Harfa Coriștilor, încă mai trăiește și are 114 ani

Încă un dar ne-a dat Dumnezeu, la început de an. Ce bun e Domnul, că tot ne mai descoperă frumuseți și nu sunt prea ascunse, dar nu știm unde sunt, am trecut pe lângă ele, dar erau ascunse. Ascunse pentru mine și fr. Daniel, dar nu și pentru frații din Beliu.

În cartea „Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895 – 199o”, am scris despre  

Harfa Coriștilor. Conținutul era firav, nu am văzut cartea și nu aveam mai mute date. Iată ce am scris în carte:

„Cartea apare în anul 1905, de Mihai Brumar si Vasile Berbecar, se tipărește în 250 de exemplare.

A fost tipărită în peste 200 de exemplare și avea 202 cântări pe note.”

În zilele acestea neobositul frate, Daniel Stoica, a  găsit-o. Cartea era în stare foarte bună și ca de obicei mi-a trimis-o și mie, dar firește pozele, la fel cum le are și dumnealui.

Cartea este proprietatea Bisericii Creștine din Beliu și fr. păstor Dagău Ioan, om de suflet, a îngăduit să o scaneze.

Acuma eu nu pot ține un secret și vi-l dăruiesc pentru a vă bucura, acei care aveți pe inimă lucrarea veche din poporul baptist și mai ales cei ce se ocupă cu muzica. Și vă pun să auziți o cântare, cântată azi și nu oricum și era scrisă acum 114 ani. Cuvintele s-au schimbat.

Cartea s-a făcut cu auto litograf.

Cartea are cântări foarte frumoase, eu fiind bătrân, pe unele le știu chiar așa cum sunt scrise.

Mi-a sărit în ochi o cântare  splendidă, ce o cântă frații noștri Lois și Daniel Prunaru – „Când am pacea Domnului”.

Uitați-vă cum este partitura din cartea noastră, din anul 1905.

Uitați-vă în cartea, „Cântările Evanghelie” din 1913, scrisă de aceiași muzicanți.

Și iată  cum se cântă azi. 

Eu zic, dar ce să zic, decât: „Mulțumim și slavă Domnului pentru cântările  ce le cântau frații noștri de credință, în vremuri străvechi, atunci și azi.

---

[1] Mi

Ce este în mâna ta?

Vasile Berbecar

Acest mesaj, l-a adresat fr. Vasile Berbecar, prin revista ce o conducea, „Farul Mântuirii”, pentru mobilizarea fraților din poporul baptist, de a sluji cu posibilitățile ce le aveau la dispoziție, să slujească Domnului. Mesajul are o vechime de 96 de ani și se pare că este actual. Trebuie să nu uităm că Dumnezeu ne-a dat daruri și talanți, cu care trebuie să lucrăm. Ce facem? Va trebui să dăm o socoteală pentru ce am primit. Voi putea sta drept în fața judecătorului?

Domnul să ne ajute.

Servul lui Dumnezeu Moise, a fost întrebat: Ce este în mâna ta? El răspunse: Un toiag. Asemenea întreabă Dumnezeu pe fiecare din noi. În mâna noastră sunt puse multe lucruri folositoare. Noi avem un glas pentru a vorbi, sau a cânta cu el. Avem un instrument, fie un harmoniu, o harmonică, un flaut, un clarinet, cornet sau trâmbiţă. Ele sunt în puterea noastră sau în mâna noastră puse pentru a le întrebuinţa în serviciul Domnului. Moise înainte de a fi chemat de Dumnezeu a întrebuinţat toiagul său pentru a păstori sau a apăra oile socrului său de duşmani. Însă după ce el fu chemat de Dumnezeu a trebuit să pună toate în serviciul Lui. Şi ce era acesta? Un toiag. El de fapt nici nu avea alta, căci turma de oi a fost a socrului său, care era un madianit; iar toiagul era al lui. Al lui? Nu! Acela îl luă el din grădina lui Dumnezeu (din pădure) ca să fie întrebuinţat pentru Creatorul său. Un instrument ciudat! Dar un instrument în mâna lui Dumnezeu, care din nimic face ceva. Ce minunat lucru dintr-un lemn uscat, fără de viaţă să se facă aşa lucruri mari şi minunate! Dar dacă are să fie ceva din el, trebuie aşezat la picioarele Creatorului. La porunca lui Dumnezeu Moise aruncă toiagul la pământ. Şi noi să închinăm toate lui Dumnezeu.

Moise nu se simţi apt pentru a merge şi a lucra în numele lui Dumnezeu. Poate se şi temea el de marea problemă. Însă Dumnezeu îi dă lui tovarăş de lucru chiar pe fratele său Aron. Doi vor putea lucra mai bine ca unul. Şi: unde-s doi puterea creşte. Dacă noi suntem fricoşi a merge izolaţi câte unul, Dumnezeu ne dă tovarăşi dintre fraţii noştri, nu pentru a ne certa cu ei, dar pentru a face mai cu succes lucrul Lui. Noi nu suntem nici la aceea cu toţii chemaţi pentru a face lucrul de pionieri şi apoi de organizatori ca Moise şi Aron, dar putem ca tânărul David întrebuinţa instrumentul şi glasul nostru pentru lauda lui Dumnezeu. De o vom face cu credinţă în mic, Dumnezeu ne va ajuta să putem vedea încă lucruri mari. Unde este numai unul poate cânta un solo din gură sau instrument, unde sunt doi un duet, unde sunt trei un terţet, patru inşi pot cânta un cuartet frumos. De sunt mai mulţi cu atât mai bine, ei pot forma un cor vocal sau instrumental fie mixt, fie de bărbaţi, fete ori copii. Iar aceste coruri încă nu e nevoie să rămână singure, ci se pot uni, unde într-un cerc frăţesc sau numai două-trei se organizează şi fac o uniune; iar dacă în fiecare din cele vreo patruzeci de cercuri frăţeşti ar fi numai câte un cor vocal ori instrumental, poate forma o uniune generală. Iar dacă sunt mai multe, cum şi este cazul, se pot forma mai multe grupuri, ori uniuni regionale pentru a colabora mai strâns laolaltă şi să fie un grup al Banatului, altul al Bihor-Aradului şi aşa mai departe, iar toate unindu-se ar forma Uniunea generală sau o alianţă.

Propriu-zis noi avem o Uniune generală formată, despre care am mai vorbit în coloanele acestei reviste şi pentru care până acum încă foarte puţin intees s-a arătat, fie că nu a fost înţeles de conducătorii corurilor, fie că nici nu au citit acel articol cu atenţie. Acum însă când toamna a sosit, şi având fraţii noştri mai mult timp liber, am socotit a pune această chestiune din nou înaintea lor şi a îndemna mai mult la realizarea acestei Uniuni atât de importantă, fie în una generală, fie că va avea mai multe secţii ca Bănăţeană, Ardeleană, etc. şi toate acestea puse într-un mănunchi ar forma o Alianţă sau Uniune Generală.

Pentru aceasta ne-ar trebui o consfătuire aranjată undeva într-o zi, apoi o conferinţă a mai multor repezentanţi şi în urma acesteia o lucrare intensivă şi sistematică, unită într-o organizaţie condusă practic şi toiagul cel mic, uscat al lui Moise va face încă minuni în mâna lui Dumnezeu.

Cei ce se interesează pentru aceasta să nu pună la o parte această revistă, până nu s-ar pune jos să scrie, rugându-se în cugetul lor, arătându-şi dorinţa de a aparţine acestei organizaţii unite la adresa lui V, Berbecar, Buteni, jud. Arad, care este preşedintele provizoriu al acestei Uniuni şi care este gata a da informațiile necesare. 

                            V. Berbecar.

Ioan Popa 1925-1931, al II-lea președinte

Din ciclul Centenarul poporului baptist

Fr. Ioan Popa  este al doilea președinte al Uniunii Creștine Baptiste din România. A început interimar, ca fr. Adorian și a demisionat din slujire în anul 1931.

Fr. Ioan Popa  trebuia să țină la Congresul din 1919, la care nu au putut participa toți frații  și care a fost amânat pentru anul 1920, referatul „puterea unirii şi folosul centralizării”. Acest referat este foarte interesant și îl pun spre lecturare după datele biografice.

S-a născut în anul 1885, în localitatea Dumbrăvița, jud. Arad.

A terminat 6 clase primare și a fost dat la liceu în localitatea Lipova. Aici, lucrând printre diverși avocați, se hotărăște să meargă la Facultatea de Drept.

S-a înscris la Facultatea de Drept administrativ. După terminarea studiilor, ajunge notar în localitatea Șiria, unde era o comunitate baptistă importantă.

L-a primit pe Domnul în inima lui, în localitatea s-a natală, dar s-a botezat pe 15 noiembrie 1908, la Cluj, de către Ieremie Cosma.

În 2 august 1914 se căsătorește cu fiica păstorului baptist, Ștefan Bordaș.

La prima conferință de după Unirea din 1918, care s-a ținut la Buteni, la 30 mai 1919, fr. Ioan Popa este ales ca vicepreședinte provizoriu.

La primul Congres, ținut la Buteni, în zilele de 14-16 februarie 1920, fr. Ioan Popa prezintă referatul: „Puterea Unirii și folosul centralizării”.

La date de 19 iulie 1922, la Arad, are loc Adunarea generală de constituire a Comunității de Arad și fr. Ioan Popa este ales ca președinte.

În anul 1925 este ales ca președinte al Uniunii Baptiste din România, iar în anul  1931 își dă demisia,  care a luat prin surprindere frățietatea baptistă.

În anul 1931 se angajează ca subnotar în comuna Căpruța, de care aparținea satul dumnealui, Dumbrăvița.

Fr. Ioan Popa a luptat foarte mult pentru drepturile baptiștilor, care erau persecutați, deși legea le oferea libertate deplină.

A fost un colaborator al revistei baptiste „Farul Mântuirii”, unde scria articole, dar înștiințări.

În anul 1960, Domnul îl cheamă acasă, în patria sa cerească.

Dumnezeu să fie slăvit pentru un așa frate credincios în lucrare!

Surse:

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Farul Mântuirii

REFERAT

           Puterea Unirii şi folosul centralizării.

„Deoarece unirea e putere şi principiul existenţei la ajungerea oricărui scop şi progres bun, pentru aceea în viaţa zilnică în nenumărate moduri şi formalităţi vedem silinţa oamenilor spre aceia, ca prin unirea puterilor micuţe, particulare, să formeze o aşa putere prin care să-şi ajungă scopul şi să-şi poată săvârşi munca grea ce le stă înainte, pe care fără de aceasta sau nicidecum sau numai în o foarte mică măsură ar putea-o îndeplini.

Această unire şi puterea ei care e principiul existenţei o putem vedea nu numai între omenimea sau generaţiunea de acum, ci o putem observa:

În lumea materială, de exemplu, în apă, care deşi e compusă din mulţi stropi mărunţei totuşi formează râuri puternice, mările întinse care sunt în stare a purta pe spatele lor vapoare puternice şi poveri de sute de tone; o putem observa în foc care deşi e unit cu multe scântei, totuşi topeşte aurul, fierul, piatra, ba chiar şi platina care e în stare a suferi cea mai mare căldură. E de observat puterea unirii în lumea animalelor precum: în furnicarul care adăposteşte miile de furnici mărunte care cu toate îşi ştiu chemarea lor şi-şi îndeplinesc munca lor exemplară asigurându-şi existenţa şi viaţa lor înţelepţeşte. Tot aşa putem observa aceasta în stup între albinele cele sârguincioase, care deşi sunt de mai multe soiuri totuşi, toate îşi îndeplinesc chemarea lor cu sârguinţă, unele prevăd lucrul lăuntric, iar altele strâng cu sârguinţă dulceaţa câmpiei din inima floricelelor pentru ele – şi om. Observăm puterea unirii în turma oilor blânde, care numai atunci sunt fericite, când cu toate pasc şi odihnesc împreună şi nicidecum nu se despărţesc deolaltă. Se arată această putere între rândunice care ştiu că-s călătoare numai pentru un timp, iar când simt împlinirea acestuia, apoi se strâng şi se unesc în grupe mari pregătindu-se a călători spre ţara existenţei; acestea nicidecum nu voiesc a facea această călătorie singuratice ca şi când ar avea lipsă de ajutorul una alteia.

Se poate observa puterea unirii în familie, care în linişte lucrează, câştigă şi susţine averea părintească care e fala şi cinstea sa. Se vede între muncitorii simpli, care prin munca lor binecuvântătoare îşi câştigă cele de lipsă şi asigură interesul public. E de observat aceasta în societăţi comerciale, care prin circulaţia lor adună argintul, aurul şi multe tezaure. Tot asemenea e de observat pe terenul industriei, care scoate aurul şi mărgăritarele chiar şi din sânul pământului descoperind aşa lucruri, de care mintea omenească se minunează. Se poate observa această putere între apostoli şi credincioşii cei de demult, care au socotit vrednice cuvintele Celui ce a zis: „Fiţi una precum şi Eu cu Părintele meu sunt una”. Aceştia îmbărbătaţi fiind de aceste cuvinte uniţi stăruiau prin care lucrau minuni de se clătina locul, se deschideau porţile puternice, uşile temniţelor, se dezlegau lanţurile celor legaţi; prin această putere fiind întăriţi se bucurau în necazuri şi strâmtorări; voioşi sufereau moarte de sabie, a fi spânzuraţi pe lemn, sfâşiaţi de animale sălbatice, arşi pe rug, fierţi în căldare cu ulei şi alte multe chinuri şi moarte îngrozitoare sufereau voioşi, fiind uniţi cu toţii într-un simţ şi inimă întru acela care e una cu Dumnezeu.

Iubiţi fraţi! Deoarece lucrul nostru e mare şi mult, iar puterea ne este mică, deoarece ne aşteaptă multe greutăţi, încercări avem lipsă de unita putere.

Apa numai unită poartă povara, focul unit topeşte, furnicarul unit se susţine, albinele numai unite strâng dulceaţa pământului, rândunicile unite călătoresc spre locul existenţei, circulaţia comerţului numai în aşa mod adaugă aurul precum şi industria lucrează lucruri mari. Avem multă, multă materie preţioasă de adus în circulaţie, avem aur, argint, care stă în loc nefructifer, avem multe tezaure preţioase în minele ascunse trebuie căutate, descoperite. Acestea toate numai prin puterea unită, puterea centralizată le vom putea săvârşi.

Puterea unită numai prin centralizare s-ar putea folosi potrivit şi acolo unde e lipsă de ea în măsura şi modul potrivit. Centrul puterii ar putea fi format la aceea ca să-şi atingă scopul şi acolo unde ar fi chiar şi numai o putere doritoare după Dumnezeu. Acest centru ar fi chemat la aceea a circulaţiei, a concentra toată puterea şi a o răspândi acolo unde este mai mare trebuinţă.  Aici trebuie a se dezvolta cultul şi a fi răspândit în măsură egală la toate firele circulaţiei în întreg centrul misiunii. Acesta a fi chemat a ţine toată legătura internă şi externă. Acest centru sau această centralizare ar fi dovada vie, că suntem „un trup, un spirit” chemaţi într-o speranţă având „un Domn, o credinţă, un botez”. „Un Dumnezeu şi Părinte al tuturor care este peste toţi şi în toate.

Iubiţi Fraţi! Chemarea noastră este sfântă şi spre lucrul sfânt suntem chemaţi, să fim una, Dumnezeu Unul este; mână-n mână la lucru suntem cu toţii şi Dumnezeu va da binecuvântarea peste munca simţurilor făcută întru El, răsplătind cu plată mare osteneala şi munca lucrătorului al lucrului sfânt. Ef. 4, 1-17.

La toate acestea progres bun şi sincer spre lucrul sfânt vă doresc din inimă.

                                        Ioan Popa

                            Ca confrate al d-voastră în Cristos.”