Salutăm apariția volumului „O Saga de la Vest la Est. În
căutarea Numelui”, semnată de Octavian D. Baban, profesor la
Institutul Teologic Baptist din București.
În această lucrare, autorul pornește de la istoria
propriului nume, pentru a reconstitui destinul familiei sale, prezentând viața
moșilor și strămoșilor săi, care s-au numărat printre primii baptiști.
Este o monografie istorică romanțată, o lucrare de
memorialistică despre începutul unei familii de români greco-catolici în
Nădlac, 1828, și viața lor în Nădlac, Arad, până la emigrarea în România, în
Dobrogea, în 1895, când și-au schimbat numele și au început o viață nouă, în
cadrul credinței evanghelice baptiste. În această calitate au avut o
contribuție deosebită în procesul de civilizare și creștinare a Dobrogei și în
dezvoltarea învățământului religios.
Cartea de față reprezintă un tribut de inimă adus familiei,
bunicilor și străbunicilor, și stră-străbunicilor, care au plecat din Nădlac în
căutarea unei situații mai bune, precum și a unei identități de credință
creștină, și astfel au ajuns în Dobrogea, în Constanța. Ei au fost primii
creștini baptiști din familia Baban și, după începuturile lor de plugari
obișnuiți, cu munca pe ogor de dimineață până seara, au devenit foarte
pasionați de credință și adevăr biblic, contribuind la ctitorirea de biserici
evanghelice baptiste, la încurajarea studiilor teologice și la publicistica
evanghelică din România dintre cele două războaie mondiale. Povestea lor de
vieți și credințe, lor, trecute prin suferințe, speranțe și împliniri – precum
și dezamăgiri, ceea ce i-a adus, totuși, mereu mai aproape de Dumnezeu, m-a
impresionat mult, când am aflat-o. În urma unor cercetări îndelungi, întinse pe
o perioadă de aproape cinci ani, am ajuns la scrierea acestui volum. Ca gen
literar, cartea se află la granița între monografie istorică, biografie
românțată și cercetare socială și religioasă. O dedic acestor strămoși, cu mare
drag și respect față de munca și de credința lor, de gândirea lor, din care mă
simt o ramură, cu recunoștință, și celor care vor fi inspirați de ei.
Cartea apare la Editura Risoprint, are un număr de 236 pagini,
Format: B5, Preţ: 40.00 RON și se găsește de vânzare la autor și la editura
Risoprint.
Date biografice și note de prezentare
Octavian D. Baban, Ph.D. (1999) la London School of Theology
(London Bible College), Universitatea Brunel (Anglia), este conferențiar
universitar la Institutul Teologic Baptist din București și director al
departamentului teologic. A studiat Fizica tehnologică la Universitatea din
București, apoi Teologia biblică la London Bible College. A predat și la
Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București (1998-2023),
precum și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). A ținut
cursuri de nivel MA în calitate de profesor asociat la Tyndale Theological
Seminary din Amsterdam, Țările de Jos (2011-2017), și este colaborator extern
al catedrei de Noul Testament în proiecte de comentarii biblice și studii
doctorale, la Evangelische Theologische Faculteit în Leuven, Belgia. Ca pastor,
a slujit la Biserica Baptistă Sfânta Treime din Constanța (1991-1998) și în
cadrul Bisericii Baptiste Sfânta Treime din București (1998-2025). A publicat
articole și volume despre istoria și teologia Noului Testament, despre limba
greacă a Noului Testament și despre istoria bisericilor baptiste din România.
Alături de alți cinci traducători a participat la traducerea și editarea finală
a versiunii TSB (Traducerea Societății Biblice) a Noului Testament, un proiect
major al Societății Biblice Interconfesionale din România (SBIR), 2005-2009.






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu