Convenția Baptistă
de Sud este binecunoscută în poporul nostru baptist din România, fiind
alături de noi, fiind foarte activă în țara noastră din cauză că baptiștii
români au fost persecutați de la începuturile mișcării ei, din 1856. La terminarea
celui de-al Doilea Război Mondial, când asupra țării noastre au venit norii
grei ai comunismului și ateismului, frații noștri de la Convenție, erau
interesați de frații lor căzuți după cortina de fier. Statul comunist nu a mai
dat voie baptiștilor din Statele Unite să vină în ajutorul celor din România,
pentru că erau imperialiști. În raportul pe anul 1949/50 scrie: „Condițiile în
România sunt mai rele decât în Ungaria. Nici nu putem să corespondăm cu
prietenii noștri baptiști din București. Auzim că Seminarul funcționează cu un corp de
studenți, dar predicatorii sunt foarte
săraci”.
Baptiștii
din Sud au participat la formarea primei organizații baptiste naționale în
Statele Unite în 1814, cunoscută sub numele de Consiliul Baptist al Misiunilor
Străine sau Convenția Trienală , care se întrunește la fiecare
trei ani. Această procedură de alegeri de la primul Congres al Uniunii, (1919)
trienală, a fost și în România.
Convenția Baptistă
de Sud a fost formată în perioada 8-12 mai 1845 la Augusta, Georgia din
cauza unor neânțelegeri între baptiștii din nord și sud asupra instituției sclaviei.
Primul său
președinte a fost William Bullein Johnson (1782-1862), care a fost președinte
al Convenției Trienale în 1841.
Iată scopul
acestei noi forme de asociere – Extras din statut:
Articolul
I. Numele: Numele
acestui organism este „Convenția Baptistă de Sud”.
Articolul
II. Scop: Scopul
Convenției este de a oferi o organizație generală pentru baptiștii din Statele
Unite și teritoriile sale, pentru promovarea misiunilor creștine în țară și în
străinătate și orice alte obiecte, cum ar fi educația creștină, întreprinderi
binevoitoare și servicii sociale, pe care le poate considera adecvate și
recomandabile pentru promovarea Împărăției lui Dumnezeu.
Cel mai
cunoscut reprezentant al Convenției pentru România a fost Rev. Everett Gill, care
a fost ales de Convenția Baptistă de Sud din Statele Unite în anul 1921, ca
reprezentant al Convenţiei în țările europene. S-a stabilit la început în
Lausanne, Elveția, de unde îi cerceta pe frații baptiști din diferite țări. De
aici a venit și în București, vizitând mai apoi întreaga țară, îndrăgostindu-se
de ea și de locuitorii ei.
Fratele Gill
locuia pe strada Francmasona (din 1931, numele străzii a fost schimbat în
Știrbei Vodă) nr. 40, conducând de aici lucrările de pe șantierul Seminarului
Teologic Baptist din București. Din luna aprilie a anului 1930, se mută în
clădirea Seminarului de pe strada Berzei, numărul 29.
Cu respect,
pentru Convenția Baptistă de Sud.
Domnul să vă
binecuvânteze și vă mulțumim de marele ajutor!
Resurse:
Annual of the Southern Baptist Convention
Mulțumim mult pentru postare, Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă dea izbânzi în LUCRAREA pentru EL! Sărbătoarea ÎNTRĂRII DOMNULUI ISUS în IERUSALIM să vă găsească plini de bucurie și sănătate!
RăspundețiȘtergere