Mărturisirea baptistă a lui Thomas Helwys, din 1611

 

Thomas Helwys a pus bazele formării mișcării baptiste. La începutul secolului al XVII-lea, Helwys a fost principalul susținător al ideii ca Biserica și statul să fie separate în chestiunile de credință și de conștiință, astfel încât indivizii să se bucure de libertatea conștiinței religioase. Susținerea libertății religioase putea fi periculoasă la acea vreme. A murit în închisoare, ca urmare a persecuției disidenților englezi sub regele Iacob I, și este considerat un martir.

O declarație de credință a englezilor rămași la Amsterdam, în Olanda.

Evrei 11:6.
Fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu. Evrei 11.

Romani 14:23.
Orice nu este din credință este păcat.

Către toți cei smeriți, care iubesc adevărul în simplitate. Har și pace!

Credem și mărturisim:

1. Că sunt TREI care mărturisesc în cer: TATĂL, CUVÂNTUL și DUHUL; și acești TREI sunt un singur DUMNEZEU, în deplină egalitate (1 Ioan 5:7; Filipeni 2:5, 6), prin Care toate lucrurile sunt create și păstrate, în cer și pe pământ (Geneza 1).

2. Că acest DUMNEZEU a creat la început toate lucrurile din nimic (Geneza 1:1) și l-a făcut pe om din țărâna pământului (Geneza 2:7), după chipul Său (Geneza 1:27), în dreptate și sfințenie adevărată (Efeseni 4:24). Totuși, fiind ispitit, omul a căzut prin neascultare (Efeseni 3:1-7). Prin neascultarea lui, toți oamenii au păcătuit (Romani 5:12-19). Păcatul lui a fost socotit asupra tuturor și, astfel, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor.

3. Că, prin sămânța făgăduită a femeii, ISUS HRISTOS, și prin ascultarea Lui, toți sunt făcuți neprihăniți (Romani 5:19). Toți sunt făcuți vii (1 Corinteni 15:22), neprihănirea Lui fiind socotită tuturor.

4. Că, în ciuda acestui fapt, oamenii sunt, prin fire, copii ai mâniei (Efeseni 2:3), născuți în nelegiuire și zămisliți în păcat (Psalmul 51:5). Sunt înțelepți în a face răul, dar nu au cunoștință în ceea ce privește binele (Ieremia 4:22). Omul firesc nu înțelege lucrurile Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:14). De aceea, omul nu este readus la starea sa de dinainte. Așa cum omul, în starea sa de nevinovăție, având în sine toată înclinația spre bine și nicio înclinație spre rău, putea, totuși, fiind ispitit, să cedeze sau să se împotrivească, tot astfel, acum, fiind căzut și având toată înclinația spre rău și nicio înclinație sau voință spre vreun bine, poate, totuși, prin harul dăruit de DUMNEZEU, să primească harul sau să-l respingă, potrivit cuvintelor din Deuteronom 30:19: «Iau cerul și pământul martori: Astăzi am pus înaintea voastră viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege, deci, viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.»

5. Că DUMNEZEU a predestinat, înainte de întemeierea lumii, ca toți cei ce cred în El să fie mântuiți (Efeseni 1:4, 12; Marcu 16:16), iar toți cei ce nu cred să fie osândiți (Marcu 16:16), toate acestea fiind cunoscute mai dinainte (Romani 8:29). Aceasta este alegerea și osândirea despre care se vorbește în Scripturi cu privire la mântuire și condamnare; nu faptul că DUMNEZEU i-ar fi predestinat pe oameni să fie răi și, astfel, să fie osândiți, ci faptul că oamenii care sunt răi vor fi osândiți. Căci DUMNEZEU vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului (1 Timotei 2:4). El nu vrea ca nimeni să piară, ci dorește ca toți oamenii să vină la pocăință (2 Petru 3:9) și nu voiește moartea celui ce moare (Ezechiel 18:32). De aceea, DUMNEZEU nu este autorul condamnării nimănui, după cuvintele profetului (Osea 13): «Pierzarea ta, Israele, vine de la tine, dar ajutorul tău vine de la Mine.»

6. Că omul este socotit neprihănit numai prin neprihănirea lui HRISTOS, înțeleasă prin credință (Romani 3:28; Galateni 2:16), dar credința fără fapte este moartă (Iacov 2:17).

7. Că oamenii pot cădea din harul lui DUMNEZEU (Evrei 12:15) și se pot îndepărta de adevărul pe care l-au primit și l-au recunoscut (Evrei 10:26), după ce au gustat din darul ceresc, au fost făcuți părtași la DUHUL SFÂNT și au gustat din cuvântul cel bun al lui DUMNEZEU și din puterile veacului viitor (Evrei 6:4, 5). De asemenea, după ce au scăpat de întinăciunea lumii, pot fi din nou încurcați în ea și biruiți (2 Petru 2:20). Un om drept își poate părăsi neprihănirea și poate pieri (Ezechiel 18:24, 26). De aceea, nimeni să nu îndrăznească să creadă că, pentru că are sau a avut odată har, îl va avea întotdeauna. Ci toți oamenii să aibă încredere că, dacă vor răbda până la sfârșit, vor fi mântuiți. Nimeni, așadar, să nu îndrăznească să fie nepăsător, ci toți să-și ducă la bun sfârșit mântuirea cu frică și cutremur.

8. Că ISUS HRISTOS, Fiul lui DUMNEZEU, a doua Persoană sau subzistență în Treime, la plinirea vremii, S-a arătat în trup, fiind, după trup, din sămânța lui David și a israeliților (Romani 1:3 și 8:5), Fiul Mariei Fecioare, născut din substanța ei (Galateni 4:4), prin puterea DUHULUI SFÂNT, care a umbrit-o (Luca 1:35). Fiind astfel Om adevărat, El a fost asemenea nouă în toate, cu excepția păcatului (Evrei 4:15), fiind o singură persoană în două naturi distincte: DUMNEZEU ADEVĂRAT și OM ADEVĂRAT.

9. Că ISUS HRISTOS este Mijlocitorul Noului Testament între DUMNEZEU și om (1 Timotei 2:5), având toată puterea dată Lui în cer și pe pământ (Matei 28:18), fiind singurul REGE (Luca 1:33), PREOT (Evrei 7:24) și PROFET (Faptele Apostolilor 3:22). El, fiind și singurul Dătător de legi, a stabilit în Testamentul Său o regulă absolută și perfectă de îndrumare, care trebuie respectată de toți oamenii, în orice vreme. La aceasta niciun prinț și nimeni altcineva nu poate adăuga sau din care nu poate să scoată, fără a atrage judecățile înfricoșătoare denunțate împotriva celor care vor face astfel (Apocalipsa 22:18, 19).

10. Că Biserica lui HRISTOS este o ceată de oameni credincioși (1 Corinteni 1:2; Efeseni 1:1), separați de lume prin Cuvântul și Duhul lui DUMNEZEU (2 Corinteni 6:17), fiind uniți cu DOMNUL și unii cu alții prin Botez (1 Corinteni 12:13), pe baza propriei lor mărturisiri de credință (Faptele Apostolilor 8:37) și a păcatelor (Matei 3:6).

11. Că, deși, în ceea ce Îl privește pe HRISTOS, Biserica este una (Efeseni 4:4), totuși ea este alcătuită din diverse congregații particulare, oricâte ar exista în lume. Fiecăreia dintre acestea, chiar dacă este alcătuită doar din două sau trei persoane, HRISTOS îi dă toate mijloacele mântuirii (Matei 18:20; Romani 8:32; 1 Corinteni 3:22). Acestea sunt Trupul lui HRISTOS (1 Corinteni 12:27) și o Biserică întreagă (1 Corinteni 14:23). De aceea, pot și trebuie ca, atunci când se adună împreună, să se roage, să profețească, să frângă pâinea și să administreze toate rânduielile sfinte, chiar dacă încă nu au slujitori sau dacă slujitorii lor se află în închisoare, sunt bolnavi ori sunt împiedicați, prin orice alte mijloace, să ajungă la Biserică (1 Petru 4:10 și 2:5).

12. După cum o adunare Îl are pe HRISTOS, tot astfel Îl au toate adunările (2 Corinteni 10:7). Cuvântul lui DUMNEZEU nu vine de la nimeni și nici nu este destinat unei singure adunări (1 Corinteni 14:36), ci, așa cum vine la toată lumea, vine și la fiecare Biserică în parte (Coloseni 1:5, 6). De aceea, nicio Biserică nu ar trebui să pretindă vreo prerogativă asupra alteia.

13. Fiecare Biserică trebuie să-i primească pe toți membrii săi prin Botez, în urma mărturisirii credinței și a păcatelor lor, făcută prin predicarea Evangheliei, conform instituției primare (Matei 28:19) și practicii apostolice (Faptele Apostolilor 2:41). Prin urmare, Bisericile constituite în orice alt mod sau alcătuite din alte persoane nu sunt conforme cu Testamentul lui Hristos. 33/84

14. Că Botezul sau spălarea cu apă este manifestarea exterioară a morții față de păcat și a umblării într-o viață nouă. (Romani 6:2, 3, 4) Și, prin urmare, nu se aplică în niciun fel pruncilor.

15. Cina Domnului este manifestarea exterioară a comuniunii spirituale dintre HRISTOS și credincioși (1 Corinteni 10:16, 17) pentru a vesti moartea Lui până la venirea Lui (1 Corinteni 11:26).

16. Membrii fiecărei Biserici sau congregații ar trebui să se cunoască unii pe alții, pentru a putea îndeplini toate îndatoririle iubirii unii față de alții, atât în ceea ce privește sufletul, cât și trupul (Matei 18:15; 1 Tesaloniceni 5:14; 1 Corinteni 12:25). În special, bătrânii ar trebui să cunoască întreaga turmă în mijlocul căreia DUHUL SFÂNT i-a pus supraveghetori (Faptele Apostolilor 20:28; 1 Petru 5:2, 3). Prin urmare, o Biserică nu ar trebui să fie atât de numeroasă încât membrii săi să nu se poată cunoaște în mod personal unii pe alții.

17. Frații care stăruie în păcat și nu se pocăiesc, în urma îndemnului Bisericii, trebuie excluși de la comuniunea sfinților (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:4, 13). Prin urmare, nu săvârșirea păcatului îndepărtează pe cineva din Biserică, ci refuzul de a asculta Biserica și de a se pocăi.

18. Cei excomunicați nu trebuie evitați în ceea ce privește relațiile din societatea civilă (2 Tesaloniceni 3:15; Matei 18:17).

19. Fiecare Biserică ar trebui, după exemplul ucenicilor lui Hristos și al Bisericilor primare, să se adune în fiecare primă zi a săptămânii, aceasta fiind ziua Domnului, pentru a se ruga, a profeți, a-L lăuda pe Dumnezeu, a frânge pâinea și a îndeplini toate celelalte părți ale comuniunii spirituale, spre închinarea la Dumnezeu, spre zidirea reciprocă și spre păstrarea adevăratei religii și a evlaviei în Biserică (Ioan 20:19; Faptele Apostolilor 2:42 și 20:7; 1 Corinteni 16:2). De asemenea, membrii nu ar trebui să lucreze în ocupațiile lor în ziua Domnului, potrivit echității legii morale, pe care Hristos nu a venit să o desființeze, ci să o împlinească (Exodul 20:8 etc.).

20. Că slujitorii fiecărei Biserici sau congregații sunt fie bătrâni, care, prin slujba lor, hrănesc în mod special turma în ceea ce privește sufletele membrilor ei (Faptele Apostolilor 20:28; 1 Petru 5:2, 3), fie diaconi, bărbați și femei, care, prin slujba lor, ajută la împlinirea nevoilor fraților săraci și neputincioși în ceea ce privește trupurile lor (Faptele Apostolilor 6:1-4). 34/84

21. Acești slujitori trebuie aleși atunci când există persoane calificate, potrivit regulilor din Testamentul lui Hristos (1 Timotei 3:2-7; Tit 1:6-9; Faptele Apostolilor 6:3, 4), prin alegerea și aprobarea Bisericii sau congregației din care fac parte (Faptele Apostolilor 6:3, 4 și 14:23), cu post, rugăciune și punerea mâinilor (Faptele Apostolilor 13:3 și 14:23). Întrucât nu există reguli diferite pentru bătrâni, există un singur fel de bătrâni.

22. Că slujitorii fiecărei Biserici sau congregații sunt legați, prin funcția lor, numai de congregația particulară din care sunt aleși (Faptele Apostolilor 14:23 și 20:17; Tit 1:5). Prin urmare, nu pot revendica, în virtutea funcției lor, nicio autoritate asupra altei congregații, cu excepția cazului în care ar dori să aibă un apostolat.

23. Că Scripturile Vechiului și Noului Testament sunt scrise pentru instruirea noastră (2 Timotei 3:16) și că ar trebui să le cercetăm, căci ele mărturisesc despre HRISTOS (Ioan 5:39). Prin urmare, trebuie folosite cu respect, ca Scriptură sfântă a lui DUMNEZEU, care este singura noastră îndrumare în toate lucrurile.

24. Că magistratura este o rânduială sfântă a lui DUMNEZEU și că fiecare suflet ar trebui să i se supună nu doar de frică, ci și de dragul conștiinței. Magistrații sunt slujitorii lui DUMNEZEU pentru binele nostru; ei nu poartă sabia degeaba. Ei sunt slujitorii lui DUMNEZEU pentru a se răzbuna pe cei ce fac răul (Romani 13). Este un păcat îngrozitor să-i vorbești de rău pe cei aflați în autoritate și să disprețuiești guvernarea (2 Petru 2:10). Ar trebui să plătim tributul, vama și toate celelalte îndatoriri. Trebuie să ne rugăm pentru ei, căci DUMNEZEU vrea ca ei să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului Său (1 Timotei 2:1, 4). Prin urmare, ei pot fi membri ai Bisericii lui HRISTOS, păstrându-și magistratura, căci nicio rânduială sfântă a lui DUMNEZEU nu împiedică pe nimeni să fie membru al Bisericii lui HRISTOS. Ei poartă sabia lui DUMNEZEU — sabie care, în toate administrațiile legitime, trebuie apărată și susținută, cu viața și cu tot ce au, de slujitorii lui DUMNEZEU aflați sub guvernarea lor, potrivit primei instituiri a acelei rânduieli sfinte. Oricine susține contrariul afirmă, dacă își înțelege propria poziție, că magistrații sunt slujitori ai diavolului și că, prin urmare, nu trebuie să ne rugăm pentru ei și nici să aprobăm vreuna dintre acțiunile lor, întrucât tot ceea ce fac — precum pedepsirea vinovaților și apărarea țărilor, statului și persoanelor prin sabie — ar fi ilegal.

25. Că este îngăduit, într-o cauză dreaptă, pentru judecarea unui litigiu, să se jure în Numele Domnului (Evrei 6:16; 2 Corinteni 1:23; Filipeni 1:8). 35/84

26. Că morții vor învia, iar cei vii vor fi schimbați într-o clipă, având aceleași trupuri în substanță, deși diferite în calități (1 Corinteni 15:52 și 38; Iov 19:15-28; Luca 24:30).

27. Că, după înviere, toți oamenii se vor înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui HRISTOS, pentru a fi judecați după faptele lor; cei evlavioși se vor bucura de viața veșnică, iar cei răi, fiind condamnați, vor fi chinuiți veșnic în iad (Matei 25:46).