joi, 12 septembrie 2019

Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc, de Beniamin Cocar



Cartea „Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc”, este o carte de istorie a umanității, o carte în care se arată că nu numai noi avem întrebări, ci și Dumnezeu ne întreabă multe lucruri, dar noi nu luăm seama, ci venim și ne plângem de ce Dumnezeu îngăduie..?
Dacă noi nu dăm răspuns la întrebările puse de Dumnezeu, cum ne va da El răspuns nouă, care suntem doar o mână de țărână în mâna Lui?
Fratele Beniamin prinde 60 de întrebări ale lui Dumnezeu și explică cu darul lui primit  de la Dumnezeu, rănd pe rând, care trebuie să fie atidudinea noastră corectă față de Ziditorul nostru.
Dreptul Iov, om apreciat de Dumnezeu, a crezut că poate să-i pună întrebări grele lui Dumnezeu, dar omul s-a înșelat și s-a înșelat rău, pentru că a venit Dumnezeu la el și i-a zis:
1. Domnul a vorbit lui Iov şi a zis: 2. „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu, care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?” 3. Iov a răspuns Domnului şi a zis: 4. „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. 5. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.” 6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis: 7. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. 8. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? 9. Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? 10. Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! 11. Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! 12. Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi, 13. ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! 14. Şi atunci voi aduce şi Eu laudă puterii dreptei tale. (Iov 40:1-14, VDCC)
Dreptul Iov a avut mari emoții când Dumnezeu I s-a adresat. Poți să-l contrazici pe Dumnezeu? Este o nebunie și Iov a trăit-o pe pielea lui. Iată ce spune la sfârșitul argumentației lui Dumnezeu:
1. Iov a răspuns Domnului şi a zis: 2. „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – 3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” – 4. „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba şi Mă vei învăţa.” – 5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. 6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:1-6, VDCC)
Aceasta este atitudina noastă corectă în fața lui Dumnezeu. Nu se cade ca noi să-l luăm la răspundere pe Dumnezeu, El toate le-a făcut bine, noi am adus starea de degradare și necazul în lume, de aceea să ne pocăim înaintea gloriei Lui.
Cartea „Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc”, de fratele Beniamin Cocar, apare la 2 ani de la plecarea autorului în veșnicie, acum el are răspunsul la toate întrebările.
A apărut la Editura „Multimedia Internațional”, Arad 2019 și are 492 de pagini.
Prefața este scrisă de fratele Ionel Tuțac.
Cartea am cumpărat-o de Comunitatea Baptistă de Cluj, cred că se poate comanda  acolo și acum.
O recomand cu mare drag să fie citită.







duminică, 8 septembrie 2019

Manolescu E. Constantin 1894 - ? din Greci



Fratele Manolescu E. Constantin s-a născut în ziua de 3 decembrie 1894, în localitatea Greci, județul Dâmbovița, din părinții Ieremia și Elisabeta, de naționalitate română.
În anul 1915 este înscris în armată la Regimentul 1 Artilerie Grea, detașat la atelier de reparații clasa II-a. A participat în război la campania din 1916-1919, fiind lăsat la vatră ca invalid de război, cu gradul de locotenent. A fost decorat militar cu „Crucea Comemorativă cu baretele „Târgu-Ocna” și „Insigna invalidului 1916-1919”.
În luna aprilie 1924 se căsătorește în Grivița, municipiul București, cu sora Blanca și Domnul le-a dăruit următorii copii: Eugenia, născută în anul 1925, Maria II 1927, Paul 1931, Petre 1939, Costel 1941 și Maria I 1922.
A auzit Cuvântul Domnului la adunarea Creștinilor după Evanghelie, de pe strada Carol Davila din București, iar în ziua de 6 ianuarie 1931 este botezat la religia baptistă, de către fratele Victor Gorung.
În anul 1933 pleacă pentru 3 ani în Elveția, 1 an curs biblic misionar în Lausanre și 2 ani la Geneva, Școală Teologică.
În ziua de 10 aprilie 1932 este ordinat ca păstor de comisia compusă din Carol Strobel, Ioan Branea, Victor Gorung și Gheorghe Popși.
În curtea casei fratelui Manolescu Constantin construiește o sală ce va deveni biserică, prin adresa Uniunii nr. 155/1932, în ziua de 27 noiembrie 1932 când s-a făcut  o frumoasă serbare de deschidere, la care au participă mai mulți frați din București. Au cântat corurile bisericilor: București-Colentina, București-Grivița, corul Școalei Duminecale și corul de la Seminarul Teologic Baptist din București. 
În urma Congresului General al Cultului Creștin Baptist, ținut la Arad în zilele de 27 -28 octombrie 1945, fratele face parte din Comitetul Uniunii. La ședința Comitetului Uniunii, ținută în zilele de 29 -30 aprilie 1946, fratele este numit la secțiunea edilitară și publicități.
În ziua de 3 noiembrie 1957 participă la serbarea a 25 de ani de la deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din Ferentari-București.
În ziua de 2 februarie 1958 participă la deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din localitatea Traian, din cercul Turnu Măgurele.
A scris articole la revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”.

Surse:
Alexa Popovici
Ioan Bunaciu
Arhive
Glasul Adevărului
Îndrumătorul Creștin Baptist

Dunca Gavril 1900 - 1986 din Negrilești


Fratele Dunca Gavril, s-a născut la data de 15 noiembrie a anului 1900 în comuna Negrilești, fiind cel de al doilea copil din cei opt, pe care îi aveau împreună George și Irina Dunca. Aceștia erau de credință ortodoxă, astfel că și copii lor au fost crescuți tot în acest spirit, ei având de citit și memorat diferite rugăciuni, care mai apoi trebuiau repetate zilnic. A urmat cursurile școlii primare, cu mari sacrificii din partea părinților, care au fost nevoiți ca la vârsta fragedă de doar 10 ani să-l dea ca și servitor în sat la unele familii mai înstărite. La doar 12 ani muncea alături de tatăl lui sau la pădure.
La începutul anului 1914, tatăl lui Gavril face pașapoarte pentru el și cei doi băieți mai mari ai lui, pentru a putea merge în România, cum se spunea atunci ca să-și poată întrețină întreaga familie. Ajungând la Ploiești, din păcate n-au aflat de lucru decât pentru Gavril, care este angajat acolo, iar tatăl și fratele lui pleacă în altă parte, urmând ca după ce vor afla de lucru, să-l aducă și pe el cu ei. Din păcate, împrejurările i-au făcut pe aceștia să se întoarcă acasă pe alt drum, astfel încât , Dunca Gavril rămâne la 13 – 14 ani singur printre străini de rea-credință. Singur, disprețuit și batjocorit, umblând să-și caute și sperând să afle în cele din urmă un stăpân îngăduitor, el a încercat să-și găsească alinarea în religie, repetând rugăciunile învățate acasă ori cumpărându-și cărți religioase de pe unde găsea.
Este la un pas de a i se amputa un picior în urma unui accident suferit, pentru ca în anul 1917 să zacă pe patul unui spital de boli contagioase, suferind de febră tifoidă, boală de care era convins că va muri. Pe patul de suferință scrie câteva rânduri către familie, care după moartea lui să fie trimise celor dragi ai lui, dar din păcate nu reușește din cauza febrei foarte mare care îi afectase vederea. În pragul morții de care credea că nu mai scapă, Dunca Gavril își exprimă nemulțumirea față de sine și de modul în care își trăise până atunci viața. În sufletul și psihicul lui se ducea o luptă interioară accentuată de posibilitatea unei morți aparent iminente.
Dar, din fericire se întâmplă în viața lui un miracol și tânărul Gavril iese învingător din lupta cu boala, iar la o vreme după aceea întâlnește un călugăr, alături de care va purta numeroase discuții, în urma cărora el decide să se călugărească. Sub îndrumarea și cu ajutorul acelui călugăr, a făcut toate demersurile necesare și urma ca în toamna anului 1918, fr. Gavril să se călugărească.  Însă Dumnezeu avea pentru el alte planuri. Redăm mai jos care a fost momentul de trezire al fratelui în ce privește planurile de călugărie, mărturisit chiar de acesta:
,, Înainte de a-mi aduce la îndeplinire planul de călugărie, s-a întâmplat că fiica stăpânului meu terminase școala secundară. Ea avea un Nou Testament din care învățase religia la școală. După terminarea școlii nu a mai avut nevoie de Noul Testament și mi l-a aruncat mie, ca călugăresc cu el. Pentru prima oară în viață am văzut Noul Testament și  l-am avut în mână.  Am citit această carte în întregime. Două lucruri m-au impresionat adânc: judecățile și pedepsele scrise în Apocalipsă și suferințele Domnului Isus Cristos  pentru  mântuirea omenirii.”
Așadar după citirea Noului Testament, Dunca renunță la intențiile sale de a se călugări, iar apoi odată cu terminare războiului este înștiințat de moartea tatălui său din timpul războiului și se hotărăște să se reîntoarcă acasă. În drum spre casă, fiind nevoit să se interneze într-un spital din Cluj, acolo întâlnește un om pe nume, Todoruț Ion, pe care ceilalți pacienți îl numeau ,,pocăit și calvin”. Acesta îl sfătuiește pe Gavril să nu se bazeze pe nimic altceva decât pe Noul Testament, sfat pe care îl va urma de-a lungul întregii lui vieți creștinești.
Ajuns acasă în Negrilești, în primăvara anului 1919, intră în contact cu un grup al celor întorși de pe front cu idei adventiste și mileniste, care erau numiți ,,pocăiți”, dar constată că ceea ce susțin ei nu corespunde cu ceea ce scrie în Noul Testament. După câteva discuții contradictorii avute cu aceștia renunță la întâlnirile cu ei, deoarece îl făceau să se îndoiască, iar el nu vroia una ca asta.
În luna noiembrie a anului 1919, fratele Dunca îl vizitează pe fratele Zadie, un vecin de-al lui, care tocmai se întorsese din America. Acest vecin îi oferă răspunsuri care îi satisfac în totalitate setea de cunoaștere a cuvântului Domnului. Pe lângă cuvânt de înțelepciune îi dăruiește o Biblie, o carte de cântări, cartea ,,Evanghelia și focul” scrisă de Gheorghe Slăv și ,,Catehismul apostolic” scris de I. R. Socaciu. Astfel că acum, Gavril Dunca a găsit răspunsul la toate întrebările și problemele legate de mântuire, care îl măcinau de multă vreme.
S-au iscat din nou discuții legate de cei ce simpatizau cu mileniștii, iar în scurt timp unii dintre aceștia au îmbrățișat credința baptistă, formând un grup de patru bărbați și două femei. Aceștia duminică dimineața mergeau la biserica ortodoxă iar după masă la fratele Zadie, unde ascultau Cuvântul lui Dumnezeu, cântau și se rugau. A doua zi după sărbătoarea Botezului Domnului aceștia au fost scoși afară din biserică, pe motiv că nu și-au făcut cruce și nu au sărutat icoanele. Din acest grup făcea parte și fratele Gavril Dunca, după cum putem bănui.
Mama tânărului Gavril, influențată fiind și de preoți, a încercat din toate puterile să-l îndepărteze pe acesta de la pocăință, crezând că fiul ei e un rătăcit, insistând pe lângă acesta, încât în cele din urmă, fratele Gavril a fost nevoit să plece de acasă, mergând să stea în casa fratelui Zadie, pe care îl ajuta în gospodărie. Datorită sârguinței de care dădea dovadă în studierea Scripturii, fratele Dunca reușește în scurt timp, să-l ajute pe fratele Zadie în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
În data de 20 august 1920, fratele Dunca Gavril este botezat în râul Someș, la Dej, de către Nicolae Pop din Gârboul Clujului. Împreună cu acesta sunt botezați încă trei frați și două surori, botezul având loc noaptea, din cauză că le erau urmărite toate mișcările de către jandarmii care erau la dispoziția preoților.
După botez a urmat o perioadă extrem de grea, pentru tânărul frate baptist Gavril. Acesta a fost urmărit, dus la postul de jandarmi în miez de noapte, batjocorit, amendat, arestat, târât prin tribunale, umilit și bătut de nenumărate ori de jandarmi sau de către preoți, de nu mai ținea evidența bătăilor. Dar, ca un adevărat creștin nu a dat înapoi, nu s-a dezis de credința sa, ci a considerat că a suferi pentru Hristos este o mare cinste. Deși prigoana era din ce în ce mai mare, tot mai mulți oameni se întorceau la credință și veneau la întrunirile pocăiților. Dacă se întâmpla să fie vreo persoană decedată în sat, frații erau invitați să cânte, iar fratele Dunca era rugat să predice, lucru care nu era deloc pe placul preoților, care n-au așteptat prea mult ca să ia măsuri împotriva fratelui Dunca. Au plătit pe un tânăr, Bangean Costan, care să se ducă la un priveghi și acolo să-l bată pe Dunca, dar acesta ascultând cuvântul Evangheliei s-a pocăit. Cu o altă ocazie, un alt tânăr, pe nume Rus Elisei, a fost plătit ca să-l arunce de pe un pod pe Dunca, dar și acest tânăr s-a pocăit, fiind ordinat mai târziu ca și pastor. De câteva ori a fost bătut chiar de preotul greco-catolic, Viman Petru, care era deputat cu o mare influență în sat.
Fratele Dunca Gavril a fost un om care a dat dovadă de un mare curaj, la numai 20 de ani înfruntând în public pe prefectul județului, reducându-l pe acesta la tăcere. neștiind ce să mai spună. A contestat decizii ale tribunalelor, a făcut multe cereri, petiții, memorii către autoritățile de la acea vreme. A fost în numeroase audiențe, a făcut multe drumuri cu scopul de a lua legătura cu alte biserici, ajungând până la Uniunea Bisericilor Baptiste de la București, pentru a cere sprijin în problemele comunității baptiste. Uniunea Baptistă a intervenit prompt la Ministerul Cultelor pentru anularea unei amenzi de 10.200 lei, care la vremea respectivă era o sumă foarte mare. Această amendă a fost dată de Judecătoria Dej ca urmare a unei sesizări făcute de către jandarmii din Negrilești, care într-o duminică, au dat buzna în casa de adunare a baptiștilor, aflând 34 de persoane, deși numai 7 erau botezați. Fiecare din cei prezenți a fost amendat cu 300 lei, iar cumulat a rezultat 10.200 de lei. După ce Uniunea a intervenit, amenda a fost anulată.
Fratele Gavril a fost un misionar neînfricat, participând alături de alți frați în misiuni prin toate satele din jur și chiar mai departe, unde au fost invitați de oameni care auziseră de această mișcare baptistă din Negrilești. Din cauza lipsurilor materiale pleacă pentru câteva luni, să lucreze în Toplița, într-o fabrică de cherestea. Acolo, în fiecare duminică, împreună cu alți credincioși, țineau adunări într-o cameră pusă la dispoziție de conducerea fabricii. În luna martie a anului 1922, la 22 de ani este incorporat în armată la Dej, unde, este pus secretar la centrul de recrutare, deoarece știa să scrie și să citească. Comportându-se exemplar, o duce foarte bine, la început, chiar dacă este poreclit de cei din unitate ca ,,pocăitul”.
Aflându-se la doar 25 km de casă, primește permisie de Paște și petrece sărbătorile pascale în sânul bisericii din Negrilești. Seara, în cea de-a doua zi de Paști, fiind în drum spre unitatea militară este însoțit de câțiva frați și surori din localitatea natală a dânsului, alături de care se duce la o familie care era simpatizantă a cauzei baptiste. Aici s-au adunat mulți oameni, iar o dată cu venirea lor, sunt sesizați si jandarmii, care dau buzna în acea casă, legitimează pe fratele Dunca iar mai apoi scriu pe biletul de voie de la armată că l-au găsit făcând propagandă și agitație în rândul populației civile. Dar, asta nu a fost tot, pentru că după aceea l-au și bătut, cerându-i să părăsească casa, lucru pe care fr. Gavril l-a refuzat, din cauză că afară așteptau o mulțime de oameni puși pe scandal și în stare de ebrietate. După plecarea jandarmilor, a urmat o ploaie de pietre, care a distrus ferestrele casei.
După ce s-a satul s-a liniștit, a pornit noaptea târziu spre Dej, însoțit fiind de Pop Alexa și Pop Gheorghe, care erau înarmați cu furci, pentru a-l apăra și care l-au condus până la ieșirea din sat. După acest incident neplăcut, urmează depunerea jurământului, unde atrage atenția întregii unități prin faptul că refuză să sărute crucea, refuz în urma căruia se alege cu dosar la Consiliul de război. Adjunctul comandantului îl amenință cu închisoarea dacă nu se lasă de pocăință iar comandantul îi propune o înțelegere prin care îi promite că îi va distruge dosarul și îl va avansa în funcție, ca și sergent, dacă renunță la baptism. Dunca acceptă punând însă o condiție: ,,Renunț acum la credința mea dacă se va dovedi cu Noul Testament că e greșită și mă întorc la alta mai bună arătată tot de Noul Testament.” În urma acestui răspuns primește 10 zile de închisoare, unde pe lângă munca pe care este pus să o facă, este și bătut de către un ofițer. După ieșirea din închisoare, cere să fie lăsat să iasă la raport în fața generalului care vizita unitatea, dar îi este refuzat acest drept și este consemnat în cazarmă.
Frații din Dej auzind relele tratamente la care a fost supus, îl informează pe acesta că într-una din seri va veni la Dej fratele Socaciu. Ajunge să-l întâlnească pe fratele Socaciu și îi înmânează acestuia o mărturie scrisă, cu toate lucrurile rele ce i s-au întâmplat în armată. Astfel că, Uniunea Baptistă din București intervine la Ministerul de Război, care trimite o scrisoare comandantului din Dej, în urma căreia pedeapsa cu închisoarea nu i-a fost consemnată în acte, i-a fost anulat consemnul și nu a mai fost persecutat pentru o vreme. A fost transferat la Oradea, unde și aici a găsit 2-3 familii de baptiști care se adunau într-o casă veche de la marginea orașului, lângă cimitir.
După terminarea stagiului militar, mai stă doar câteva luni în Negrilești, fiind nevoit să se întoarcă din nou în Toplița, așa că la începutul anului 1924 se reangajează la fabrica de cherestea. Aici exisa deja o mică biserică baptistă alcătuită din câțiva baptiști veniți la muncă din Negrilești și o familie din Dej, care au vestit Cuvântul lui Dumnezeu și altora, care au primit să fie botezați. În contextul revenirii fratelui Dunca Gavril, bisericuța din Toplița a crescut, s-a dezvoltat mult. Astfel, datorită devotamentului și a muncii sale neobosite, în anul 1924 au loc 2 botezuri, fiind botezate în cadrul cărora au fost botezate 25 de persoane. Tot în același an s-a cumpărat o casă, care a fost transformată în prima casă de rugăciune a Bisericii Baptiste din Toplița. În urma celui de-al doilea botez, fratele Dunca a fost bătut crunt de către notarul orașului, bătaie care aproape l-a făcut să rămână surd. Apoi a fost dat afară de la serviciu și alungat din Toplița, fiind considerat ,,capul pocăiților”.
Se întoarce pentru puțin timp la Negrilești, iar cât timp este aici Comunitatea baptistă de Cluj îl invită la Garbăul Clujului, unde este ordinat ca pastor să slujească în orice loc va ajunge. După ordinare lucrează cu și mai multă abnegație fiind invitat în multe locuri pentru a oficia actele de cult. Se reîntoarce în Toplița și își începe munca asiduă de evanghelizare în împrejurimi. Încă din 1924 începuse a vizita câteva familii din Sarmaș, iar la ultimul botez din Toplița chiar a botezat și două femei din această localitate. Urmează să oficieze tot mai multe botezuri în anii ce vor urma, iar în 1932 cumpără o casă, care va urma să servească ca și casă de adunare, dar care, a fost demolată de către preot și oamenii din comună, în timp ce frații au fost duși la postul de jandarmi.
Fratele Dunca a vestit Cuvântul Evangheliei prin multe alte localități, pe unde a fost urmărit, bătut, alungat, închis de jandarmi și trimis prin tribunale, însă nu a dat nici un pas înapoi și nu a renunțat la convingerile lui creștine. Unele din localitățile în care a vestit Evanghelia sunt: Sarmaș, Corbu, Sirling, Ciobotani, Râpa de Jos, Tulgheș, Bicazul Ardelean, Bicaz Chei și Volobeni. Este alungat iarăși din Toplița și se mută la Bicaz, unde frații i-au pus la dispoziție un cal și o șaretă pentru a se putea deplasa mai ușor la toate bisericile, spre a propovădui lucrarea Domnului și Cuvântul cel Viu.
În 1928 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București. Din cauza unor întreruperi absolvă cursurile doar în 1934 și este repartizat ca pastor în localitatea Iam din Banat (Caraș-Severin). În 1937 se căsătorește cu o tânără credincioasă pe nume, Ana Bănuț. După stabilirea lui în Iam, biserica se împrospătează, se înmulțesc botezurile în localitate, dar și în satele mai mici din jur unde predica fratele Dunca Gavril.
Slujește în Iam până în 1960, atunci când se pensionează, dar în fiecare an și-a făcut timp să mai treacă pe la bisericile pe care le-a slujit cu atâta drag în tinerețile lui. În 1975 este invitat de onoare în Biserica Baptistă din Bicaz, care celebra 50 de ani. La acest eveniment, cineva din mulțime s-a dus și a spus: ,,Vreau să sărut obrazul pe care l-am pălmuit acum 50 de ani?”. Apoi îi sărută obrazul fratelui Dunca. Respectivul om îi dăduse două palme în urmă cu 50 de ani, dar între timp se pocăise.
La doar câțiva ani după această întâmplare, fratele nostru Dunca a fost chemat acasă la Domnul, pentru a primi dulcea sărutare a Celui pe care-L slujise cu atâta iubire. 
Serviciul de înmormântare a avut loc în ziua de 1 octombrie 1986, în localitatea Iam și afost condus de fratele Liubimirescu Amfilofie păstorul Biserici creștine Baptiste din orașul Oravița.  
Surse:
Dunca Gavril
Gheorghe Clapa
Liubimirescu Amfilofie
Îndrumătorul Creștin Baptist

luni, 26 august 2019

Tihon Gherman 1898 - ? din Lencauți



Fratele Tihon Gherman s-a născut în ziua de 18 iunie 1898  în localitatea Lencauți, județul Hotin, din părinții Ivan și Maria, de religie baptistă, etnie rutean  și naționalitate română.
A studiat 4 clase primare în localitatea natală.
S-a căsătorit și a avut  5 copii: 2 băieți și 3 fete.
În anul 1920 este încorporat ca soldat la Lipcani, județul Hotin, regimentul 15 infanterie și a fost în evidență permanentă la Rgimentul 8 vânători.
În anul 1928, după ce aude Cuvântul Domnului, primește botezul nou testamental în Biserica Creștină Baptistă din Lencauți.
În ziua de 8 noiembrie 1936 este ordinat predicator pentru întreg județul Hotin, unde erau 3114 membrii baptiști și 3111 de copii și aparținători.
Fratele locuia în localitatea Lencauți, județul Hotin.

Popa N. Petre 1912 – 1973, din Petid




Fratele Popa N. Petre s-a născut în ziua de 1 noiembrie 1912, în localitatea Petid, județul Bihor, din părinți baptiști, Nicolae și Floarea, de naționalitate română. A rămas încă din fragedă copilărie orfan și a fost crescut de mătușa lui, Martha, care i-a dat o educați aleasă și l-a ajutat să înțeleagă calea credinței în Dumnezeu.
A făcut școala primară în localitatea natală, la terminarea școlii, mătușa lui l-a dus la București, unde a terminat liceul. În acest timp frecventa Biserica baptistă și era activ în mijlocul tinerilor.
În ziua de 29 iunie 1929 este botezat de către fratele Ioan Țirban, din Tăut.
În ziua de 7 ianuarie 1936 conduce împreună cu I. Rus, amândoi seminariști, o serbare a Societății Femeilor din Țebea, destinată strângerii de ajutoare.
În anul 1939 a absolvit Seminarul Teologic Baptist din București.
În ziua de 23 martie 1941 este ordinat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Șiria, județul Arad, comisia de ordinare fiind compusă din următorii frați: Marin Dumitrașcu, Ioan Rus, Alexa Popovici și Gheorghe Olteanu.
A lucrat ca păstor la Bisericile Creștin Baptiste din: Ciumegiu, Bihor 1936 – 1937, Șiria, Arad 1937 – 1943, București 1944 – 1946, iar din anul 1970 a fost angajat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă Ploiești.
În ziua de 1 mai 1945 a organizat o excursie la pădure cu frații din București, unde au făcut un frumos program. Au vorbit frații: Tănase, Dumitrescu, Wurmbrand R. și soția, Pitt Popovici.
În ziua de 7 iulie 1946 se căsătorește la București cu sora Maria, născută Moldovan, iar Domnul i-a binecuvântat cu doi copii: Liliana și Stelian.
În anul 1947 Uniunea Baptistă îl angajază ca redactor al revistei nou înființată „Îndrumătorul Creștin Baptist”, unde, după o vreme, devine redactor șef, până în anul 1970.
În anul 1952 se formează o comisie de reeditare și tipărire a cărții de cântări comune, „Cântările Evangheliei”, din care fac parte următorii frați: Constantin Adorian, Ioan Socaciu, Popa N. Petre, Alexa Popovici și Titus Adorean. Cartea a fost gata în anul 1968 pentru că s-au întâmpinat unele greutăți. Au fost tipărite 5000 de bucăți, iar pe data de 16 ianuarie 1969, cărțile au fost distribuite Comunităților.
Din anul 1953 – 1966 lucrează ca profesor la Seminarul Teologic Baptist din București.
Între anii 1960 – 1962 a fost secretarul general al Uniunii.
În ziua de 1 decembrie 1972 solicită pensionarea pe motiv de sănătate.
Fratele Popa N. Petre a fost foarte activ pe ogorul baptist. În anul 1935 îi apare pentru prima dată numele în revista „Farul Creștin”, prin anunțuri, prin acțiunile ce le făcea, prin poeziile compuse, articole și altele. Din anul 1946 apare numele fratelui Popa N. Petre, în revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”, încă din primul număr.
În noaptea de 1 spre 2 iulie 1973 este chemat în veșnicie, la vârsta de 61 de ani.
La serviciul de înmormântare au participat următorii frați: Țunea Ioachim, Ordeanu Ioan, Țon Iosif și Mateescu Adrian.
Surse
Bolea Ioan
Arhivă
Farul Creștin
Indrumătorul Creștin Baptist






sâmbătă, 24 august 2019

Dumitrașcu Marin 1906 – 1946, din Jegălia



Fratele Dumitrașcu Marin s-a născut în ziua de 17 august 1906, în localitatea Jegălia,  județul Ialomița, dintr-o familie modestă, fiind fiul lui Niță Dumitrașcu Șerban.
Face școala primară în localitatea de naștere, primind adesea multe bătăi din cauza credinței.
Între anii 1922 – 1926 face cursurile Seminarului Teologic Baptist din București.
În anul 1925 începe să publice articole și înformații în revista „Farul Mântuirii”, primul articol fiind: „Nu este cu putință să cumperi”.
În anul 1926 este angajat  păstor la Biserica Creștină Baptistă din Turnu-Măgurele.
În anul 1928 este încorporat în armată, unde este supus la tot felul de persecuții.
În anul 1929, eliberat din armată, începe din nou lucrarea pastorală la Biserca Creștină Baptistă din Ploiești, biserică înființată prin lucrarea sa.
În anul 1931 este ordinat ca păstor.
În anul 1932 se căsătorește cu sora Valentina Bruda, care i-a fost o soție bună și credincioasă.
În anul 1933 începe colaborarea cu revista „Farul Creștin”, de curând înființat și are un prim articol: „Înapoi la viața de rugăciune”. A avut articole tot mai interesante, precum: „Ce înseamnă cuvântul biserică”, „Singura Scăpare”, „Starea lumii fără Hristos”, „Vânturi potrivnice”.
Din anul 1934 fratele colaborează la revista „Călăuza”, făcând lecțiunile pentru tineret.
În anul 1935 face parte din comitetul: „Frățietatea dornică de pace”, care s-a întrunit la București, în zilele de 26-28 1935, în vederea realizării unei uniri durabile și de a contribui la împăcarea tuturor fraților din diferite grupări.
În ziua de marți, 25 ianuarie 1938, face parte din delegația Uniunii Bisericilor Baptiste din România, care este primită în audiență la Prim-Ministrul, Octavian Goga. Această delegație a fost primită și de Ministrul Cultelor și Artelor, I. Lupșa. Delegația era compusă din următorii frați: Ioan Dan, B. Bușilă, Ioan Cocuț, D. Pascu, L. L. Sezonov, Marian Dumitrașcu și Petru Craine.
În ziua de 30 martie 1938, aceeași delegație primește pe fratele Rushbrooke, secretarul Alianței Mondiale Baptiste, cu care va merge în audiență la Majestatea Sa, Regele Carol al  II-lea.
În anul 1939 este ales  secretar general al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România și o deține până în anul 1946.
În anul 1942 fratele Constantin Adorian și Marin Dumitrașcu, trimit un memoriu Mareșalului Antonescu, cel care era coducătorul Statului și care a scos în afara legii, Cultul Baptist.
Slujirea de secretar a Uniunii, i-a dat o responsabilitate  care întrecea nevoile lui personale sau de familie. Într-un an, pe când trebuia să meargă în audiență la Ministerul Cultelor, deoarece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, baptiștii au fost scoși în afara legii, casele de adunare confiscate, prigoana se declanșa asupra fraților, fratele primește telegramă că i-a murit fețița și cere familiei să facă serviciul de înmormântare fără el, ca să poată participa la audiență.
A călătorit mult în condiții vitrege, mergea de la Ploiești la București pe scările trenului sau între vagoane, fapt ce a făcut ca sănătatea să se înrăutățească. Frații din conducere l-au sfătuit să își vadă de sănătate, dar fratele Marin Dumitrașcu avea pe prim loc lucrarea Domnului, care trecea prin cruntă prigoană.
După o prigoană de nedescris, în care a ajuns ca Ministrul Cultelor să-i pună pistolul în piept,  fratele nu s-a înfricat.
A venit ziua de 1 noiembrie 1944, când s-a dat Decretul-Lege numărul 553, prin care Cultul Crștin Baptist din România este recunoscut și primește înapoi tot ce i s-a confiscat. Aici iar încep demersuri, frământări, pe care fratele le-a dus la bun sfârșit și poporul baptist se bucura de libertate.
În anul 1946 fratele Marin Dumitrașcu, Secretarul General al Cultului Baptist din România, este chemat la Domnul, la vârsta de 40 de ani.
Serviciul de înmormântare a fost oficiat în curtea Bisericii Creștine Baptiste Cluj Mănăștur, în ziua de 18 iulie 1946.
Au predicat frații: Dan Ioan, președintele Uniunii Baptiste, V Gașpar, Alexa Popovici, Nicolae Covaci,Viorel Garoiu, Teodor Vicaș, Ioan Bâcu, Pavel Bărbătei, Ioan Socaciu și Gheorghe Igna.
A cântat corul mixt și fanfara. De la biserică, la cimitir, a fost purtat pe mâini de studenții baptiști din Cluj.
 Surse:
Alexa Popovici
Dârlea Teodor
Ioan Bunaciu
Pavel Bărbătei
Farul Creștin
Farul Mântuirii 
Îndrumătorul Creștin Baptist




Ille Mihai 1895 - ?, din Ginta



Fratele Ille Mihai, s-a născut în ziua de 5 noiembrie 1895 în localitatea Ginta, județul Bihor, din părinții Gheorghe și Sava, născută Boros, de religie baptistă, de etnie maghiară și naționalitate română.
A făcut 6 clase primare în localitatea natală și 3 clase industriale.
În ziua de 2 februarie 1914 se botează la confesiunea baptistă, făcând parte din Biserica Creștină Baptistă din Ginta.
În anul 1917 este recrutat de centrul de recrutare Tinca, județul Bihor, la regimentul 86 infanterie.  
În ziua de 18 mai 1920 este ordinat ca predicator pentru Biserica Creștină Baptistă din Ginta,  județul Bihor, dar și pentru bisericile din jur. Avea în cerc un număr de 302 membri și 116 copii și aparținători.
În ziua de 16 martie 1921 se căsătorește în localitatea Cheșca, județul Bihor, cu Elisabeta, născută Pușkaș și Domnul le-a dăruit 5 copii: 4 băieți și o fetiță.
În Biserica Creștină Baptistă din Ginta, în anul 1908 predica fratele Sabo Păl, dar predica încă din anul 1880.
Aș fi bucuros să aflu mai multe date despre fratele Ille Mihai.
Surse:
Arhivă
Adevărul, revistă baptistă 1908
Alexa Popovici



Stupariu Ștefan 1894 – 1968, din Șimand



Fratele Stupariu Ștefan s-a născut în ziua de 20 martie 1894 în localitatea Șimand, județul Arad, părinții fiind Ștefan și Elena, de naționalitate română.
În anul 1912 pleacă în America la lucru și acolo se întâlnește cu Mântuitorul Isus Hristos, iar în ziua de 15 octombrie 1915 se botează.
În anul 1916 este încorporat la Regimentul 89 infanterie, Arad.
Se căsătorește la Somoscheș și Domnul le-a dat doi copii: Ioan și Fibia.
În ziua de 17 iulie 1919 este ordinat pentru Biserica Creștină Baptistă din Akron, Ohio și din comisia de ordinare face parte fratele Ioan Socaciu. Păstorește această biserică până în anul 1921 când se întoarce în România.
În anul 1921 frații de la Uniune l-au trimis la Biserica Creștină Baptistă din Brăila, apoi este chemat la Biserica Creștină Baptistă Arad-Pârneava. De aici a plecat la Oradea, unde a păstorit Biserica Creștină Baptistă din strada Simion Bărnuțiu.
În ziua de 21 noiembrie 1923 participă alături de fratele Vasile Berbecar și de alți păstori, la deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din Arad-Gai.
Între ani 1933 – 1939 păstorește Biserica Creștină Baptistă din Cermei și împrejurimi.
Din anul 1939 și pân în anul 1947 a șlujit ca păstor în localitatea Avram Iancu.
În ziua de 29-30 aprilie 1946 Comitetul Uniunii, în ședința de la București îl alege pe fratele Stupariu Ștefan la secțiunea „Publicități”, alături de frații: Ioan Dan, Alexa Popovici, Dumitru Baban și alții.
Fratele a fost activ și în domeniul literaturii, traducând și scriind articole în revistele Cultului Baptist.
La bătrânețe s-a stabilit cu familia în localitatea Cermei, unde în ziua de 13 aprilie 1968 Domnul își cheamă slujitorul acasă, la El.
Serviciul de înmormântare a fost oficiat de fratele Cociș Gheorghe, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Cermei. Au mai participat următorii frați păstori: Catrința Simion, Ilie Mircea și Jula Vasile.

Surse:
Cociș Gheorghe
Daniel Stoica
Istoria Baptiștilor Români din America

luni, 19 august 2019

Interviu cu fratele Mihai Hușan – a doua parte și un mic bonus



Așa cum am anunțat în data de 11 august 2019 despre interviul cu fratele Mihai Hușan, acum vin cu a doua parte și credem că și această parte va fi interesantă, datorită informațiilor date de fratele Mihai.
Prima parte se poate vedea AICI.
Pe lângă interviu, vă mai ofer un bonus, tot din casa fratelui, constând în niște îmagini inedite.
Mulțumesc Domnului pentru toate realizările și lucrurile bune din poporul baptist, mulțumesc fratelui Caius Obeada pentru munca de redactare a filmului și vă mulțumesc pentru interes celor care vizionați sau citiți pe blogul meu „Istoriea Baptistă”.
A Domnului să fie lauda, cinstea și slava în veci.
Vizionare plăcută!










Jula Vasile 1935 – 1986, din Brazi



Fratele Jula Vasile s-a născut în ziua de 19 noiembrie 1935, în localitatea Brazi, județul Arad.
În anul 1953 a fost botezat la confesiunea baptistă în Biseririca Creștină Baptistă din Ineu.
În anul 1954  biserica hotărăște să-l trimită la Seminarul Teologic Baptist din București și-l absolvă în anul 1959. A fost coleg printre alții și cu fratele Mihai Hușan.
În anul 1959 a fost ordinat ca păstor și a lucrat în Bisericile Baptiste din Beliu, Sepreuș, Mișca, Vărșand, Iermata și Ineu.
Se căsătorește cu sora Valea Elena din Ineu și Domnul i-a binecuvântat cu două fete: Daniela și Anișoara, care la rândul lor au primit pe Domnul Isus în inimile lor.
A fost ales în cadrul Comitetului Comunității Creștine Baptiste de Arad.
În scurta sa viață de 51 de ani, a dat dovadă de credincioșie, blândețe, corectitudine în lucrare, a avut un suflet nobil, cu o bunătate despre care a vorbit fratele Hușan Mihai. Fratele Sima Handra a vorbit de sinceritatea fratelui Jula Vasile.
În ziua de 7 ianuarie 1986 fratele Jula Vasile este chemat de Dumnezeu, acasă la El.
La serviciul de înmormântare din ziua de 10 ianuarie 1986, au participat 26 de păstori și un mare număr de cunoscuți ai familiei Jula. Dintre aceștia amintim pe frații: Mihai Hușan, președintele Uniunii, Ioan Popovici, Teodor Vereș, vicepreședintele Comunității Creștine Oradea, Mihai Chiu, Traian Grec, vicepreședintele Comunității Creștine Arad, Sima Handra, Stoica Dumitru și alții.
A participat fanfara Bisericii din Seleuș, fanfara Bisericii din Beliu, fanfara Bisericilor Creștine Baptiste din Arad și corul bărbătesc unit.
Surse:
Sima Handra
Îndrumătorul Creștin Baptist