Importanța crucială a predicării biblice în vremurile pe care le trăim

Acesta a fost subiectul dezbătut în seara zilei de 24 iulie 2020, la TV. „Prodocens Media”, la emisiunea „Realitatea la Zi”, moderată de fratele Cătălin Vasile și avându-l invitat pe fratele Costel Ghioancă, de la Biserica Creștină Baptistă „Adonai”, din București. Un doctor în teologie și filozofie, rămâne fidel total Scripturii, în aceste zile în care ne place de acei predicatori care predică amuzant, plăcut auzului și firii. Un om care a învățat mult, trage concluzia simplă: „Păstorii trebuie să predice și azi Cuvântul lui Dumnezeu”. Urmărind emisiunea, vom putea observa cât de ancorat este acest frate în învățătura Scripturii.

Îl putem urmări predicând, pe fratele păstor Costel Ghioancă, pe portalul Bisericii „Adonai” din București.

Aici se spun lucruri adevărate care duc la viață, lucruri care uneori nu sună bine urechii, dar sunt reale și grave dacă le ignorăm. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie crezut și trăit, ca să fim cu Cel ce ne-a dat acest Cuvânt.

Domnul să ne ajute să facem voia sfântă și binecuvântată a lui Dumnezeu.

Vă doresc vizionare plăcută acestei emisiuni!

Mulțumesc domnului preot Gabriel Marian Marincaș pentru Biblia oferită în dar

Cine este domnul Gabriel Marian Marincaș?

Este  preot și a fost profesor la Seminarul Teologic Eparhial din Cluj, unde a predat mai mulți ani, iar apoi s-a retras pentru a se dedica integral lucrării pastorale. Este angajat al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Și de ce să-mi dăruiască drept cadou o Biblie?

Era în vremea demult apusă, anul de grație 1991. Începând cu acest an două doamne își desfășurau serviciul una în apropierea celeilalte, erau ,,vecine” am putea spune. O doamnă se numea Aurelia iar cea de-a doua se numea Maria. Maria avea serviciul la CEC în clădirea Căminului Cultural la parter iar Aurelia lucra la Bibliotecă tot în aceeași clădire la etajul unu. Doamna Aurelia trecea în fiecare zi pe lângă camera în care își avea locul de muncă doamna Maria iar acestea se salutau respectuos de fiecare dată. Din când în când cele două mai stăteau de vorbă ca între doamne, fiecare ce avea pe suflet, lucruri bune sau mai puțin bune, dureri și bucurii, despre familie, copii și multe alte lucruri.

Așa a fost dat de la Dumnezeu că Aurelia a fost soția mea și prin mâna bună a Domnului este și azi, iar doamna Maria era mama unui tânăr cu aspirații înalte pe nume Marian. De aici s-a materializat oarecum sufletește o prietenie  deși cu tânărul Marian poate o dată sau de două ori am stat de vorbă, mai nu ne cunoșteam.

Și atunci ce prietenie de suflet la nivel spiritual?

Mergeam și eu la bibliotecă la soția mea după o carte sau să o mai ajut cu câte ceva și doamna Maria venea sus la bibliotecă și ne vorbea despre multe lucruri,  dar cu o pasiune deosebită ne vorbea de tânărul ei fiu, Marian. Se vedea că-l iubește mult, se vedea că Marian era o împlinire a sufletului ei, ne povestea cu atâta patos ce are în plan fiul ei și câtă grijă manifesta doamna Maria ca Marian să poată reuși și să nu i se întâmple ceva.

Această dragoste a doamnei Maria pentru fiul ei mi-a trezit o mare simpatie pentru Marian și prin mama lui îi transmitam salutări și alte urări pe care, așa simțeam eu că le primea cu drag . În anul 2001 cele două doamne s-au despărțit prin mutarea doamnei Aurelia în Rohia la casa soțului pastor la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Târgu Lăpuș.

Tânărul Marian a mers pe drumul ales încă din școala generală, a făcut studii în România,  la Roma iar acum este preot și profesor la seminarul din Gherla.

În ziua de 10 iulie 2020 Dumnezeu a hotărât ca să ne întâlnim, deși nu ne cunoșteam, totuși prietenia, stima, respectul domneau între noi doi. Evenimentul la care ne-am întâlnit era unul trist, care după noi putea să nu fie pentru că un om foarte apropiat mie și drag sufletului amândurora  a plecat în veșnicie. Stând în apropierea familiei îndurerate și ascultând serviciul liturgic apreciam glasul unuia dintre preoți care era de o frumusețe deosebită. ,,Măi, ce glas armonios! O fi făcut Conservatorul sau școala de canto?” mă întrebam în mintea mea. Dar cine să fie? Ascultam cu plăcere fiecare parte  muzicală ce o desfășura cu atâta grație și măiestrie. Mă gândeam în mintea mea ,,Să fie, oare, tânărul Marian despre care vorbea cu atâta pasiune și dragoste doamna Maria?” Știam sigur că trebuie să fie prezent la acest eveniment, dar nu puteam să îmi dau seama pentru că preotul paroh anunțând pe cei ce vor vorbi nu a pronunțat numele Marian ci Gabriel. Da! Preotul Gabriel era defapt Marian pe care nu lam cunoscut.

După terminarea programului am întrebat-o pe fiica mea cine a fost preotul acela cu un glas extraordinar? Marian mi-a spus ea zâmbind. De ce i-au zis Gabriel am întrebat, pentru că așa este numele lui, Gabriel Marian. Doamne, ce durere am simțit atunci! Am venit acasă și am căutat pe rețelele de socializare până l-am găsit apoi i-am scris un mesaj la care a răspuns cu promptitudine și mare bucurie.

L-am felicitat spunându-i că a fost la mare înălțime înzestrat cu har de la Dumnezeu și dintr-una într-alta am început să-i povestesc durerea mea de a avea Biblia de la Blaj din 1795. L-am rugat, dacă poate să-mi procure una sau să mă pună în contact cu cineva care o deține. Mi-a promis că mă va ajuta și peste câteva ore mă anunță că a găsit Biblia mea mult dorită, mai mult decât atât  zice: „În seara asta veți avea Biblia!”.

,,Doamne!„  am zis ,,nu-mi vine să cred!”, dar Dumnezeu ne spune că unele evenimente se vor petrece cu mare repeziciune, tocmai așa s-a întâmplat cu mine și necesitatea, dorința mea istorică și cărturărească, pe care o purtam în suflet de atâția ani și ani.

Dar cum, pot primi exemplarul Bibliei de la Gherla într-un timp așa de scurt? Dumnezeu a lucrat în felul Lui misterios și nebănuit și de această dată. Domnul preot Silviu Hodiș de la Biserica Greco-Catolică din Târgu Lăpuș care este o cunoștință a mea și prieten bun cu preotul Gabriel, spre norocul meu se afla în Banat iar în drumul lui spre casă în Târgu Lăpuș avea să treacă prin Cluj și Gherla. Pentru acest lucru îi mulțumesc foarte mult.    

Darul primit este Biblia de la Blaj tradusă în anul 1795  de Samuil Micu și retipărită în anul 2000 cu ocazia aniversării a 3 secole de existență în comuniune cu Scaunul Apostolic.

Mulțumesc mult domnule preot Gabriel Marian Marincaș pentru Biblia neprețuită oferită în dar,  pentru prietenia spirituală și respectul reciproc ce-l  purtăm în sufletele noastre ca și slujitori ai Domnului.

Bunul Dumnezeu să vă dăruiască ocrotirea și binecuvântarea Lui, la fel și bunei dumneavoastră mame, Maria,  care a fost liantul prieteniei noastre de suflet.

La Dumnezeu să-i fie gloria!    

Sprijiniți împreună cu mine „Prodocens Media”, o televiziune aproape de noi

Prodocens Media este o televiziune despre a cărei naștere am scris AICI. Transmite în fiecare zi de luni până vineri, emisiunea „Realitatea La Zi”, moderată de către fratele Cătălin Vasile, patronul televiziunii, începând cu ora 20. În fiecare luni, se transmite emisiunea de la ora 19, „Dialog”, moderată de fratele Viorel Iuga, președintele Uniunii Baptiste și doctor în domeniul „Familiei”.

Înființarea platformei „Prodocens Media”, cu toată logistica, s-a făcut din banii fratelui Vasile Cătălin, dar buna funcționare și extinderea ei, depinde de mine și tine. Trimite din puținul sau multul tău și pentru o cauză nobilă și demnă. Cu cât o vom ajuta, ea va lua avânt și va funcționa pentru slava Domnului.

De ce sustin eu această televiziune?

1.     Este și pe micul meu segment confesional. Fratele Vasile are invitați din tot spectrul religios, cultural și artistic, dar găzduiește și zona mea confesională baptistă.

2.     Este susținătoare și a istoriei baptiste de care mă ocup.

3.     Este diferită pentru că nu lasă pe invitat să vorbească și apoi  să-i comenteze mesajul după bunul plac, ci lasă ca invitatul să ia concluzia lui.

Baptișitii români au susținut presa baptistă în timpul Primul Război Mondial, la îndemnul fraților conducători ai cultului. Frații erau rugați să plătească  reviste, broșuri și alte scrieri, să fie trimise gratuit pe front, ca soldații de pe front să se poată delecta în timpul lor liber.

Mesajul meu este: „Sprijiniți împreună cu mine „Prodocens Media”, o televiziune aproape de noi”. Puținul nostru va fi o putere, va încuraja pe fratele Vasile, care singur se luptă să vedem ceva ce este bun, de calitate, ceva din viața spirituală ce ne folosește mai mult. Fă parte și fii parte a acestui program.

Domnul să vă binecuvinteze!

Un îndemn din partea bătrânului pastor, iubitor de Dumnezeu, cercetător și pasionat de istorie, Vasile Bel.

Mulțumesc Cătălin Vasile, pentru interviul luat

Fiind în București, pe tema de cercetare pentru istoria noastră baptistă, fratele Vasile Cătălin de la Prodocens Media, m-a invitat să stăm puțin de vorbă pe tema de istorie baptistă. Am stat puțin de vorbă, despre poporul credincios baptist și am făcut câteva incursiuni în cine și ce este acest popor, ce a făcut pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu. Am constatat că este un popor ascultător de Dumnezeu, caută să facă voia lui Dumnezeu, a avut soluții în trecut, dar are soluții și acum și că viitorul va suna frumos doar stând lângă Dumnezeu și Cuvântul Său.

Dar ce să vă mai spun, pentru cine nu a văzut emisiunea din seara de 08 iunie 2020 și convorbirea de la emisiunea: „Realitatea la Zi”, transmisă de televiziunea „Prodocens Media”, puteți să o vedeți și auzi.

Prodocens Media este o televiziune creștină evanghelică, care promovează valorile creștine Biblice și este condusă de fratele Cătălin Vasile.

Doresc ca Dumnezeu să fie înălțat și glorificat, pentru că bunătatea Lui este mare față de noi, niște oameni răi din fire, dar mântuiți prin sângele Domnului Isus.

Mulțumesc, frate Cătălin Vasile.

Vizionare plăcută vă doresc tuturor celor care treceți pe această pagină!

Familia Dumitru din Jegălia, Călărași

Prezint familia Dumitru din Jegălia, județul Călărași, în trecut a fost în județul Ialomița. În această prezentare am și două înregistrări video, făcute de fratele Caius Obeada în anul 1990, bunicului său, Dumitru H. Ștefan. Pentru ușurare am transcris mesajul celor două înregistrări și le veți putea citi, dacă nu aveți timp să urmăriți clipurile. Din această familie, după mamă, se naște Caius Obeada, cunoscutul apologet și iubitor de istorie baptistă, pe care îl puteți urmări AICI sau AICI. După tată se trage din familia Obeada de la Zolt, despre care vom scrie ceva mai încolo.

Dumitru C. Haralambie ? – 1948, din Jegălia

În anul 1907, de sărbătorile Crăciunului, Dumitru C. Haralambie, pe cînd era tânăr, cu alți 2 tineri, Gheorghe Mitu și Dobre V. Toancă, au plecat din Jegălia la Cernavodă cu colindatul și pe data de 2 ianuarie 1908 au mers și la adunarea baptistă, apoi s-au întâlnit cu fratele Nicolae Teodorescu care le-a explicat Evanghelia și la plecare le-a dat un Nou Testament. Acești trei tineri au ținut legătura cu fratele Nicolae Teodorescu și pe data de 6 ianuarie 1909 se duc la Cernavodă, unde stau 3 zile și cred că atuci s-au botezat.

Întorși acasă, încep să se adune în casa lui Dima Mitrea, care se pare a fost primul rod al celor trei. Din acest moment toartă forța întunericului se pune în alertă, pentru că oamenii din localitate veneau să asculte Evanghelia.

Domnul nu lasă pe ai săi la bunul plac al celui rău și le trimite întăriri pe fratele Maxa Comloșanu, care era de loc din Arad, Ungaria, dar a venit la lucru în Cernavodă la podul de peste Dunăre. O mare mulțime de popor s-a adunat să asculte Cuvântul Domnului, dar preotul din localitate, Neagu Dumitrescu, a format o ceată de bătăuși ca să-l bată pe fratele Maxa Comloșanu, dar acești oameni și-au schimbat părerile și nu au pus în aplicare planul. Preotul nu s-a lăsat și a alertat autoritățile care  l-au chemat pe Maxa Comloșanu la Primărie, unde a fost însoțit de cei trei frați.

De aici a început o mare prigoană și un proces care a fost comentat și în presa locală, ziarul „Deșteptarea Ialomiței”, printr-un articol „Procesul Pocăiților”, ziarul „Dunărea” din Călărași, cu articolul „Secta Pocăiților”, apoi cea centrală de la București, precum ziiarul „Curentul”, „Dimineața”, cu articolul „Conflictele religioase de la Jegălia și „Adevărul”, dar a trecut granița și în Ungaria și ziarul „Tribuna” de la Arad publică despre acest proces.

Frații noștri români din Ungaria, Transilvania, au fost informați și ei despre suferințele fraților de la Jegălia prin revista baptistă „Adevărul”, care scriau articole ca „Misiune pe sala de tribunal”.

În plin proces de răsunet, oamenii din localitate se pocăiesc și în ziua de 1 mai 1911 Biserica Baptisă se bucură de oficierea a unui botez prin care oamenii își exprimau dorința de a-l urma pe Domnul Isus.

În anul 1912, cei ce au fost arestați, au fost eliberați, dar procesul intentat baptiștilor a continuat. În tot acest timp, biserica se bucura de binecuvântările Domnului, prin bucuriile ce i le dădea prin diferite servicii care aveau loc.

Despre acest proces se poate scrie o carte. Eu vă trimit la Istoria Baptiștilor, de Alexa Popovici, unde relatează destul de pe larg acest eveniment.

În zilele de 25 – 27 decembrie 1913 participă la București la Prima Conferință a Baptiștilor Români din Regatul României, la care participă și Gheorghe Slăv, Teodor Sida și Gavrilă Brola din Ardeal, Ungaria. Această conferință, practic, a unit pe toți baptiștii români.

Fratele Haralambie Dumitru în ziua de 2 august 1922 oficiază un botez cu 10 persoane în Biserica Creștină Baptistă din Arbagia.

Fratele Dumitru C. Haralambie este un model demn de urmat pentru noi cei de azi. A fost bătut, arestat, chinuit în multe feluri, acuzat că vorbește de rău biserica de stat, dar a mers înainte pe calea Domnului pe care l-a iubit și nu i-a întors spatele la greu, ci l-a binecuvântat. Și Dumnezeu l-a iubit și ocrotit chiar și atunci când era bătut și chinuit.

A lucrat 45 de ani la extinderea Împărăției lui Dumnezeu cu toată puterea sa. În luna decembrie 1924 a călătorit 370 de km, din care 300 cu trenul și 70 de km pe jos.

A fost un pionier al credinței, unul din neobișnuiții lucrători care a primit primul credința, a fost un ispravnic bun al lui Dumnezeu. Fiul său Ștefan, i-a urmat credința și lucrarea.

Domnul îl cheamă acasă, ca să-i șteargă lacrima din ochi, în ziua de 5 martie 1948.

Surse:

Alexa Popovici

Arhive

Adevărul, revistă batistă înființată în anul 1900

Caius Obeada

Dumitru H. Ștefan 1913 – 1991, din Jegălia

Fratele Dumitru H. Ștefan  s-a născut în ziua de 26 octombrie 1913 în Jegălia, județul Ialomița. Părinții se numeau Haralambie și Anica, de naționalitate română, având ocupația de plugari.

În localitatea natală face școala primară de 5 clase.

Făcând parte dintr-o familie de credincioși baptiști și auzind Cuvântul lui Dumnezeu, din tinerețe își predă viața Domnului și în ziua de 17 august este botezat de tatăl său, Haralambie Dumitru.

În anul 1935 este recrutat de Cercul Militar Ialomița și încorporat la Unitatea Militară 36 infantaerie, rămâne la vatră cu gradul de sergent. Participă la al Doilea Război Mondial pe frontul de răsărit.

În ziua de 27 aprilie 1941 se căsătorește la Jegălia, cu Nastasia și Domnul le dă 4 copii: un băiat și 3 fete născuți în Jegălia:

-        Viorica, născută în ziua de 18 februarie 1942.

-         Marta născută în ziua de 5 noiembrie 1944.

-         Pavel, născut în ziua de 22 iunie 1946 și

-        Fibia, născută în ziua de 8 ianuarie 1949.

În ziua de 15 iunie 1945 este ordinat în Biserica Creștină Baptistă din Constanța. Comisia de ordinare era compusă din următorii frați: Dumitru Baban, Gligor Cristea și Nicolae Baban, pentru Biserica Creștină Baptisă din Jegălia.

Din anul 1945 lucrează ca păstor în Jegălia, iar în anul 1948 este primit ca membru dar și păstor în Biserica Creștină Baptistă din Constanța, unde avea și domiciliul.

Între anii 1950 – 1960 este președintele Comunității Baptiste de Constanța.

În ziua de 28 septembrie 1961. pe când era la agenția C.E.C. și completa un formular, i s-a furat portmoneul cu legitimația de păstor, fără care nu se putea predica în acea vreme.

În anul 1966 este obligat să își dea demisia din pastorat, pentru că a lăsat să predice în Biserica Creștină Baptistă din Constanța pe pastorul baptist Ieremia Hodoroabă din Paris, care venea în țară ca să înregistreze de prin biserici cântări de cor și alte programe, să le difuzeze la radio Monte Carlo din Monaco.

În ziua de 31 ianuarie 1991 este chemat de Domnul acasă, în veșnicie.

Surse:

Arhive

Familie

  Biografia familiei Dumitru de către pastorul Ștefan Dumitru.

 Biografia familiei Dumitru începe cu  Dumitru e fiul lui Haidaru. Acesta a trăit cam prin anul 1700. El a fost un om foarte dur, și-n același timp un mare dușman al turcilor. Se îmbrăca în haine turcești, purta un fes cu ciucure de aur și oriunde întâlnea vreun turc îl masacra. În același timp și-a făcut rost de o corabie cu care plutea pe mare împreună cu alți tovarăși, Corăbiile turcești le scufunda, pe personalul de pe corabie îl arunca în mare și-l îneca, dar viața lor, atât de dezordonată n-a durat prea mult întrucât a venit o epidemie de ciumă, care i-a măturat pe toți acoliții lui. Nu știu localitatea, nu-mi mai reamintesc unde a trăit Haidaru, întrucât era de origine dobrogean. Din familia lui Haidaru n-a scăpat decât un singur copil, al cărui nume era Dumitru.

El a ajuns în Jegălia, județul Ialomița. Aici a fost luat de către familia Dumitrașcu și întreținut, crescut s-a făcut mare, s-a căsătorit, a devenit un foarte bun gospodar; un om prețuit și văzut bine de către toată lumea. Urmașul lui Dumitru este cel căruia noi îi purtăm numele, noi care facem parte din familia Dumitru. După Dumitru sau din familia Dumitru s-a născut  Culea, care este bunicul meu, bunicul nostru. Culea a fost un om de o inteligență rară; el nu știa carte, dar putea face orice socoteală. Când pământurile în timpul primăverii se împărțeau țăranilor, Culea mergea și făcea măsurătoarea terenurilor care se atribuiau țăranilor pentru cultivat. Deci, era un om foarte, foarte deștept, da?

Fiul lui Culea, singurul lui fiu, a fost Haralambie, tatăl meu (nostru). Acesta a fost și el un om inteligent, în cursul școlii el a obținut în toate clasele premiul I. Se pricepea să facă orișice, era un om care putea executa orice fel de lucru, dar în același timp era un om ușuratic. Îi plăcea băutura și faptul acesta l-a dus la o stare de decădere morală și nu era prea mult prețuit în sat, din cauza acestei patimi, acestui viciu. Prin anul 1908 Haralambie împreună cu alți tovarăși, cu fratele Dobrețoancă, cu fr. Simion, unul Mitrea Dumitru s-au hotărât de sărbătorile Crăciunului în acel an să facă niște festivități care se numesc ,,Irozi” și au plecat cu Irozii, ajungând până la Cernavodă. În Cernavodă au colindat întregul oraș în sus și-n jos, încercând să scoată în felul acesta bani, să facă rost de ceea ce simțeau ei că au nevoie. Au ajuns în fața unui circ, s-au oprit în fața circului și acolo un cetățean făcea reclamă programului pe care îl prezenta circul respectiv. În timp ce ei ascultau s-a apropiat un om îmbrăcat în mod obișnuit cu o șapcă pe cap și le-a spus: ,,Măi, oameni buni ce stați și ascultați nimicurile astea? Ce poate să fie într-un circ? Mai bine ați face altceva și vă îndemn eu ce să faceți. Căutați-i pe pocăiți, că la pocăiți veți auzi lucruri atât de-nsemnate care vă vor folosi în întreaga viață. Duceți-vă și căutați-i pe pocăiți!” și omul a plecat. Ei s-au uitat foarte mirați unul la altul și plini de curiozitate, întrucât cuvântul de pocăit nu-l auziseră, despre pocăiți la fel nu auziseră nimic și s-au întrebat: ,,Măi, cine or fi oamenii ăștia, pocăiții? Și ce-am putea noi auzi de la ei care să ne folosească întreaga viață?” S-au hotărât să-i caute și au mers prin Cernavodă întrebând de pocăiți, unde sunt acești pocăiți, întrucât în Cernavodă erau cam vreo 50 de frați pocăiți, toți aceștia veniți din Transilvania la construirea podului de pe Cernavodă. Și în sfârșit, căutând ei mai multe ore prin Cernavodă au ajuns la o casă unde locuia un frate, care se numea Teodorescu. Fratele respectiv când a auzit că-i caută pe pocăiți i-a primit cu toată bunăvoința și cu toată dragostea în casă, a luat Biblia și a început să le vorbească despre Domnul Isus, dar le-a vorbit atât de inspirativ, cu atâta putere, cu atâta înțelepciune încât aceștia au rămas cu toții cu gurile (cum se spune-n proverb) căscate. Tata îmi spunea că i se ridicase părul în sus când îl asculta pe fratele Teodorescu.

Fratele i-a invitat seara să meargă la o adunare de închinăciune ce avea loc în Cernavodă la biserica locală. Și au mers la biserica locală, unde iarăși și acolo au fost profund emoționați și străpunși la inimă de cuvântul lui Dumnezeu, de predica pe care au ascultat-o, de rugăciunile ce le rosteau credincioșii, de toate cântările în care era slăvit Domnul și s-au hotărât să se pocăiască. Au spus ,,Gata! Acum ne pocăim și noi.” Au mai stat numai vreo 2 zile în Cernavodă. Au mai învățat ei câte ceva, cât au putut ei, (cât poți să-nveți în două zile?) și au plecat din Cernavodă în Jegălia.

Mergând s-au hotărât să ca să vestească și ei în Jegălia ce au auzit în Cernavodă , să mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu. Au primit de-acolo o Biblie, de la frații din Cernavodă și au plecat. Dar acum se gândeau ei ,,Cine să vorbească?”; nimeni nu îndrăznea, ,,Măi,  dar cine să vorbească? Cine poate să spună ceea ce a auzit  și să repete ceea ce se spunea în biserica pocăiților din Cernavodă?”.  Atunci Haralambie, după ce a stat puțin pe gânduri a spus: ,,Măi, dacă nici unul nu aveți curajul, eu am să mărturisesc. Încep eu și am să spun ceea ce am reținut și ceea ce mă pricep, despre Dumnezeu, despre întoarcerea la El; despre pocăință, despre mântuire, despre iertarea păcatelor, despre viața veșnică”.

Ajunși în Jegălia au început să-L mărturisească pe Domnul Isus. Întâi L-au mărturisit așa, în mod personal, de la om la om. După aceea s-au adunat în casa fratelui Dobrețoancă și s-a strâns acolo atâta lume încât strada era plină de oameni, curtea la fel era plină de oameni, care ascultau toți uimiți Cuvântul lui Dumnezeu. Situația aceasta a durat câteva săptămâni, după aceste săptămâni preotul satului, pe nume Neagu împreună cu jandarmii comunei respective au venit și i-au arestat pe frații, i-au izgonit pe toți câți erau la adunare, i-au amenințat că dacă-i mai prinde îi paște pușcăria pe ei. I-u dus la miliție, i-au bătut, le-au interzis să mai mărturisească, i-au maltratat, i-au insultat, i-au amenințat, le-au interzis categoric să mai stea împreună. Însă ei nu s-au lăsat intimidați, ei au continuat cu adunarea și din marele număr de oameni care se strângeau în zilele din trecut acum au mai rămas vreo 50 de persoane. Aceste 50 de persoane se strângeau regulat, însă erau foarte mulți executați, insultați, batjocoriți. Când îi întâlneau oamenii din sat îi băteau, nu li s-au mai dat pământ arat la câmp, nu li s-a îngăduit ca vitele să fie acceptate la pășunea comunală a satului; și au trecut prin foarte mari și grele suferințe. Totuși ei nu au părăsit credința, ci au rămas lângă Domnul Isus Cristos.

În aceste împrejurări un copil al fratelui Dobrețoancă a decedat. Cine să-l îngroape? Cum să-l îngropăm? Era prima ocazie sau primul eveniment de felul acesta. Și s-au dus la Cernavodă și au chemat de acolo un frate pe nume  Comoșa care a venit  să facă înmormântarea copilului. Acest frate a fost însă arestat de miliție, împreună cu tatăl meu și fratele Dobrețoancă precum mai mulți dintre cei  pe care ei  (miliția) i-au socotit drept capii, liderii care conduc această mișcare (baptistă). Fratele Comoșa a fost descălțat și bătut la călcâie cu nuiele, o bătaie grozavă cu nuiele, și după aceea a fost expediat de la poliție la Cernavodă.

Frații însă și-au continuat lucrarea, în ciuda tuturor greutăților prin care aveau de trecut; Duhul lui Dumnezeu i-a întărit , i-a umplut cu bucurie, i-a umplut cu credință, cu putere și au continuat  ca să-L mărturisească pe Domnul Isus. Au mers …. împreună cu Haralambie la București la Brătianu, care era pe atunci ministrul ca să istorisească situația lor, să spună nedreptatea care li se face, numai pentru faptul că ei …. Ceea ce spune Evanghelia. Ajunși la București, fratele Dobrețoancă a fost arestat, lui Haralambie i s-a dat drumul și a venit acasă.

După câteva zile a venit și fratele Dobrețoancă acasă și au fost arestați vreo 7 – 8 frați, arestați de către Tribunalul din Călărași. Acolo la Tribunalul din Călărași când au fost arestați  au stat timp de 7 zile, în toate acele zile nu li s-a dat mâncare. Era iarnă , luna ianuarie, o iarnă grea, foarte geroasă; nu li s-au dat lemne de foc și tremurau, îmi spuneau ei ,,Și trebuia să fugim prin celula în care eram închiși, dintr-o parte într-alta ca să ne putem încălzi”. Dar toate acestea au durat 7 zile, căci după 7 zile procurorul a venit în inspecție și trecând prin închisoarea sau carcera ce era, unde erau aceștia și văzându-i cât sunt de distruși, de slabi, de amărâți  și-a pus mâinile pe cap și a spus: ,,Oamenilor, oamenilor, oamenilor eu sunt vinovat de nenorocirea prin care treceți. Eu am dat ordinul și dispoziția aceasta. Vă rog, iertați-mă! Uite, de azi încolo (că fuseseră condamnați la o lună de închisoare) de azi înainte veți avea hrană dublă, veți avea porția pentru foc, combustibil iarăși dublată.” Și începând din ziua aceea au trăit o viață foarte normală, mult mai bună decât cei închiși.

După o lună de zile s-au reîntors acasă, au reînceput lucrarea și Domnul Isus i-a binecuvântat  făcând ca oamenii să devină puțin mai slobozi, mai liberi; la fel și jandarmii să nu se mai poarte atât de dur cu ei. S-a deschis o adunare în Jegălia construindu-se o biserică și în felul acesta s-a organizat Biserica creștină Baptistă în comuna Jegălia care a existat și este până în zilele noastre numai că suntem foarte puțini.

Istoria Credinței Baptiste în Coronini 1916-2019, de Ilie Milutin

Prezint cu mare drag încă o carte de istorie baptistă, scrisă de pescarul, inginerul și pastorul baptist Ilie Milutin, din localitatea Coronini, județul Caraș-Severin.

Istoria acestei Biserici Creștine Baptiste, începe în ziua de 12 decembrie 1916 în Rusia  țaristă departe, când soldatul Gheorghe Moldovan cade prizonier. AICI vezi mai multe despre Gheorghe Moldovan, ce a făcut când a venit acasă cu noua lui credință, cum l-au primit sătenii și preotul ortodox. Deși persecutată, peste ani, închisă de autorități, biserica a înaintat mult, pentru că era ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu i-a purtat de grijă. Slavă Lui!

In carte fratele punctează evenimente, fapte și întâmplări importnte din viața bisericii. O recomand cu mare căldură tuturor iubitorilor de istorie și celor ce vor să vadă fapte din trecut și felul de lucru al acelor frați scriși în carte.

Cartea este frumos legată, copertă tare, cu 113 pagini, editată de Biserica Creștină Baptistă Coronini, în anul 2019.

Mulțumesc frate Ilie Milutin pentru exemplarul trimis.

Câteva date despre autor:

Ilie Milutin s-a născut în ziua de 01. 08. 1958 în localitatea Pescari, azi se numește Coronini, județul Caraș-Severin. Este fiul lui Ilie și Elena Milutin, pescar și fiu de pescar, la malul Dunării.

În anul 1982 a terminat Facultatea de Științe Economice și s-a angajat la exploatarea minieră, devenind unul din cei mai cunoscuți oameni din zonă pentru priceperea profesională și morală.

În anul 1996 a absolvit teologia, la Universitatea Emanuel din Oradea.

Acum este păstor la Biserica Creștină Baptistă din Coronini, județul Caraș-Severin. Biserica pe care o păstorește are peste 200 de membrii.

Este căsătorit cu sora Lucia și Domnul le-a dat 2 fete: Maria – Rebeca și Lidia.

Domnul să-i binecuvânteze familia și biserica pe care o păstorește cu drag și mare dăruire.

Surse:

Marius Cruceru

Lupta lui Martin Luther King Jr. pentru demnitatea umană și libertatea religioasă de Drd. Mihail Ciopașiu

Martin Luther King Jr. s-a născut în ziua de 15 ianuarie 1929 în Atlanta, Georgia, într-o familie baptistă și a decedat în ziua de 4 aprilie 1968, fiind asasinat. A fost un pastor baptist ca și tatăl său,  cunoscut ca luptător non violent pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare. La vârsta de 35 de ani a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Mulțumesc fratelui  Drd. Mihail Ciopașiu pentru acest articol cu o bogată încărcătură istorică, despre un om care și-a pus viața  la dispoziția Domnului și a semenilor săi. A ajutat pe oamenii albi și negri să înțeleagă că toți oamenii sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Vă doresc lecturare plăcută!

Lupta lui Martin Luther King Jr. pentru demnitatea umană și libertatea religioasă

 

Martin Luther King Junior's Fight for Human Dignity and Religious Freedom

 

[Articol publicat în Jurnalul Libertății de Conștiință, Vol. 7, Nr. 1 – Octombrie 2019]:

 

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=824812

 

Drd. Mihail Ciopașiu,

Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București.

Director Executiv, Fundația Providența (Proiectul Rut).

mihail.ciopasiu@gmail.com

 

Abstract:

Martin Luther King Junior is the leader of the first Afro American nonviolent demonstration started United States of America in 1955. A Baptist Minister with great oratorical skills and determined to fight against discrimination and the segregation of the Afro-Americans, King became soon the leader of the civil rights movement. Starting with the boycott to protest against the segregation in the busses, the civil rights movement expanded and inflamed a whole nation and changed the situation of the Afro-Americans as few would have ever imagined at the beginning of the movement.

Luther King promoted a nonviolent form of protestation that was more powerful than the guns, or the violence of the police who tried to stop several times the peaceful marches. From his own writings, and from the authors of his biographies, there are clear arguments that Luther King was motivated by his theology and his understanding of the Christian beliefs in his attempt for the social reforms and for religious freedom he dedicated all his life for. He promoted the human dignity that is rooted in the doctrine of Creation of men, who was created on God’s own image and identified the source of this nonviolent approach in the Sermon on the Mountain and in the love preached by Jesus Christ.

 

Key words: human dignity, religious freedom, love, nonviolence, image of God.

 

            Trăindu-şi copilăria în perioada Marii Crize, Martin Luther King Junior a fost izbit de prejudecățile rasiale şi de sărăcie. Deşi cei mai buni prieteni ai copilăriei erau albi, a existat un moment în care aceştia au început să evite întâlnirea cu King Junior. Mama sa a trebuit să îi explice reala problemă: “Ei sunt albi iar tu eşti negru. Ei nu vor să mai petreacă timp cu tine.”[1] Atunci tânărul King a înțeles de ce el trebuia să călătorească pe scaunele din spate ale autobuzului, să frecventeze numai biserici de negrii, să studieze într-o şcoală segregată. De asemenea încă din anii timpurii ai veţii a fost martorul sărăciei care domnea în familiile de negrii.[2]

            Situaţia negrilor în statele din Sudul Americii era una deosebit de grea datorită discriminării şi rasismului. Aceştia nu aveau voie să frecventeze şcolile, bisericile sau hotelurile albilor. Toaletele pentru negrii erau separate, iar în autobuze aceştia trebuiau să stea pe locurile din spate, aceasta în cazul în care vreun alb nu le cerea locul. Negrii erau discriminaţi pe piaţa de muncă, având salarii mai mici, fiind primii care erau concediați. De asemena ei nu aveau dreptul să voteze, deşi în multe state reprezentau mai mult de o treime din totalul populaţiei.[3]

            Având adânc înrădăcinate în amintire experienţele personale ale marginalizării şi ale rasismului, Martin Luther King Jr. a căutat să găsească o modalitate de a stopa acest rău al societăţii. Ca tânăr păstor, King a fost preocupat de modul în care negrii pot să lupte împotriva asupririi, dar să îi iubească în acelaşi timp pe asupritorii lor. Cum pot lupta împotriva unui sistem opresiv deşi obosiţi de segregare şi umilinţă. Fiind implicat încă de la început in protestele organizate ca reacție la situația de discriminare a negrilor, King a devenit liderul acestei mișcări sociale. Una din caracteristicile principale ale acesteia, era faptul că întreaga mișcare a protestelor se desfășurau fără violență. Vorbind despre metoda nonviolenţei, King afirma „dragostea trebuie să fie idealul nostru. Iubiţi-vă vrăşmaşii, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.”[4]

            King a luptat pentru a păstra întreaga mişcare în parametrii nonviolenţei şi a iubirii. King a afirmat el însuși că principiile care au stat la baza acestor proteste au avut un fundament teologic, fiind inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, aceste învățături au fost prezentate de însuși Domnul Isus Hristos în cadrul Predicii de pe Munte, argumentul teologic principal fiind dragostea, pe care King a văzut-o ca pe o armă creativă: „Predica de pe Munte a fost cea care i-a inspirat iniţial pe negrii din Montgomery să ia o atitudine. Isus Hristos a fost cel care i-a determinat pe negrii să proteze cu arma creativă a dragostei.”[5]

            Mișcarea începută de Martin Luther King Jr. nu a acceptat ideea de violență fizică. Mai mult decât atât, King a fost împotriva oricărei forme de violență, precum ar fi și cea spirituală. În opinia lui, “rezistența non-violentă nu numai că refuză să își împuște adversarul, dar refuză și să îl urască. La centrul conceptului de non-violență, stă principiul dragostei.”[6] King a descris foarte clar tipul de dragoste la care se referă, fundamentând-o în învățătura Noului Testament. El a descris această dragoste ca nefiind o stare emoțională sau afectivă precum ar fi eros sau philia care sunt prezente în Noul Testament, însă înseamnă dragoste romantică sau dragoste reciprocă: „cineva iubește pentru că este la rândul său iubit”.[7] Ci dragostea care stă la baza protestului non-violent este dragostea prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu sub forma grecească a cuvântului dragoste și anume dragostea agape. King descrie această dragoste ca fiind dragostea centrată pe nevoile celorlalți, și care descoperă pe aproape „în fiecare om pe care îl întâlnește, nefăcând diferență între prieten sau dușman, ci fiind îndreptată înspre amândoi în același timp.”[8]

            King a văzut dragostea agape ca pe singura resursă prin care se poate crea, sau schimba în bine o comunitate. În opinia lui King, dragostea agape nu este o dragoste pasivă ci este una activă iar dragostea prezentată de Hristos în învățăturile sale, este o dragoste desăvârșită. Dragostea aceasta nu iubește pe cineva pentru că îi este drag sau pentru că modul acestora de a se purta ar fi agreabil. Orice om trebuie iubit, deoarece, mai presus de toate, acesta este iubit de însuși Dumnezeu.[9]

                 Un alt argument teologic ce a stat la baza mișcărilor sociale ale lui King și mai ales a fundamentat înțelegerea sa despre demnitatea umană, a fost doctrina creării omului după chipul și imaginea lui Dumnezeu. Autorul Rufus Borrow identifică atât percepția filosofică, cât și pe cea teologică a lui King în ceea ce privește natura omului:

 

Din punct de vedere filozofic, Martin Luther King considera că fiecare persoană este sacră și are o valoare infinită intrinsecă. Din punct de vedere teologic, el a considerat că oamenii posedă această valoare intrinsecă pentru că ei poartă în ființa lor imaginea lui Dumnezeu. Ei sunt prețioși și sacrii pentru că ei aparțin și Îi sunt prețioși lui Dumnezeu. Vorbind despre valoarea omului, King afirma: “Fiecare om este cineva deoarece el este copil al lui Dumnezeu. Omul este copil al lui Dumnezeu, creat după imaginea lui Dumnezeu și de aceea, ar trebui respectat întocmai”.[10]      

 

Această doctrină a fost prezentată deseori de către King în argumentațiile sale pentru o lume dreaptă, fără prejudecăți rasiale sau discriminare, o lume în care fiecare ființă umană este tratată cu respectul cuvenit unei creații a lui Dumnezeu. King l-a văzut pe Dumnezeul evreilor, al profeților și al Domnului Isus Hristos ca fiind sursa demnității umane întrucât Dumnezeu este cel care a dat viață omului iar acesta din urmă poartă întipărită în el imaginea lui Dumnezeu.[11]

                 Luther King a fost uimit să vadă cum însăși doctrina creării omului după chipul lui Dumnezeu a fost folosită pentru a susține discriminarea față de persoanele de culoare. Erau persoane albe care  susțineau inferioritatea negrilor prin argumentația: “Toți oamenii sunt făcuți după imaginea lui Dumnezeu; După cum știu toți, Dumnezeu nu este Negru; De aceea Negrul nu este om”[12] Reacția lui King la acest argument rasist și irațional a fost cât se poate de clară “toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu; toți oamenii sunt frați; toți oamenii sunt creați egali; fiecare om este moștenitorul unei valori care vine de la Dumnezeu; fiecare om are drepturi care nu derivă de la statul în trăiești ci drepturile sunt date de însuși Dumnezeu”.[13]

                 Deoarece se făceau diferențe foarte mari între drepturile albilor și cele ale negrilor, iar aceștia din urmă erau văzuți ca fiind oameni de categoria a doua, King a abordat și acest aspect al discriminării iar argumentul său teologic a fost de asemenea bazat pe doctrina  creării omului după imaginea lui Dumnezeu:

 

“Imaginea lui Dumnezeu este împărțită universal și în proporții egale către toți oamenii. Nu există o scală graduală a valorii. Fiecare ființă umană poartă ștampila Creatorului. Fiecare om trebuie respectat deoarece este iubit de Dumnezeu. Valoarea unui om nu stă în intelectul său, în originile sale rasiale sau în poziția sa socială. Valoarea umană este legată de Dumnezeu. De câte ori este recunoscut acest lucru, “albul” sau “negrul” sunt înlăturate și în locul lor apar cuvintele de “fiu” și “frate”. În schimb, atunci când un negru sun vreun alt membru al unui grup minoritar sunt tratați ca obiecte și nu ca persoane, imaginea lui Dumnezeu este abuzată în aceștia și în același timp ea este constant și proporțional pierdută și de cei care cauzează abuzul”[14]

 

Importanța doctrinei despre crearea omului, atât în discursul lui King, cât și ca factor determinant pentru întregul său demers social, este observată și de autorul Richard Willis în lucrarea sa Martin Luther King Jr. și Imaginea lui Dumnezeu. Willis susține faptul că Martin Luther King a fost ghidat și guvernat de înțelegerea sa biblică și teologică:  “Ideile teologice care sunt la baza creării omului după chipul lui Dumnezeu au direcționat marșurile sale ca și ritmul unor tobe într-un marș.”[15]

            O personalitate ce a avut o mare influenţă asupra lui King a fost Mahatma Gandhi, de la care a primit o viziune asupra modului în care se poate schimba o naţiune. Această perspectivă implica înainte de orice nonviolenţa. King îl vedea pe Gandhi ca pe “persoană din istorie care a ştiut să îsufleţească etica iubirii lui Isus mai presus de simpla interacţiune dintre indivizi”.[16]

            Deși învățăturile lui Gandhi au avut un rol foarte important în modalitatea prin care s-au desfășurat protestele organizate de King, autorul Rufus Burrow identifică momentul în care învățătura sau tehnicile de rezistență pasivă a lui Mahatma Gnadhi au fost însușite de către Luther King. Astfel, acesta susține că înțelegerea modelului gandhian apare la Luther King abia la două luni după ce fusese demarat boicotul autobuzelor în Montgomery. Burrow consideră că începuturile demersurilor lui King au avut la bază „etica dragostei prezentate în Predica de pe Munte” [17] de către Domnul Isus Hristos.

            Înțelegând eficiența sistemului de protest propus de Gandhi, King a cumpărat toate cărţile pe care le-a găsit despre Gandhi însușindu-și filosofia despre nonviolență a acestuia. El era sigur că această metodă era cea mai potrivită pentru a face faţă problemelor sociale. Şi-a dat seama că opoziţia violentă dădea naştere doar la mai multă violenţă şi duşmănie, în timp ce rezistenţa nonviolentă înlocuia răul cu iubirea. Conceptul folosit de Gandhi pentru a descrie nonviolenţa era satyagraha. În traducerea comună aceasta înseamnă rezistenţă pasivă ce era percepută ca o forţă a sufletului. King a denumit-o forţa adevărată sau forţa dragostei.[18] Gandi nu considera că non-violența era lipsită de sens şi nici că era o opţiune perdantă în faţa violenţei. Dimpotrivă, el considera că „este o armă capabilă să opună o rezistenţă puternică în faţa violenţei şi în final să biruie”.[19]

            Rădăcinile acestui model al lui Gandhi nu îşi au rădăcinile în hinduism, ci în creştinism. Gandhi a identificat în învățăturile lui Isus Hristos multe principii compatibile cu conceptul său satyagraha. În mod special, în Predica de pe Munte, care pentru Ghandi a însemnat “cea mai puternică expresie a ideilor, întrucât în Predica de pe Munte Hristos prezintă realitatea alternativă la conceptele lumești de putere și dominare”.[20]

            Aceeași perpectivă o îmbrățișază și autorul William Ramsay, care identifică importanța pe care Predica de pe Munte a avut-o pentru Ghandi, care redă cuvintele acestuia privitoare la sursa de inspirație a dragostei din învățătura Domnului Isus Hristos:

 

Noul Testament a fost cel ce mi-a aprins dorinţa de neprihănire şi de a vaolrifica Rezistenţa Pasivă. Când am citit în cadrul Predicii de pe Munte “să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău; ci oricui te loveşte peste obrazul cel drept întoarce-i şi pe celălalt” şi “iubiţi pe vrăşmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”, am fost copleşit. Rezistenţa pasivă este ca o sabie cu două tăişuri; ea îl binecuvintează pe cel ce o foloseşte şi de asemenea şi pe cel împotriva căruia este folosită, fără a vărsa un pic de sânge.[21]

 

Atât Martin Luther King Jr, cât și Gandhi au avut ca sursă de inspirație inițială pentru mișcările sociale pe care le-a întreprins, dragostea creștină prezentată de Domnul Isus Hristos Predica de Munte. Chiar dacă ulterior King s-a inspirat și din modelul propus de Gandhi, acesta din urmă avea la bază tot principiile creștine prezentate de Domnul Isus Hristos. King suţinea că dragostea prezentată de Hristos în învăţăturile sale, este o dragoste desăvârşită. Dragostea aceasta nu iubeşte pe cineva pentru că îi este drag sau pentru că modul acestora de a se purta ar fi agreabil. Orice om trebuie iubit, deoarece, mai presus de toate, acesta este iubit de Însuşi Dumnezeu.

                 Toate aceste argumente teologice l-au motivat și însuflețit pe King care a luat atitudine față de problemele sociale cu care se confrunta America în acea perioadă, precum: ură, discriminare, rasism, excludere sau nepăsare față de problemele sociale și promovând demnitatea umană bazată pe valorile creștine izvorâte din Sfânta Scriptură.

                 Revoluţia socială nonviolentă a început cu un eveniment aparent minor. Pe data de 1 Decembrie 1955, o femeie de culoare, Rosa Park[22] a fost arestată deoarece a stat în autobuz pe unul din locurile rezervate doar albilor, şi nu a vrut să se ridice la insistenţele acestora. Acest incident a declanşat boicotul negrilor din Montgomery în care aceştia au refuzat să mai folosească autobuzele timp de aproape un an. King a fost ales ca şi conducător al Asociaţiei de Dezvoltare Montgomery. În timpul boicotului King a predicat des împotriva violenţei “Iubiţi-vă vrăşmaşii, binecuvântaţi pe cei vă blastămă şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc. Şi nu mergeţi cu autobuzele!”[23] La unsprezece luni de la începerea boicotului, o curte federală a decis că segregarea din cadrul transportului comun din Montgomery era ne-constituţională.[24]

                 Considerând că această mişcare nonviolentă ca o încercare de redare a demnității umane a negrilor și mai ales că întregul demers îşi are radăcinile în învăţăturile creştine, King a considerat că este de datoria Bisericii să susţină această mişcare. El i-a avertizat pe liderii acestor biserici că se fac vinovaţi de neprezentarea Bisericii în lupta pentru justiţie socială pentru demnitate umană şi pentru dreptate.[25] În același timp Martin Luther King considera că acesta este un moment prielnic pentru biserică să se implice în societate, să aibă o voce profetică și în același timp să demonstreze că faptul că Biserica apără valorile creștine și libertatea religioasă de exprimare.

În lucrarea Gospel of Freedom, în care Jonathan Rieder redă scrisoarea lui King din închisoarea din Birmingham, el descrie dezămăgirea celor implicați în protestul non-violent  față de bisericile care au stat nepăsătoare față de mișcarea socială prin care King și cu ceilalți activiști protestau față de rasism și discriminare, prin vocea pastorului C.T. Vivian, care a evaluat bisericile din Sud:

 

„Creștinismul care este în Alabama nu este creștinismul Bibliei. Albii din Sud afirmă că recunosc Scriptura în duhul și litera ei, având în același timp tupeul să vorbească despre un Hristos al dragostei, și cu toate acestea, ei urăsc milioane de oameni doar pentru culoarea pielii lor. Predicatorii știau că membrii bisericilor lor nu sunt creștini însă au refuzat să condamne segregarea și nu au susținut mișcarea drepturilor civile care încerca să creeze o lume care să reflecte etica dragostei lui Hristos. ”[26]

 

În Decembrie 1964, King a primit premiul Nobel pentru pace[27], iar pe data de 6 August 1965, preşedintele Johnson a semnat Actul Drepturilor Civile[28]. Deşi semnarea acestui Act a reprezentat un mare câştig pentru demersul lui King, tot mai multe mişcări violente începuseră să apară. King a pus aceste acte de violenţă care nu reprezentau filosofia mişcării pe seama sărăciei survenite în urma războiului din Vietnam. Ca şi păstor Baptist, el s-a declarat împotriva acestui război şi a început să organizeze mitinguri împotriva războiului din Vietnam şi împotriva sărăciei. Mitingurile sărăciei erau o idee revoluţionară care nu ţinea cont de rasă, naţionalitate sau religie şi care avea să unească victimele nedreptăţii economice într-un marş spre Washington[29]. Înainte de a fi asasinat, Martin Luther a rostit un discurs în care prezenta viziunea pe care o avea asupra unei lumi mai drepte, fără inegalitate şi rasism în care demnitatea umană era recunoscută pentru fiecare persoană, indiferent de rasă sau etnie. A doua zi, pe data de 4 aprilie 1968, un cetăţean american de culoare albă, recidivist, pe nume James Earl Ray, l-a ucis pe Martin Luther King Jr. împuşcându-l.[30]

 

Concluzii

 

                 Deşi Martin Luther King nu a fost un profesor de teologie, ci pastor, organizator şi demonstrator, din discursurile sale se pot extrage anumite convingeri religioase care au dus la o reacție față de problemele sociale cu care se confrunta America în acele vremuri.[31]

            În primul rând, se poate identifica la Martin Luther King Jr. faptul că a crezut în dragoste. Vorbind despre dragoste, King o percepea ca pe o forţă pe care religia creştină a văzut-o ca şi un principiu unificator al vieţii. În opinia sa, dragostea este cheia care deschide uşile şi care conduce la realitatea ultimă. Dragostea trebuie să se manifeste între oameni deoarece Dumnezeu este dragoste. Unul dintre principiile cele mai des folosite de King în discursurile sale a fost cel al întoarcerii obrazului, principiu enunţat de Isus Hristos în cadrul Predicii de pe Munte.

            Un alt argument teologic foarte puternic ce l-a însuflețit pe Martin Luther King Jr. în lupta împotriva rasismului și a discriminării a fost doctrina creării omului. Așa cum susține autorul Richard Willis, „King a formulat o teologie antropologică și și-a dezvoltat înțelegerea pe ceea ce înseamnă să fii o ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu”[32] În concepția sa, fundamentul pentru care oamenii trebuie respectați ca ființe umane, tratați cu demnitate și văzuți ca având o valoare intrinsecă, este faptul că au fost creați de Dumnezeu și au că fost creați după chipul Său[33]. Așadar, nu culoarea pielii, rasa, statutul social sau capacitatea financiară dau valoare unei persoane, ci ștampila[34] Creatorului pe care ființa umană o poartă în ea însăși.

            În același timp, Martin Luther King Jr. a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai nonviolenţei ca şi metodă de protest împotriva prejudecăților, a nedreptății, a rasismului şi a violenţei. Principiul acesta l-a însuşit tot din cadrul Predici de pe Munte a lui Hristos şi de asemenea, din conceptul Gandhian al rezistenţei pasive, înțelegere pe care Gandhi a adoptat-o tot din interacțiunea sa cu Predica de pe Munte și cu învățăturile Domnului Isus Hristos. Vorbind despre nonviolenţă, King afirma:

 

Modalitatea nonviolentă nu schimbă imediat inima asupritorului. Ea are rezultate mai întâi asupra inimilor şi sufletelor celor ce o practică. Le dă o nouă stimă de sine; din ea izvorăsc noi resurse de putere şi curaj de care nu erau conştienţi. În ultimă instanţă, ea atinge şi pe oponent înduplecându-i conştiinţa, astfel că reconcilierea devine o realitate.[35]

 

Un alt lucru demn de remarcat, şi de o deosebită importanţă deosebită este faptul că Martin Luther King a crezut în responsabilitatea socială a bisericii. În repetate rânduri el a fost dezamăgit de atitudinea pe care au avut-o bisericile de albi care nu l-au susţinut în apelurile lui pentru dreptate şi justiţie. Deşi King a continuat să spere la suţinere din partea acestor biserici de albi, cei ce l-au susţinut în atingerea acestor rezultate au fost membrii bisericilor de negri.

                 Martin Luther King a militat pentru pentru o Biserică care să educe, care să arate adevăratele dorinţe ale negrilor, în care albii să fie centraţi pe o viaţă după voia lui Dumnezeu şi nu după obiceiuri, ca biserica să ia parte în reforma socială, să se de-segregheze, şi să se implice atât în justiţia economică, cât şi în cea socială, ca o formă de manifestare a libertății religioase. Este vrednic de remarcat faptul că Martin Luther a promovat o libertate religioasă bazată pe o implicare activă a Bisericii ca reprezentând o voce profetică ce trebuie să aibă la bază înțelegerea adevărurilor teologice izvorâte din Scriptură pe care trebuie să le aducă în discursul contemporan ca o soluție la problemele sociale ale discriminării rasiale, ale marginalizării etnice sau a urii.

                 Deși Martin Luther Ling nu este considerat a fi un mare teolog, ci mai mult un activist pentru drepturile unei minorități marginalizate, cea a negrilor din Statele Unite, cu toate acestea mesajul său a fost unul deosebit de puternic. El și-a fundamentat demersul întregii mișcări sociale pe mesajul Predicii de pe Munte al Domnului Isus Hristos, în care, deși marginalizat, exploatat, nedreptățit și chiar victimă a violenței, a răspuns cu nonviolență și mai mult decât atât, cu dragoste. De asemenea, King a crezut în responsabilitatea socială a bisericii care trebuie să lupte pentru dreptate, justiție socială. Se poate conclude, așa cum remarcă și autorul Richard Willis, că abordarea teologică a lui Martin Luther King Jr., “este de mare importanță întrucât în ea descoperim disciplina unuia care nu doar s-a gândit și a scris teologie, ci a trăit și a implementat teoria sa teologică în moduri în care puțini au reușit înaintea lui și niciunul nu a încercat după el”.[36]

           

 

 

 

 

 

 

Bibliografie:

 

Burrow, Rufus Jr. Extremist for Love: Martin Luther King Jr., Man of Ideas and Nonviolent Social Action. Fortress Press. Minneapolis, 2014.

Carson, Clayborne, ed. The Autobiography of Martin Luther King, Jr. New York: Warner Books, 1998.

Hansen, Drew D. The Dream: Martin Luther King, Jr., and the Speech that Inspired a Nation. HarperCollins e-books, f.a.

Hill, Johnny Bernard. The Theology of Martin Luther King, Jr. and Desmond Mpilo Tutu. New York: Palgrave Macmillan, 2007.

King, Correta Scott. The words of Martin Luther King Jr. New York: New Market Press, 1996.

Luther King, Jr. Why We can’t Wait. Boston: Beacon Press, 1964.

Luther King, Jr., Martin. Stride Toward Freedom: The Montgomery Story. Boston: Beacon Press, 1958.

Luther King, Jr., Where do we go from here. Boston: Beacon Press, 2010.

Ramsay, William M. Four Modern Prophets. Atlanta: John Knox Press, 1986.

Rieder, Jonathan. Gospel of Freedom: Martin Luther King Jr.’s Letter from Birmingham Jail and the Struggle that Changed a Nation. New York: Bloomsbury, 2013.

Rieder, Jonathan. The word of the Lord is upon me : the righteous performance of Martin Luther King, Jr. Massachusetts: Harvard University Press, 2008.

Willis, Richard Wayne. Martin Luther King Jr. and the Image of God. New York: Oxford University Press, 2009.

Yancey, Philip. Cu sufletul rămas în viaţă. Cluj-Napoca: Aqua Forte, 2008.

 

 

---

[1] Clayborne Carson, ed., The Autobiography of Martin Luther King, Jr. (New York: Warner Books, 1998), 18.

[2] Luther King, Jr., Why We can’t Wait (Boston: Beacon Press, 1964), 17.

[3] Luther King, Jr., 15.

[4] Luther King, Jr., 51.

[5] Luther King, Jr., 89.

[6] Luther King, Jr., 92.

[7] Luther King, Jr., 92.

[8] Luther King, Jr., 93.

[9] Luther King, Jr., 95.

[10] Burrow, Extremist for Love: Martin Luther King Jr., Man of Ideas and Nonviolent Social Action, 263.

[11] Burrow, 292.

[12] Martin Luther King, Jr., Where do we go from here (Boston: Beacon Press, 2010), 77.

[13] Luther King, Jr., 89.

[14] Luther King, Jr., 102–3.

[15] Richard Wayne Willis, Martin Luther King Jr. and the Image of God (New York: Oxford University Press, 2009), 88.

[16] Rufus Jr. Burrow, Extremist for Love: Martin Luther King Jr., Man of Ideas and Nonviolent Social Action, Fortress Press (Minneapolis, 2014), 201.

[17] Burrow, 203.

[18] Jonathan Rieder, The Word of the Lord Is upon Me : The Righteous Performance of Martin Luther King, Jr. (Massachusetts: Harvard University Press, 2008), 258.

[19] Burrow, Extremist for Love: Martin Luther King Jr., Man of Ideas and Nonviolent Social Action.

[20] Johnny Bernard Hill, The Theology of Martin Luther King, Jr. and Desmond Mpilo Tutu (New York: Palgrave Macmillan, 2007), 134.

[21] William M. Ramsay, Four Modern Prophets (Atlanta: John Knox Press, 1986), 34–35.

[22] Drew D. Hansen, The Dream: Martin Luther King, Jr., and the Speech that Inspired a Nation (HarperCollins e-books, f.a.), 5.

[23] Carson, The Autobiography of Martin Luther King, Jr., 92.

[24] Luther King, Jr., Where do we go from here, 19.

[25] Ramsay, 41.

[26] Jonathan Rieder, Gospel of Freedom: Martin Luther King Jr.’s Letter from Birmingham Jail and the Struggle that Changed a Nation (New York: Bloomsbury, 2013), 40.

[27] Carson, The Autobiography of Martin Luther King, Jr., 360.

[28] Carson, 334.

[29] Luther King, Jr., Why We can’t Wait, 95.

[30] Rieder, The word of the Lord is upon me : the righteous performance of Martin Luther King, Jr., 57.

[31] Ramsay, Four Modern Prophets, 45.

[32] Willis, Martin Luther King Jr. and the Image of God, 87.

[33] Rieder, Gospel of Freedom: Martin Luther King Jr.’s Letter from Birmingham Jail and the Struggle that Changed a Nation, 39.

[34] Luther King, Jr., Where do we go from here, 103.

[35] King, The words of Martin Luther King Jr., 79.

[36] Willis, Martin Luther King Jr. and the Image of God, 88.