Prezint cu mult drag și emoție biografia unui
frate, dăruit de Dumnezeu să predice Evanghelia pe plaiurile noastre românești,
într-o perioadă în care era o mare luptă între lumină și întuneric. Citind
această biografie o să vă dați seama de puterea pe care Dumnezeu o dă omului
credincios, să nu renunțe la credință, chiar dacă i se pune pistolul la tâmplă.
Experiențele tragice prin care a trecut fratele Florea Cruceru sunt un balsam
alinător pentru noi cei de azi, care ne bucurăm de libertate deplină.
Mulțumesc Domnului pentru așa oameni și
frateleui păstor de la Slatina, Viorel Cruceru, pentru materialul pus la
dispoziție.
Lectură plăcută!
„Cu mult înainte ca Florea Cruceru să se
nască, un oarecare băiat din Sinești fu răpit de otomani și pregătit pentru a
fi ienicer. Această divizie a fost desființată în 1826 de către sultanul Mahmud
al II-lea din pricina răscoalelor interne. Probabil că atunci sau într-un alt
context, tânărul amintit a hotărât să se întoarcă în țara sa natală. Odată
ajuns înapoi în satul natal, s-a așezat pe dealul din Valea Merilor, departe de
satul așezat la strada principală aflată pe malul râului Plapcea. Nu era acceptat
de sătenii care îl considerau turc așa că a fost primul care și-a întemeiat
căminul pe deal. Și-a înălțat un dâmb de delimitare a pământului său care mai
poate fi văzut chiar și astăzi. Lumea vorbea despre el spunând că este
mahomedan „pentru că toți ienicerii erau forțați să devină mahomedani.” Venise
îmbrăcat în straiele turcești ale ienicerilor și tot pe acelea le purta pentru
că nu avea altele. Nimeni nu voia să-l aibă de ginere. Sătul de gura bârfitoare
a sătenilor, a hotărât să-și atârne de gât o cruce mare, de lemn, ca să dea de
înțeles lumii că e creștin. Și așa i-a rămas numele: Cruceru, adică purtătorul
de cruce. Numele s-a perpetuat și l-au „purtat” și urmașii săi. Petre a fost
unul din urmașii „ienicerului” Cruceru. Acesta s-a căsătorit cu Tudora Voicu.
În această familie de țărani simpli se năștea, la data de 13 octombrie 1920, în
Comuna Sârbii Măgura, Florea Cruceru, unul din cei opt frați, din care doi
băieți au murit la scurt timp după naștere și o fată la vârsta de 18 ani.
De mici mergeau împreună cu părinții la
muncile câmpului, ca toți copiii de țărani. Și dacă erau prea mici să ajute cu
treburile, stăteau în căruța trasă de boi. Acolo petreceau multe răsărituri
mergând pe câmp, dormeau sau se jucau. Obișnuiau să pună foi de porumb peste
care puneau o pătură și așa dormeau pe ceva mai moale. Când mergeau să
muncească, mergea toată familia și uneori și alții. Iar sub căldura soarelui
dogoritor din sud cântau. Fetele, Titina și Ioana, aveau voci foarte plăcute și
armonioase. Nu de puține ori, când erau la muncile câmpului, vecinii care îi
însoțeau le rugau insistent să cânte. Seara, pe când nu exista social media,
Petre Cruceru aduna toată familia și cântau cu toții, un lucru nu tocmai
obișnuit pentru acele vremuri. Așa și-a învățat bătrânul Petre băieții să cânte
la caval și fluier. Era una din activitățile favorite ale familiei Cruceru și
erau cunoscuți în sat pentru asta. Când se mergea la clacă, cântau spre
admirația tuturor celor cu care se adunau pentru a face treabă, să curețe
porumb sau ce treburi mai erau de făcut. La fel și la muncile câmpului, vocile
cele mai căutate erau ale Ioanei și Titinei care erau însoțite de vocile
băieților Florea, Radu și Gică. Clasele primare le-a făcut în școala din sat
iar, când a terminat patru clase, tatăl lui nu i-a mai dat voie să continue în
ciuda insistențelor învățătorului Marinescu care și-a dat seama de potențialul
pe care îl avea băiatul slab și înalt cu ochi albaștri. De atunci înainte a
fost folosit la muncile câmpului, în gospodărie la ce era nevoie și la
creșterea animalelor, la grădina de zarzavat care era o sursă de venit pentru
familie, la strângerea și uscarea diferitelor plante medicinale și fructe de pădure
pe care mama lui, Tudora, le comercializa sub formă de tinctură sau direct
uscate pentru diferire remedii naturale și ceaiuri. Petre Cruceru a considerat
că a fost suficient ca fiul lui să învețe să scrie, să citească și să facă
calcule. Deși nu a fost mult, a fost mai mult decât au avut parte cei 60-70%
din locuitorii județului Olt care nu știau să citească în anii 1930. Bătrânul
Petre Cruceru era un om cinstit, blând, cu frică de Dumnezeu, care atunci când
se supăra, „înjurătura” lui era de fapt o binecuvântare: „Firi-ai a lu` Dumnăzău să fii.” Deși era un simplu țăran,
punea mare accent pe cinste, respect și biserică. Așa și-a crescut copiii și a
insistat ca ei să fie oameni cinstiți, respectuoși și iubitori de Dumnezeu.
Fratele mai mare al lui Florea Cruceru, Marin,
a învățat să fie cojocar la Slatina, timp de trei ani. A devenit la rândul lui
cojocar și l-a învățat meserie și pe fratele lui. Florea Cruceru a lucrat
cojocărie de la vârsta de 13 ani pentru mai bine de 30 de ani.
Al doilea Război Mondial a dat peste cap
planurile tuturor românilor, inclusiv ale țăranului de rând. Pe 23 noiembrie
1940, România s-a alătura puterilor centrale, ca urmare a unei lovituri de stat
condusă de Mareșalul Ion Antonescu, țara devenind dictatură. Ca membră a
puterilor centrale, România a invadat alături de Germania, începând cu 22 iunie
1941, eternul dușman ce-i luase Basarabia: URSS-ul condus de comuniști. Printre
cei chemați la război s-a aflat și Florea Cruceru care este concentrat pe 13
martie 1941, la câteva luni după ce împlinise douăzeci de ani. Inițial
ordinul de chemare la război era pentru infanterie. Însă Dumnezeu avea alte
planuri. După o ninsoare puternică, a fost chemat de primar împreună cu alți
bărbați din sat să curețe zăpada, dar nu s-a dus știind că în curând urma să
plece la război. Urma să-i primească și ordinul de încorporare care ajunsese la
primărie. Zamfir Țîrpeagă, primarul poreclit Notaru , s-a supărat pe el pentru
că nu s-a dus la curățat zăpada și i-a făcut sesizare la centrul militar
teritorial Slatina. Cu prima ocazie când l-a întâlnit, i-a spus cu supărare și
dispreț în față:
-Tu nu meriți, bă, să faci armata la
infanterie care este o armă specială (el însuși făcând armata la infanterie).
Drept pedeapsă, am cerut să fii trimis la artileria antiaeriană. Pedeapsa
consta în faptul că pregătirea pentru artilerie se făcea la Galați, iar pentru
infanterie la Slatina, la o foarte mare distanță de casă pentru mijloacele de
transport ale acelor vremuri. Comisariatul a admis sesizarea primarului.
Primarul a crezut că îi face un rău, dar Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a
folosit acest eveniment pentru a-l proteja. Florea Cruceru spunea:
-La infanterie erau carne de tun. La artilerie
antiaeriană, când atacam eram ultimii, când ne retrăgeam eram primii. Aveau
obuze și tunuri grele nemțești care stăteau în spatele multor linii, iar
mărimea și prețul lor le făceau valoroase, dar erau și greu de transportat așa
că foloseau camioane germane. Studiind documentele sale militare, se poate
vedea cum inițial a fost repartizat la infanterie ca mai apoi să fie mutat la
antiaeriană. A fost „luat la război” pe 15 februarie 1942.
Ajuns la Galați, a fost parte a regimentului 6
de artilerie unde a ajuns comandant de tun, specialitatea altimetrie. Acolo a
avut parte de o bună pregătire și chiar au avut ocazia să fie vizitați de
regele Mihai înainte de plecarea pe frontul de est, care și-a făcut timp să dea
mâna cu fiecare dintre ei. Mereu i-a purtat un mare respect regelui Mihai care
a fost o persoană ce i-a inspirat pe mulți soldați să lupte pentru patria lor.
A luptat pe frontul de est, ajungând până dincolo de Bug spre peninsula Crimeea,
de unde a fost trimis înapoi cu batalionul de artilerie la Odesa pentru a
participa la apărarea antiaeriană și anti navală a orașului. În urma doborârii
celui mai bun pilot de război rus la Odesa, a fost propus de nemți pentru
decorarea cu cea mai înaltă medalie militară, Crucea de Fier. Din nou, în
providența lui Dumnezeu, l-a scutit să primească medalia din cauza schimbării
survenite la 23 August 1944 când România s-a alăturat Antantei pentru a lupta
împotriva puterilor centrale. Toți cei medaliați cu Crucea de Fier au fost declarați
ulterior de regimul comunist criminali de război și au sfârșit prin a fi
împușcați sau în cel mai fericit caz condamnați la zeci de ani de temniță,
mulți sfârșindu-și viața în chinuri groaznice. A participat la eliberarea
Transilvaniei de Nord, apoi a luptat în Ungaria și Cehoslovacia în munții Tatra.
A luat parte la sprijinirea infanteriei române care lupta împotriva cazematelor
și a cuiburilor de mitraliori germani. Încetarea războiului l-a găsit la granița
cu Austria. A fost decorat cu medalia „Bărbăție și credință, Clasa a III-a cu
spade.” „Pentru curajul, priceperea, și
munca pe care a depus-o la campania contra germano-maghiarilor pentru
eliberarea Transilvaniei de nord și în operațiunile din Ungaria și Cehoslovacia
în calitate de comandanți de tunuri, șefi de aparate, telefoniști, agenți de
transmisiuni și legătură ai unităților pe timpul incursiunilor aviației inamice
în regiunile Balomir, Mihai Viteazu, Luncani, Câmpia Turzii, Someșeni, Cluj, Oradea
Mare, Turkeve, Miskloc, Losenci, Sloven și Piestany” citat din ordinul de zi pentru
decernarea decorației. A fost lăsat la vatră cu gradul de sergent major, fiind
avansat în grad în mod excepțional înainte de lăsarea la vatră. Fiind rugat să
rămână în cadrul armatei, a refuzat cum a refuzat să emigreze în SUA la
invitația unor ofițeri americani care vizitau trupele române înainte de venirea
în țară și ofereau posibilitatea emigrării. Își iubea familia și țara și a vrut
să se întoarcă acasă.
În februarie 1947 s-a căsătorit cu Floarea Bălăuroiu
cu care a fost căsătorit 67 de ani. În anul 1948 a intrat în legătură cu Oastea
Domnului, aceasta schimbându-i cursul vieții. În scurt timp, împreună cu frații
lui Marin, Gică și Radu Cruceru (viitor pastor) și sora lor Titina au devenit
nucleul de bază al Oastei în zona comunei Sinești și comunele învecinate. După
1948, Oastea a fost declarată ilegală de regimul comunist proaspăt instalat la
conducere prin fraudă și cu ajutorul soldaților ruși. Florea Cruceru a devenit
o voce foarte respectată în Județul Olt, fiind conducătorul Oastei în zonă. A
fost invitat să meargă cu grupul de ostași în multe biserici din satele și
comunele din jur. În 23 August 1948, la invitația preotului de la Ursoaia, o
comună vecină, a fost invitat cu grupul de ostași la biserică unde a avut loc
slujba de dimineață apoi au fost rugați să rămână și după amiază. Imediat, după
slujbă, a fost arestat împreună cu tot grupul fiind închiși la primărie până
urma să vină tovarășu’ de la
Slatina. La venire celui de la Siguranța Statului, grupul a fost eliberat, dar lui
Florea Cruceru i s-a luat prima declarație. A fost interogat, apoi avertizat să
se potolească că deja este sub observarea atentă a Siguranței (viitoarea
odioasă Securitate). Acesta este momentul în care i s-a deschis dosar de
urmărire individuală (DUI) sub titulatura „Predicatorul”, dosar ce va fi închis
în decembrie 1989!
În 1948, Radu Cruceru a cunoscut la moară pe
unul din puținii credincioși baptiști din Olt, Rădulescu, numit Agronomu’ (care fusese botezat
la Brașov). Acesta locuia în satul Bacea și i-a
vizitat acasă, apoi l-a pus în legătură cu pastorul baptist Arvat Ion de la
Balaci, Teleorman. Acesta a mers pe jos mai bine de 30 de km pentru a-i vizita.
Acest om a lui Dumnezeu a devenit mentorul, prietenul și sfătuitorul lui Florea
Cruceru. Pentru că preoții din zonă nu le-au mai dat voie să folosească
cântările de la Oastea Domnului și nici să se adune în biserici, au început să
se adune cu pastorul Arvat Ion în casa fratelui cel mai mare pentru a studia
Biblia. Tot atunci fratele Arvat i-a dat prima Biblie pe care o citea cu
asiduitate. Astfel, în 1948 s-a născut
biserica baptistă din Valea Merilor. Aceasta era formată în principal de cei
din familia Cruceru.
În foarte scurt timp, adunările ținute în casa
fratelui mai mare și zelul evanghelistic au atras atenția preotului ortodox
Elisei Friptu care le-a cerut vecinilor să arunce cu pietre pe acoperișul de
tablă al casei și să spargă geamurile casei în timp ce erau la slujbă. Popa
Friptu a refuzat să le elibereze adeverința pentru a fi botezat împreună cu
frații, sora și mama așa cum cerea legea. Din 1949, popa a intensificat
persecuția împotriva grupului de credincioși. În grup au fost infiltrați
informatori din 1948, conform DUI „Predicatorul” luat de la CNSAS. Cel care s-a
ocupat de grup ca pastor a fost Ion Arvat care a așteptat în zadar ca preotul
să le elibereze adeverințele pentru a fi botezați. În 2 aprilie 1950 Florea
Cruceru, considerat conducătorul credincioșilor baptiști, deși nici unul nu era
botezat, a fost chemat la biserică de către popa Elisei Friptu pentru a-i
elibera adeverințele de botez. Popa era însoțit de un sobor de cinci preoți din
Comuna Potcoava folosind pretextul adeverințelor ca să-l confrunte pe tânărul
credincios. Deși tânăr în credință Florea i-a înfruntat și înfundat cu propria
lor Biblie, stârnind un potop de mânie și chiar blesteme în momentul în care a
lut Biblia de pe altar și a citit din Fapte 4:12. Discuția a fost lungă, dar
Dumnezeu i-a dat tărie și înțelepciune să răspundă cu Biblia la toate întrebările
lor legate de mântuire, botez, sfinți, fecioara Maria și altele. În urma discuției
avute, popa Elisei Friptu, împreună cu ceilalți preoți au făcut un raport în
care l-au descris ca un „element deosebit de dușmănos, reacționar, împotriva
noii orânduiri a poporului, trumanist” (Truman, președintele Americii de atunci
era baptist) și bineînțeles a refuzat să elibereze adeverințele de botez.
Declarația lui Elisei Friptu este în dosarul de condamnare al lui Florea
Cruceru. Din acel moment, chemările la postul de miliție s-au îndesit, fiind
pus să dea multiple declarații cu privire la credința sa, grupul din care făcea
parte, poziția față de noua orânduire. În noaptea de 1 iunie 1950 a fost luat
din pat de lângă soție și arestat. L-au dus la sediul Securității din Slatina. Apoi
a fost dus la Pitești. Printr-o minune a scăpat ca să nu fie selectat pentru „Experimentul
Pitești, reeducarea prin tortură”, dar a fost trimis la Capul Midia, în lagărul
morții. A executat o pedeapsă de un an în condiții inumane de muncă până la
exterminare. Aici a întâlnit alți credincioși și pastori evanghelici, printre
care și pe pastorul Bîc Ioan de la Timișoara care i-a deveni mentor și prieten.
Au păstrat legătura și după eliberare. Împreună cu alți credincioși, au făcut
parte din Biserica din lagărul morții care a funcționat toată perioada cât a
ținut lagărul de la Capul Midia, experimentând minuni ale protecției și
prezenței lui Dumnezeu și convertiri la credință. Când era la Capul Midia,
frații lui mai mici, Radu și Gică, au fost botezați în 21 aprilie 1951 de către
Arvat Ion, împreună cu mama și sora lui Titina și încă alte 6-7 persoane.
Evident, fără adeverință de botez. Din grupul primilor botezați, Dumitru Neacșu
și Ion Dumitrescu au fost judecați de
Tribunalul militar Craiova și au fost condamnați la 6 luni de pedeapsă cu
suspendare, fiind amenințați că dacă vor continua să frecventeze adunările
ilegale din Valea Merilor pedeapsa le va fi dublată, cu executare. Aceștia au
continuat să fie prezenți la adunările credincioșilor, Dumnezeu protejându-i. După
eliberarea de la canal, nimeni nu a avut curaj să-l boteze pentru că preotul Friptu
spusese că cine-l va boteza pe criminalul de război Florea Cruceru (spunea asta
pentru că luptase pe frontul de est) va fi trimis la canal împreună cu el
pentru 25 de ani. Cumva, vestea a ajuns la pastorul Gheorghe Pop din București
care a venit și l-a botezat în 30 noiembrie 1951, în râul Plapcea. Botezătorul
și botezatul au fost bătuți cu ouă de către sătenii instigați de preot și doar
intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu i-a oprit să nu-i omoare cu pietre.
Despre această zi, unul din informatori dă detalii amănunțite în DUI al lui
Florea Cruceru. A fost condamnat la domiciliu forțat timp de 5 ani și privat de
dreptul la muncă tot atâta timp. În fiecare zi de luni, la ora 7 trebuia să fie
la postul de miliție din Potcoava. A fost bătut crunt de mai multe ori de fostul
plutonier de jandarmi Stamatoiu, fiind pus de fiecare dată să declare ce a
făcut, cu cine s-a întâlnit în sat, cine a venit nou în grupul de credincioși,
cine a venit din alte localități. Pentru că refuza să detalieze despre persoane
și evenimente, a suferit o bătaie soră cu moartea. Odată pe lună trebuia să
meargă la Slatina, la Sediul Securității. De la început i s-a spus că va trebui
să devină informator și să semneze un angajament și va fi liber să călătorească
și i se va oferi serviciu. A refuzat mereu și mereu. Cu trecerea anilor, pentru
că a rămas ferm în decizia de a nu deveni informator, fiecare vizită la
Securitate a devenit un chin. Era tot mai des torturat psihic și fizic. În
iunie 1954 s-a prezentat la vizita lunară la securitatea din Slatina, ofițer
fiind evreul Mudava. Acesta era ofițerul care îl luase în observare imediat
după ce a fost eliberat de la Capul Midia. De la început i-a spus că aceasta
este ziua decisivă, ori semnează să devină informator, ori semnează că a fost
criminal de război în URSS, ori va fi împușcat. Împreună cu un alt ofițer de
securitate, Diță Gheorghe, viitorul șef al Securității Argeș, cel mai longeviv Șef de Securitate din
România, l-au bătut și torturat cu rândul timp de nouă ore. Fiecare câte o oră.
L-au trezit în repetate rânduri din leșin cu furtunul cu apă, cerându-i să
semneze hârtiile prin care să devină informator. Pentru că tot refuza, Mudava a
scos pistolul din toc, a tras siguranța, i l-a pus la tâmplă și țipa să semneze
sau îl împușcă. În mod neașteptat, șeful Securității, care asculta din camera
vecină, a intervenit și l-a oprit pe evreul Mudava să își ducă la cap acțiunea.
Comandantul avea lacrimi în ochi și din acel moment i-a ridicat interdicția de
a părăsi comuna și i-a spus că nu va mai fi chemat la Sediul Securității pentru
„că ți-ai câștigat libertatea.” În notițele sale scrie despre acest moment: „ziua cea mai grea
din viața mea, ziua examenului final, ziua intervenției miraculoase a lui
Dumnezeu care m-a lăsat să mai trăiesc.” În urma acestui act, Diță Gheorghe i-a făcut
raport și ulterior comandantul a fost destituit din funcție. În anul 1954 a
fost contactat de fratele Ioan Socaciu care
auzise de suferințele îndurate de la pastorul Ion Arvat. În urma
discuției, a insistat ca acesta să meargă la seminar, fiind impresionat de
blândețea și smerenia unui tânăr care suferise deja foarte mult pentru credința
în Dumnezeu. În 1954 a mers la seminar, terminând doar 2 ani din cauză că soția
s-a îmbolnăvit foarte rău și a trebuit să aibă grijă de ea. La seminar era
cunoscut ca un om al rugăciunii și postului, disciplină pe care a practicat-o
toată viața lui. A fost ordinat în 1955 prin Comunitatea Baptistă Brașov, ca
pastor pentru biserica din Valea Merilor cu obligația de a merge la Corbeni,
Arefu, Tulburea (județul Argeș) și din când în când la Găujani (Județul Vâlcea).
Comisia de ordinare a fost alcătuită din pastorii Mircu Cocar din Sibiu, Cornel
Mara din Brașov și Isac Ioan din București.
În anul 1957 i s-a născut singurul copil, după
mai bine de 10 ani de rugăciuni și mult post în ciuda faptului că medicii nu-i
dădeau nici o șansă soției să nască. Acesta este pastor în Oltenia, la
Slatina.
Florea Cruceru a slujit în zona Corbeni,
Tulburea și Arefu unde a botezat mai multe persoane, fiind arestat în 23
ianuarie 1958 ca urmare a activității misionare în zonă. A fost eliberat de
către comandantul securității în 24 ianuarie în urma unei minuni a lui Dumnezeu,
fiind amendat cu 450 de lei. În 1958, Biserica din Valea Merilor a hotărât
trecerea la Comunitatea de București, pastorul Florea Cruceru pierzându-și
susținerea financiară din partea comunității de Brașov. A refuzat să plece din
zonă, deși a fost rugat să meargă în Banat, în comunitatea de Brașov sau Cluj. A
fost nevoit să își ia serviciu la Energo montaj Brașov care avea lucrări în
zonă. La cel moment, în județul Argeș, la Arefu, Tulburea și Corbeni era un
grup de credincioși dedicați care se adunau fără a avea autorizație de
funcționare. A continuat să slujească cu Evanghelia și în biserică, botezând noaptea
și oficiind acte de cult în bisericile din Olt, Teleorman, Vâlcea și Argeș. În
aceste județe a parcurs zeci de mii de kilometri cu bicicleta sau pe jos. Imediat după ce s-a angajat ca electrician la Energo
montaj, și-a continuat studiile, terminând 7 clase. A făcut cursuri de
calificare la locul de muncă pentru operator la Schela de extracție a
petrolului Icoana unde s-a mutat cu serviciul.
În 1970, pastorul Iosif Sărac, girant al
bisericii din Potcoava, un om cu inimă mare și dragoste pentru Dumnezeu, văzând
nevoia unui pastor local, dar și dedicarea cu care slujea bisericile din zonă, a discutat cu Florea
Cruceru ca să revină în lucrare dacă departamentul cultelor vor accepta. În
acel moment era operator la stația de Dezbenzinare Icoana. La 1 ianuarie 1970 a
intrat iar în lucrare oficial, slujind până în 1983 ca pastor al cercului de
biserici din Olt, Teleorman și Argeș. Comunitatea de București urma să contribuie
cu 1/3 din salariu, restul urmând să fie acoperit de biserica din Potcoava. Tot
pastorul Iosif Sărac a avut inițiativa construcției noii clădiri a bisericii
din Potcoava, care a fost inaugurată în vara anului 1970, fiind construită fără
autorizație. Prin multe minuni a rămas în picioare. Și clădirea bisericii din
Floru a fost construită fără autorizație, cu ajutorul fostului torționar Mudava
care la vremea construcției era inspector de culte și pe care Dumnezeu l-a
folosit ca să construiască clădirea fără autorizație. În Teleorman a slujit în Balaci și a redeschis
biserica din Tecuci-Kalinderu. A lucrat în Argeș la Miroși, Râca, iar Dumnezeu l-a
ajutat să înființeze biserici la Țițești (unde biserica a funcționat fără
autorizație), Câmpulung (biserica adunându-se la Biserica Evanghelică Română
tot fără autorizație) și la Pitești. În cea mai mare parte a străbătut aceste
localități pe jos iarna sau pe bicicletă vara, mergând în circuite de câte 3
zile pentru a vizita credincioșii răspândiți în 20 de localități diferite.
În 1973 a semnat memoriul celor 50 de pastori
baptiști, făcut de pastorul Vasile Taloș,
privitor la îngrădirile impuse bisericilor din România.
În 1974 a depus actele pentru deschiderea
bisericii din Pitești și pentru deschiderea bisericii la Slatina. În ambele
orașe s-a rugat în 1950, arestat fiind, pentru o biserică baptistă. Pitești a
fost ultimul oraș unde a fost luat din gară de duba securității când s-a dat
jos din tren. A fost dus la sediul securității unde a fost anchetat și bătut,
umplut de sânge, de comandantul securității colonelul Diță Gheorghe care i-a
adus aminte că a fost unul din cei doi securiști care l-au torturat cu rândul
în 1954. Trecuseră peste 20 de ani și se
reîntâlneau. De asemenea, tot aici a fost interogat de mai multe ori de maiorul
Ghițulescu care era tot la fel de dur precum comandantul lui. În martie 1980 a
fost deschisă biserica din Pitești. Imediat după deschidere s-a retras din
Pitești, fiind apreciat foarte mult de cei care l-au cunoscut. Mulți îi
cinstesc și azi memoria. În Slatina, prima rugăciune pentru o biserică baptistă
a înălțat-o în 1950 în beciul securității. După ce a depus actele în 1974
pentru deschiderea bisericii, i s-a spus în vara anului 1989 că „niciodată,
niciodată, niciodată nu va fi o biserică de sectanți în județul unde s-a născut
cel mai iubit fiu al poporului.” În
decembrie 1989, împreună cu fiul său, Viorel Cruceru, au pregătit actele pentru
deschiderea bisericii din Slatina.
Biserica a fost deschisă oficial în 25.02. 1990 primul păstor fiind
Florea Cruceru. Primul copil binecuvântat în noua clădire a fost nepotul
pastorului Florea Cruceru, Beniamin Cruceru. Bunicul și-a binecuvântat nepotul împreună cu Isac Ioan care participase la
ordinarea lui Florea Cruceru. Actualmente Beniamin este pastor al bisericii „Harul”
din Slatina. Florea Cruceru a fost un om
simplu, dar blând, modest, smerit și care avea darul evanghelizării. L-a iubit
pe Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu, dușmanii, chiar și pe frații care i-au
făcut viața grea și a trăit simplu până la vârsta de 94 de ani, lăsând în urmă o
mărturie deosebită care dăinuie peste ani. Credincioși sau necredincioși
oamenii mărturisesc că au fost marcați de blândețea lui și compasiunea pentru
toți oamenii. A plecat acasă în 22 februarie 2014 după ce cu câteva zile înainte
își binecuvântase fiul, nora, nepotul și pe soția acestuia. Și-a văzut strănepoții
de la cele două nepoate Rebeca și Luiza.
În 22 februarie 2014 a servit ultimul prânz pe pământul acesta apoi s-a rugat pentru soția lui și pentru o
credincioasă care îi ajuta apoi a zis: „Sunt obosit. Eu mă odihnesc un pic.
Chemați-l pe Viorel, pe Delia, pe Beni și Alina să vină în vizită.” S-a întins
pe pat, a împreunat mâinile a închis ochii și a plecat să se odihnească. A
murit după o bătrânețe fericită și sătul de zile. La înmormântare a fost Marius
Cruceru (care l-a considerat ca un tată după moartea tatălui său) cu fanfara de
la Aleșd, pastorii Ghiță Alexandru, Silviu Cârlescu, Raul Costea, Nicu Andrei
căruia i-a fost mentor și foarte mulți credincioși și oameni din comună. În 3
decembrie, același an, soția lui Florica a plecat după soțul ei iubit.
Scumpă este înaintea Domnului moartea celor
iubiți de El.”
