marți, 31 octombrie 2023

Despre „Biletul membral” de Gheorghe Slăv din 1905

 



Bătrânul nostru cărturar Gheorghe Slăv, ne explică despre „Biletul Membral”. În aceea vreme era foarte important pentru că erau mulți predicatori ambulanți care intrau în adunări și se dădeau baptiști.

În America îi spunea prin anii 1915 „Certificat membral..”.[1]

După statutul din anul 1951 Art. 6, calitatea de membru al Cultului Creștin este personală și netransmisibilă și poate fi justificată cu: „Dovadă” după registrul de membri ținut de biserică.

În statutul nou de azi este numită „Adeverință de membru”[2] și se folosește doar la plecarea dintr-o biserică în alta. Fratele sau sora care vrea să plece la o altă biserică din țară sau străinătate, spune: „vă rog să-mi dați trecerea”.

Sprijinul în favoarea „Biletului Membral” este din Iuda 1: 4

Iuda 1:4, VDCC Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.
Fratele Slăv interpretează: „Nu primiți pe nimenea fără biletul membral, (când nu-l cunoașteți).

În Statutul Organizației Bisericești a Baptiștilor din anul 1905 nu se stipulează prezența biletului membral.

Mai jos redau textul scris de fratele Gheorghe Slăv în dulcele nostru grai românesc de acum 118 ani.

    „Biletul membral

(Trebuie știut, numai din partea fraților bătrâni (botezători) se dă, spre adeverire. Că un frate orișicare e membru, sau poate și lucrător (în Domnul) II. Cron. 30, 12, 6)

Nu primiți pe nimeni fără de bilet membral, (când nu-l cunoașteți.) Iuda. 1,4.

Biletul membral, este hârtia scrisă și subscrisă de frații bătrâni (botezători), care se dă vreunui frate cu bună rânduială, când ar avea de făcut vreo călătorie mai îndepărtată, spre a fi primit de membru (ca frate sau ca lucrător), unde personal nu ar fi cunoscut.

De alminteri să ținem bine seama, Biletul membral, niciodată nu este dat pentru a strânge ceva donații: Misiune, Milă sau a cerși (a cere cu el), fără numai de a se recunoaște ca membru, (ca frate sau ca lucrător în Domnul).

Milă, sau ceva ajutor, voim ca numai acei frați să primească, despre care frații bătrâni (botezători) vor dovedi în acea hârtie iar alții nu. (Rom. 45,26)

Biletul membral însă, trebuie știut, chiar și pentru asta se dă, ca mai ușor să se poată observa cei care se furișează (vin pe ascuns) Gal. 2; 4. Știind totodată, că unii ca aceștia sunt și păstrați spre pierzare (II Petr. 2.1-3)  ca vase ale mâniei lui Dumnezeu (Rom. 9,22) de care se cuvine a ne păzi (Marc 13,22-23), a ne curăța (II Tim. 2,21 și să nu-i primim deși scris este că vor intra: Fapt. 20,29).

Când însă pe lângă toate acestea, s-ar încumeta (îndrăzni) cineva, ca sub  pretextul (formă) de predicator sau lucrător, pentru ceva câștig trupesc, (Rom. 16, 18. Filip.3, 19. I Tim. 6,5) sau ca pentru a ne slăbi în credința în Cristos, intrând la noi, pe loc trebuie să încercăm a-l cunoaște. (I. Ioan. 4,1) și să nu fim amăgiți cu sfaturi și învățături de ale lor (II Cor. 11, 13-14); știind totodată și aceea, că unii ca aceștia meștesiugesc chiar și înșelăciuni (Efes. 4,14), vorbind cuvinte îngâmfate (chiar și asupra adevăraților slujitori (II Petr. 2, 18-19).

Chiar dintre noi de ar fi care nu și-ar păzi starea în Domnul (Fap. 20,30), nu se cuvine a ne supune lor (ai asculta) nici măcar un minut (Gal. 2,5). Știind, că însuși apostolul, pe unii ca aceștia îi denumește câini (Filip.3,2), de hoți și chiar de frați mincinoși. (II Cor. 11,26).

Să luăm deci aminte la toate acestea, precum și apostolul arată, pentru a nu ne mai poticni, (II Petru 1,10) pe deplin înțelegând cuvintele: Deci, voi, iubiților, acestea mai înainte știind, păziți-vă, ca nu și voi ademeniți fiind cu rătăcirea celor răi să cădeți de la statornicia voastră. (II Petru 3,17).

Oare când pe lângă toate acestea, cunoscând un așa păcătos va intra în adunare? Trebuie să știm cele zise de mai sus, și de se va purta cuviincios nicicând nu va trebui alungat; Ca ascultător trebuie a-l primi, (Ioan, 6,37) că doar se va reîntoarce (Gal. 6,1. Ioan 8,7. Iuda 22)” [3]

 

Era nevoie de el când te mutai dintr-o biserică baptistă în alta. În „Raportul anul al Adunării Baptiste Române din Akron, Ohio, pe anul Conferențiar 1914 – 1915” se spune:

„La a doua Conferință a noastră, adunarea a avut 87 de membri, la care s-au mai adăugat 40, 24 prin botez, 16 prin certificate membrale..”.[4]

Biletul membral era și un act de legitimare a faptului că ești membru într-o biserică baptistă. Iată un anunț din anul 1921:

„Atenție! Din mai multe adunări ne-au venit plângeri, că o femeie blondă, circa 25—30 ani, care nu e membră din biserica noastră, umblă pe Ia fraţi şi la familiile creştine, zicând că e soră şi apoi îi fură în modul cel mai păgânesc.

Totodată atragem atenţiunea premergătorior de comunităţi, evanghelişti, diaconi, conducători de filiale şi a tuturor fraţilor, ca să nu primească nici-o persoană în nume de frate sau soră până când nu se va legitima prin „biletul membral” primit dela premergătorul comunităţii în care a petrecut ca membru.

Fiţi cu pază, cercaţi duhurile, păziţi-vă de lupi, furi răpitori şi de oricine cari umblă necreştineşte şi fără rânduială!... Redacția”.[5]

„Atragem atenţia tuturor comunităţilor, filialelor şi credincioşilor bisericii baptiste, ca să nu primească pe nimenea în nume de membru fară de a fi justificat cu bilet membral dela bătrâni sau fără de a fi cunoscută persoana aceea ca membru sănătos şi om de încredere, altcum cauzează daune adunărilor, fraţilor noştri şi familiilor creştineşti. Indivizii bănuiţi, fie aceia          oricine ar fi, trebuie insinuaţi pentru a-i cerceta. Redacția!”[6]

 

„Aviz. Comunitatea Baptistâ Românâ din Paris (Franţa) roagă fraţii premergători din țară să binevoiască a cere bilet membral dela fiecare frate sau soră care se întorc în țară din Franţa, prin care să se dovedească că timpul cât a fost în Franţa, a fost membru în Comunitatea Baptistă românâ sau franceză.

Fraţii care se reântorc în tarâ si nu vor avea bilet membral, sunt rugaţi a cere informațiuni la adresa Comunitâții Baptiste Române din : Eglise Chrétienne Baptiste, 48 Rue de Lille, pour Mr. A. Nètin. PRRIS 7”[7].



[1] Chreștinul, Anul III, Nr. 10, Cleveland, O, octombrie 1915, P. 155 ( 9 ).

[2] Statutul de organizare și funcționare a Cultului Cretin Baptist - Uniunea Bisericilor Cretine Baptiste din România,  Articolul 11 alineat 7. Hotărârea nr. 58/2008 privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România

[3] Lumina lumii, Anul II, Nr. 3, Arad, Martie 1905, p. 25-26

[4] Chreștinul, Anul III, Nr. 10, Cleveland, O, octombrie 1915, P. 155 ( 9 ).

[5] Farul Mântuirei, Anul II, Nr. 6, iunie 1921, P. 48 ( 8 ).

[6] Farul Mântuirei, Anul III, Nr. 9, septembrie 1922, p. 8.

[7] Farul Mântuirei, Anul VI, Nr. 15 / 16, București, august 1925, p. 13.

marți, 24 octombrie 2023

Satul Rohia înconjurat de culorile maiestoase ale lui Dumnezeu

 


Azi, 24 octombrie 2023, zi de marți, după ce am terminat lucrul la hotar pe ziua de azi, am urcat pe Zăpode, deal care este în spatele casei unde locuiesc pentru o vreme. Negăsind ciupercile pe care speram că poate le voi afla, am luat loc pe iarba uscată, că eram ostenit și dealul este abrupt și greu de urcat, căluțul slab și bătrân, săracu de el. Vorba noastră românească: „greu la deal cu boii slabi”, aceasta este legea pusă de Dumnezeu și de vrem, de nu vrem, o trăim.

Stăteam jos, mă gândeam și un gând a venit de la Dumnezeu care spunea: „ai urcat până aici și nu ai găsit nimic, ce ar fi să arăți frumusețile mele și ce frumos am colorat în jurul satului?” A venit al doilea gând: „ce să zic? Măcar dacă mă gândeam de acasă”. Primul gând m-a îndemnat să ies mai sus să văd mai bine și spune ce vezi. Așa am făcut și a ieșit această mică prezentare.

Editarea aparține ddr Corina Brumaru.

Pentru Domnul și slava Lui.

Fii binecuvântat de Domnul satul meu, Rohia!



joi, 19 octombrie 2023

Păștean D Vasile 1939 – 2023 din Șofronea

 


Fratele Vasile Păștean s-a născut în ziua de 1 ianuarie 1939 în localitatea Șofronea, județul Arad. Părinții se numeau Dimitrie și Maria.

Face șapte clase elementare și apoi merge la Seminarul Teologic Baptist pe care îl absolvă în anul 1959, fiind cea mai mare promoție de 41 de seminariști.

Se căsătorește și Domnul îl binecuvântează cu patru copii: Daniela născută în anul 1970, Lidia născută în 1971, Titus născut în 1973, în prezent fiind pastor la Timișoara și Daniel născut în 1974.

După terminarea Seminarului, în ziua de 15 noiembrie 1961 este angajat ca păstor. În ziua de 11 iulie 1962 se transferă la Comunitatea de Oradea. Tot în acest an i se ridică autorizația de funcționare și revine ca angajat în ziua de 1 martie 1969 la Comunitatea de Timișoara. În ziua de 1 ianuarie 1976 revine la Comunitatea Arad.

Pe lângă slujirea de păstor are o pasiune mare față de muzică. Dumnealui a slujit cu muzica pe valea Cișului Alb unde a înființat în multe bisericii orchestre și cor. În perioada 1963 – 1966 se ocupă de orchestra Bisericii Creștine Baptiste din Mâsca, județul Arad.

A păstorit Bisericile Creștine Baptiste din: Târnova, Tăuț, județul Arad, Gottlob județul Timiș și altele.

În ziua de 18 octombrie 2023 Domnul își cheamă slujitorul acasă.

Surse:

Livius Ban

Arhive

Creștinul Azi

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist






miercuri, 18 octombrie 2023

Departamentul de istorie și identitate baptistă a luat ființă

 

Mulțumesc lui Dumnezeu și fraților din cadrul Consiliului Uniunii, care au votat înființarea „Departamentului de istorie si identitate baptistă”, în ședința din ziua de 18 octombrie 2023”. Acest departament este foarte necesar în cadrul Uniunii Baptiste din România, pentru că are o vechime rezonabilă, iar prezența baptiștilor pe teritoriul României merge până la anul 1856.

Salut cu mult drag și respect frațiI din Consiliul UniuniI Baptiste din România care au votat să fie această comisie care să lucreze cu zor și cel puțin în anul de grație 2024 să avem primele informări oficiale cu antetul Uniunii. Având o istorie bogată cu bune și cu unele lucruri mai puțin bune, cu multe binecuvântări din partea Domnului, se cade ca aceste lucruri să fie cunoscute. Cei care spun că baptiștii au apărut ca ciupercile după ploaie, să știe că nu este așa și să aibă material de decumentare mai ales acei ce lucrează în mass-media.

S-a scris mult după anul 1990, a apărut cartea de istoriei scrisă de fratele dr. Alexa Popovici, într-un volum de excepție. A scris fratele dr. Ioan Bunaciu mii de pagini în mai multe cărți scrise de dumnealui. Au apărut apoi multe monografii scrise de frați obișnuiți cu scrisul, care au făcut istoricul multor biserici din țară, de care ne bucurăm pentru că ne conturăm o imagine a ceea ce a fost și este Poporul Baptist.

De acum vom avea prin frații desemnați să lucreze în domeniul cercetării, documente de prima mână, documente originale și analizate științific.

Urez drum bun Departamentului nou înființat și să lucreze spre slava lui Dumnezeu și în folosul Poporului Drept Credincios Baptist!

9. Și iată poruncile pe care li le-a dat: „Voi să lucrați în frică de Domnul, cu credință și curăție de inimă. (2 Cronici 19:9, VDCC)

marți, 17 octombrie 2023

Sidea Vasile 1921 – 2011 din Cărpeștii Mari

 


Fratele Sidea Vasile s-a născut în ziua de 9 septembrie 1921 în localitatea  Cărpeștii Mari, județul Bihor.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu și se hotărăște să-l accepte în inima sa și a fost botezat în ziua de 16 august 1936 în comuna Coticlet, județul Bihor, de fratele Kovaci Teodor.

La data de 6 aprilie 1958 Adunarea Generală a bisericii din Cluj-Mănăștur a hotărât ordinarea de lucrători pentru biserică, după cum urmează. Hușanu Mihai-pastor, Toader Gavrilă, Stoica Vasile și Sidea Vasile diaconi.

La data de 31 mai 1964 Inspectoratul de Stat pentru culte ridică dreptul fraților Bărbătei Paul și Sidea Vasile de a mai da învățătură.

Fratele Vasile Sidea a păstorit Biserica Creștină Baptistă din Bucea între anii 1973 – 1998, aici fratele Sidea Vasile a oficiat un botez de 17 persoane în anul 1993, printre candidaţi numărându-se şi familia lui Ilea Vasile, colonel în rezervă.[1] A mai păstorit Biserica Creștină Baptistă din Dezmir, biserica din Gilău din anul 1983, Negreni din anul 1972 și alte biserici baptiste.

În anul 1948 fratele Sidea Vasile este evidențiat prima dată  cu implicare în slujirea bisericii.

Decesul dânsului a avut loc la data de 27 decembrie 2011 la Cluj, pe strada Govora Nr. 46, unde a locuit după căsătoria cu sora Maria.

Mircea Veja

Ioan Bunaciu







[1] Ioan Bunaciu, Bisericile Creștin Baptiste din România între 1944 – 1990, Editura Universității din București, 2002, p. 200.

luni, 16 octombrie 2023

Maior Ioan 1962 – 2013 din Făncica

 


Pastorul Ioan Maior s-a născut în ziua de 10 martie 1962 într-o familie de credincioşi baptişti din localitatea Făncica, judeţul Bihor.

Şi-a predat viaţa Mântuitorului la vârsta de 14 ani şi a fost implicat în slujire în biserica locală.

După absolvirea liceului a urmat cursurile Politehnicii din Iaşi. A făcut armata în Bucureşti, unde a simţit chemarea la slujire în urma unei discuţii personale cu pastorul Vasile Taloş, care s-a rugat pentru el. Imediat după terminarea facultăţii la Iaşi a fost repartizat la grupul de hidrocentrale de pe Olt. Aici a cunoscut pentru prima oară lucrarea din biserica din Potcoava şi nevoia de slujitori. A fost implicat activ în viaţa bisericii din Potcoava, călătorind la sfârşit de săptămână cu trenul de la Slatina la Potcoava, 40 km.

După terminarea stagiaturii a plecat la Suplacul de Barcău unde a lucrat la Schela de extracţie, departamentul energetic. S-a mutat la Şimleu Silvaniei, lucrând la poşta din oraş. Şi aici a fost activ implicat în slujire, coordonare şi învăţare în biserica locală.

În 1989 s-a căsătorit cu sora Ştefănescu Gabriela din Bircii, Scorniceşti. Dumnezeu a binecuvântat căsătoria lor cu trei copii: Ana Ruth, Ioana Cristina şi Iosua Ben Ioan.

În anul 1991 fratele Maior Ioan a fost chemat să păstorească bisericile din Slatina, Potcoava şi Floru, dar şi Biserica Nr. 2 din Iaşi. A slujit cu dedicare bisericile din Olt, partea de est, fiind implicat în plantarea bisericilor din Icoana şi Bircii. A fost implicat în revigorarea lucrării de la Stoborăşti, unde în anii 1994-1995 a strâns fonduri pentru un nou locaş şi, de asemenea, în deschiderea de noi biserici misiune.

Fraţii din Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste OLTENIA au văzut calităţile lui de slujitor dedicat şi lider, iar timp de opt ani a fost Preşedintele Comunităţii din Oltenia. A fost un om drept, dedicat, credincios, cu inimă mare pentru Dumnezeu şi biserici. A călcat Oltenia de-a lungul şi de-a latul în cele 5 judeţe, îndemnând, călăuzind, trasând şi croind cărări drepte cu picioarele lui şi cu viaţa lui. A spus adevărul şi a trăit într-adevăr o viaţa dedicată Stăpânului. A slujit pe Dumnezeu şi pe fraţi până în ultima clipă a vieţii. A plecat la Domnul în timp ce era la Centrul Creştin din Scorniceşti, unde mergea de mai multe ori pe săptămână.

Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, Stăpânul l-a chemat acasă pe robul Său, păstorul Maior Ioan. A trecut la Domnul din curtea bisericii din Scorniceşti unde a slujit cu dedicare şi credincioşie. Timp de două zile credincioşi din Oltenia şi din ţară au venit la priveghiul care a avut loc la Centrul creştin.

Slujba de înmormântare a avut loc luni, când peste 300 de oameni din judeţ şi ţară au fost prezenţi. Predicarea cuvântului lui Dumnezeu a fost făcută cu putere de către păstorii: Vasile Taloş din Bucureşti, Victor Tărniceriu din Vălenii de Munte, Daniel Lacatos din Bacău şi Daniel Băceanu din Slatina. Slujba a fost condusă de fratele Marius David Cruceru din Oradea şi de fratele Viorel Cruceru din Slatina. Au fost prezenţi în jur de 40 de păstori, misionari, prezbiteri ordinaţi din toată zona Olteniei şi din ţară din cadrul Alianţei Evanghelice.

A lăsat în urmă o lucrare binecuvântată, dar şi o soţie şi trei copii, două fete studente şi un băiat în clasa a 5-a. Datorită faptului că bisericile pe care le-a slujit sunt mici, n-a avut contract de muncă prin Comunitate. Soţia nu lucrează şi au rămas în urmă trei orfani cu datorii la bancă. Dumnezeu ne învaţă să sprijinim pe văduve şi pe orfani în nevoile lor.

Surse:

Viorel Cruceru

Creștinul Azi

miercuri, 4 octombrie 2023

Mitrofan Mihai 1930 - 2019 din Bosanci

 


Fratele Mihai Mitrofan s-a născut în ziua de 22 iunie 1930 în comuna Bosanci, județul Suceava, fiul lui Gherasim, născut în 1883 și a murit în anul 1963. A fost mobilizat pe front în Primul Război Mondial și a căzut prizonier, stând în Siberia aproximativ 6 ani. Întors din prizonierat în anul 1921 se întoarce la Domnul. Mama lui Mihai s-a numit Maranda Mitrofan, născută în anul 1893 și a murit în anul 1981, de naționalitate română. Aceștia au avut mai mulți copii, dintre care o fetiță a murit de mică, iar doi, Toader și Viorel au murit în jurul vârstei de 20 de ani. Copiii rămași în viață au fost credincioși Domnului. Mihai și Gheorghe au fost păstori baptiști.

Fratele Mihai studiază la școala generală, apoi obține diploma de bacalaureat, iar în anul 1958 obține diploma de absolvire a Seminarului Teologic Baptist din București. În timpul cât a studiat la Seminar, a făcut practică un an la unele Biserici Baptiste din jurul orașului Sighet, în Iapa și alte localități.

Fratele Mihai face trei ani de armată.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu și îl primește în inimă cu bucurie, fiind botezat în anul 1945.

Se căsătorește cu Hortenzia, născută Croitor, în anul 1939 din părinții Vasile, născut în 1900 și Zamfira, născută în 1911. Zamfira a născut 14 copii, iar Hortensia este a doua fată și al cincilea copil din familie.

Domnul îl binecuvântează cu șapte băieți: Viorel născut în ziua de 22 iunie 1959, Victor născut în ziua de 28 august 1960, Mircea născut în ziua de 12 februarie 1963, Liviu născut în ziua de 21 aprilie 1965, Dorin născut în ziua de 16 octombrie 1966, Virgil născut în în ziua de 8 mai 1974 și Ovidiu născut în ziua de 20 mai 1977.

În anul 1971 este ordinat la Biserica Creștină Baptistă din Calafindești unde lucrează cu dăruire și credincioșie.

În anul 1972 Biserica Baptistă din Suceava ia ființă în casa fr. Mihai Mitrofan până în 1973 când se mută în casa fr. Chibici Cornel.

La Congresul Cultului Creștin Baptist din Republica Socialistă România, ținut la București între 2-3 iunie 1972, fratele Mihai Mitrofan face parte din comisia de ordine a Congresului.

A fost păstor în Calafindești, Câmpulung Moldovenesc, Măriței (1971-1989), Pătrăuți Sucevei, Pojorâta (1974-1989), Șerbăuți, Vatra Dornei, între ani 1975-1989. Biserica Creștină Baptistă din Suceava s-a deschis în casa fratelui Mihai Mitrofan de unde s-a dezvoltat până în anul 1973, când biserica s-a mutat  într-o altă locație. A mai păstorit biserica din Bosanci.

Ultima informație pe care o am despre fratele Mihai Mitrofan este participarea dumnealui în ziua de 14 iunie 2000 la înmormântarea fratelui păstor Marcu Nechifor.

În ziua de 9 februarie 2019 este chemat de Domnul acasă, în veșnicie, să fie împreună cu Stăpânul pe care l-a slujit cu credincioșie.

Surse:

Virgil Mitrofan, fiul fratelui Mihai Mitrofan.

Mircea Mitrofan, fiul fratelui Mihai Mitrofan.

Ioan Bunaciu

Arhive

Creștinul Azi


marți, 3 octombrie 2023

1064 Ioan Bunaciu Un om potrivit la locul potrivit, referinţe şi mărturii biobibliografice de Vasile Bel



 Prin ajutorul lui Dumnezeu Tatăl și a Edituri Risoprint, cartea:

„Ioan Bunaciu - Un om potrivit la locul potrivit, referinţe şi mărturii biobibliografice”, editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2023 este pe piață.
Cartea are 308 pagini, B5 și se poate comanda de la autor la prețul de 30 lei și o trimit doar prin poștă.
Cuprins







Cuprins

Aprecieri 1

Prefață. 7

Mulțumiri 9

Cuvânt înainte. 11

Repere cronologice. 13

Repere geografice. 14

Gurba, localitatea copilăriei 14

Biserica Creștină Baptistă din Gurba. 16

1. Omul Ioan Bunaciu - de la naștere la plecarea în veșnicie. 19

Nașterea și copilăria. 20

Tinerețea și ofertele ei 20

Comunismul și ateismul l-au atras puțin, dar Dumnezeu nu l-a lăsat acolo. 20

Ghețușul lunecos ateu și mâna lui Dumnezeu care L-a ținut să nu cadă. 21

Botezul 23

Căsătoria. 24

Necrolog Otilia Bunaciu 1928 – 2015 de Sorin Bădrăgan. 25

Gheara hidoasă a securității l-a smuls, dar acea mână Dumnezeiască nu l-a lăsat 26

Concluzia mea. 27

Omul apicultor 30

Omul cu o smerenie profundă. 31

Smerenia îi era sinceră. 33

Omul cu o mare putere de luptă. 34

Primirea autorizației de construcție, o dovadă supremă că nu renunța din prima înfrângere. 35

Necazurile vin odată cu trecerea anilor, dar bătăliile continuă în atare condiții 36

Aniversarea celor 86 de ani consemnată de istoricul dr. Marius Silveșan. 36

2. Păstorul Ioan Bunaciu - în slujba poporului baptist 39

Activitatea pastorală. 40

Păstor la Lugoj 1950 - 1951. 40

Păstor la Cluj Mănăștur 1951 – 1957. 44

Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste, Cluj-Mănăștur 44

Secretar al Comunității Creștine Baptiste de Cluj 1953 – 1956. 48

Nevoi generale. 48

Participarea la programe festive. 49

Înmormântarea fratelui Ioan Covaci 1880 – 1956 din Sintești 50

Probleme de persecuție. 52

Păstor la București în biserica din Ferentari - 1957. 52

Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste Providenţa, Bucureşti, Ferentari 53

Primul păstor, Alexandru Tănase, la Providența, București - Ferentari 54

Al doilea păstor al Bisericii - Ioan Bunaciu. 56

Fratele Ioan Ordeanu invitat ca păstor la Providența. 57

Activități desfășurate în cadrul Bisericii din Ferentari 57

Priveghi și program de înmormântare Titus Adorian – (1915 – 1977) 57

Priveghi, înmormântare, dr. Jean Staneschi (1900 – 1980), Ferentari - București 58

Priveghi și înmormântare la pastorul Alexandru Tănase (1899 – 1986) București - Ferentari 59

Vizita delegației europene din 1967. 59

Vizita conducătorilor Convenţiei Baptiste Europene din 1989. 60

Studenţii Institutului la biserica Providenţa - 1992. 60

Otniel Ioan Bunaciu ales ca păstor la Biserica Ferentari 60

Înmormântare Ioan Bolea (1909 – 1993) Biserica Ferentari - 1993. 61

Biserica Providenţa găzduiește ordinarea lui Sorin Bădrăgan, pastor asistent - 2003  62

Înmormântarea cu onoruri militare a capelanului Emil Constantin. 62

Participarea la întâlnirile baptiștilor 63

Congresul Tineretului Creștin Baptist de la Reșița. 64

Al doilea Congres Trienal al Cultului Creștin Baptist din România. 64

Cel de al 26-lea Congres al Cultului Creștin Baptist, din România. 64

Inaugurarea Bisericii Creştine Baptiste Române din Brașov - 1978. 64

Înmormântarea pastorului Goga Dănilă (1898 – 1979) 65

Vizită la Chiuiești 65

Înmormântarea pastorului Nicolae Românu (1922 - 1982) 66

Înmormântarea pastorului Ineovan Dimitrie (1926 – 1983) 66

Înmormântarea președintelui Ioan Dan (1896 – 1983) 67

Congres al Cultului în anul 1984. 67

Ordinare Dan Boingean, Suceava - 1985. 68

Înmormântare Vasile Gherman, (1948 – 1988) Timișoara. 69

Ordinare păstor Sârbu Loghin, Oravița - 1989. 69

Priveghi la Sofia Ţunea (1931 — 1989) 70

Ordinare păstor Arad, Pecica - Emerich Hubert 1993. 70

Ordinare păstor Oravița - Mircea Badea 1993. 70

Pensionare Mihai Chiu - 1993. 71

La Congresul al 33-lea al Cultului Creștin Baptist 30 – 31 mai 2003. 71

Delegat la alte întâlniri 71

Comitetul Uniunii - 1974. 71

Comitetul Uniunii - 1978. 72

Adunarea Cultelor din România. 72

Vizita în România a Alianţei Baptiste Mondiale. 74

Comitetului Uniunii - 1983. 74

A 50-a Conferință Teologică Interconfesională, 1987. 75

Prezent la Seminarul traducătorilor Bibliei 75

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa cunoscutului teolog baptist britanic, Paul Fiddes. 76

Din străinătate. 76

Relația cu pastorul Ieremia Hodoroabă de la Paris. 78

Cel de-al 13-lea Congres Mondial Baptist a avut loc la Stockholm în 1975. 80

Conferința Europeană pentru Educație din 1978. 80

Congresul Baptist Jubiliar de la Viena din 1978. 81

Membru în Comitetul de Evanghelizare al Federației Baptiste Europene -1980 - 1982  82

Congresul Baptiștilor Europeni din 1984. 82

Congresul Baptist European de la Budapesta din 1989. 83

3. Profesorul Ioan Bunaciu - pregătire şi activitate academică. 85

Pregătirea academică începând cu școala primară până la studiile universitare. 86

Elev la şcoala primară 1932-1937. 86

Elev la Liceul Comercial din Arad 1937 – 1945. 86

Student la Academia Comercială din Braşov 1945 – 1948. 86

Student la Academia de Studii Economice din București 1948 – 1949. 86

Student la Seminarul Teologic Baptist din București 1947 – 1950. 86

Student la Institutul Teologic Protestant din Cluj 1951 – 1956. 87

Doctorand la Institutul Teologic Protestant din Cluj în perioada 1969 - 1975. 87

Primirea titlului de doctor 87

Doctoratul fratelui Bunaciu Ioan - 1975. 88

Invitația Colegiului Baptist din Oxford Regent’s Park - 1976. 94

Primirea titlului academic Doctor în Litere Honoris Causa - 1992. 95

Activitatea academică derulată în perioada 1955 – 2009. 96

Profesor la Seminarul Teologic Baptist din București 1955 - 1990. 96

Director al Seminarului 1970 - 1988. 103

Semicentenarul Seminarului 104

Cel de al 26-lea Congres al Cultului Creștin Baptist 105

Raportul Seminarului redactat și citit la Congres de fratele director Ioan Bunaciu  105

Vizita Bordului de Misiune Externă al Convenției Baptiste de Sud din 1976. 107

Anul școlar 1976/1977, an de foc pentru directorul Ioan Bunaciu. 107

Probleme de învățământ 108

Probleme disciplinare. 108

Probleme administrative. 109

Gestionarea grevei 110

Concluzia mea, 113

Școala prin corespondență. 113

Curs de împrospătare a cunoştinţelor teologice şi îndrumare pastorală în 1978  115

Vizita Alianţei Mondiale Baptiste la Seminar 115

Adunare festivă la Seminar prilejuită de subiectul dezarmării în 1982. 115

Cursul pentru pregătirea predicatorilor 117

Participarea la Comitetului Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste. 117

Sfârșitul mandatului de director al dr. Ioan Bunaciu. 118

Profesor la Institutul Teologic Baptist din București 1990 – 2009. 121

Profesor la cursurile de obținere a licenței 122

Înmânarea diplomelor și cuvântul dr. Ioan Bunaciu - 1993. 122

Deschiderea anului Universitar - 1993. 123

Prima promoție de la Institut - 1994. 123

Serbarea festivă de decernare a diplomelor de la Lugoj - 1997. 123

Serviciu special de închinare. 124

Jubileul învățămânului teologic, Biserica Golgota București - 2001. 124

Serbare de graduare a studenților, Brașov, 2005. 125

Aprecierea prin faptă a Institutului Teologic Baptist din București - 2005. 125

Primirea plachetei cu titlul de Profesor Emerit 128

Apelul făcut de profesorul dr. Ioan Bunaciu la scrierea istoriei 129

Profesor la Facultatea Baptistă cu dublă specializare. 129

Profesor la Institutul Biblic Emanuel din Oradea. 129

Profesor la Cursurile de Master în teologie din Chișinău. 129

Activitatea academică în afara ţării 129

Invitat în străinătate să țină prelegeri și alte întruniri 129

Invitat să țină prelegeri la Seminarul din Germania Democrată - 1971. 130

Invitat să țină prelegeri la seminarul din Germania Democrată -1975. 130

Invitat de Facultatea Ruschlikon, la Conferința profesorilor de teologie Oxford - 1976  130

Colaborarea cu Toronto Christian Mission (TCM) -1982. 131

Abordarea în relația cu misionarii străini 132

Conferinţa Mondială pentru Evanghelizare din 1983 și interesul pentru țările comuniste  134

Dr. Ioan Bunaciu a purtat drapelul României la această Conferință. 136

Conferința pentru Evanghelizare și Educație din Elveția - 1986. 137

Anul 2009 încheie activitatea academică a profesorului Dr. Ioan Bunaciu. 137

4. Scriitorul Ioan Bunaciu - cărţi şi articole publicate. 139

Cărţi scrise de fratele profesor doctor Ioan Bunaciu. 140

Lucrarea Duhului Sfânt, 1975. 143

Istoria Sfintelor Scripturi, vol. II, Noul Testament, 1976. 146

Teologia sistematică, 1976. 148

Propovăduirea în Bisericile Creștine Baptiste, 1976. 150

Studiu exegetic asupra cărţii Faptele Apostolilor, ediția I, 1979. 153

Istoria răspândirii credinței baptiste în România, 1981. 154

Studiu exegetic asupra cărţii Faptele Apostolilor, ediția a II-a, 1981. 158

Explicarea Evangheliilor - Viața și lucrarea Domnului Isus Hristos după Sfintele Evanghelii, 1981. 160

Istoria Credinței Baptiste din România - 1982. 161

Gânduri exegetice asupra cărții Apocalipsa, 1989. 162

Istoria răspândirii credinței baptiste, 1995. 164

Exegeza textelor biblice controversate, 1999. 166

Bisericile Creştine Baptiste din România între anii 1944 – 1990, 2002. 168

Istoria Bisericilor Baptiste din România, 2006. 170

Umblând pe ape printre stânci, 2009. 173

Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România, 1874 – 1984, 2011. 176

Pelerin spre patria cerească, 2013. 180

Articole publicate. 182

Articole publicate în revista Îndrumătorul Creștin Baptist: 182

Articole publicate în revista Creştinul azi: 191

Articole publicate în revista Farul creştin: 192

Câteva dintre sursele de informare ale lui Ioan Bunaciu. 195

5. Ioan Bunaciu - o viaţă de om.. 211

Viața pământească a lui Ioan Bunaciu începe în 1925 și se sfârșește în 2015. 212

Necrolog Ioan Bunaciu de Sorin Bădrăgan (1926-2015) 214

Călătoria spirituală. 215

Slujirea pastorală. 215

Activitatea academică. 216

Implicarea în viața comunității baptiste din România. 216

Omul Ioan Bunaciu. 216

Concluzii la finalul unor cercetări 218

Anexe. 219

Anexa I 220

PROCES VERBAL 6 mai 1976. 220

PROCES VERBAL 16 noiembrie 1976. 236

Anexa II 247

Angajament 248

RAPORT. 248

Anexa III 253

Mângâiere în fața morții 253

Anexa IV. 257

Interviu prof. doctor Otniel Bunaciu, fiul profesorului doctor Ioan Bunaciu. 257

Bibliografie. 273

Cărți 273

Reviste. 274

Dosare. 275

Resurse Online. 275

Diplome obţinute. 276

Corespondenţă. 281

Imagini din activitatea seminarului 288

Index alfabetic de nume. 293

Despre autor 307