S-a născut în 1958 în localitatea Brad, județul Hunedoara,
însă aproape toată copilăria şi-a petrecut-o în casa bunicilor din Chişlaz, județul
Bihor, departe de mamă. Aici era dus de bunicul lui, apoi de bunică, duminică
de duminică la biserică. De aici avea să plece la liceul militar „Ștefan cel
Mare”, pe care îl absolvă în anul 1977, apoi la şcoala de ofiţeri activi de
Tancuri și Auto „Mihai Viteazu” din Pitești, pe care o absolvă în anul 1980,
iar după terminarea studiilor avea să se stabilească în Bucureşti.
A fost comandant de companie tancuri la
Regimentul 1 Mecanizat. A lucrat și în cadrul Laboratorului Psihologic Auto
Central.
În şcolile militare s-a depărtat de învăţăturile
Bibliei (singura carte din casa bunicilor), de biserică, cu vremea
considerându-se ateu. Dumnezeu însă, avea să-l cerceteze de-a lungul vremii,
mai ales după pocăinţa mamei lui. Faptul că se mama sa se convertise i-a creat
nenumărate probleme în carieră, greutăţi la primirea ca membru în Partidul
Comunist, refuzul de a fi acceptat la Academia Militară sau în funcţii politice
înalte din armată.
După revoluţie, convingerile comuniste aveau să i
se năruie, apoi şi ateismul, iar la îndemnul mamei avea să reia mersul la
biserică. La sugestia ei, a ales să meargă la Biserica Baptistă „Sfânta Treime”,
pe care a frecventat-o sporadic în cursul anilor 1991 şi 1992, apoi la biserica
din cartierul Ferentari, despre care aflase şi care era mai aproape de
locuinţă. În acest timp a luat hotărârea de a se reîntoarce la credinţa
bunicului şi a mamei lui. Soţia lui, Carmen, acceptase să îl însoţească
duminicile la biserică, dar când i-a spus în 1992 că vrea să se boteze, ea i-a
cerut să o aştepte şi pe ea, astfel că în 1993, ambii soţi Constantin aveau să
mărturisească în botez credinţa lor în Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor
personal. Tot în această perioadă avea să înceapă cursurile Facultăţii de
Sociologie-Psihologie.
În 1996, la un control medical de rutină a fost
diagnosticat cu leucemie, boală pe care a purtat-o cu el opt ani, deşi şansele date
de doctori nu depăşeau doi-trei ani. Deşi iniţial a fost clasat apt limitat,
peste un an s-a pensionat şi a fost trecut în rezervă, având gradul de maior.
Anul următor s-a înscris la Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, pe care
avea să-l absolve în 2001. În 1998 a fost ordinat diacon al Bisericii
„Providenţa”, iar anul următor a fost ales pastor asistent al aceleeaşi
biserici. Tot în 1999 este încadrat capelan în cadrul Secţiei de asistenţă
religioasă a Ministerului Apărării Naţionale.
„Ce minunat este Dumnezeu! Dintr-un ateu, cum am
fost, a făcut din mine un adevărat creştin, dintr-un serv al diavolului
(secretar de partid în armată!) m-a făcut serv al Său (pastor într-o
biserică!), dintr-un om bolnav de leucemie, pe care armata l-a trecut în
rezervă şi l-a trimis acasă, să-şi aştepte moartea, El m-a adus înapoi în
armată, nu ofiţer, ci capelan militar, reprezentantul Alianţei Evanghelice şi
încerc să slujesc, nu cu arma, ci cu Biblia, - purtându-mi tot El povara bolii
melc incurabile”, scrie Emil Constantin către sfârşitul cărţii despre care am
pomenit la început.
„Cine l-a cunoscut pe Emil, a fost îmbogăţit, cum
am fost şi eu îmbogăţit încă de când l-am întâlnit prima oară”, a mărturisit
pastorul Vasile Al. Taloş în predica rostită la serviciul divin de
înmormântare. Fratele Ioan Bunaciu a dat citire necrologului, iar pastorul
Daniel Mariş a avut un mesaj duhovnicesc inspirat din Filipeni 1. Ministerul
Apărării Naţionale a participat la ceremonie printr-o gardă de onoare, plutonul
de militari trăgând trei salve în momentul înhumării. La cimitir, predica a
fost rostită de pastorul Cornel Boingeanu, iar preotul militar Ioan Ilinca,
coleg al celui plecat dintre noi, a avut un cuvânt de mângâiere şi speranţă
pentru familie şi adunare.
„Niciodată nu am fost mai fericit în viaţă (cu
excepţia momentului când am experimentat întâlnirea cu Isus Hristos şi iertarea
Lui) ca în aceşti şapte ani de când am leucemie. Pentru că fiecare zi este un
dar de la Domnul pentru mine. Sunt pregătit să mor în orice moment şi nu mi-e
frică, deoarece ştiu că mă duc Acasă, la El.“ Este confesiunea pe care Emil
Constantin, o face în cartea lui „Dar
acum ochii mei Te-au văzut”, apărută cu doar câteva luni înainte ca Domnul
să-l cheme acasă. Deşi însorită, ziua de 5 iunie, a fost o zi tristă pentru
familia Constantin, pentru Biserica Baptistă „Providenţa” din Bucureşti, unde
slujise ca păstor, dar şi pentru comunitatea evanghelică din România, al cărei
unic capelan militar fusese.
Serviciul divin de înmormântare a fost condus de
pastorul Otniel Bunaciu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu