Sub binecuvântarea Domnului, la Cluj, în Biserica
Baptistă din cartierul Iris, s-a ținut azi 16.03.2019 „Adunarea Generală a Comunității Creștine
Baptiste Cluj”.
Atmosferă sfântă de închinare, de călăuzire a Duhului
Sfânt, a fost peste întreaga adunare a delegațiilor veniți la aceste lucrări
administrative.
Fr. Vasile Tămaș, după limbajul celor mai de demult i-am
spune bătrânul frate Tămaș, a condus lucrările cu o demnitate, o îndemânare,
curaj, de parcă acum îmi pare rău că nu mai este președinte. Adunarea sfântă a
fraților delegați a votat sub călăuzirea Duhului Sfânt, frați vrednici de
slujire într-o comunitate ce se întinde pe aproape 8 județe și un număr de 13.563
baptiști.
Demnitatea de a fi
președinte, Domnul i-a dat-o mai tânărului fr. Teofil Mihoc, păstor la Biserica
Creștină Baptistă Jibou, frate cu rezultate bune în activitatea de slujire ca
păstor, dar și ca fost membru în comitetul comunității.
Slujirea de secretar, Domnul i-a dat-o și mai tânărului
frate păstor Aurel Boșca, frate cu experiență pastorală la Biserica Baptistă
din Chiuiești, dar și cu slujire ca fost membru în comitetul comunității.
Toți ceilalți membrii din comitet sunt frați de cinste și
dăruire în lucrarea Domnului.
Domnul să-i binecuvânteze pe toți membrii comitetului și
să călăuzească poporul pe calea cea sfântă, pentru slava Domnului.
Mai jos redau lista întregului comitet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu