Istorie Baptistă

 

Disciplinarea în statutele istorice ale cultului baptist

Olah Liviul anul III 1959 

Lucrarea la Istoria Baptiștilor din Țara noastră

Lucrarea cultului creștin baptist din țara noastră, încă de la primele ei începuturi moderne, a cunoscut brațul tare al Domnului și harul Său nesfârșit. Ca orice început, și lucrarea baptistă s-a caracterizat prin lipsa unei organizări pe bază de statut.

Cu toate că prima biserică baptistă apare în anul 1856, nu putem vorbi despre o organizare statutară decât odată cu aprobarea Statutului din 2 noiembrie 1905, înregistrat sub numărul 77092/1905, pe baza Legii nr. 43 din 1895. Acest prim statut a fost redactat de frații baptiști maghiari și aprobat în cadrul ședinței extraordinare a Uniunii Baptiștilor Maghiari, desfășurată la Oradea la 15 septembrie 1905, cu sprijinul Ministerului Cultelor, condus la acea vreme de Lukacs.

În acest statut se precizează că orice abatere a credinciosului cade sub incidența disciplinei biblice arătate în Matei 18:15–17, aplicată fie sub forma restrângerii temporare a drepturilor ce decurg din calitatea de membru, fie sub forma excluderii, în cazul în care nu se constată îndreptare în urma disciplinării. Prin excludere, persoanei i se retrag doar drepturile izvorâte din calitatea de membru activ, aceasta putând rămâne în continuare membru nominal al confesiunii. Nu se admite aplicarea de pedepse corporale sau monetare, iar excluderea nu se extinde asupra descendenților.

Statutul enumeră și cazurile în care se aplică pedepsele, în special în ceea ce privește clericii evanghelici, care sunt supuși disciplinei dacă:
a) purtarea lor morală poate fi pusă sub observație;
b) încep să lenevească în împlinirea datoriilor chemării lor;
c) susțin învățături nepotrivite cu mărturisirea de credință;
d) manifestă o purtare contrară față de stat;
e) cad în păcate scandaloase (beție etc.).

Statutul oferă și o explicație privind gravitatea acestor abateri, arătând că cele menționate la punctele a) și b) sunt considerate greșeli mai ușoare, abaterea de la punctul c) este considerată mai gravă, iar cele de la punctele d) și e) sunt considerate cele mai grave. De asemenea, se precizează că repetarea greșelilor ușoare poate duce la agravarea acestora.

Articolul 36 stabilește tipurile de pedepse aplicabile. Pentru abaterile de la punctele a), b) și c) se aplică mustrarea conform Sfintei Scripturi, iar, în împrejurări grave, îndepărtarea temporară din serviciu. Pentru abaterile de la punctele d) și e) se aplică excluderea.

Articolul 37 tratează în mod detaliat procedura disciplinării. Se arată că disciplinarea membrilor unei biserici este de competența bisericii locale. Cei care îndeplinesc funcții de bază în biserică sunt conduși de păstorul bisericii, iar sancțiunile aplicate de biserică pot fi contestate în termen de 15 zile la comitetul uniunii.

Procedura disciplinară împotriva păstorului unei biserici poate fi inițiată pe baza unui memoriu întocmit de cel puțin trei membri ai bisericii respective, document care trebuie să prezinte în mod amănunțit vinovăția acestuia. În acest caz, comitetul uniunii constituie primul for de judecată, nu biserica locală. După comunicarea hotărârii, acuzatul are dreptul de a formula recurs, în termen de 30 de zile, la ședința generală.

În situația în care există o singură comunitate la nivel național, aceasta este obligată să constituie un comitet disciplinar permanent, format din 12 membri. În cauzele în care păstorul este subiectul procedurii, ședința bisericii este prezidată de un înlocuitor, iar comitetul disciplinar își alege președintele și secretarul. Acest comitet se alege anual, în cadrul ședinței generale, iar pentru luarea deciziilor în cauze disciplinare este necesară o majoritate de două treimi din voturi.

În Statutul nr. 2, principiul disciplinării rămâne neschimbat, la fel și categoriile de pedepse și procedura aplicării acestora. Diferențele constau doar în formulări, determinate de nuanțe specifice de gravitate ale abaterilor. Acest statut a fost elaborat pe baza deciziei ministeriale nr. 5049 din ianuarie 1928.

Statutul nr. 3 a fost votat în conferința generală a Uniunii Bisericilor Baptiste din România, ținută în biserica din Curtișoara, la 9 noiembrie 1928. În acest statut, chestiunea disciplinară este prezentată mult mai schematic decât în primele două statute.

Categoriile de pedepse sunt prevăzute în art. 47: mustrarea din dragoste, excluderea temporară și excluderea definitivă. Motivele de disciplinare sunt reduse la patru puncte (față de cinci în statutele anterioare) și sunt enunțate în art. 48. Lucrătorii bisericii sunt supuși disciplinei dacă duc o viață imorală sau neregulată, dacă neglijează datoriile religioase, dacă credința lor nu este în armonie cu principiile baptiste sau dacă nu sunt loiali în atitudinea lor față de religie.

Articolul 49 introduce un element nou, prevăzând că și bisericile sau comunitățile pot fi puse sub disciplină în cazul în care se abat de la principiile baptiste. De asemenea, învinuirea unui slujitor bisericesc este adusă de președintele comitetului bisericii spre judecare, iar în caz de apel, fără formalitățile prevăzute de statutele anterioare, cercetarea este făcută de comitetul de disciplină al Uniunii.

Statutul nr. 4, aprobat de Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor prin decizia nr. 76.647 din iulie 1933, reglementează din punct de vedere procedural problema disciplinei prin art. 31, paragrafele 3 și 4. Comitetul are dreptul să cerceteze orice plângere împotriva slujitorilor, pe baza mărturiilor scrise ale cel puțin doi membri. Dacă reclamația nu poate fi rezolvată favorabil, aceasta este supusă adunării generale a comunității, care decide definitiv.

Statutul nr. 5, aprobat prin decizia Ministerului Cultelor și Artelor nr. 5.647 din 1940, reprezintă o reducere accentuată a chestiunii disciplinare, limitând-o la art. 11. Acesta prevede că pierderea calității de membru are loc prin excludere sau retragere, iar persoana exclusă sau retrasă nu are niciun drept asupra bunurilor aduse în patrimoniul comunității sau al bisericii. Pentru prima dată se afirmă explicit lipsa oricărui drept patrimonial în caz de excludere.

Statutul nr. 6, aprobat prin decizia nr. 13.097 din 15 martie 1946, dezvoltă problema disciplinei în două articole. Articolul 6 afirmă dreptul și obligația bisericii de a exclude membrii care, prin comportarea lor, contravin principiilor Sfintei Scripturi și normelor de organizare bisericească, cu posibilitatea reprimerii numai după dovezi serioase de îndreptare. Articolul 7 precizează condițiile pierderii calității de membru, retragerea voluntară și lipsa oricărui drept patrimonial, precum și regula apartenenței unui membru la o singură biserică.

Statutul nr. 7, aprobat prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 1203 din 1950, aflat încă în vigoare la data redactării, tratează disciplina bisericească în articolele 9 și 10, împletind-o cu problema membralității. Se păstrează ideile statutului anterior, cu precizarea expresă a cazurilor de excludere: cădere în păcat, abateri de la doctrina credinței creștine baptiste și neparticiparea la viața liturgică și comunitară a bisericii.

În concluzie, primele două statute prezintă o procedură disciplinară cu caracter mai pronunțat judecătoresc, prin existența treptelor de apel, în timp ce statutele ulterioare se aliniază mai mult spiritului Evangheliei în abordarea disciplinei bisericești, fapt apreciat ca fiind pozitiv.