Avram Barbu 1874 – 1926 din Pecica de Petru Popovici

 

Alături de marii misionari, care au fost lumini ce strălucesc peste veacuri, îl consider şi pe fratele Avram Barbu.

El n-a fost bărbat ilustru, ci simplu, fără pregătire specială, dar a fost misionar în adevăratul sens al cuvântului, om aprins de Duhul Sfânt pentru mântuirea păcătoșilor. Căci, în timp ce azi, pentru unii slujba de misionar e doar o profesie, la Barbu a fost o vocație.

Pe de altă parte, caut să descriu lucrarea lui cu gândul că poate fi un imbold pentru mulți frați, chiar simpli meseriaşi, care ar putea folosi metoda lui Avram Barbu, spre a duce Evanghelia la alţi români, în alte localităţi.

E o metodă simplă, dar cu adevărat binecuvântată. Materialul ce îl am la îndemână despre Avram Barbu e din partea lui Radu Taşcă şi din Istoria Baptiştilor din România. Apostolul Pavel a scris fraţilor din Corint: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari" (1 Corinteni 1:27). Acest lucru se poate observa şi în viaţa lui Avram Barbu, un tânăr simplu, fiu de ţărani, nearătos la înfăţişare, căci era mic şi ghebos, dar ales de Dumnezeu să fie printre primii misionari ai credinţei baptiste din România, care să ducă vestea Evangheliei peste notare.

El s-a născut la 17 noiembrie 1874, în comuna Pecica, judeţul Arad. Fiindcă era ghebos şi slab dezvoltat, părinţii l-au dat să înveţe meseria de croitor. La vârsta de 25 de ani, Avram a auzit predicarea Evangheliei prin Gheorghe Clepea din Macea şi Mitru Halga din Covăsânţi, care veniseră în misiune la biserica baptistă din Pecica. Atunci s-a pocăit. Imediat după pocăinţă, Avram a început să studieze bine Biblia şi să spună altora ce a citit el în Evanghelie. În anul 1900, a fost botezat în apele Mureşului.

Avram era o fire veselă, avea mult umor, era îndrăzneţ şi foarte prietenos. Datorită studiului, el a ajuns să cunoască bine Biblia. De îndată ce intra în vorbă cu un client în atelierul lui de croitorie sau pe stradă, el începea cu Scriptura. Ajunsese cunoscut de toţi în privinţa aceasta. Fiind croitor iscusit, ajunsese să aibă o bună clientelă. Astfel, în atelierul lui mereu avea oameni cărora să le vorbească. Fire îndrăzneaţă, nu se sfia să intre în discuţie şi cu cei ce aveau o pregătire şcolară şi chiar cu preoţi. Toţi ştiau că e plin de râvnă pentru

Dumnezeu. Pentru cei ce căutau să râdă de el, avea un umor usturător, încât oamenii râdeau de ei înşişi, nu de Avram, şi nu mai făceau lucrul acesta a doua oară.

Un caz tipic ne face să înţelegem mintea lui ageră, gata de tragere la ţintă în orice moment. Într-o zi, Avram a mers în centru, la prăvălii pentru cumpărături. Pecica era un semi-orăşel bogat. Doi preoţi ortodocşi şi unul catolic s-au întâlnit şi stăteau de vorbă în stradă. Văzându-l pe Avram că vine înspre ei, s-au vorbit să facă o glumă cu el, să-l salute când se apropie, şi unul să-i zică „Bună ziua, părinte Avrame", al doilea să zică „Bună ziua, părinte Isaac", iar al treilea să-i zică „Bună ziua, părinte Iacob". Zis şi făcut. Dar după ce l-au salutat aşa, el s-a oprit, fiindcă era mic de statură, s-a uitat în sus la ei şi le-a răspuns: „Eu nu sunt nici părintele Avram, nici Isaac şi nici Iacob, ci sunt Saul, fiul lui Chiş şi m-a trimis tata să caut trei măgari şi-mi pare bine că i-am găsit". Avram făcea aluzie la textul din 1 Samuel 9:3-5. El, de când se pocăise, nu le mai spunea „părinte", ci „domnule preot", de aceea, ei au căutat să râdă de el. Acum îşi ziseră:

„Asta fu bună, ne făcu Avram măgari pe toţi trei". Altădată n-au mai încercat să râdă de el, căci ştiau că are săgeţi usturătoare.

Duminica, nu mergea întotdeauna la biserică la Pecica, ci îşi lua Biblia în traistă şi mergea în alte sate să vorbească oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu. Unde întâlnea oameni adunaţi să stea de vorbă, el se oprea, intra în discuţie şi la părerile lor, avea mereu câte un citat din Biblie. Apoi alte şi alte texte. Mereu îi punea pe ei să citească. El zicea: „Uite ce spune Dumnezeu, uite ce spune Domnul Isus". Odată a mers în misiune la Bodrog, o comună de la Pecica peste Mureş, în partea Banatului. La un colţ de stradă, era un grup mai mare de oameni ce stăteau de vorbă. Avram i-a salutat şi a intrat în discuţie. Cei mai mulţi îl cunoşteau că e croitorul din Pecica. Fiindcă unii fumau, alţii înjurau, Avram imediat le-a spus că: „Dumnezeu porunceşte ca toţi oamenii să se pocăiască". Unul din ei i-a zis: „Maistore, am să las şi luleaua şi pe baba, ca să mă pocăiesc".

- „Nu lăsa pe baba, interveni Avram, ci numai luleaua”. Cum în grup era şi arhimandritul mânăstirii Bodrog, Avram îl privi în ochi şi îi zise: „Să ştii că şi dumneata, dacă nu te pocăieşti, mergi în iad". Această îndrăzneală i-a fost de mult folos în lucrarea de mai târziu.

Într-o altă duminică, s-a dus la Felnac. Cineva l-a pârât primarului. Acesta imediat trimise după el să vină la primărie. Primarul era un om înalt, solid, iar când sosi Avram, părea un copil pe lângă el. Primarul îl certă că a venit cu Biblia în comuna lui, apoi îi strigă aspru: „Să nu te mai prind că vii aici, că o să-ţi dau o bătaie de o săţi sară lipiul din spate”. (Lipiul e o pâinişoară mai mică ce se face la ţară.) Avram îl ascultă liniştit, iar când primarul încetă, îi zise: „Ei, şi ce cinste crezi că o să ai, dacă vei bate un gârbov ca mine?!"

În biserica din Pecica, în cadrul şcolii duminicale, Avram se ocupa cu copiii. Era sfătos şi învăţăturile le presăra cu umor, aşa că lecţia era atractivă şi copiii îl ascultau cu drag. După 1905, când în Ungaria s-a dat recunoaştere deplină baptiştilor, lecţiile de religie la şcoala primară din Pecica pentru copiii baptişti erau predate de Avram Barbu. Nu avea alt manual decât Biblia, pe care căuta s-o sădească în inima copiilor.

În primăvara anului 1914, Avram a simţit chemarea să meargă misionar în Bulgaria, în locurile pe unde cu câţiva ani înainte a vestit Evanghelia Radu Taşcă. De la el, Avram ştia de nevoia spirituală a celor vreo 250.000 de români din Bulgaria. Astfel, el şi-a luat acul şi un mic bagaj, s-a încredinţat Domnului şi a plecat la drum.

Era în vârstă de 40 de ani. De la Arad a luat trenul spre Orşova, iar de acolo, vaporul pe Dunăre până la Samovit. Acolo a debarcat şi a luat trenul la Martoviţa, unde a ajuns în Vinerea Paştelor. Sosirea lui a fost un prilej de bucurie pentru cei câţiva fraţi de acolo.

Îndată şi-a înjghebat un mic atelier de croitorie, ca să-şi poată câştiga pâinea cea de toate zilele, căci please fără să fie trimis de oameni şi fără să aibă vreun suport financiar de la vreo biserică. Fiindcă nu era căsătorit şi crescuse în sărăcie, el a fost gata să lucreze mai ieftin ca alţi croitori şi făcea haine frumoase. Astfel că foarte curând şi-a făcut o bună clientelă. Pe toţi cei ce veneau în atelierul lui, Avram, având Biblia deschisă îi punea să citească. Apoi le vorbea despre păcat, pocăinţă, mântuire şi viaţa veşnică. Oamenii au observat că Avram lucrează cinstit, că e om de cuvânt. Aşa că i s-a dus vestea prin satele cu români. Mulţi din alte locuri îi aduceau de lucru. El era prietenos cu toţi, încât clienţii zăboveau cu drag în atelierul lui, iar el le vestea Evanghelia.

Curând a avut o seamă de convertiţi. Ştim că în anul următor, în 1915, Spas Reitsheff, păstorul bisericii baptiste bulgare din Rusciuc a botezat 21 de români din Martoviţa. Ei erau roada lucrării lui Barbu, iar Barbu era omul folosit de Duhul Sfânt pentru aceasta. Duminica, uneori, îşi punea Biblia în traistă şi pleca prin satele vecine. De acum avea peste tot cunoştinţe şi mergea pe la casele lor să le dea Evanghelia să mai citească, apoi le explica însemnătatea celor citite. Cu vremea, fiind ghebos, el a ajuns să fie cunoscut de toţi românii din împrejurimi.

Într-o duminică, a mers într-o comună. Când a ajuns acolo, la biserica ortodoxă încă nu se terminase slujba. Cum uşa era puţin deschisă, Avram a intrat şi s-a oprit lângă uşă. Voia şi el să asculte predica. Preotul l-a zărit şi a zis: „Fraţi români, ţineţi laolaltă că avem lupi între noi". Oamenii s-au uitat unii la alţii, dar n-au ştiut despre ce lupi e vorba. Când s-a terminat slujba şi preotul a ieşit afară, a dat mâna cu Avram, zicându-i: „Bine ai venit, frate Avrame". Avram, care era totdeauna gata să dea un răspuns potrivit cu situaţia, l-a privit în faţă şi i-a zis: „De ce eşti făţarnic? Mai înainte m-ai făcut lup şi acum îmi zici frate?" Cum oamenii erau grup în jurul lor, acum au înţeles că Avram a fost numit lup, dar ei ştiau că el e meseriaş cinstit, că e om al lui Dumnezeu, care totdeauna le vorbeşte din Cartea Sfântă.

În anul al doilea, Avram şi-a concentrat munca de vestire a Evangheliei în comuna Gulanţ, unde toţi erau români. Şi aici a avut o seamă de convertiţi şi a format o biserică baptistă. Lucrarea lui Avram a ajuns cunoscută până la Alianţa Mondială Baptistă. Dr. Rushbrooke, secretarul Alianţei, în lucrarea sa istorică „Baptiştii în Europa", îl arată pe Barbu ca fiind păstorul acestor două biserici baptiste române din Bulgaria în plină înflorire. Lucrarea de pionierat a lui Barbu printre românii din Bulgaria nu a fost uşoară. Dar el a făcut-o cu multă râvnă şi Dumnezeu a binecuvântat sămânţa Cuvântului sfânt. În mai multe sate au fost români care, prin lumina Evangheliei, şi-au dat seama de păcătoşenia lor, au părăsit plăcerile, beţiile, înjurăturile şi s-au întors la

Dumnezeu. Ei au format biserici baptiste româneşti pe pământul Bulgariei. Avram alerga în toate părţile să ajute pe noii convertiţi să cunoască şi să trăiască în voia lui Dumnezeu.

 

În Bulgaria, Avram s-a căsătorit cu o soră credincioasă şi au avut doi copii cărora le-au pus nume biblice: pe unul l-au numit Isaac, iar pe celălalt Iacob. Deci, avea în familie numele celor trei mari patriarhi.

Odată, Avram, obosit de atâtea călătorii pe jos, s-a gândit că i-ar fi mult mai uşor dacă ar avea un măgăruş. Astfel, şi-a adunat bănuţi, a mers la Plevna şi şi-a cumpărat unul. Bucuros l-a încălecat şi a plecat spre casă. Se gândea că a         făcut o bună afacere. Măgăruşul l-a ascultat bine până la ieşirea din Plevna. Când a ajuns însă în dreptul redutelor, măgăruşul s-a oprit şi n-a mai vrut să facă un pas. Avram i-a vorbit frumos, a strigat la el, dar nu a vrut. Atunci Avram i-a tras o lovitură cu nuieluşa, iar măgăruşul agitat i-a tras o trântitură zdravănă lui Avram, încât n-a mai îndrăznit să se urce pe el. Ce să facă acum? L-a luat de frâu, l-a dus înapoi în târg, l-a vândut şi a venit acasă apostoleşte, căci era mai sigur.

Lucrarea lui Dumnezeu era sufletul lui Avram. Pentru ea jertfea bănuţii săi şi se jertfea pe sine, numai ca alţii să poată cunoaşte mântuirea mare a lui Dumnezeu şi să o primească. Cu câtă bucurie vizita Avram toate aceste

biserici româneşti nou formate! Şi fraţii cântau laudele Domnului cu toată veselia sufletului lor. Oameni, care altădată Îl înjurau pe Dumnezeu, acum Îl slăveau. Se bucurau că au fost scoşi din groapa pieirii, au fost spălaţi de păcatele lor şi au devenit copii ai Domnului. Atmosfera caldă de dragoste îl făcea pe Avram să se simtă bine şi să facă lucrarea cu mai mult devotament.

În anul 1920, fraţii români din Bulgaria au avut o mare întrunire la Guleanţ. Fratele Radu Taşcă a fost trimis ca delegat din partea baptiştilor din România la acea întrunire. A fost atâta bucurie când el a apărut în mijlocul lor.

El le-a transmis salutul cald de dragoste al fraţilor din România şi le-a vestit Cuvântul Sfânt al Evangheliei. Au trăit câteva zile neuitate.

În anul 1924, Avram s-a reîntors în România să-şi vadă fratele ce trăia la Pecica. El a împărtăşit bisericii bucuriile ce le au acolo, felul cum Dumnezeu lucrează şi cum Evanghelia aduce roade între acei români din sudul Dunării. Vizita a fost scurtă, dar binecuvântată şi pentru el şi pentru biserică.

Reîntors în Bulgaria, Avram Barbu şi-a continuat lucrarea. Într-o primăvară, împreună cu câţiva fraţi au plecat în alt sat. Ca să ajungă acolo, trebuiau să treacă printr-o apă, care nu era prea adâncă. S-au descălţat, şi-au ridicat pantalonii, dar lui Avram, unul i-a zis să nu se mai descalţe, căci fiind uşor, îl trece el în spate. Fratele sa încrezut în el, a urcat în spate, dar când au ajuns la mijlocul apei, l-a scăpat, şi Avram s-a udat de-a binelea. Timpul fiind rece, apa aproape îngheţată, iar până la acea comună o bună bucată de drum, Avram având hainele ude, s-a îmbolnăvit rău şi scăparea a fost doar prin plecarea în veşnicie. Fratele Taşcă a spus că Avram Barbu a trecut în veşnicie în anul 1929. Prin plecarea lui la Domnul, fraţii români din Bulgaria au suferit o mare pierdere.

De la plecarea lui Avram Barbu sunt mai bine de 60 de ani, timp în care românii din Bulgaria au fost daţi uitării. Deşi avem azi în România o Uniune bine organizată, Seminar, buni păstori, nimeni nu se gândeşte să meargă la acei români, măcar în vizită, să le vestească Evanghelia în dulcele grai românesc. Fără prea multă cheltuială, în loc să meargă în vizită în Cehoslovacia, în Polonia, Austria sau altă ţară, ar putea trece Dunărea şi acolo ar putea fi de mai mult folos. Ei sunt fraţii noştri de sânge şi neam, dar sunt daţi uitării. Dacă nu se face o lucrare oficială de sus în jos, ar putea să se facă una neoficială, de jos. Oare nu mai sunt croitori, frizeri sau alţi meseriaşi, care să răspundă chemării Domnului spre a desţeleni ogoare noi pe acele meleaguri? Oare tu nu ai

putea să jertfeşti zece sau douăzeci de zile pentru ei? Oare păstorii bisericilor mari nu ar putea vorbi cu trei sau patru fraţi din biserica lor, care în etape să viziteze pe aceşti fraţi şi pe alţii din Banatul iugoslav sau din Macedonia? Ar trebui făcută lucrarea aceasta chiar şi numai din punct de vedere al românismului, să ajute la păstrarea limbii române, dar mai ales având în vedere sufletele lor.

O, Doamne, trezeşte Tu dorinţa de a ajuta pe fraţii noştri să cunoască mântuirea, ca să nu ajungă în iad, ci în

fericirea eternă!

Misiunea lui Avram Barbu a fost unică şi ca metodă. Fără oficialităţi, fără cheltuiala altora, robul Domnului a mers pe câmpul de misiune în deplină atârnare de El. Câţi nu ar putea folosi aceeaşi metodă spre a merge în atâtea sate sau oraşe ale ţării, spre a vesti prin grai şi prin trai Evanghelia? Domnul să pună pe inima multora răspunderea de sufletele pierdute, spre a face ceva până nu e prea târziu. Prea mult timp ne-am interesat numai de noi. Ajunge! Atâţia pier pe veci! Se poate ca noi să ne desfătăm între patru pereţi? În jur sunt nevoi mari.

Chiar fără alţii, doar cu ajutor de Sus, tu poţi face o lucrare binecuvântată. Şi asta fără să trebuiască să mergi peste mări şi ţări, fără să fie necesar să înveţi altă limbă şi fără să înduri greutăţile şi persecuţiile pe care le-au îndurat atâţia alţi misionari.

Doamne, aprinde cu jarul dragostei sfinte pe mulţi, ca să devină lumini peste veacuri! Amin!

Sursa:

Lumini peste veacuri – Volumul II – 1988 Sacramento, paginile 268 – 275.

Costea Petru 1932-2020 din Bonțești

 

S-a născut în familia lui Ioan şi a Brânduşei Costea, pe 13 septembrie 1932, în localitatea arădeană Bonţeşti, unde și-a petrecut copilăria și absolvit şcoala elementară, iar, după mutarea la Arad, a urmat cursurile şcolii profesionale – profilul croitorie -, ucenicind la unul dintre fraţii tatălui său. A frecventat serviciile divine de închinare la Biserica Baptistă Pârneava din Arad unde L-a cunoscut pe Domnul, s-a convertit şi a fost botezat de fratele păstor Pitt Popovici, în anul 1950.

A fost trimis la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti de Biserica Baptistă Pârneava Arad, în anul 1951, unde a urmat trei ani de studiu, pe cel de-al patrulea absolvindu-l în anii 1956-1957.

A început slujirea făcând practica la Biserica Baptistă Rădeşti, după anul trei de studii. În 1954 a fost angajat în Comunitatea Baptistă Cluj la bisericile din Turda, Câmpia Turzii, Viişoara, Soporul de Câmpie, Tureni şi Călăraşi-Turda. Aici a fost ordinat în luna noiembrie.

În același an s-a căsătorit cu Floare Cios din Tăuț iar în luna aprilie a anului următor, Domnul le dăruiește primul copil, un băiat, pe Ioan. Tot în anul 1955, s-a mutat cu slujirea în Comunitatea Baptistă Oradea, la Biserica din Cociuba Mare. Aici, în luna decembrie 1956, s-a născut al doilea băiat, Petru. Fiind o biserică mică și care nu putea susţine financiar un păstor, în  1958, fratele Petru Costea a fost transferat în Gurbediu, pentru a sluji bisericile cercului pastoral Gurberdiu, Căuaşd, Husasău de Tinca, Fonău, Sititelec şi Miersig.

În anul 1962 s-a născut al treilea copil, Benoni-Beniamin, cu un foarte mare preţ, de data aceasta, plecarea în veşnicie a soţiei Florica. Deşi cunoştea riscul, ea și l-a asumat, ducând sarcina până la capăt plătind astfel cu viaţa această naştere.

Pe 10 august 1963, s-a recăsătorit cu Felicia Uşvat care lucra la Casa Copilului din Arad unde fusese încredinţat pentru o vreme Beniamin. Pe 31 mai 1964, s-a născut prima lor fiică, Ronela, şi, pe 29 februarie 1972, a doua fiică, Simona.

Oficierea unui botez noutestamentar fără încuviințarea autorităţilor a cauzat transferarea în cercul pastoral al bisericilor din Tăuț, Călacea, Ucuriş, Girişul Negru. În anul 1986, tot din pricina unor probleme cu autorităţile locale, a fost transferat la Comunitatea Baptistă Arad, în cercul bisericilor Pecica, Șemlac, Şeitin, Nădlac, unde a slujit până la pensionare, în anul 1992.

A continuat slujirea și după pensionare, în Comunitatea Baptistă Arad, ca funcţionar la sediul acesteia, și, fiind membru în Biserica Baptistă „Emanuel” din Arad, a slujit consistent atât Biserica Emanuel, cât şi bisericile - misiune ale acesteia. A slujit și în multe alte biserici, oriunde era nevoie.

Slujirea lui s-a încheiat după ce neputinţa s-a instalat încet, încet, începând cu anul 2012. Deşi se mişca foarte greu şi vorbea stins, a continuat să slujească, încheindu-şi lucrarea în Biserica Baptistă Fiscut. În cele din urmă, după o suferinţă apăsătoare de aproximativ doi ani, pe 11 februarie, anul acesta, a ajuns acasă, la Stapânul pe care L-a slujit cu drag toată viaţa şi unde şi-a dorit mult să fie mutat (Iov 19:25-27). 

După aproape 90 de ani de viață, dar și după doi ani de suferință, pe 11 februarie, pastorul Petru Costea a trecut din existența de aici spre viața de dincolo. A lăsat în urmă familiile frumoase ale celor cinci copii și numeroase biserici din comunitățile baptiste Cluj și Arad pe care le-a slujit de-a lungul a mai bine de 50 de ani, începând din 1954.

Surse:

Beniamin Costea

Creștinul Azi

Vasile Pintican - o viață de păstor - 1935 – 2012 din Milaș

 

Vasile, fiul lui Nicolae şi al Leontinei din satul Milaș, județul Bistrița Năsăud, s-a născut la 6 ianuarie 1935, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai familiei.

 

După ce a urmat cursurile şcolilor din Teaca şi Târgu Mureş, a absolvit şcoala de maiştri la Bicaz. S-a întors la Domnul pe când avea 19 ani, maistru electrician fiind la Barajul de la Bicaz, când a înţeles valoarea călăuzirii Duhului lui Isus Cristos, în contrast cu propaganda făcută de activiștii de tineret a lui Stalin de a se lăsa inspiraţi în activitatea lor de duhul lui Marx. Crescut fiind într-o familie creștină, Vasile a ales atunci să își încredințeze viața în mâna Mântuitorului, despre care învățase de mic copil. A fost o decizie definitivă și radicală, confirmată în 1955 de înscrierea la Seminarul Teologic Baptist din București. Și-a mărturisit credința în apa botezului la Brașov, pe atunci orașul Stalin, în biserica baptistă pe care o frecventa după plecarea de la Bicaz.

 

Victoria, fata frumoasă și credincioasă pe care a întâlnit-o în orașul de la poalele Tampei, s-a născut la data de 17 ianuarie 1935 în Potcoava, Jud. Olt. Încă din adolescenţă a fost atrasă de calea Domnului. Acest lucru a adus persecuție asupra ei, Victoria fiind nevoită la 17 ani să plece de acasă. A fost găzduită de familia fratelui Nichifor şi, în această perioadă, s-a botezat în Biserica Mihai Bravul Bucureşti.Visul ei de tânără creştină era acela de a deveni misionară. Pentru un an de zile a urmat cursurile Seminarului Teologic, în grupa pentru surori, la Bucureşti. Apoi s-a mutat şi ea la Braşov.

 

Mai târziu, în 1993, a absolvit cursurile Institutului Teologic Baptist din București pentru învățători de școală biblică pentru copii, iar în anii care au urmat a slujit cu dedicare copiii, oriunde a avut ocazia.

 

Cei doi tineri, atât de frumoşi, s-au căsătorit pe 17 iunie 1957. De atunci, umblarea lor împreună cu Domnul a constituit, pentru cei ce i-au cunoscut, o pildă a dedicării în predicarea Evangheliei şi a inspirat generaţii la rând, peste tot pe unde au slujit.

 

După ce Vasile a absolvit seminarul, tânăra familie a locuit în Bucerdea, la familia Nagy, unde a păstorit biserica locală, alături de cea din Cergăul Mic. Stabilindu-se apoi în Bahnea, au primit în păstorire bisericile din Sighişoara, Bahnea, Suplac, Bobohalma şi Târnăveni, din județul Mureş.

Aici au avut parte şi de prima lor mare încercare: Daniel Ovidiu, primul lor fiu, a murit după câteva luni de viaţă din pricina unei tratament medical necorespunzător. Mângâierea le-a venit mai târziu prin nașterea celor trei fiice: Daniela, Ligia și Ronela.

Pentru o scurtă perioadă fr. Vasile Pintican a locuit cu familia în localitatea Târnava, suburbie a orașului Mediaș; de acolo a a suplinit și păstorirea bisericii baptiste din Mediaș, până în 1966, când s-au mutat la Sighișoara, unde a slujit timp de 30 de ani.

 

În această perioadă, biserica a fost consolidată din punct de vedere al unităţii frăţeşti, a crescut spiritual şi numeric. În vremurile vitrege ale comunismului, fr.Vasile a luptat pentru construirea unui locaş de cult mai adecvat adunării creştine, locaș folosit și în momentul de faţă.

 

Din 1989 a început să păstorească bisericile din cercul Hăpria, Mihalţ, Teiuş, Ohaba, Tău, Colibi, Săcăşel şi a sprijinit cu multă dăruire bisericile din Sărmaş, Voşlobeni şi Iernut.

Vasile şi Victoria au fost şi pionieri ai lucrării creştine, prin plantare de biserici și construirea de lăcaşuri noi de cult în localităţi şi zone mai puţin accesibile Evagheliei. Victoria a făcut o prioritate din a învăța copiii și tinerii în bisericile în care fr Vasile slujea.

 

Victoria s-a pensionat în anul 1989, iar Vasile în 1998, însă acest lucru nu le-a diminuat pasiunea slujirii în biserici. Astfel, ei au sprijinit atât bisericile pe care Vasile le-a păstorit anterior, cât şi alte biserici din ţară unde au fost invitaţi, precum cele din Luduş, Mediaş, Covasna şi din cercul Potcoava. Numai Dumnezeu ştie câţi kilometri au fost străbătuţi pe jos, cu căruţa sau cu maşini de ocazie, indiferent de starea vremii sau a distanţelor ce trebuiau parcurse, pentru a sluji trupului lui Cristos. Au suferit mai multe accidente rutiere, din care au scăpat cu viață, dar asta nu i-a oprit în a continua să meargă în lucrare.

 

Pentru Vasile, slujirea bisericii nu a însemnat doar predicare, ci şi muncă practică: în construcţiile lăcașelor de cult, în ajutarea fraţilor, în consiliere sau alte nevoi. Fr. Vasile era pastor în fiecare zi: acasă, pe stradă, în vizite la bolnavi sau la familii, pregătit să asculte, să slujească sau să pledeze în fața autorităților pentru nevoile bisericii.

 

În măsura în care L-au iubit pe Dumnezeu şi lucrarea, şi-au iubit şi familia. Şi-au crescut cele trei fiice în frică şi dragoste de Dumnezeu, modelând în ele integritate, spirit de misiune şi caracter creştin. Au primit trei nepoți, pe care i-au învățat calea credinței: Filip, Cătălin și Teodor.

 

Fr. Vasile Pintican și-a sfârșit alergarea împreună cu soția sa Victoria în aceeași zi, la 27 Aprilie 2012. Deși au plecat dintre noi într-un mod neașteptat și atât de tragic, au lăsat în urmă o  prețioasă și pilduitoare mărturie:

“Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig”

 

Scris si redactat de Ligia Pintican Englöf si Dionis Bodiu

13 septembrie 2021

                                                       Sighișoara - Botez 1979 

Duhul Domnului, se odihnește peste noi, creștinii secolului douăzeci și unu?

 

Apoi, o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia, brâul mijlocului Său. (Isaia 11:1-5)

 

Creștinismul nostru dacă (deși) este „Creștin”, din câte se pare este divizat în mii de fracțiuni și denominațiuni, cu toatele susțin că sunt urmașe ale Adevărului Divin scris în Sfintele Scripturi, dar acțiunile lor tăgăduiesc creștinătatatea lor. Una dintre dovezile aparteneței la creștinism este și această realitate: „ Duhul Domnului, se odihnește peste noi, creștinii secolului douăzeci și unu?” Se poate, într-adevăr, odihni Duhul Domnului peste o „Creștinătate” fragmentată, divizată când există un singur Dumnezeu, un singur Fiu care a fost jerfit, un singur Duh Sfânt care ne-a fost dat și o singură Carte insuflată de Dumnezeu din care trebuie să învățăm? O realitate asemănătoare unei polițe de asigurare care ne confirmă că Duhul Sfânt se poate odihni, este în persoana Domnului Isus Cristos. O casă în care s-a odihnit Domnul Isus a fost în Betania, despre care ne place să auzim, să vorbim și ne este dragă. Casa mea, trupul, întreaga ființă a mea este un loc bun de odihnă pentru Duhul Sfânt? 

 

 

 I.          Trupul omului ar trebui să fie templul Duhului Sfânt

Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:19-20)

1.    Aceasta este lucrarea stabilită de Dumnezeu prin planul Său.

2.    Pentru că nu am lepădat toată firea păcătoasă, noi oamenii, am făcut din templul nostru o peșteră de tâlhari.

3.    Fiind înconjurat de tâlhari Duhul Sfânt nu are odihnă.

 

II.          Duhul Sfânt nu se poate odihni într-un loc destinat Lui, dar unde îi sunt ascunși și stând la pândă, gata de atac, dușmani.

Templul Domnului din Ierusalim ne este un bun exemplu. Acest templu era al Domnului, dar conducătorii lui își căutau propriile interese financiare și nu slava Domnului. Vizita Domnului Isus la Templu a pus lucrurile la punct și a lăsat scris pentru posteritate, - prin această intervenție dureroasă - adevărul cu privire la ce trebuie să fie acea clădire. Templul trupului nostru este încă de la creație bun, dar omul nostru firesc caută interesul lui personal și satisfacția de moment și de aceea Dumnezeu constată că: „ Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. (Geneza 6:5)

 

1.    De aceea Duhul Sfânt este trist în viața noastră. 

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. (Efeseni 4:30)

2.    De aceea Duhul Sfânt suspină, pentru că nu știm ceea ce ar trebui să știm.

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. (Romani 8:26)

3.    De aceea Duhul Sfânt se stinge

Nu stingeţi Duhul. (1 Tesaloniceni 5:19)

III.          Domnul Isus Cristos dovedește cu prisosință că Duhul Sfânt se poate odihni în ființa umană în parametrii unei trăiri după voia lui Dumnezeu.

Domnul Isus s-a născut și a trăit într-o lume ostilă. Cei mai mulți dintre contemporanii săi și capii poporului Israel, atât cei religioși cât și cei politici, nu L-au vrut și de aceea L-au dat ca să fie prins, răstignit și omorât, considerându-L o amenințare. Marea parte a poporului, deși Le-a făcut atât de mult bine, L-au hulit, disprețuit, batjocorit și de multe ori au vrut să-L ucidă, dar Domnul a trăit după voia Tatălui din cer; și de aceea ne dovedește că se poate trăi în așa fel încât Duhul Sfânt să se odihnească peste El și în El.

1.    Plăcerea Domnului a fost frica de Domnul.

2.    A judecat cu dreptate orice cauză a oricărui om.

3.    Hotărăște cu dreptate pricina fiecărui om.

4.    Atenționează dureros orice abatere de la Cuvântul Său.

5.    Distruge ce este rău și nu-i dă voie să se perpetueze răul.

6.    Dreptatea este pentru Domnul Isus puterea trăirii Sale.

7.    Credincioșia este centrul de echilibru al vieții Sale.

Dacă sunt Creștin, trebuie să gândesc, să trăiesc după cum a trăit Domnul Isus. Aceste cerințe nu sunt opționale, ci obligatorii pentru oricine vrea să fie mântuit și să aibă parte de învierea celor drepți. Politica pe care știm să o facem, motivele pe care le avem nu folosesc și nu ajută la nimic, ci realitatea trăită cu Domnul și care trebuie să fie și a mea este doar ceea ce contează.

Dumnezeu să ne ajute ca să luăm măcar o parte din exemplul – pentru că nimeni de pe pământ nu poate să fie asemeni Lui - Domnului Isus și să lucrăm în așa fel ca Duhul Domnului să se odihnească peste noi și în noi în veci.

Mărişescu Ilie 1900-1985 din Gornea

 

Fratele Ilie Mărişescu s-a născut la data de 7 iunie 1900, în localitatea Gornea. În anul 1923, în timpul satisfacerii serviciului militar în oraşul Caransebeş, intrând în contact cu credincioşii  baptişti de acolo, şi în urma ascultării Evangheliei, L-a primit de Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal.

În ziua de 27 iunie 1923 a fost botezat nou- testamental, în comuna Sasca Montană şi a devenit membru al Bisericii Baptiste din Gornea.

Deşi a trecut prin multe greutăţi şi încercări de tot felul, fratele Ilie Mărişescu a rămas statornic şi în­crezător în Dumnezeu pînă la sfârşitul vieţii sale pământeşti.

Mutându-se datorită serviciului în Valea Jiului, s-a stabilit în Petrila, unde a muncit câştigându-și pâinea pentru familia sa, ca miner, evidenţiindu-se prin cinste şi seriozitate, fiind mulţi ani şef de echi­pă şi apoi maistru minier.

Fiind un bun credincios, cu multă râvnă pentru lucrarea Domnului, în anul 1947 a fost ales evan­ghelist în cadrul Comunităţii Creştine Baptiste din Alba Iulia, activând 11 ani în această calitate.

La 6 iulie 1958 este ales şi ordinat diacon în Bi­serica Baptistă din Lonea. Îndeplinind această slujire a lu­crat mulţi ani, până la bătrîneţe, alături de fraţii pastori ai Bisericilor Baptiste din Lonea şi Petrila.

Din cauza problemelor de sanătate, se reîntoarce în comuna natală, pe meleagurile bănăţene, unde a trăit pînă în clipa cînd a fost chemat acasă, la Domnul, în ziua de 14 ianuarie 1985.

În ziua de 16 ianuarie 1985, a avut loc în comu­na  Gornea, jud. Caraş-Severin, serviciul divin de înmormântare al fratelui Ilie Mărişescu, diacon ordi­nat, care a fost un bun lucrător pe ogorul Evanghe­liei Domnului Isus Hristos.

Serviciul divin a fost condus de fr. Vrancuţa loan, pastorul bisericii, ajutat de fra­ţii : Gheorghe Radovan, diaconul Bisericii Baptiste din Sicheviţa şi Ilie Milutin, diaconul Bisericii Baptiste din Pescari.

Textul inspirativ din Sfânta Scriptură a fost citit din  Timotei I :1—8.

Corul Bisericii Baptiste din Pescari a împodobit serviciul divin din cadrul înmormântării cu cântări duhov­niceşti potrivite cu ocazia actuală.

Spre nădejdea revenirii şi a răsplătirii cereşti ne­-am despărţit de fr. Ilie Mărişescu.

Surse:

Pastor VRANCUŢA IOAN

Îndrumătorul Creștin Baptist

Ciupuligă Moise 1901- 1977 din Curtici.

 

Fratele Ciupuligă Moise s-a născut în anul 1901, L-a urmat pe Domnul în apa botezului în anul 1918. Imediat după pocăință a început să pună în practică în activitatea Bisericii, talentul său de a cânta. La 4 ani după botez, adică în 1922, fratele Ciupuligă Moise a fost ales de biserică în slujba de dirijor, slujbă pe care a îndeplinit-o până în anul 1970, când din cauza bătrâneții și-a încetat activitatea.

Timp de 48 de ani, fratele Ciupuligă Moise a fost dirijorul corului mixt și al celui bărbătesc precum și organist al Bisericii, fiind nelipsit de la toate serviciile, fie duminica, fie în cursul săptămânii. Acest bărbat a activat cu o forță rar întâlnită, având o deosebită pasiune și dragoste sfântă pentru slujirea care i-a fost încredințată de biserică. Pe timp de ploaie sau vreme bună, în timpul iernii sau vara, fratele Ciupuligă Moise a fost prezent, în mod voluntar, alături de păstor și diaconi în activitățile bisericii. Pilda trăirii sale să inspire pe toți cei ce slujesc Biserica în domeniul cântărilor.

Fratele Ciupuligă Moise a trecut la cele veșnice  în vârstă de 76 ani, unul din cei mai vârstnici dirijori ai Bisericii Creștină Baptistă din Curtici.

Serviciul de înmormântare a fost condus de fratele păstor al Bisericii, Grec Traian, care a scos în evidență faptul că Domnul L-a chemat pe fratele Ciupuligă Moise să slujească cauzei Sale, prin cântările sfinte. Fratele diacon, Bulboacă Petru a citit necrologul.

Frații diaconi Costea Ștefan și Jivan Ioan și-au exprimat momentul greu al despărțirii de unul dintre bunii colaboratori în lucrarea Domnului, iar fratele păstor Oniga Gheorghe a predicat Cuvântul Domnului, arătând că pe pământ este locul activității noastre, iar în veșnicie, locul răsplătirii.

Corul și fanfara au luat parte la momentele despărțirii împodobind serviciul de înmormântare cu cântările frumoase pe care fratele Ciupuligă Moise le-a învățat în timpul activității sale.

Surse:   pastor Grec Traian

Îndrumătorul Creștin Baptist

Isus Cristos Domnul este singura Jertfă de ispășire pentru păcatul întregii omeniri 1 Ioan 2: 1 – 5

 

1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
3. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem: dacă păzim poruncile Lui.
4. Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el.
5. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. (1 Ioan 2:1-5, VDCC)

 

Deși noi, oamenii, Îl acuzăm pe Dumnezeu pentru toate lucrurile rele, care se întâmplă zi de zi, Dumnezeu prin jertfa Sa dovedește neîncetat unică bunătate, dragoste și mare îndurare. Care dintre noi ar fi putut să asiste la felul în care s-a purtat omenirea cu Fiul Său, cum L-au batjocorit, umilit și omorât? Oricare dintre noi i-am fi distrus fără drept de apel și le-am fi arătat noi cine suntem. Dumnezeu însă a tăcut, deoarece era în Cristos împăcând lumea. Haideți, să privim la Dumnezeu prin Jertfa de ispășire pe care a făcut-o pentru mântuirea noastră.

      I.          Dumnezeu a făcut posibilă iertarea păcatelor doar prin Domnul Isus. Cristos. V.1.

1.    Domnul Isus Cristos a murit pentru toți oamenii ca să primească mântuire.

2.    Domnul Isus Cristos este acum singurul Mijlocitor între om și Dumnezeu.

3.    Domnul Isus Cristos garantează omului intrarea la Dumnezeu prin credință și pocăință.

Dumnezeu nu lucrează la fel ca omul, doar prin relații și pile, doar așa putând să ajungem la El. Dumnezeu ne cheamă la El prin Fiul Său și suntem așteptați cu brațele deschise fără vreo altă intervenție în afară de El. De aceea Domnul ne spune: 37. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, (Ioan 6:37)

 

    II.          Dumnezeu este cel care L-a dat pe Isus Cristos ca jertfă și omul ar trebui să fie beneficiarul acelei jertfei.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)

1.    Lucrarea de mântuire a omului este planul veșnic al lui Dumnezeu și omul nu ia parte la conceperea acestui plan.

2.    Acest plan funcționează după cum este conceput de Dumnezeu și omul dacă vrea să fie beneficiarul acestui plan trebuie să se supună voii Lui.

3.    Acest plan demonstrează dragostea mare a lui Dumnezeu și binele enorm pe care voiește să ni-L facă.

O altă dragoste mai mare ca aceasta nu există. Valoarea aceastei jertfe este egală cu Dumnezeu și nu are corespondent în valorile noastre omenești.

18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.(1 Petru 1:18-19)

 

  III.          Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să ne facă cunoscut planul Său și omul este obligat să-l cunoască ca să-l poată pune în practică. V. 3.

1.    A-L cunoaște pe Dumnezeu și planul Său este Viață Veșnică.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3)

2.    Păzirea poruncilor lui Dumnezeu demonstrează că îl cunoaștem pe Dumnezeu și planul Său.

3.    Dumnezeu apreciază comportamentul nostru prin tiparul Lui.

Noi, oameni, putem să spunem despre noi multe lucruri de bine și aprecieri pozitive, însă Dumnezeu ne cunoaște.

11. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule , Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta.
12. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’
13. Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’
14. Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:11-14,)

Concluzia care se desprinde este următoarea: Isus Cristos Domnul este jertfa lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră; putem să fim beneficiari ai jertfei prin ascultarea și păzirea poruncilor Lui iar Dumnezeu apreciază corectitudinea noastră și nu noi suntem în măsură să ne apreciem. 

Roşu Gheorghe 1934 – 2003 din Oloşag

 

Fratele Gheorghe Roșu s-a născut în data de 22 octombrie 1934 în localitatea Oloşag din județul Timiș.

După îndeplinirea serviciului militar s-a stabilit în orașul Reşița, unde în anul 1958 s-a căsătorit cu Elvira Ilea. Timp de mai mulți ani a lucrat ca tehnician la Institutul de Proiectări din Reșița.

 În data de 5 iunie 1987, împreună cu soția, au făcut legământul cu Domnul Isus fiind botezați de pastorul Gheorghe Schinteie.

În anul 1993 a fost ordinat ca diacon şi a slujit Biserica Baptistă Betel (nr.2) din Reşița, dar şi Bisericile din Dezeşti, Fârliug, Remetea Pogănici şi Zorlențu Mare. A plecat în veșnicie în data de 21 aprilie 2003.

Surse:

dr. Ionel Tuțac,

 Gigel Olariu