duminică, 8 septembrie 2019

Dunca Gavril 1900 - 1986 din Negrilești


Fratele Dunca Gavril, s-a născut la data de 15 noiembrie a anului 1900 în comuna Negrilești, fiind cel de al doilea copil din cei opt, pe care îi aveau împreună George și Irina Dunca. Aceștia erau de credință ortodoxă, astfel că și copii lor au fost crescuți tot în acest spirit, ei având de citit și memorat diferite rugăciuni, care mai apoi trebuiau repetate zilnic. A urmat cursurile școlii primare, cu mari sacrificii din partea părinților, care au fost nevoiți ca la vârsta fragedă de doar 10 ani să-l dea ca și servitor în sat la unele familii mai înstărite. La doar 12 ani muncea alături de tatăl lui sau la pădure.
La începutul anului 1914, tatăl lui Gavril face pașapoarte pentru el și cei doi băieți mai mari ai lui, pentru a putea merge în România, cum se spunea atunci ca să-și poată întrețină întreaga familie. Ajungând la Ploiești, din păcate n-au aflat de lucru decât pentru Gavril, care este angajat acolo, iar tatăl și fratele lui pleacă în altă parte, urmând ca după ce vor afla de lucru, să-l aducă și pe el cu ei. Din păcate, împrejurările i-au făcut pe aceștia să se întoarcă acasă pe alt drum, astfel încât , Dunca Gavril rămâne la 13 – 14 ani singur printre străini de rea-credință. Singur, disprețuit și batjocorit, umblând să-și caute și sperând să afle în cele din urmă un stăpân îngăduitor, el a încercat să-și găsească alinarea în religie, repetând rugăciunile învățate acasă ori cumpărându-și cărți religioase de pe unde găsea.
Este la un pas de a i se amputa un picior în urma unui accident suferit, pentru ca în anul 1917 să zacă pe patul unui spital de boli contagioase, suferind de febră tifoidă, boală de care era convins că va muri. Pe patul de suferință scrie câteva rânduri către familie, care după moartea lui să fie trimise celor dragi ai lui, dar din păcate nu reușește din cauza febrei foarte mare care îi afectase vederea. În pragul morții de care credea că nu mai scapă, Dunca Gavril își exprimă nemulțumirea față de sine și de modul în care își trăise până atunci viața. În sufletul și psihicul lui se ducea o luptă interioară accentuată de posibilitatea unei morți aparent iminente.
Dar, din fericire se întâmplă în viața lui un miracol și tânărul Gavril iese învingător din lupta cu boala, iar la o vreme după aceea întâlnește un călugăr, alături de care va purta numeroase discuții, în urma cărora el decide să se călugărească. Sub îndrumarea și cu ajutorul acelui călugăr, a făcut toate demersurile necesare și urma ca în toamna anului 1918, fr. Gavril să se călugărească.  Însă Dumnezeu avea pentru el alte planuri. Redăm mai jos care a fost momentul de trezire al fratelui în ce privește planurile de călugărie, mărturisit chiar de acesta:
,, Înainte de a-mi aduce la îndeplinire planul de călugărie, s-a întâmplat că fiica stăpânului meu terminase școala secundară. Ea avea un Nou Testament din care învățase religia la școală. După terminarea școlii nu a mai avut nevoie de Noul Testament și mi l-a aruncat mie, ca călugăresc cu el. Pentru prima oară în viață am văzut Noul Testament și  l-am avut în mână.  Am citit această carte în întregime. Două lucruri m-au impresionat adânc: judecățile și pedepsele scrise în Apocalipsă și suferințele Domnului Isus Cristos  pentru  mântuirea omenirii.”
Așadar după citirea Noului Testament, Dunca renunță la intențiile sale de a se călugări, iar apoi odată cu terminare războiului este înștiințat de moartea tatălui său din timpul războiului și se hotărăște să se reîntoarcă acasă. În drum spre casă, fiind nevoit să se interneze într-un spital din Cluj, acolo întâlnește un om pe nume, Todoruț Ion, pe care ceilalți pacienți îl numeau ,,pocăit și calvin”. Acesta îl sfătuiește pe Gavril să nu se bazeze pe nimic altceva decât pe Noul Testament, sfat pe care îl va urma de-a lungul întregii lui vieți creștinești.
Ajuns acasă în Negrilești, în primăvara anului 1919, intră în contact cu un grup al celor întorși de pe front cu idei adventiste și mileniste, care erau numiți ,,pocăiți”, dar constată că ceea ce susțin ei nu corespunde cu ceea ce scrie în Noul Testament. După câteva discuții contradictorii avute cu aceștia renunță la întâlnirile cu ei, deoarece îl făceau să se îndoiască, iar el nu vroia una ca asta.
În luna noiembrie a anului 1919, fratele Dunca îl vizitează pe fratele Zadie, un vecin de-al lui, care tocmai se întorsese din America. Acest vecin îi oferă răspunsuri care îi satisfac în totalitate setea de cunoaștere a cuvântului Domnului. Pe lângă cuvânt de înțelepciune îi dăruiește o Biblie, o carte de cântări, cartea ,,Evanghelia și focul” scrisă de Gheorghe Slăv și ,,Catehismul apostolic” scris de I. R. Socaciu. Astfel că acum, Gavril Dunca a găsit răspunsul la toate întrebările și problemele legate de mântuire, care îl măcinau de multă vreme.
S-au iscat din nou discuții legate de cei ce simpatizau cu mileniștii, iar în scurt timp unii dintre aceștia au îmbrățișat credința baptistă, formând un grup de patru bărbați și două femei. Aceștia duminică dimineața mergeau la biserica ortodoxă iar după masă la fratele Zadie, unde ascultau Cuvântul lui Dumnezeu, cântau și se rugau. A doua zi după sărbătoarea Botezului Domnului aceștia au fost scoși afară din biserică, pe motiv că nu și-au făcut cruce și nu au sărutat icoanele. Din acest grup făcea parte și fratele Gavril Dunca, după cum putem bănui.
Mama tânărului Gavril, influențată fiind și de preoți, a încercat din toate puterile să-l îndepărteze pe acesta de la pocăință, crezând că fiul ei e un rătăcit, insistând pe lângă acesta, încât în cele din urmă, fratele Gavril a fost nevoit să plece de acasă, mergând să stea în casa fratelui Zadie, pe care îl ajuta în gospodărie. Datorită sârguinței de care dădea dovadă în studierea Scripturii, fratele Dunca reușește în scurt timp, să-l ajute pe fratele Zadie în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
În data de 20 august 1920, fratele Dunca Gavril este botezat în râul Someș, la Dej, de către Nicolae Pop din Gârboul Clujului. Împreună cu acesta sunt botezați încă trei frați și două surori, botezul având loc noaptea, din cauză că le erau urmărite toate mișcările de către jandarmii care erau la dispoziția preoților.
După botez a urmat o perioadă extrem de grea, pentru tânărul frate baptist Gavril. Acesta a fost urmărit, dus la postul de jandarmi în miez de noapte, batjocorit, amendat, arestat, târât prin tribunale, umilit și bătut de nenumărate ori de jandarmi sau de către preoți, de nu mai ținea evidența bătăilor. Dar, ca un adevărat creștin nu a dat înapoi, nu s-a dezis de credința sa, ci a considerat că a suferi pentru Hristos este o mare cinste. Deși prigoana era din ce în ce mai mare, tot mai mulți oameni se întorceau la credință și veneau la întrunirile pocăiților. Dacă se întâmpla să fie vreo persoană decedată în sat, frații erau invitați să cânte, iar fratele Dunca era rugat să predice, lucru care nu era deloc pe placul preoților, care n-au așteptat prea mult ca să ia măsuri împotriva fratelui Dunca. Au plătit pe un tânăr, Bangean Costan, care să se ducă la un priveghi și acolo să-l bată pe Dunca, dar acesta ascultând cuvântul Evangheliei s-a pocăit. Cu o altă ocazie, un alt tânăr, pe nume Rus Elisei, a fost plătit ca să-l arunce de pe un pod pe Dunca, dar și acest tânăr s-a pocăit, fiind ordinat mai târziu ca și pastor. De câteva ori a fost bătut chiar de preotul greco-catolic, Viman Petru, care era deputat cu o mare influență în sat.
Fratele Dunca Gavril a fost un om care a dat dovadă de un mare curaj, la numai 20 de ani înfruntând în public pe prefectul județului, reducându-l pe acesta la tăcere. neștiind ce să mai spună. A contestat decizii ale tribunalelor, a făcut multe cereri, petiții, memorii către autoritățile de la acea vreme. A fost în numeroase audiențe, a făcut multe drumuri cu scopul de a lua legătura cu alte biserici, ajungând până la Uniunea Bisericilor Baptiste de la București, pentru a cere sprijin în problemele comunității baptiste. Uniunea Baptistă a intervenit prompt la Ministerul Cultelor pentru anularea unei amenzi de 10.200 lei, care la vremea respectivă era o sumă foarte mare. Această amendă a fost dată de Judecătoria Dej ca urmare a unei sesizări făcute de către jandarmii din Negrilești, care într-o duminică, au dat buzna în casa de adunare a baptiștilor, aflând 34 de persoane, deși numai 7 erau botezați. Fiecare din cei prezenți a fost amendat cu 300 lei, iar cumulat a rezultat 10.200 de lei. După ce Uniunea a intervenit, amenda a fost anulată.
Fratele Gavril a fost un misionar neînfricat, participând alături de alți frați în misiuni prin toate satele din jur și chiar mai departe, unde au fost invitați de oameni care auziseră de această mișcare baptistă din Negrilești. Din cauza lipsurilor materiale pleacă pentru câteva luni, să lucreze în Toplița, într-o fabrică de cherestea. Acolo, în fiecare duminică, împreună cu alți credincioși, țineau adunări într-o cameră pusă la dispoziție de conducerea fabricii. În luna martie a anului 1922, la 22 de ani este incorporat în armată la Dej, unde, este pus secretar la centrul de recrutare, deoarece știa să scrie și să citească. Comportându-se exemplar, o duce foarte bine, la început, chiar dacă este poreclit de cei din unitate ca ,,pocăitul”.
Aflându-se la doar 25 km de casă, primește permisie de Paște și petrece sărbătorile pascale în sânul bisericii din Negrilești. Seara, în cea de-a doua zi de Paști, fiind în drum spre unitatea militară este însoțit de câțiva frați și surori din localitatea natală a dânsului, alături de care se duce la o familie care era simpatizantă a cauzei baptiste. Aici s-au adunat mulți oameni, iar o dată cu venirea lor, sunt sesizați si jandarmii, care dau buzna în acea casă, legitimează pe fratele Dunca iar mai apoi scriu pe biletul de voie de la armată că l-au găsit făcând propagandă și agitație în rândul populației civile. Dar, asta nu a fost tot, pentru că după aceea l-au și bătut, cerându-i să părăsească casa, lucru pe care fr. Gavril l-a refuzat, din cauză că afară așteptau o mulțime de oameni puși pe scandal și în stare de ebrietate. După plecarea jandarmilor, a urmat o ploaie de pietre, care a distrus ferestrele casei.
După ce s-a satul s-a liniștit, a pornit noaptea târziu spre Dej, însoțit fiind de Pop Alexa și Pop Gheorghe, care erau înarmați cu furci, pentru a-l apăra și care l-au condus până la ieșirea din sat. După acest incident neplăcut, urmează depunerea jurământului, unde atrage atenția întregii unități prin faptul că refuză să sărute crucea, refuz în urma căruia se alege cu dosar la Consiliul de război. Adjunctul comandantului îl amenință cu închisoarea dacă nu se lasă de pocăință iar comandantul îi propune o înțelegere prin care îi promite că îi va distruge dosarul și îl va avansa în funcție, ca și sergent, dacă renunță la baptism. Dunca acceptă punând însă o condiție: ,,Renunț acum la credința mea dacă se va dovedi cu Noul Testament că e greșită și mă întorc la alta mai bună arătată tot de Noul Testament.” În urma acestui răspuns primește 10 zile de închisoare, unde pe lângă munca pe care este pus să o facă, este și bătut de către un ofițer. După ieșirea din închisoare, cere să fie lăsat să iasă la raport în fața generalului care vizita unitatea, dar îi este refuzat acest drept și este consemnat în cazarmă.
Frații din Dej auzind relele tratamente la care a fost supus, îl informează pe acesta că într-una din seri va veni la Dej fratele Socaciu. Ajunge să-l întâlnească pe fratele Socaciu și îi înmânează acestuia o mărturie scrisă, cu toate lucrurile rele ce i s-au întâmplat în armată. Astfel că, Uniunea Baptistă din București intervine la Ministerul de Război, care trimite o scrisoare comandantului din Dej, în urma căreia pedeapsa cu închisoarea nu i-a fost consemnată în acte, i-a fost anulat consemnul și nu a mai fost persecutat pentru o vreme. A fost transferat la Oradea, unde și aici a găsit 2-3 familii de baptiști care se adunau într-o casă veche de la marginea orașului, lângă cimitir.
După terminarea stagiului militar, mai stă doar câteva luni în Negrilești, fiind nevoit să se întoarcă din nou în Toplița, așa că la începutul anului 1924 se reangajează la fabrica de cherestea. Aici exisa deja o mică biserică baptistă alcătuită din câțiva baptiști veniți la muncă din Negrilești și o familie din Dej, care au vestit Cuvântul lui Dumnezeu și altora, care au primit să fie botezați. În contextul revenirii fratelui Dunca Gavril, bisericuța din Toplița a crescut, s-a dezvoltat mult. Astfel, datorită devotamentului și a muncii sale neobosite, în anul 1924 au loc 2 botezuri, fiind botezate în cadrul cărora au fost botezate 25 de persoane. Tot în același an s-a cumpărat o casă, care a fost transformată în prima casă de rugăciune a Bisericii Baptiste din Toplița. În urma celui de-al doilea botez, fratele Dunca a fost bătut crunt de către notarul orașului, bătaie care aproape l-a făcut să rămână surd. Apoi a fost dat afară de la serviciu și alungat din Toplița, fiind considerat ,,capul pocăiților”.
Se întoarce pentru puțin timp la Negrilești, iar cât timp este aici Comunitatea baptistă de Cluj îl invită la Garbăul Clujului, unde este ordinat ca pastor să slujească în orice loc va ajunge. După ordinare lucrează cu și mai multă abnegație fiind invitat în multe locuri pentru a oficia actele de cult. Se reîntoarce în Toplița și își începe munca asiduă de evanghelizare în împrejurimi. Încă din 1924 începuse a vizita câteva familii din Sarmaș, iar la ultimul botez din Toplița chiar a botezat și două femei din această localitate. Urmează să oficieze tot mai multe botezuri în anii ce vor urma, iar în 1932 cumpără o casă, care va urma să servească ca și casă de adunare, dar care, a fost demolată de către preot și oamenii din comună, în timp ce frații au fost duși la postul de jandarmi.
Fratele Dunca a vestit Cuvântul Evangheliei prin multe alte localități, pe unde a fost urmărit, bătut, alungat, închis de jandarmi și trimis prin tribunale, însă nu a dat nici un pas înapoi și nu a renunțat la convingerile lui creștine. Unele din localitățile în care a vestit Evanghelia sunt: Sarmaș, Corbu, Sirling, Ciobotani, Râpa de Jos, Tulgheș, Bicazul Ardelean, Bicaz Chei și Volobeni. Este alungat iarăși din Toplița și se mută la Bicaz, unde frații i-au pus la dispoziție un cal și o șaretă pentru a se putea deplasa mai ușor la toate bisericile, spre a propovădui lucrarea Domnului și Cuvântul cel Viu.
În 1928 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București. Din cauza unor întreruperi absolvă cursurile doar în 1934 și este repartizat ca pastor în localitatea Iam din Banat (Caraș-Severin). În 1937 se căsătorește cu o tânără credincioasă pe nume, Ana Bănuț. După stabilirea lui în Iam, biserica se împrospătează, se înmulțesc botezurile în localitate, dar și în satele mai mici din jur unde predica fratele Dunca Gavril.
Slujește în Iam până în 1960, atunci când se pensionează, dar în fiecare an și-a făcut timp să mai treacă pe la bisericile pe care le-a slujit cu atâta drag în tinerețile lui. În 1975 este invitat de onoare în Biserica Baptistă din Bicaz, care celebra 50 de ani. La acest eveniment, cineva din mulțime s-a dus și a spus: ,,Vreau să sărut obrazul pe care l-am pălmuit acum 50 de ani?”. Apoi îi sărută obrazul fratelui Dunca. Respectivul om îi dăduse două palme în urmă cu 50 de ani, dar între timp se pocăise.
La doar câțiva ani după această întâmplare, fratele nostru Dunca a fost chemat acasă la Domnul, pentru a primi dulcea sărutare a Celui pe care-L slujise cu atâta iubire. 
Serviciul de înmormântare a avut loc în ziua de 1 octombrie 1986, în localitatea Iam și afost condus de fratele Liubimirescu Amfilofie păstorul Biserici creștine Baptiste din orașul Oravița.  
Surse:
Dunca Gavril
Gheorghe Clapa
Liubimirescu Amfilofie
Îndrumătorul Creștin Baptist

Un comentariu: