vineri, 12 aprilie 2019

Muzeul Bibliei, mulțumim Ionel Tuțac



Felicit pe pastorul Ionel Tuțac pentru inițiativa deosebit de importantă și curajul de a-și expune colecția de Biblii și de a predica, prezentând ce este mai de preț, Cuvântul Domnului.
În ziua de luni 08.04.2018, fratele Ionel Tuțac, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Lugoj, m-a  invitat pe mine și pe fr. Daniel Stoica ca să prezentăm:
„Biblia, identitatea baptistă şi scrierile baptiste timpurii!”
 
Acest eveniment a avut loc la Bastionul Theresia din Timişoara, unde era deschis  Muzeul Bibliei, o colecție de 500 de Biblii din colecția de 800 de Biblii, din biblioteca  fratelui Ionel Tuțac.
Ionel Tuţac a început să colecţioneze Bibliile în 1999, după o vizită făcută la Societatea Biblică din New York, acolo unde sunt expuse peste 43.000 de exemplare diferite.

De partea noastră, am adus literatură baptistă veche, pe care am prezentat-o celor ce au trecut pragul muzeului. Se vede în poze, dar și AICI.
Interviul de seara, se poate vedea AICI.


Mai jos fratele Ionel se prezintă:
    „Am păşit în aceastã lume în data de 20 septembrie 1967, în localitatea Coşteiu de Sus, jud. Timiş, într-o familie de credincioşi baptişti, tatăl fiind păstor în zona Făgetului. Acolo, în micuţa noastră biserică, am avut ocazia să aud Cuvântul lui Dumnezeu vestit prin oameni simpli ca Ioan Ardelean, Ioan Mureşan, Ioan Roman, dar şi prin predicatori renumiţi ca: Liviu Olah, Gavril Crişan, Stanco Dragomir, Alexandru Lăpugean.
    Viaţa frumoasă pe care au trăit-o părinţii mei şi predica tăioasă pe care a rostit-o, la Lugoj, pastorul Ioan Ştef din Mediaş, m-au determinat să mă întorc la Dumnezeu, astfel că, după terminarea stagiului militar, l-am mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului în Biserica Baptistă din Făget. După terminarea liceului am urmat cursurile Institului Teologic Baptist din Bucureşti (1989-1993), iar apoi cele ale Facultăţii de Jurnalistică - Sociologie din Timişoara. Am continuat apoi pregătirea academică şi teologică la Institutul Politehnic din Timişoara (studii post-universitare) şi la Covington Theological Seminary (masterat şi doctorat).
     În decursul anilor am fost implicat în diverse slujiri cultice: secretarul (1999-2003) şi preşedintele (2003-prezent) Comunităţii Baptiste Timişoara, secretar general adjunct (2003-2007) şi secretar general (2007-prezent) al Uniunii Baptiste. Timp de 8 ani (2000-2008) am fost implicat în activitatea social-politică, fiind preşedintele Comisiei de Cooperare Interregională şi Integrare Europeană a Consiliului Judeţean Timiş. Din postura de secretar general al uniunii Baptiste am devenit şi membru în Consiliul Federaţiei Europene Baptiste şi al Alianţei Mondiale Baptiste.
     În 1991 m-am căsătorit cu Maria şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi copii: Miriam (16 ani) şi Bogdan (14 ani). Una din cele mai mari bucurii ale noastre a fost botezul copiilor la data de 4 Iulie 2010.


Grupul Logos, din Chisindia



În ziua de 09 aprilie 2019, prin ajutorul Domnului și dispoziția fr. păstor Daniel Stoica, am ajuns la Biserica Baptistă din localitatea Iermata, jud. Arad. Este o biserică înființată prin anii 1909 cu frați plini de dragoste pentru Evanghelie.
Aici a venit în misiune, cum veneau odată tinerii care întăreau bisericile de la țară, grupul „Logos” din Biserica Baptistă  Chisindia, județul Arad,  împreună Adrian Manole, păstorul bisericii.
Au cântat multe cântări și au fost plini de energie, plini de dragoste, pentru că fac bucurie prin cântările lor unor oameni dornici să audă cântările Domnului.
Aveau un repertoriu minunat și  îmi creștea inima la fiecare cântare, simțeam o apropiere de Dumnezeul cerului care a creat atâta frumusețe și înălțare sufletească în muzică. Mi-a umplut inima de bucurie, de un sentiment de mulțumire, de dragoste, îi iubeam pentru că îi auzeam cântând cântări de suflet, cântări cântate în lagărul comunist cu mare dragoste și mult curaj. Eram înălțat, trăiam momente sfinte și înălțătoare.
De aceea i-am filmat și i-am pus aici ca să-i ascultați și să vă bucurați.
Cu multă dragoste vă salut cititorii mei.


joi, 4 aprilie 2019

Secta protestantică-mistică a baptiștilor, acest vierme zdrobiți-l. Mesaj de 120 de ani.



În anul 2016 am scris un articol „Mulţumesc, Biserică Ortodoxă” vezi AICI. Vin cu aceeași mulțumire ziarului „Tribuna Poporului”, ce apare la Arad din 1897, să-i mulțumesc pentru  ce a scris în anul 1899, exact acum 120 de ani, despre baptiști[1].
Titlul articolului izvorăște sută la sută din spusele ziarului arădean care era de partea poporului român, dar nu sută la sută ca întreg, ci parte al poporului ortodox.
Autorul articolului face o privire asupra relațiunii dușmane, ce există între pocăiți și dieceza noastră, dar scoate la iveală câteva adevăruri de care noi ne bucurăm chiar dacă autorul este întristat și vrea să strivească viermele baptist. În articol spune de pocăiți, dar se referă expres la baptiști:

„Acest nefericit și nechemat oaspete: secta protestantică-mistică a baptiștilor (pocăiților).”

Primul lucru care ne bucură  este recunoașterea vitezei de extindere a Evangheliei în zona Aradului:

 „Nu este lucru zadarnic a ne ocupa cu această sectă eretică, care micșorează turma ortodoxă anual cu 500 – 600 maioreni  (mireni) dimpreună cu mulți minoreni (minori) care aparțin sufletelor pierdute.”

Dacă ne gândim că în jur de 600 de oameni primeau pe Domnul Isus în inima lor, spunem despre Evanghelie că se răspândea cu putere.
Al doilea lucru prezentat este că această încercare de a aduce Evanghelia la românii din Ardeal a reformaților, a eșuat:

 „În veacul al XVI-lea nu au putut clătina valurile apusene ale reformațiunei temeliile bisericii noastre.”

Al treilea lucru frumos este că  suntem numiți:
„un mic vierme”, referire poate la „viermele lui Iacov”, pentru că și el era numit slab.

Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel, căci Eu îţi vin în ajutor’, zice Domnul, ‘şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.’ (Isaia 41:14)

Așa s-a întâmplat și cu viermele baptist care a fost ajutat de Dumnezeu cu scopul de a predica Evanghelia la orice făptură.
Al patrulea lucru care aduce bucurie este că poporul român a fost un ogor bun pentru sămânța venită de la Dumnezeu, care este Cuvântul Său:

„Și cu durere trebuie să observ, că această nefericită sectă tocmai la noi a aflat terenul cel mai favorabil pentru lățire.”

Cuvinte mari folosește autorul articolului pentru care îi mulțumim post mortem, dar scopul baptiștilor nu a fost să slăbească, să răstoarne pe nimeni, ci să întărească în credință pe oamenii care doresc mântuirea lui Dumnezeu:

„iată acum un mic verme surpă la rădăcinile arborelui puternic, care mereu slăbește și nu produce nimic.”

Al cincilea adevăr pe care îl spune  clar și apăsat și la care subscriu și eu la 120 de ani, este următorul:

„Poporul suferă în neștiință mare religionară.. Dar ce vedem? Preotul tace și  amenință cu închisoarea.”

Autorul are și acuze la preoțimea ortodoxă, el spune:

„Se știe că românul ar uita de foame și de sete ascultând vreo cuvântare dumnezeiască. Dorul românului de a auzi întâmplările sfinte, a auzi învățăturile Mântuitorului și ale sfinților apostoli, care mângâie, vindecă și edifică, nu se poate descrie. Iar preoția noastră tocmai predica o neglijează. Sunt comune, unde moșneagul în întreaga lui viață a auzit una sau două predici sau nici una.”

Al șaselea adevăr care îl spune și este o bucurie face o profeție sută la sută corectă. După ce face o radiografie istorică în care spune că baptiștii au început în anul 1887 și cu greutățile întâmpinate în 10 ani au câștigat în jur de 600 aderenți, dar în anul în curs aderenții au crescut mult mai mult, apoi face profeția:

„De nu vom împiedica lățirea lor, peste 20 de ani am pierdut cel puțin 50.000 de suflete.”

Se accentuează că această creștere este o primejdie pentru Biserica Ortodoxă.
Al șaptelea adevăr spus acum 120 de ani este că baptiștii nu au fost numai din pătura de jos a societății, ci și din cei fruntași ai societății. Nu știu cum s-a putut întreține această informație,  că numai oamenii simpli, inculți, cei de jos se pocăiesc, iată ce spune autorul în articol:

„În orășelul Buteni vreo 20 de familii fruntașe, fără cei săraci, sunt pocăiți. Actualul birău (primar) Teodor Sida, încă e pocăit (baptist). Nu este lipsă a vă arăta ce influență are birăul asupra comunei.”

Îmi pare rău că autorul nu se semnează cu numele întreg, ca să găsim și alte adevăruri pe care poate le-a scris și pentru care i-am mulțumi. Articolul este pe net, se poate ceti direct din ziar, de AICI.
Dumnezeu merită toată slava și cinstea în veci.  


[1] Tribuna Poporului, Anul III, Nr 132, Arad, sâmbătă 10/22 iulie 1899, pp. 5, 6. Articol „Ticăloșia Pocăiților” articol semnat „S”