marți, 19 martie 2019

Sfârșitul lumei și rătăcirile cu sâmbăta! Georgiu Slăvu (Gheorghe Slev)



În repertoriul nostru muzical duhovnicesc, avem o cântare frumoasă și  adevărătă care spune:  „Cine altul decât Isus, poate fericire da?” În adevăr nimeni nu poate da fericirea, decât izvorul fericirii, Cel care are pentru noi mesajul care aduce fericire și se numește „Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu.”
Având în minte mesajul acestei cântări, merg mai departe și spun cine a primit mai mare har să găsească cărți vechi, scrise de înaintașii noștri baptiști, pe când erau la început și nu aveau încă recunoaștere, decât fratele Daniel Stoica. El este cel care în zilele trecute, poposind în casa unui frate Baptist, are ocazia să vadă cu ochii dumnealui, lucrarea: „Sfârșitul lumei și rătăcirile cu sâmbăta!”
Această lucrare a tipărit-o sub formă de afiș, să fie pusă pe perete și de acolo să se citească. Este o carte deschisă, dar a fost tipărită și sub formă de carte cu file. Alexa Popovici ne spune că a fost tipărită și în America în  anul 1918, la Cleveland. Tot fr. Alexa precizează că aproape toți baptiștii aveau cartea în casele lor.
Durerea mare este că nu știm anul în care a fost tipărită, iar o altă durere este că lipsește o parte din ea. Cartea a fost tipărită înainte de anul 1908.
Și pentru această descoperire mulțumim bunului Dumnezeu care ne dă carte după carte și încetul cu încetul se închide cercul descoperirilor cu o listă completă.
La următoarea întâlnire, o mare surpriză.


Încă o veste bună de la BCU Cluj



Mulțumim Domnului pentru acei oameni care au acceptat colaborarea între Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj și Comunitatea Creștină Baptistă Arad, care a făcut posibilă publicarea altor 5 numere de revistă baptistă pe site-ul lor. Fr. Daniel Stoica a scanat și Biblioteca Digitală le-a postat fără bani și fără plată.
Mulțumiri din partea baptistă pentru întreaga conducere a bibliotecii.
Mai jos am scris numele revistei, dați clic pe AICI și o să vă bucurați citind articole mai vechi de 100 de ani.
Adevărul, foaie religioasă, începând din 1911, 71 bucăți, vezi AICI.
Lumina: revista oficială a Comunității Bisericești Baptiste Române Oradea, sunt 27 bucăți, vezi AICI.
Lumina Orașului, de Constantin Adorian, 6 bucăți vezi AICI.
Monitorul Baptist, 3 bucăți, vezi AICI.
Vestitorul Creștin, București 13 bucăți, vezi AICI.
Dumnezeu merită toată lauda, cinstea și închinare.
Fii binecuvântat, Doamne!


sâmbătă, 16 martie 2019

Adunarea Generală a Comunității Creștine Baptiste Cluj



Sub binecuvântarea Domnului, la Cluj, în Biserica Baptistă din cartierul Iris, s-a ținut azi 16.03.2019  „Adunarea Generală a Comunității Creștine Baptiste Cluj”.
Atmosferă sfântă de închinare, de călăuzire a Duhului Sfânt, a fost peste întreaga adunare a delegațiilor veniți la aceste lucrări administrative.

Fr. Vasile Tămaș, după limbajul celor mai de demult i-am spune bătrânul frate Tămaș, a condus lucrările cu o demnitate, o îndemânare, curaj, de parcă acum îmi pare rău că nu mai este președinte. Adunarea sfântă a fraților delegați a votat sub călăuzirea Duhului Sfânt, frați vrednici de slujire într-o comunitate ce se întinde pe aproape 8 județe și un număr de 13.563  baptiști.



 Demnitatea de a fi președinte, Domnul i-a dat-o mai tânărului fr. Teofil Mihoc, păstor la Biserica Creștină Baptistă Jibou, frate cu rezultate bune în activitatea de slujire ca păstor, dar și ca fost membru în comitetul comunității.
Slujirea de secretar, Domnul i-a dat-o și mai tânărului frate păstor Aurel Boșca, frate cu experiență pastorală la Biserica Baptistă din Chiuiești, dar și cu slujire ca fost membru în comitetul comunității.
Toți ceilalți membrii din comitet sunt frați de cinste și dăruire în lucrarea Domnului.
Domnul să-i binecuvânteze pe toți membrii comitetului și să călăuzească poporul pe calea cea sfântă, pentru slava Domnului.
Mai jos redau lista întregului comitet.