Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The
Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History
(London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4
Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe
continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey
Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C.,
1915.)
Este imposibil să citești fără uimire și mirare povestea
desfășurată în paginile precedente. Pe continentul european, acum puțin peste
optzeci de ani, mărturia baptistă era practic inexistentă. Prima parte a
acestei cărți descrie micul pârâu care a fost începutul unei inundații
puternice; și am urmărit de la botezul lui Oncken ( 1834 ) încoace influența
tot mai mare care a afectat înființarea de biserici cu aproximativ un sfert de
milion de membri înregistrați și a căror număr este probabil de nu mai puțin de
trei sferturi de milion, dacă luăm în considerare adepții și învățații. Cu toate
acestea, limitele studiului nostru au împiedicat chiar și o relatare completă a
efectelor mișcării inițiate la Hamburg, deoarece există comunități baptiste
germane în Statele Unite ale Americii, în Africa de Sud britanică și în
coloniile germane - în special în Camerun; iar misionarii din Germania și
Suedia au lucrat nobil în alte domenii, alături de reprezentanți ai bisericilor
britanice și baptiști americani. Cu adevărat, „cel mic a devenit o mie”. Dacă
în a doua parte a poveștii noastre găsim mai puțin progres, dacă avem de-a face
cu mișcări sporadice de influență mai restrânsă, lipsite de tendința (atât de
pronunțată în mișcarea principală) de a depăși limitele statului și rasei și de
a revendica dominația mondială, găsim totuși elemente semnificative de
încurajare. Nu este remarcabil faptul că unul dintre cele mai promițătoare
eforturi baptiste, încă la început în Portugalia, să fie rezultatul
entuziasmului misionar al baptiștilor brazilieni, care au fost stimulați de
preocuparea pentru interesele religioase ale patriei lor? De-a lungul poveștii
prezentate acum cititorilor noștri, deși multe dintre comunități sunt numeric
nesemnificative, întâlnim un temperament de evanghelizare agresivă, bogat în
promisiuni. Retrospectiva oferă motive din belșug de mulțumire; perspectiva
este radiantă de speranță
Susținem că baptiștilor li se încredințează o
responsabilitate specială față de popoarele Europei și că progresul lor
inegalabil este o mărturie în acest sens. Mesajul lor este mesajul de care
națiunile continentale au nevoie; cu atât mai urgentă este datoria de a lua în
considerare modul în care acesta trebuie prezentat eficient. Problemele cu care
trebuie să ne confruntăm sunt, în cele din urmă, una - cum poate fi
evanghelizată Europa?
Povestea trecutului este bogată în indicii și sugestii pe
care cei care caută să rezolve această problemă le pot ignora doar cu prețul
eficacității lor. În primul rând, evanghelizarea de succes descrisă în această
carte nu este rezultatul unor influențe străine efort misionar în sensul
obișnuit. Oncken a fost un călător neobosit; dar înțelepciunea sa supremă ca om
de stat ecleziastic se manifestă în recunoașterea faptului că extinderea
Împărăției lui Dumnezeu în Europa trebuie realizată nu prin călătoriile
lucrătorilor itineranți, nici prin munca directă a străinilor, ci prin munca
susținută a lucrătorilor nativi din fiecare localitate și națiune. În Olanda,
Danemarca, Suedia, Polonia, Rusia și în alte părți, este văzut ajutându-i pe
cei care locuiesc în aceste țări și, în ciuda influenței centrale a mișcării
sale din primii ani, mărturia baptistă nu este nicăieri prezentată ca
introducerea unui crez străin. De regulă, este oferită de prieteni și vecini
celor cu care s-au asociat din copilărie, iar acestei metode i se datorează o
mare parte din succesul său. Chiar și acolo unde cel mai puternic impuls, ca în
Ungaria, trebuie urmărit către un imigrant din Germania, dezvoltarea lucrării a
trecut în alte mâini și, în măsura în care a devenit în esență o mișcare
nativă, a prosperat. În mod similar, o tendință religioasă atât de influentă
precum cea din Petrograd, cu ale cărei începuturi este asociat numele lordului
Radstock, și-a câștigat puterea în mare parte pentru că porecla de „Radstockit”
a dispărut rapid - dacă, într-adevăr, a fost vreodată folosită în general și
alte porecle au legat lucrarea de personaje cunoscute ale capitalei rusești.
Pare inutil să insistăm asupra faptului că răspândirea principiilor evanghelice
pe continentul european nu poate fi niciodată asigurată prin metodele folosite
în tratarea problemelor primitive și ne cultivate în alte părți; totul depinde
de oferta de lucrători nativi de tipul potrivit. Sarcina simpatizantului străin
este de a-i ajuta pe aceștia și oferind sugestii provenite din experiența din alte
părți, să-i lase liberi să-și aleagă și să-și aplice propriile metode.
O ilustrare evidentă a valorii acestui principiu este
oferită de Suedia. Numai în această țară, dintre toate cele pe care le-am
studiat, baptiștii au un număr de membri proporțional cu populația, comparabil
cu cel din Marea Britanie, iar această poziție a fost atinsă în mai puțin de 70
de ani de la fondarea primei biserici. Suedia este, de asemenea, singura țară
în care, timp de aproape 50 de ani, a existat un colegiu teologic, care a
trimis un flux continuu de predicatori și lideri instruiți Germania ar fi avut,
fără îndoială, o comunitate bisericească mai puternică decât are, dacă nu ar fi
existat dificultățile care - în ciuda eforturilor lui Oncken - au amânat
înființarea permanentă a unui colegiu până în anul 1880. În prezent, apelul din
partea muncitorilor mai vizionari din diferite țări europene este pentru lideri
instruiți, iar asigurarea acestora poate fi în mod înțelept ajutată într-o
oarecare măsură din exterior. Într-adevăr, în multe cazuri, nevoia nu poate fi
satisfăcută altfel. Comunitățile nou înființate, conștiente de puterea
convertitoare a Evangheliei și de posedarea Duhului Sfânt, sunt de obicei lente
în a recunoaște și chiar reticente în a lua în considerare importanța unei
organizații permanente; și sunt în mod necesar lipsite de experiență în
problemele care apar doar odată cu trecerea anilor.
Mai mult, membrii sunt, de regulă, săraci; pretențiile de
evanghelizare directă aproape că le epuizează resursele; și, dacă există vreo
marjă, sunt dispuși să respingă sugestia că aceasta poate fi folosită în mod
profitabil pentru Împărăția lui Dumnezeu în orice alt mod decât prin creșterea
efortului evanghelic imediat. Ne putem îndoi dacă, în afară de inițiativa
baptiștilor americani, coreligionarii lor suedezi ar fi fost pregătiți atât de
devreme să înființeze un colegiu sau dacă, în afară de un ajutor considerabil
din aceeași sursă, Germania ar fi satisfăcut nevoia similară. Apelul pentru
asistență în formarea lucrătorilor nativi a fost lansat în ultimii ani în mod
insistent din două țări, deși nu singure, Rusia și Ungaria. Avem încredere că
în curând va exista un răspuns la ambele apeluri. Având în vedere noile relații
politice, ar trebui să fie mai ușor decât până acum pentru baptiștii britanici
să răspundă apelului Rusiei; și, pe de altă parte, sperăm cu sinceritate că
trista separare datorată războiului nu va continua să afecteze mult timp
relațiile noastre cu frații noștri din Ungaria.
Într-o lucrare remarcabilă citită la Congresul Baptist
European de la Stockholm, în iulie 1913, prietenul meu, regretatul Dr. Newton
Marshall, a efectuat un studiu al distribuției geografice a baptiștilor din
Europa pentru a prezenta lecțiile succesului și eșecului comparativ. El a ajuns
la anumite concluzii clare:
În primul rând, distincțiile rasiale contează puțin în ceea
ce privește influențarea răspândirii ideilor baptiste: rasele teutonă, slavă și
maghiară s-au dovedit ospitaliere la mesaj. Este adevărat, rasele latine au
fost mai puțin receptive, dar printre ele se găsește o excepție semnificativă -
românii din Ungaria înregistrează în ultimii
ani o creștere fenomenală a numărului de membri ai bisericii lor.
În al doilea rând, diferențele de condiție socială exercită
o influență redusă asupra receptivității popoarelor: Suedia, rurală și
agricolă, și Germania, urbană și industrială, sunt la fel de puternice țări
baptiste.
În al treilea rând, diferitele grade de cultură și educație
nu prezintă niciun impediment. Germania și Suedia, țări cu un nivel ridicat de
educație, sunt la fel de receptive ca Rusia și Ungaria, unde avalanșa de
analfabeți (deși după convertire membrii manifestă un zel considerabil pentru
cunoaștere) a dus la un mare avans.
O analiză mai atentă, însă, dezvăluie doi factori ca
obstacole grave în calea răspândirii mesajului baptist - romano-catolicismul și
represiunea politică.
Într-o atmosferă de libertate, baptiștii au prosperat și
adesea au prosperat în ciuda intoleranței politice; dar acolo unde, timp de
secole, Biserica Romană a ocupat exclusiv domeniul și este încă dominantă,
avansul lor este împiedicat de restricții legale; și chiar și acolo unde, ca în
Franța, puterea politică a preoției a dispărut, asocierea creștinismului cu
relele sistemului roman a discreditat în mintea populară nu numai acel sistem,
ci odată cu el orice altă formă de creștinism. Prin urmare, ca o sarcină
principală a baptiștilor, Dr. Marshall a îndemnat la un efort decisiv pentru a
face față influenței romane în Europa. Apelul nu a fost uitat și va fi luat în
considerare pe deplin la momentul potrivit; deocamdată toate planurile de
anvergură au trebuit să fie abandonate din cauza situației internaționale.
Prin urmare, problema fundamentală apare sub două aspecte:
ca un apel special de a satisface nevoia de conducere instruită și un apel mai
general de a analiza poziția religioasă din Europa, astfel încât să se
formuleze o politică amplă și de om de stat pentru lucrarea baptistă în
ansamblu. Dar, din păcate! există și probleme noi, care nu se apăruseră atunci
când am început pregătirea acestei cărți. Ne apropiaserăm unii de alții; cele
două congrese baptiste europene din 1908 (la Berlin) și din 1913 (la Stockholm)
treziseră printre baptiștii continentului și între ei și noi un sentiment de
unitate. Dar acum? Țara lui Oncken, căreia baptiștii îi datorăm atât de mult,
este în război cu a noastră. Loialități profunde și conflictuale ne despart de
frații noștri din Germania și din Ungaria. Câmpul de misiune al baptiștilor
germani din Camerun a devenit teatru de război. Bisericile baptiste din Belgia,
Franța, Polonia și Prusia Orientală sunt distruse Toate acestea sunt extrem de
triste; dar refuzăm să credem că ostilitățile naționale, oricât de
catastrofale, vor afecta permanent unitatea poporului nostru. În rugăciune,
credință și iubire rămânem una; loialitățile noastre naționale ne influențează,
dar nu sunt prețuite în detrimentul loialității religioase mai largi și mai
profunde; în Hristos Isus nu recunoaștem nici britanic, nici german, nici
francez, nici rus, ci frați în El. Sentimentul de unitate în Hristos - al unei
unități mai largi și mai profunde chiar și decât cea a baptiștilor - va fi cel
mai puternic dintre motivele care ne vor conduce ca să ne facem partea în
legarea rănilor provocate de război; și vom prețui speranța pe care un distins
compatriot din Oncken a exprimat-o în termeni ai Noului Testament pe o carte
poștală scrisă la începutul anului 1915 unui prieten englez:
... și "Și am auzit un glas puternic din cer, zicând:
«Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu
va șterge orice lacrimă din ochii lor și nu va mai fi moarte... ... Și Cel ce
ședea pe tron... a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Eu sunt Alfa și
Omega.»"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu