Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The
Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History
(London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4
Southampton Row, W.C., 1915.
Lucrarea baptistă în Finlanda vorbitoare de limbă suedeză și
printre locuitorii vorbitori de limbă suedeză din Sankt Petersburg și Estonia.
Istoria baptistă din Suedia începe, la propriu, în anul 1848
și, prin urmare, nu acoperă mai mult de două generații. Această perioadă a
fost, însă, marcată de un avans rapid al mișcării, o creștere constantă a
numărului de biserici și membri și o organizare solidă a lucrării, care s-a
dezvoltat într-o activitate de anvergură pentru înaintarea Împărăției
Cerurilor, atât în patria sa, cât și în alte părți ale lumii. Atitudinea
autorităților legale și a oamenilor față de baptiști și principiile lor s-a schimbat
între timp treptat de la ostilitate amară la toleranță și recunoaștere
prietenoasă.
Putem introduce rezumatul nostru al istoriei baptiste
suedeze cu o scurtă descriere a mișcărilor evanghelice anterioare, care au fost
într-o oarecare măsură pregătitoare. La doar câțiva ani după ce Luther și-a
luat poziția de reformator în Germania, regele Suediei, Gustavus Vasa, a căutat
să introducă credința reformatorilor în Suedia și să o transforme în statul
religie. După multe lupte cu partidul catolic, luteranismul a fost în sfârșit
stabilit spre sfârșitul secolului al XVI-lea, sub Carol al IX-lea, tatăl lui
Gustav Adolf.
Au fost elaborate legi riguroase pentru a-i obliga pe toți
locuitorii țării să adere la forma de religie declarată a fi singura adevărată
și suficientă. Toată lumea trebuia să fie și să rămână un bun luteran, dar
acest lucru nu implica niciun accent pe credința personală vie în Hristos;
dimpotrivă, fiecare manifestare a unei vieți religioase puternice a provocat
măsuri viguroase de represiune. Cu toate acestea, găsim urme de bărbați și
femei în secolul al XVII-lea care erau evident credincioși sinceri. Mișcarea
pietismului a ajuns apoi în țară și a câștigat adepți, care, însă, în ciuda
abaterilor de opinie, nu au dorit să se rupă de Biserica de Stat. Aceștia au
fost persecutați în diferite moduri. Un cleric al Bisericii Constituite
(Anander) a fost, de exemplu, acuzat că a predicat diferit față de alți clerici
și că a publicat broșuri care denunțau păcatul și viața lumească Nu putea fi
condamnat legal, dar s-a considerat oportun să fie declarat nebun și închis
într-un azil, unde a fost ținut timp de 10 ani, până la moartea sa în 1697. În
anii următori, același mijloc a fost folosit în mod repetat pentru a scăpa de
persoanele considerate o pacoste, deoarece insistau asupra seriozității
creștine, a credinței și a dreptății vieții.
În prima jumătate a secolului al 18-lea, mai multe persoane
au fost urmărite penal pentru opinii disidente privind botezul copiilor, ceea
ce i-a determinat să-și rețină copiii de la rit. Unii dintre aceștia,
aparținând unor familii nobile, au fost tratați personal cu clemență, dar
copiii lor au fost luați cu forța și stropiți. Persoanele de rang inferior au
fost tratate mai sever - de exemplu, un student a fost exilat pentru că a
predat contrar Bisericii cu privire la ritul botezului, iar un cizmar a fost închis
mai mult de 20 de ani pe același motiv. Totuși, nu există dovezi că acești
oameni au practicat botezul credincioșilor pentru ei înșiși.
Pietiștii au continuat să mențină în grupuri locale mici un
interes spiritual. Mai târziu, Frații Moravieni au început să lucreze în Suedia
și au câștigat câțiva adepți. Au urmat câteva decenii de întuneric,
infidelitate și lipsă de Dumnezeu. Unele rămășițe ale cercurilor temătoare de
Dumnezeu, însă, au supraviețuit, devenind mijlocul de inițiere a unei noi
renașteri în timpul celui de-al patrulea deceniu al secolului al 19-lea, iar
această renaștere a devenit din ce în ce mai puternică. Împotriva ei a existat
o trezire a opoziției și a persecuției
Un pastor metodist din Anglia, un anume George Scott, a
întreprins o lucrare misionară la Stockholm în 1830. A făcut mult pentru a
încuraja credincioșii să depună eforturi unite în lucrarea creștină. A
continuat să predice până în 1842, când a trebuit să plece, deoarece populația
orașului fusese stârnită de o ostilitate fanatică, care a culminat cu un atac
violent asupra lui și a bisericii sale în timpul unei slujbe de duminică.
Credincioșii zeloși deveniseră numeroși și erau acum
agresivi în cererea lor de libertate a conștiinței, în special în două
provincii - cele din Helsingland și Dalecarlia. Erau încă luterani, dar se
opuneau anumitor practici ale Bisericii. Printre altele, refuzau să primească
absolutiunea în forma obișnuită înainte de a lua parte la Cina Domnului și,
pentru aceasta, erau pasibili de pedeapsă. Apoi celebrau Cina Domnului în
privat, între ei; aceasta era declarată o batjocură la adresa Sacramentului,
care, desigur, trebuia pedepsită. Se adunau în casele lor pentru întâlniri
devoționale, la care obișnuiau să cânte din imnurile luterane, să citească o
predică de Luther sau de un cleric luteran local și să se unească în rugăciune.
Un edict regal din ianuarie 1726 interzicea strict astfel de întâlniri
devoționale sau conventicule, sub pedeapsa unei amenzi mari pentru prima
abatere, închisoare pentru a doua și doi ani de exil pentru a treia. Acest
edict a fost acum aplicat Dacă una sau alta dintre infracțiuni avea loc
duminică, aceasta era declarată și o încălcare a Sabatului și se aplica o
pedeapsă suplimentară. De la începutul anului 1852 până pe 3 iulie 1854, nu mai
puțin de 637 de persoane au fost amendate sau închise pentru una sau toate
aceste „infracțiuni”. Un tânăr, care încă trăiește ca un bătrân, a fost închis
timp de două săptămâni cu o dietă de pâine și apă. Apoi, deoarece a refuzat să
recunoască un păcat acționând contrar statutelor Bisericii, a fost trimis
înapoi pentru a îndura aceeași încercare timp de 28 de zile.
În această perioadă, lucrarea baptistă a început în Suedia
și multe persoane care suferiseră astfel de dragul conștiinței au devenit
baptiști.
Începuturile mișcării distinctive pot fi acum prezentate.
Prin contactul cu baptiștii din Germania și Danemarca, doi bărbați din Suedia
le-au adoptat opiniile și li s-au alăturat - unul în 1843 și celălalt în 1845.
Unul, un căpitan de mare suedez pe nume G. W. Schroeder, a fost convertit în
Statele Unite și s-a alăturat Bisericii Baptiste a Marinarilor din New York. A
făcut o scurtă vizită în Suedia în 1845, iar la Göteborg l-a întâlnit pe un alt
marinar care fusese convertit în America și, cu sprijinul unei societăți
americane, era acum activ ca misionar printre marinari. Domnul Schroeder i-a
atras atenția asupra subiectului botezului și al principiilor baptiste. Acest
al doilea om a fost F. O. Nilson, născut în 1809, care era destinat să devină
fondatorul lucrării baptiste în Suedia. El a urmat sugestia domnului Schroeder
și a început să studieze învățăturile Noului Testament, rezultatul fiind că a
mers la Hamburg pentru a cere botezul și a fost botezat acolo de către
reverendul J. G. Oncken pe 1 august 1847.
Întorcându-se acasă, domnul Nilson le-a povestit prietenilor
săi despre noua sa experiență. Unii dintre ei s-au convins că opiniile sale
despre botez și ordinea bisericească erau în armonie cu învățăturile Noului
Testament. Un pastor baptist din Copenhaga, pe nume Förster, a fost chemat, iar
acesta a venit și a botezat cinci persoane, printre care și soția lui Nilson.
Aceștia, împreună cu Nilson, au fost organizați în prima biserică baptistă din
Suedia, nu foarte departe de Göteborg, pe 21 septembrie 1848. S-a convenit apoi
trimiterea domnului Nilson la Hamburg și recomandarea lui bisericii baptiste de
acolo pentru hirotonire.
Domnul Nilson a fost hirotonit și s-a întors să predice și
să păstoreze mica turmă, care a crescut atât de rapid încât a numărat curând 54
de membri. Dar, din ceea ce am spus deja, este clar că îi așteptau necazuri și
nu au avut mult de așteptat. Nilson se îndepărtase de „adevărata doctrină
evanghelică” - adică doctrina Bisericii Luterane de Stat din Suedia - și îi
determina pe alții să-l urmeze. Legea prevedea ca astfel de persoane să fie
exilate. A fost arestat, judecat și condamnat. Deși un om needucat, a făcut un
apel foarte puternic la instanță și s-a comportat cu atâta umilință și calm
creștin încât a lăsat o impresie copleșitoare asupra tuturor celor prezenți.
Unul dintre avocați a fost atât de profund mișcat încât propria sa convertire a
urmat mai târziu Dar litera legii trebuia respectată, iar Nilson a fost
condamnat la exil. Apoi a apelat la Curtea Regală și a cerut o audiență în fața
regelui Oscar I. Regele, care era favorabil toleranței, l-a primit cu
amabilitate, dar el și consilierii săi erau obligați să execute legea. Un apel
pentru scutirea de pedeapsă ca act de grație a fost, de asemenea, în zadar. În
iulie 1851, Nilson a avut amarul necaz de a-și părăsi draga țară natală. S-a
mutat la Copenhaga și a fost chemat să acționeze ca pastor al bisericii
baptiste de acolo până în primăvara anului 1853.
La scurt timp după sosirea sa la Copenhaga, a fost invitat
la Hamburg pentru a participa la o conferință baptistă. Din Hamburg, a
călătorit la Londra, la invitația Dr. Steane, pentru a participa la o întâlnire
a Alianței Evanghelice. A fost prezentat la întâlnire și i s-a permis să
povestească despre experiențele sale. După ce a vorbit, a fost citită o
scrisoare de la Arhiepiscopul Wingard al Suediei, în care își exprima simpatia
față de Alianță și regretul pentru absența sa de la întâlnire din cauza vârstei
și a sănătății precare. Participanții au fost foarte impresionați de situație
și s-au rugat în mod special pentru Suedia.
Membrii bisericii rămași în Suedia au fost hărțuiți în multe
feluri de către autoritățile bisericești și municipale și adesea au suferit și
violențe din partea vecinilor ostili. Când se nășteau copii, apăreau
întotdeauna probleme. Șeriful era trimis cu asistenții săi să ia copilul de
acasă, în ciuda protestelor părinților, și să-l ducă la pastorul parohiei
pentru stropire, după care acesta era restituit. Apoi, părinților li se
prezenta o factură pentru costurile suportate de șerif și asistenții săi. Adesea,
oamenii erau prea săraci pentru a plăti, iar urma confiscarea proprietăților,
care erau vândute la suma cerută.
Având în vedere problemele, s-a decis la o adunare
bisericească ca toți cei care doreau să plece și aveau bani pentru călătorie să
emigreze în Statele Unite. O scrisoare i-a fost trimisă domnului Nilson cu un
apel de a li se alătura ca lider. Acesta a fost de acord și, împreună cu 21
dintre membri, el și soția sa, au pornit la drum spre America în mai 1853.
Acolo, Nilson a rămas până în 1860, când, ca un act de favoare regală, sentința
sa de exil a fost anulată și s-a întors în Suedia. În anul următor, o biserică
baptistă a fost organizată în Göteborg, iar el a devenit pastorul acesteia.
În această perioadă, căpitanul Schroeder a venit din America
și s-a stabilit în Göteborg. A construit o casă și în ea a amenajat o sală
pentru noua biserică. După câțiva ani, s-a întors la New York, unde a trăit o
viață utilă ca un creștin sincer, un baptist convins și un zelot pentru cauza
misiunilor, până când a murit în primăvara anului 1914, la vârsta de 93 de ani
Domnul Nilson a lucrat ca pastor al bisericii din Göteborg
timp de aproximativ șapte ani. Apoi s-a întors în America și a slujit în câteva
biserici baptiste suedeze de acolo; dar treptat a devenit reticent și, în cele
din urmă, s-a retras din munca pastorală. În orice caz, și-a îndeplinit eroic
misiunea de vestitor și inaugurator al lucrării baptiste în Suedia. Prima
biserică, care a fost organizată în jurul său, de la exilul său, a fost slabă
și se luptă, fiind situată într-un district din vestul Suediei, unde preoții și
oamenii sunt încăpățânați de bigoți împotriva a tot ceea ce suspectează a fi
contrar doctrinei pure a Bisericii de Stat. Cu toate acestea, acea mică
biserică baptistă din parohia Veddige continuă să existe, iar ultimele rapoarte
vorbesc despre perspective mai luminoase pentru viitor.
În providența Sa, Dumnezeu avea un alt om gata să facă un
pas înainte și să continue lucrarea când domnul Nilson a fost exilat. Acest
bărbat era reverendul Andreas Wiberg, născut în Helsingland în 1816, un om bine
educat, care experimentase convertirea în timp ce era student la Universitatea
din Upsala. El a fost unul dintre cei influențați în mod benefic de misionarul
metodist englez George Scott, la a cărui activitate la Stockholm ne-am referit.
Timp de șase ani, domnul Wiberg a slujit ca cleric al
Bisericii de Stat, dar conștiința sa pietistă nu a putut accepta sistemul. A
luat parte deschis la slujba pietismului și, prin urmare, a atras asupra sa un
avertisment serios din partea Consistoriului și suspendarea timp de trei luni.
El s-a opus, printre altele, administrării Cinei Domnului persoanelor
neconvertite. Canonicul districtului său l-a acuzat de erezie și a sugerat ca
acesta să fie exilat. Urmărirea penală a fost, însă, întreruptă de sinuciderea
acuzatorului Domnul Wiberg și-a dat demisia din funcția din Biserica de Stat și
s-a alăturat liderilor pietistici de la Stockholm în munca lor. El era încă un
apărător ferm al botezului copiilor și, pentru a opri răspândirea concepțiilor
baptiste, s-a pregătit să scrie o carte care să respingă „erorile anabaptiste”.
În acest moment, a fost invitat de un om de afaceri să-l însoțească într-o
călătorie la Hamburg. Acolo i-a întâlnit pe cei doi lideri baptiști, J. G.
Oncken și J. Köbner. A urmat o discuție despre botez, iar Wiberg s-a angajat cu
nerăbdare să apere punctul de vedere luteran. În timp ce se despărțeau, domnul
Köbner i-a dat o broșură despre botez de Pengilly. Acesta a citit-o și, având
în vedere argumentele, a simțit că subiectul a cerut o investigație amănunțită.
A studiat întreaga chestiune și s-a convins că Biserica Luterană greșea și în
acest punct. Prin urmare, când și-a scris cartea, aceasta a fost o apărare a
punctului de vedere baptist, nu o respingere, așa cum era intenția sa inițială.
Cartea a jucat un rol important în pregătirea drumului pentru gândirea
baptistă.
Având o sănătate precară, domnul Wiberg a fost sfătuit să
întreprindă o călătorie lungă. În timpul unei scurte șederi la Copenhaga, în
drum spre America, i-a făcut o vizită conaționalului său fugar, domnul Nilson,
care era pastor al bisericii baptiste locale. Acum simțea că sosise momentul și
oportunitatea pentru el să acționeze în conformitate cu convingerile sale și a
fost botezat de Nilson în aceeași noapte, 23 iulie 1852. Apoi a plecat în
Statele Unite, unde a stat trei ani și s-a angajat în misiune
În timp ce domnul Wiberg se afla în America, a avut loc ceea
ce s-ar putea numi un al doilea început al lucrării baptiste în Suedia, cu
Stockholm ca centru. Doi bărbați, blănari de meserie, D. Forsell și P. F.
Hejdenberg, au călătorit la Hamburg în mai 1854 și au fost botezați acolo. În
același timp, domnul Hejdenberg a fost hirotonit să predice și să boteze în
Suedia. La întoarcerea lor, șapte persoane au fost botezate la Stockholm pe 15
iunie, iar pe 18 a fost organizată prima biserică baptistă din Stockholm.
Credincioșii din districtul Dalecarlia, unde, așa cum s-a
menționat deja, avea loc persecuția, au citit cartea lui Wiberg și mulți au
fost convinși de afirmațiile acesteia. Aceștia i-au trimis un mesaj urgent
domnului Hejdenberg să vină să-i boteze. El a răspuns și a botezat aproximativ
o sută. Două biserici au fost organizate în parohiile Orsa și Elfdalen. Printre
cei botezați s-au numărat mai mulți bărbați care au devenit predicatori și
lideri locali eficienți. Aceștia au continuat să predice și să boteze cu mare
succes, astfel încât în trei ani existau cinci biserici și un total de 563 de
membri.
Domnul Hejdenberg a devenit acum un evanghelist itinerant,
dar nu i s-a permis să-și continue lucrarea netulburat. A fost arestat și
urmărit penal de nenumărate ori. Minunat de spus, era de obicei achitat, dar
uneori trebuia să plătească amenzi considerabile. Persecuția, însă, nu a făcut
decât să-i alimenteze zelul.
În acea perioadă, un tânăr, talentat și bine educat, de viță
nobilă, pe nume C. Möllersvärd, s-a întors din America, unde fusese convertit
și se alăturase unei biserici baptiste. A început lucrarea la Stockholm
împreună cu Hejdenberg și s-a dovedit a fi un predicator foarte popular. De
asemenea, a itinerat în multe părți ale țării.
În 1855, domnul Wiberg s-a întors. Biserica din Stockholm
număra atunci 24 de membri, care se închinau într-o sală mică. În Wiberg l-au
văzut pe adevăratul lor lider eficient, care pe lângă talentele și învățăturile
sale adăugase 3 ani de experiență și observarea metodelor utilizate în rândul
baptiștilor americani. Venirea sa a adus bucurie micului grup, iar ei au avut
satisfacția suplimentară de a ști că Publicația Baptistă Americană Societatea
promisese să-i sprijine pe domnul Wiberg și pe patru evangheliști. Aceasta
însemna foarte mult, deoarece acum se putea planifica și desfășura o muncă
evanghelică sistematică.
Forțelor de muncă li s-au adăugat trei frați - Gustaf,
Johannes și Per Palmquist. Aceștia erau bărbați puternici și bine pregătiți.
Primul s-a remarcat ca pastor și lider, al doilea ca evanghelist, iar al
treilea ca organizator și editor de școală duminicală.
Domnul Wiberg a găsit un asistent competent în numeroasele
sale îndatoriri într-un tânăr nobil pe nume A. Drake, un om talentat și bine
educat, care mai târziu s-a remarcat ca redactor și profesor la colegiul
teologic.
La aceste nume s-ar putea adăuga cele ale mai multor
predicatori locali eroici, prin care Dumnezeu a lucrat pentru a produce treziri
și convertiri, pentru a înmuia bigotismul și a depăși opoziția
Povestea din această perioadă este una de creștere și
dezvoltare. Când, în 1855, domnul Wiberg s-a întors din America, baptiștii din
Suedia nu numărau mai mult de aproximativ 200. Împreună cu alți lucrători, a
călătorit mult, predicând, botezând, organizând biserici și oferind sfaturi și
încurajări convertiților și comunităților. Multe incidente emoționante de
greutăți, persecuții, intervenții divine și victorie ar putea fi aduse din anii
care au urmat, dar lipsa spațiului o împiedică.
În 1857, liderii s-au aventurat să facă aranjamente pentru o
conferință baptistă, în ciuda restricțiilor Legile încă existente. S-a ținut
fără tulburări din partea niciunei părți. S-au adunat 19 delegați din 8
provincii diferite și toți au putut raporta progrese încurajatoare. În câteva
locuri, școlile duminicale fuseseră deja înființate. S-a decis în unanimitate
organizarea lucrărilor sub un comitet central și s-a exprimat necesitatea unei
școli pentru educarea pastorilor.
Anul următor a avut loc o a doua conferință, iar delegații
au fost în jur de 100. La această conferință au fost invitați ca oaspeți Dr.
Edward Steane și Rev. Howard Hinton din Anglia, precum și Rev. J. G. Oncken și
J. Köbner din Germania. Aceștia au venit să ofere sfaturi și încurajări și i-au
inspirat pe delegați cu speranță și curaj
În 1861, o a treia conferință s-a întrunit la Stockholm.
Apoi a fost prezentat următorul raport statistic: Biserici, 1253; număr total
de membri, 4930. În anul tocmai încheiat, 1057 de persoane au fost botezate. La
această conferință s-a decis să se dea Comitetului Executiv instrucțiuni pentru
a înființa o școală pentru educația predicatorilor.
Următoarea conferință a avut loc în 1866. Domnul Wiberg, în
acest interval, petrecuse trei ani în America solicitând contribuții pentru
construirea unei capele la Stockholm. Fusese primit cu amabilitate, iar
contribuțiile fuseseră generoase. Capela tocmai fusese finalizată, iar în ea
s-a întrunit conferința. Este o clădire spațioasă, cu o capacitate de peste o
mie de persoane.
Mai târziu, domnul Wiberg și alții au vizitat în mod repetat
Anglia și America în scopul de a apela la prieteni creștini pentru ajutor în
construirea de capele. Prin urmare, baptiștii suedezi sunt foarte îndatorați
prietenilor din ambele țări pentru ajutorul acordat în momentele în care era
imposibil să se obțină sumele necesare din orice sursă din Suedia.
La conferința din 1866, domnul Wiberg a avut privilegiul de
a-l prezenta pe reverendul K. O. Broady, care fusese trimis ca misionar în țara
sa natală de către Uniunea Misionară Baptistă Americană, în scopul fondării
unui colegiu pentru educație pastorală. Astfel, această problemă a fost
rezolvată în mod satisfăcător.
Domnul Broady este suedez prin naștere, dar a avut primele
sale experiențe creștine și și-a dobândit educația teologică în America. S-a
dovedit a fi un om cu un caracter deosebit și cu daruri extraordinare ca
învățător și predicator. A devenit liderul Uniunii Suedeze după domnul Wiberg,
care timp de mai mulți ani a avut o sănătate precară și a decedat în anul 1887
Colegiul (Seminarul Bethel) a fost fondat în 1866, iar influența sa asupra
progresului lucrării este inestimabilă. Peste 500 de pastori au fost educați
acolo în cei 48 de ani de existență a sa.
Uniunea Misionară Baptistă Americană a sprijinit cu
generozitate lucrarea din Suedia din 1866 până când alocările au fost retrase
treptat la sfârșitul secolului trecut. Dr. Broady, care timp de 40 de ani a
fost președintele de onoare al Colegiului, este încă susținut de Societatea
Americană.
În 1866 existau 2 asociații, 183 de biserici, un total de
6877 de membri și 1719 elevi de școală duminicală.
În 1889, s-a făcut o schimbare în organizarea Uniunii,
astfel încât fiecare ramură de activitate să fie încredințată unui comitet
special. Astfel, au apărut un Comitet pentru Misiuni Străine, un Comitet pentru
Misiuni Interne, un Comitet pentru Publicații, un Comitet pentru Construirea de
Capele și un Comitet pentru Școală Duminicală; iar Comitetul Executiv al
Uniunii a fost format din membrii celorlalte comitete.
Acest sistem a funcționat bine timp de 25 de ani, dar la
conferința din iunie 1914, s-a decis în unanimitate o schimbare, astfel încât
acum toate ramurile de activitate sunt responsabile de un comitet format din 24
de membri.
Persecuția s-a diminuat treptat, iar legile au fost
reformate, astfel încât niciun baptist nu a întâmpinat probleme serioase din
partea autorităților în ultimele trei sau patru decenii. Totuși, există
suficiente prevederi legale care să ne împiedice serios munca dacă s-ar aplica
litera legii. Clericii intoleranți au încercat din când în când, în anii
următori, să-i urmărească penal pe baptiști în baza acestor statute practic
învechite, dar eforturile lor nu au reușit să obțină aprobarea instanțelor superioare.
Mai mulți baptiști suedezi au fost membri ai Parlamentului
suedez, iar influența lor, împreună cu eforturile directe, a fost în multe
cazuri decisivă pentru reforme. Rev. J. Byström, D.D., acum președinte al
Uniunii, care timp de aproape 20 de ani a fost membru al Parlamentului, a făcut
mult pentru a asigură, prin legislație, drepturi anterior refuzate
dizidenților.
Practic, baptiștii sunt acum liberi să-și desfășoare
activitatea fără a fi molestați grav, iar întregul teritoriu le este deschis.
La 1 ianuarie 1914, statisticile suedeze erau următoarele:
Asociații, 21; biserici, 635; membri, 54159; pastori, 377; predicatori locali,
699; studenți pentru slujire, 70; elevi din școlile duminicale, 65404;
profesori, 5006; membri ai societăților de tineri, 23222; capele, 623; suma
totală a contribuțiilor în 1913, 1328621 kr (73256 lire sterline); cheltuieli
pentru misiuni străine, 75000 kr (4166 lire sterline).
I. Munca baptistă în Finlanda vorbitoare de limbă suedeză
În timp ce insulele Åland, din Marea Baltică, erau ocupate
de flota engleză în vara anului 1855, reverendul C. Möllersvärd din Suedia, a
profitat de ocazie și a mers să predice. Cuvântul a fost ascultat cu nerăbdare
și a avut loc o renaștere, cu numeroase convertiri. De îndată ce navele de
război engleze au plecat, domnul Möllersvärd a considerat înțelept să plece și
a scăpat cu greu de arestarea autorităților ruse. Roadele muncii sale, însă, au
rămas. În anul următor, unul dintre convertiți a adus din Suedia câteva
exemplare ale cărții lui Wiberg despre botez, a căror citire a determinat trei
bărbați să vină la Stockholm pentru a fi botezați. Unul dintre ei, un inspector
vamal pe nume G. Fagerström, a fost hirotonit. Și-a botezat soția și soțiile
celorlalți doi bărbați și s-au organizat într-o biserică în Föglö. Aceasta se
întâmpla în 1856. Apoi a urmat povestea familiară a persecuției și greutăților,
dar mica turmă a rezistat.
Din Åland lucrarea s-a răspândit pe continent, iar o
biserică a fost organizată în Jacobstad în 1872. Mai multe biserici au apărut
succesiv. Multe circumstanțe adverse s-au combinat pentru a îngreuna lupta. Mai
mulți predicatori din Suedia s-au dedicat lucrării, în afară de vizitele
ocazionale ale altora. Printre aceștia pot fi menționați Rev. I. S. Österman,
Rev. Alfr. Hallsten și Rev. M. Lignell, actualul pastor al bisericii din
Helsing-fors. Unii nativi din Finlanda au slujit, de asemenea, cu competență ca
slujitori ai Evangheliei, printre care se numără Reverendul E. Jansson, J. E.
Söderman și Mikael Eriksson.
Baptiștii din Suedia au ajutat lucrarea din Finlanda de la
început. Societatea Americană de Misiuni Baptiste Străine oferă, de asemenea,
un sprijin considerabil în acest domeniu
Populația vorbitoare de limbă suedeză din Finlanda numără
aproximativ 380.000 de locuitori. În prezent, există aproximativ 30 de biserici
baptiste și aproximativ 2.000 de membri. Lucrarea s-a răspândit și în rândul
populației vorbitoare de limbă finlandeză, dar numărul de biserici și membri
dintre acestea este mai mic. În total, în Finlanda există 52 de biserici și
3.156 de membri
II. Lucrarea baptistă printre locuitorii vorbitori de
limbă suedeză din Sankt Petersburg și din Estonia.
Din 1889 există o biserică baptistă vorbitoare de limbă
suedeză în Sankt Petersburg. Aceasta numără acum șaizeci și patru de membri.
Pastorul, reverendul O. E. Signeul, este susținut de Uniunea Baptistă din
Suedia. De asemenea, efectuează vizite ocazionale în Provinciile Baltice și în
Finlanda.
În Estonia, Uniunea Suedeză susține un misionar pe nume Ch.
Engbusk. Acesta lucrează atât printre estonieni, cât și printre populația
vorbitoare de limbă suedeză. Biserica sa din Sutlep numără nouăzeci și cinci de
membri.
NOTĂ. Lucrarea misionară suedeză în Spania este descrisă în
Partea a II-a a acestei cărți, p. 137 și următoarele
Carl Erik
Benander , născut pe 4 martie 1861 și decedat în 1956 , a fost un
pastor suedez și lider în Biserica
Baptistă Suedeză .
Benander a fost
rector al Seminarului Bethel între anii 1906–1927 și membru al Alianței
Baptiste Mondiale , precum și membru al consiliului de administrație al
Misiunii Baptiste Suedeze. Benander este autorul mai multor scrieri religioase
și teologice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu