Am prezentat aici poziția baptiștilor față de subvenția de la stat și vă prezint acum broșura profesorului dr. Gill despre baptiști, care abordează și problema subvenției, a libertății și separării bisericii de stat. Aici puteți să vă delectați citind predica „Plugarul
creştin” de Dr. Everett Gill”.
CINE SUNT BAPTIŞTII?
„Baptiştii” sunt un popor evanghelic a căror origină istorică nu poate fi
determinată cu precizie de istoricii bisericeşti. Alte grupe mari de
protestanţi ca Luterani, Calvini şi Wesleyanii pot să dea numele şi data
întemeietorilor lor. Aşa ceva însă nu-i cu putinţă în ce priveşte pe Baptişti.
Numele, ca al lui Ion Baptistul, le-a fost dat din pricina credinţei lor în
legătură cu botezul creştin dar asta nu descrie nici nu lămureşte deloc
însemnătatea lor în istoria creştină.
Istorici moderni, ca Dr. F. C. Coneybeare din Oxford şi Dr. W. F. Adeney
din Manchester, socotesc că Baptiştii sunt o parte din tradiţia evanghelică ale
cărei trăsături de pot urmări până în vremurile apostolice. Aşa Dr. Coneybeare
a arătat în lucrarea-i monumentală „The Key of Truth” (Oxford 1898) că „Paulicienii”
din Armenia (800-1000 A. D.) n’au fost (cum susţineau istoricii bisericeşti
vreme de 1000 de ani) Manihei eretici, dualişti, Marcioniţi, etc., ci au fost
moştenitorii şi vestitorii uneia dintre cele mai vechi tradiţiuni din vremea
apostolilor. El arată că aceşti Paulicieni evanghelici, cari – în număr de
100.000 – au fost duşi din Armenia în Balcani de împăraţii greci, au fost
străbunii spirituali ai Reformei protestante din veacul al XVI- lea; şi susţine
împreună cu alţi istorici, că Baptiştii au fost urmaşii spirituali ai
Paulicienilor. Adeney numeşte pe Paulicieni „vechi baptişti din Răsărit”.
Anabaptiştii din vremea Reformei (nu tip Münster) sunt recunoscuţi acum de
istoricii de seamă, că au fost singurii reformatori reali, cari s’au ţinut de
Scriptură. Dar din pricină că n’au avut sprijinul puternic al statului, au fost
groaznic măcelăriţi. Dar moartea nu le-a fost în zadar. Căci, în Anglia, la
mijlocul veacului XVII-lea s’au ridicat urmaşii lor spirituali sub numele de
Baptişti. Mişcarea s’a răspândit în Olanda şi America, iar azi, în toate
părţile lumii.
Istoria Baptiştilor englezi şi americani este împodobită cu numele de mare
faimă: Bunyan care a scris „Călătoria
creştinului”; Carey, întemeietorul
lucrării misionare printre străini, cu o organizare modernă; Spurgeon, cel mai de seamă predicator
din veacul al XIX-lea şi Loyd George,
primul ministru al Angliei din vremea războiului. În America a fost Roger William, întemeietorul celui
dintâi stat cu libertatea religioasă; unii istorici mai noui socotesc stabilit
că George Washington, cel dintâi
preşedinte al Statelor Unite, a fost botezat de capelanul său baptist, deşi n’a
fost membru pe faţă al bisericii baptiste.
Baptiştii sunt acum cel mai numeros grup evanghelic din America, în număr
de aproape nouă milioane şi jumătate. În întreaga lume sunt aproximativ
12.000.000 baptişti, toţi fiind botezaţi în urma unei mărturisiri a credinţei
lor personale în Hristos, nefiind niciun membru copil între ei. Dacă ar fi să
numărăm sau să socotim pe baptişti cum fac celelalte grupări creştine, adică
punând la număr şi pe copiii lor, numărul lor s’ar ridica probabil la
30.000.000 de suflete.
Ce cred Baptiştii?
Într’o broşură scurtă, ca aceasta este cu neputinţă să cercetăm în
amănunţime, din Scriptură, credinţa baptiştilor. Dăm aici numai un mic rezumat cu principalele puncte de
credinţă ale baptiştilor.
Autoritatea eclesiastică şi spirituală.
Baptiştii socotesc că autoritatea deplină şi hotărâtoare a lui Hristos este
cuprinsă în Vechiul şi Noul Testament. Nu recunosc tradiţia ca autoritate
eclesiastică, recunoscând numai pe Hristos şi apostoli, întemeietorii
creştinismului, ca singura autoritate în orice chestie religioasă şi
eclesiastică.
Învăţătura despre Dumnezeire.
Baptiştii ţin aproape cu unanimitate interpretarea credinţei creştine cu
privire la persoanele Dumnezeirii, aşa cum a fost stabilit în crezurile „Apostolic şi Nicean”.
„Bisericile lui Hristos”
Baptiştii ţin la forma de organizare a bisericilor din Noul Testament, care
erau grupări localer, libere, autonome şi democratice sub singura călăuzire a
lui Hristos. Aceste biserici au doi slujbaşi apostolici: păstori şi diaconi.
Baptiştii nu recunosc o ierarhie, deoarece nu se potriveşte cu învăţătura
Evangheliei şi pratica apostolilor. De aceea ei cred în biserici locale şi nu
într’o biserică a unei provincii, stat sau naţiuni, ci în „biserici”, la fel ca
în Noul Testament, „bisericile din Galatia” sau „bisericile din Iudea”. Prin
urmare, nu este vorba de „Biserica Baptistă din România”, ci „Bisericile
baptiste din România”.
Slujbele bisericii (Cultul)
Ei practică numai cele două rânduieli ale lui Hristos: Botezul şi Cina
Domnului, după forma apostolică. Nu recunsoc ideea nescripturistică a
„tainelor”, care învaţă că harul lui Dumnezeu este condiţionat, în revărsarea
lui în inimile omeneşti, de aceste „canale ale harului”. Baptiştii cred că
harul dumnezeiesc se revarsă deadreptul fără ca să fie nevoie de un astfel de
„sacrament” (taină), despre care Scriptura nu pomeneşte nimic.
Baptiştii socotesc botezul şi Cina Domnului ca simboluri ale lucrării
harului lui Dumnezeu, cari au preţ numai când sunt făcute cu credinţă.
Baptiştii resping botezul copiilor ca nepotrivit cu Scriptura care învaţă
că mântuirea se capătă prin credinţa personală în Hristos. Ei socotesc, că o
credinţă prin procură, nu este o credinţă care mântueşte, deoarece nimeni nu
poate crede în locul altuia.
Citirea şi interpretarea Bibliei.
Baptiştii cred că orice om, îndeosebi credinciosul, are dreptul să
citească, să studieze şi să interpreteze Scriptura pentru el însuşi. Fiecare se
poate folosi de orice ajutor cu putinţă (ca în cazul eunucului care a cerut
ajutor dela Filip evanghelistul) dela cercetători ai Scripturii, învăţaţi, şi
cu o vieaţă sfântă. Consideră ca un mare rău oprirea Scripturii din marea masă
a poporului.
Biserica şi Statul.
Baptiştii socotesc că „o biserică liberă într’un stat liber” este un adevăr
potrivit cu învăţătura lui Hristos: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui
Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Din această pricină nicio biserică baptistă
n’a fost vreodată biserică de Stat.
Cu toate acestea, baptiştii sunt supuşi stăpânirii sub care trăiesc,
potrivit cu învăţătura apostolilor. Pe când nicio biserică baptistă sau grup de
biserici nu poate intra, în vieaţa politică, ca atare, membrii lor, ca
indivizi, au tot dreptul şi datoria să ia parte la vieaţa politică a ţării lor.
Baptiştii nu cer şi nici nu primesc vreodată ajutor bănesc dela Stat.
Veniturile lor sunt alcătuite din daruri de bună voie.
Baptiştii şi educaţia.
Ca şi Hristos şi Apostolii, Baptiştii nu fac nicio deosebire de educaţie
pentru membrii sau slujitorii bisericilor lor. Dar istoria lor arată că ei au
privit la fel nevoia educaţiei, cum s’a văzut din şcolile şi universităţile
întemeiate şi îngrijite de ei. Baptiştii americani au cheltuit cu şcolile şi
universităţile lor mult mai mulţi bani ca oricare grupare evanghelică.
Baptiştii şi libertatea omenească.
Baptiştii au crezut totdeauna şi au învăţat „competenţa sufletului omenesc în materie religioasă” şi că fiecare
poate să vină deadreptul la Dumnezeu, ca să se roage şi să slăvească pe
Dumnezeu, prin credinţă, fără vreun mijlocitor.
Cum am văzut, Baptiştii urmează în totul Scriptura Noului Testament, cu
privire la botez şi nu opresc pe copii, cari au ajuns la vârsta
responsabilităţii morale, de a hotărî ei înşişi cu privire la credinţa şi
urmarea lui Hristos.
Baptiştii păstrează, cum am văzut, organizarea democratică a bisericii. În
felul acesta se păstrează drepturile membrilor ca „membrii ai Trupului lui
Hristos” de a face lucrarea Împărăţiei; astfel, urmând pilda şi practica
apostolilor, ei refuză să admită ca autoritatea bisericii să fie asumată de
câţiva oficiali.
Baptiştii au fost luptători aprigi ai libertăţii religioase, susţinând că
nimeni nici chiar vreo autoritate, n’are dreptul să-şi impună vederile lui
religioase: adică, ei afirmă cu tărie şi învaţă, că fiecare om are dreptul să
se închine lui Dumnezeu, aşa cum îl mână propria sa conştiinţă.
Pentru a pune în aplicare aceste principii ale drepturilor omeneşti pe cari
le-au învăţat dela Isus Hristos însuş, Baptiştii au condus lumea în lupta lor
pentru aceeaşi ţintă. Roger Williams, un baptist american, a întemeiat cel
dintâiu stat în istorie, în care, libertatea religioasă a fost scrisă în legea
fundamentală a statului. Baptiştii din Virginia, adresându-se preşedintelui
Washington al U.S.A, au asigurat trecerea celui dintâi amendament în
Constituţia, care a stabilit libertatea religioasă ca o parte din legea
fundamentală a Americii. Din această zi, şi ca o urmare a acestei acţiuni,
toate statele moderne au înscris acest principiu în Constituţia lor. Cu asta
Baptiştii au adus una din cele mai de seamă contribuţiuni la progresul omenesc
şi la liberarea sufletului omenesc.
Axiomele Religiunii.
Aceste credinţe distincte ale Baptiştilor, întemeiate pe Scriptură, au fost
stabilite în formă de axiome de doctorul în teologie şi preşedintele Alianţei
mondiale a Baptiştilor, Dr. E. Y. Mullins din America, aşa cum urmează aici:
1. Axioma teologică. – Dumnezeu cel sfânt şi plin de iubire are dreptul să
fie Suveran.
2. Axioma religioasă. – Toţi oamenii au acelaşi drept de a sta în legătură
directă cu Dumnezeu.
3. Axioma eclesiastică. – Toţi credincioşii au dreptul la aceleaşi
privilegii în Biserică.
4. Axioma morală. – Ca să fie responsabil, sufletul trebue să fie liber.
5. Axioma religioasă – civică. – O Biserică liberă într’un stat liber.
6. Axioma socială. – Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Evident că aceste adevăruri axiomatice ale Scripturilor Noului Testament,
cari au fost apărate cu tărie şi statornicie de către Baptişti, veacuri
dearândul, vor deveni principiile de seamă ale civilizaţiei lumii, în viitor.
[1] Cine sunt şi ce cred Baptiştii, Prof. Everett Gill, D. D. Th. D., Atelierele Grafice SOCEC&Co. S. A., Bucureşti, 1933.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu