Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The
Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History
(London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4
Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe
continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey
Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C.,
1915.)
Primul misionar baptist a venit în Norvegia în 1857.
El a fost Fredrik L. Rymker, un marinar danez care fusese
convertit și botezat în America. Susținut parțial de un norvegian-american din
Providence, Rhode Island, și parțial de Societatea Prietenilor Marinarilor din
New York, s-a întors mai întâi acasă în Danemarca și a început să lucreze în
Odense, orașul său natal, deși fără prea mult succes. Apoi a decis să meargă în
Norvegia. Auzind că o renaștere avea loc în Skien și în orașele înconjurătoare
și că deja mai mulți părăsiseră Biserica de Stat, a decis să se stabilească la
Porsgrund, lângă Skien, unde a găsit terenul bine pregătit.
Omul care deschisese calea a fost Rev G. A. Lammers, pastor
al Bisericii Luterane din Skien. Un om bine educat, entuziast, elocvent și cu
adevărat convertit, el predicase necesitatea convertirii cu mare putere. Acest
lucru, însă, era contrar doctrinei luterane a regenerării baptismale, iar mulți
i s-au opus cu vehemență, în timp ce noii convertiți îl priveau ca pe părintele
și conducătorul lor spiritual. Studiul său al scripturilor l-a condus la
convingerea că doctrinele Bisericii Luterane nu puteau fi armonizate cu Noul
Testament, în special cu doctrinele regenerării în botezul pruncilor și uniunea
Bisericii cu Statul. În iunie 1856, el și alții au părăsit Biserica de Stat,
iar în iulie același an a organizat o „Biserică Apostolică Liberă” cu douăzeci
și opt de membri, care în curând au crescut la aproximativ o sută. În anul
următor, a întreprins o călătorie misionară la Tromsö, în nordul Norvegiei,
unde se instalase o renaștere similară. Și acolo a fost organizată o biserică
pe aceleași principii ca și biserica din Skien, iar ulterior o serie de altele,
în special în sudul și nordul țării. Între timp, s-a discutat problema
botezului: dacă regenerarea baptismală era contrară Bibliei și experienței
creștine, ce loc avea botezul pruncilor? „Dl. Lammers susținea că copiii nu ar
trebui botezați până când nu L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal,
dar că cei stropiți în copilărie nu ar trebui rebotezați.” Această poziție a
fost nesatisfăcătoare pentru unii dintre membrii săi, iar în septembrie 1858,
nouăsprezece au fost scufundați după mărturisirea credinței într-un lac de
lângă Skien. Un bărbat l-a botezat mai întâi pe un altul, iar acesta din urmă
i-a botezat pe toți ceilalți. Acești nouăsprezece au fost excluși din Biserica
Liberă și, în consecință, s-au organizat în „Biserica Creștinilor Disidenți”
(Den kristelige dissenter-menighet). Aceasta era practic o biserică baptistă.
Fondată fără nicio influență externă, cu excepția celei a
Noului Testament. Nu a acceptat însă numele baptist și nici nu s-a unit cu
baptiștii ulterior, ci a existat separat timp de câțiva ani, până când s-a
dizolvat treptat. Domnul Lammers s-a întors în cele din urmă la Biserica
Luterană, dar a pregătit calea pentru baptiști.
În astfel de circumstanțe, domnul Rymker a venit în Norvegia
și a început să lucreze la Porsgrund. Nu era un om educat și nici un mare
predicator, dar era pios, bun la suflet și bine versat în scripturi. Pe 25
decembrie 1858, l-a botezat pe un tânăr pe nume Carl Gundersen Kongeröd, iar în
anul următor pe alții. Prima biserică baptistă a fost organizată pe 22 aprilie
1860, la Tolnæs, o fermă de lângă Skien, cu șapte membri - patru bărbați și
trei femei. Acesta a fost începutul bisericii actuale din Skien. Comunitatea a
crescut în ciuda multor opoziții și persecuții din partea Bisericii de Stat.
Membrii erau plini de dragoste și zel și proclamau adevărul oriunde mergeau O
altă biserică a fost organizată în același an (1860) în Larvik, dar din cauza
lipsei unei conduceri eficiente, nu a supraviețuit mult timp. În august 1861,
F. O. Nilson, un predicator laic suedez, exilat din propria țară din cauza
opiniilor sale baptiste, a vizitat Skien și alte locuri, iar lucrarea sa s-a
dovedit a fi o binecuvântare pentru puținii baptiști persecutați din Norvegia.
O a treia biserică a fost organizată în 1862 în orașul Kragerö. Aceasta este
încă o societate mică și înfloritoare, deși a întâmpinat multe dificultăți.
Unul dintre cele mai mari obstacole în calea progresului lucrarea
baptistă din Norvegia a fost lipsa unei conduceri eficiente. Domnul Rymker s-a
întors în Danemarca în 1863, iar cei care fuseseră convertiți, deși pioși și
serioși, nu au putut să conducă mișcarea. Primul pastor baptist norvegian a
fost Godtfred Hübert, care a fost convertit și botezat în Boston, S.U.A. După
ce a servit un an în marina americană în timpul Războiului Civil, s-a întors
acasă în Norvegia în 1862 și a început să predice. Timp de peste douăzeci de
ani a fost susținut de baptiștii englezi. Cea mai mare lucrare a sa a fost
făcută în Bergen, unde a organizat o biserică și a ridicat un excelent loc de
cult. Domnul Hübert încă trăiește ca membru de onoare al bisericii baptiste din
Christiania. Alături de el au fost mai mulți predicatori laici, printre care
doi frați suedezi, Oluf Larsson și O. B. Hans-son, care în 1863 au început
munca misionară în Norvegia. Biserici au fost organizate în Arendal, Risör,
Bergen, Tromsö, Langesund, Trondhjem și în alte locuri.
Primul pas către o organizare mai bună a fost făcut la Skien
în 1872, odată cu formarea „Asociației Districtului Sudic”. O asociație
districtuală similară a fost formată în 1877 de către bisericile de la nord de
Cercul Polar, cu Tromsö ca centru. Următorul pas a fost făcut la Bergen în
1877, odată cu organizarea „Conferinței Baptiste Norvegiane”, incluzând toate
bisericile din Norvegia. Existau atunci paisprezece biserici cu 511 membri și
doisprezece pastori, șase școli duminicale cu 374 de elevi și două lăcașuri de
cult - și anume Tromsö și Bergen. Dintre cei doisprezece pastori, nouă erau
norvegieni și trei erau suedezi. Unii erau parțial susținuți de baptiștii
englezi și parțial de biserici, în timp ce alții își lucrau meseria pentru a se
întreține. Mulți fermieri și pescari slujeau și ca predicatori laici în fiecare
duminică. Majoritatea nu aveau „educație superioară”, dar toți aveau o
experiență de viață și predicau cu putere. Adunau oamenii în case de la țară și
în aer liber, iar oamenii îi ascultau cu bucurie. Adesea
trebuiau să spargă gheața în sens literal, deoarece foloseau lacurile,
fiordurile și râurile ca baptisterii. Câțiva au fost închiși pentru
botezul unor persoane sub 19 ani, în timp ce alții au fost amendați, iar
proprietățile lor au fost confiscate pentru neplată. Printre pionieri se pot
menționa J. Jensen, P. Helbostad, A. Milde, G. Nesse, Fr. Nilsen, M.A. Öhrn și,
mai târziu, J. M. Sellevold și J. A. Öhrn. Toți aceștia sunt încă în viață și
majoritatea sunt încă activi Biserici au fost organizate în Værdalen (1880),
Tiste-dalen (1884), Andöen (1884), Christiania (1884), Bjarkö (1884), Vardö,
cea mai nordică biserică baptistă din lume (1886) etc. În 1889 s-au format două
noi asociații districtuale, una cu Tron-dhjem ca centru și cealaltă cu Bergen
ca centru. De atunci, lucrarea a crescut constant. Acum există treizeci și nouă
de biserici distribuite în întreaga țară și împărțite în patru asociații.
Asociația Nordică (la nord de Cercul Polar) are doisprezece biserici cu 978 de
membri, Asociația Tron-dhjem șapte biserici cu 660 de membri, Asociația Vestică
(cu Bergen ca centru) șapte biserici cu 386 de membri, iar Asociația Sudică
treisprezece biserici cu 1.598 de membri.
Biserica din Christiania este cea mai mare din Norvegia,
având 458 de membri sub îndrumarea pastorală a Rev. J. A. Öhrn. Toate
bisericile sunt unite într-o singură conferință, care se întrunește anual.
Nevoia de educație pastorală a fost resimțită intens timp de
mulți ani. Mai mulți dintre tinerii din anii anteriori au studiat la Seminarul
Teologic Bethel din Stockholm. Dar au fost grav dezavantajați de folosirea
limbii suedeze după ce s-au întors în Norvegia. Din 1884 până în 1910, tinerii
care intenționau să intre în slujire au studiat la Seminarul Teologic
Dano-Norvegian al Universității din Chicago, dar foarte puțini dintre aceștia
s-au întors în Norvegia. În 1910, Seminarul Teologic Baptist a fost înființat
în Christiania, cu scriitorul ca director și Arnold T. Öhrn, B.A., ca asistent.
Numeroase au fost dificultățile cu care baptiștii au trebuit
să se confrunte în Norvegia. Mulți luterani au crezut și au predicat că botezul
credincioșilor este un păcat de neiertat și că baptiștii sunt condamnați pe
vecie, deoarece resping în mod voit harul mântuitor al botezului copiilor.
Acum, însă, această doctrină pierde teren, iar unii pastori luterani îi
consideră pe baptiști frați în Hristos. Legile au dat puțină libertate
dizidenților. Până în 1845, aceștia au fost supuși exilului și sunt încă împiedicați
din toate părțile. Regele, Consiliul Regelui, toți profesorii din școlile
publice și toți directorii școlilor superioare de stat trebuie să aparțină
Bisericii de Stat. Mulți baptiști plătesc astăzi impozite pentru susținerea
pastorilor luterani.
De asemenea, trebuie menționate dificultățile financiare practic
toți baptiștii din Norvegia provin din clasele de mijloc și inferioare și nu au
putut susține în mod adecvat lucrarea misionară. Baptiștii englezi au oferit un
oarecare ajutor timp de câțiva ani, iar mai târziu Societatea Americană
Baptistă de Misionare Străine a ajutat. Acest ajutor a fost foarte apreciat.
Lucrarea face progrese, iar țara se deschide din ce în ce
mai mult pentru baptiști. În timp ce populația a crescut în deceniul 1900-1910
cu 64%, creșterea numărului de baptiști a fost de 294%. Poziția lor socială
este mai bună, iar domnul A. Sigurdsen, un baptist din Skien, este chiar membru
al Parlamentului. Doctrinele lor despre libertatea religioasă, botezul
credincioșilor și apartenența la biserică regenerată câștigă rapid teren, iar
perspectivele pentru viitor sunt foarte promițătoare.
Rev. Director O. J. Öie, M.A s-a născut la ferma Øie
din Hardanger pe 10 ianuarie 1879 și a fost acceptat în congregația Strandebarm
în 1901. A călătorit în Statele Unite și a studiat, întorcându-se în 1909.
În 1910 a devenit directorul școlii misionare nou înființate
și a rămas ca atare până la moartea sa. Nimeni nu putea fi mai calificat pentru
sarcina sa responsabilă, de a instrui lucrători pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Era un om extrem de precis și corect în tot ceea ce făcea
și, în același timp, cea mai delicată persoană imaginabilă. Remarcile sale
rapide și potrivite sunt bine cunoscute și se repetă constant printre foștii
săi studenți.
Øie a deținut numeroase funcții de încredere în cadrul
Societății și a fost, de asemenea, un reprezentant demn și apreciat față de
lumea exterioară. De asemenea, a lăsat o amprentă indelebilă ca autor. A murit
în 1943.
Pe vremea lui Øie, Școala Misiunii se afla în Tabernacol,
incinta a ceea ce este acum Biserica Baptistă Oslo Sentrum.
A scris și alte lucrări
Cjz
Hübmaier, Balthasar ( kssb )(link către interogarea de căutare)
are titlu
Un erou al credinței din epoca Reformei : viața și opera lui
Balthasar Hübmaier: schiță istorică
atribuire
de OJ Öie
publicare
1931
Stockholm , 1921
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu