marți, 12 februarie 2019

Asumare





Anul 1976 este anul în care Dumnezeu mi-a călăuzit pașii într-o biserică baptisă și am rămas acolo, prin ajutorul Domnului, până azi. Atunci în anturajul în care mă mișcam, Biserica Baptistă Baia Mare, era un entuziasm, o încurajare, un spirit, o energie pricinuită de Dumnezeu prin doi oameni: Liviu Olah care a fost la biserică în Baia Mare și Iosif Țon care s-a întors de la Oxford. Baptiștii începeau să își ridice vocea, să aibă repere de curaj, să nu se lamenteze, ci să fie satisfăcuți că avem voci care se ridică, care îndeamnă la curaj. Au trecut de atunci 43 de ani și dragostea mea pentru frații mei este aceeași, entuziasmul nu mi s-a micșorat, cred și acum ca atunci în ceea ce promovează Dumnezeu prin acest popor, am aceeași sactisfacție pentru acțiunile ce se desfășoară în sânul acestui popor, de aceea vin și prezint poziția mea față de cei ce au condus  acest popor în timpul celor 100 de ani.
Aceștia sunt cei 14 președinți ai poporului Baptist, pe care eu mi-i asum, ca frați în Domnul, ca mai mari ai poporului, conducătări pentru o vreme, puși de Dumnezeu. Aceștia au predicat Evanghelia oamenilor, dintre care unii s-au întors la Domnul, au botezat și au învățat după puterea lor. Ei și-au asumat riscul să fie în față, să fie apreciați sau stigmatizați, vorbiți de bine sau rău, calomniați, dar lucrarea Domnului a mers înainte.
 Dacă președintele Statelor Unite, Jimmy Carter, a venit la baptiștii din România și a zăbovit în prezența lor, dacă președintele Liberiei Dr. William Tolbert, pastor baptist și președinte al Alianței Mondiale Baptiste, a vizitat România și baptiștii din România și s-a întâlnit cu mai marii baptiștilor aici în țară, dar și în străinătate, cine aș putea să fiu eu să-i detest sau să-i ponegresc sau să-i judec? Nu este doar Dumnezeu judecător? Dumnezeu face acest lucru, El are dreptatea de partea Lui, El știe ce și cum s-au petrecut lucrurile și de ce le-a autorizat așa.
Președintele Liberiei, în anul 1974, s-a adresat celor din Biserica Baptistă din Constanța în felul următor:
„Scumpe frate Covaci
Scumpe frate Țunea
Scumpi frați și iubite surori în Hristos.”
Frații din conducerea Alianței Mondiale Baptiste și Federației Europene Baptiste, au venit în țara noastră în timpul celor 100 de ani. Frații europeni nu s-au temut de fr. Talpoș Vasile să-l aleagă președinte al Federației Europene Baptiste, pentru că provenea dintr-o țară comunistă. De ce să mă tem eu să scriu despre acești frați care au trudit pe ogorul Evangheliei? De ce să nu-i prezint, când ei sunt parte a istoriei noastre baptiste.
Dumnezeu se va îndura de acest popor și îi va da progress, pentru că este călăuzit de același principiu ca acum 163 de ani, când au venit cu Biblia la un popor flămând spiritual și i-a dat pâinea vieții. Acest popor și acum predică pe „Hristos cel răstignit” și păstori bătrini și tineri nu se feresc să spună: „Isus este Calea, Adevărul și Viața”, nu este alta. Chiar dacă pare că unii sunt mai tăcuți, alții mai curajoși, alții mai supărăcioși, alții mai nervoși, alții mai smeriți, alții mai înfumurați, mai vocali, poate mai lacomi sau mulțumiți, să facem totul pentru slava Domnului. Rămânând lângă Domnul, avem șansa să ne pocăim, să trudim, să fim o mireasmă dinspre moarte, spre viață.
Te salut popor baptist, te salut popor roman. Dumnezeul cel bun să ne aibă în pază pe toți și să nu uităm, că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni.
Pe cine nu a deconspirat Dumnezeu, nici eu nu-l deconspir, pe cine acuză Dumnezeu și eu acuz.  Problema mare este că Dumnezeu mi-a spus că întâi eu sunt cel mai păcătos.
Doamne ai milă de noi!


Viorel Iuga 2015 până în present, al XIV-lea președinte






S-a născut pe 18.02.1962, în localitatea Săliştea de Sus, jud. Maramureş, fiind al treilea dintre cei patru băieţi ai familiei Mihai şi Maria Iuga.Primele 8 clase le-a făcut în localitatea natală.
Între 1976-1980, a urmat cursurile Liceului Ind. nr. 3 din Iaşi.
Datorită faptului că sistemul comunist descuraja pe orice cale pregătirea teologică şi nu au aprobat locuri pentru şcolarizare, între 1982-1984, s-a angajat la fabrica de medicamente „Terapia” Cluj, secţia din Vişeul de Sus. În perioada respectivă, s-a pregătit pentru Seminar, a fost implicat în lucrarea din biserica locală şi bisericile din zonă şi a contribuit substanţial la construirea ilegală a clădirii Bisericii din localitatea Săliştea de Sus.
Între 1984-1988, a urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist Bucureşti.
În februarie 1987, a fost ales ca păstor al Bisericii Creştine Baptiste „Speranţa” Arad, unde slujește și azi.
În 1990, a început să publice în reviste creştine şi ziare locale.
În 1991, a fost ales preşedinte la Comunitatea Baptistă Arad şi membru în Consiliul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania, unde a rămas până astăzi.
Între 1991-1992, a continuat pregătirea teologică prin cursuri intensive de vară, în Elveţia şi Ungaria.
În 1992-1994, a urmat cursurile la fără frecvenţă la Istitulul Teologic Baptist din Bucureşti.
În 1994, a publicat prima carte, „Visul Familiei”. Prin îndurarea lui Dumnezeu, până în present, a publicat peste 100 de cărţi şi  broşuri religioase.
În 1995, a fost reales preşedinte la Comunitatea Baptistă Arad.
În 1997, a ţinut prima conferinţă pentru familişti. De atunci şi până astăzi, continuă să conferenţieze în ţară şi în străinătate, pe tema familiei, atât tinerilor care se pregătesc pentru viaţa de familie, cât şi familiştilor.
Între  1995-1996, a obţinut doctoratul în teologie la Reformed Theological Seminary în Orlando, Florida.
În 1999, a fost ales ca vicepreşedinte în Cultul Creştin Baptist, în domeniul educaţiei și reales în 2003.
Între 28-29 mai 2015, Biserica Baptistă „Emanuel” Oradea, a găzduit cel de-al 36-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din România. Au participat 901 delegați, din cei 1408 din câți trebuiau să fie.
 Cei 901  delegați cu drept de vot, au ales Comitetul executiv al Uniunii:
Președinte: Viorel Iuga.
Vicepreședinți pe diverse domenii: Otniel Bunaciu, Samuel Tuțac, Paul Negruț și Pal Borzași.
Secretar general: Ioan Ardelean.
Secretat general adjunct: Ilie Minutin.
Deviza Congresului a fost:
„Isus Hristos – Calea Adevărul și viața”
Cu prezentarea celui de al 14-lea președinte al Cultului Creștin Baptist, în persoana frateului Iuga Viorel, încheiem prin ajutorul Domnului această serie de articole despre președinți.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați citit,  celor care ați arătat interes și doresc ca Domnul să vă binecuvinteze pe toți.





luni, 11 februarie 2019

Otniel Ioan Bunaciu 2007 – 2015 al XIII-lea președinte






S-a născut în 1 decembrie 1959 în București.
Are o pregătire academică înaltă, a studiat în țară și străinătate.
Fr. Otniel Ioan Bunaciu este păstor din anul 1990 până în prezent, la Biserica Creștină Baptistă „Providența” din București.
Din 2007 – 2015 a fost Președinte al Cultului Creștin Baptist din România, ales pentru două mandate.
Din 2015 este vicepreședinte la conducerea Departamentului de Misiune.
Între 2012-2015 este ales  președinte al Federației Baptiste Europene.
Congresul al 34-lea al Uniunii Baptiste, a fost ținut la Cluj-Napoca în zilele de 17-18 mai 2007.
Deviza Congresului „Pregătiți calea Domnului”.
Biroul de zi care a condus lucrările, s-a compus din următorii frați: președinte, Vasile Taloș, ajutat de Vasile Talpoș, Cornel Vereș, Ovidiu Ghiță și Marius Cruceru.
Congresul a votat componența Comitetului Executiv, după cum urmează:
Președinte: Otniel Ioan Bunaciu.
Secretar General: Ionel Tuțac
Vicepreședinți pe diverse domenii: Paul Negruț, Viorel Candreanu, Ilie Tinco și Kovacs Iosef.
Secretar General Adjunct: Timotei Rusu.
Biserica Creștină Baptistă nr. 1 din Cluj Mănăștur, a fost o gazdă bună și primitoare. În luna mai a acestui an, dacă Domnul ne ține în viață, Congresul al 37-lea va fi găzduit tot aici.
Deviza noului președinte Otniel Ioan Bunaciu a fost: „O viziune pentru Bisericile Baptiste din România”.
Sărim de aici peste ani la al 35-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din România, ținut între 19-20 mai la Timișoara. Deviza Congresului: „Unitate în Lumina Lui Hristos”.
Cei 900 de delegați au ales componența noului Comitet al Uniunii Baptiste din România, compus din următorii frați:
Președinte: Otniel Ioan Bunaciu.
Secretar general: Ionel Tuțac
Vicepreședinți pe diverse domenii: Paul Negruț, Viorel Candreanu, Ilie Tinco și Kovacs Iosef.
Secretar general adjunct: Ilie Milutin.
Acesta este fr. Otniel Ioan Bunaciu și acestea sunt mandatele dânsului.