Ioan Popa 1925-1931, al II-lea președinte

Din ciclul Centenarul poporului baptist

Fr. Ioan Popa  este al doilea președinte al Uniunii Creștine Baptiste din România. A început interimar, ca fr. Adorian și a demisionat din slujire în anul 1931.

Fr. Ioan Popa  trebuia să țină la Congresul din 1919, la care nu au putut participa toți frații  și care a fost amânat pentru anul 1920, referatul „puterea unirii şi folosul centralizării”. Acest referat este foarte interesant și îl pun spre lecturare după datele biografice.

S-a născut în anul 1885, în localitatea Dumbrăvița, jud. Arad.

A terminat 6 clase primare și a fost dat la liceu în localitatea Lipova. Aici, lucrând printre diverși avocați, se hotărăște să meargă la Facultatea de Drept.

S-a înscris la Facultatea de Drept administrativ. După terminarea studiilor, ajunge notar în localitatea Șiria, unde era o comunitate baptistă importantă.

L-a primit pe Domnul în inima lui, în localitatea s-a natală, dar s-a botezat pe 15 noiembrie 1908, la Cluj, de către Ieremie Cosma.

În 2 august 1914 se căsătorește cu fiica păstorului baptist, Ștefan Bordaș.

La prima conferință de după Unirea din 1918, care s-a ținut la Buteni, la 30 mai 1919, fr. Ioan Popa este ales ca vicepreședinte provizoriu.

La primul Congres, ținut la Buteni, în zilele de 14-16 februarie 1920, fr. Ioan Popa prezintă referatul: „Puterea Unirii și folosul centralizării”.

La date de 19 iulie 1922, la Arad, are loc Adunarea generală de constituire a Comunității de Arad și fr. Ioan Popa este ales ca președinte.

În anul 1925 este ales ca președinte al Uniunii Baptiste din România, iar în anul  1931 își dă demisia,  care a luat prin surprindere frățietatea baptistă.

În anul 1931 se angajează ca subnotar în comuna Căpruța, de care aparținea satul dumnealui, Dumbrăvița.

Fr. Ioan Popa a luptat foarte mult pentru drepturile baptiștilor, care erau persecutați, deși legea le oferea libertate deplină.

A fost un colaborator al revistei baptiste „Farul Mântuirii”, unde scria articole, dar înștiințări.

În anul 1960, Domnul îl cheamă acasă, în patria sa cerească.

Dumnezeu să fie slăvit pentru un așa frate credincios în lucrare!

Surse:

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Farul Mântuirii

REFERAT

           Puterea Unirii şi folosul centralizării.

„Deoarece unirea e putere şi principiul existenţei la ajungerea oricărui scop şi progres bun, pentru aceea în viaţa zilnică în nenumărate moduri şi formalităţi vedem silinţa oamenilor spre aceia, ca prin unirea puterilor micuţe, particulare, să formeze o aşa putere prin care să-şi ajungă scopul şi să-şi poată săvârşi munca grea ce le stă înainte, pe care fără de aceasta sau nicidecum sau numai în o foarte mică măsură ar putea-o îndeplini.

Această unire şi puterea ei care e principiul existenţei o putem vedea nu numai între omenimea sau generaţiunea de acum, ci o putem observa:

În lumea materială, de exemplu, în apă, care deşi e compusă din mulţi stropi mărunţei totuşi formează râuri puternice, mările întinse care sunt în stare a purta pe spatele lor vapoare puternice şi poveri de sute de tone; o putem observa în foc care deşi e unit cu multe scântei, totuşi topeşte aurul, fierul, piatra, ba chiar şi platina care e în stare a suferi cea mai mare căldură. E de observat puterea unirii în lumea animalelor precum: în furnicarul care adăposteşte miile de furnici mărunte care cu toate îşi ştiu chemarea lor şi-şi îndeplinesc munca lor exemplară asigurându-şi existenţa şi viaţa lor înţelepţeşte. Tot aşa putem observa aceasta în stup între albinele cele sârguincioase, care deşi sunt de mai multe soiuri totuşi, toate îşi îndeplinesc chemarea lor cu sârguinţă, unele prevăd lucrul lăuntric, iar altele strâng cu sârguinţă dulceaţa câmpiei din inima floricelelor pentru ele – şi om. Observăm puterea unirii în turma oilor blânde, care numai atunci sunt fericite, când cu toate pasc şi odihnesc împreună şi nicidecum nu se despărţesc deolaltă. Se arată această putere între rândunice care ştiu că-s călătoare numai pentru un timp, iar când simt împlinirea acestuia, apoi se strâng şi se unesc în grupe mari pregătindu-se a călători spre ţara existenţei; acestea nicidecum nu voiesc a facea această călătorie singuratice ca şi când ar avea lipsă de ajutorul una alteia.

Se poate observa puterea unirii în familie, care în linişte lucrează, câştigă şi susţine averea părintească care e fala şi cinstea sa. Se vede între muncitorii simpli, care prin munca lor binecuvântătoare îşi câştigă cele de lipsă şi asigură interesul public. E de observat aceasta în societăţi comerciale, care prin circulaţia lor adună argintul, aurul şi multe tezaure. Tot asemenea e de observat pe terenul industriei, care scoate aurul şi mărgăritarele chiar şi din sânul pământului descoperind aşa lucruri, de care mintea omenească se minunează. Se poate observa această putere între apostoli şi credincioşii cei de demult, care au socotit vrednice cuvintele Celui ce a zis: „Fiţi una precum şi Eu cu Părintele meu sunt una”. Aceştia îmbărbătaţi fiind de aceste cuvinte uniţi stăruiau prin care lucrau minuni de se clătina locul, se deschideau porţile puternice, uşile temniţelor, se dezlegau lanţurile celor legaţi; prin această putere fiind întăriţi se bucurau în necazuri şi strâmtorări; voioşi sufereau moarte de sabie, a fi spânzuraţi pe lemn, sfâşiaţi de animale sălbatice, arşi pe rug, fierţi în căldare cu ulei şi alte multe chinuri şi moarte îngrozitoare sufereau voioşi, fiind uniţi cu toţii într-un simţ şi inimă întru acela care e una cu Dumnezeu.

Iubiţi fraţi! Deoarece lucrul nostru e mare şi mult, iar puterea ne este mică, deoarece ne aşteaptă multe greutăţi, încercări avem lipsă de unita putere.

Apa numai unită poartă povara, focul unit topeşte, furnicarul unit se susţine, albinele numai unite strâng dulceaţa pământului, rândunicile unite călătoresc spre locul existenţei, circulaţia comerţului numai în aşa mod adaugă aurul precum şi industria lucrează lucruri mari. Avem multă, multă materie preţioasă de adus în circulaţie, avem aur, argint, care stă în loc nefructifer, avem multe tezaure preţioase în minele ascunse trebuie căutate, descoperite. Acestea toate numai prin puterea unită, puterea centralizată le vom putea săvârşi.

Puterea unită numai prin centralizare s-ar putea folosi potrivit şi acolo unde e lipsă de ea în măsura şi modul potrivit. Centrul puterii ar putea fi format la aceea ca să-şi atingă scopul şi acolo unde ar fi chiar şi numai o putere doritoare după Dumnezeu. Acest centru ar fi chemat la aceea a circulaţiei, a concentra toată puterea şi a o răspândi acolo unde este mai mare trebuinţă.  Aici trebuie a se dezvolta cultul şi a fi răspândit în măsură egală la toate firele circulaţiei în întreg centrul misiunii. Acesta a fi chemat a ţine toată legătura internă şi externă. Acest centru sau această centralizare ar fi dovada vie, că suntem „un trup, un spirit” chemaţi într-o speranţă având „un Domn, o credinţă, un botez”. „Un Dumnezeu şi Părinte al tuturor care este peste toţi şi în toate.

Iubiţi Fraţi! Chemarea noastră este sfântă şi spre lucrul sfânt suntem chemaţi, să fim una, Dumnezeu Unul este; mână-n mână la lucru suntem cu toţii şi Dumnezeu va da binecuvântarea peste munca simţurilor făcută întru El, răsplătind cu plată mare osteneala şi munca lucrătorului al lucrului sfânt. Ef. 4, 1-17.

La toate acestea progres bun şi sincer spre lucrul sfânt vă doresc din inimă.

                                        Ioan Popa

                            Ca confrate al d-voastră în Cristos.”