

Mai  jos redau explicara fratelui pentru „Școala notelor”:

„De și nu pot în destul, dar  pentru frații care până astăzi nu cunosc notele, alătur aici puțină școală, precum urmează: Pentru a înțelege cuvântul notă, ori mai bine zis, pentru a sci ce înseamnă notă, ni se arată aici:

Precum scim și cunoascem măsurile acestea: Majă, Chilă, Fontu, Metru, Litra ș. a.  cu cari se mesură multe de toate; Tocmai așa avem se cunoascem și notele, pentru că și ele nu sunt alceva, decât nisce măsuri, cu cari se măsoară tonul cântări, (pentru a ști cât trebuie lungi seu scurt.) Notele, ce avem lipsă a le cunoaște, ni se arată aici mai jos, cu explicările lor cu tot.”

Anuca, Ana, Măriuca și Floarea din Rohia

Trăim în mileniul trei, secolul douăzeci și unu, aceasta este și distanța aproximativă de la Întruparea în această lume a Mântuitorului nostru Isus Hristos. În secolul trecut, mileniul doi, ca să te pocăiești te costa. Nu trebuia să plătești că primeai pe gratis din partea celor din jur, ocară, dispreț,  jigniri și pe ici colo și câte o bătaie. Așa s-a întâmplat acum 80 de ani în satul Rohia, pe atunci în Jud. Someș, iar acum Jud. Maramureș. Cele patru nume din titlu erau patru femei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu și au avut dorința vie de a urma Calea Domnului și a se boteza.

Pe atunci ca să treci de la un cult la altul, trebuia să ai o hârtie care era semnată de preot că este de acord să treci la altă religie. După Lege, preotul era obligat să dea această hârtie, dar mai înainte se făceau presiuni. Preotul mergea la membrii din familie ca să-i lămurească și să-l împiedice pe cel ce vrea să se pocăiască. Dacă familia zicea: „părinte am încercat, dar nu se lasă”, preotul îi amenința pe ei că nu o să-i îngroape și alte amenințări.

Aceste femei trebuiau să meargă la preotul Cotuț să ceară aprobare. Preotul Cotuț era un preot cam diferit. El, contrar canoanelor Bisericii Ortodoxe, citea blestemul la miezul nopții pentru cine mergea la dumnealui. Era și un preot foarte nervos,  spre exemplu când făcea slujba și cineva se mișca sau ținea greșit lumânarea, striga din altar la el. Oamenii îi știau de frică și căutau să-i umble în voie. Pe mama mea a bătut-o la școală pe când era în clasa a treia, cu liniarul peste degete care erau puse pe bancă până s-au umflat și învinețit. Vina ei era că mama sa, adică bunica mea, a dus-o în șezătoare ca să toarcă lână sau fuior, din care se făceau haine.

La un astfel de preot să mergi să-i spui că vrei să te pocăiești era un act de mare curaj și o mare dragoste pentru Dumnezeu care învinge orice frică.

„În anul 1937, fratele Nicolae Cosma[1] era copil în clasa a doua,  când, într-o zi,  văzu că intră în clasă 4 femei care voiau să vorbească cu învăţătorul Cotuţ, care era şi preotul satului de când preotul Gherman ieșise la pensie.

Aceste femei erau: Marton Anuca a Roşului, Ana Iovuţului, Mariuca Purșului şi Floarea lui Obăr. Ele i-au spus preotului că ar dori să se pocăiască şi îl roagă să le dea transferul de la  ortodocşi la baptişti. În acel moment, preotul ia foc şi fără să-i pese de copii, începe o ploaie de cuvinte care nu se potriveau cu haina de preot.

-  Ce v-a apucat măi femeilor?  Vreţi să vă pocăiţi?  Lasă că vă arăt eu pocăinţă ...vă dau eu pocăinţă, nu vă temeţi!

Furios, ia o bâtă şi începe să lovească femeile cu putere.  Acestea au fugit din faţa preotului, dar nu s-au speriat să fugă şi din faţa Domnului, de aceea ele au acceptat Cuvântul Domnului şi au fost botezate în Pârâul morii, lângă casa şi moara fratelui Grigore. Botezul a fost oficiat de către fratele pastor Precup Gheorge din Canci, azi Dumbrăveni, şi s-au botezat cele 4 surori bătute şi Grigoraş, fiul lui Grigore. Botezul s-a ţinut ziua şi era adunată multă lume, să vadă un botez adevărat după cum scrie în Sfânta Scriptură. Unii erau atenţi la ce se făcea, alţii ziceau: „ia, pocăiţii se aruncă ca broaştele în tău”, alţii râdeau, dar oamenii erau puşi în faţa adevărului lui Dumnezeu, se semăna Cuvântul şi acesta era un lucru ce trebuia făcut.”

6. Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.
7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.
(Psalmi 112:6-8, VDCC)

---

[1] VASILE  BEL, Lupta Credinţe , Pag. 24,25.

Zaharie Teodor 1879 – 1958 din Oarța de Sus

Zaharie Teodor

În anul 1919, nu mult după marea Unire, în localitatea Oarța de Sus, câțiva frați veniți din America formează Biserica Baptistă. Dacă în Psalmul 87 spune că popoarele s-au născut în Sion, noi spunem că Biserica Baptistă în America s-a născut. Nu renunțăm la obârșia poporului baptist și la nașterea lui din Sion.

Dacă Domnul ne va ajuta, dorim să scriem o istorie a acestei Biserici și vă invit cu mare drag să fiți parte la această lucrare cu informațIi, date sau poze.

Azi prezentăm pe cel ce a venit cu Biblia din America, dar a început să predice în sat și și-a pus casa ca loc de adunare a celor ce doreau să cunoască Adevărul lui Dumnezeu.

Zaharie Teodor ( Toaderu  Petruchi)  s-a născut in comuna Oarța de Sus în 1879 din părinți de religie ortodoxă, Petru și Ana.   Fr. Teodor a mai avut doi frați și o soră pe care o chema Clarița.

A fost un om religios în religia lui pe care a practicat-o. A fost cel mai religios din perioada anilor 1900 și apreciat de preotul satului.

S-a căsătorit in 1910 cu Buda Maria din comuna Bafța, tot de religie ortodoxă.

În anul 1912 li s-a născut primul copil pe nume Petru, a fost botezat la 6 săptămâni de preotul Lender.

Deoarece traiul la sate era foarte greu, mai mulți consăteni de vârsta dânsului s-au hotărât să plece în America ca să își facă o situație și să aducă valută în țară, ca să poată cumpăra pământ  și să îl lucreze.

În anul 1913 au plecat spre America cu vaporul. Ajunși în America, Domnul i-a călăuzit în  orașul Detroit, Michigan unde au găsit o slujbă bine plătită, dar l-a găsit și pe Domnul pe care îl iubea și dorea să îl cunoască tot mai mult, de aceea a început să frecventeze prima Biserică Baptistă din oraș, unde păstorul Bisericii era fratele Lazăr Talpesh. Cuvântul Domnului îi aduce o schimbare de gândire  fratelui și de aceea își cumpără o Biblie ca să poată citi și să înțeleagă el însuși Calea Domnului.

Zaharie Teodor a primit Cuvântul în inimă și  s-a botezat în 1916 la Detroit, Michigan. A fost botezat de către fr. Lazăr Talpesh,  plecat din Arad în S.U.A).

Biserica din Detroit s-a format  în anul 1911[1] numai bine să primească în sânul ei pe cei veniți din România, care sunt dornici să găsească pe Dumnezeu și mântuirea Lui.

A frecventat Biserica 3 ani și apoi s-a gândit să se întoarcă în familia care îl aștepta și a pornit spre România.

A plecat în anul 1913 un Zaharia cu o fire veche și se întoarce înapoi un om nou în Cristos. Pleacă din satul lui, Oarța de Sus, Ungaria și se întoarce tot în satul lui, dar acum era într-o altă țară, România.

Înflăcărat de Cuvântul Domnului,  întors acasă a deschis casa de rugăciune în propria locuință care timp de 13 ani a fost casă de rugăciune.

A fost conducătorul Bisericii de la formare. Lucrarea a mers crescând și Domnul a adăugat la poporul său și alte suflete. În anul 1920 s-a oficiat primul botez în localitatea Oarța, așa cum l-a practicat Domnul Isus și apostolii Săi.

A avut 4 copii:

1. Petru – copii -  Lidia,  Teodor,  Lodovica din prima căsătorie; Corneliu, Maria, Silvia, Viorica.

2. Iulia -  copii – Lidia.

3. Corneliu – copii – Mărioara, Vasile , Daniel.

4. Andrei. – copii - Maria , Teodor.

În anul 1958 Domnul hotărăște să își cheme slujitorul acasă.

Prin ajutorul Domnului Biserica Baptistă din Oarța s-a dezvoltat, are un local nou de închinare, are casă pastorală și păstor în persoana fr. Alex Cernea și soția dumnealui Raluca care se ocupă de copiii ce vin la program.

Înmormântare 1958

---

[1] Istoria Baptiștilor Români din America,  Vasile W. Jones, 1953, pag. 113.