Avram Bălgrădean 1901-1938

A trăit 37 de ani, dar a avut o muncă intensă în poporul Domnului. Am să las faptele lui să vorbească și cei din vremea lui, pentru că eu aș știrbi din frumusețea trăirii lui. Eu m-am înflăcărat citind despre viața păstorului și misionarului Avram Bălgrădean și doresc ca toți cei ce vor citi să fie însuflețiți pentru lucrare, în ogorul Domnului și pentru slava celui ce ne-a mântuit.

Note biografice[1]

„În ziua de 20 Decembrie 1938, după o lungă şi grea suferinţă, a încetat din viaţă într’o modestă locuinţă închiriată în Alba-Iulia, fratele Avram Bălgrădeanu, misionarul nostru în Jugoslavia. Pe urma fratelui rămân soţia şi doi copilaşi, către care se îndreaptă simpatia şi atenţia noastră în spiritul  Creştinismului curat (Iacov 1:27).

Avram Bălgrădean s’a născut în comuna Pâclişa, jud. Alba-Iulia, din părinţi români, la 1 Octombrie 1901. A absolvit cursul primar la şcoala din sat şi la etatea de 18 ani, în anul 1919, a primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul lui personal, din care pricină a fost prigonit de mulţi şi chiar şi de părinţii săi, dar prin răbdare, statornicie şi viaţă curată în Hristos, a câştigat pe părinţii săi pentru Domnul.

Pentru râvna ce-o avea de a vesti Cuvântul Domnului şi altora, a cunoscut pivniţa rece a închisorii dela Vinţul de jos.

În anul 1923 a fost luat ca soldat la Grăniceri. Şi aici, pentru credinţa sa în Hristos, a suferit prigonire şi închisiâoare, dar mai pe urmă au încetat toate acestea, căci a dovedit cu fapta că este un bun şi credincios ostaş în slujba ţării şi a Regelui.

În anul 1925, terminând serviciul militar, a intrat în Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, căci avea dorinţa de a deveni un vestitor al Evangheliei, cu o pregătire mai bună. În timpul celor patru ani de seminar, a fost printre primii la învăţătură şi tot în acest timp a cetit unele cărţi cu cuprins misionar, care l-au influenţat mult şi au născut în el dorinţa de a fi misionar.

După terminarea Seminarului, în anul 1929, s’a căsătorit cu sora Victoria Eva din Ultvin, Banat şi tot în acel an a fost ordinat ca predicator al bisericilor baptiste din Şiria şi Covăsinţi, jud. Arad, unde a lucrat până în toamna anului 1930, când a plecat pentru prima dată ca misionar în Jugoslavia.

În anul 1934, înapoindu-se în ţară, a călătorit prin mai multe biserici baptiste şi, în legătură cu un grup restrâns de fraţi, a pus bazele „Societăţii Misionare Baptiste pentru Străinătate“. La conferinţa ţinută la Simeria, în anul 1935, afost ales cu unanimitate pentru a merge ca misionar în Jugoslavia. Până la a doua plecare în Jugoslavia, a servit ca predicator la bisericile baptiste din Vălenii de Munte, jud. Prahova şi Lupeni, jud. Hunedoara.

Plecat în Jugoslavia, cu toate greutăţile materiale şi alte greutăţi întâmpinate, a avut harul dela Domnul de a avea un frumos succes în lucrul Său. Rapoartele sale sincere şi frumoase ne vesteau lucruri îmbucurătoare.

În primăvara anului 1938, obosit de alergări şi lucru mult, a căzut greu bolnav şi ne mai putând lucra, s’a înapoiat în ţară, unde a sfârşit această viaţă pământească cu zâmbetul pe buze. Cei ce au fost lângă el în clipele trecerii din această viaţă, spun că a avut un sfârşit liniştit şi frumos. Până în sfârşit a păstrat o încredere nesguduită în Domnul şi când a închis ochii, pentru a nu-i mai deschide pe acest pământ, de unde a dorit mult să plece, i-a închis cu zâmbetul pe buze, zâmbet care i-a încremenit pe faţa suptă de durerile fizice şi cu care a fost coborît în groapă.

Pe lângă lucrul de misionar în Jugoslavia, fr. A. Bălgrădean a mai editat şi o carte de cântări creştineşti şi mai multe tractate cu cuprins evanghelistic pentru poporul Domnului din Jugoslavia şi a colaborat şi la revistele noastre din ţară.

Prin plecarea lui din rândurile noastre, lasă un loc pe care Domnul îl va complecat cu un alt serv al Său, dar viaţa lui, aşa cum a fost cheltuită, serveşte tineretului din zilele noastre şi nouă ca o pildă frumoasă şi vrednică de urmat. El a putut spune împreună cu apostolul Pavel: „M’am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa“ (Tim. 4:7); iar noi am putut cânta:

                                                                „Calea e sfârşită,

                                                                  Lupta e gata,

                                                                  Pace şi odihnă

                                                                  E acum plata“.  M. Dumitraşcu

Avram Bălgrădean în faţa morţii[2]

De I. Rusu

Vizitând pe fr. A. Bălgrădean în ziua de 1 Decembrie 1938, pe când se găsea în cele mai adânci suferinţe fizice, am rămas mişcat de curajul şi liniştea de care era stăpânit sufletul său în faţa morţii.

A. Bălgrădean a fost omul care, în suferinţele lui, a încurajat şi a mângăiat, prin vorbele şi atitudinea lui faţă de moarte, pe toţi vizitatorii săi.

Toţi aceia cari l-au cercetat, mărturisesc că, în viaţa lor, n’au văzut un asemenea om, cu atâta  bucurie şi seninătate în faţa morţii. Cuvintele lui erau pline de viaţă şi putere; erau balsam pentru musafirii săi. NU pot să nu amintesc câteva din expresiunile lui:

FULGI DE ZĂPADĂ. Înainte de sărbătorile Crăciunului, voiu pleca din lumea aceasta. Doresc să cadă zăpadă în timpul acela. Aş vrea să văd cum flutură fulgii de zăpadă peste mormântul meu. Sora Bălgrădean spune că atunci când a început pentru prima dată să ningă, fratele a privit prin fereastră şi s’a bucurat mult. El a văzut că ziua plecării lui e aproape. În ziua înmormântării timpul a fost aşa cum la- dorit şi, dacă se poate şti după moarte ce se petrece pe pământ, atunci el a văzut fulgi de zăpadă peste mormântul său.

BUCURIA LUMII. Dacă cineva doreşte bucuria lumii, să i-o dea Dumnezeu. Eu însă, doresc o singură bucurie, „a cerului“. El a dorit cu mare este ziua morţii.

IARBĂ DE  PE CASĂ. Predicatorii noştri, spune fr. Bălgrădean, sunt ca iarba depe acioperişul casei. Ea atunci are apă când plouă şi cade noaptea roua. Ei au atunci cele de trebuinţă, când inimile bune fac să picure darurile lor.

AM LUCRAT PUŢIN TIMP PENTRU DOMNUL. Însă dacă El nu voieşte să mai rămân, voiu pleca bucuros. N’am nicio teamă de moarte. Dacă am predicat oamenilor învierea morţilor, trebuie să fim sineri şi să dovedim în faptă că suntem noi înşine convinşi despre adevărul propovăduit.

A. Bălgrădean a încetat din viaţa aceasta vremelnică cu zâmbetul pe buze. Corpul său neînsufleţit a intrat în mormânt cu zâmbetul neşters a buzelor şi trăsăturile vii ale seninătăţii cari exprimă calmul unui suflet sigur de mântuirea lui. El a privit în clipa morţii drept la Acela pe care L-a servit cu scumpătate şi desinteresat în viaţa pământească.”

                 Din lumea religioasă,

Înmormântarea fratelui Avram Bălgrădean[3]

Ne facem o datorie tristă din a anunţa, că, fratele Avram Bălgrădean, fondatorul Societăţii Misionare în Jugoslavia, a încetat din viaţă înainte de Crăciun, după o suferinţă de mai multe luni de zile.

Serviciul de înmormântare s“a ţinut în Alba-Iulia, la 22 Decembrie. El a fost condus de fr. Artenie Zdrânc. La serviciul religios de acasă au vorbit fraţii: A. Zdrânc, P. Boşorogan şi L. Rusu (sau Ruvu). La  serviciul dela cimitir au vestit Evanghelia fraţii Dumitraşcu Marin, secretarul Societăţii Misionare şi fr. Rusu. Uniunea Baptistă a trimis sorei Bălgrădean următoarea scrisoare:

 Stimată soră Bălgrădean,

Vestea morţii iubitului nostru priten şi conducător, a fratelui Avram Bălgrădean a lovit adânc în inimile noastre ale tuturora. Prin moartea lui timpurie baptiştii din România pierd pe unul dintre cei mai însemnaţi predicatori şi misionari.

Într’adevăr, datorită viziunii şi rugăciunilor fratelui A. Bălgrădean, a louat fiinţă Societatea Misionară Baptistă din România şi dela întemeierea ei până în ultimele lui clipe, el i-a fost inspiratorul şi slujitorul ei devotat.

Dacă ne-a părăsit aşa de grabă, motivul e că s’a sacrificat cu totul predicării Evangheliei. Râvna lui de a vesti iubirea lui Hristos şi dragostea faţă de sufletele pierdute l-a făcut să nu se cruţe pe sine de loc. Zi şi noapte, prin ger şi prin arşiţă, a alergat prin Jugoslavia din loc în loc, plin de un neastâmpăr sfânt. Vestind Evanghelia până şi-a ruinat plămânii. Nici sfatul medicilor nu l-a putut opri de a se mistui cu totul pe altarul Împărăţiei lui Dumnezeu.

De a ceea, Uniunea Baptistă din România mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut prin fratele Avram Bălgrădean şi se roagă ca Providenţa divină să vă mângăie pe Dvoastră şi pe copiii Dvoastră în mare încercare prin care treceţi.

                  Preşedintele I.R. Socaciu

                Secretar general, I. Cocuţ

Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, a trimis scrisoarea de mai jos:

        Iubită soră Bălgrădean,

Am fost izbiţi de moartea neaşteptată a soţului Dvoastră, Avram Bălgrădean. În el, Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, pierde unul din cei mai devotaţi şi mai sârguincioşi studenţi şi absolvenţi pe cari i-a avut.

Încă de pe băncile seminarului, 1925-1929, colegul şi fratele meu, Avram Bălgrădean, a auzit vocea cerească şi a înţeles chemarea lui misionară. De atunci, cu toate piedecile, obstacolele şi greutăţile, n’a vrut cu niciun chip să se împotrivească acestei vedenii cereşti. Ani dearândul a fost misionarul nostri, al tuturor, pe plaiurile frumoase ale Jugoslaviei. În ultimul timp, fratele A. Bălgrădean pregătea noiu planuri de misiune şi de evanghelizare pentru cucerirea Albaniei. Acea ţară, singura din Europa unde până astăzi nu există baptişti.

Însă toate aceste planuri, viziuni misionare l-au costat mult. La început neajunsuri, călătorii, oboseli şi viaţă de străinătate, iar mai târziu suferinţe, boală şi moarte.

Dar viaţa lui devotată şi sfârşitul lui timpuriu n’au fost în zadar. A. Bălgrădean, deşi mort, încă vorbeşte. Pilda vieţii sale devotate va inspira generaţii întregi de seminarişti baptişti la o viiaţă devotată şi misionară pentru gloria lui Isus Hristos.

Tot poporul nostru baptist din România să ştie „că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi între baptişti“ (2 Sam. 3:31).

De aceea, rugăciunea noastră este ca Dumnezeu să vă sprijinească în timpul acestor încercări grele şi grija lui părintească să fie asupra copiilor orfani.

            Al Dvoastră în Hristos

               Director, Luca L. Sezonov.    

Din corespondență

Rob sau liber.[4]

Bieţii oameni slujesc Satanei fără plată şi din contra predându-i lui prin înjurături, vite, găini, copii şi tot ce are. Sunt robiţi de el prin beţie, fumat (duhănit) petreceri şi alte lucuri nebuneşti. Câţi nu-şi dau pâinea pentru o ţigară? Câte femei nu sunt nenorocite câţi copii goi şi flămânzi de pe urma băuturii? Omul sărmanul, vinde vite, avere, sănătate, haine numai să poată bea şi fuma. Aceasta e robia care diavolul a adus’o oamenilor şi care e plata pentrucă omul slujeşte lui? Femei bătute şi smulse de păr, copii goi şi flămânzi pe drumuri, oameni nenorociţi în spitale şi închisoro, case dărmâmate, familii nenorocite, chin şi vai.

Vei zice dragul meu cititor că aşa te-ai pomenit, rob acestora, însă dacă tu vrei, poţi fi liber. Şti cine a murit pentru tine? Ştii cine e acela ce ţi-a adus libertate? Acela e Isus Christos care a murit pe cruce pentruca să te facă liber de păcat şi de Stana. El a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că cine trăeşte în păcat, este rob al păcatului“ Ioan 8.34 şi „Dacă Fiul vă va face slobozi (liberi) veţi fi cu adevărat slobozi“ v. 35.

Acum întreabă-te iubite cititor, vrei să fi rob al păcatului sau liber în Domnul Isus Christos. Înţelege o suflete iubit  pentru tine, dar ce faci tu? Dacă vrei să trăeşti păcatului, poţi trăi, însă să şti, că Isus Christos va veni iarăşi pentru ca să judece vii şi morţii şi atunci nu vei putea spune că nu ai putut să-L slujeşti pe El.

Lasă viaţa păcătoasă şi vino la El. Roagă-te să te ierte şi să-ţi rupă legăturile pe cari păcatul le-a pus în jurul tău, căci El a zis: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voiu da odihnă sufletelor voastre“. Matei 11.28-29.

Vino la El să afli odihnă dacă vrei să fi liber şi fericit.

                Avram Bălgrădeanu.

Câteva zile în Mcedonia[5]

Noaptea la 12 iau trenul ce pleacă spre Scoplje-Solun. La 1 după miezul nopţii ajung la Gradsko unde schimb trenul spre Prielp şi Bitolj (Monastir). Cu un tren micuţ de abia 60 cm, începem să urcăm muntele din faţă, în valea căruia macedonenii secerau ultima recoltă de orez. Pluguri de lemn râmă pământul pentru sămănatul grâului, capre negre şi măgari pasc munţii, iar trenul nostru micuţ face zigzaguri (încoace şi încolo) peste munţii de marmoră albă şi neagră; în vârful cărora vântul de mare se spintecă, iar vulturii şi corbii fac rotocoale pe cer. La 12 ziua suntem în vârful muntelui. La 3 după masă la Prilep, iar la 6 seara în Bitolj. Petrec aci 2 zile. Pe vremea stăpânirii tuceşti se afla o şcoală românească, iar azi e mutată la Tesalonic (Grecia). Fac cunoştinţă cu mulţi români. Vorbim şi ne rugăm cu ei. De aici trimit câte o vedere la colegii mei, iar după aceasta a treia zi iau trenul la Gradsko înapoi. Mi-a rămas şi-mi vor rămânea neuitate clipele petrecute în rugăciune cu un prietin din Tesalonic cât şi faţele fraţilor români macedonieni. Micuţul tren gâfăe ca ostenit de alergările peste munte, oprindu-se la gările-bordeie în care este un scaun, o măsuţă, un telefon, iar acoperemântul gării acoperit cu piatră, înălţimea gării fiind de 1 mtr. 50. În vagonul meu o femeie şi un băiat de 5 ani se chinuiesc de malare, galbini ca ceara, iar sudorile ca bobii de mazăre. Lângă ei plânge un bărbat, dându-le câte o boabă de strugure ca să-şi stâmpere focul, iar în alt vagon soldaţii cântă în cimpoi, pentru a le trece cele 9 luni de serviciu.

                                          Sfârşit.

                               A. Bălgrădean.

        Scrisoare din Jugoslavia[6]

„Cum M’a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimet şi Eu pe voi“. Ioan, 20.21.

  Iubiţi fraţi în Cristos,

Fiind născut şi eu pe meleaguri ale Ardealului, unde mi-am petrecut copilăria şi am lucrat cu unii dintre voi, cred de a mea datorie să vă scriu deva despre viaţa şi ocupaţia noastră din timpul despărţirii noastre de câţiva ani.

În anul 1929 în luna Novembrie m’am căsătorit, fiind încă predicator la două biserici, Şiria şi Covâsinţ. Biserici zidite cu peste o sută de membri, cor, muzică şi aranjament frumos; dar în sufletul nostru să sbătea ceva şi anume: misiunea în străinătate. Am vorbit cu soţia în multe rânduri despre aceasta şi rugându-ne am rămas la convingerea să plecăm în această ţară în lucrul lui Dumnezeu. În anul 1930 în luna şi ziua care ne-am căsătorit, eu şi soţia am părăsit ţara noastră trecând graniţa la locul pe care noi l-am crut şi Dumnezeu a hotărât să ajungem. Am cunoscut că Dumnezeu ne trimite. Gânsul meu l’am spus multora, însă unii credeau că acesta e un vis al meu!

Sosiţi aici în această ţară am început lucrul între Români şi Sârbi. Am avut ocazia să predicăm la mulţi Evanghelia Domnului Isus. O iarnă întreagă, în fiecare seară am ţinut servicii de Evanghelizare. Casele de rugăciune ticsite de ascultători. Mai mare ne-a fost bucuria atunci când la serviciul de seară nu aveai loc să stai şi câte unul venea la sfârşit şi se prezenta zicând: „Am fost un om perdut, dar din această seară nu mai sunt. Cristos e al meu şi eu sunt al Lui“. Rezultatul Evanghelizărilor din iarnă a adus că să avem la 60-70 prietini în bisericile noastre.

Până azi avem numai 50 de fraţi şi surori între Români. Aceştia sunt împărţiţi în opt locuri sau centre. Cel mai departe este un frate Român în Valea Timocului. Sunt fraţi de alte naţionalităţi ca: Sârbi, Horvaţi, Slovaci, Bulgari, Maghiari, Nemţi şi Ţigani. Avem fraţi şi în Macedonia unde a fost groaznicl cutremur de pământ. Sute de oameni au rămas fără de adăpost. Mulţi au murit. Cei ce trăesc sunt refugiaţi în câmp unde locuesc în corturi, casele lor fiind dărâmate.

Lucrul între Români – până la venirea noastră – a fost spriginit de fraţii Slovaci. Predicatori ai Evangheliei au fost şi fraţii din Vidra, cari trecând în această ţară căutându-şi pânea, în schimb le-a împărţit „pânea cerească“. Cristos a folosit pe mulţi în lucrul Său şi va mai folosi ... Căci tu vei trece de-aici lăsând toate, dar ce lui Isus ai făcut va sta“.

            Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi!

            Eu, soţia şi fraţii vă salutăm.

                        Cu dragoste în Cristos,

                             Al vostru

                BĂLGRĂDEAN AVRAM

N.B. Ceice vreau să ne scrie, adresa noastră e: Bălgrădean Avram. Ul. Branka-Radicevic, broj 71. Bela-Crkva, Banat, Jugoslavia.

O misiune prin Valea Timocului[7]

Trecând peste aceste plaiuri gândul meu a zburat în pământul naşterii mele, unde prima dată am înţeles cuvântul despre „mântuire“. M’am gândit la fraţii şi prietenii mei cu cari am petrecut pe acolo predicând Evanghelia, iar azi pe aceste meleaguri, prin graţi alui Isus am ajuns ca aşa slab cum sunt să vestesc Evanghelia acestor oameni. În cugetul meu am înălţat o rugăciune pentru fraţii mei din părţile unde am petrecut odată. Pe drum întâlnim un moş ce se simte păcătos. El zice: „Aş vrea să merg la 7 popi să mă spovedesc, să-mi ispăşesc păcatele“. I-am zis: „Moşule, este un mare Preot ce-l cunosc. El singur iartă păcatele tale“! Se poate unul singur? 7 cred că mă pot ierta“! Prietene, îi zic, Cristos este Marele preot, El a murit pentru păcatele tale. Sângele curs pe cruce te spală şi te curăţeşte.

Fără El mântuire nu este! „Cum să fac“? Zise el. „Să te pleci pe genunchi să te rogi cu toată inima crezând şi zi aşa: Doamne, eu cred că numai Tu ierţi păcatele, iartă-mă că sunt un mare păcătos“!  „O fala lui eu mogu să-i spunem păcatele şi crieşnicile mele“. Ne despărţim. Seara mult popor a ascultat Evanghelia. Mulţi s’au bucurat şi au plâns de bucurie. Ne-am despărţit cu o căldură sufletească dorind să ne vedem în curând. Ne-am rugat pentru ei şi ne-am luat rămas bun. La ora 1 după miezul nopţii peste câmpurile  frumos rodite, la lumina lunei păşim cu zor să ajungem la Dunăre, să ne întoarcem pela alţi fraţi. Cu inimele pline de bucurie nu simţim osteneală, vorbim mereu despre viaţa oamneilor de pe aici şi lipsa de lucrul Domnului. Soarele se înalţă deasupra Negotinului când noi prin Soare şi praf  înaintăm spre Dunăre...

                                        Bălgrădean Avram.      

Impresii dela conf. Baptistă din Jugoslavia.

de A. Bălgrădean.[8]

Cu zece zile înainte de conferinţă primesc legitimaţii de călătorie cu reducere 50% pe C.F. pentru delegaţii ce vor lua parte la conferinţă. Conferinţa e hotărâtă în oraşul Zagreb capitala Croaţiei, oraş aşezat pe râul Sava, departe de aici din Staza, 531 km. La oara 2.38 noaptea plec cu trenul din Strază şi sosec la Pancevo la oara 7 dimineaţa. La 7.30 vaporul pleacă cu noi pe Dunăre şi plutim 1 oară şi 25 minute până la Belgrad. În apropiere de port trecem pe sunb măreţul pod ce s’a construit peste Dunăre care e încă ne gata de când Germania a refuzat să plătească datoriile de răsboi, (fiindcă acest pod Germanii îl lucrau). Ne apropiem de port când în faţa noastră să ridică zidurile sfredelite de gloanţele de tun din răsboiul 1914-18. Deasupra lor se ridică falnic în bătaia vântului măreaţa statuie a Franţei, care e ridicată în amintirea ţărei amice ce a spriginit-o în timpul răsboiului. Berlgradul e un oraş ce să clădeşte din nou, un oraş care se înfrumuseţează mereu. Acolo stăm la mal la gura râului Sava, urcăm treptele ni-se face revizia şi plec în oraş să întâlnesc pe fr. A. Erlich, fost preot şi actualmentul predicator al bis. Bapt. Din Belgrad şi Preşed. U. Tineretului din Jugoslavia. L-am găsit acasă şi bucuria ne-a fost mare văzându-ne pentru a 2-a oară. Vorbim despre conferinţă şi după câteva oare vizităm o familie bolnavă care e compusă dintr’un tată rus, femeie română şi un băiat. O casă sărăcăcioasă şi mizeria se descria în coliba întunecată a acestei familii. Am vorbit româneşte, însă spre marea mea mirare, că nu poate un cuvânt să vorbească româneşte. Îmi spune: „Sve tazumim, ali ne mogu da govorim“, „Totul înţeleg însă nu pot să vorbesc“. Îmi spune că e din România şi de 12 ani e măritată în Jugoslavia şi a uitat limba românească în întregime. Am întrebat-o de părinţi şi fraţi, dar nu mi-a putut răspunde fiind-că lacrimile îi umplură faţa şi suspinul nu o lăsa să vorbească. Am vorbit cu fr. şi el mi-a spus că de loc e din Ucraina şi are un frate ce e predicator şi e exilat în Siberia din cauză că a predicat Evanghelia poporului său. Plâng amândoi, văzându-se 2 străini în ţară străină, însă nimeni nu-i înţelege şi nu-i poate pricepe, decât poate cela ce e ca ei, străin, sărac şi bolnav. O farfurie cu cireşe şi o bucată de pâine e pe masă, aceasta e amiaza lor azi, iar, iar mâine dacă vor lucra, vor putea să-şi cumpere.

Anunț

Sasciori[9] – Şi în această comună s’au botezat în ziua de 22 August a.c., 6 persoane. Actul botezului a fost îndeplinit de fratele Petru Oprean.

Cu această ocazie, Soc. Tineretului a dat o frumoasă serbare, sub conducerea fr. A. Bălgrădean, elev în Şcoala de Misiune din Bucureşti.

                 I. Dan.

---

[1] Calendarul Poporului Baptist  Februarie, 19340, pag. 76-78.

[2] Farul Creştin, Anul VII, No. 6, 11 Februarie 1939, pag. 2.

[3] Farul Creştin, Anul VII, Nr. 7, 18 Febr. 1939 , pag. 7

[4] Glasul Evangheliei, Organ al Comunităţii Baptiste Române Alba-Iulia, pentru educaţia şi creşterea morală a poporului creştin, Anul IV, Nr. 2-3, Februarie-Martie 1933, pag. 8-9.

[5] Glasul Evangheliei, Organ al Comunităţii Bisericii Baptiste Române Alba-Iulia, pentru educaţia şi creşterea morală a poporului creştin, Anul IV, Nr. 6-12., Nov. şi Dec. 1933, pag. 10-11.

[6] Glasul Evangheliei, Organ al Comunităţii Baptiste Române Alba-Iulia, pentru educaţia şi creşterea morală a poporului creştin, Anul II, Nr. 5-6, Iunie 1931, pag. 7-8.

[7] Glasul Evangheliei, Organ al Comunităţii Baptiste Române Alba-Iulia, pentru educaţia şi creşterea morală a poporului creştin, Anul IV, Nr. 2-3, Februarie-Martie 1933, pag.  9-10.

[8] Glasul Evangheliei, Organ al Comunităţii Baptiste Române Alba-Iulia, pentru educaţia şi creşterea morală a poporului creştin, Anul III, Nr. 7, Iulie 1932, pag. 4-5.

[9] Farul Mântuirei, Anul VII, Nr. 19, Octombrie 1926, pag. 7.