sâmbătă, 14 aprilie 2018

Miclăuș Andrei 1944-2018



În 28 noiembrie 2017, am scris aici despre Nicolae Miclăuș, un bun gospodar, care s-a întors la Domnul prin împrejurări dramatice, în timpul Primului Război Mondial și mai precis în Rusia (Siberia).

Familia Miclăuș este o familie numeroasă. Au moștenit dar de bunătate și prietenie pentru oameni, sunt oameni credincioși lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Sunt membri în Biserica Baptistă.
Iată copiii fratelui Miclăuș Nicolae:
1.      Maria și Valentina, născute în octombrie 1933
2.      Iosif, născut  în 1935
3.      Matilda, născută în 1937
4.      Veronica Zorica, născută în 1938
5.      Nicolae, născut în anul 1940
6.      Olga, născută în 1942
7.      Andrei, născut în anul 1944,
8.      Ioan, născut în anul 1948.


Astăzi un fiu din familia Miclăuș, Andrei, a plecat acasă la Domnul, lăsând un loc gol în familie, biserică și societate. Domnul să mângâie pe sora Florica, soția fratelui Andrei.
Fratele păstor Chereji Daniel, a citit necrologul, în fața unui numeros public, iar frații păstori  Vasile Paul  și Iosif Morcan, au predicat cuvântul Domnului.
Redau necrologul în întregime:



Necrolog
Andrei Miclăuş
30 iunie 1944-10 aprilie 2018

Andrei Miclăuş s-a născut în 30 iunie 1944, în comuna Apa din judeţul Satu Mare, în familia pastorului baptist Nicolae şi Matilda Miclăuş.
A fost cel de-al optulea, dintr-o familie binecuvântată de Dumnezeu cu nouă copii: Mărioara şi Valentina, Iosif, Matilda, Zorica, Nicu, Olga, Andrei şi Ionel.
Iată că după surorile: Mărioara, Valentina şi Matilda, care au plecat la Domnul, fratele lor Andrei, ca un adevărat gentleman, s-a dus să fie alături de surorile sale mai mari, care deşi nu au nevoie să fie păzite de nimeni, căci sunt în grija şi prezenţa lui Dumnezeu, parcă fratele lor Andrei nu a vrut să le lase singure.
Deşi s-a născut când încă era război, deşi au urmat vremuri grele pentru ţară şi pentru familie, Andrei a experimentat de mic copil ce înseamnă să faci parte dintr-o familie care trăieşte cu Domnul şi se bazează în exclusivitate pe El.
După o copilărie frumoasă şi fericită, trăită în sânul familiei, înconjurat de fraţi şi surori, Andrei Miclăuş s-a dus la şcoală în Satu Mare, iar apoi în armată la Caransebeş.
Dar cel mai important eveniment care i-a marcat adolescenţa şi tinereţea a fost împăcarea lui cu Dumnezeu  şi hotărârea de a se dărui cu totul Celui care prin moartea şi învierea Sa din morţi i-a dăruit viaţă veşnică.
Chiar dacă s-a născut într-o familie de credincioşi în care tatăl era pastor, Andrei Miclăuş a înţeles de foarte tânăr că este păcătos şi că nu va putea fi niciodată iertat sau ajunge în cer pe baza meritelor părinţilor săi. Aşa că, cercetat în inima lui de Duhul Sfânt şi străpuns de cuvântul Evangheliei, se pocăieşte, devine un copil al Domnului şi mărturiseşte credinţa în Isus Cristos în apa botezului, la vârsta de paisprezece ani, în 12 august 1958, botezat de tatăl său, pastorul Nicolae Miclăuş.
La sfârşitul anilor şaizeci, Andrei întâlneşte o fată credincioasă, frumoasă şi harnică, se îndrăgosteşte şi înţelege că ea este cadoul binecuvântat primit de la Dumnezeu, special pentru el, aşa că o cere de
soţie. Numele acelei fete era Florica Dudaş cu care Andrei s-a căsătorit în 27 septembrie 1970, aceasta devenindu-i soţie iubită şi devotată pentru următorii patruzeci şi şapte de ani şi jumătate.
Dumnezeu i-a binecuvântat în toate felurile, dar mai ales cu cei patru copii pe care i-au iubit ca pe lumina ochilor lor, unindu-şi eforturile, resursele şi viaţa ca să-i crească spre slava lui Dumnezeu.










Astăzi, cei patru copii sunt oameni mari, care şi-au întemeiat fiecare familii şi cel mai important lucru: sunt oameni credincioşi care calcă pe urmele Domnului şi pe urmele părinţilor şi înaintaşilor lor.
Adrian, fiul cel mare, este căsătorit cu Luminiţa şi Dumnezeu l-a binecuvântat cu trei copii: Dana, Andrei şi Daniel.
Simona este căsătorită cu Narcis Picu. Angelica este căsătorită cu Adrian şi au împreună doi copii: David şi Andreea. De asemenea, Florin este căsătorit cu Andrea şi au o fetiţă: pe Rebeca.
Ca să asigure bunăstarea familiei şi tot ceea ce este necesar pentru existenţă, Andrei a lucrat timp de treizeci şi şase de ani la Trustul de Construcţii din Baia Mare ca lăcătuş mecanic.
A fost un om foarte priceput şi îndemânatic în meseria lui, având realizări şi performanţe notabile care dovedesc această afirmaţie.
Ca fapt divers, fusul care este aşezat în vârful Hotelului Mara, a fost confecţionat de o echipă coordonată de Andrei Miclăuş, care a şi primit o diplomă care să confirme acest lucru.
Dar dincolo de realizările materiale, Andrei şi Florica Miclăuş au ştiut să investească în educaţia şi formarea spirituală a copiilor lor.
Andrei Miclăuş nu a fost un om înzestrat cu calităţi oratorice, dar a ştiut să construiască relaţii, să fie un prieten devotat şi un credincios de nădejde.
Din mărturiile auzite de unii dintre noi în aceste zile, am înţeles că Andrei Miclăuş a dezvoltat relaţii de calitate cu multe persoane, devenind un ajutor şi îndrumător către Domnul.
Împreună cu soţia au fost implicaţi în răspândirea de literatură religioasă şi mai apoi în iniţierea şi dezvoltarea mai multor acţiuni de caritate, prin distribuire de îmbrăcăminte celor în nevoi.
Cunoscuţii, prietenii şi fraţii de credinţă l-au caracterizat ca fiind prietenos, sincer, onest, stăpânit de un umor sănătos, plin de dragoste şi gata să îţi sară în ajutor.
Pentru că fiul mai mare a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii şi a rămas acolo, ca tată, Andrei Miclăuş a fost strâns din două părţi: să fie şi cu familia de aici, dar să fie şi cu fiul plecat peste mări şi ţări.
Aşa că în 1996 a plecat în SUA, unde a locuit până în prezent. Acolo a continuat să muncească, iar în ceea ce priveşte viaţa de credinţă, a fost membru al Bisericii Baptiste Golgota din Tacoma, statul Washington.
În toamna anului trecut au venit în vizită în România, după ce cu un an înainte mai fusese în ţară, pentru prima dată după ce plecase. Dorinţa lor a fost să se bucure împreună cu familia care se afla aici, iar după aceea să se întoarcă în Statele Unite.
Dar planurile Domnului au fost altele, pentru că în octombrie 2017, Andrei a făcut un accident vascular cerebral (AVC), care a fost punctul de pornire într-o călătorie grea a suferinţei.
Cele şase luni au fost marcate de suişuri şi coborâşuri, în care starea de bine a alternat cu momente de cădere în ce priveşte starea fizică, dar ceea ce a rămas constant a fost harul şi încrederea nestrămutată că Dumnezeu este în control şi că va purta de grijă.
Suferinţa fratelui Andrei a fost un prilej ca familia să se mobilizeze exemplar, manifestând o atenţie şi grijă faţă de tatăl lor, demnă de toată aprecierea.
Sora Florica, soţia fratelui Andrei, a dovedit un devotament eroic, fiind zi şi noapte lângă soţul iubit, veghindu-l, ajutându-l, rugându-se împreună şi încurajându-se cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar şi cei doi copii din America, împreună cu soţii lor, au venit să îşi viziteze tatăl, să fie alături de familie şi să vadă cum pot ajuta. Angelica şi Florin, fiind aici acasă, s-au remarcat prin dragoste, dăruire şi purtare de grijă faţă de scumpul lor tată.
Familia nu s-a dat înapoi de la nicio soluţie care ar fi contribuit la refacerea stării de sănătate a părintelui lor. Dar dincolo de planurile şi puterea oamenilor, se află planul şi puterea absolută a lui Dumnezeu.
În dimineaţa de 10 aprilie la ora 8,20, Dumnezeu a oprit inima fratelui Andrei Miclăuş, chemându-l acasă, în veşnicie, acolo unde nu mai există suferinţă, durere, lacrimi şi moarte.
La urma urmei, Dumnezeu a împlinit dorinţa fratelui Andrei, care, în vizita sa în România din anul 2016, ne-a spus tuturor că intenţia lui este să vină să locuiască aici în ţară.
Acum această dorinţă se împlineşte, parţial, pentru că în timp ce trupul se va odihni în pământul ţării sale natale, sufletul s-a dus în prezenţa Mântuitorului drag şi scump, în care s-a încrezut şi pe care l-a slujit până la moarte.
Andrei Miclăuş a plecat dintre noi cu o zi înainte de ziua de naştere a soţiei sale iubite. Parcă s-a dus în căutarea unui cadou preţios, dar va mai zăbovi pentru o vreme, apoi, conform promisiunii lui Cristos, se va întoarce în alaiul sfinţilor care Îl vor avea în fruntea lor pe Domnul nostru Isus Cristos.
Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. (1 Tesaloniceni 4:14)
Andrei Miclăuş, şi-a isprăvit alergarea şi acum este rândul nostru, a celor care suntem încă în viaţă, să ne cercetăm, să ne îndreptăm căile şi faptele, să ne alipim de Domnul, contemplând veşnicia şi fiind gata de ziua întâlnirii cu El.
Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului. (Evrei 10:35-39)

14 aprilie, 2018 Baia Mare
pastor Daniel Chereji











vineri, 13 aprilie 2018

Ilie Mârza 1897-1986, Deva



Fratele Ilie Mârza s-a născut la data de 8 august 1897, în cătunul Codru, comuna Săcărâmb, judeţul Hunedoara, fiind al patrulea copil  între cei 9 fraţi, din familia lui Ion şi Sofia Mârza.
Fr. Ilie Mârza a îndrăgit din copilărie Cuvântul lui Dumnezeu, căutând explicații în legătură cu învăţătura biblică despre pocăinţă. Textul din car­tea proorocului Isaia: „Scoală-te, luminează-te ! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine“ (Isaia 60:1) a contribuit în mare măsură la conver­tirea sa la credinţa baptistă.
Despre pocăinţă a auzit prima dată în 1915, de la un jandarm care făcea serviciul în acea parte. Acesta era pocăit şi a mărturisit Evanghelia în casa lui Mârza. Mărturia lui a
fost primită mai ales de doi dintre copii: Ilie şi Elena. Jandarmul le-a promis că le va trimite şi  alţi credincioşi să-i viziteze, aşa că după opt luni familia a fost vizitată de credincioşi baptişti.  În luna mai 1916, a sosit la ei şi dascălul George Slev din Aciuţa, care era în drum spre  Lupeni. George Slev le-a vorbit despre fiul cel pierdut şi această mărturie a fost
hotărâtoare pentru Ilie şi Elena, aşa că împreună au plecat peste dealuri şi văi până în Lupeni, împreună cu Slev, unde s-a ţinut un botez în Duminica Tomii.

La 30 aprilie 1916, fratele Ilie Mârza a primit bo­tezul nou-testamentar în Biserica Baptistă din Lupeni, fiind botezat de fratele păstor Igna Ştefan. Imediat după convertire, a vestit pe Domnul Isus mai întâi celor din familia sa, care, rând pe rând s-au întors la Dumnezeu.
În toamna anului 1921, a intrat ca elev la Semina­rul Teologic Baptist, pe care l-a absolvit cu prima promoţie de seminarişti din ţara noastră, în anul 1924.  

În acelaşi an, 1924, s-a căsătorit cu sora Marioara Goţiu din Deva. Din căsătoria lor a rezultat 6 copii.
Tot în anul 1924, imediat după căsătorie, fratele Ilie Mârza a fost ordinat ca păstor al Bisericii Bap­tiste din Deva, precum şi al bisericilor din judeţul Hunedoara şi împrejurimi. De la angajarea sa ca păstor, în timpul vechilor regimuri din ţara noastră, fratele Ilie Mârza a suferit prigoane, fiind de multe ori bătut, din care  s-a ales cu pierderea vederii unui ochi. După eliberare, bisericile baptiste   bucurându-se de deplină libertate religioasă, fratele Ilie Mîrza şi-a reluat activitatea de păstor al Bisericii Baptiste din Deva.
În anul 1925 la Congresul Uniunii Baptiste, este ales  membru consilier alături de Teodor Sida și alții.
În anul 1937 fr. Ilie Mârza a fost ales membru în Comitetul Țărăsc de către Comunitatea de Alba Iulia.
Mai mulţi ani a deţinut funcţia de preşedinte al Comunităţii Creştine Baptiste Deva. A făcut parte din conducerea Cultului Baptist, servind ca membru în Comitetul Uniunii şi deţinând şi funcţia de vice­preşedinte al Uniunii Baptiste din România.
A contribuit cu articole la revistele baptiste și a fost un colaborator foarte activ încă înainte de a termina Seminarul, în anul 1924. Făcea și traduceri a unor articole.
În anul 1921 are un articol foarte activ și de trezire cu numele: „Cum petreci viața ta?”
În anul 1961 a fost pensionat, dar a continuat să lucreze cu aceeaşi râvnă şi elan pană la plecarea sa în veşnicie, iubind lucrarea lui Dumnezeu .
Duminică, 9 februarie 1986, în penultima zi din viaţă, a fost prezent la serviciile divine ale Bisericii Baptiste din Deva, atât dimineaţa cât şi seara şi chiar a luat cuvântul, îndemnându-i pe fraţi la trăi­rea unei vieţi curate, potrivit Cuvântului lui Dumne­zeu.
Luni, 10 februarie 1986, inima sa slăbită şi obo­sită după cei 88 de ani, a încetat să mai bată, iar sufletul său, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, care spune : „întoarce-te suflete la odihna ta, căci Dom­nul ţi-a făcut bine“ (Psalmul 116:7) a ascultat „che­marea" divină şi a plecat acasă, la Domnul.
O întâmplare relatată de fr. Ioan Bunaciu spune:

Era tânăr seminarist, deci faptul se petrece în 1922, în comuna Carneşti, lângă Haţeg. Aici  s-a programat un botez. Auzind despre aceasta, preotul din sat a chemat pe şeful secţiei de jandarmi de la Haţeg, care a venit călare cu o grupă de jandarmi. Baptiştii, bănuind că preotul va aranja ceva împotriva lor cu ocazia botezului, au schimbat ora botezului de la ora 14, la ora 11. La ora 14 a sosit grupul de jandarmi în sat, dar botezul fusese deja oficiat. De necaz, jandarmul şef cu însoțitorii lui s-au dus la Biserica Baptistă unde se ţinea serviciu de Cina Domnului, au intrat înăuntru cu patul armei, au aruncat de pe masă darurile pentru Cina Domnului şi l-au înșfăcat pe Mârza pentru a-1 scoate afară din biserică cu forţa. L-au scos pană în stradă, dar membrii bisericii l-au tras în curtea bisericii; atunci jandarmul iarăşi a intrat în curte să-l prindă pe Mârza şi urla să iasă toată lumea afară. Intre timp, o fetiţă din mulţime a trecut în faţa jandarmului-şef şi a declamat o poezie. Poezia fetiţei l-a calmat pe jandarmul-şef care urla precum o fiară, apoi s-au retras şi au plecat, dar tumultul acesta a durat două ore.”


O altă întâmplare povestită de Alexa Popovici arată foarte clar ce fel de politică și  cum se purtau comuniștii cu comunitatea baptistă.

 „Un caz foarte semnificativ a fost cel al lui Ilie Mârza. El a fost preşedintele Comunităţii de Deva, iar biserica din Haţeg a hotărât să facă un botez; potrivit dispoziţiilor, pentru ţinerea unui botez trebuia să se obţină în prealabil aprobarea împuternicitului judeţean. În calitatea pe care o avea, Ilie Mârza a cerut o audienţă la împuternicit, spre a obţine aprobarea botezului pentru data hotărâtă de biserica din Haţeg. Împuternicitul s-a împotrivit însă. Mârza a comunicat atunci bisericii refuzul împuternicitului de a aproba botezul. În duminica respectivă, împuternicitul s-a dus la Haţeg, şi pentru că a observat că nu sunt semne că va fi botez, i-a întrebat pe membrii de comitet dacă botezul urma să aibă loc. Aceştia i-au răspuns că Ilie Mârza le-a comunicat faptul că împuternicitul nu aprobă ţinerea botezului. La aceasta, împuternicitul le-a spus: „Vedeţi ce om este Mârza? Eu i-am spus că poate să se facă botezul la Haţeg, şi uitaţi-vă, eu chiar am veni să văd botezul. Vedeţi cum vă poartă cu minciuna?” Unul din comitet l-a întrebat apoi: „Deci noi putem ţine botezul azi?” La întrebarea aceasta, împuternicitul le-a răspuns afirmativ. Aşadar, botezul s-a ţinut.”   

Ceva interesant am găsit despre o zicere din zilele noastre care spune:

 „Regim de tristă amintire”. 

Fratele Ilie are un articol în anul 1930 aproape de acest adevăr și se numește:

 „Un fapt de tristă memorie”. 

Scrie în articol despre un preot care a luat Testamentul unui frate baptist și a strigat împotriva lui și a incitat poporul la ură.

Farul Mântuirii 1929


1925


1927


Surse:
Farul Mântuirii
Farul Creștin
Îndrumătorul Creștin Baptist
Alexa Popovici
Ioan Bunaciu 
Daniel Stoica

De la poalele cetății spre cetatea eternă.



sâmbătă, 7 aprilie 2018

Isus Cristos Domnul, Cel Viu



Patimile și Învierea Domnului Isus trebuie sărbătorite cu sfințenie, curăție de inimă, într-o profundă smerenie, o aplecare spre Persoana care a suferit pentru noi. Trebuie să I ne închinam solemn și sincer, trebuie să îl lăudăm prin cântări de laudă și duhovnicești, trebuie să vorbim despre El ca persoană, despre faptele Lui, despre învățătura Lui, despre ce i-am făcut noi ca omenire, ura ce i-am arătat-o, dar El vrea să ne ierte dacă ne pocăim de faptele noastre firești și păcătoase.  
Semnalăm că sărbătorile legate de anumite evenimente din viața Domnului Isus, au fost direcționate într-o direcție greșită. În Biblie ni se poruncește cum să sărbătorim o astfel de zi. Iată porunca lui Dumnezeu de la care nu trebuie să ne abatem și care ne ajută să sărbătorim corect, ca să fie primită de  Domnul.  Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. (Exodul 12:14)”
Dumnezeu nu primește rugăciunea sau postul, nici dărnicia, numai dacă sunt făcute după standardul Lui.
Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi şi, oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!

(Isaia 1:13-15)


I. Isus Cristos Domnul, Cel Viu a fost mort, pentru că a fost Om

1. Domnul Isus este fiul omului. Fiind așa cum este prezentat în Evanghelii: „Fiul lui David” și „Fiul lui Adam”.

2. Domnul Isus este om, pentru că s-a întrupat ca om, care a căpătat trup, care a luat ființă asemenea cu noi.

3. Domnul Isus este om, pentru că a plâns, a fost ispitit, a fost ostenit, la fel ca noi oamenii.

Dumnezeu nu obosește. „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. (Isaia 40:28,)”
 Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.
(Isaia 55:7)”

 

II. Isus Cristos Domnul, Cel Viu,  viu pentru că este Dumnezeu

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. (Romani 6:8-10, VDCC)

1. Domnul Isus nu a murit ca să învieze, nu  acesta a fost scopul, ci a murit pentru păcat.

2. Domnul Isus când și-a dat duhul, a trecut în lumea Lui veșnică, care este vie.

„Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, (1 Petru 3:18-19, VDCC)”.

3. Domnul Isus întotdeauna a fost viu, pentru că este din veșnicie.

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2, VDCC)

III. Isus Cristos Domnul, Cel Viu, pentru că El e Viața

Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. (Ioan 5:26, VDCC)

1. Domnul Isus ca viață,  conține în esența Lui doar ce este viu, ce trăiește și nu are opusul ei, moartea.

2. Domnul Isus ca viață, oferă viață celor morți și nu poate fi răpus de moarte.

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa . Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. (Ioan 11:25, VDCC)

3. Domnul Isus ca viață, ne-a fost arătată într-o persoană, ca om.

„Pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată –, (1 Ioan 1:2, VDCC)”.

Fie ca Domnul Isus să domnească în inima noastră în veci de veci.

Amin.