Niculae
Sava s-a născut în data de 29 septembrie 1897 în comuna Brătăşanca, județul
Prahova, într-o familie cu 8 copii. Mama sa, Ana, era fiică de preot, iar tatăl
său, Nicolae, era agricultor. Niculae era o fire tăcută, liniştită, un om
căruia nu-i plăceau certurile. Mama sa îl ducea la biserică şi îl învăța să se
închine la icoane, dar în inima lui apărea mereu întrebarea dacă aceasta este
adevărata religie. Niculae a făcut
şcoala elementară de 5 clase în satul natal, dar mereu îi spunea mamei sale, că
vrea să meargă la oraş să învețe o meserie, lucru care nu era pe placul tatălui
său. În luna noiembrie 1910, cu învoirea mamei, Niculae pleacă la Ploieşti,
unde se angajează ca ucenic la un atelier de croitorie. Speranța lui era aceea
că la Ploieşti va găsi oameni buni şi credincioşi, dar patronul său trăia o
viață de desfrâu. Dezamăgit de stilul de viață al acestui om, de duşmănia
dintre lucrători, de înjurături şi vorbele murdare, Niculae a hotărât să plece
la Bucureşti, la un unchi care era cantor la biserică, cu speranța că acolo va
găsi un alt mod de trai. Şi-a părăsit patronul şi a plecat la Bucureşti.
Unchiul său şi-a propus să îl trimită la o şcoală de cântăreți bisericeşti, dar
în cele din urmă a ajuns să învețe croitorie. În cea de-a treia zi de Paşti a
anului 1912, unchiul său l-a adus pe nepot în atelierul de croitorie al lui
Niculae Olteanu. Acesta era credincios, citea Biblia şi se purta blând cu
angajații săi. Într-o dimineață a ieşit din cameră cu o carte mare, s-a aşezat
la masă şi a început să citească. Inima lui Niculae s-a deschis la tot ce
auzea. Într-o sâmbătă un alt credincios l-a invitat pe Niculae la adunare.
Acesta i-a spus că acolo va putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Inima îi tresălta
de bucurie că va avea ocazia să audă despre Domnul Isus. De mic copil, îl
atrăgea orice scriere despre Dumnezeu. Când găsea o bucată de hârtie cu numele
lui Dumnezeu o împacheta şi o băga în buzunar. Duminică, când a ajuns la adresa
primită, a găsit un grup de 10-12 persoane, bărbați şi femei, dar şi vreo 3 tineri.
Era prima adunare baptistă din
Bucureşti, deschisă la 25 decembrie 1912, într-o cameră donată de o
credincioasă germană cu numele Beckes. O tânără l-a invitat să se aşeze pe un
scaun şi i-a spus că imediat va începe
un serviciu religios. La masă s-a aşezat un bărbat tânăr care a citit
din Biblie, s-au rugat, au cântat, iar apoi tânărul a explicat cele citite.
Tânărul predicator era Constantin Adorian. Din acel moment inima tânărului
Niculae Sava s-a liniştit. În sfârşit, a găsit oamenii pe care îi căuta. El a
început să vină cu regularitate la adunare, iar într-o zi şi-a cumpărat un Nou Testament pe care a
început să îl citească. Uneori ieşea seara în fața atelierului şi citea la
lumina felinarului Cuvântul Sfânt. Avea însă două piedici: frica şi ruşinea.
Frica de părinți şi ruşinea că este văzut de lume că merge la o micuță adunare.
Într-o seară, chinuit de gândul acesta, a intrat în atelier şi a îngenuncheat
ca să se roage. Se ruga astfel: "Doamne Isuse, tot ce spui Tu în Sfânta
Evanghelie este adevărat. Eu sunt un copil străin între străini şi am frică şi
ruşine să te urmez. Te rog arată-mi ce trebuie să fac ca să fiu un ucenic al
Tău". Deodată a simțit un curent în tot corpul. Era înnoit, schimbat. Avea
sentimentul că nu mai era pe pământ. După o perioadă de timp a deschis ochii,
dar i-a părut atât de rău că acele clipe de bucurie au trecut aşa rapid.
Sufletul lui era însă înviorat. Primul lui gând a fost să meargă acasă şi să spună părinților ce s-a întâmplat în
viața lui. Cu prima ocazie, când a plecat acasă, a istorisit mamei ce bucurie
are în suflet. I-a citit din Noul Testament. Mama sa plângea când auzea de
suferințele Domnului Isus. Ea îi spunea: "E bine ce ai făcut, dar de ce
ți-ai lăsat legea". El răspundea: " Nu am lăsat-o maică, ci am găsit-o!"
Tatăl l-a luat în cameră şi l-a întrebat despre viața ce o ducea acum, cum se
ruga şi ce învăța. După ce l-a ascultat, i-a spus:" Calea e bună! Şi eu o
cunosc! Am şi eu un Nou Testament, îl citesc, dar nu pot ține această cale. Tu
urmeaz-o că este bună, dar dacă te laşi de ea, va fi de 7 ori mai rău".
Această descoperire a noii vieți a mărturisit-o în biserică şi a cerut să fie
botezat în numele Domnului Isus. La Sărbătoarea Crăciunului din anul 1913 au
venit la Bucureşti doi bătrâni predicatori din Ardeal, ca să ordineze ca păstor
pe fratele Constantin Adorian şi ca diacon pe fratele Ioan Branea. Erau frații
Teodor Sida din Buteni şi Gheorghe Slăvu (Slev), bătrânul învățător din Aciuța.
Niculae a fost prezentat ca fiind un tânăr convertit şi a fost rugat să depună
mărturia întoarcerii lui la Hristos. Bătrânii au considerat că Niculae este
prea tânăr pentru a fi botezat, dar Constantin Adorian a intervenit şi a spus
că el este convins că Niculae este născut din nou şi că va cere adunării să îl
accepte. El a fost botezat, în data de 24 ianuarie 1914, de către Constantin
Adorian, la vârsta de 16 ani. S-a dedicat
lui Dumnezeu din tinerețe şi a slujit până la adânci bătrâneți,
câştigând multe suflete pentru Hristos. Primul suflet pe care Niculae l-a
câştigat pentru Hristos a fost un tânăr, Ilie Tudorof. A stat de vorbă cu el
până la miezul nopții. A doua zi, fiind duminică, l-a invitat la adunare. Aici
a auzit Cuvântul, s-a pocăit, apoi s-a botezat şi mai târziu a fost chemat pe
front în Bulgaria. Pentru că iubea muzica, Niculae şi-a cumpărat o vioară şi a
început să cânte în adunare. Într-o duminică sora Staneschi l-a invitat la
masă. Soțul acesteia nu era pocăit. Ei aveau un copil cu numele Jean, dar care
nu voia să
vină
la adunare. Niculae s-a împrietenit cu el şi au început să cânte amândoi. Jean
a început să frecventeze biserica, s-a convertit, s-a botezat, iar mai târziu a
devenit predicator şi director al Seminarului din Bucureşti. Un alt tânăr care
s-a întors la Dumnezeu a fost Ghiță Niculescu. Acesta lucra cu Niculae, dar
fuma şi înjura mereu. Într-o duminică a fost invitat la biserică, a auzit
Cuvântul şi s-a pocăit. Mai târziu a fost de un real ajutor în lucrul Domnului.
Prin el s-a întors la Domnul fratele său Ion Niculescu, care mai târziu a devenit
diacon al bisericii. În adunarea din Bucureşti era un geamgiu cu numele Tudor
Mihuț. Într-o duminică acesta l-a invitat pe Niculae la masă cu scopul de a-i
vorbi soției lui despre Dumnezeu. Aceasta era o femeie rea. Când l-a văzut pe
Niculae s-a uitat urât la el. Acesta a luat copilul lor în brațe, s-a jucat cu
el, iar fața femeii s-a înseninat. Niculae a invitat-o la biserică, ea s-a
convertit, iar odată cu trecerea timpului familia aceasta a devenit foarte
ospitalieră, toți cei care veneau la biserică ca musafiri din alte părți ale
țării, fiind invitați la ei la masă. Abilitatea lui Niculae de a evangheliza,
l-a determinat să ia hotărârea de a lucra pentru câştigarea sufletelor
pierdute. În anul 1915 Casa de rugăciune a fost mutată din strada Apele Minerale
în strada Episcop Radu. Pentru că o parte dintre membrii bisericii locuiau în
acea zonă a oraşului, s-a luat decizia ca ei să
continuie să se adune aici, iar Niculae a fost rugat să le predice. Avea
doar 17 ani. În anul 1916 România a intrat în război. Tineretul a fost evacuat
în Moldova. Niculae a plecat şi el, iar la Bucureşti a rămas să predice fratele
Carol Strobel. La Iaşi, unde s-a stabilit, Niculae s-a întâlnit cu mai mulți
credincioşi baptişti mutați din Bucureşti. Aici, pe strada Sărăriei, s-au întâlnit
la rugăciune şi studierea Cuvântului 3 militari: Ioan Constantinescu, David
Teodoresc şi Niculae Sava. Ei se rugau ca Dumnezeu să deschidă o uşă pentru
predicarea Evangheliei la Iaşi. Niculae a locuit o vreme la familia Raveluc.
Aceştia aveau 2 fete, Maria şi Lenuța, care au auzit Evanghelia şi s-au pocăit.
Aşa a început lucrarea baptistă în Iaşi. Chiar dacă începuturile au fost slabe
şi dificile, Dumnezeu a binecuvântat sămânța care a fost semănată. După
încheierea războiului şi retragerea trupelor germane, Niculae s-a reîntors în
Bucureşti. S-a ataşat de biserica din strada Episcop Radu, unde a organizat
Şcoala Duminicală, corul şi orchestra de mandoline. În anul 1919, luna
noiembrie, Niculae s-a căsătorit cu Mărioara Atanasiu, iar mai târziu Dumnezeu
i-a binecuvântat cu un copil, Corneliu. Ca să îşi întrețină familia, a deschis
un atelier de croitorie, dar gândul lui era mereu la lucrarea Împărăției. Soția
i-a fost de mare ajutor, fiind activă în corul bisericii şi în orchestra de
mandoline. În primăvara anului 1922, un proprietar de terenuri din cartierul
Ferentari, a început să vândă locuri pentru casă pe terenul arabil ce-l avea. Niculae a
cumpărat o parcelă, a început construcția unei case şi în anul 1924 s-a mutat
în noul cartier. Bucuria mutării în noua casă a fost de scurtă durată, deoarece
soția sa s-a îmbolnăvit de o boală gravă, de care a suferit până la
moarte.Printre cei care şi-au cumpărat parcele au fost: Constantin Adorian, Ion
Branea, Carol Strobel, Ion Omuț, ş.a. Toți căutau să îşi facă case, deoarece
chiria era destul de mare în Bucureşti. În anul 1924 în noul cartier se
ridicaseră o mulțime de case, iar acest lucru însemna o excelentă oportunitate
de evanghelizare. Într-o duminică Niculae a strâns 7 copii şi a început să îi
învețe cântări şi poezii. În fiecare duminică se întâlnea cu ei pe câmp, iar
numărul creştea de la o săptămână la alta. Numărul lor a ajuns la 45, iar
Niculae a organizat lucrarea pe clase şi şi-a luat ca ajutoare pe frații Victor
Gőrung şi C. Popescu. Erau 3 clase de Şcoală Duminicală, iar cântecele copiilor
atrăgeau atenția părinților. Niculae a numit Şcoala Duminicală, "
Renaşterea". Vestea despre această nouă lucrare s-a răspândit rapid, iar
unii credincioşi care din cauza distanței nu mai puteau merge în oraş la biserică
(care era în capela Seminarului), veneau la Şcoala Duminicală. Alături de copii
veneau şi părinții acestora şi prieteni de-ai lor. Într-o discuție avută cu
pastorul bisericii, Constantin Adorian, fratele Niculae Sava i-a propus
deschiderea unei case de rugăciune în cartierul Ferentari, dar dânsul nu era de
acord. El avea în plan construirea unui Palat al Evangheliei cu 2.500 de
locuri, dar care nu s-a realizat niciodată din lipsă de fonduri. La
insistențele fratelui Sava, pastorul Constantin Adorian a acceptat deschiderea
unei biserici în cartierul Ferentari, în casa fratelui Ion Omuț. Biserica l-a
delegat pe fratele Ioan Branea ca predicator al bisericii din Ferentari.
Localul era însă prea mic pentru poporul care venea la închinare. Fratele
Niculae a stat de vorbă cu Carol Strobel din Biserica Germană, care cumpărase 2 parcele în cartierul Ferentari,
despre dezvoltarea lucrării, iar acesta a donat terenul pentru construirea unei
case de rugăciune. Niculae Sava a înțeles că motto-ul lui ar trebui să fie:
"Dacă îl ai pe Dumnezeu ca tovarăş de viață, să-ți faci planuri cât mai
mari!" În luna ianuarie a anului 1926 a fost convocată, la Bucureşti, o
şedință a bisericilor din Vechiul Regat. La această şedință s-a ținut şi un
curs biblic de pregătire pentru cei ce îl mărturiseau pe Domnul Isus. Printre
cei care au participat a fost şi fratele Ioan Kloss din Craiova, care avea
însărcinarea de a cere un frate român care să înceapă lucrarea Domnului în Oltenia. Primul misionar şi
colportor de Biblii la Craiova a fost fratele Carol Crijanovschy. În Craiova
erau 3 familii de creştini baptişti germani. Mai erau credincioşi baptişti în
comunele Cetate şi Segarcea, dar nu avea cine să îi păstorească. La cererea
fratelui Kloss nu s-a găsit niciun Pavel care să răspundă: "Treci în
Oltenia şi ajută-ne!" . După şedință fratele Kloss a insistat către fratele Adorian
să nu uite de cererea sa. Acesta l-a îndrumat înspre fratele Niculae Sava. În
urma discuției cu fratele Sava, acesta înțelege că este voia lui Dumnezeu să se
mute în Oltenia, iar în data de 23 aprilie 1926, împreună cu soția şi băiatul
se stabileşte la Craiova. În ziua de Paşti a anului 1926 are loc
deschiderea Casei de Rugăciune a
Bisericii Creştine Baptiste din Craiova, într-o sală cu chirie de pe strada Sfântu
Dumitru nr.12. Unitatea bisericii, implicarea acesteia în activitatea
evanghelistică, organizarea tineretului
şi a femeilor, dezvoltarea activității muzicale fac ca lucrarea Domnului să
prospere la Craiova. În luna iulie 1928, în urma propunerii bisericii, fratele
Sava, care avea 30 de ani, este ordinat ca păstor, de o comisie formată din
frații Constantin Adorian, Gheorghe Vulpescu şi Ioan Branea, pentru biserica
din Craiova şi zona Oltenia . In luna august fratele Niculae trece prin cel mai
greu examen al vieții sale. Scumpa sa soție, Mărioara, în vârstă de 26 ani,
care suferea de o boală grea, a plecat în veşnicie, lăsând în urmă multă durere
şi un fiu orfan de 7 ani. Peste un an,
în 1929, din cauza lucrării şi a nevoilor familiale, fratele Niculae s-a căsătorit cu sora Ana Socaci din Aiud,
care s-a ataşat de copil şi a fost de mare ajutor în lucrare.
În
comuna Cetate era un grup de credincioşi baptişti care a cerut bisericii din
Craiova să îl trimită pe fratele Sava să îi ajute în lucrare. Timp de 3 ani
fratele a ajutat lucrarea, organizând un botez în Dunăre, oficiind 2 căsătorii
şi instalându-l ca păstor pe fratele Ioan Frâncu, absolvent al Seminarului
Teologic Baptist din Bucureşti. În următorii ani, 2 bărbați, Gurgulescu Cornel
şi Bărbulescu Ilie, zidesc o Casă de rugăciune pe terenul donat bisericii de
văduva Ioana Cherchez. Fratele Niculaie s-a mai implicat în ajutorarea
Bisericii din Segarcea, dar şi în plantarea bisericilor din: Mănăstireni,
Călimăneşti şi Românați, județul Vâlcea. În Călimăneşti, fratele Sava a fost
învinuit şi arestat, deoarece era învinuit că face propagandă comuniştilor.
Este înaintat Procuraturii Tribunalului Vâlcea, dar după cercetare a fost
eliberat, cu condiția să nu mai meargă
la Călimăneşti. Când a fost întrebat de procurator dacă este comunist, acesta a
scos Biblia din geantă şi a răspuns: "Eu sunt creştin. Cred în Isus
Hristos şi predic Sfânta Evanghelie". În anul 1930 Casa de Rugăciune s-a mutat din strada
Sfântul Dumitru în strada Sfântul Mina, având o sală mai mare, locuință pentru
păstor, birou şi dependințe. Auzind că cei din Craiova au păstor, baptiştii din
Turnu Măgurele, care aveau o bisericuță într-o cameră cu chirie, au trimis o
scrisoare fraților lor prin care le cereau ajutorul. În județul Teleorman nu era
nici un slujitor ordinat, dar erau câteva biserici. Fratele a vizitat
credincioşii din Turnu Măgurele, Segarcea din Vale, Lița, Olteanca, Sloborăşti,
Nenciuleşti, Şoimu, Prințul Ferdinand, Elisabeta, Pauleasa, Smârdioasa, ş.a. A
ținut cursuri biblice, a predicat, a organizat evanghelizări. În 6-7 ianuarie
1932 la Biserica Baptistă din Craiova a fost convocată o conferință regională
cu toate bisericile şi filialele din zona Oltenia. Această Conferință a hotărât
următoarele:
1.
Toate bisericile şi filialele din județele Dolj, Romanați, Vâlcea şi Teleorman
se organizează în cercul bisericesc Craiova.
2.
Se decide editarea revistei "Luminătorul creştin", în care să fie
publicate predici şi sfaturi pentru creşterea spirituală a credincioşilor.
3.
Conferința aprobă alegerea fratelui păstor Ilie Matei din Sloborăşti ca păstor
pentru bisericile din Teleorman.
4.
S-a propus organizarea departamentelor de femei, tineret şi Şcoală Duminicală.
5.
Stabilirea datei viitoarei Conferințe cercuale.
Au
susținut referate următorii: Ioan Kloss despre dărnicia creştină, Ioan Frâncu
despre organizarea bisericească, Dumitru Bojan despre rugăciunea în familie,
Niculae Sava despre sfințenia creştină şi Ecaterina Căprariu despre rolul
femeii. Aceste referate au fost benefice pentru bunul mers al lucrării baptiste
din zona Oltenia. În seara zilei de 15 februarie 1932, în comuna Balaci, din
județul Teleorman, fratele Sava a fost arestat, din ordinul preotului, alături
de alți 5 credincioși baptiști. Au fost bătuți până la sânge și după o noapte
de schingiuiri au fost legați în lanțuri, scoși în stradă și purtați sub
escortă de jandarmi prin comună. Lumea privea îngrozită, femeile plângeau, iar
primarul mergea înaintea convoiului și striga în gura mare: “Bolșevicii,
comuniștii, la moarte cu ei.” Au fost înaintați Tribunalului Turnu Măgurele,
dar cercetările făcute de Procuratură au dovedit că nu sunt vinovați și au fost
puși în libertate. Medicul primar a eliberat certificate cu rănile produse.
Procesul s-a judecat, iar cei vinovați au fost condamnați și amendați. În urma
hotărârii judecătorești, oamenii impresionați de atitudinea credincioșilor
și-au deschis inima față de Evanghelie, s-au pocăit și au zidit o frumoasă Casă
de Rugăciune.
În
Adunarea Generală a cercului Craiova, din data de 17 iulie 1933, s-a aprobat
cererea bisericilor din județul Mehedinți de a intra în componența cercului
Craiova. A fost de asemenea recunoscut ca păstor fratele Ilie Păunescu pentru
bisericile din Turnu Severin, Gura Văii și Rogova. Odată cu luarea acestei decizii,
cercul Craiova se întindea pe toată Oltenia, având 4 păstori ordinați și un
număr de 500 de credincioși. Bisericile aveau organizații de tineret, femei,
Școală Duminicală, coruri, iar la Craiova aveau orchestră de mandoline. Femeile
baptiste erau implicate în ajutorarea bătrânilor, săracilor și în întreținerea
Orfelinatului din Prilipeți. Toți credincioșii erau plini de dragoste și cu
înflăcărare ajutau lucrarea lui Dumnezeu. În acea vreme în toată țara era o
singură Comunitate Baptistă, la Arad, care reprezenta Cultul Baptist în fața
Departamentului Cultelor. În anul 1933 Departamentul Cultelor a dat o decizie
ca fiecare regiune să aibă o Comunitate din care să facă parte bisericile din
regiunea respectivă. Comunitatea Baptistă Craiova a fost recunoscută ca
personalitate juridică având nr. 58776/16965 din 1933. Președintele Comunității
a fost ales fratele Toma Kloss, secretar a fost ales Iuliu Căpraru, iar casier
Nica Petru. În anul 1934 a apărut Buletinul oficial al Comunității, în care se
publicau diferite decizii, dispoziții ministeriale, articole, știri din câmpul
Evangheliei. Fratele Sava, în calitate de predicator și misionar, purta cea mai
mare grijă de educația copiilor și a tinerilor. În acest scop a publicat 2
volume de poezii intitulate „Tezaurul tineretului”. S-au editat mii de volume,
care s-au epuizat repede.
În
următorii 2 ani, fratele Sava s-a ocupat mai mult de organizarea bisericilor
din județul Mehedinți. Astfel, în vara anului 1935 a stat 2 luni la Turnu
Severin și cu ajutorul fraților din Moldova Nouă, care lucrau ca zidari în
acest oraș, au amenajat un local pentru biserică în centrul orașului. Înainte
clădirea era la marginea orașului. Mutarea clădirii în zona centrală a avut un
puternic impact, mulți prieteni vizitând Biserica. Trecuseră 10 ani de la
deschiderea Casei de Rugăciune și Biserica din Craiova avea deja bărbați care
lucrau serios în lipsa păstorului care făcea misiune în toată regiunea.
Biserica din Craiova avea deja peste 100 de membri, la Cetate lucrarea se
dezvoltase frumos, iar la Turnu Măgurele se reușise ridicarea unei clădiri
proprii.
În
anul 1936 Uniunea a chemat pe toți predicatorii la un curs biblic la București.
Cu acest prilej comitetul Uniunii a făcut cunoscută nevoia unui misionar pentru
Moldova. La Iași existau doar 2 familii de credincioși baptiști. La apelul
Uniunii nu răspundea nimeni. Fiecare dorea să-și păstreze locul călduț unde
slujea. Cine era dispus să înceapă o lucrare cu doar 2 familii? Fratele Sava a
anunțat Uniunea că dacă nu vrea nimeni să meargă, va merge el. “Am lucrat 10
ani în Oltenia. Acolo sunt frați care pot duce mai departe lucrarea, iar dacă
este voia Domnului, voi merge eu. Dați-mi timp de rugăciune și meditație.”
Venind
acasă la Craiova a adus la cunoștința Bisericii și a Comunității nevoia
fraților din Moldova, care au fost de acord cu mutarea lui în Moldova. Biserica
a propus pe fratele Ioan Kloss ca păstor, care a fost ordinat în ziua de 31
octombrie 1936, de frații Lucașa Sezonov și Niculae Sava. Era chiar ziua în
care se împlineau 10 ani de la deschiderea Casei de Rugăciune din Craiova.
Lucrarea
din Iași a început în toamna anului 1917 într-o casă din strada Sărăriei. Trei
militari s-au întâlnit la rugăciune cerându-i lui Dumnezeu ca în acest oraș să
se deschidă o ușă pentru predicarea
Evangheliei. Acești trei militari au fost: Ion Constantinescu, David Teodorescu
și Niculae Sava. Fratele Sava a locuit o perioadă de timp în Șoseaua Tutorii la
familia Raveluc. Aici a început să-l mărturisească pe Domnul Isus și mântuirea
în jertfa Sa. Tinerele Maria și Lenuța Raveluc s-au convertit, crezând în
jertfa Domnului Isus. La Iași, Evanghelia a fost vestită și de alți credincioși
care frecventau Adunarea Creștinilor după Evanghelie. Baptiștii care se
stabileau în acest oraș, frecventau această Adunare, dar în următorii ani,
fratele Ordeanu din București, care a făcut armata la Iași, i-a organizat pe
credincioșii baptiști. După plecarea sa
însă, lucrarea s-a oprit. Revista „Farul Creștin” din data de 31
octombrie 1936 a anunțat că fratele Niculae Sava a fost transferat din Craiova,
unde fusese păstor timp de 10 ani, la
Iași. Fratele este căsătorit, are 5 copii și locuiește în strada C. A. Roseti,
nr.39. La Iași, fratele Sava a luat legătura cu cele 2 familii baptiste:
Constantin Arbore și Gheorghe Cazacu. Întâlnirile de rugăciune se țineau în
locuința fratelui Sava, la care luau parte și 2 tinere credincioase din
Basarabia: Elena Seracum și Alexandra Socodor. Ele aduceau și 2 prietene:
Florența și Gica Toma.
Un
lucru interesant a contribuit la promovarea credinței baptiste la Iași. O
fetiță de 12 ani din Craiova a fugit de la părinții săi adoptivi și a venit la
Iași în familia fratelui Sava. Acesta a anunțat părinții că fiica lor este la
Iași. Părinții au anunțat Poliția, iar fratele Sava a fost ridicat de la
locuința sa și dus la cercetări. În următoarea zi, ziarele locale publicau
știrea cu litere mari: “O fetiță fugită de la părinții săi din Craiova a fost
găsită la misionarul baptist din strada C.A. Roseti nr. 39. Acesta voia să o
convertească la credința baptistă.” Fratele Sava a fost audiat și eliberat, iar
fetița a fost trimisă acasă. Acest fapt a fost folosit într-un mod minunat
pentru începerea lucrării Evangheliei în orașul Iași și în întreaga Moldovă.
Prin intermediul presei, credincioșii baptiști din zona Moldovei au aflat
despre mutarea unui misionar pe care nu îl cunoșteau, dar despre care auziseră.
Prima vizită la Iași a fost a fratelui Vasile Tărniceriu din comuna Vânători,
care a venit la Iași și l-a invitat pe fratele Niculae la Vânători.
Într-o
zi, la Bariera Copou, aștepta o cotigă cu un cal, iar tânărul Ghiță Tărniceriu,
care aducea lapte la oraș, l-a condus pe fratele Sava la Vânători. Aici avea să
facă cunoștință cu fratele Silvestru Andruciuc și cu alți frați și au hotărât
să deschidă o Adunare în această comună. Fratele Niculae a hotărât să meargă la
Vânători în fiecare săptămână, unde a ținut cursuri biblice și a format un cor
de copii.
După
o perioadă de timp, fratele Sava hotărăște deschiderea unei Case de Rugăciune
la Iaşi, în strada Sărăriei. Deschiderea a avut loc în data de 15 februarie
1937, iar la eveniment au participat peste 70 de suflete: frați, surori,
prieteni și vizitatori. Biserica era formată doar din 10 membri. Ziarele locale
au anunțat acest eveniment, iar frățietatea din Moldova a aflat adresa
Bisericii. Casa de Rugăciune avea 2 camere, dar era prea mică pentru poporul
care venea să asculte Cuvântul Domnului. S-a hotărât astfel închirierea unui
locaș mai mare. S-a închiriat o casă în strada Zugravi, unde exista o sală de
închinare, dar și o locuință pentru păstor. În toamna anului 1937 Biserica s-a
mutat în noul local. Primul botez a fost oficiat în comuna Vânători în 1 August
1937, iar prima căsătorie în biserica din Iași în 15 iulie 1937.
Într-o
seară, pe când se făceau repetiții de cor, un tânăr asculta la fereastra Casei
de Rugăciune, din strada Zugravi. Tânărul Sava Corneliu l-a observat și l-a
invitat să intre în adunare. Acesta a început să ia parte la serviciile de
evanghelizare ale bisericii și să caute să înțeleagă rostul vieții de credință. Mai târziu s-a predat
Domnului și s-a botezat. Era fratele
Niculae Sfatcu, care își găsise liniștea sufletească și care avea să fie de
mare folos în lucrarea Domnului de la Iași.
Bisericile
și filialele din Moldova cereau unirea cu biserica din Iași și doreau ca
împreună să formeze Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Iași. Astfel
fratele Sava a vizitat bisericile din județele Dorohoi, Iași, Botoșani și
Bălți, unde a ținut cursuri biblice, evanghelizări, botezuri și căsătorii. Mâna
Domnului l-a condus pretutindeni. În comunele Stânca și Negreni a fost ales și
ordinat ca lucrător al Evangheliei fratele Haralambie Cosmoleanu, care lucra în
județul Dorohoi. El simțea însă nevoia de o întâlnire mai mare a tuturor
credincioșilor din regiunea Moldovei, spre a se putea consfătui asupra
viitorului și a lucrului lui Dumnezeu din această regiune. Biserica din Iași a
hotărât să organizeze conferința pentru care a închiriat o sală mare, sala de
sport și muzică. A făcut cunoscut acest eveniment autorităților și Uniunii
Baptiste.
Fratele
Niculae a organizat un cor format din 50 de tineri din mai multe biserici și în
ziua de 13 februarie 1938 s-a deschis Conferința care a durat 3 zile. Au fost
prezenți reprezentanți ai autorităților și ai presei. Ziarul Opinia scria: “În
ziua de 13 februarie în marea și frumoasa Sală de sport și muzică s-a deschis
Conferința Anuală a Comunității Creștine Baptiste Iași. Domnul Silvestru
Andriciuc a ținut o oră de rugăciune pentru țară și pentru pace. Apoi a vorbit
domnul Niculae Sava, pastorul Bisericii din Iași, despre: “Cristos în viața
creștinilor.” După-masă a avut loc un program festiv format din bucăți corale
și declamații. Tânărul Corneliu Sava a citit un referat despre misiunea
tineretului creștin, iar domnul Niculae Sava a ținut o conferință cu tema:
“Cristos și pacea lumii”. Totul a decurs în cea mai bună ordine.” Acesta a fost
comunicatul ziarului Opinia. Deși fratele Sava a invitat Uniunea Baptistă să
trimită un reprezentant la această frumoasă manifestare, nu a venit nimeni. În
acele zile unul din copiii fratelui Sava era grav bolnav, având temperatură de
40 grade. Fără a se putea odihni prea mult, a trebuit să facă față unei lucrări
atât de importante. Dar Domnul a fost cu el și în slăbiciune i-a dat putere.
Numele Domnului a fost slăvit prin această lucrare. Au urmat încă 2 zile în
care s-a discutat și hotărât unirea tuturor bisericilor într-o Comunitate și
organizarea lucrării. Toți au fost cuprinși de o dragoste sfântă și Dumnezeu a
binecuvântat hotărârile luate de Conferință. Pentru că localul din strada
Zugravi nu mai corespundea nevoilor Bisericii și Comunității s-a închiriat o
sală mare în strada Palat nr.2, cu o suprafață de 100 mp, înaltă de 7 metri,
care pe timpuri fusese Sala Tronului fostului domnitor Petru Șchiopu. Aici s-a
făcut mobilier nou și s-a amenajat un baptistier pentru oficierea botezurilor.
Aici a fost efectuat botezul tinerei Theodora Atanasiu, fiica surorii Lenuța
Raveluc, care a primit Cuvântul Domnului prin fratele Sava în anul 1917. Tot
aici a fost botezat și tânărul Aurel Chirculescu și a fost oficiată căsătoria
sa cu sora Tudorița Atanasiu. Tot aici a avut loc și căsătoria fratelui Ioan
Isac cu tânăra Alexandra Socodor. Ioan Isac a fost secretar general al Uniunii
Baptiste. Deși sala era mare, adeseori era neîncăpătoare. Biserica din Iași
avea un cor mixt, o orchestră de mandoline, o organizație de tineret și una de
femei.
În
anul 1939 bisericile din județul Dorohoi
au fost închise. Fratele Sava a mers să ceară deschiderea lor. S-a deschis Casa
de Rugăciune din Stânca și urma să se deschidă și cea din Havârna, dar șeful de
post l-a arestat exact când urma să aibă loc serviciul divin. A doua zi fratele
a fost trimis sub escortă, pe un ger siberian, în luna februarie, la Legiunea
de Jandarmi din Dorohoi. Acolo i s-au făcut acte de dare în judecată la Curtea
Marțială, apoi a fost transferat la Inspectoratul de Jandarmi din Cernăuți. A
fost băgat într-o pivniță rece, unde a stat toată noaptea, iar a treia zi a
fost înaintat Curții Marțiale din Cernăuți, fiind învinuit de propagandă
comunistă.
Fratele
s-a încredințat în mâna Domnului și în rugăciunea făcută în închisoarea Curții
Marțiale a simțit că se mișcă clădirea. Salvarea a venit din partea
procurorului care i-a dat libertatea, văzând că are acte în regulă. Fratele
Sava a plecat la frații din Cernăuți și le-a istorisit binele pe care Domnul i
l-a făcut. A fost un mare prilej de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru
dragostea și purtarea Sa de grijă.
Fratele
Sava a vizitat de mai multe ori Bucovina, unde a ținut cursuri biblice și
evanghelizări la Cernăuți, Davideni, Pătrăuți și Ocna. Cursurile se traduceau
în limbile ucrainiană și germană. Odată cu venirea la putere a guvernului
antonescian, s-a dat ordin să se închidă toate bisericile baptiste.
Credincioșii au început să fie arestați și trimiși în judecată, fiind învinuiți
de propagandă comunistă.Fratele Niculae Tofan din satul Niculcea, județul
Dorohoi, a fost judecat de Curtea
Marțială din Cernăuți și condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că a fost
găsit stând pe genunchi la rugăciune împreună cu alți credincioși în casa sa.
În
anul 1941 țara noastră a fost târâtă în război, iar fratele Sava a fost
concentrat pentru muncă. Din 9 iulie 1941 până în 6 Martie 1943, când a fost
rănit într-un accident, fratele a stat pe front. Timp de 4 luni și 15 zile a
fost internat într-un spital de
campanie, iar apoi a fost lăsat la vatră. Când s-a reîntors la Iași, a
descoperit că membrii familiei și apropiații erau răspândiți. Pentru că frontul
de Răsărit se apropia de Iași, s-a dat ordin de evacuare a familiilor cu copii.
În 21 martie 1944 fratele Sava, împreună cu soția și cei 7 copii, au primit
ordin de evacuare și au plecat în pribegie. Nu au putut să ia nimic din casă, decât
haine și perne în saci. De la Iași familia Sava s-a stabilit provizoriu în casa
părintească de la Brătășanca, de unde a plecat în urmă cu 34 de ani. Soția sa
trebuia să nască cel de-al optulea copil. Venise timpul. În seara zilei de 5
aprilie a fost dusă la maternitate la Ploiești, dar în 6 aprilie a sunat alarma
și Ana Sava a plecat din maternitate să vină acasă de teama avioanelor. A mers
pe jos 6 kilometri. Până la Brătășanca
mai erau 10 kilometri. A oprit o mașină, dar pentru că nu era loc, a
stat pe scară 9 kilometri. În acea zi maternitatea din Ploiești a fost
distrusă, dar Ana a scăpat. Aceasta a născut un copil sănătos, cu numele Titus.
Fratele Niculae, împreună cu băieții mai mari, au muncit la câmp, au făcut o
mică fermă și au construit încă o bucătărie, o cameră și un grajd. Domnul a
binecuvântat munca lor. Când se așezaseră mai bine, au primit următoarea veste:
”Treci în Macedonia și ajută-ne!” Mai mulți frați din Moldova și familia
Tărniceriu erau refugiați în Banat, la Cenad. Acolo erau 6 biserici fără
predicator. Scrisoarea pe care i-a trimis-o familia Tărniceriu spunea: “Vino în
Banat. Să nu-ți pară rău de ceea ce lași în urmă. Ți-am pregătit hrană și casă
pentru un an!” Fratele Niculae ezita să plece, dar un glas îi spunea: ”Pleacă
pentru Mine!” Era vocea Domnului. Fratele Niculae a plecat să vadă cum stau
lucrurile în Banat. A ajuns la Sânnicolau Mare unde era așteptat. A văzut
nevoia lucrării și s-a hotărât să se mute în Banat. În luna septembrie erau
deja stabiliți în noua locuință: o cameră, cu o bucătărie, cu pământ pe jos.
Soția a rămas acasă cu copiii, iar el a început să lucreze în bisericile din:
Sânnicolau Mare, Pesac, Valcani, Igriș, Nerău și Cenad. Timp de 4 ani a
cutreierat Banatul și a mai deschis filiale la Secusigiu și Cheglevici. Copiii
au crescut. Unul s-a angajat la C.F.R. Era tâmplar. Doi au mers la Școala de
Muzică din Reșița. Fata s-a angajat la o casă de copii din Timișoara. În
lucrarea Domnului a avut mai multe botezuri. Cel mai mare a fost la Igriș cu 4
suflete. Copiii făceau naveta la Timișoara. Plecau dimineața la 3,30 și se
întorceau noaptea târziu. Era destul de obositor, astfel că familia a hotărât
să se mute la Timișoara.
Era
anul 1950. În luna februarie fratele Niculae s-a angajat ca laborant la
Institutul Politehnic din Timișoara, iar în luna aprilie s-a mutat într-o
locuință dată de Sfatul Popular în strada Tapia nr.1. A început în același timp
să ajute lucrarea de la Biserica Baptistă nr.1, care tocmai fusese evacuată
din localul Băncii de Stat.
Într-o
zi fratele Sava, împreună cu Tudor Neagu și Ion Oală, având mulți copii, se
hotărăsc să deschidă a doua biserică în cartierul Fabric. Fratele Sava a fost
ales păstor. Prima locație a fost în casa fratelui Tudor Neagu, apoi s-a
închiriat o sală mică în strada Renașterii. Biserica a început cu 35 de membrii.
S-au oficiat botezuri. În anul 1953 erau deja 106 membrii. Pe când Biserica se
bucura de pace, s-a produs dezbinarea de către Ioan Bâcu, care era concediat de
la Biserica nr.1 și a căutat să atragă câțiva membri din comitet de partea lui.
Fratele Sava, văzând pericolul dezbinării, și-a dat demisia și s-a retras la
Biserica nr.1, unde era păstor fratele Petru Popovici. Fratele Popovici l-a
încurajat să se implice în bisericile din: Biled, Beregsău Mare, Ianova,
Becicherecul Mic, Izvin, Checea. A slujit în aceste biserici până în anul
1957, când s-a pensionat. Apoi, între
1957-1961, a lucrat la Întreprinderea de Transport Timișoara. Într-o zi fratele
Petru Popovici l-a întrebat: ”Ai vrea să mai lucrezi ceva? Este o bisericuță cu
mulți copii, care nu au ocupație. Dacă poți, fă ceva cu ei.” Fratele Sava a
mers în comuna Giroc, unde a stat de vorbă cu Biserica.
Era
1 Ianuarie 1963. În aceeași zi a început un curs de muzică instrumentală. S-au
cumpărat 15 instrumente și s-a format o orchestră de mandoline și chitare.
Orchestra a produs multă bucurie credincioșilor. Sala era prea mică, așa că
frații s-au hotărât să mărească localul de închinare. Biserica din Vălișoara,
județul Caraș-Severin, a trimis un frate să îl cheme pe fratele Sava la ei pentru
același scop. Și aici s-a format o orchestră cu 14 instrumentiști. Apoi s-au
format orchestre la: Izvin, Băuțar, Slatina Timiș, Petroșnița, Groși și Bucea
din județul Bihor, 4 biserici din județul Prahova, 3 biserici din județul Alba,
2 biserici din județul Teleorman. În total fratele Sava a înființat 23 de
orchestre, în decursul anilor 1963-1970, care au lăudat pe Domnul cu multă
bucurie. Aproape 500 de tineri și copii
erau implicați în aceste formații muzicale, mulți dintre ei hotărându-se pentru
Domnul.
Fratele
Sava era foarte prietenos cu tinerii, era deosebit de creativ, iar din această
pricină era tare iubit de aceștia. În cei 58 de ani de la întoarcerea sa la
Cristos, nu a pierdut nici o ocazie de a lucra pentru Dumnezeu. A fost
prigonit, bătut, calomniat, dar a continuat să lucreze cu pasiune pe ogorul
Evangheliei. A călătorit mult pe jos, din sat în sat, prin frig, zăpadă, arșiță
sau ploaie. Nu s-a dat înapoi de la nici o jertfă atunci când Duhul Sfânt îl
chema în lucrare. Avea în față lucrul lui Dumnezeu, iar în spate ducea o
familie numeroasă, cu opt copii. De multe ori pleca de acasă și lăsa familia în
lipsuri, dar întotdeauna Dumnezeu purta de grijă. În toată activitatea sa nu a
putut să-și clădească un cuib pământesc pentru el și familia sa. El spunea:
“Sunt mai fericit atunci când sufăr pentru Domnul, decât atunci când mă bucur
de belșugul acestei vieți.”
Fratele
Sava şi-a sfârşit alergarea pământească în data de 23 februarie 1972 în
localitatea natală. Serviciul de înmormântare a avut loc în data de 28
februarie şi a fost condus de pastorii: Dumitru Păiş şi Ioan Bunaciu.
Surse:
Sava
Nicolae
Familia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu