Revista „Arhiva Baptistă” Nr. 6/decembrie 2020, vă așteaptă

Harnici și hărăziți de Dumnezeu cu darul de a scrie, despre fapte petrecute în poporul baptist, colectivul redacțional al publicației „Arhiva Baptistă”, vine înaintea noastră cu un nou număr.

Revista are titlul „Cultivarea muzicii la baptiști” și este un adevăr, pentru că baptiștii au avut un program de acțiune prin care educau întreaga frățietate în taina maiestoasă a muzicii. La începutul secolului XX, anul 1900, nu era un lucru de apucat să dezvolți formațiuni corale între români, când cei mai mulți oameni nu știau să citească, nu știau să scrie și să vii cu pretenția să faci un lucru de calitate, cântând după notă și pe voci.

Baptiștii au învățat să citească, ca să se adape din Izvorul nesecat al Cuvântului lui Dumnezeu, au învățat să scrie, pentru ca apoi să poată scrie și să noteze lucrurile pe care le învățau, să le mai repete și să își scrie poezia pe care o auzeau în vreo biserică, să o poată memora și au învățat cu drag notele muzicale, ca să cânte la o cotă înaltă cântările lui Dumnezeu.

Recomand revista cu plăcere și nu vei regreta când o vei achiziționa și citi, vei vedea o lume despre care nu ai știut sau ai știut cu totul altfel despre poporul baptist. Abonează-te, pentru că frații o să ți-o trimită la timp și vei fi informat constant despre o lume care a apus, dar a avut valori și are și azi.

Bunul Dumnezeu să fie slăvit în veci și îl rog să binecuvânteze atât pe cei ce se trudesc să culeagă informații, cât și pe cei ce citesc, dar și pe dumneata cititorul meu drag.

Viața şi lucrarea pastorului Nicolae (Niculae) Sava, 1897-1972 de dr. Ionel Tuțac

 

Niculae Sava s-a născut în data de 29 septembrie 1897 în comuna Brătăşanca, județul Prahova, într-o familie cu 8 copii. Mama sa, Ana, era fiică de preot, iar tatăl său, Nicolae, era agricultor. Niculae era o fire tăcută, liniştită, un om căruia nu-i plăceau certurile. Mama sa îl ducea la biserică şi îl învăța să se închine la icoane, dar în inima lui apărea mereu întrebarea dacă aceasta este adevărata religie. Niculae  a făcut şcoala elementară de 5 clase în satul natal, dar mereu îi spunea mamei sale, că vrea să meargă la oraş să învețe o meserie, lucru care nu era pe placul tatălui său. În luna noiembrie 1910, cu învoirea mamei, Niculae pleacă la Ploieşti, unde se angajează ca ucenic la un atelier de croitorie. Speranța lui era aceea că la Ploieşti va găsi oameni buni şi credincioşi, dar patronul său trăia o viață de desfrâu. Dezamăgit de stilul de viață al acestui om, de duşmănia dintre lucrători, de înjurături şi vorbele murdare, Niculae a hotărât să plece la Bucureşti, la un unchi care era cantor la biserică, cu speranța că acolo va găsi un alt mod de trai. Şi-a părăsit patronul şi a plecat la Bucureşti. Unchiul său şi-a propus să îl trimită la o şcoală de cântăreți bisericeşti, dar în cele din urmă a ajuns să învețe croitorie. În cea de-a treia zi de Paşti a anului 1912, unchiul său l-a adus pe nepot în atelierul de croitorie al lui Niculae Olteanu. Acesta era credincios, citea Biblia şi se purta blând cu angajații săi. Într-o dimineață a ieşit din cameră cu o carte mare, s-a aşezat la masă şi a început să citească. Inima lui Niculae s-a deschis la tot ce auzea. Într-o sâmbătă un alt credincios l-a invitat pe Niculae la adunare. Acesta i-a spus că acolo va putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Inima îi tresălta de bucurie că va avea ocazia să audă despre Domnul Isus. De mic copil, îl atrăgea orice scriere despre Dumnezeu. Când găsea o bucată de hârtie cu numele lui Dumnezeu o împacheta şi o băga în buzunar. Duminică, când a ajuns la adresa primită, a găsit un grup de 10-12 persoane, bărbați şi femei, dar şi vreo 3 tineri. Era prima adunare baptistă din  Bucureşti, deschisă la 25 decembrie 1912, într-o cameră donată de o credincioasă germană cu numele Beckes. O tânără l-a invitat să se aşeze pe un scaun şi i-a spus că imediat va începe  un serviciu religios. La masă s-a aşezat un bărbat tânăr care a citit din Biblie, s-au rugat, au cântat, iar apoi tânărul a explicat cele citite. Tânărul predicator era Constantin Adorian. Din acel moment inima tânărului Niculae Sava s-a liniştit. În sfârşit, a găsit oamenii pe care îi căuta. El a început să vină cu regularitate la adunare, iar într-o zi  şi-a cumpărat un Nou Testament pe care a început să îl citească. Uneori ieşea seara în fața atelierului şi citea la lumina felinarului Cuvântul Sfânt. Avea însă două piedici: frica şi ruşinea. Frica de părinți şi ruşinea că este văzut de lume că merge la o micuță adunare. Într-o seară, chinuit de gândul acesta, a intrat în atelier şi a îngenuncheat ca să se roage. Se ruga astfel: "Doamne Isuse, tot ce spui Tu în Sfânta Evanghelie este adevărat. Eu sunt un copil străin între străini şi am frică şi ruşine să te urmez. Te rog arată-mi ce trebuie să fac ca să fiu un ucenic al Tău". Deodată a simțit un curent în tot corpul. Era înnoit, schimbat. Avea sentimentul că nu mai era pe pământ. După o perioadă de timp a deschis ochii, dar i-a părut atât de rău că acele clipe de bucurie au trecut aşa rapid. Sufletul lui era însă înviorat. Primul lui gând a fost să meargă acasă  şi să spună părinților ce s-a întâmplat în viața lui. Cu prima ocazie, când a plecat acasă, a istorisit mamei ce bucurie are în suflet. I-a citit din Noul Testament. Mama sa plângea când auzea de suferințele Domnului Isus. Ea îi spunea: "E bine ce ai făcut, dar de ce ți-ai lăsat legea". El răspundea: " Nu am lăsat-o maică, ci am găsit-o!" Tatăl l-a luat în cameră şi l-a întrebat despre viața ce o ducea acum, cum se ruga şi ce învăța. După ce l-a ascultat, i-a spus:" Calea e bună! Şi eu o cunosc! Am şi eu un Nou Testament, îl citesc, dar nu pot ține această cale. Tu urmeaz-o că este bună, dar dacă te laşi de ea, va fi de 7 ori mai rău". Această descoperire a noii vieți a mărturisit-o în biserică şi a cerut să fie botezat în numele Domnului Isus. La Sărbătoarea Crăciunului din anul 1913 au venit la Bucureşti doi bătrâni predicatori din Ardeal, ca să ordineze ca păstor pe fratele Constantin Adorian şi ca diacon pe fratele Ioan Branea. Erau frații Teodor Sida din Buteni şi Gheorghe Slăvu (Slev), bătrânul învățător din Aciuța. Niculae a fost prezentat ca fiind un tânăr convertit şi a fost rugat să depună mărturia întoarcerii lui la Hristos. Bătrânii au considerat că Niculae este prea tânăr pentru a fi botezat, dar Constantin Adorian a intervenit şi a spus că el este convins că Niculae este născut din nou şi că va cere adunării să îl accepte. El a fost botezat, în data de 24 ianuarie 1914, de către Constantin Adorian, la vârsta de 16 ani. S-a dedicat  lui Dumnezeu din tinerețe şi a slujit până la adânci bătrâneți, câştigând multe suflete pentru Hristos. Primul suflet pe care Niculae l-a câştigat pentru Hristos a fost un tânăr, Ilie Tudorof. A stat de vorbă cu el până la miezul nopții. A doua zi, fiind duminică, l-a invitat la adunare. Aici a auzit Cuvântul, s-a pocăit, apoi s-a botezat şi mai târziu a fost chemat pe front în Bulgaria. Pentru că iubea muzica, Niculae şi-a cumpărat o vioară şi a început să cânte în adunare. Într-o duminică sora Staneschi l-a invitat la masă. Soțul acesteia nu era pocăit. Ei aveau un copil cu numele Jean, dar care nu voia să

vină la adunare. Niculae s-a împrietenit cu el şi au început să cânte amândoi. Jean a început să frecventeze biserica, s-a convertit, s-a botezat, iar mai târziu a devenit predicator şi director al Seminarului din Bucureşti. Un alt tânăr care s-a întors la Dumnezeu a fost Ghiță Niculescu. Acesta lucra cu Niculae, dar fuma şi înjura mereu. Într-o duminică a fost invitat la biserică, a auzit Cuvântul şi s-a pocăit. Mai târziu a fost de un real ajutor în lucrul Domnului. Prin el s-a întors la Domnul fratele său Ion Niculescu, care mai târziu a devenit diacon al bisericii. În adunarea din Bucureşti era un geamgiu cu numele Tudor Mihuț. Într-o duminică acesta l-a invitat pe Niculae la masă cu scopul de a-i vorbi soției lui despre Dumnezeu. Aceasta era o femeie rea. Când l-a văzut pe Niculae s-a uitat urât la el. Acesta a luat copilul lor în brațe, s-a jucat cu el, iar fața femeii s-a înseninat. Niculae a invitat-o la biserică, ea s-a convertit, iar odată cu trecerea timpului familia aceasta a devenit foarte ospitalieră, toți cei care veneau la biserică ca musafiri din alte părți ale țării, fiind invitați la ei la masă. Abilitatea lui Niculae de a evangheliza, l-a determinat să ia hotărârea de a lucra pentru câştigarea sufletelor pierdute. În anul 1915 Casa de rugăciune a fost mutată din strada Apele Minerale în strada Episcop Radu. Pentru că o parte dintre membrii bisericii locuiau în acea zonă a oraşului, s-a luat decizia ca ei să  continuie să se adune aici, iar Niculae a fost rugat să le predice. Avea doar 17 ani. În anul 1916 România a intrat în război. Tineretul a fost evacuat în Moldova. Niculae a plecat şi el, iar la Bucureşti a rămas să predice fratele Carol Strobel. La Iaşi, unde s-a stabilit, Niculae s-a întâlnit cu mai mulți credincioşi baptişti mutați din Bucureşti. Aici, pe strada Sărăriei, s-au întâlnit la rugăciune şi studierea Cuvântului 3 militari: Ioan Constantinescu, David Teodoresc şi Niculae Sava. Ei se rugau ca Dumnezeu să deschidă o uşă pentru predicarea Evangheliei la Iaşi. Niculae a locuit o vreme la familia Raveluc. Aceştia aveau 2 fete, Maria şi Lenuța, care au auzit Evanghelia şi s-au pocăit. Aşa a început lucrarea baptistă în Iaşi. Chiar dacă începuturile au fost slabe şi dificile, Dumnezeu a binecuvântat sămânța care a fost semănată. După încheierea războiului şi retragerea trupelor germane, Niculae s-a reîntors în Bucureşti. S-a ataşat de biserica din strada Episcop Radu, unde a organizat Şcoala Duminicală, corul şi orchestra de mandoline. În anul 1919, luna noiembrie, Niculae s-a căsătorit cu Mărioara Atanasiu, iar mai târziu Dumnezeu i-a binecuvântat cu un copil, Corneliu. Ca să îşi întrețină familia, a deschis un atelier de croitorie, dar gândul lui era mereu la lucrarea Împărăției. Soția i-a fost de mare ajutor, fiind activă în corul bisericii şi în orchestra de mandoline. În primăvara anului 1922, un proprietar de terenuri din cartierul Ferentari, a început să vândă locuri pentru casă  pe terenul arabil ce-l avea. Niculae a cumpărat o parcelă, a început construcția unei case şi în anul 1924 s-a mutat în noul cartier. Bucuria mutării în noua casă a fost de scurtă durată, deoarece soția sa s-a îmbolnăvit de o boală gravă, de care a suferit până la moarte.Printre cei care şi-au cumpărat parcele au fost: Constantin Adorian, Ion Branea, Carol Strobel, Ion Omuț, ş.a. Toți căutau să îşi facă case, deoarece chiria era destul de mare în Bucureşti. În anul 1924 în noul cartier se ridicaseră o mulțime de case, iar acest lucru însemna o excelentă oportunitate de evanghelizare. Într-o duminică Niculae a strâns 7 copii şi a început să îi învețe cântări şi poezii. În fiecare duminică se întâlnea cu ei pe câmp, iar numărul creştea de la o săptămână la alta. Numărul lor a ajuns la 45, iar Niculae a organizat lucrarea pe clase şi şi-a luat ca ajutoare pe frații Victor Gőrung şi C. Popescu. Erau 3 clase de Şcoală Duminicală, iar cântecele copiilor atrăgeau atenția părinților. Niculae a numit Şcoala Duminicală, " Renaşterea". Vestea despre această nouă lucrare s-a răspândit rapid, iar unii credincioşi care din cauza distanței nu mai puteau merge în oraş la biserică (care era în capela Seminarului), veneau la Şcoala Duminicală. Alături de copii veneau şi părinții acestora şi prieteni de-ai lor. Într-o discuție avută cu pastorul bisericii, Constantin Adorian, fratele Niculae Sava i-a propus deschiderea unei case de rugăciune în cartierul Ferentari, dar dânsul nu era de acord. El avea în plan construirea unui Palat al Evangheliei cu 2.500 de locuri, dar care nu s-a realizat niciodată din lipsă de fonduri. La insistențele fratelui Sava, pastorul Constantin Adorian a acceptat deschiderea unei biserici în cartierul Ferentari, în casa fratelui Ion Omuț. Biserica l-a delegat pe fratele Ioan Branea ca predicator al bisericii din Ferentari. Localul era însă prea mic pentru poporul care venea la închinare. Fratele Niculae a stat de vorbă cu Carol Strobel din Biserica Germană, care  cumpărase 2 parcele în cartierul Ferentari, despre dezvoltarea lucrării, iar acesta a donat terenul pentru construirea unei case de rugăciune. Niculae Sava a înțeles că motto-ul lui ar trebui să fie: "Dacă îl ai pe Dumnezeu ca tovarăş de viață, să-ți faci planuri cât mai mari!" În luna ianuarie a anului 1926 a fost convocată, la Bucureşti, o şedință a bisericilor din Vechiul Regat. La această şedință s-a ținut şi un curs biblic de pregătire pentru cei ce îl mărturiseau pe Domnul Isus. Printre cei care au participat a fost şi fratele Ioan Kloss din Craiova, care avea însărcinarea de a cere un frate român care să înceapă lucrarea  Domnului în Oltenia. Primul misionar şi colportor de Biblii la Craiova a fost fratele Carol Crijanovschy. În Craiova erau 3 familii de creştini baptişti germani. Mai erau credincioşi baptişti în comunele Cetate şi Segarcea, dar nu avea cine să îi păstorească. La cererea fratelui Kloss nu s-a găsit niciun Pavel care să răspundă: "Treci în Oltenia şi ajută-ne!" . După şedință  fratele Kloss a insistat către fratele Adorian să nu uite de cererea sa. Acesta l-a îndrumat înspre fratele Niculae Sava. În urma discuției cu fratele Sava, acesta înțelege că este voia lui Dumnezeu să se mute în Oltenia, iar în data de 23 aprilie 1926, împreună cu soția şi băiatul se stabileşte la Craiova. În ziua de Paşti a anului 1926 are loc deschiderea  Casei de Rugăciune a Bisericii Creştine Baptiste din Craiova, într-o sală cu chirie de pe strada Sfântu Dumitru nr.12. Unitatea bisericii, implicarea acesteia în activitatea evanghelistică, organizarea  tineretului şi a femeilor, dezvoltarea activității muzicale fac ca lucrarea Domnului să prospere la Craiova. În luna iulie 1928, în urma propunerii bisericii, fratele Sava, care avea 30 de ani, este ordinat ca păstor, de o comisie formată din frații Constantin Adorian, Gheorghe Vulpescu şi Ioan Branea, pentru biserica din Craiova şi zona Oltenia . In luna august fratele Niculae trece prin cel mai greu examen al vieții sale. Scumpa sa soție, Mărioara, în vârstă de 26 ani, care suferea de o boală grea, a plecat în veşnicie, lăsând în urmă multă durere şi un fiu orfan  de 7 ani. Peste un an, în 1929, din cauza lucrării şi a nevoilor familiale, fratele Niculae  s-a căsătorit cu sora Ana Socaci din Aiud, care s-a ataşat de copil şi a fost de mare ajutor în lucrare.

În comuna Cetate era un grup de credincioşi baptişti care a cerut bisericii din Craiova să îl trimită pe fratele Sava să îi ajute în lucrare. Timp de 3 ani fratele a ajutat lucrarea, organizând un botez în Dunăre, oficiind 2 căsătorii şi instalându-l ca păstor pe fratele Ioan Frâncu, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. În următorii ani, 2 bărbați, Gurgulescu Cornel şi Bărbulescu Ilie, zidesc o Casă de rugăciune pe terenul donat bisericii de văduva Ioana Cherchez. Fratele Niculaie s-a mai implicat în ajutorarea Bisericii din Segarcea, dar şi în plantarea bisericilor din: Mănăstireni, Călimăneşti şi Românați, județul Vâlcea. În Călimăneşti, fratele Sava a fost învinuit şi arestat, deoarece era învinuit că face propagandă comuniştilor. Este înaintat Procuraturii Tribunalului Vâlcea, dar după cercetare a fost eliberat, cu condiția  să nu mai meargă la Călimăneşti. Când a fost întrebat de procurator dacă este comunist, acesta a scos Biblia din geantă şi a răspuns: "Eu sunt creştin. Cred în Isus Hristos şi predic Sfânta Evanghelie". În anul 1930  Casa de Rugăciune s-a mutat din strada Sfântul Dumitru în strada Sfântul Mina, având o sală mai mare, locuință pentru păstor, birou şi dependințe. Auzind că cei din Craiova au păstor, baptiştii din Turnu Măgurele, care aveau o bisericuță într-o cameră cu chirie, au trimis o scrisoare fraților lor prin care le cereau ajutorul. În județul Teleorman nu era nici un slujitor ordinat, dar erau câteva biserici. Fratele a vizitat credincioşii din Turnu Măgurele, Segarcea din Vale, Lița, Olteanca, Sloborăşti, Nenciuleşti, Şoimu, Prințul Ferdinand, Elisabeta, Pauleasa, Smârdioasa, ş.a. A ținut cursuri biblice, a predicat, a organizat evanghelizări. În 6-7 ianuarie 1932 la Biserica Baptistă din Craiova a fost convocată o conferință regională cu toate bisericile şi filialele din zona Oltenia. Această Conferință a hotărât următoarele:

1. Toate bisericile şi filialele din județele Dolj, Romanați, Vâlcea şi Teleorman se organizează în cercul bisericesc Craiova.

2. Se decide editarea revistei "Luminătorul creştin", în care să fie publicate predici şi sfaturi pentru creşterea spirituală a credincioşilor.

3. Conferința aprobă alegerea fratelui păstor Ilie Matei din Sloborăşti ca păstor pentru bisericile din Teleorman.

4. S-a propus organizarea departamentelor de femei, tineret şi Şcoală Duminicală.

5. Stabilirea datei viitoarei Conferințe cercuale.

Au susținut referate următorii: Ioan Kloss despre dărnicia creştină, Ioan Frâncu despre organizarea bisericească, Dumitru Bojan despre rugăciunea în familie, Niculae Sava despre sfințenia creştină şi Ecaterina Căprariu despre rolul femeii. Aceste referate au fost benefice pentru bunul mers al lucrării baptiste din zona Oltenia. În seara zilei de 15 februarie 1932, în comuna Balaci, din județul Teleorman, fratele Sava a fost arestat, din ordinul preotului, alături de alți 5 credincioși baptiști. Au fost bătuți până la sânge și după o noapte de schingiuiri au fost legați în lanțuri, scoși în stradă și purtați sub escortă de jandarmi prin comună. Lumea privea îngrozită, femeile plângeau, iar primarul mergea înaintea convoiului și striga în gura mare: “Bolșevicii, comuniștii, la moarte cu ei.” Au fost înaintați Tribunalului Turnu Măgurele, dar cercetările făcute de Procuratură au dovedit că nu sunt vinovați și au fost puși în libertate. Medicul primar a eliberat certificate cu rănile produse. Procesul s-a judecat, iar cei vinovați au fost condamnați și amendați. În urma hotărârii judecătorești, oamenii impresionați de atitudinea credincioșilor și-au deschis inima față de Evanghelie, s-au pocăit și au zidit o frumoasă Casă de Rugăciune.

În Adunarea Generală a cercului Craiova, din data de 17 iulie 1933, s-a aprobat cererea bisericilor din județul Mehedinți de a intra în componența cercului Craiova. A fost de asemenea recunoscut ca păstor fratele Ilie Păunescu pentru bisericile din Turnu Severin, Gura Văii și Rogova. Odată cu luarea acestei decizii, cercul Craiova se întindea pe toată Oltenia, având 4 păstori ordinați și un număr de 500 de credincioși. Bisericile aveau organizații de tineret, femei, Școală Duminicală, coruri, iar la Craiova aveau orchestră de mandoline. Femeile baptiste erau implicate în ajutorarea bătrânilor, săracilor și în întreținerea Orfelinatului din Prilipeți. Toți credincioșii erau plini de dragoste și cu înflăcărare ajutau lucrarea lui Dumnezeu. În acea vreme în toată țara era o singură Comunitate Baptistă, la Arad, care reprezenta Cultul Baptist în fața Departamentului Cultelor. În anul 1933 Departamentul Cultelor a dat o decizie ca fiecare regiune să aibă o Comunitate din care să facă parte bisericile din regiunea respectivă. Comunitatea Baptistă Craiova a fost recunoscută ca personalitate juridică având nr. 58776/16965 din 1933. Președintele Comunității a fost ales fratele Toma Kloss, secretar a fost ales Iuliu Căpraru, iar casier Nica Petru. În anul 1934 a apărut Buletinul oficial al Comunității, în care se publicau diferite decizii, dispoziții ministeriale, articole, știri din câmpul Evangheliei. Fratele Sava, în calitate de predicator și misionar, purta cea mai mare grijă de educația copiilor și a tinerilor. În acest scop a publicat 2 volume de poezii intitulate „Tezaurul tineretului”. S-au editat mii de volume, care s-au epuizat repede.

În următorii 2 ani, fratele Sava s-a ocupat mai mult de organizarea bisericilor din județul Mehedinți. Astfel, în vara anului 1935 a stat 2 luni la Turnu Severin și cu ajutorul fraților din Moldova Nouă, care lucrau ca zidari în acest oraș, au amenajat un local pentru biserică în centrul orașului. Înainte clădirea era la marginea orașului. Mutarea clădirii în zona centrală a avut un puternic impact, mulți prieteni vizitând Biserica. Trecuseră 10 ani de la deschiderea Casei de Rugăciune și Biserica din Craiova avea deja bărbați care lucrau serios în lipsa păstorului care făcea misiune în toată regiunea. Biserica din Craiova avea deja peste 100 de membri, la Cetate lucrarea se dezvoltase frumos, iar la Turnu Măgurele se reușise ridicarea unei clădiri proprii.

În anul 1936 Uniunea a chemat pe toți predicatorii la un curs biblic la București. Cu acest prilej comitetul Uniunii a făcut cunoscută nevoia unui misionar pentru Moldova. La Iași existau doar 2 familii de credincioși baptiști. La apelul Uniunii nu răspundea nimeni. Fiecare dorea să-și păstreze locul călduț unde slujea. Cine era dispus să înceapă o lucrare cu doar 2 familii? Fratele Sava a anunțat Uniunea că dacă nu vrea nimeni să meargă, va merge el. “Am lucrat 10 ani în Oltenia. Acolo sunt frați care pot duce mai departe lucrarea, iar dacă este voia Domnului, voi merge eu. Dați-mi timp de rugăciune și meditație.”

Venind acasă la Craiova a adus la cunoștința Bisericii și a Comunității nevoia fraților din Moldova, care au fost de acord cu mutarea lui în Moldova. Biserica a propus pe fratele Ioan Kloss ca păstor, care a fost ordinat în ziua de 31 octombrie 1936, de frații Lucașa Sezonov și Niculae Sava. Era chiar ziua în care se împlineau 10 ani de la deschiderea Casei de Rugăciune din Craiova.

Lucrarea din Iași a început în toamna anului 1917 într-o casă din strada Sărăriei. Trei militari s-au întâlnit la rugăciune cerându-i lui Dumnezeu ca în acest oraș să se deschidă  o ușă pentru predicarea Evangheliei. Acești trei militari au fost: Ion Constantinescu, David Teodorescu și Niculae Sava. Fratele Sava a locuit o perioadă de timp în Șoseaua Tutorii la familia Raveluc. Aici a început să-l mărturisească pe Domnul Isus și mântuirea în jertfa Sa. Tinerele Maria și Lenuța Raveluc s-au convertit, crezând în jertfa Domnului Isus. La Iași, Evanghelia a fost vestită și de alți credincioși care frecventau Adunarea Creștinilor după Evanghelie. Baptiștii care se stabileau în acest oraș, frecventau această Adunare, dar în următorii ani, fratele Ordeanu din București, care a făcut armata la Iași, i-a organizat pe credincioșii baptiști. După plecarea sa  însă, lucrarea s-a oprit. Revista „Farul Creștin” din data de 31 octombrie 1936 a anunțat că fratele Niculae Sava a fost transferat din Craiova, unde fusese păstor timp de 10 ani,  la Iași. Fratele este căsătorit, are 5 copii și locuiește în strada C. A. Roseti, nr.39. La Iași, fratele Sava a luat legătura cu cele 2 familii baptiste: Constantin Arbore și Gheorghe Cazacu. Întâlnirile de rugăciune se țineau în locuința fratelui Sava, la care luau parte și 2 tinere credincioase din Basarabia: Elena Seracum și Alexandra Socodor. Ele aduceau și 2 prietene: Florența și Gica Toma.

Un lucru interesant a contribuit la promovarea credinței baptiste la Iași. O fetiță de 12 ani din Craiova a fugit de la părinții săi adoptivi și a venit la Iași în familia fratelui Sava. Acesta a anunțat părinții că fiica lor este la Iași. Părinții au anunțat Poliția, iar fratele Sava a fost ridicat de la locuința sa și dus la cercetări. În următoarea zi, ziarele locale publicau știrea cu litere mari: “O fetiță fugită de la părinții săi din Craiova a fost găsită la misionarul baptist din strada C.A. Roseti nr. 39. Acesta voia să o convertească la credința baptistă.” Fratele Sava a fost audiat și eliberat, iar fetița a fost trimisă acasă. Acest fapt a fost folosit într-un mod minunat pentru începerea lucrării Evangheliei în orașul Iași și în întreaga Moldovă. Prin intermediul presei, credincioșii baptiști din zona Moldovei au aflat despre mutarea unui misionar pe care nu îl cunoșteau, dar despre care auziseră. Prima vizită la Iași a fost a fratelui Vasile Tărniceriu din comuna Vânători, care a venit la Iași și l-a invitat pe fratele Niculae la Vânători.

Într-o zi, la Bariera Copou, aștepta o cotigă cu un cal, iar tânărul Ghiță Tărniceriu, care aducea lapte la oraș, l-a condus pe fratele Sava la Vânători. Aici avea să facă cunoștință cu fratele Silvestru Andruciuc și cu alți frați și au hotărât să deschidă o Adunare în această comună. Fratele Niculae a hotărât să meargă la Vânători în fiecare săptămână, unde a ținut cursuri biblice și a format un cor de copii.

După o perioadă de timp, fratele Sava hotărăște deschiderea unei Case de Rugăciune la Iaşi, în strada Sărăriei. Deschiderea a avut loc în data de 15 februarie 1937, iar la eveniment au participat peste 70 de suflete: frați, surori, prieteni și vizitatori. Biserica era formată doar din 10 membri. Ziarele locale au anunțat acest eveniment, iar frățietatea din Moldova a aflat adresa Bisericii. Casa de Rugăciune avea 2 camere, dar era prea mică pentru poporul care venea să asculte Cuvântul Domnului. S-a hotărât astfel închirierea unui locaș mai mare. S-a închiriat o casă în strada Zugravi, unde exista o sală de închinare, dar și o locuință pentru păstor. În toamna anului 1937 Biserica s-a mutat în noul local. Primul botez a fost oficiat în comuna Vânători în 1 August 1937, iar prima căsătorie în biserica din Iași în 15 iulie 1937.

Într-o seară, pe când se făceau repetiții de cor, un tânăr asculta la fereastra Casei de Rugăciune, din strada Zugravi. Tânărul Sava Corneliu l-a observat și l-a invitat să intre în adunare. Acesta a început să ia parte la serviciile de evanghelizare ale bisericii și să caute să înțeleagă rostul  vieții de credință. Mai târziu s-a predat Domnului și s-a  botezat. Era fratele Niculae Sfatcu, care își găsise liniștea sufletească și care avea să fie de mare folos în lucrarea Domnului de la Iași.

Bisericile și filialele din Moldova cereau unirea cu biserica din Iași și doreau ca împreună să formeze Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Iași. Astfel fratele Sava a vizitat bisericile din județele Dorohoi, Iași, Botoșani și Bălți, unde a ținut cursuri biblice, evanghelizări, botezuri și căsătorii. Mâna Domnului l-a condus pretutindeni. În comunele Stânca și Negreni a fost ales și ordinat ca lucrător al Evangheliei fratele Haralambie Cosmoleanu, care lucra în județul Dorohoi. El simțea însă nevoia de o întâlnire mai mare a tuturor credincioșilor din regiunea Moldovei, spre a se putea consfătui asupra viitorului și a lucrului lui Dumnezeu din această regiune. Biserica din Iași a hotărât să organizeze conferința pentru care a închiriat o sală mare, sala de sport și muzică. A făcut cunoscut acest eveniment autorităților și Uniunii Baptiste.

Fratele Niculae a organizat un cor format din 50 de tineri din mai multe biserici și în ziua de 13 februarie 1938 s-a deschis Conferința care a durat 3 zile. Au fost prezenți reprezentanți ai autorităților și ai presei. Ziarul Opinia scria: “În ziua de 13 februarie în marea și frumoasa Sală de sport și muzică s-a deschis Conferința Anuală a Comunității Creștine Baptiste Iași. Domnul Silvestru Andriciuc a ținut o oră de rugăciune pentru țară și pentru pace. Apoi a vorbit domnul Niculae Sava, pastorul Bisericii din Iași, despre: “Cristos în viața creștinilor.” După-masă a avut loc un program festiv format din bucăți corale și declamații. Tânărul Corneliu Sava a citit un referat despre misiunea tineretului creștin, iar domnul Niculae Sava a ținut o conferință cu tema: “Cristos și pacea lumii”. Totul a decurs în cea mai bună ordine.” Acesta a fost comunicatul ziarului Opinia. Deși fratele Sava a invitat Uniunea Baptistă să trimită un reprezentant la această frumoasă manifestare, nu a venit nimeni. În acele zile unul din copiii fratelui Sava era grav bolnav, având temperatură de 40 grade. Fără a se putea odihni prea mult, a trebuit să facă față unei lucrări atât de importante. Dar Domnul a fost cu el și în slăbiciune i-a dat putere. Numele Domnului a fost slăvit prin această lucrare. Au urmat încă 2 zile în care s-a discutat și hotărât unirea tuturor bisericilor într-o Comunitate și organizarea lucrării. Toți au fost cuprinși de o dragoste sfântă și Dumnezeu a binecuvântat hotărârile luate de Conferință. Pentru că localul din strada Zugravi nu mai corespundea nevoilor Bisericii și Comunității s-a închiriat o sală mare în strada Palat nr.2, cu o suprafață de 100 mp, înaltă de 7 metri, care pe timpuri fusese Sala Tronului fostului domnitor Petru Șchiopu. Aici s-a făcut mobilier nou și s-a amenajat un baptistier pentru oficierea botezurilor. Aici a fost efectuat botezul tinerei Theodora Atanasiu, fiica surorii Lenuța Raveluc, care a primit Cuvântul Domnului prin fratele Sava în anul 1917. Tot aici a fost botezat și tânărul Aurel Chirculescu și a fost oficiată căsătoria sa cu sora Tudorița Atanasiu. Tot aici a avut loc și căsătoria fratelui Ioan Isac cu tânăra Alexandra Socodor. Ioan Isac a fost secretar general al Uniunii Baptiste. Deși sala era mare, adeseori era neîncăpătoare. Biserica din Iași avea un cor mixt, o orchestră de mandoline, o organizație de tineret și una de femei.

În anul 1939 bisericile din  județul Dorohoi au fost închise. Fratele Sava a mers să ceară deschiderea lor. S-a deschis Casa de Rugăciune din Stânca și urma să se deschidă și cea din Havârna, dar șeful de post l-a arestat exact când urma să aibă loc serviciul divin. A doua zi fratele a fost trimis sub escortă, pe un ger siberian, în luna februarie, la Legiunea de Jandarmi din Dorohoi. Acolo i s-au făcut acte de dare în judecată la Curtea Marțială, apoi a fost transferat la Inspectoratul de Jandarmi din Cernăuți. A fost băgat într-o pivniță rece, unde a stat toată noaptea, iar a treia zi a fost înaintat Curții Marțiale din Cernăuți, fiind învinuit de propagandă comunistă.

Fratele s-a încredințat în mâna Domnului și în rugăciunea făcută în închisoarea Curții Marțiale a simțit că se mișcă clădirea. Salvarea a venit din partea procurorului care i-a dat libertatea, văzând că are acte în regulă. Fratele Sava a plecat la frații din Cernăuți și le-a istorisit binele pe care Domnul i l-a făcut. A fost un mare prilej de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru dragostea și purtarea Sa de grijă.

Fratele Sava a vizitat de mai multe ori Bucovina, unde a ținut cursuri biblice și evanghelizări la Cernăuți, Davideni, Pătrăuți și Ocna. Cursurile se traduceau în limbile ucrainiană și germană. Odată cu venirea la putere a guvernului antonescian, s-a dat ordin să se închidă toate bisericile baptiste. Credincioșii au început să fie arestați și trimiși în judecată, fiind învinuiți de propagandă comunistă.Fratele Niculae Tofan din satul Niculcea, județul Dorohoi, a fost judecat  de Curtea Marțială din Cernăuți și condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că a fost găsit stând pe genunchi la rugăciune împreună cu alți credincioși în casa sa.

În anul 1941 țara noastră a fost târâtă în război, iar fratele Sava a fost concentrat pentru muncă. Din 9 iulie 1941 până în 6 Martie 1943, când a fost rănit într-un accident, fratele a stat pe front. Timp de 4 luni și 15 zile a fost internat  într-un spital de campanie, iar apoi a fost lăsat la vatră. Când s-a reîntors la Iași, a descoperit că membrii familiei și apropiații erau răspândiți. Pentru că frontul de Răsărit se apropia de Iași, s-a dat ordin de evacuare a familiilor cu copii. În 21 martie 1944 fratele Sava, împreună cu soția și cei 7 copii, au primit ordin de evacuare și au plecat în pribegie. Nu au putut să ia nimic din casă, decât haine și perne în saci. De la Iași familia Sava s-a stabilit provizoriu în casa părintească de la Brătășanca, de unde a plecat în urmă cu 34 de ani. Soția sa trebuia să nască cel de-al optulea copil. Venise timpul. În seara zilei de 5 aprilie a fost dusă la maternitate la Ploiești, dar în 6 aprilie a sunat alarma și Ana Sava a plecat din maternitate să vină acasă de teama avioanelor. A mers pe jos 6 kilometri. Până la Brătășanca  mai erau 10 kilometri. A oprit o mașină, dar pentru că nu era loc, a stat pe scară 9 kilometri. În acea zi maternitatea din Ploiești a fost distrusă, dar Ana a scăpat. Aceasta a născut un copil sănătos, cu numele Titus. Fratele Niculae, împreună cu băieții mai mari, au muncit la câmp, au făcut o mică fermă și au construit încă o bucătărie, o cameră și un grajd. Domnul a binecuvântat munca lor. Când se așezaseră mai bine, au primit următoarea veste: ”Treci în Macedonia și ajută-ne!” Mai mulți frați din Moldova și familia Tărniceriu erau refugiați în Banat, la Cenad. Acolo erau 6 biserici fără predicator. Scrisoarea pe care i-a trimis-o familia Tărniceriu spunea: “Vino în Banat. Să nu-ți pară rău de ceea ce lași în urmă. Ți-am pregătit hrană și casă pentru un an!” Fratele Niculae ezita să plece, dar un glas îi spunea: ”Pleacă pentru Mine!” Era vocea Domnului. Fratele Niculae a plecat să vadă cum stau lucrurile în Banat. A ajuns la Sânnicolau Mare unde era așteptat. A văzut nevoia lucrării și s-a hotărât să se mute în Banat. În luna septembrie erau deja stabiliți în noua locuință: o cameră, cu o bucătărie, cu pământ pe jos. Soția a rămas acasă cu copiii, iar el a început să lucreze în bisericile din: Sânnicolau Mare, Pesac, Valcani, Igriș, Nerău și Cenad. Timp de 4 ani a cutreierat Banatul și a mai deschis filiale la Secusigiu și Cheglevici. Copiii au crescut. Unul s-a angajat la C.F.R. Era tâmplar. Doi au mers la Școala de Muzică din Reșița. Fata s-a angajat la o casă de copii din Timișoara. În lucrarea Domnului a avut mai multe botezuri. Cel mai mare a fost la Igriș cu 4 suflete. Copiii făceau naveta la Timișoara. Plecau dimineața la 3,30 și se întorceau noaptea târziu. Era destul de obositor, astfel că familia a hotărât să se mute la Timișoara.

Era anul 1950. În luna februarie fratele Niculae s-a angajat ca laborant la Institutul Politehnic din Timișoara, iar în luna aprilie s-a mutat într-o locuință dată de Sfatul Popular în strada Tapia nr.1. A început în același timp să ajute lucrarea de la Biserica Baptistă nr.1, care tocmai fusese evacuată din  localul Băncii de Stat.

Într-o zi fratele Sava, împreună cu Tudor Neagu și Ion Oală, având mulți copii, se hotărăsc să deschidă a doua biserică în cartierul Fabric. Fratele Sava a fost ales păstor. Prima locație a fost în casa fratelui Tudor Neagu, apoi s-a închiriat o sală mică în strada Renașterii. Biserica a început cu 35 de membrii. S-au oficiat botezuri. În anul 1953 erau deja 106 membrii. Pe când Biserica se bucura de pace, s-a produs dezbinarea de către Ioan Bâcu, care era concediat de la Biserica nr.1 și a căutat să atragă câțiva membri din comitet de partea lui. Fratele Sava, văzând pericolul dezbinării, și-a dat demisia și s-a retras la Biserica nr.1, unde era păstor fratele Petru Popovici. Fratele Popovici l-a încurajat să se implice în bisericile din: Biled, Beregsău Mare, Ianova, Becicherecul Mic, Izvin, Checea. A slujit în aceste biserici până în anul 1957,  când s-a pensionat. Apoi, între 1957-1961, a lucrat la Întreprinderea de Transport Timișoara. Într-o zi fratele Petru Popovici l-a întrebat: ”Ai vrea să mai lucrezi ceva? Este o bisericuță cu mulți copii, care nu au ocupație. Dacă poți, fă ceva cu ei.” Fratele Sava a mers în comuna Giroc, unde a stat de vorbă cu Biserica.

Era 1 Ianuarie 1963. În aceeași zi a început un curs de muzică instrumentală. S-au cumpărat 15 instrumente și s-a format o orchestră de mandoline și chitare. Orchestra a produs multă bucurie credincioșilor. Sala era prea mică, așa că frații s-au hotărât să mărească localul de închinare. Biserica din Vălișoara, județul Caraș-Severin, a trimis un frate să îl cheme pe fratele Sava la ei pentru același scop. Și aici s-a format o orchestră cu 14 instrumentiști. Apoi s-au format orchestre la: Izvin, Băuțar, Slatina Timiș, Petroșnița, Groși și Bucea din județul Bihor, 4 biserici din județul Prahova, 3 biserici din județul Alba, 2 biserici din județul Teleorman. În total fratele Sava a înființat 23 de orchestre, în decursul anilor 1963-1970, care au lăudat pe Domnul cu multă bucurie.  Aproape 500 de tineri și copii erau implicați în aceste formații muzicale, mulți dintre ei hotărându-se pentru Domnul.

Fratele Sava era foarte prietenos cu tinerii, era deosebit de creativ, iar din această pricină era tare iubit de aceștia. În cei 58 de ani de la întoarcerea sa la Cristos, nu a pierdut nici o ocazie de a lucra pentru Dumnezeu. A fost prigonit, bătut, calomniat, dar a continuat să lucreze cu pasiune pe ogorul Evangheliei. A călătorit mult pe jos, din sat în sat, prin frig, zăpadă, arșiță sau ploaie. Nu s-a dat înapoi de la nici o jertfă atunci când Duhul Sfânt îl chema în lucrare. Avea în față lucrul lui Dumnezeu, iar în spate ducea o familie numeroasă, cu opt copii. De multe ori pleca de acasă și lăsa familia în lipsuri, dar întotdeauna Dumnezeu purta de grijă. În toată activitatea sa nu a putut să-și clădească un cuib pământesc pentru el și familia sa. El spunea: “Sunt mai fericit atunci când sufăr pentru Domnul, decât atunci când mă bucur de belșugul acestei vieți.”

Fratele Sava şi-a sfârşit alergarea pământească în data de 23 februarie 1972 în localitatea natală. Serviciul de înmormântare a avut loc în data de 28 februarie şi a fost condus de pastorii: Dumitru Păiş şi Ioan Bunaciu.

Surse:

Sava Nicolae

Familia

Florea Constantin 1890 – 1946, din Solca-Bucovina

 

Fratele Florea Constantin s-a născut în ziua de 29 aprilie 1890 în localitatea Solca-Bucovina, județul Rădăuți. Părinții se numeau Mihail și Catarina, de religie greco-ortodoxă și de naționalitate română.

Studiază 4 clase primare și face cursuri biblice pentru predicatori.

În anul 1912 este recrutat ca soldat la Cernăuți, Bucovina, încorporat la vânătorii de munte,  participă la Primul Război Mondial unde este rănit și lăsat la vatră ca invalid de război, cu gradul de caporal.

În ziua de 20 iulie 1918 în localitatea Groși din județul Bihor, se căsătorește cu Ama,  născută Domocoș, în anul 1889 și Domnul le dă 3 copii.

Aude Cuvântul Domnului și se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus în apa botezului și în ziua de 1 septembrie 1919 este botezat.

Având dar de la Dumnezeu de a predica, frații, din Comunitatea Creștină Baptistă Bihor, îl ordinează ca predicator în anul 1927 pentru Bisericile Creștine Baptiste din Luncșoara, Aleșd și Huedin, care cuprindea 26 de bisericii. Cercul de activitate avea un număr de 800 membrii. Fratele locuia în localitatea Luncșoara, județul Bihor, unde Biserica Creștină Baptistă a fost formată în anul 1912.

În anul 1940, după ocuparea de către Ungaria a Ardealului de Nord, Comunitatea Creștină Baptistă este reorganizată și fratele Florea Constantin este ales ca membru în comitet.

În anul 1946, la vârsta de 56, de ani Domnul își cheamă slujidorul rănit și invalid de război, dar foarte brav și harnic pe ogorul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos.

Fratele păstor Jolțea Florian, a condus serviciul de înmormântare, iar fanfara din Biserica Creștină Baptistă din Vad a cântat spre slava Domnului și l-a condus pe fratele până la locul de odihnă.

 

Surse:

Otniel-Laurean Vereș

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Precup Gheorghe 1897 – 1980, din Dumbrăveni

 

Fratele Precup Gheorghe s-a născut în ziua de 10 martie 1897 în localitatea Dumbrăveni, (atunci Canciu, județul Someș) județul Bistrița-Năsăud. Părinții se numeau Tihon și Maria, de religie greco-gatolică și naționalitate română.

A făcut 5 clase primare în localitatea natală.

În anul 1919 este încorporat la Centrul de Recrutare Dej și face serviciul militar la corpul de grăniceri, corpul  6 armată.

În ziua de 10 Noiembrie 1921, în localitatea Negrilești, județul Bistrița Năsăud, (atunci Someș) se căsătorește cu Ludovica, născută în 1895 și Domnul le dă 3 copii: 2 băieți și o fată.

Din armată vine cu idei adventiste, dar prin discuții cu Găvrilă Dunca din Negrilești, s-a convertit și în ziua de 5 aprilie 1926 este botezat, dar noaptea, deoarece familia a plănuit să facă scandal. După botez a început să predice Evanghelia cu multă râvnă și în anul 1927, Domnul i-a dat 7 snopi cu care a început Biserica Creștină Baptistă din Dumbrăveni.

A avut parte de multe persecuții din partea familiei, preotului care l-a bătut chiar în curtea mamei sale, dar a intervenit mama sa și preotul l-a lăsat, dar a trimis jandarmii care l-au bătut crunt și l-au călcat în picioare. Odată cu venirea comuniștilor, preotul Viman Petru, care l-a bătut pe fratele Precup Gheorghe, a fost declarat chiabur și fratele l-a ascuns până ce a trecut urgia deportării.

În ziua de 15 iunie 1929 este ordinat ca predicator pentru localitatea natală și împrejurimi. În raionul de activitate avea 188 de membri și 124 de aparținători. Locuia în localitatea Dumbrăveni, oficiul poștal Reteag, județul Bistrița Năsăud.

În anul 1930 se înființează „Cercul Misionar Someș” și fratele Precup Gheorghe este ales ca președinte.

În ziua de 6 ianuarie 1938, fratele Gheorghe Precup participă la Conferința cercului de biserici Dej, ținută în localitatea Căpâlna, județul Cluj, unde au participat 30 de delegați. Au mai participat frații Ioan Dan, Gheorghe Teleagă, G. Haranguș.

Este dus în al doilea Război Mondial și Domnul îl aduce cu bine acasă.

În anul 1972, pe când avea 75 de ani, într-o predică a spus: „Nimic nu este bătut în cuie aici pe pământ, toate sunt trecătoare”, făcând aluzie la comunism. Lucrul acesta i-a adus probleme, fiind ridicat de securitate.

Fratele Gheorghe Precup a fost activ în zona Chiuiești, Rohia, Cernești, Vad pe Someș, Panticeu, unde participa la programe de evanghelizare, Cina Domnului, botez, înmormântări.

În ziua de 27 martie 1980, pe când era în casa fiicei sale din localitatea Negrilești, Dumnezeu îl cheamă acasă, pentru a fi pentru totdeauna în casa Tatălui pe care l-a slujit cu dragoste, devotament și curaj.

Surse:

Alexa Popovici

Gheorghe Clapa

Arhivă

Farul Creștin

Cultul Creștin Baptist în anul 1921. Hotărâri și evenimente marcante

 

Prezint prin ajutorul Domnului o mica parte din istoria poporului creștin baptist,  petrecute cu 100 de ani în urmă, adică anul de grație 1921.

Sfătuirea de la Timișoara cu ocazia sosirii fratelui J. Henry Rushbrooke în perioada 22 – 25 ianuarie 1921.

La această întâlnire s-a discutat despre înaintarea actelor spre guvernul României Mari pentru recunoașterea Cultului Baptist.

S-a hotărât ca legătura cu străinătatea să se facă de la București. S-a discutat despre o școală de misiune dar nu au avansat o hotărâre în acest sens. Consemnat de fratele Vasile Berbecar.

Ședința Comitetului executiv de la Arad în zilele de 10 - 11 iulie 1921.

S-a discutat despre unirea tuturor baptiștilor din România. Problema ajutorărilor lucrătorilor și a fraților cu nevoi, săraci. Trimiterea de misionari acolo unde este nevoie. Calendarul să fie pe viitor ca cel din bătrâni, să se facă 6000 de bucăți. S-a discutat și despre Cărțile de cântări și s-a hotărât ca fratele Vasile Berbecar și Munteanu să se ocupe de acest lucru. S-au mai discutat și alte prombleme curente. Consemnat Vasile Berbecar.

 

Ședința de comitet ținută la Șiria în 21 - 22 august 1921.

Aici se discută despre vizita fratelui Constantin Adorian la Londra și întâlnirea ce a avut-o cu frații James B. Gambrell și J. Henry Rushbrooke, care vor să ajute slujitori baptiști din România. Discuțiile pe acestă temă au ținut de dimineață până la amiază.

Fratele Vărșăndan Gheorghe, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Radna, cere ca Biserica Creștină Baptistă Română din Chitighaz, care la Unirea din 1918 a rămas în Ungaria, să fie ajutată.

S-a discutat despre persecuția din Lupeni, aici s-au întâmplat mai multe acte de persecuție.

Altă discuție a fost despre Cartea de cântări propunându-se să se aducă din America 1000 de bucăți.

S-a discutat problema rachiului, ca frații să nu facă din fructe rachiu, ci marmeladă sau să le vândă.

Au fost și alte discuții, informări mai mărunte care nu au necesitat multe discuții. A consemnat fratele Vasile Berbecar.

Ședința Comitetului Executiv la Șiria, 22 septembrie 1921.

Se iau următoarele măsuri:

1.    Comisia care se ocupă de Școala de Misiune să se adune pe data de 5 octombrie 1921 la București.

2.    S-a dezbătut mai mult timp dacă școala să înceapă la Arad sau Buteni, iar frații au optat pentru Buteni, totuși hotărârea urmând a fi una provizorie.

3.    Să se facă un contract pe doi ani.

4.    Să se facă mobilier. Frații au stabilit ce fel de mobilier să fie și cum să arate. Apoi trebuiau cumpărate așternuturi și alte lucruri pentru echiparea dormitoarelor. Pentru această lucrare au fost desemnați frații Sida Teodor și Brânda Zaharia.

5.    Numărul de studenți să fie până la 30. Aceștia  trebuiau să prezinte următoarele documente:

a.     Să fi făcut milităria (livret militar).

b.    Un chestionar completat.

c.     Atestat (certificat) de naștere.

d.    Atestat de moralitate.

e.    Atestat medical.

f.      Atestat de școală.

g.     Atestat de la adunare și conducătorul ei.

h.    O descriere (biografie) a vieții lor atașată chestionarului.

6.    S-a stabilit că ar trebui suma de 30.000 lei. Primul an să fie gratuit iar comunitățile care trimit studenți să se îngrijească de îmbrăcăminte.

7.    Spălatul să se facă în institut iar  celui căruia nu îi va plăcea își va căuta o soră, ( pe care o va plăti), să-i facă acest serviciu.

8.    Pregătiri pentru locuința profesorilor.

9.    Cărțile de învățământ, caietele și alte lucruri trebuincioase studiului o să-și procure fiecare student în parte.

10.Încălzitul se va face cu lemne în sobe de Godin.

11.Iluminatul se va face cu lămpi de petrol.

12.Paturile să fie cu etaj și mai înalte să încapă sub el cuferele (valiza sau azi geamantan) elevilor ca garderobă.

Acestea au fost hotărârile luate pentru început de către frați. Aceștia s-au grăbit în luarea deciziilor deoarece nu doreau să vină Crăciunul iar aceste hotărâri importante pentru bunul mers al școlii să nu fie lămurite, stabilite și puse cap la cap. Un alt aspect era acela că se aștepta venirea în țară a fratelui  Rushbrooke și frații doreau ca acesta să-i găsească bine pregătiți.

A doua zi, pe data de 23 septembrie 1921 după ședința comitetului, frații au plecat la Buteni  și au închiriat o casă pentru suma de 3.200 lei anual și au făcut un contract de   închiriere. A consemnat fratele Vasile Berbecar

Deschiderea Seminarului la Buteni  - 1921

Finalmente, Seminarul Teologic Baptist s-a deschis având doar 8 studenți, care studiau în  Biserica Creștină Baptistă din Buteni, județul Arad. Acestor 8 studenţi li s-a predat Vechiul și Noul Testament. După 6 săptămâni  fraţii au fost obligaţi să plece de acolo, iar locaţia Seminarului a fost mutată la Arad.

 

Surse:

Arhive

Baptist şi Reflector

Danciu Vasile 1940 – 2020, din Chiuiești

 

 O viață de 80 de ani în câteva rânduri… 

                                                            de Corina Pop

Danciu Vasile s-a născut în 26.06.1940, primul copil în familia lui Vasile și Ana Danciu (fostă Sigartău), în Chiuiești, pe Gura Dreptului, acolo unde a locuit familia înainte să se mute în casa din centrul satului, în care i-am știut cu toții, vis-à-vis de școală. A fost urmat de 4 frați și 2 surori: Grigore, Maria, Susana, Nelu, Cornel și Tănase. A învățat de foarte mic să fie responsabil și să le poarte de grijă fraților și surorilor mai mici, i-a iubit cu toată inima, s-a mândrit cu ei,  i-a sprijinit, i-a adunat laolaltă cât de des a putut. Timpul petrecut cu ei și familiile lor, mai târziu l-a prețuit de fiecare dată…

A urmat primele clase ale școlii primare pe Gura Dreptului, mergând la școală în cămașă lungă din pânză, cu tăblița, desculț, așa cum îi plăcea să ne povestească adesea... apoi a continuat la școala din sat. Deoarece tatăl său era contabil, un om care știa ce înseamnă educația, l-a înscris la Scoala de felceri igieniști în Cluj, de unde a fost exmatriculat de regimul comunist din acea vreme, pe motiv că făcea parte dintr-o familie de credincioși care au ales să-și afirme deschis, pe față, credința lor în Dumnezeu.

S-a întors în sat și a învățat croitorie de la fratele Veja din Cîțcău. A lucrat cu hărnicie, cosând pantaloni și sumene pentru cei din sat, ajutându-și astfel familia.

A avut parte de o copilărie și o tinerețe nemaipomenite, a muncit din greu la câmp, având grijă de animale, adunând lapte, dar a avut parte de niște relații atât de frumoase și valoroase cu familiile și tinerii Bisericii Baptiste din Chiuiești. Ne povestea cu atâta pasiune de adunările bisericii, de misiunea în alte sate care o făceau cu corul și fanfara. Tatăl lor iubea muzica, ni-l amintim cântând la vioară, mama lor avea o voce deosebită și lucrul acesta l-au transmis copiilor, lui Vasile și celorlalți frați și surori. Mai cântă încă și azi împreună atât de mult când se întâlnesc...

Cel mai important lucru din viața lui a fost că la vârsta de 16 ani a înțeles cât de prețioasă e umblarea în ascultare de Dumnezeu și l-a primit pe Domnul Isus în inima lui, a fost botezat undeva în pârâu, așa cum se făceau botezurile în acea vreme, împreună cu alți tineri din Biserica din Chiuiești.

A ajuns la Hunedoara în anul 1961, chemat fiind de fratele lui Grigore, unde s-a calificat în meseria de electrician la Combinatul Siderurgic. A avut o mare oportunitate ca ucenic să lucreze cu o echipă de nemți, care veniseră să monteze o linie de automatizare la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, a învățat foarte multe, care mai târziu l-au făcut valoros în meseria lui.

În misiunile care le făcea cu corul și fanfare, au ajuns peste deal și în Gostila, unde a întâlnit-o pe Minerva Lup. Ne spunea adesea cât de frumoasă era, a iubit-o și și-a dorit să-și întemeieze o familie cu ea. Mergea să o vadă și să petreacă timp cu ea peste deal din Chiuiești în Gostila și înapoi. Nu era o distanță mică... Altele erau sacrificiile atunci ca să-ți arăți dragostea... S-au căsătorit în septembrie 1962 la Hunedoara.

A urmat apoi perioada de armată la Brăila, București și Bârlad. Când s-a întors din armată, în 1964, începea construcția Combinatului de Celuloză și Hârtie din Dej. A găsit o slujbă ca și electrician și a rămas în această slujbă timp de 27 ani. A pus multă pasiune în munca lui, a făcut-o cu toată inima, cunoștea toate fluxurile tehnologice, toate rețelele electrice... A iubit oamenii din fabrică, avea atâția prieteni, anii lucrați au fost frumoși și ne povestea cu mult drag de ei...

În anul 1964 a cumpărat grădina cu casa mică existentă atunci în Viile Dejului, pe strada Huhurez nr.27. Ne-a spus de multe ori cu bucurie că a cumpărat-o pe banii munciți de el. În anul 1973 a dărâmat casa

mică și a construit casa în care a locuit până acum. Fiecare colțișor, fiecare ușă, totul ne amintește de dumnealui, de munca lui, de dorința de a ne crea confort și a ne face să ne simțim bine.

Dumnezeu i-a binecuvântat cu copii: În 30 ianuarie 1965 s-a născut prima fetiță în familia lor, dar a fost o naștere grea și a murit asfixiată. A fost o mare durere, a fost fetița pe care n-a apucat s-o țină în brațe, dar cu siguranță se bucură și de ea acum sus în cer. În aprilie 1966 s-a născut Corina, în august 1970 Vasile, în mai 1973 Radu și în noiembrie 1979 Mimi. Am simțit iubirea lui tot timpul ca și copii, a făcut lucruri pentru noi de care puțini copii s-au bucurat în vremurile în care am crescut noi. Ne amintim de vacanțele la mare din fiecare an, vacanțe în care ne-am cunoscut toată țara, economisea bani și timp ca să avem în fiecare an acest timp împreună ca și familie.

Începând cu anul 1972 a fost parte din Biserica Baptistă din Dej. A participat la reconstrucția bisericii în anii 1973-1974, i-a plăcut tot timpul să împărtășească frumusețea acelui timp, unitatea, părtășia, bucuria de care a avut parte împrună cu cei din generația lor. Au început să-și întregească trupa acum în ceruri... A dirijat corul alături de fratele Emil Pop până în 1983, când acesta a plecat în America. A participat la înființarea fanfarei din Dej și a cântat în ea.  Și-a trăit bucuriile și necazurile alături de cei din biserica din Dej, i-a prețuit și iubit până la capăt.

Un loc special în inima lui a avut întotdeauna Biserica din Chiuiești, uneori eram de-a dreptul geloși ca și familie pentru această iubire. A mers să dirijeze corul din Chiuiești până în 2018, când i-a fost amputat piciorul drept și nu a mai putut. A petrecut multe momente frumoase acolo, a participat la nuntile, binecuvântările, înmormântările voastre, nu voia să scape nicio ocazie. Vă mulțumim că i-ați arătat atâta dragoste și acceptare și și-a găsit de atâtea ori acolo locul slujirii.

A ajutat de asemenea pentru perioade de timp corurile din Gherla și Răscruci.

A venit Revoluția din 1989 și deschiderea granițelor, au fost atâtea grupuri de străini care au venit să ne viziteze. A fost foarte deschis și disponibil întotdeauna să-i primească, să-i ducă cu mașina, să le arate locuri, să le arate nevoi, să-i direcționeze spre a se face utili. Așa au luat naștere marile prietenii cu cei din Norvegia, unde a mers cu corul în anii 1994 si 1997, cu cei din Statele Unite, unde a fost corul în anul 1995. Ne amintim cu mare drag de prietenia cu misionarul american Jimmy Morse și sotia lui Peggy, prin care am ajuns să avem zeci de prieteni și au fost impactate viețile atâtora dintre noi în moduri în care nu ne-am fi imaginat. Acum, probabil se bucură împreună acolo sus la Tata. Nu-i uităm nici pe cei din Spania, cu care mergea la întâlnirile Asociației Polițiștilor Creștini.

A fost întotdeauna foarte creativ și inventiv. I-a plăcut să experimenteze lucruri noi. După Revoluție căuta mereu oportunități să înceapă ceva pe cont propriu, să-și deschidă o afacere. Atunci nu am înțeles ce vrea și de ce nu era mulțumit cu slujba pe care o avea... Dumnezeu i-a deschis această oportunitate când au fost direcționate spre Dej niște utilaje de tipar, folosite. Habar nu avea de tipar,... dar a luat totul de la zero. E incredibil când privim în urmă cum a cumpărat spațiile în care e acum Tipografia Lumina, cuma a pus pe picioare tipografia și cum a funcționat atâția ani... Cu siguranță nu au fost abilitățile lui, a fost mâna bună a Dumnezeului nostru care a binecuvântat inițiativa și munca lui. Dumnezeu l-a învățat să fie generos și mereu atent la nevoile celor din jur, lucrul acesta l-am văzut toată viața noastră... era în stare să renunțe la orice era a lui, de dragul de a ajuta pe cineva...

A avut parte de ani buni, binecuvântati, în care și-a văzut pe rând copiii căsătorindu-se și venind nepotii:

Corina cu Nelu cu nepotii Andrei căsatorit cu Cezara și Priscila.

Vasile cu Ligia, cu nepotii Vasilica logodit cu Laura și Maria.

Radu cu Cici, cu nepoții Matei si Luca.

Mimi cu Cosmin, cu nepoții Timon si Tobias.

Nepoții au fost mândria lui până în ultimul moment, îi urmărea pe fiecare pe transmisiile live ale bisericilor în care slujeau, se bucura atât de mult să vadă că le place muzica, se uita cu atâta drag la Timon și Tobias care tocmai începuseră să învețe un instrument...

Împreună cu atâtea bucurii și binecuvântări a avut parte și de multă suferință fizică. A avut multe probleme de sănătate prin care a trecut cu multă răbdare și stoicism. Harul lui Dumnezeu i-a fost întotdeauna îndeajuns și puterea lui Dumnezeu în toate slăbiciunile lui l-au purtat mai departe.

Un lucru care ne-a impresionat în ultimii 10 ani a fost dedicarea și grija cu care s-a ocupat de mama noastră în urma accidentului vascular care l-a suferit. Uneori era mai bolnav decât ea și continua să o slujească cu toată inima și puterea...

Nu l-a descurajat faptul că și-a pierdut un picior în 2018, a luptat pentru a se recupera, a învățat să se folosească de scaunul cu rotile, și-a cumpărat rampă electrică cu care să coboare scările, reușea să iasă din casă în curte singur, fără ajutorul nostru și adesea se plimba pe stradă cu căruciorul electric primit prin bunăvoința Fundației Elpis Dej. Știm că mulți dintre cei de aici îi păstrați amintirea stând la poartă și căutând cu cine să povestească.

Nu ne-am fi gândit să-l pierdem dintre noi încă, dar recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu asupra lungimii vieților noastre și Îi mulțumim pentru acești 80 de ani pe care  i-a dăruit.

S-a infectat cu COVID, am aflat despre acest lucru în 16 decembrie, am luptat impreună tratându-l acasă, părea că va fi învingător, se simțea bine, însă în noaptea de 20 spre 21 decembrie a făcut o criză de inimă, intrase în fibrilație, a fost internat în Spitalul Municipal Dej, unde s-a încercat să fie reechilibrat, a intrat însă în blocaj renal și a plecat în ziua de 26 decembrie 2020, lăsând multe lacrimi în urmă. Ne-a durut faptul că în ultimele zile ale vieții a suferit singur, fără nici unul din noi alături, dar suntem convinși că Domnul Isus l-a ținut în brațe mai bine decât am fi putut-o face oricare...

Nu a fost un om perfect, a avut slăbiciunile, greșelile, deciziile greșite la care probabil mulți din cei care sunteți azi aici, ați fost martori. A fost ca un șantier în lucru... în fiecare zi a fost nevoie de reparație, de îndreptare, lucru care l-a făcut Dumnezeu în viața Lui. Îl slăvim pe Dumnezeul care L-a slujit că a șlefuit în el caracterul, sufletul, acel om care a putut să fie mutat în Împărăția lui Dumnezeu. Suntem și noi toți la fel, în lucru, în proces de prelucrare... în tânjirea noastră să ajungem și noi într-o zi acolo...

Dacă ar fi putut și-ar fi luat rămas bun de la toți, știți bine... Nu pomenim nume, ca nu cumva să ne scăpați careva... V-a iubit și prețuit pe toti: soție, copii, nepoți, frați, surori, cumnați, cumnate, verisori, rude apropiate sau depărtate, cuscrii, prieteni, colaboratori, vecini, colegi de muncă.... pe toți.

Fiți binecuvântați cu toții de Dumnezeul cerului și al pământului!

Numai a Lui să fie toată slava!